Alexandru Lăpușneanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol se referă la personajul istoric. Pentru nuvela de Costache Negruzzi,
vedeți Alexandru Lăpușneanu (nuvelă).
Alexandru Lăpușneanu

Alexandru Lăpușneanu pe o marcă poștală din Republica

Moldova

Date personale

Născut 1499
probabil în Lăpușna, Țara de Jos

Decedat 1568
probabil la Iași, Țara de Jos

Cauza decesului otravă 

Părinți Bogdan al III-lea cel Orb 

Căsătorit cu Doamna Ruxandra (fiica lui Petru

Rareș)

Copii Petru Cazacul

Bogdan Lăpușneanu
Aron Tiranul 

Cetățenie  Moldova 

Ocupație monarh 

Apartenență nobiliară

Familie Dinastia Mușatinilor

 nobiliară

Domnie

Domnie 1552 – 1561 și 1564 – 1568

Predecesor Ioan Joldea (1552)

Ștefan Tomșa (1564)

Succesor Despot Vodă (1561)

Bogdan Lăpușneanu (1568)

Modifică date / text 

Alexandru Lăpușneanu (n. 1499, Lăpușna, raionul Hîncești, Moldova – d. 5 mai 1568,

[1]
 Principatul Moldovei) a fost un domn al Moldovei care a domnit
între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Figura sa a
fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi, care l-a imortalizat în nuvela Alexandru
Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și
eu...” și „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”.

Cuprins

 1Prima domnie (1552–1561)

 2A doua domnie (1564–1568)
 3Boala și moartea
 4Descendenții lui Alexandru Lăpușneanu
 5Moldova în timpul lui Alexandru Lăpușneanu
 6Vezi și
 7Referințe
 8Legături externe

Prima domnie (1552–1561)

Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna și
se numea înainte de domnie Petrea stolnicul.[2]
A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe domnitorul Ioan
Joldea (1552). A fost proclamat domn în Polonia, la Trembowla (azi localitate în Ucraina
apuseană, denumită Terebovlea): „Ci sfătuindu-se pribegii, carii erau acolo, ca să nu vie
fără cap, au rădicat domn pe Petrea stolnicul în tîrg în Terebulea , și i-au pus numele de
Alexandru vodă, pre carele l-au poreclit Lăpușneanul, și l-au ales pribegii dintre sine.”
(Grigore Ureche - Simion Dascălul)(citat în Giurescu C. C. ș.a., op.cit.)[3]. Ioan Joldea a
părăsit Moldova, ajungând în Transilvania, unde își va întemeia familia. Descendenții
lui Ioan Joldea trăiesc și astăzi în județul Bistrița Năsăud (orașul Năsăud și satul
Mititei), Oradea, Județul Mureș, Sibiu și Cluj. Prin urmare, Alexandru Lăpușneanu a plasat
țara sub suzeranitatea Poloniei, depunând jurământ de fidelitate, la Bacuta, regelui
polonez Sigismund August și obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de călăreți
moldoveni. Chiar în ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii de oșteni, împotriva
tătarilor. Această politică dusă de Lăpușneanu față de polonezi a atras asupra lui ura lui
Ferdinand de Habsburg, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei era fratele
Isabellei, regina Ungariei, care era în relații dușmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv,
Ferdinand a încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe tron.
Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în Țara Românească, în
anul 1553, de unde fusese alungat de pretendentul Radu Ilie. Cu oastea comandată de
marele vornic Nădăbaico, a contribuit la înlocuirea aceluiași Mircea Ciobanul, acum intrat
în dizgrație, cu Pătrașcu cel Bun (februarie 1554).
Alexandru Lăpușneanu participă la campania pentru instalarea lui Ioan-Sigismund Zápolya
(și a mamei sale Isabella) în Transilvania, trecând peste munți cu două armate în 1556.
[2]
 Lăpușneanu urmărea să redobândească Ciceiul și Cetatea de Baltă; dar cu tot ajutorul
important primit, Isabella și fiul ei nu s-au grăbit să restituie cele două posesiuni. A fost
nevoie de o incursiune a lui Lăpușneanu în mai 1558, în care Țara Bârsei are serios de
suferit, pentru ca dieta din Alba Iulia să hotărască restituirea Ciceiului și Cetății de Baltă.
Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub protecția Poloniei, și
în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, ci trimite niște pungi cu bani,
punându-se astfel bine și cu Poarta; își întărește astfel domnia, fiind protejat și de polonezi
și de turci. Tot atunci, Lăpușneanul îi ajută pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe
regina Isabella (1556), care era refugiată în Polonia.
În clipa în care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de un venetic crescut la
curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin înșelăciuni și intrigi, își adună o
oaste de mercenari și-l învinge pe Lăpușneanul la satul Verbia, pe râul Jijia, la 18
noiembrie 1561.[4] Lupta a ținut două zile: 17-18 noiembrie 1561. Lăpușneanu fiind înfrânt,
se retrage spre Huși; de aici, învins a doua oară, fuge la Chilia, unde îl precedase Doamna
Ruxandra, care adusese cu ea și vistieria. Mai departe, s-a dus la Istanbul.[5] Lăpușneanu
este exilat în insula Rhodos (martie 1562).

A doua domnie (1564–1568)

După ce Despot Vodă este ucis în 1563 de Ștefan Tomșa, care domnește pentru scurt
timp, Lăpușneanu reușește să redobândească tronul Moldovei. Acest lucru îl costă mai
mult de 200.000 de galbeni dați turcilor și un crâncen război civil, pe care a trebuit să-l
poarte contra lui Ștefan Tomșa, candidatul boierilor. Armatele turcești și tătărești, care îl
aduceau pe Lăpușneanu la domnie, au invadat țara, prădând și jefuind. Tomșa, neputând
să se mențină pe tron, fuge la polonezi, însoțit de vornicul Moțoc, de Veveriță postelnicul și
Spanciog spătarul (martie 1564), dar este condamnat la moarte și executat de polonezi
la Liov, împreună cu cei trei boieri.
A doua domnie a lui Lăpușneanu, începută în sânge, avea să înoate în sânge până la
sfârșitul ei. El promite la început tuturor boierilor dușmani lui iertare, însă imediat ce și-a
consolidat domnia, a făcut un prânz mare la care a invitat pe cei mai de seamă boieri și, în
timp ce aceștia petreceau, mercenari străini au năvălit asupra lor și i-au măcelărit. După o
știre polonă, din noiembrie 1564, au fost uciși la Suceava 12 boieri, în timp ce letopisețul
lui Grigore Ureche -Simion Dascălul dă cifra 47 (C.C. Giurescu, ș.a., op. cit. p. 295) și un
însemnat număr de curteni mai mărunți, uciși la Curtea Domnească de la Iași. Este greu
de precizat câți boieri au pierit, însă mai verosimilă pare întâia cifră (după C. C. Giurescu,
ș.a., op. cit.). Lăpușneanu, fiind așezat pe tron de turci, a trebuit să țină cont de dorințele
lor. Ei i-au cerut să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere.
Astfel, a umplut toate cetățile cu lemne și le-a dat foc. Excepție a făcut-o Hotinul, unde s-a
așezat o garnizoană turcească, care a început să jefuiască cu cruzime țara. Incendierea,
însă, nu a produs pagube mari cetăților, ci a fost doar un șiretlic pentru a se evita
dărâmarea lor.

Boala și moartea
Înainte de 5 martie 1568, Lăpușneanu este afectat de o boală care îl sleiește de puteri.
Simptomele erau frisoane și temperatură ridicată. Izvoarele vorbesc și de o mai veche
boală, glaucom sau trahom, o boală ereditară de care suferiseră atât tatăl său cât și fiul
său, Bogdan Lăpușneanu. Azarie precizează doar că „în al patrulea an din domnia lui a
doua, Alexandru a căzut în boală rea și de moarte”. La 5 martie cere bistrițenilor
transilvăneni să îi trimită pe bărbierul Andrei, vechiul său chirurg care va ajunge în
Moldova prea târziu, după moartea lui. De altfel bolnavul însuși considera că doar
Dumnezeu îl mai putea ajuta. Pentru a nu lăsa treburile țării în neorânduială, trimite o solie
la Poartă, cerând sultanului să numească în scaunul Moldovei pe Bogdan, întâiul născut,
„în timpul vieții sale, fiind el fără putere”.
La 9 martie adună Sfatul Țării și îi cere să aleagă domn pe fiul său, Bogdan, căruia îi
transmite sceptrul înaintea tuturor. După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi,
Alexandru se călugărește sub numele de Pahomie, a cărui inițială provenea de la numele
dinaintea domniei, Petru. Intrarea în monahism și curînda adormire întru Domnul au iscat
bănuiala unei morți silnice. Așa s-a ajuns să se brodeze pe marginea datelor reale,
vorbindu-se despre domnitorul care a cerut ca, atunci când va fi aproape de moarte, să fie
călugărit. Căzând în agonie, cei din jurul lui s-au grăbit să-l călugărească, dându-i numele
de Pahomie. Revenindu-și în simțiri și auzind că a fost călugărit, a zis către boieri: „că de
mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu” (vorbe atribuite de tradiție, impuse
de Costache Negruzzi). Se crede că boierii, auzindu-i cuvintele, s-au înspăimântat și ca
să-l împiedice să-și împlinească promisiunea, l-au otrăvit la 11 martie 1568. E îngropat la
ctitoria sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soția sa, Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și cu
două fete ale lui.

Descendenții lui Alexandru Lăpușneanu

Cu Ruxandra a avut mai mulți copii. Pe aer-ul dăruit la Mileșevo (Serbia) sunt brodate
numele voievodului și al doamnei precum și cele ale „prea iubiților
feciori Bogdan și Petru și Constantin și fiicele
lor Anghelina și Tudora și Cneajna și Teofana și Martina și Trofana și Nastasia.” Un alt fiu
a fost Ștefan, stabilit în Rusia. Într-un act din aprilie 1559 sunt amintiți încă doi
feciori: Ionașco (Ion) și Mihail.[2] Fii nelegitimi au fost Aron Tiranul și Petre Cazacul; ambii
au domnit în Moldova spre finele secolului al XVI-lea.

Moldova în timpul lui Alexandru Lăpușneanu

Pecetea lui Alexandru Lăpușneanu

Alexandru Lăpușneanu a păstrat relații comerciale bune cu Transilvania unde avea

cetatea Ciceu. Din Veneția veneau pictori pentru zugrăvirea mănăstirilor
sale: Slatina și Pângărați. Cu banii săi a împodobit bisericile de la Muntele Athos și cea
ortodox-românească din Liovul Poloniei, pe care a înzestrat-o cu vase, odăjdii, icoane și
clopote. Pisania bisericii ortodoxe din Liov îi amintește numele, pe acela al Doamnei și a
patru dintre copiii lor și poartă data de 7067 (1559). La Mileșevo (Serbia) a dăruit
un aer(aer= văl, de obicei ornamentat cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă
vasele liturgice) brodat cu fir, datat 6 august 1567. A ctitorit mănăstirea Socola pe care a
înzestrat-o în 1557 cu tot teritoriul din jurul ei. Călugărul cronicar Eftimie, preamărește
domnia lui Lăpușneanu. Aceste binefaceri veneau ca urmare a pocăinței lui, după multele
păcate săvârșite. Ruxandra Doamna a fost ctitorul bisericii Precista din Roman, a cărei
construcție a ținut între 23 mai 1568 și 15 septembrie 1569. Tot ea a înnoit ferecătura unui
evangheliar de la Putna, folosind, cum se citește în inscripție, „argintul cel vechi de la
bătrânul Ștefan voievod”. A doua domnie a lui Lăpușneanu este povestită în nuvela
omonimă a lui Costache Negruzzi. Tot Lăpușneanu a mutat capitala țării de
la Suceava la Iași, în 1564, când din ordinul turcilor, a trebuit să dărâme „cetatea de
scaun" a Sucevei și să-și mute reședința la Iași. [6]

Vezi și
 Lista domnilor Moldovei

Referințe
1. ^ http://genealogy.euweb.cz/balkan/balkan18.html Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
2. ^ a b c Giurescu, C. C., Giurescu, Dinu, Istoria românilor. De la mijlocul secolului al XIV-lea pînă la
începutul secolului al XVII-lea. Vol.2, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p.286
3. ^ Letopisețul Țării Moldovei, cronica lui Grigore Ureche, este denumit(ă) de C. C. Giurescu și Dinu
Giurescu, al lui „Grigore Ureche - Simion Dascălul”, pentru că a parvenit posterității cu
interpolările/completările lui Simion Dascălu
4. ^ Bătălia de la Verbia (17-18 noiembrie 1561) Crispedia
5. ^ P. P. Panaitescu, Cronicele slavo-române, p. 142
6. ^ Istoria orașului Iași, redactori responsabili Constantin Cihodaru și Gheorghe Platon,vol.I, editura
junimea, Iași, 1980, p. 84