Sunteți pe pagina 1din 2

Picturile rupestre - semnificație simbolică

Omul primitiv a trebuit să-şi unească forţele în grup ca să îşi procure hrana în primul
rând. Animalele fiind de talie mare, armele lor de vânătoare nefiind sofisticate, era nevoie de
tot felul de trucuri pentru a prinde animalele. Astfel fie le hăituiau fie le atrăgeau în capcane
dinainte făcute, sau le atrăgeau în locuri fortuite ca să le poată vâna.
În afara vânatului, prin pescuit şi cules oamenii îşi asigurau necesarul zilnic de trai. În
momentul descoperirii şi producerii focului hrana va fi mai uşor de preparat şi mai ales putea
fi conservată. Primele forme de reacţie umană la stimuli din jur au fost cele legate de simţuri,
în special auzul şi văzul (ce-i ofereau sursa de informaţie).
Trăind alături de animale prima formă de comunicare umană au fost picturile
rupestre. Răspândite pe tot teritoriul Spaniei, Sudul Franţei şi Nordul Africii acestea erau
realizate în cele mai ascunse încăperi ale peşterilor. Oamenii se adăposteau în ele şi au simţit
nevoia să redea imagini din ceea ce vedeau în jurul lor. Cel mai cunoscut exemplu în acest
sens este pictura de la Altamira din nordul Spaniei.
Prin aceste desene oamenii primitivi reprezentau simboluri ale lumii pe care o percepeau
în jurul lor. De asemenea ele mai sunt şi expresii ale cultului vânătorii. Faţă de animale,
oamenii apar foarte rar şi schiţaţi cu forme stilizate puternic şi la dimensiuni mici faţă de
animale sau apare cel mult amprenta pictorului.

1
2

S-ar putea să vă placă și