Capitolul 1

Fundamentele
analizei economico-financiare
a întreprinderii

Cuprinsul capitolului

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară

1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii rezultatelor acesteia
1.3. Obiectivele analizei economico-financiare
1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară
1.5. Metodologia analizei economico-financiare
1.6. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării analizei economico-financiare
1.7. Sisteme organizaţionale ale activităţii de analiză economico-financiară
1.8. Etapele activităţii practice de analiză economico-financiară

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-financiare;
 deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei economico-
financiare;
 prezentarea sistemelor organizaţionale şi a modalităţii de desfăşurare a activităţii
practice de analiză economico-financiară.
14 Analiză economico-financiară

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-

financiară

Îperformanţa
n spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie să-şi
probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare,
economico-financiară. Toate acestea îşi găsesc reflectarea în
eficienţa activităţilor care au la bază determinări cantitativ-calitative ale
factorilor producţiei, randamente maxime ale utilizării acestora etc.
Natura şi importanţa întreprinderii în economiile moderne au constituit
obiectul de studiu a numeroaselor lucrări de specialitate. Aproape în toate
acestea, accentul nu mai este pus pe semnificaţia sociologică a întreprinderii,
ci pe interpretarea socio-economică, sistemică, vizând tehnici declarate
operaţionale.
Întreprinderea reprezintă o entitate socio-economică de sine-stătă-
toare, cu o structură proprie, delimitată în timp şi spaţiu, astfel încât
partenerii săi sunt consideraţi ca făcând parte din interiorul său, iar alţii din
exteriorul său. Pentru a fi viabile şi pentru a putea desfăşura o activitate
continuă în mediul lor instituţional, întreprinderile intră în relaţii de
intercondiţionare cu factorii existenţi în mediul lor ambiant, fiind susţinute în
demersul economic de clienţi, furnizori, forţă de muncă, bănci, instituţii
guvernamentale şi bugetare etc., cu intenţia declarată să demonstreze că sunt
capabile să desfăşoare o activitate eficientă.
Problema gestionării şi administrării întreprinderii, indiferent de obiectul
de activitate şi de scopul propus, este complexă. Aprecierea diferenţelor de
performanţă depinde de natura întreprinderii şi de sistemul instrumentelor
utilizate în gestionarea patrimoniului, ceea ce presupune în mod necesar
existenţa analizei pentru cunoaşterea stării economice şi financiare a acestora,
pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru fundamentarea deciziilor operative,
tactice şi strategice privind alocarea, dimensionarea şi utilizarea eficientă a
resurselor, precum şi aplicarea deciziilor şi urmărirea realizării acestora.
Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea
sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale
componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care
l-au generat şi, respectiv, influenţat.
Analiza economico-financiară1 reprezintă un ansamblu de concepte,
metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor
1
Maria Niculescu, Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 15

interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la

situaţia economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor,
cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a rezervelor interne de
îmbunătăţire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor
umane, materiale şi financiare.
Complexitatea2 studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în
condiţiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit
de complex al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din
care derivă caracterul complex al analizei cauzale:
 acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a complexului de
acţiuni sau forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai
intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici
un element al fenomenului;
 în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu cele
neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.
În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-
metodologic al analizei economico-financiare au avut o evoluţie impresio-
nantă, începând cu revoluţia industrială şi până în prezent. „Îmbogăţirea“
treptată a patrimoniului analizei economico-financiare s-a realizat prin
intermediul unor autori de marcă ca: Charles Babbage, Frederic Taylor, Frank
şi Lilien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, Gerard Charreux, E. Cohen, Ph.
Avare, G. Legros ş.a., subliniind, în acelaşi timp, contribuţia şcolii economice
româneşti, în principal, prin Catedra de Analiză Economico-Financiară din
cadrul ASE Bucureşti, dar şi a altor catedre din celelalte centre universitare.
Suportul dezvoltării analizei economico-financiare din ultimele trei
decenii l-a constituit activitatea economico-financiară concretă, al cărei
principal pivot este întreprinderea.

Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea

situaţiilor întâlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor
economico-financiare ale acesteia reclamă necesitatea utilizării mai multor
tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii:

2
Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1994, pp. 13-14.
16 Analiză economico-financiară

a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează

analiza şi momentul desfăşurării fenomenului, distingem:
 Analiza postfactum, postoperativă sau analiza realizării obiec-
tivelor constituie un element de „supraveghere şi reglare“ a modului
de funcţionare a unei întreprinderi.
Postfactum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment
care a avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior
producerii lui.
Analiza postfactum presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit
relaţiilor cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a
întreprinderii prin aceea că furnizează informaţii privind gradul de realizare a
obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut
în limitele estimate ca fiind normale. Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca
fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui
la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
 Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea
evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării
factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunii lor în perspectivă
(inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât cei
cunoscuţi).
Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea
strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de
către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în
perioada viitoare. În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii
solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se prefigurează
rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
Între cele două tipuri de analiză, analiza postfactum şi analiza
previzională, există o serie de particularităţi generate de faptul că analiza
activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute, în timp ce analiza previzională
se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezultă deosebiri de ordin
metodologic datorate faptului că analiza activităţii economico-financiare studiază
o singură variantă a fenomenului, şi anume cea de execuţie, prevalând legăturile
de tip determinist, în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante şi
apar frecvent legături de tip stohastic.
b) Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale
fenomenelor, deosebim:
 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile
sale fundamentale. Rolul analizei calitative constă în elaborarea
modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale
fenomenului.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 17

 Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin deter-

minări comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă,
număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea)
influenţei factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele
matematice. Subliniem primatul analizei calitative, care prin modelarea
proceselor economice creează premisele aplicării metodelor matematice în
analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar. Viabilitatea soluţiilor
oferite, urmare a utilizării metodelor matematice, este condiţionată de riguro-
zitatea modelării proceselor economice, ca rezultat al analizei calitative.
c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
 Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-finan-
ciare la nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din
cadrul structurii sale organizatorice. Acest tip de analiză vizează
relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor,
lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în
raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu
beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate etc.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul
sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei
firmei pe piaţă, a capacităţii concurenţiale a acesteia etc.
 Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la
nivelul economiei naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura
internă şi internaţională, legislaţie şi reglementări, factori
demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare, probleme
sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi
globale sau agregate ca, de exemplu, produs naţional brut, produs
intern brut etc.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
 Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi
factorii care influenţează asupra lor la un moment dat, relevând, pe
baza relaţiilor existente între aceştia, o anumită poziţie a feno-
menului supus analizei.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei (la un
moment dat) şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura
lor, nu pot fi statice.
 Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele economice în
mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, relevând poziţia pe care o
deţin şi modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor.
18 Analiză economico-financiară

Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat

aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul,
distingem:
 Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii
pentru conducerea operativă a activităţii pe perioade de timp de până
la un an de zile. Acest tip de analiză operează preponderent cu
modele de tip determinist.
 Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de
un an, utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În
ţările cu economie de piaţă, se operează frecvent, la nivel
microeconomic, cu modele în care intervalul de timp analizat este de
trei-cinci ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
 Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel
economic. Acţiunea de creştere a producţiei fizice este rezultatul
unei analize tehnico-economice efectuate de specialişti cu cunoştinţe
tehnice şi economice (în mod similar, pot fi tratate şi acţiunile care
vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind
creşterea rentabilităţii pe produs).
 Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea
economică (de exploatare) şi cea financiară (analiza riscului
financiar trebuie corelată cu analiza riscului de exploatare).
 Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se
formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a
capitalului etc.
g) În funcţie de poziţia analistului, distingem:
 Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia
rezidă din faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece
beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată.
Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de
dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii, precum
şi cauzele acestora, stabilind, totodată, măsurile care se impun în
vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru
cunoaşterea stării de fapt reflectate prin nivelul performanţelor economico-
financiare şi exercitarea pe această bază a controlului privind modul de reali-
zare a sarcinilor programate, cât şi pentru fundamentarea activităţii viitoare.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 19

Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum

şi alte informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a
întreprinderii în vederea diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază
să-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare.
Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea
deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile
furnizate de analiza financiară. Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată
de bănci pentru studierea cererilor întreprinderii privind acordarea de credite,
care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita datoriile.
În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul,
reprezentat prin autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguver-
namentale, precum şi organele de urmărire penală sau instanţele de judecată
sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra dezvoltării viitoare a afacerilor
întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii financiare a acesteia.
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor
economice, în procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de
analiză în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare
a performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.

1.2. Rolul analizei economico-financiare şi utilizatorii

rezultatelor acesteia
Tendinţele actuale din economia românească vizează realizarea
programului complex de reforme menit să conducă la desăvârşirea privatizării
întreprinderilor, restructurarea economiei în ansamblul său, lărgirea cadrului
concurenţial, dinamizarea activităţii pieţei financiare, reducerea rolului statului
în economie, toate acestea având ca scop creşterea flexibilităţii şi deschiderea
către realizările altor ţări.
Procesul de conducere este caracterizat ca un ansamblu de intervenţii
prin care se prevede, organizează şi coordonează activitatea întreprinderii,
considerată ca fiind un sistem complex socio-economic, dinamic şi deschis, se
iau decizii şi se controlează activitatea acesteia în vederea realizării
obiectivelor curente şi de perspectivă, respectând criteriile de eficienţă
economică şi de utilitate socială.
Realizarea principalelor funcţii (atribute) ale conducerii implică analiza
de stare a sistemului în diferite momente ale funcţionării sale.
20 Analiză economico-financiară

A prevedea înseamnă a scruta viitorul, respectiv a întocmi un program

de acţiune care vizează atingerea obiectivelor propuse. Realizarea acestui
program presupune însă a lua în considerare atât activitatea trecută, cât şi
pe cea prezentă.
Dacă ne referim la procesul de organizare, în sensul de a construi dublul
organism material şi social al întreprinderii, acesta presupune, pe de o parte,
asigurarea întreprinderii cu resursele necesare funcţionării sale, iar pe de altă
parte, ansamblul de acţiuni privind utilizarea eficientă a acestora.
Funcţionarea oricărui sistem nu poate fi concepută fără coordonarea sau
armonizarea tuturor elementelor sale (faptelor, eforturilor, actelor etc.) în
scopul îndeplinirii în mod eficient a rolului pe care îl au.
Una dintre funcţiile conducerii al cărei conţinut se realizează în mod
implicit cu ajutorul analizei economico-financiare este controlul. Controlul
reprezintă un atribut al conducerii, care constă în urmărirea sistematică a
modului de realizare a programelor atât pe sectoare de activitate, cât şi la nivel
de întreprindere, stabilirea abaterilor şi a cauzelor acestora, respectarea
obligaţiilor asumate prin contractele încheiate, utilizarea eficientă a resurselor,
confruntarea dintre situaţia faptică şi cea scriptică etc.
Realizarea obiectului de activitate al întreprinderii se înfăptuieşte prin
desfăşurarea unei multitudini de operaţiuni care au loc sub impulsul continuu
al factorilor endogeni şi exogeni, care îmbracă o diversitate de forme, fiecare
dintre ele fiind expresia autonomiei funcţionale a întreprinderii. Ca atare,
fiecare funcţie reprezintă un ansamblu de atribuţii specializate şi omogene.
Funcţiile întreprinderii (cercetare şi dezvoltare, producţie, comercială, de
personal, financiar-contabilă), indiferent de forma de proprietate, îmbrăţişează
totalitatea aspectelor activităţii economico-financiare ale acesteia, fiecare fiind
atât o condiţie, cât şi o rezultantă a celorlalte.
Intercondiţionarea tuturor aspectelor activităţii economico-financiare
este rezultatul manifestării tuturor funcţiilor întreprinderii într-o strânsă
interdependenţă. Manifestarea unei funcţii implică şi manifestarea celorlalte în
sensuri şi ritmuri bine determinate. Deşi sunt deopotrivă ca importanţă şi
corelate în mecanismul lor intim de manifestare, funcţiile întreprinderii
prezintă totuşi grade diferite de generalitate. Astfel, funcţia financiar-
contabilă, prin capacitatea de reflectare a tuturor modificărilor ce au loc în
mecanismul întreprinderii, precum şi prin tipul de exprimare valorică a acţiunii
sale, are o putere foarte mare de sintetizare. Această funcţie constituie „numitorul
comun“ pentru însumarea tuturor aspectelor activităţii întreprinderii.
Luând în considerare faptul că obiectivele activităţii oricărei între-
prinderi se circumscriu în funcţiunile ei, iar asupra lor se exercită atributele
conducerii, rezultă că analiza se află la confluenţa acestora, constituindu-se
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 21

într-un „instrument al realizării tuturor atributelor sau chiar într-o funcţie

autonomă cuprinzătoare“3. Realizarea oricărei funcţii a întreprinderii are loc
prin exercitarea tuturor atributelor conducerii, iar fiecare dintre aceste atribute
se realizează prin intermediul unui anumit tip de analiză.
Analiza economico-financiară are un loc bine definit în structurile
funcţionale ale conducerii. Analiza economico-financiară intră sub incidenţa
perfecţionării, constituindu-se într-un instrument al centrelor de decizie în
amplul proces de sporire a eficienţei oricărei activităţi.
Diagnosticarea activităţii întreprinderii serveşte ca bază pentru funda-
mentarea deciziilor economico-financiare
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza economico-
financiară sunt:

I. Furnizorii de capital
1. Acţionarii şi consultanţii acestora sunt interesaţi în primul rând de
performanţele curente ale investiţiei realizate şi aşteptările privind
rentabilitatea viitoare. Investitorii sunt interesaţi, de asemenea, să
monitorizeze felul în care managementul controlează şi orientează
resursele întreprinderii în interesul acţionarilor, astfel încât să poată
evidenţia managementul ineficient şi să ia decizii în consecinţă.
Pentru această interpretare, informaţiile privind rentabilizarea
ramurii sunt absolut necesare, în condiţiile în care ele reprezintă o
bază de comparaţie inatacabilă.
2. Investitorii în obligaţiuni au obiective diferite de cei care participă
la capitalul social al firmei. Dacă întreprinderea are o rentabilitate
mai mică sau mai mare decât media ramurii este destul de puţin
relevant pentru capacitatea firmei de a-şi achita principalul şi
dobânda. Rezultă că lucrul cel mai important pentru această
categorie de utilizatori este capacitatea de plată, adecvarea fluxului
de lichidităţi la nivelul îndatorării; şi în acest caz profilul financiar al
ramurii reprezintă un indiciu important pentru estimarea riscului
investiţiei în obligaţiuni emise de companii.
3. Băncile şi alţi investitori sunt o categorie de utilizatori interesată în
mod primordial de monitorizarea capacităţii de plată şi de gradul de
îndatorare al firmei. Deşi sunt ţări în care băncile au tendinţa de a nu
juca un rol activ în managementul întreprinderii (de exemplu Marea
3
Prof. dr. D. Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Supliment
la revista „Tribuna Economică“, Bucureşti, 1994, pag 21.
22 Analiză economico-financiară

Britanie), băncile din Europa continentală, inclusiv cele din

România, „au în mod tradiţional un rol proactiv“ 4. Una dintre
explicaţii pentru această diferenţă provine din gradul de finanţare a
economiei cu capital bancar. În situaţia în care banca a furnizat o
mare parte din capitalul unei companii, este normal să urmărească şi
să se implice în performanţele managementului, având ca bază
pentru apreciere şi decizie profilul financiar al ramurii din care face
parte întreprinderea.

II. Partenerii de afaceri

1. Furnizorii sunt interesaţi atât în dezvoltarea viitoare a afacerilor cu
partenerii comerciali, cât şi de securitatea financiară a clienţilor lor
(din aceleaşi motive pentru care sunt interesaţi şi furnizorii de capital,
cu excepţia acţionarilor, aceasta deoarece, în multe cazuri, ei oferă
capital în proporţii importante). În cazuri particulare, relaţia dintre
ofertant şi client poate fi de natură specială, de exemplu atunci când cea
mai mare parte din oferta companiei este direcţionată către un singur
client, analiza financiară a acelui client devine extrem de importantă.
2. Clienţii au în mod tipic cea mai relaxată atitudine în legătură cu
standingul financiar al partenerilor pe linia din amonte. Totuşi, ei nu pot
scăpa din vedere eventualele efecte nefavorabile ale problemelor finan-
ciare ale furnizorilor (scăderea calităţii, discontinuităţi în aprovizionare
ca urmare a problemelor financiare etc.). Mai mult, în cazul contractelor
pe termen lung (uzuale în producţia cu ciclu lung de fabricaţie), costul
dezechilibrelor financiare ale clienţilor poate fi semnificativ.
3. Angajaţii şi organizaţiile sindicale sunt orientate îndeosebi pe
securitatea locurilor de muncă şi negocierea salariilor. În ambele
cazuri au nevoie de informaţii financiare la nivelul firmei şi la cel al
ramurii în cadrul negocierilor sau pentru a previziona niveluri
viitoare ale şomajului şi ale salarizării. În majoritatea ţărilor
dezvoltate, relaţiile salariaţi – organizaţii sindicale – patronat sunt
constructive şi datorită faptului că se susţin pe informaţii economico-
financiare la nivelul întreprinderii, al ramurii şi economiei naţionale.

III. Statul

4
Rees B., Financial Analysis, Prentice Hall, 1990, pag. 5.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 23

1. Fiscul asigură o parte semnificativă din venituri prin impozitarea

firmelor (profit, valoare adăugată etc.). Din acest motiv, profilul
financiar al industriilor din cadrul economiei naţionale este util în
stabilirea obiectivelor fiscale, precum şi în comensurarea factorilor
care influenţează veniturile bugetare.
2. Guvernul şi organizaţiile cvasiguvernamentale trebuie să for-
muleze politicile economice, să conducă economia şi să
monitorizeze anumite zone economice. Ratele financiare medii ale
industriilor şi analiza acestora reprezintă un input esenţial în
realizarea obiectivelor specifice. Prin agregarea informaţiilor
economico-financiare de la nivel microeconomic, guvernul poate
evalua corect sănătatea şi performanţele sectoarelor economice şi, de
asemenea, poate aprecia feedback-ul politicilor promovate. Nu
trebuie neglijată problema acelor zone din cadrul economiei care
sunt supervizate direct sau indirect de stat; este vorba de sectorul
bancar, al asigurărilor etc., precum şi de operaţiile specifice care au
impact major asupra stării de sănătate financiară a economiei
(privatizări, naţionalizări, divizări, fuziuni etc.). Toate aceste zone
trebuie analizate cu deosebită atenţie din prisma impactului major pe
care îl au asupra economiei naţionale.
3. Autorităţile locale au ca principal interes industriile care sunt
primordiale în zona pe care o administrează, având ca scop să asigure
niveluri ridicate de performanţă economico-financiară în zona de
autoritate, inclusiv prin utilizarea pârghiilor de care dispun (emisiunea
de obligaţiuni, acordarea de facilităţi, atragerea investitorilor etc.).

IV. Alţi utilizatori

1. Managementul firmei utilizează (ar trebui să utilizeze) frecvent
analiza propriilor rezultate şi performanţe financiare prin raportare la
situaţia industriei şi a principalilor concurenţi pentru a-şi localiza
propria poziţie. Monitorizarea performanţelor ramurii influenţează
nivelul şi momentul investiţiilor, politica de cercetare-dezvoltare,
politica de marketing-promovare etc. În altă ordine de idei, politica
de achiziţii şi fuziuni este fundamental bazată pe analiza financiară
în contextul specific al industriei şi economiei naţionale.
Firmele-ţintă şi/sau potenţialii agresori se stabilesc într-o bună
măsură pe analiza financiară, chiar dacă factorii intuitivi sau
emoţionali pot avea şi ei o influenţă importantă.
2. Organizaţiile profesionale. Unul dintre scopurile acestora este să
reducă interferenţele statului în activităţile profitabile. În mod tipic
24 Analiză economico-financiară

ele sunt organisme care se autoreglează şi care pot câştiga o

încredere importantă publicului, dar în cele mai multe cazuri
beneficiază de o putere de influenţă redusă.
3. Analiştii şi consultanţii se regăsesc adesea în categoriile prezentate
anterior, fie ca firme de consultanţă pentru furnizorii de capital, fie
ca agenţii de rating care produc şi furnizează informaţii economico-
financiare. Această categorie este cea care înţelege cel mai bine
importanţa existenţei şi utilităţii profilului financiar al ramurii.
4. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe continuitatea
versus noncontinuitatea exploatării ca fundament al evaluării
activelor şi datoriilor firmei. IAS nr. 1 consideră continuitatea
exploatării ca fiind „ipoteza contabilă fundamentală“5. În mod
indiscutabil, analiza financiară în contextul considerării profilului
financiar al ramurii oferă informaţii valoroase pentru aprecierea
continuităţii exploatării.
5. Publicul are, în general, un interes modest pentru informaţiile
economico-financiare. Situaţia se datorează limitării accesului
datorită limbajului specific şi absenţei unei literaturi financiare
pentru publicul general.
În concluzie, există o gamă foarte largă de utilizatori ai informaţiei
oferite de analiza financiară, în general, şi de profilul financiar al ramurii, în
special. Existenţa acestor radiografii financiare ale industriilor poate fi
considerată cel puţin la fel de importantă în domeniul economic ca şi analizele
şi radiografiile în domeniul medical.

1.3. Obiectivele analizei economico-financiare

Delimitarea obiectului de studiu constituie o problemă esenţială a
oricărei ştiinţe sau discipline ştiinţifice şi constă în determinarea conţinutului
fenomenelor pe care le studiază şi a sferei lor de acţiune, precum şi în fixarea
raporturilor de condiţionare cu celelalte ştiinţe care cercetează fenomene şi
procese din domenii de activitate conexe.
Stabilirea obiectului de studiu al oricărei ştiinţe este o problemă
componentă a clasificării ştiinţelor. Potrivit clasificării ştiinţelor, analiza
activităţii economico-financiare, funcţie de obiectul său, face parte din grupa
ştiinţelor sociale.
Ca disciplină ştiinţifică, analiza s-a afirmat în viaţa socială şi economică,
unde a contribuit şi contribuie la progresul societăţii, inspirând, prin metoda
5
IASC, 1975, Paragraf 7.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 25

sa, încredere în acţiunile viitoare. De-a lungul timpului, ca şi alte ştiinţe,

analiza şi-a revizuit conceptele şi terminologia, modalităţile de calcul şi
tehnicile aplicative, dar şi-a păstrat nealterată construcţia teoretică închegată
raţional, având orizontul deschis spre orice prefacere şi înnoire.
Stabilirea locului analizei economico-financiare în ansamblul ştiinţelor
economice se face în funcţie de particularităţile acesteia în raport cu
fenomenele din natură. Dacă fenomenele din natură se manifestă în afara
activităţii oamenilor, în domeniul socio-economic însă, procesele şi feno-
menele nu pot avea loc decât ca urmare a acţiunii factorului uman.
În ceea ce priveşte fenomenele din natură, graţie posibilităţilor oferite de
cercetarea ştiinţifică în domeniu (metode, tehnici, tehnologii, instrumentar,
aparatură etc.), sunt create premisele pătrunderii în structura internă a acestora
prin microanaliză. În aceste condiţii, obiectul analizei poate fi redus la
dimensiuni de laborator, dar fără ca astfel să fie afectate concluziile analizei.
Caracterul particular al experimentului în domeniul fenomenelor din natură nu
are relevanţă atunci când este vorba de analiza fenomenelor socio-economice.
Cercetarea fenomenelor socio-economice, având în vedere caracterul com-
plex al acestora, face imposibilă utilizarea în acest scop a instrumentarului de labo-
rator şi nici nu permite depăşirea dificultăţilor legate de generalizarea concluziilor.
În analiza fenomenelor economice, un rol însemnat revine puterii de
abstracţie, ceea ce exclude posibilitatea experienţelor pure în scopul
desprinderii acţiunii izolate a unui factor, aşa cum este posibil în domeniul
ştiinţelor naturii. Meritul revine logicii, al cărei demers este hotărâtor în
asigurarea unei gândiri coerente în procesul analizei economice.
Analiza economică presupune cercetarea unui fenomen sau proces din
punct de vedere economic, ceea ce implică corelativ evidenţierea atât a
eforturilor dimensionate prin consumul de resurse materiale, umane şi
financiare, cât şi a efectelor, circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile.
Deoarece activitatea socio-umană apare în dublă ipostază, consumatoare
de resurse şi generatoare de efecte, aceasta face ca analiza economică să
depăşească sfera activităţii economice, vizând eficienţa consumului de resurse
în toate domeniile (inclusiv cele sociale, tehnice, administrative etc.).
Prin întregul ei conţinut, analiza îmbină armonios teoria abstractă cu
realitatea fenomenelor studiate şi furnizează informaţii multiple asupra
activităţii economico-financiare la nivel micro- şi macroeconomic.
Analiza economico-financiară studiază realitatea obiectivă, respectiv
rezultatele aferente activităţii desfăşurate sub forma indicatorilor economici-
financiari, prin prisma corelaţiei cauză – efect (un factor poate constitui
26 Analiză economico-financiară

suportul/cauza apariţiei, modificării sau dezvoltării unui fenomen, după cum,

tot aşa, acesta se poate transforma într-un fenomen de investigat).
Prin metodele, procedeele şi tehnicile pe care le utilizează, analiza
serveşte la descompunerea unui fenomen sau proces economic în părţile sale
componente, studiind comportamentul acestora independent sau în corelaţie cu
alte componente. Ea oferă soluţii de combinare şi substituire a factorilor care
au un rol relevant în mecanismul cibernetic de funcţionare a firmei în scopul
maximizării performanţelor acesteia.
În acelaşi timp, analiza cercetează mişcarea şi transformarea feno-
menelor economico-financiare care au loc în interiorul firmei din punct de
vedere cantitativ şi calitativ, static şi dinamic, evidenţiind factorii endogeni şi
exogeni, corelaţia dintre aceştia, cauzele şi consecinţele modificării lor, iar pe
această bază, permite diagnosticarea stării lor în scopul fundamentării
acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a firmei în mediul
competiţional în care îşi desfăşoară activitatea.
Relevarea specificului cercetării fenomenelor economico-financiare la
nivelul întreprinderii este de natură să sublinieze primatul analizei calitative în
raport cu studiul cantitativ.
Corelativul analizei îl reprezintă sinteza, care defineşte procesul prin
care are loc reunirea într-un tot unitar a părţilor şi a elementelor disparate ale
unui obiect sau fenomen cercetat. Dacă analiza presupune descompunerea unui
fenomen în elementele sale simple (inclusiv determinarea relaţiilor structural-
funcţionale şi a celor cauză – efect), sinteza constă în examinarea acestora în
unitatea lor. Cunoaşterea deplină a proceselor sau fenomenelor economico-
financiare necesită îmbinarea într-o unitate a analizei şi sintezei, ca mijloace
ale cunoaşterii.
Complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul fiecărei firme, carac-
terul dinamic şi agresiv al mediului economic fac ca analiza să tindă să devină
un sistem complex de tratare a informaţiilor economice curente şi de pers-
pectivă care urmăreşte:
 ameliorarea managementului pe baza unui diagnostic general
prestabilit;
 adoptarea unor decizii optime privind serviciul datoriei firmei;
 stabilirea unor decizii corespunzătoare privind activitatea bursieră
a firmei;
 analiza comparativă în timp şi spaţiu a performanţelor firmei cu cele
ale altor competitori.
Analiza activităţii societăţilor comerciale cu caracter productiv este o
disciplină ştiinţifică al cărei obiect de studiu îl constituie procesele şi fenomenele
economico-financiare legate de activitatea industrial-productivă a acestora.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 27

În acest sens, scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esenţiale

ale părţilor componente ale fenomenului cercetat, interacţiunile dintre ele şi de a
oferi concluziile necesare sintezei, la nivelul fenomenului sau procesului analizat.
Ca urmare, în cercetarea activităţii economice, analiza economico-
financiară precede şi însoţeşte sinteza, condiţionându-se reciproc. Împreună cu
sinteza, analiza oferă concluzii deosebit de importante pentru deciziile care
urmează să se adopte la diferitele niveluri ale activităţii întreprinderii.

1.4. Conţinutul procesului de analiză

economico-financiară
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale a fenomenului
studiat. Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi
factori, procedând la descompunerea întregului în părţile sale componente.
Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în îmbinarea unitară a
rezultatelor analizei cu sinteza, ceea ce dă conţinut şi condiţionează caracterul
ştiinţific al analizei.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbi-
narea acesteia cu sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Fixarea obiectului analizei constă în identificarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-
financiari.
Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ,
utilizând anumite metode de evaluare şi calcul.
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc
în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect
(prin intermediul celor cu acţiune directă), până la stabilirea cauzelor finale.
Potrivit principiului descompunerii în trepte, procesul cunoaşterii este adâncit de
la o esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă.
c) Determinarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi
fenomenul analizat, pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori care
acţionează asupra acestuia, pe de altă parte. În acest scop, este necesar a se
determina relaţia cauză – efect, respectiv raporturile de condiţionare dintre factori.
Parcurgerea acestor trei etape conduce la elaborarea modelelor de
analiză ale proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau
factori asupra fenomenului analizat. În această etapă intervine analiza
28 Analiză economico-financiară

cantitativă, care, pe baza unei metodologii proprii, permite măsurarea influenţelor,

dimensionarea rezervelor interne şi aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei constituie etapa stabilirii concluziilor şi
aprecierilor asupra activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei).
Elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă
a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării
acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii întreprinderii.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii este condiţionat de
parcurgerea acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea
lor se impune cu ocazia analizei oricărui fenomen economico-financiar.
Desfăşurarea procesului de analiză este prezentată în figura 1.16 care
permite evidenţierea relaţiilor dintre fenomen, elemente, factori şi cauzele
finale, fixând, totodată, conceptul „ordine de analiză“, faţă de evoluţia reală a
fenomenului.
Evoluţia reală a fenomenului

Ordinea de analiză

Fenomenul X Elemente
1 3

Factori de gr. I
(direcţi)

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Factori de gr. II
(indirecţi)

Schema mai sus prezentată permite, pe de o parte, sesizarea condiţiilor în

care acţionează un fenomen, precum şi a elementelor sau factorilor care influen-
Cauze
6 finale Tribuna
D. Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară – metode şi tehnici, Editura
Economică, Bucureşti, 1994, pag. 20.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 29

ţează asupra acestuia, iar, pe de altă parte, pune în evidenţă două tipuri principale
de analiză: analiza structurală (prin elemente) şi analiza factorială (prin factori).
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (de
exemplu, costul produsului pe articole de calculaţie sau pe elemente primare
de cheltuieli), în timp ce factorii reprezintă forţele motrice care provoacă sau
determină un fenomen (de exemplu, numărul mediu faţă de cifra de afaceri).
În ceea ce priveşte cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite
condiţii, provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie fenomenul
analizat, fie un factor care acţionează asupra acestuia). Termenul „factori“ este
utilizat în general pentru fenomene mai complexe decât „cauzele“.
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de
analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare a analizei respective. În
procesul de analiză, acestea apar drept cauze finale deoarece procesul de
analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Din punctul de
vedere al apariţiei şi dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt cauze primare.

1.5. Metodologia analizei economico-financiare

În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară utilizează
metode, tehnici şi procedee specifice sau comune cu alte ştiinţe. Acestea pot fi
grupate în metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.

1.5.1. Metode ale analizei calitative

Principalele metode ale analizei calitative sunt: modelarea, comparaţia,

gruparea, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.

1.5.1.1. Modelarea fenomenelor economico-financiare

Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea
simplificată a realităţii.
După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi: imitative,
analogice şi simbolice.
În cazul modelelor imitative, fenomenul este reprezentat prin el însuşi,
dar la o altă scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).
Modelele analogice se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale
fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi (de exemplu: grafice,
diagrame etc.) folosite pentru vizualizarea fenomenelor economico-financiare.
30 Analiză economico-financiară

Modelele simbolice se caracterizează prin folosirea simbolurilor pentru a

reprezenta fenomenele economico-financiare. Se regăsesc, de regulă, sub
forma unor ecuaţii.
În analiza economico-financiară sunt folosite modelele simbolice şi analogice.

1.5.1.2. Comparaţia
Pentru analiza fenomenelor economico-financiare nu este suficientă
numai mărimea în sine la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze
de comparaţie (criteriu de referinţă).
În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:
a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite
momente ale evoluţiei sale;
b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu
firmele concurente etc.;
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de
venituri şi cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze contractuale,
programe etc.);
e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât
cele menţionate mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui
studiu tehnico-economic, comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a comparaţiei să fie corecte,
trebuie respectate următoarele condiţii: sfera de cuprindere a indicatorilor
folosiţi să fie similară, măsurarea să se facă în acelaşi etalon (unitate de
măsură) şi să se asigure permanenţa metodelor de calcul.

1.5.1.3. Gruparea
Gruparea este o metodă de cercetare care presupune separarea
colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi, după una sau mai multe
caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului
studiat şi de scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot
folosi mai multe criterii de grupare: pe categorii de personal, după vârstă,
vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de formare profesională, forme de
perfecţionare profesională etc.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 31

1.5.1.4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor
indicatori economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a permite
studierea aprofundată a acestora.
Se disting următoarele forme:
a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu: ritmi-
citatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.) permite analiza
abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat.
b) Diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a
prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale întreprinderii, precum şi a
abaterilor de la tendinţa generală. (De exemplu: analiza producţiei obţinute pe
secţii şi pe zone geografice).
c) Descompunerea pe elemente componente permite stabilirea contri-
buţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de exemplu: analiza
cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.).

1.5.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia

elementelor componente şi a factorilor la formarea şi variaţia fenomenului
studiat, precum şi poziţionarea firmei într-un mediu dat.
Unele metode ale analizei cantitative diferă în funcţie de tipul de legături
funcţional-cauzale, care pot fi de tip determinist sau de tip stocastic.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda ratelor, metoda
balanţieră, metoda substituirilor în lanţ, metoda corelaţiei, metoda scorurilor,
metoda grilelor de evaluare, diagrama Pareto, cercetările operaţionale etc.

1.5.2.1. Metoda balanţieră (input – output)

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului
studiat sunt relaţii de tip determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea metodei
balanţiere este următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra variaţiei
fenomenului analizat se aplică următoarea regulă: se calculează diferenţa
dintre valoarea efectivă (informaţia de stare) şi valoarea luată ca bază de
comparaţie, ţinându-se seama de semnul cu care elementul respectiv figurează
32 Analiză economico-financiară

în model. Suma influenţelor elementelor componente trebuie să fie egală cu

variaţia totală a fenomenului studiat.
În cazul modelului general „M“, cuantificarea influenţelor variaţiei
elementelor componente se prezintă astfel:
ΔM = M1 – M0
1) Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM

1.5.2.2. Metoda substituirilor în lanţ

Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii fenomenului
studiat există relaţii de tip determinist de forma produsului sau a raportului
(între fenomenul studiat şi factorii de influenţă există proporţionalitate directă
sau inversă).
Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:
a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere
condiţionarea lor economică, şi anume: factori cantitativi, factori de structură
şi factori calitativi;
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată
la principiul „a“;
c) un factor substituit se menţine ca atare în operaţiunile ulterioare.
Aplicarea metodei se poate face pe bază de mărimi absolute şi pe bază
de indici.
Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt: produs
între factori şi raport între factori.

A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este următorul:
F=abc
Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi absolute se
realizează astfel:
ΔF = F1 – F0
unde:
„1“ reprezintă informaţia de stare;
„0“ reprezintă baza de comparaţie.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 33

Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:

1) Δa(ΔF) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0
2) Δb(ΔF) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0
3) Δc(ΔF) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)
ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de indici se prezintă

astfel:
F1 abc iii
IF   100  1 1 1 100  a b c2
F0 a0b0c0 100
a1 b c
ia   100 ; ib  1  100 ; ic  1  100
a0 b0 c0
ΔIF = IF – 100

Influenţele variaţiei relative a factorilor asupra modificării relative a

fenomenului studiat se calculează astfel:
( I )
1) ia F  ia  100

( I ) ia  ib
2) ib F   ia
100
( I ) ia  ib  ic ia  ib
3) ic F  
1002 100
I F  ia( I F )  ib( I F )  ic( I F )

Indicele unui fenomen oarecare „N“, influenţat de n factori, se determină

astfel:
i1  i2  in
IN  ; n2
100n 1
Influenţa unui factor oarecare „K“ se stabileşte astfel:

i1  i2  iK i1  i2  iK 1
iK( I N )   ; 1<K<n
100 K 1 100 K  2
34 Analiză economico-financiară

B) Cazul raportului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:
a
P
b
Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este
situat factorul cantitativ (numitor sau numărător).

B1) În cazul în care factorul cantitativ este la numitor, atunci

influenţele factorilor se stabilesc astfel:
- pe bază de mărimi totale:
ΔP = P1 – P0
a0 a0
1. b
( P )
 
b1 b0

( P ) a1 a0
2. a  
b1 b1
ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
- pe bază de indici:
P1 i
IP   100  a  100
P0 ib
ΔIP = IP – 100
( I 100
1. ib   100  100
P )

ib

( I ) ia 100
2. ia 
P
 100   100
ib ib

I P  ib( I P )  ia( I P )

B2) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător,

influenţele factorilor se separă astfel:
- pe bază de mărimi totale:
( P ) a1 a0
1. a  
b0 b0
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 35

( P ) a1 a1
2. b  
b1 b0
- pe bază de indici:
( I )
1. ia P  ia  100

( I ia
2. ib  100  ia
P )

ib

În cazul în care numărătorul şi/sau numitorul se dezvoltă după relaţii de

tip produs, raport şi balanţier, pentru stabilirea influenţelor factorilor indirecţi
se aplică principiile metodei substituirilor în lanţ.
În literatura de specialitate se întâlneşte şi metoda substituirii izolate a
factorilor. În cazul utilizării acestei metode se aplică un singur principiu dintre
cele menţionate la metoda substituirilor în lanţ, şi anume cel al substituirilor
succesive. Suma influenţelor factorilor nu mai este egală cu modificarea totală
a fenomenului analizat, ca în cazul aplicării metodei substituirilor în lanţ,
apărând restul nedescompus, pentru care s-au emis diferite ipoteze de alocare
pe factori.

1.5.2.3. Metoda corelaţiei

Metoda corelaţiei sau metoda analizei regresionale se utilizează atunci
când între fenomenul studiat şi factorii de influenţă sunt relaţii de tip stocastic.
Cu ajutorul acestei metode se măsoară intensitatea legăturii dintre fenomenul
analizat şi factorii săi de influenţă, precum şi influenţa acestora.
Aplicarea metodei corelaţiei în analiza economico-financiară presupune
următoarele etape:
a) Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat (y) şi al
factorilor săi de influenţă (x1, x2, ... xn).
b) Identificarea legăturilor de cauzalitate şi stabilirea ecuaţiei de
regresie. Ecuaţiile de regresie pot fi de tip linear, parabolic, hiperbolic,
exponenţial, logaritmic etc.
c) Calculul valorii parametrilor ecuaţiei de regresie, folosind metoda
celor mai mici pătrate.
d) Determinarea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii
săi de influenţă. În acest scop, se calculează coeficientul de corelaţie ( ryx) sau
raportul de corelaţie.
36 Analiză economico-financiară

nxy  x  y
r
yx 
nx  (x) 2  ny 2  (y ) 2
2

e) Cuantificarea influenţei factorilor asupra fenomenului cercetat cu

ajutorul coeficientului de determinaţie (dyx):
1
b y  x  x  y
n
d yx    r 2
y
unde:
b – coeficientul de regresie;
n – numărul de termeni ai seriei cercetate;
r 2
y – dispersia lui y.

1.5.2.4. Metoda scorurilor

Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:
Z = a1x1 + a2x2 + ........ + anxn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în calcul).

Stabilirea scorului presupune parcurgerea următoarelor etape7:

1) alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de
întreprinderi: falimentare sau aflate în dificultate şi fără probleme financiare;
2) compararea celor două grupuri de întreprinderi, pe un interval de timp
suficient de mare, pe baza unor indicatori susceptibili de a fi semnificativi;
3) selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
4) elaborarea, prin tehnica analizei discriminante, a unei combinaţii lini-
are a indicatorilor semnificativi (funcţia-scor);
5) alegerea unui punct (sau a unor puncte) de inflexiune care să realizeze
clasificarea predictivă a întreprinderilor în cele două grupuri;
6) analiza a priori şi a posteriori a ratei de succes a scorului prin
compararea clasificării predictive cu situaţia cunoscută a firmelor din eşantion.
Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de
faliment la un moment dat.

7
Ion Anghel, Falimentul – Radiografie şi predicţie, Ed. Economică, Bucureşti, 2002,
pp. 37-38.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 37

1.5.2.5. Metoda ratelor

Rata este un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere
economic, cu o semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.
Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:
a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenomenului.
Permit comparaţii între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi sesizarea
modificărilor structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi efort. Ratele de
eficienţă pot fi de tipul:
 efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata renta-
bilităţii resurselor consumate, productivitatea muncii etc.);
 efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale cheltuielilor, costul
unitar etc.);
c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi sau
grupe de posturi bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu: ratele de
lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).
Ratele servesc pentru comparaţii în timp şi spaţiu.
Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza poziţia întreprinderii faţă
de media ramurii de activitate, faţă de principalii concurenţi de pe piaţă, faţă
de situaţia economică generală etc. De asemenea, prezintă o importanţă
deosebită şi comparaţia cu realizările anterioare ale întreprinderii.

1.5.2.6. Diagrama Pareto (metoda 20/80)

Această metodă are la bază ideea de a se acorda, în analiză, o importanţă
proporţională cu contribuţia elementelor la formarea unui fenomen.
Etapele aplicării metodei sunt8:
 identificarea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
 stabilirea valorilor parametrului specific;
 ordonarea elementelor componente ale fenomenului în ordinea
descrescătoare a parametrului specific;
 calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
 delimitarea a trei zone A, B şi C (metoda mai este denumită şi
„metoda ABC“);
 reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe baza
datelor statistice şi curbele reale pe baza informaţiilor din firma
analizată).
Domeniile în care se foloseşte frecvent diagrama Pareto sunt: analiza
stocurilor, analiza costurilor, analiza cifrei de afaceri, analiza furnizorilor.
8
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 46.
38 Analiză economico-financiară

1.5.2.7. Metoda grilelor de evaluare9

Folosirea metodei presupune următoarele etape:
a) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii studiate;
b) determinarea coeficienţilor de ponderare (suma lor este întotdeauna
egală cu 1);
c) notarea criteriilor de evaluare;
d) calculul notei medii ponderate pe baza relaţiei:
N  cpi  ni

unde:
cpi – coeficientul de ponderare al criteriului „i“;
ni – nota acordată criteriului „i“.

1.5.2.8. Cercetările operaţionale

Cercetările operaţionale sunt utilizate în cazul relaţiilor cauzale de tip
stocastic, reprezentând un ansamblu de metode folosite în adoptarea deciziilor
atunci când intervin numeroşi factori.
Cercetările operaţionale se caracterizează prin10:
a) studierea unor sisteme organizate, influenţate de un complex de fac-
tori;
b) aplicarea unor metode ştiinţifice de evidenţiere a legăturilor de inter-
dependenţă de exprimare a lor într-o formă matematică şi de atribuire a unor
ponderi fiecărui element sau factor;
c) raţionalizarea deciziilor.
Metodele utilizate în cercetările operaţionale pot fi grupate astfel:
 deterministe: programarea liniară, programarea dinamică, teoria
jocurilor, metoda drumului critic etc.;
 probabiliste: lanţurile MARCOV, teoria firelor de aşteptare, metoda
PERT;
 simulative: metoda MONTE CARLO, modelul dinamic al simulării
gestionare etc.
Cercetările operaţionale sunt utilizate în analiza previzională.

9
Idem, pag. 45.
10
D. Mărgulescu (coordonator), Analiză economico-financiară. Metode şi tehnici, Editura
Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, pag. 49.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 39

1.6. Sistemul de informaţii – premisă a efectuării

analizei economico-financiare
Analiza ca metodă a cunoaşterii presupune studierea legăturilor dintre
multiplele componente ale unui sistem şi acţionează în direcţia reglării
funcţiunii acestuia, a schimbărilor de stare în concordanţă cu obiectivele
stabilite. Analiza economico-financiară are un rol deosebit în cunoaşterea şi
comensurarea influenţei diverşilor factori ce conduc la creşterea eficienţei
întregii activităţi economice. Managerii întreprinderii, pe baza cunoaşterii
evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, trebuie să adopte o suită de
decizii care să determine obţinerea unor rezultate economico-financiare
superioare faţă de obiectivele stabilite în program sau faţă de perioada
precedentă. În acest context, pot fi sesizate acele zone – puncte critice – din
activitatea întreprinderii şi, pe baza unor analize profunde, temeinice, să se
adopte decizii care să determine o schimbare de stare în funcţiunea întreprinderii
ca sistem în concordanţă cu programele adoptate de organele de conducere.
Informaţia economică reprezintă „materia primă“ necesară analizei
economico-financiare şi are un rol deosebit în conducerea unităţilor economice
întrucât trebuie să satisfacă cerinţe multiple, pentru a asigura o percepere cât
mai corectă a proceselor la care se referă.
Pentru a asigura adoptarea unor decizii eficiente, este necesară realizarea
unui sistem informaţional funcţional care să poată oferi o informaţie
economică cât mai variată – mod de exprimare, grad de prelucrare, mod de
înregistrare, provenienţă – şi care să satisfacă cerinţe multiple şi să asigure o
percepere cât mai corectă a proceselor economice la care se referă. De aceea,
se impune ca informaţia economică să fie reală, sintetică şi concisă,
multilaterală, operativă (folosită în timp util), să ofere precizie şi siguranţă.
Cu cât informaţia economică este mai bogată, mai complexă, cu atât
decidentul are la dispoziţie mai multe elemente care să-i permită o profundă
cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice şi, pe această bază, să
adopte măsuri eficiente de creştere a gradului de folosire a resurselor umane,
materiale şi financiare.
Informaţia economică, la nivelul întreprinderii, se constituie din
următoarele surse:
- surse externe întreprinderii ca sistem – informaţii privind progresul
tehnic în ramura respectivă, conjunctura pieţei, informaţii oferite de organele
fiscale, bănci, burse de valori, mass-media, târguri şi expoziţii, simpozioane etc.
40 Analiză economico-financiară

Sursele externe de informaţii sunt necesare managementului unităţii

pentru orientarea activităţii acesteia spre acele zone sau sectoare care oferă
posibilitatea integrării ei, în condiţii de eficienţă, în mecanismul complex al
economiei naţionale şi mondiale.
- surse interne au ca bază de formare procesele interne de combinare şi
utilizare a factorilor de producţie şi reflectă activitatea multilaterală şi
complexă a unităţilor economice prin sistemul de indicatori fizici şi valorici.
Folosirea surselor interne de informaţii oferă conducerii întreprinderii
elementele necesare pentru eventualele corectări ale traiectoriei evoluţiei
acesteia în anumite perioade şi sectoare de activitate.
Informaţia economică poate fi structurată după diverse criterii, în funcţie
de cerinţe multiple, pentru a asigura o percepere cât mai corectă a proceselor
pe care le defineşte.
În literatura de specialitate, au apărut o serie de clasificări pe bază de
criterii variate, cum ar fi:
a) după natura lor – informaţii economico-financiare, tehnice, tehno-
logice, politice, sociale, juridice etc.;
b) după gradul de accesibilitate – informaţii deschise (largă accesi-
bilitate), limitate (accesibilitate redusă), închise (protejate);
c) după provenienţă – informaţii interne, externe;
d) din punct de vedere funcţional – informaţie normativă, informaţie
efectivă, de stare a performanţelor economico-financiare.
Pentru a fi folosite în procesul conducerii unităţilor economice,
informaţiile trebuie să răspundă unor cerinţe:
 utilitate pentru managerii unităţii în conducerea proceselor economice;
 exactitate – prelucrare corectă a datelor;
 profunzime – reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre
fenomenele şi procesele economice pentru a desprinde concluzii
judicioase în vederea adoptării unor decizii raţionale şi care să
conducă la creşterea eficienţei activităţii;
 vechimea (vârsta) – poate influenţa nefavorabil reglarea funcţiunii
(sistemului) în condiţiile în care nu au existat preocupări de
actualizare a informaţiilor şi pe această bază pot fi adoptate decizii
necorespunzătoare;
 valoarea informaţiei – este determinată de posibilitatea adoptării
unor decizii eficiente pentru întreprindere ca sistem condus;
 costul informaţiei – are un rol hotărâtor în structurarea şi conducerea
unităţilor economice, în condiţii de eficienţă.
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 41

Respectarea cerinţelor menţionate va crea condiţiile realizării unor

informaţii care, utilizate în procesul de conducere a întreprinderii, vor
contribui la obţinerea, pe baza analizei economico-financiare, a unor concluzii
asupra activităţii desfăşurate şi va asigura premisele necesare pentru adoptarea
unor măsuri de creştere a eficienţei economice.

1.7. Sisteme organizaţionale ale activităţii de analiză

economico-financiară
Complexitatea activităţii economico-financiare, cunoaşterea legăturilor
cauzale dintre factorii ce caracterizează multitudinea fenomenelor şi proceselor
economice specifice întreprinderii ca sistem impun o concepţie unitară în
abordarea activităţii practice de analiză economico-financiară. Aceasta se reali-
zează, în primul rând, la nivelul fiecărui compartiment funcţional din organigrama
întreprinderii, pe probleme specifice. În aceste condiţii, fiecare lucrător al
compartimentului trebuie să analizeze operativ problemele cu care se confruntă şi
să informeze, ori de câte ori este necesar, conducerea compartimentului în
vederea adoptării măsurilor corespunzătoare îmbunătăţirii activităţii.
În continuare, analiza fenomenelor economice se realizează de şefii
diverselor compartimente funcţionale, zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial,
anual, iar pe baza unor analize temeinice se pot adopta măsurile cores-
punzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii economico-financiare.
La nivelul firmei (întreprinderii), analiza economico-financiară se
realizează de compartimentul financiar-contabil, contabil-şef, directorul
economic şi se reflectă în principalele documente elaborate – Cont de profit şi
pierdere, Bilanţul contabil şi notele explicative la bilanţ – sau în diverse
analize tematice solicitate de Comitetul de direcţie (CD), Consiliul de
administraţie (CA) şi Adunarea generală a acţionarilor (AGA).
În condiţiile economiei de piaţă, ale intensificării relaţiilor economice
interne şi internaţionale, managerii întreprinderii, compartimentele funcţionale
trebuie să evalueze mediul concurenţial cât mai bine, pentru a interveni eficient în
creşterea gradului de utilizare a resurselor umane, materiale şi financiare, în
eliminarea „punctelor critice“, în obţinerea unor profituri superioare.
Procesul de analiză trebuie să intervină şi atunci când activităţile se
desfăşoară eficient pentru a descoperi noi rezerve, prin a căror mobilizare să se
asigure o evoluţie favorabilă a principalilor indicatori economico-financiari, o
creştere a gradului de utilizare a resurselor de care întreprinderea dispune.
42 Analiză economico-financiară

Analiza multitudinii de fenomene şi procese economice se poate realiza

prin organizarea unor colective mixte formate din specialişti din cadrul
întreprinderii şi din diverse structuri profesionale (cadre universitare, auditori,
evaluatori, experţi contabili) care, pe baza unor analize tematice, pot aborda
aspecte variate privind promovarea de noi produse, analiza calităţii, studierea
concurenţei, extinderea sau restrângerea activităţii, studii de fezabilitate etc.
În acelaşi timp, întreprinderea poate solicita, pentru analiza problemelor
economico-financiare, firme specializate pentru elaborarea unor probleme mai
dificile, într-o anumită perioadă de timp (privatizare, vânzare de active etc.).
De asemenea, se realizează analize pe probleme specifice de către
organele fiscale, bancare, investitori, autorităţi publice locale etc. şi care
urmăresc modul cum este respectată legislaţia în domenii privind achitarea
obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi local, acordarea unor facilităţi fiscale,
modul de contractare şi rambursare a creditelor etc.
În concluzie, analiza economico-financiară se regăseşte ca o preocupare
permanentă în activitatea compartimentelor funcţionale, pe probleme
specifice, şi temporară în cazul abordării unor aspecte concrete ale asigurării şi
folosirii resurselor umane, materiale şi financiare ale întreprinderii.
Caracterul complex al procesului de analiză economico-financiară este legat
nemijlocit de varietatea unităţilor economice şi, mai ales, de intercondiţionările ce
intervin între funcţiile întreprinderii şi conducerii acesteia, de preocuparea de a
găsi răspunsuri clare, exacte la problemele tactice şi strategice ale firmei.

1.8. Etapele activităţii practice de analiză

economico-financiară
Desfăşurarea oricărei analize economice complexe sau tematice presu-
pune parcurgerea mai multor etape, cum ar fi:
1) Elaborarea tematicii de analiză. Aceasta presupune cunoaşterea
temeinică a problematicii ce face obiectul analizei pentru a putea sesiza atât
rezultatele favorabile, cât şi neajunsurile existente în vederea adoptării
măsurilor pentru îmbunătăţirea întregii activităţi. Tematica de analiză trebuie
să ofere specialiştilor implicaţi în procesul de analiză un ghid orientativ asupra
modului cum vor acţiona pentru a realiza o lucrare de calitate, pe baza căreia
să se înregistreze o creştere a eficienţei activităţii firmei.
2) Documentarea şi culegerea materialelor necesare pentru efectua-
rea analizei
Pentru a răspunde cerinţelor tematicii de analiză, este necesară o
structurare a informaţiilor, după diverse criterii, pentru a putea desprinde
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 43

concluzii raţionale privind activitatea desfăşurată şi care să fie valorificate

ulterior în procesul de analiză. În acest context, multitudinea şi varietatea
informaţiilor vor asigura calitatea aprecierii asupra activităţii unităţii analizate
şi, mai ales, vor favoriza luarea unor decizii care se vor regăsi în ameliorarea
activităţii economico-financiare.
3) Verificarea complexă a datelor supuse analizei
Procesul de analiză presupune existenţa unor informaţii clare, exacte pe
baza cărora analistul să poată determina indicatorii specifici metodologiei de
analiză. Aceasta presupune urmărirea respectării modului de calcul şi
determinare a indicatorilor, de prelucrare şi stocare a informaţiilor, de utilizare
eficientă a acestora.
Este necesar ca informaţiile folosite să reflecte veridic fenomenele şi
procesele economice, să ofere elementele de bază, hotărâtoare care să permită
cunoaşterea legăturilor dintre diversele structuri organizatorice şi să ajute la
conducerea eficientă a sistemului.
4) Prelucrarea şi analiza datelor pe baza metodelor şi procedeelor
specifice analizei economico-financiare
În funcţie de tematica de analiză, pe baza datelor culese, se realizează o
sistematizare şi prelucrare a acestora, pentru a cunoaşte evoluţia indicatorilor
întreprinderii în comparaţie cu nivelurile programate, rezultatele obţinute în
perioadele precedente sau rezultatele obţinute de alte unităţi cu profil asemănător.
Analiza situaţiei generale permite cunoaşterea legăturilor dintre
principalii indicatori şi, mai ales, ajută la sesizarea corelaţiilor normale dintre
aceştia. Ulterior, se impune o analiză structurală pentru localizarea rezultatelor
respective, în timp şi spaţiu, pentru a putea evidenţia contribuţia fiecăruia şi a
orienta măsurile spre acele zone mai puţin eficiente. Aceasta necesită
detalierea rezultatelor pe perioade cât mai scurte (luni, decade, zile) şi structuri
organizatorice cât mai mici (secţii, ateliere, echipe) etc.
Analiza diverşilor indicatori se realizează pe bază de modele şi se
urmăreşte cuantificarea influenţei elementelor sau factorilor respectivi, în
funcţie de legăturile de cauzalitate, pentru a stabili gradul şi sensul în care au
influenţat, măsurile ce se impun pentru evoluţia favorabilă în viitor.
5) Elaborarea concluziilor şi a măsurilor pentru creşterea eficienţei
activităţii întreprinderii
Finalizarea procesului de analiză pe baza datelor prelucrate conduce la
stabilirea unor concluzii – favorabile sau nefavorabile – care privesc modul de
organizare şi desfăşurare a activităţilor şi care trebuie să se regăsească într-o
multitudine de propuneri, de măsuri concrete pentru creşterea eficienţei
valorificării resurselor şi care vor face obiectul deciziilor ce vor fi adoptate de
managementul unităţii.
44 Analiză economico-financiară

Concepte-cheie:

 analiza  gruparea
 analiza cantitativă  metoda bilanţieră
 analiza calitativă  metoda corelaţiei
 analiza economico-financiară  metoda grilelor de evaluare
 analiza macroeconomică  metoda ratelor
 analiza microeconomică  metoda substituirilor în lanţ (iterării)
 comparaţia  sinteza

Întrebări recapitulative:

1. Cum definiţi analiza economico-financiară?

2. Care sunt principalele tipuri de analiză economico-financiară?
3. Cum definiţi procesul de analiză economico-financiară şi care sunt etapele
acestuia?
4. Care sunt principalele metode de analiză calitativă?
5. Care sunt principalele tipuri de comparaţii?
6. Care sunt principiile metodei substituirilor în lanţ?
7. Care sunt principalele categorii de rate operaţionale în analiza economico-
financiară?
8. Care este utilitatea diagramei Pareto (metoda ABC)?
9. Care sunt principalele surse de informaţii folosite în analiza economico-
financiară?
10. Care sunt principalele categorii de utilizatori ai informaţiilor furnizate de analiza
economico-financiară şi ce urmăresc aceştia?

Bibliografie

Cojocaru, C. Analiza economico-financiară a exploataţiilor agricole şi silvice , Editura

Economică, Bucureşti, 1997.
Georgescu, N., Robu, V. Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2001.
Gheorghiu, A. Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura
Economică, Bucureşti, 2004.
Isfănescu, A., Robu, V., Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2002.
Hristea, A.M.,
Vasilescu, C.
Mărgulescu, D. Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.
(coord.)
Capitolul 1  Fundamentele analizei economico-financiare a întreprinderii 45

Niculescu, M. Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003.