Romanizarea

Romanizarea
 Este procesul istoric complex și îndelungat prin care s-au înlăturat
diferențele etnice dintre localnici și romani pe planul culturii
materiale, al vieții politice și religioase, iar limba latină s-a impus ca
singura limbă de comunicare în condițiile unui mediu etnic foarte
divers
 Ea a reușit să se mențină peste secole (cazul românilor),
participând la noi sinteze etnice, ori s-a șters din regiuni unde ea s-
a realizat pe deplin în antichitate.
 Laturile romanizării
 Romanizarea include 2 laturi fundamentale ale aceluiași proces unitar:
1. COLONIZAREA teritoriului geto-dac cu populație latinofonă, venită din
toate părțile Imperiului Roman
2. ASIMILAREA băștinașilor geto-daci, care au adoptat limba latină și și-au
însușit
- modul de viață roman
- obiceiurile
- civilizația romană
 Colonizarea
 A început imediat după cucerire
 Traian și împărații următori au încurajat colonizarea, urmărind crearea unei
romanități nord-dunărene puternice, fapt demonstrat de:
- prezența unei armate numeroase (legiuni și trupe auxiliare) (în Dacia au
staționat aproximativ 55 000 de oameni, la care se adaugă familiile lor ce locuiau în
orașe sau în așezările castrelor)
- construirea unei vaste rețele de drumuri
- înființarea de așezări civile, numărul orașelor crescând la 11
- prezența a numeroși - funcționari ai aparatului administrativ
- comercianți
- meșteșugari
- slujitori ai religiei
- sclavi
 Veteranii
 Rămași pe pământ dacic, unde și-au făcut serviciul militar
 Erau un important factor în desfășurarea vieții provinciei
 Erau – cetățeni romani
- proprietari agricoli și de sclavi
- persoane care ocupau funcții municipale sau magistraturi
- propagatori activi ai civilizației și limbii latine
 Veteranii își puteau alege liber locul unde să se așeze la ieșirea din
armată
 dintre cei eliberați în Dacia, puțini au plecat în afara provinciei,
majoritatea stabilindu-se definitiv aici
 Viața economică
 Epoca stăpânirii romane a însemnat un progres remarcabil
 S-au construit drumuri pietruite și poduri solide.
 Sunt atestate – cultivarea viței de vie
- exploatarea lemnului
- creșterea animalelor
- mineritul
- exploatarea aurului, a argintului, a aramei, a plumbului și fierului
- exploatarea sării (numeroase mine în toată Dacia)
 S-au dezvoltat numeroase meșteșuguri, pentru a satisface nevoile
cotidiene ale populației
 Majoritatea orașelor au luat ființă din așezări romane mai modeste, civile
sau militare, în parte în legătură cu
- bogățiile solului și subsolului
- poziția față de căile de comunicație terestre și pe apă
- implicarea în viața comercială
- rolul jucat în organizarea administrativă și militară
 S-au dezvoltat numeroase orașe - Ulpia Traiana
- Apulum
- Napoca
- Potaissa
- Geoagiu etc.
 Structura socială
 În fruntea ierarhiei sociale se situează membrii ordinului senatorial:
- guvernatorii provinciei
- comandanții legiunilor
- tribunii din legiuni
 Ei sunt urmați de cetățenii romani aparținând ordinului ecvestru
 Societatea se stratifica în funcție de - condiția juridică (oameni liberi sau
sclavi)
- statutul civic (cetățeni romani sau neromani)
- avere
 Viața culturală
 Viața culturală romană din spațiul daco-moesian contribuie la
învățarea limbii latinhe
 Descoperiri arheologige (Geoagiu, Sarmizegetusa etc.) dovedesc
existența
- unor școli elementare
- a unor instrumente de scris pe tăblițe de ceară etc.
 Viața religioasă
 Ilustrează cel mai clar întrepătrunderea spirituală daco-romană
 Cultele din Dacia Traiană și Moesia coexistă cu cele romane: Iupiter, Minerva etc.
 Este evident și fenomenul de INTERPRETATIO ROMANA = adorarea sub nume
romane a unor divinități dacice (Bendis = Diana la romani; Zalmoxis = Iupiter)
 Au existat și creștini, mai ales din secolul al III-lea
!! Originea apostolică a creștinismului nord-danubian este doar o ipoteză
- doar obiecte cu simboluri creștine pot dovedi existența adepților noii religii
- în timpul persecuțiilor anticreștine ale lui Decius apar deopotrivă martirii și
renegații în acest spațiu
- numărul obiectelor creștine crește în secolele IV și V, pe măsura răspândirii
creștinismului și a dispariției păgânismului
 Dacii liberi
 O parte a poporului geto-dac nu ajunge sub stăpânire romană – locuitorii
din Crişana şi Maramureş, dar şi unele triburi din Moldova
 Relaţiile dintre dacii liberi şi romani sunt
- de multe ori războinice – dacii nu renunţă la eliberarea teritoriilor cucerite
de Traian
- de cele mai multe ori paşnice, desfăşurate pe plan politico-diplomatic şi
comercial.
 Sunt şi ei supuşi procesului de romanizare, care va continua şi după anii
271/274, deci după retragerea aureliană
 Retragerea aureliană 271/274

 Împăratul roman Aurelian retrage din Dacia oficialităţile civile şi militare

pentru a consolida alte regiuni ale Imperiului, atacate de populaţiile
migratoare.
 Cea mai mare a populaţiei rămâne la nord de Dunăre.
 Aşezările cunosc o locuire neîntreruptă.
 După retrategera aureliană
- populaţia de la oraşe se retrage treptat spre mediul rural
- romanitatea de la N şi S de Dunăre se consolidează în secolele IV-VI
la venirea slavilor, în secolul VI, găsesc aici o masă compactă de
populaţie romanică , latinofonă şi creştină extinsă şi asupra dacilor liberi
 Popoarele neolatine sunt produsul unei sinteze etnice şi culturale
între autohtoni şi învinşi, astfel:

SUBSTRATUL - etnic de bază (geto-dacic)

STRATUL – populaţia învingătoare (romană)

ADSTRATUL – elementele secundare ulterioare (slavii)

 TEORIA IMIGRAŢIONISTĂ
 Au existat autori (în special maghiari şi austrieci) care au contestat
latinitatea poporului român şi continuitatea de locuire în spaţiul
carpato-danubiano-pontic. Ei afirmă că – românii nu se trag din
coloniştii romani din Dacia
- românii au emigrat mult mai târziu din alte provincii
- ungurii ar fi venit cei dintâi în Transilvania
Autorul ei ROBERT ROESLER – “Studii româneşti”, Viena, 1871
1. Dacii au fost distruşi ca popor în urma războaielor cu romanii (fapt
contestat de dovezile arheologice care arată continuitatea de
existenţă a dacilor după războaiele din 105-106)
2. Vechea toponimie ar fi dispărut datorită acestei exterminări (Berzovis –
Berzovia, Mureş – Maris, Olt – Aluta etc.)

3. Dacia nu a putut fi romanizată în 165 de ani (argument cazul galilor şi

iberilor – 100-150 ani)

4. Toţi locuitorii au părăsit Dacia în timpul lui Aurelian (fapt atestat de

continuitatea de locuire)

5. Poporul român şi limba română s-au format la S de Dunăre, la N de

Dunăre ei emigrând în sec. XIII, deci au venit după maghiari în
Transilvania

Toate aceste idei au fost contestate de descoperirile arheologice, izvoarele

istorice, vechile cronici care confirmă autohtonia românilor şi existenţa lor
continuă pe aceste meleaguri