Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
Compoziţia plastică este organizarea şi structurarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat, după
anumite idei, principii, într-o formă unitară. Artistul plastic aranjează elementele alese, intr-un ansamblu omogen,
echilibrat, indistructibil, astfel încât acesta să transmită privitorului emoţia şi mesajul autorului.
Compoziţia este o creaţie artistică ce necesită studiul metodic şi sistematic al formelor naturale, al stilurilor, al
istoriei artelor, cunoaşterea tehnicilor şi a elementelor de limbaj plastic.
O compoziţie foarte bună reuşeşte să conducă atenţia privitorului către elementul pe care artistul îl consideră cel
mai important.
Spaţiul plastic sau suprafaţa plastică este suportul de lucru în starea iniţială, alb, după ce a fost pictat.
O compoziţie este considerată unitară dacă prin eliminarea unui element se strică ordinea şi echilibrul acesteia.
Osatura tabloului - schema principalelor linii de forţă, ea determină caracterul static/dinamic al tabloului şi
repartiţia spaţiilor.
Mijloace de expresie artistico-plastică: Principii estetice:
contrastul unitatea în diversitate
acordul surpriza
proportia noutatea
miscarea sinteza
simetria Elemente de limbaj plastic: coerenţa
perspectiva punctul armonia- contrast şi diversitate
echilibrul linia ordinea
centru de interes pata măsura
ritmul forma fluenţa
volumul culoarea coeziunea
armonia valoarea plasticitatea, etc.
sculpturalul textura
tensiunea
Francisc Şirato - Caseta roşie - www.wikiart.org I.Theodorescu-Sion - Natură statică cu flori şi fructe - galeriidearta.blogspot.com Aurel Băeşu-artindex.
Francisc Şirato – Fată citind g1b2i3.wordpress.com
Octav Băncilă - Natură statică de toamnă- g1b2i3.wordpress.com Eugenia Mangra - Picturi Abstract - linksservice.com
compoziție în spirală compoziție circulară
-Filoteanu N., Marian D. -„Educaţia plastică”, Editura „All Educational”, Bucureşti, 1999,
-Pirnog Ion -„Ghid metodic de educaţie plastică”, Editura „Compania”, Bucureşti, 2007,
-Pavel Victor-„Educaţie artistică plastică”, Editura „Didactică şi Pedagogică”, R.A. Bucureşti,1996
-Pohonţu Eugen: -„Iniţiere în artele plastice”, Editura „Albatros”, Bucureşti, 1980,
-Radu Adrian, Radu Ioana -„Educaţia plastică la orice vârstă”, Editura „Conphyns”, Râmnicu Vâlcea, 2006,
-Şuşală Ion -„Curs de desen, culoare, modelaj, compoziţie şi metodică”, „Editura Fundaţiei România de Mâine”, Bucureşti, 1999