1

ТЕМА 18: EXECUTAREA SENTINŢEI.

(2 ore)

1. Noţiunea şi importanţa sentinţei.

2. Executarea sentinţei.
3. Autoritatea lucrului judecat.

-1-

SENTINŢA - este hotărârea judecătorului emisă într-un proces judiciar pe

întrebările despre vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului şi aplicarea în privinţa lui unei
pedepse penale. Emiterea sentinţei - este un act de exprimare, de folosire a legii,
fiindcă numai în baza unei sentinţe statul poate realiza о sancţiune penala şi prin
aceasta să apere personalitatea, societatea şi statul în întregime de la atentaturile
criminale.
Odată cu întrarea sentinţei în vigoare este obligatorie pentru respectarea ei a
tuturor organelor de stat, a persoanelor cu funcţii de răspundere şi persoanelor fizice şi
juridice. Conform art. 384 CPP sentinţa se adoptă în numele legii şi trebuie să fie legala,
întemeiata şi motivată.
Instanţa îşi întemeiază sentinţa numai pe probe care au fost cercetate în şedinţa
judiciara.
Sentinţa poate fi de 3 feluri: de condamnare, de achitare sau de încetarea
procesului.
Sentinţa de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, ea se emite numai în
caz dacă în cursul cercetării judiciare s-a dovedit că inculpatul este vinovat de săvârşirea
infracţiunii.
Sentinţa de achitare se emite în caz daca; a) - nu s-a constatat existenta faptei
infracţiune. b) - fapta nu a fost săvârşită de inculpat; c) – fapta inculpatului nu întruneşte
elementele infracţiunii; d) – fapta nu este prevăzută de legea penală; e) – există una din
cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.
Sentinţa de încetare a procesului penal se adoptă în cazurile:
a) - lipseşte plângerea părţii vătămate, plângerea a fost retrasă sau părţile sau
împăcat; b) – a intervenit decesul inculpatului; c) – persoana nu a atins vârsta pentru
tragerea la răspundere penală; d) – există o hotărâre judecătorească definitivă pentru
aceiaşi faptă; e) – există o hotărâre a organului de urmărire penală de încetarea
urmăriri penale sau de clasare în privinţa aceluiaşi fapt şi aceiaşi persoană etc. Art.
391 CPP RM.
Odată cu sentinţa de condamnare instanţa de judecata, apreciind dacă sunt
dovedite temeiurile şi mărimea pretenţiilor părţii civile, admite acţiunea civila în totul
sau în parte, ori о respinge. În caz de achitare acţiunea civila se respinge în totul.
Sentinţa este alcătuita din trei părţi.
1) introductivă, 2) descriptiva, 3) dispozitivă.
 2

-2-

Executarea este ultima fază de bază a PP, care include în sine activităţi
judecătoreşti pentru executarea sentinţei. Aceasta activitate, fiind о activitate PP este
reglementata de LPP şi are loc potrivit cerinţelor PP - art. 466 - 473 CPP.
Executarea hotărârilor penale are ca obiect desfăşurarea activităţii de
realizare a justiţiei penale prin aducerea la înfăptuire a celor decise prin
hotărârile penale definitive. Dispoziţiile unei hotărâri penale, oricât de temeinice
şi juste ar fi ele, ar avea o valoare pur formală şi ar rămâne neluate în seamă dacă
nu s-ar prevede prin lege mijloace şi măsuri de executare a ceia ce a hotărât
instanţa de judecată. 1 Hotărârile penale definitive pun capăt conflictului de drept
născut din săvârşirea infracţiunii.
Punerea în executare a hotărârilor penale, ca fază a procesului penal, a
născut în literatura de specialitate o serie de controverse chiar în legătură cu
apartenenţa sa la ramura de drept a procedurii penale.
Au existat opinii potrivit cărora întreaga reglementare care priveşte
executarea hotărârilor penale face obiectul unei ramuri autonome de drept – cum
ar fi dreptul execuţional. 2
Autorii contemporani au apreciat că punerea în executarea hotărârilor
penale este o fază a procesului penal, ea reprezentând o etapă necesară realizării
scopului procesului penal, fără de care acest scop nu poate fi atins.
În această opinie se susţine că fac parte din faza punerii în executare numai
o parte din activităţile legate de executarea hotărârilor şi anume, numai cel ce
pune în aplicare hotărârea. 3 Din faza punerii în executare fac parte numai
anumite activităţi de executare, numai acelea care declanşează începutul
executării, deosebindu-se astfel activitatea de executare a pedepsei de activitatea
de punere a ei în aplicare.
Ne raliem acestui punct de vedere precizând că abia punerea în executare a
hotărârilor penale poate finaliza întregul curs al procesului penal.
Pe de altă parte, din interpretarea textului art.1 CPP, care reglementează
scopul procesului penal, rezultă că legislatorul a raportat realizarea acestui scop
la momentul pedepsei şi nu la cel al condamnării. Iar în atingerea acestui
moment, ce împlineşte voinţa legii, este nevoie, logic de faza punerii în
executare a hotărârilor penale. În acest context nu sunt cu nimic afectate ramurile
autonome de drept.
După rămânerea lor definitive, hotărârile penale devin executorii de drept,
organele competente urmând a trece la executarea dispoziţiilor cuprinse în ele.
În urma acestui moment, hotărârile penale sunt considerate ca expresie a
adevărului în raport cu obiectul judecăţii (res iudicata pro veritatae habetur) şi o

1
George Antoniu. În explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. II, Ed.
Academiei Române, Bucureşti, 1976, p. 293.
2
Traian Pop. Drept procesual penal, vol. IV, Partea generală, Ed. Tipografia Naţională S.A. Cluj, 1948, p. 3.
3
Ion Neagu. Tratat de procedură penală, Ed. PRO. Bucureşti, 1997, pag. 646; Nicolae Volonciu, Tratat de
procedură penală, Partea specială, vol.II, Ed. Paideia, Bucureşti, 1994, pag. 375; George Antoniu. Op. Cit.
pag. 294.
 3

nouă judecată faţă de aceleaşi persoane şi aceleaşi fapte nu mai poate avea loc
(non bis in idem).
Cu alte cuvinte, cele hotărâte trec sub autoritatea lucrului judecat, situaţia
ce se înscrie în cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Prin urmare, rămânerea definitivă a unei hotărârii penale are un dublu
4
efect : pe de o parte, posibilitatea punerii ei în executare, iar pe de altă parte,
împiedicarea unei noi judecăţi, efect direct al puterii lucrului judecat.

-3-

Prin lucrul judecat se înţelege situaţi juridică rezultată din soluţionarea

definitivă şi irevocabilă a unui conflict dedus înaintea judecăţii. Este deci, lucru
judecat în penal, ceea ce instanţele hotărăsc în mod definitiv în fapt şi în drept, asupra
învinuirii care formează obiectul procesului penal.5
Hotărârile definitive ale instanţelor penale sânt considerate ca fiind expresii
aflării adevărului asupra cauzei care a făcut obiectul judecăţii şi devin executori.
Doctrina franceză consideră că în materie de drept penal o decizie obţine definitiv
autoritatea lucrului judecat şi în acelaşi timp forţa executorie, adică posibilitatea de
executare prin constrângere. În virtutea autorităţii lucrului judecat, decizia penală se
consideră ca expresie a adevărului prin efectul unei prezumţii irefragrabile a legii.6
Hotărârea penală definitivă, investită de lege cu autoritate de lucru judecat, are
un efect pozitiv şi un efect negativ.
Efectul pozitiv al lucrului judecat constă în faptul că dă naştere acelui drept
subiectiv pe baza căruia organele competente trec la executarea dispoziţiilor cuprinse
în hotărâre. Pentru ca hotărârea penală să fie pusă în executare nu trebuie ca titularul
acţiunii penale să ceară aceasta în mod special, respectiv hotărârea să fie investită cu
formula executorie. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale naşte dreptul
pentru organul competent de a pune de îndată în executare dispoziţiile cuprinse în
hotărârea definitivă. Efectul este pozitiv, imediat şi aplicabil în toate cazurile, creând
pentru hotărârea definitivă o eficienţă executorie neobstrucţionată.
Efectul negativ al lucrului judecat constă în împiedicarea pe care o produce cu
privirea la desfăşurarea unui nou proces penal împotriva aceleaşi persoane şi cu
privire la aceeaşi faptă. Acest efect este cunoscut sub principiul “non bis in idem” (nu
poate fi judecat de două ori). Ca urmare a acestui efect al autorităţii lucrului judecat o
persoană care a fost definitiv judecată pentru o anumită faptă nu mai poate fi inculpat
din nou într-un proces penal. Aceasta considerare este necesară pentru a statornici
prestigiul justiţiei şi stabilitatea activităţii jurisdicţionale şi constituie un principiu
juridic recunoscut din cele mai vechi timpuri.
Acest efect este eventual, producându-se numai dacă în cauza definitivă
soluţionată s-ar încerca o nouă executare a acţiunii penale. Efectul nu este deci
imediat şi aplicabil în toate cazurile, motiv pentru care el se produce numai pe cale
unei excepţii. Deşi efectele negative se manifestă pe cale excepţiei autorităţii de lucru
4
N. Volonciu. Op. Cit., pag. 379-380; I. Neagu. op. cit., pag. 647; G. Antoniu. op.cit., pag. 305.
5
Dongoroz V. Explicaţii teoretice. v. 2, Ed. Academiei, Bucureşti.1975, p. 373
6
Stefani G., Levasseur G. Procedure penale. Paris. Ed. X, Dalloz, v. 2, 1995 p. 799.
 4

judecat, ele au un caracter absolut. Aceasta face ca excepţia să poată fi ridicată numai
de cei interesaţi.
Autoritatea de lucru judecat decurge din puterea pe care o comportă exclusiv
hotărârile judecătoreşti. De aceea, dispoziţiile organelor de urmărire penală nu au
asemenea autoritate şi excepţia nu poate fi invocată dacă ulterior organul adoptă o
altă dispoziţie. De exemplu, dacă în urma scoaterii de sub urmărire penală se dispune
punerea sub urmărire, învinuitul sau inculpatul nu poate opune excepţia autorităţii
ordonanţei, prin care anterior a fost scutit de a răspunde penal.
Materia penală se deosebeşte fundamental, sub acest aspect, de reglementarea
civilă unde pentru a se putea opune excepţia lucrului judecat se cere ca litigiul dedus
în faţa instanţei să fie angajat între aceleaşi persoane şi în aceleaşi calitate. În penal
lucrul judecat are o autoritate mai categorică în sensul că soluţia pronunţată în cauză
are din acest punct de vedere, efecte faţă de toată lumea: facit jus erga omnes.
Acest principiu este consacrat, direct sau indirect, în toate legislaţiile constituind o
prezumţie legală.
Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti este ridicat
la rangul de principiu constituţional doar de către legislatorul Republicii Moldova.
Deci, el poate fi atestat ca principiu constituţional în sistemul principiilor
constituţionale ale Republicii Moldova, ceea ce vorbeşte încă o dată despre puterea şi
efectul obligatoriu al lucrului judecat.