UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR. T.

POPA” IAŞI

FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ

SPECIALIZAREA: BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

LUCRARE DE LICENȚĂ

ANTRENAMENTUL MUSCULATURII RESPIRATORII

ÎN ASTMUL BRONȘIC

Coordonator ştiințific, Absolvent,

Conf. Dr. Paraschiva Postolache Oana Bătrînu

2018
 CUPRINS

PARTEA GENERALĂ
Introducere – Motivația alegerii lucrării

Capitolul I. Fundamente teoretice

1.1. Anatomia și structura aparatului respirator

1.1.1. Mecanismul respirației
1.1.2. Fiziologia respirației
1.1.3. Reglarea și controlul respirației
1.1.4. Tipuri respiratorii
1.2. Toracele osos
1.3. Musculatura respiratorie
1.4. Biomecanica musculaturii respiratorii

Capitolul II. Patologia respiratorie

2.1. Definiția astmului bronșic

2.2. Clasificarea asmului bronșic

2.3. Etiopatologia astmului bronșic

PARTEA PERSONALĂ

Capitolul III.

3.2. Scopul lucrării

3.3. Obiectivele lucrării

Capitolul IV. Materiale și metodă

Capitolul V. Rezultate

Capitolul VI. Discuții

Capitolul VII. Concluzii

Introducere – Motivația alegerii lucrării
 Capitolul I. Fundamente teoretice

1.1. Anatomia și fiziologia sistemului respirator

Sistemul respirator constituie totalitatea organelor ce contribuie la realizarea unei funcții

vitale – asigurarea organismului cu oxigen și eliminarea dioxidului de carbon. Respirația
prezintă un fenomen fiziologic foarte complicat, care cuprinde două faze foarte importante,
indispensabile vieții: respirația pulmonară și respirația tisulară. Oxigenul absorbit de plămâni
este trasportat cu sângele arterial la țesuturi. Aici are loc respirația tisulară, însoțită cu
degajarea dioxidului de carbon, care se întoarce prin vene, cu sângele venos, în plămâni, de
unde este eliminat. 3

Respirația este una dintre funcțiile vitale ale organismului, desfășurându-se ciclic și
continuu, având rolul de a asigura schimbul bidirecțional de gaze dintre origanism și aerul din
atmosferă. Prin inspir este adus O2 din exterior și este furnizat celulelor, iar CO 2 rezultate din
metabolismul celular este eliminat în atmosferă prin expir.1

Aparatul respirator (figura 1.) este alcătuit din:

- Căile respiratorii superioare: cavitatea nazală și faringele

- Căile respiratorii inferioare: laringele, traheea și bronhiile
- Organele respiratorii – plămânii 3

Figura 1. Aparatul respirator

 În aceste organe aerul se încălzește, se purifică și se umectează. Prin căile respiratorii
aerul pătrunde în alveolele pulmonare înconjurate de o rețea capilară alveolară unde, prin
difuziune, are loc metabolismul gazos.

1.1.1. Traheea

Traheea (lat. trachea) este un organ de forma unui tub fibromusculocartilaginos aproape
cilindric cu peretele posterior turtit, cu o lungime de 11-13 cm și diametrul transversal de 15-
18 cm. 3

Cele 20 de inele cartilaginoase incomplete cu o formă de „U” care armează traheea pe trei
părți, o lasă neprotejată posterior unde este in raport cu esofagul. Această porțiune este
depresibilă sub influențe ale presiunii, ceea ce poate produce fenomene obstructive. 4

Se continuă inferior cu laringele, ce corespunde vertebrei cervicale V1 și se termină la nivelul

vertebrei V toracice, unde se divide în două bronhii principale – bifurcația traheei. În acest
loc, din parte de jos, ultimul cartilaj al traheei are forma de „V” și proemină în interiorul ei
formând carina traheală, ce servește ca punct de reper în bronhoscopie. 3

Fig. 1. Traheea
 1.1.2. Bronhiile

Traheea este considerată generația zero, de la care încep următoaele generații de bronhii,
începând cu generația 1 reprezentată de cele două bronhii principale, care apar prin diviziunea
traheei. 4 Fiecare bronhie principală se îndreaptă în jos, în afară și puțin înapoi către plămânul
respectiv, în care pătrunde prin hil. 3 Bronhia pincipală dreaptă este mai largă, dar mai scurtî
și este aproape în prelungirea traheei, în timp ce bronhia principală stângă se desprinde din
trahee sub un unghi mai mare și are o lungime mai mare, de aproximativ două ori cât cea
dreaptă. 2

Bronhiile principale dau naștere unor trunchiuri bronșice din care pornesc ramuri bronșice –
numite și bronhii segmentare – care definesc o serie de segmente pulmonare. 4

1.1.3. Plămânii

Plămânii, pulmones (gr. pneumon), în număr de doi, sunt organul esențial al respirației;
așezați simetric în cavitatea toracică, de o parte și de alta a mediastinului, deasupra
diafragmului, sunt separați de inimă și de alte componente ale mediastinului. 3 Aceștia au o
textură ușoară, spongioasă și poroasă, având abilitatea de a pluti în apă datorită volumului de
aer de rezervă.

Plămânul drept cântărește aproximativ 625 grame și este format din trei lobi, iar cel stâng
567 grame, având doi lobi, dar există variații datorate cantității de sânge și fluid seros pe care
le conțin. Masa lor variază de la bărbați la femei, fiind mai substanțială la bărbați.

Fiecare plămân are o formă conică și prezintă un apex, o bază și trei fețe și două margini
care vin în contact cu mediastinul și cu coastele. 2

Structura plămânilor este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind formați dintr-un sistem de
canale aeriene și dintr-o multitudine de saci alveolari.

Lobii plămânului drept - superior, mijlociu și inferior (Fig 2.) sunt delimitați de două
fisuri, în timp de lobii plămânului stâng – superior și inferior (Fig 3.) sunt delimitați de o
fisură.
 Fig 2. Plămânul drept Fig 3. Plămânul stâng

Fiecare lob se împarte în segmente bronhopulmonare. Segmentul bronhopulmonar

reprezintă o porțiune a plămânului care corespunde unei ramuri a bronhiei lobare și ramurilor
respective ale arterei pulmonare și altor vase și nervi. Segmentul pulmonar nu este numai o
unitate morfologică, ci și una funcțională, clinică și chirurgicală. Prin vârful acestui segment
pătrund ramificațiile bronșice, însoțite de câte o arteră, iar de aici diviziunile bronhiei și ale
arterei continuă până la nivelul lobulilor pulmonari și ale formațiunilor bronho-alveolare. 3

1.1.4. Arborele bronșic

Bronhiile segmentare continuă să se dividă în generații succesive în bronhiole terminale.1

Fiecare bronhiolă terminală se împarte în două bronhiole respiratorii care formează niște
dilatări, numite vestibul de la care pornesc 3-17 canale alveolare care la rândul lor trimit
de la 1 până la 4 ramificații. Pereții lor comportă alveole li se termină cu saci alveolari
care sunt alcătuiți din alveole pulmonare. 3
Bronhiile respiratorii, canalele alveolare, sacii alveolari și alveolele pulmonare,
înconjurate de o rețea bogată de capilare sangvine formează arborele alveolar sau acinul
pulmonar, ce constituie parenchimul respirator al plămânului.

1.1.5. Surfactantul

Alveolele pulmonare din interior sunt învelite în alveolocite care produc o substanță
biologic activă – surfactant. Acesta are rolul de a menține tensiunea superficială a
alveolelor și de a stabiliza expirul. 3
În expir moleculele de surfactant se adună, prevenind colabarea alveolară, iar în inspir se
îndepărtează, prevenind hiperinflația alveolară.
Surfactantul contribuie și la menținerea „uscată” a alveolelor, împiedicând filtrarea
lichidelor din capilare în alveole. 4
De asemenea, surfactantul are un rol important și în apărarea antiinfecțioasă a aparatului
respirator. Acesta participă la neutralizarea poluanților gazoși, a substanțelor acide și la
digestia unor particule antigenice și stimulează fagocitoza macrofagică, realizând
transportul mecanic al particulelor pătrunse în aveole până la zona ciliată a bronhiolelor.5