Sunteți pe pagina 1din 10

Ministerul educatiei al republici Moldova

Academia de Studi Economice al Republici Moldova


Catedra:Contabilitate si audit

Referat
La tema:Pozitia republici Moldova in cadrul
armonizarii convergentei contabile internationale

A realizat:Bîtca Alexandrina gr.con171 fr

Chisinau,2020

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, la începutul anilor 1990, statele


independente nou-create s-au confruntat cu provocări descurajatoare. Ţara ex-
sovietică, Republica Moldova, nu a constituit o excepţie de la această regulă.
Vechile principii ale economiei planificate au devenit nevalide şi era urgentă
nevoie de reforme economice. Reducerea controlului de stat şi liberalizarea
1
pieţelor au fost primii paşi către noi ordini economice. Aceste grele perioade au
fost însoţite de procese ample de globalizare pe plan mondial. Prin urmare,
liberalizarea şi globalizarea s-au catalogat drept condiţiile esenţiale ale tuturor
transformărilor şi reformelor din viitor. Argumentul de bază al acestui articol
constă în faptul că, pentru a accepta şi a asimila procesele de liberalizare în
diferite domenii, în special în mecanismele de contabilitate profund reglementate,
setările de liberalizare în implicaţii generale şi specifice ar trebui să fie ajustate şi
analizate cu atenţie, în scopul integrării pozitive în afacerile economice globale.
Din păcate, cazul Republicii Moldova este foarte slab analizat şi studiat în
publicaţiile internaţionale. Majoritatea materialelor de cercetare şi lucrărilor
despre ţară sunt disponibile, preponderent, doar în reviste naţionale. Unul dintre
cele mai importante volume internaţionale despre contabilitate în economiile în
curs de dezvoltare publicat şi editat recent de Robert McGee (2008) nu conţine
niciun comentariu cu privire la Republica Moldova. Cu toate acestea, unele
informaţii relevante şi importante despre R. Moldova pot fi găsite în publicaţiile
făcute de Armitage, Neider, Şelaru, 2003 şi Ghedrovici, Mihaila, 2013. Motivul
acestei stări este ascuns în faptul că Republica Moldova este o ţară foarte tânără
şi reformele contabile semnificative de armonizare au fost anunţate în urmă cu
câţiva ani, în 2007. Pe o perioadă lungă de timp, contabilitatea Republicii
Moldova a fost o parte a economiei centralizate sovietice. Sistemul sovietic de
contabilitate a lăsat o amprentă importantă asupra evoluţiei viitoare de
contabilitate şi a modului de a răspunde provocărilor de armonizare. Acest lucru
este legat, în primul rând, de dificultăţile în percepţia înţelegerii IFRS, care sunt
mai puţin explicite, în comparaţie cu vechile standarde contabile detaliate şi
orientarea tradiţională spre autorităţile fiscale ca public major. Analiza
publicaţiilor despre alte ţări post-sovietice dezvăluie probleme similare în
majoritatea fostelor republici sovietice, după ce au devenit independente şi după
mişcarea spre liberalizare economică.
Perioada sovietică a jucat un rol crucial pentru viitoarele procese
economice şi dezvoltare, percepţiile culturale şi sociale ale valorilor democratice
şi piaţă liberă din Republica Moldova. Destinul post-sovietic al Republicii
Moldova este similar cu al altor foste republici sovietice, caracterizat prin reforme
de lungă durată şi încercările de a construi şi a menţine o economie viabilă. Cu
toate acestea, Republica Moldova are cele mai mari aspiraţii europene, în
comparaţie cu alte ţări post-sovietice (neluând în considerare Tigrii Mării
Baltice), şi a fost numită o „poveste de succes” a UE (Schuebel, 2011) datorită
progreselor semnificative în implementarea principiilor europene în materie de
guvernare şi politicilor economice. Fiind cea mai săracă ţară din Europa,
Republica Moldova îşi menţine cursul de integrare europeană şi face eforturi
2
uriaşe pentru a atinge acest obiectiv, deşi, acest proces este greu şi obositor. De la
declararea independenţei, Republica Moldova trece printr-un proces dureros de
reforme în toate domeniile. Liberalizarea financiară din ţară, similară cu cele mai
multe dintre ţările din blocul de Est, a fost un răspuns al pieţelor extrem de
reglementate anterior. A devenit clar că politicile keynesiste de stil vechi au fost
incapabile de a face faţă provocărilor contemporane; ipoteza acestui tip de stat-
naţiune a devenit învechită. Presiunea de a liberaliza a crescut treptat din exterior
şi de elitele regionale interne. Ca multe alte pieţe în curs de dezvoltare nou
deschise, R. Moldova a devenit o ţintă pentru fluxurile internaţionale de capital,
datorită faptului că creditul de consum şi finanţarea locuinţelor în ţările
dezvoltate s-au epuizat. Valoarea netă a investiţiilor străine directe a atins
valoarea maximă de 711.46 milioane de dolari în 2008. Această creştere este
semnificativă, comparativ cu 11.568 milioane de dolari în 1994 (date PWC).
Olanda, Cipru, Italia şi Rusia sunt cei mai importanţi investitori în R. Moldova,
potrivit FMI. Economia „proaspătă” şi neexploatată, cu potenţiale încasări înalte
justifică şi riscurile percepute.
Globalizarea nu modifică numai elementele de separaţie între state, ci şi
modul în care politicile economice sunt adoptate şi implementate. Ea se
fundamentează pe convenţii care depind de tradiţiile naţionale, însă se
poate spune că standardele universale înlocuiesc omogenitatea particulară,
specifică unităţilor teritoriale mici. Globalizarea poate deveni, astfel, un
instrument pentru gestionarea puterii valorilor universale şi a proceselor
economice globale, un instrument de folosire a resurselor,
degeneralizare a democraţiei, securităţii şi prosperităţii. Se manifestă astfel
necesitatea pentru o structură de raportare contabilă accesibilă şi identică pentru
întreaga lume contabilă.Diferenţele în sistemele contabile au fost identificate cu
mult timp în urmă, de cel puţin un sfert de secol. Încă de atunci eforturile au fost
canalizate spre armonizare a sistemelorcontabile contemporane de către Uniunea
Europeană şi de către Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate.
Armonizarea contabilă exprimă procesul de corelare, contabilizare şi
standardizare a componentelor cadrului conceptual al contabilităţii, fiind definită
ca un proces politic care vizează să reducă diferenţele între practicile contabile
care se aplică în lume, astfel încît să crească compatibilitatea şi comparabilitatea
lor.

Pe plan regional şi chiar mondial coexistă mai multe culturi contabile, două
dinte ele fiind deosebit de marcante şi influente şi anume:

1. Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi


continental, promovată de Franţa şi Germania;
3
2. Cultura contabilă şi sistemul contabil anglo-saxon, dezvoltată de Anglia şi
SUA.

Sub influenţa celor două blocuri de putere contabilă, sistemele contabile


naţionale prezintă divergenţe, ceea ce a generat mai ales în ultima perioadă,
iniţierea unui proces de armonizare, de apropiere a sistemelor contabile, chiar a
culturii contabile a diferitor ţări sau grupuri de ţări.
Percepută sub forma unei atenuări a divergenţelor existente între regulile şi
practicile specifice diverselor sisteme contabile naţionale, respectiv a unei
reconcelieri a varietăţii de culturi contabile, pe fondul intensificării eforturilor
depuse de principalele organisme implicate în elaborarea şi implementarea unui
“limbaj contabil universal înţeles”, armonizarea contabilă internaţională a avut o
evoluţie sinuoasă, devenind în prezent o certitudine, marcată de fenomenul
globalizării pieţelor financiare şi de nevoia de informare a actorilor acestora. Sub
aspect etimologic, conceptul de armonizare face referire la “acţiunea de a pune în
armonie”, respectiv de “a face să fie sau a fi în concordanţă”.
Transpus în plan contabil, procesul de armonizare, presupune existenţa unui
reper normativ, la care se subscrie eforturile organismelor naţionale şi
internaţionale de normalizare şi reglementare contabilă, dincolo de numeroasele
dificultăţi în materie de acceptabilitate a unui set de standarde în materie de
raportare financiar-contabilă.
Armonizare” este doar cuvîntul folosit în contabilitatea internaţională
pentru a numi “efortul de reducere a diferenţelor privind raportarea financiară
între ţări”; “aducerea la un numitor comun a regulilor existente atunci cînd apar
conflicte între acestea”; “procesul de reducere a alternativelor în practicile
contabile”.
Organismele naționale și internaționale de profil, își concentrează eforturile
pe o treaptă superioară, aceea a convergenței contabile, între referențialul
contabil internațional, elaborat de Consiliul pentru Standardele Internaționale de
Contabilitate (IASB) și fundamentat pe Standardele Internaționale de Raportare
Financiară (IFRS), respectiv cel american ghidat de Standardele de Contabilitate
Financiară (FAS) promulgate de Consiliul pentru Standardele de Contabilitate
Financiară (FASB) din Statele Unite și cel european, trasat de către directivele
europene specifice. Folosirea termenului de convergență contabilă pare a fi mai
potrivită pentru a pune în evidentă tendințele actuale în materie de standardizare
contabilă, cu atât mai mult cu cât acest concept exprimă , din punct de vedere
etimologic, acțiunea de „îndreptare spre același punct, spre același scop”.
În Republica Moldova reperele programului de armonizare contabilă au fost:

4
• Hotărârea Guvernului nr. 1507 din 31.12.2008 „Cu privire la aprobarea
Planului de dezvoltare a contabilității și auditului în sectorul corporativ pe anii
2009-2014”, cu completările și modificările efectuate prin Hotărârea Guvernului
nr.717 din10.08.2010
• Hotărârea Guvernului nr. 238 din 29.02.2008 „Privind aplicarea Standardelor
Internaționale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova”, cu
modificările şi completările efectuate prin Hotărârea Guvernului nr. 341 din
03.05.2010
• Recomandări metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de
Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară”, aprobate
prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 69 din 17.09.2009, cu modificările şi
completările efectuate prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 101 din 04.08.2010
Recomandările metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de
Contabilitate (SNC) la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRS) (în continuare – Recomandări) sunt elaborate în baza prevederilor Legii
contabilităţii nr.113-XVI din 27 aprilie 2007, Planului de dezvoltare a
contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2011 aprobat prin
Hotărîrea Guvernului RM nr.1507 din 31 decembrie 2008 cu modificările şi
completările ulterioare şi IFRS 1 “Adoptarea pentru prima dată a Standardelor
Internaţionale de Raportare Financiară”.
Prezentele Recomandări nu substituie IFRS şi nu prevalează asupra
prevederilor acestora, ci sunt destinate pentru a acorda un suport practico-
metodic entităţilor din Republica Moldova în aplicarea IFRS 1.
Prezentele Recomandări reglementează modul de ajustare a diferenţelor
dintre prevederile SNC şi IFRS în contabilitate. Ajustările diferenţelor în scopuri
fiscale se efectuează în conformitate cu prevederile Codului fiscal.
 
Obiectivul prezentelor Recomandări constă în explicarea modului de tranziţie
la IFRS şi de dezvăluire a informaţiilor aferente la întocmirea şi prezentarea
primelor situaţii financiare IFRS.
 
Prezentele Recomandări se aplică tuturor entităţilor care adoptă pentru
prima dată IFRS, adică întocmesc şi prezintă primele situaţii financiare IFRS.
Acestea, de regulă, cuprind entităţile care:
• nu au întocmit situaţii financiare IFRS pînă la perioada de tranziţie;
• în ultimele situaţii financiare au declarat corespunderea acestora doar cu
unele, însă nu cu toate IFRS;
• au prezentat situaţii financiare IFRS, fără a include o declaraţie explicită
despre conformitatea acestora cu IFRS;
• au întocmit situaţii financiare IFRS care au fost utilizate doar în scopuri
interne, fără a fi prezentate proprietarilor sau altor utilizatori externi;

5
• au întocmit un pachet de raportare în conformitate cu IFRS, cu scopuri de
consolidare, fără a întocmi un set complet de situaţii financiare aşa cum sunt
definite în Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1.
Prezentele Recomandări se aplică la întocmirea şi prezentarea atît a
situaţiilor financiare anuale, cît şi a situaţiilor financiare interimare (semianuale)
pentru acea parte a perioadei care se include în primele situaţii financiare anuale
IFRS.
Prezentele Recomandări nu se extind asupra entităţilor care aplică deja
IFRS, adică care pînă la perioada de tranziţie au întocmit situaţii financiare în
care în mod explicit şi fără rezerve s-a declarat că situaţiile respective corespund
cerinţelor IFRS.
 
Tranziţia de la SNC la IFRS trebuie să cuprindă următoarele etape
principale:
• stabilirea datei trecerii la IFRS şi a primei date de raportare;
• identificarea diferenţelor dintre politicile contabile existente şi cele
prevăzute de IFRS la selectarea politicilor contabile şi elaborarea planului de
conturi în conformitate cu cerinţele IFRS;
• întocmirea bilanţului de deschidere IFRS, inclusiv:
- identificarea diferenţelor aferente recunoaşterii activelor şi datoriilor;
- identificarea diferenţelor aferente evaluării activelor şi datoriilor prin (1)
luarea deciziei privind aplicarea/neaplicarea uneia sau a mai multora dintre
excepţiile facultative şi (2) aplicarea excepţiilor obligatorii aferente aplicării
retroactive a cerinţelor unor IFRS;
- ajustarea diferenţelor dintre SNC şi IRFS aferente recunoaşterii şi evaluării
activelor şi datoriilor;
• reconcilierea elementelor din primele situaţii financiare IFRS;
• prezentarea informaţiilor în primele situaţii financiare IFRS.
În cazul tranziţiei la IFRS entitatea trebuie să elaboreze şi să aplice politici
contabile şi un plan de conturi proprii.
Politicile contabile se elaborează în baza IFRS care sunt valabile pe
teritoriul Republicii Moldova la data raportării. Entitatea nu trebuie să aplice
diferite versiuni ale IFRS care au fost în vigoare la date anterioare.
Nomenclatorul IFRS acceptate prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.109 din 19
decembrie 2008 şi valabile pe teritoriul Republicii Moldova la 1 ianuarie 2009
este prezentat în Anexa 2.
Entitatea trebuie să folosească aceleaşi politici contabile pentru calcularea
indicatorilor din bilanţul de deschidere şi a informaţiilor comparative aferente
perioadelor prezentate în primele situaţii financiare IFRS.
În cazul întocmirii primelor situaţii financiare IFRS politicile contabile
trebuie aplicate astfel încît să se considere că situaţiile financiare întotdeauna au
fost pregătite în conformitate cu standardele şi interpretările ce au fost în vigoare
pentru perioada în care acestea au fost aplicate pentru prima dată. Din acest
motiv, cînd IFRS se adoptă pentru prima dată, entitatea aplică în mod retrospectiv

6
prevederile standardelor şi interpretărilor ce sunt în vigoare la data de raportare,
pentru toate perioadele incluse în primele situaţii financiare. Ca urmare, entităţile
care adoptă pentru prima dată IFRS trebuie să aplice aceleaşi politici contabile
atît la întocmirea bilanţului de deschidere IFRS cît şi în decursul perioadelor
incluse în primele situaţii financiare IFRS. În scopul respectării cerinţei de mai
sus, entităţile respective pot aplica prevederile IFRS care deja au fost elaborate,
însă intră în vigoare la data de raportare, cu condiţia că standardele respective
prevăd aplicarea anticipată.
Recomandările de tranziţie conţinute în anumite IFRS (recomandări ce se
referă la aplicarea standardului pentru prima dată) şi recomandările IAS 8
aferente modificărilor politicilor contabile pot fi utilizate doar de entităţile care
aplică deja IFRS şi nu se aplică de entităţile care adoptă pentru prima dată IFRS.
Efectul modificărilor politicilor contabile pentru entităţile care adoptă pentru
prima dată IFRS se recunoaşte în bilanţul de deschidere IFRS direct în
componenţa capitalului propriu.
Planul de conturi se elaborează de către fiecare entitate de sine stătător şi
trebuie să asigure colectarea informaţiilor necesare pentru calcularea
indicatorilor din situaţiile financiare IFRS.
Politicile contabile şi planul de conturi trebuie aprobate de către organul
(persoana) responsabil(ă) de ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
În perioada comparativă entitatea aplică două politici contabile şi două
planuri de conturi contabile, care sunt bazate respectiv pe prevederile SNC şi
IFRS.
Diferenţele apărute dintre cerinţele SNC şi IFRS aferente recunoaşterii şi
evaluării activelor şi datoriilor rezultă în ajustări ce se contabilizează la capitalul
propriu (bilanţul contabil) sau la veniturile şi cheltuielile curente (contul de profit
şi pierdere).
Orice ajustare care rezultă din diferenţele dintre SNC şi IFRS la data trecerii
la IFRS, se consideră ca ajustare a capitalului propriu. Asemenea ajustări apar în
urma tranzacţiilor şi evenimentelor ce s-au petrecut pînă la data trecerii la IFRS.
Ca urmare, entităţile care adoptă pentru prima dată IFRS vor contabiliza
asemenea ajustări, la data trecerii la IFRS, prin majorarea (diminuarea)
capitalului propriu.
Ajustările care rezultă din diferenţele dintre SNC şi IFRS ce apar în decursul
perioadei comparative se înregistrează ca venituri sau cheltuieli curente şi se
reflectă în contul de profit şi pierdere.
Entităţile care adoptă pentru prima dată IFRS trebuie să ofere informaţii
despre impactul procesului de tranziţie de la SNC la IFRS asupra poziţiei
financiare (bilanţul contabil), rezultatelor financiare (contul de profit şi pierdere)
şi, după caz, asupra fluxurilor de trezorerie. Informaţiile respective permit
utilizatorilor situaţiilor financiare să înţeleagă ajustările efectuate de entitate în
procesul de tranziţie la IFRS.

7
Impactul menţionat în paragraful 71 din prezentele Recomandări este
contabilizat în mod diferit în funcţie de perioada care a fost supusă impactului:
• ajustările dintre SNC şi IFRS apărute la data întocmirii bilanţului de
deschidere IFRS (de exemplu, la 1 ianuarie 2009 sau 1 ianuarie 2011 în funcţie de
data tranziţiei la IFRS) se contabilizează prin corectarea capitalului propriu şi se
reflectă în bilanţul contabil;
• ajustările dintre SNC şi IFRS apărute în decursul perioadei comparative se
contabilizează prin corectarea veniturilor şi cheltuielilor şi se reflectă în contul de
profit şi pierdere.  
Impactul tranziţiei de la SNC la IFRS trebuie prezentat în primele situaţii
financiare IFRS sub formă de reconcilieri, care includ:
• reconcilieri ale capitalului propriu raportat conform SNC cu capitalul
propriu conform IFRS atît la data de tranziţie, cît şi la sfîrşitul perioadei
comparative (de exemplu, 31 decembrie 2009);
• reconcilieri ale profitului şi pierderii raportate conform SNC pentru
perioada comparativă cu profitul şi pierderea conform IFRS pentru aceeaşi
perioadă; şi
• reconcilieri ale fluxurilor de trezorerie raportate conform SNC cu fluxurile
raportate conform IFRS la sfîrşitul perioadei comparative.

Concluzie

8
Armonizarea internațională contabilă se referă la alinierea normelor
contabile la normele contabile recunoscute pe plan internațional. Armonizarea
contabilă internațională împiedică adâncirea rupturii dintre țâri, furnizând un
teren comun de înțelegere.

Organismele naționale și internaționale de profil, își concentrează eforturile pe


o treaptă superioară, aceea a convergenței contabile, între referențialul contabil
internațional, elaborat de Consiliul pentru Standardele Internaționale de
Contabilitate (IASB) și fundamentat pe Standardele Internaționale de Raportare
Financiară (IFRS), respectiv cel american ghidat de Standardele de Contabilitate
Financiară (FAS) promulgate de Consiliul pentru Standardele de Contabilitate
Financiară (FASB) din Statele Unite și cel european, trasat de către directivele
europene specifice. Folosirea termenului de convergență contabilă pare a fi mai
potrivită pentru a pune în evidentă tendințele actuale în materie de standardizare
contabilă, cu atât mai mult cu cât acest concept exprimă , din punct de vedere
etimologic, acțiunea de „îndreptare spre același punct, spre același scop”.

Armonizarea internaţională poate fi privită şi ca o “negociere între


organismele internaţionale specializate, cu scopul de a ajunge la o înţelegere în
ceea ce priveşte comparabilitatea internaţională”; ca un proces prin care regulile
sau normele naţionale, diferite de la o ţară la alta, uneori divergente, sunt
perfecţionate pentru a fi făcute comparabile”.

De asemenea, ea poate fi un proces instituţional care are drept scop să pună în


convergenţă normele şi proiectele contabile naţionale şi, în consecinţă, să
faciliteze comparaţia situaţiilor financiare produse de întreprinderi din diferite
ţări.

Organismele naţionale şi internaţionale de profil, îşi concentrează eforturile pe


o treaptă superuoară, aceea a convergenţei contabile, între referenţialul contabil
internaţional, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate IASB şi fundamentat pe Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS), respectiv cel american ghidat de Standardele de Contabilitate
Financiară IAS promulgate de Consiliul de Standarde Contabilitate Financiară
FASB din Statele Unite şi cel european, trasat de către directivele europene
specifice.

Folosirea termenului de convergenţă contabilă pare a fi mai potrivit pentru a


pune în evidenţă tendinţele actuale în materie de standardizare contabilă, cu atît
mai mult cu cît acest concept exprimă, din punct de vedere etimologic, acţiunea de
“îndreptare spre acelaşi punct, spre acelaşi scop”.
9
Entităţile care aplică sistemul contabil complet în partidă dublă, altele decît
instituţiile publice şi entităţile de interes public ţin contabilitatea şi întocmesc
situațiile financiare în baza IFRS sau S.N.C., conform politicii de contabilitate
(Legea contabilității, art.4).

În cazul în care prevederile S.N.C. şi ale altor acte normative elaborate şi


adoptate nu stabilesc unele reglementări prevăzute în IFRS, entitatea este
încurajată să aplice prevederile IFRS pînă la acceptarea lor de Guvernul
Republicii Moldova (Legea contabilității, art.4)

10