RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ

Denumire: Ghid metodologic ,,ETIOLOGIA SPECIFICĂ ȘI

FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE ÎN DEFICIENȚA DE
INTELECT”
Autor: BUCIU LORENȚA-DANIELA
Unitatea de învăţământ: CSEI Balş

Domeniul: Psihopedagogie specială

Scopul materialului propus: didactic

 BUCIU LORENȚA-DANIELA

ETIOLOGIA SPECIFICĂ
ȘI
FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE
ÎN
DEFICIENȚA DE INTELECT

SUBIECTE REZOLVATE DIN PROGRAMA PENTRU

EXAMENUL NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC II
- PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ -

- GHID METODOLOGIC PENTRU CADRE DIDACTICE -

 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

Psihopedagogie specială

PROGRAMA NAȚIONALĂ PENTRU

 examenul de definitivare în
învățământ
 obținerea gradului didactic II
 PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ A DEFICIENTULUI
DE INTELECT

TEMATICA PENTRU DEFINITIVAT ȘI GRADUL II

MODUL I - Problematica generală a psihopedagogiei

deficientului de intelect
1. Stadialitate și evoluție
2. Handicapul de intelect
Concepte, definiții, frecvența, terminologie. Sistemul actual de
asistență, educație specială și recuperare pentru deficienţii de intelect (în
țara noastra și străinătate).
Obiective generale și specifice ale acestui sistem.*
Tendinte moderne în conceperea și organizarea asistenței, educației
speciale și recuperării deficienţilor de intelect.
Modalități variate de realizare în practică a ideilor de “integrare”,
“școlarizare
3. Etiologia specifică în deficienţa de intelect.
Clasificarea deficienţilor de intelect după etiologie, gravitate,
forme de manifestare. Caracterizarea principalelor sindroame
oligofrenice.
4. Factorii dezvoltării psihice

Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație

la persoanele cu handicap de intelect.
Raportul învățare – dezvoltare – compensare la aceste persoane.*
5. Comun şi specific în manifestarea tulburărilor de limbaj
Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație
specială și de recuperare.

------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

 6. Dezvoltarea compensatorie. Specificul relaţiei învăţare –

dezvoltare la elevii cu deficienţă mentală.

- conceptual de compensare şi de dezvoltare compensatorie;

- conceptual de învăţare;

- elemente specifice ale relaţiei învăţare – dezvoltare:

- întârziere, dizarmonie, înţelegere parţială sau trunchiată;

- rigiditate,inerție,fragilitatea personalității, fragilitatea și

labilitatea conduitei verbale;

- trasături temperamentale și de caracter

7. Afectivitate și procesele volitive la deficienţii de intelect.
Particularități ale afectivității și procesele volitive: instabilitate,
rigiditate, dezechilibru de autoreglaj, insuficiența, mobilizare, etc.
Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație
specială și recuparare. Modalități de prevenire și combatere a
consecințelor negative.
8. Temperamentul și caracterul la deficienţii de intelect.
Particularități ale acestora. Consecințe în activitatea de educație
specială și recuperare.
9. Modificările de ansamblu în structura personalității la
deficientul de intelect.
Interacțiunea dintre personalitate, conduita verbală și
comportament.
Modelarea compensatorie a personalității în procesul de educație
specială și recuperare a deficienţilor de intelect.
10. Diagnosticul diferențial la deficienţii de intelect
Metode, procedee, tehnici, instrumente, în perspectiva elaborării
programelor individuale de recuperare complexă și a inițierii măsurilor de
orientare – reorientare școlară și profesională . *
Specificul diagnozei și prognozei în psihopedagogia specială.
------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

MODULUL II – Problematica aplicativă a psihopedagogiei
deficientului de intelect
1. Perioade optime sensitive şi zonele dezvoltării
2.Teorii ale învăţării cu aplicaţii la deficientul mental.
3.Organizarea si formele procesului de instruire și educațional-
recuperator pentru deficienţii de intelect.
- clasa, grupa de educație, grupa de pregătire practică și grupa de
corectare-principalele structuri organizatorice ale procesului
instructiv- educativ-terapeutic, desfășurat în unitățile speciale pentru
deficienţii de intelect;
- forme de activitate diferențială (pe grupe de nivel) și
individualizată (programe terapeutice individuale); *
- specificul relației educat-educator în contextul activităților de
grup și individuale, organizate cu elevii deficienţi de intelect . *
4. Obiectivele și conținutul procesului de instruire și recuperativ-
educațional pentru deficienţii de intelect.
- obiectivele generale comune cu școala obișnuită (instructiv-
cognitive și aplicativ practice);*
- obiective generale specifice, educaţiei speciale;*
- curriculumul educației speciale. *
5. Specificul metodicii predări/învăţării în activitătile de
instruire, educație și recuperare a deficienţilor de intelect. *
- obiectivele de referinţă şi cele operaţionale;
- conţinuturile învăţării şi proiectarea acestuia pe tipuri de
activități, cu precizarea standardelor de realizare;
- modele de proiectare, planificare şi de proiecte didactice;
- adaptarea principiilor didacticii; valorizarea principiilor
specifice educaţiei speciale;
- mijloace didactice şi materiale specifice;
- metode, procedee, exerciţii, tehnici de lucru etc.

------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

 MODULUL III – Aspecte concrete privind metodica în
activitatea cu deficienţii de intelect

1. Metodologia predarii – învățării cunoștintelor elementare în

cadrul ariei curriculare “limbă şi comunicare”
- greutăți aparte întampinate de elevii deficienţi mental în procesul
învățării limbii române, ca disciplina școlară; explicarea cauzelor
(psihologice) ale acestor dificultăți și alegerea demersului metodologic
vizând depășirea dificultăților în:

- utilizarea metodei fonetice analitico-sintetice, în activitatea de instruire a

citit-scrisului;
- exersarea citirii, corecte, conștiente și expresive și a capacității de redare
cu cuvinte proprii a celor citite;
- exersarea scrierii lizibile (caligrafice) și corecte (ortografice);
- exersarea exprimării corecte (oral și în scris) respectând regulile
gramaticale elementare;
- lărgirea și dezvoltarea vocabularului, accentuarea expresivității orale,
consolidarea pronunției corecte, etc.

2. Metodologia activităților de stimulare și corectare a

limbajului în activitatea cu deficienţii de intelect.
Contribuția activităților obișnuite instructiv-educative la stimularea
dezvoltării și corectarea limbajului.
Metodologia activităților de corectare individuală sau grupuri
restrânse în cabinet. *

3. Metodologia activităților de stimulare și corectare a

psihomotricității deficiienţilor de intelect in cadrul activităților
instructiv-educative obișnuite (îndeosebi al activităților de
educație fizică, desen, îndeletniciri manuale etc.) cât și la cabinet.

------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

4. Metodologia predarii-învățării cunoștințelor elementare în cadrul
ariei curriculare „matematică şi ştiinţe” a elevilor cu deficienţă mentală.

Dificultățile întampinate de elevii cu deficienţă de intelect în

procesul învățării cunoștintelor elementare de aritmetică și geometrie.
Explicarea cauzelor (psihologice) și alegerea demersului metodologic
vizând depășirea dificultăților în:
- însușirea numerației orale și a numerației scrise;
- efectuarea operațiilor aritmetice;
- rezolvarea unor probleme simple;
- utilizarea practică a unităților de măsură (exerciții cu numere
concrete).
- cunoașterea mediului înconjurător (natural, geografic și social);

5. Metodologia învăţării în cadrul ariilor curricluare arte şi

tehnologii
- abilitate manuală și pregătire pentru muncă;
- educaţie estetică (educaţie muzicală, plastică etc.)
- organizarea timpului liber (autoservire, joc, activități sportive,
vizionări de spectacole, vizite, excursii, întreceri etc.).

6. Metodologia ergoterapiei, ca element al procesului de recuperare

complexă a deficienţilor de intelect.
Rolul terapeutic al activităților de instruire practică, manuală.
Limite și contradicții ale sistemului actual de orientare și pregătire
cuprinse în activitatea de muncă a deficienţilor de intelect (cu forme
medii si lejere).
Aspecte sociale multiple ale integrării în muncă a deficienţilor de
intelect, în regim obișnuit sau protejat.
Specificul activităților de instruire practică elementară, de educație
terapeutică și de formare a deprinderilor simple de autoservire și
comportament la persoanele cu deficienţă severă si profundă.
 7. Orientări actuale în evaluarea complexă a elevilor cu deficienţe
mentale
- aspecte generale ale evaluării diagnostice;
- psihodiagnoza şi procesul de evaluare a elevilor;

- orientarea formativă în evaluarea cazurilor de deficienţă mentală;

- tipuri de evaluare: iniţială, continuă, sumativă, periodică,
finală,predictiv

-rolul profesorului în evaluarea continuă a elevului deficient

mental.
8. Factori care participă la procesul de educație specială și de
recuperare a deficienţilor de intelect. *
Rolul dirigintelui clasei, al psihopedagogilor, al psihologului, al
educatorului, al părinților etc.

Forme concrete si modalități de colaborare între acești factori.

------------------------------------------------------------------

1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

 Factorii cauzali ai deficienței mintale

 Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale
 Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale
 Factorii extrinseci
 Clasificarea deficienței mintale după gravitate
 Sindroame ale deficienței mintale
 Maladia Down
 Sindromul lui Klinefelter
 Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)
 Categoria disendocriniilor
 Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică

SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

 Ereditatea
 Mediul
 Educația
 Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație
la persoanele cu handicap de intelect

BIBLIOGRAFIE
 SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

 Factorii cauzali ai deficienței mintale

Cea mai extinsă categorie şi care prezintă dificulăţi majore în procesul de
dezvoltare a personalităţii şi integrării eficiente sociale este categoria
deficienţelor mentale şi intelectuale.
Într-o definiţie mai recentă, Ioan Druţu (1995) arata că deficienţa mintală
reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament intelectual semnificativ
inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de
achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici şi/sau de
mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării
şi care au consecinţe asupra comportamentului adaptativ" .
Etiologia deficienţei mintale este extrem de variata, agentul patogen fiind un
“mozaic de factori” (Muşu, I., 1997). Etiologia handicapului mintal prezintă
importanţă întrucât, cu cât se vor cunoaşte mai bine cauzele, cu atit pot deveni
mai eficiente măsurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor creşte şi
diferenţele de diagnosticare şi tratare diferenţiată psihopedagogică a diferitelor
moduri de manifestare ale handicapului mintal.
Stabilirea precisă a cauzelor este de multe ori dificilă rezultând şi din faptul
că în cazul handicapului mintal relaţia cauză-efect este diferită în cazurile
individuale.
În unele cazuri relaţia dintre etiologie şi deficienţă mintală este directă, iar în
alte cazuri asistăm la faptul că efectul factorului etiologic este în raport de
momentul onto-genetic în care aceasta acţionează. De multe ori, handicapul
mintal este o consecinţă a acţiunii sumate a mai multor factori care acţionează
simultan sau succesiv, sau de multe ori putem asista la coincidenţa acţiunii a doi
factori fără ca între ei să existe vreo legătură cauzală directă.
 Factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele sectoare de
bază, care determină, în general, evoluţia socio-umană a oricărui individ :

 Zestrea genetică (ereditatea), adică ceea ce el a moștenit de la

predecesori;
 Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din
totalitatea elementelor cu care individul interactionează,
direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale;
 Educația reprezintă elementul activ, care dinamizează,
organizează și orientează acțiunea mediului asupra individului
în cauză
La baza deficienţei mintale se află, de fapt, o polietiologie; de cele
mai multe ori, deficiența mintală reprezintă efectul însumării mai multor
cauze, care acționează concomitent sau succesiv (ex: este greu de precizat
dacă o infecție suferită de mama în timpul sarcinii, reprezintă cauza
nemijlocită a deficienței mintale la viitorul copil sau este o cauza indirectă,
prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, in
continuare, condiții optime pentru dezvoltarea intrauterina a fătului);
O primă clasificare sistematică a cauzelor deficienţei mintale, în literatura
psihopedagogică româneasca, ne-o oferă Mariana Roşca (1967).
Iniţial, autoarea subliniază împrejurările care fac dificilă precizarea
factorilor determinanţi ai deficienţei mintale, la un individ sau altul, aceste
împrejurări constând în următoarele:
- aceiaşi factori etiologici pot avea efecte diferite, în funcţie de momentul în
care acţionează;
- factori etiologici diferiţi pot duce la aceleaşi manifestări, dacă acţionează
în aceeaşi etapă a dezvoltării ohtogenetice;
- de cele mai multe ori, deficienţa mintală reprezintă efectul însumării mai
multor cauze, care acţionează concomitent sau succesiv;
- este greu de precizat, dacă, de exemplu, o infecţie suferită de mamă, în
timpul sarcinii, reprezintă cauza nemijlocită a deficienţei mintale la viitorul
copil sau este o cauză indirectă, prin alterarea organismului mamei, care nu
mai poate asigura, în continuare, condiţii optime pentru dezvoltarea
intrauterină a fătului;
- coincidenţa în timp a doi factori, între care, de fapt, nu există o legătură
cauzală; de exemplu, la deficienţii mintal, prematuritatea este mai frecventă
decât în situaţii obişnuite. Reprezintă, oare, prematuritatea o cauză a
deficienţei mintale?
Mariana Roşca subliniază, de asemenea, că există multiple clasificări ale
cauzelor întârzierii mintale, şi anume, în funcţie de natura acestor cauze
(agenţi infecţioşi, mecanici ş.a.), de relaţia dintre ereditate şi mediu (factori
endogeni sau exogeni) sau în funcţie de momentul acţiunii factorilor
cauzativi (s.n.) - factori prenatali, perinatali şi postnatali.
În funcţie de momentul în care acţionează factorii cauzali există:
- cauze prenatale - cele care acţionează în perioada intrauterină, când
dezvoltarea fătului este, nemijlocit, dependentă de starea organismului
mamei, inclusiv de starea psihică a acesteia;
- cauze perinatale, care acţionează în scurta, dar plină de şocuri şi chiar de
traumatisme pentru copil, perioadă cât durează naşterea propriu-zisă;
- cauze postnatale, care acţionează după naştere, de regulă în mica copilărie.
  Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale

 Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale

I A .Factori genetici nespecifici (poligenici):

Debilitatea endogenă, sau subculturală, sau familială. l B Factori genetici
specifici:
I B -1. Sindroame datorate unei aberaţii cromozomiale
l B -1 a) Aberaţia unui cromozom sexual:
- sindromul lui Turner sau aplasia gonadică;
- sindromul lui Bonneville Ulrich;
- sindromul lui Klinefelter;
- hermafroditismul.
I B -1 b) Aberaţia unui cromozom autosom:
- mongolismul sau sindromul lui Down.
I B - 2. Sindroame datorate unei deficienţe specifice a genelor
l B - 2 a) Ectodermoze congenitale:
- scleroza tuberoasă a lui Bourneville;
- neurofibromatoza sau boala lui Reckhlinghausen;
- angiomatoza cerebrală sau boala lui Sturge-Weber-Dimitri.
I B - 2 b) Disfuncţii metabolice sau dismetabolii:
1. Dislipoidoze:
- idioţia amaurotică (diverse varietăţi: boala lui Tay Sachs, boala lui
Spielmayer, Voget etc.);
- boala lui Niemann Pick;
- boala lui Gaucher;
- boala lui Hurler sau gargoilismul.
2. Disproteidoze:
- fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvică;
- sindromul lui Hartnup;
- boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulară;
- boala lui Low sau boala cerebro-oculo-renală;
- boala siropului de arţar.
3. Dismetaboliile hidraţilor de carbon:
- galactosemia;
- hipoglicemia idiopatică.
l B - 2 c) Disendocrinii:
- hipotiroidism;
- hipoparatiroidism;
- cretinism familial cu guşă;
- diabet insipid nefrogen.
I B - 2 d) Anomalii craniene familiale:
- microcefalii;
- sindromul lui Apert;
- hidrocefalie;
I C Sindroame la care este posibilă prezenţa unui proces genetic
-epilepsia.

 Factori progenetici

Aceștia sunt reprezentați de studiul fondului genic al patrimoniului ereditar

al unei populaţii, precum şi studiul cauzelor evoluţiei sale şi al influenţelor
mutagene la care este supus acest fond (la nivelul cuplului, al familiei, al
individului).
  Factorii extrinseci
Acești factori se referă la acele cauze externe care duc la tulburarea
activității cerebrale, fie sub forma lezării structurilor anatomice, fie sub
forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului nervos.
În raport de momentul acțiunii aceşti factori pot fi clasificaţi în:
1. Factori prenatali
 Infecţii de natură virotică (Ex. rubeola)
 Infecţii de natură bacteriană (Ex. sifilis)
 Infecţii cu protozoare (Ex. taxoplasmoză congenitală)
 Incompatibilitatea factorului RH
 Cauze chimice şi hormonale
 Vârsta părinţilor
 Emoţii foarte puternice
 Radiaţiile
2. Cauzele perinatale ale deficieţei mintale
Dintre factorii patogeni legaţi de procesul naşterii care pot fi
incriminaţi în etiologia deficienţelor mintale amintim: prematuritatea,
postmaturitatea cu greutatea prea mare a fătului la naştere, naşterea prin
cezariană, expulzia prea rapidă, travaliul prelungit, suferinţa fetală,
traumatismele mecanice, infecţiile, sindromul neuro-vascular. Aceşti
factori, care pot să apară la naştere, ne interesează în măsura în care duc
fie la anoxie sauhipoxie şi deci la oxigenarea anormală a sistemului nervos
central., fie la producerea unor leziuni sau hematoame la nivelul acestuia,
determinând o nedezvoltare normală ulterioară.
3. Cauzele postnatale ale deficienţei mintale
În această perioadă ne interesează acei factori care prin intervenţia lor
pot afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre factorii care
pot acţiona asupra sistemului nervos central şi a căror consecinţe pot
determina apariţia handicapului mintal de grade diferite sunt:
 neuroinfecţiile (meningite, encefalite), intoxicaţiile (cu CO, cu plumb,
etc.), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare cerebrale,
encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentaţia,
alimentaţia neraţională, condiţiile neigienice.

 Clasificarea deficienței mintale după gravitate

Pe plan mondial, după cum subliniază Ioan Druţu (1995), în prezent este
acceptată de majoritatea cercetătorilor, precum şi a practicienilor,
următoarea clasificare a deficienţei mintale :
 deficienţă mintală profundă – C.I. = 0 –20/25;
 deficienţă mintală severă – C.I. =20/25–35;
 deficienţă mintală moderată – C.I. =35–50/55;
 deficienţă mintală uşoară – C.I. =55–70/75;
 intelectul de limită – C.I. =70–85;
Intelectul de limită defineşte o categorie eterogenă de forme şi grade de
manifestare a căror trăsătură comună constă în fenomenul decompensării
şcolare la vârsta de 11-12 ani (adică plafonare în dezvoltarea psiho-
intelectuală a elevului la nivelul clasei a V-a sau a VI-a), urmată de unor
reacţii nevrotice şi comportamentale consecutive insuccesului şcolar. Putem
astfel vorbi de acei copii de graniţă, a căror posibilităţi intelectuale,
afective, de adaptare socială, sunt mai reduse. Astfel copilul liminar se află
la limita inferioară a normalităţii şi s-ar putea spune la limita superioară a
debilităţii mintale.
Unii autori arată că incidenţa liminarilor depistaţi creşte odată cu vârsta în
anii şcolarizării, ajungând de la 4-5% depistaţi la vârsta de 8 ani la 14 % la
diagnosticaţi la vârsta de 16 ani, după care incidenţa scade foarte mult,
pentru ca la vârsta adultă aceştia să intre în rândurile populaţiei normal
adaptate profesional şi social.
 Tabloul clinic şi psihopatologic al liminarului

Cognitiv Afectiv Comportamental

-Hipoactivitate - Imaturitate social- -Incapacitate de a stabili
intelectuală generală afectivă contacte sociale, de a se
(cerebrastenie,astenie) -Instabilitate integra în grupuri
- Hiperactivitate motorie emoţională sociale
- Anomalii ale fluxului - Infantilism afectiv - Dificultăţi de
ideativ (încetineală în colaborare
gândire, vid mintal - Lipsa de stăpânire
baraje,lapsusuri) - Autocontrolul şi
-Dificultăţi în insuşirea autoreglarea sunt
scris-cititului şi nesigure
calculului - Hiperactivitate
- Rezolvarea sarcinilor emotivă specifică
şcolare doar până la un copilului timid,
anumit nivel de emotiv,inhibat
abstractozare şi -Teamă de insucces
complexitate

Debilitatea mintală – Termenul sinonim cu insuficienţa mintală, introdus

în literatura de specialitate în 1909 de Dupre, al cărui înţeles acoperă
intervalul cuprins între imbecilitate şi intelectul liminar (psihometric se
defineşte coeficientul de inteligenţă cuprins între Q.I.=50-69, corespunzător
mecanismelor operaţionale ale gândirii specifice vârstei mintale de 7-9 ani).
Subiecţii din această categorie sunt capabili de achiziţii şcolare
corespunzătoare vârstei lor mintale şi pot ajunge la un grad de autonomie
socială, însă fără posibilitatea asumării totale a responsabilităţii conduitelor
lor, fiind incapabili să anticipeze urmările şi implicaţiile acestora.
 Tabloul clinic şi psihopatologic al debilului mintal

Cognitiv Afectiv Comportamental

-Predomina funcţiile de - Imaturitate social- -Capacităţi reduse de a
achiziţie comparativ cu afectivă stabili contacte sociale,
funcţiile de elaborare -Manifestări de integrare în grupuri
- Lipsă de flexilbilitate a emotive sociale
activităţii cognitive puternice - Comportament
- Gândire reproductivă şi - Trairi afective euforic,apatic, sau
nu creativă; concretă şi explozive şi haotice iritabil;
practică, faţă de gândirea cu efecte distructive - Manifestări emotive
normală, abstractă - Capacitate redusă exagerat de
-Deficienţe în realizarea de puternice,frici
operaţiilor complexe de control a expresiilor nejustificate,
generalizare şi emoţionale, adesea mânie,reacţii agresive
abstractizare dar şi a foarte puternice, faţă de
operaţiilor elementare- care îi afectează cei din jur, distrugerea
analiză, sinteză, negativ relaţiile obiectelor, lovirea
comparaţie sociale propriului corp
-Stabileşte mai uşor -Anxietate în legătură cu
asemămările decât acceptarea de către alţi
deosebirile copii, dar şi de către
-Limbajul se dezvoltă cu adulţi
întârziere sub toate - Ostilitate faţă de adulţi
aspectele sale
-Capacităţi amnezice
reduse, în special a celei
voluntare
Capacitate scăzută de
organizare şi coordonare a
acţiunilor în conformitate
cu o comandă verbală
Imbecilitatea – este o deficienţă mintală gravă care se situează sub raportul
gradului între debilitatea mintală şi idioţie. Vârsta mintală se situaează între
2 şi 7 ani, corespunzător unui I.Q. care variază între 20-50. Cel afectat de
imbecilitate este, parţial educabil şi perfectibil. În literatura de specialitate
sunt definite un oarecare număr de tipuri clinice, nu numai după etiologie,
ci şi după trăsăturile comune ale aspectelor clinice şi de evoluţie. Dintre
aceste tipuri amintim : mongolismul, întârzierea cu note autistice (arieraţia
autistică), cretinismul, imbecilii prodigioşi („idioţii savanţi”)
În virtutea unui anumit grad de realativitate, formează grupa deficienţilor
recuperabili din punct de vedere profesional şi social. Sunt integrabili în
societate în condiţii protejate sau obişnuite, în funcţie de exigenţele
comunităţii.
Tabloul clinic şi psihopatologic al imbecilului

Cognitiv Afectiv Comportamental

- Gândire concretă, -Imaturitate şi - Conduite reactive pe
situaţională, limitată la labilitate afectivă, fondul cărora se dezvoltă
rezolvări mecanice manifestate prin structuri mintale
-Nu inţeleg relaţiile crize de obsesive,fobice sau
spaţiale şi nu însuşesc plâns,negativism faţă hipocondrice, deliruri de
noţiunea de număr de revendicare sau de
- Vocabular restrâns la anturaj,indiferenţă, persecuţie
cuvinte uzuale, vorbire izolare - Depresii anxioase, care
imperfectă - Ataşament exagerat pot culmina cu acţiuni
-Nu işi pot însuşi scris faţă de persoanele autoagresive(suicid), sau
cititul, poate doar printr- care se ocupă de heteroagrseive (crime)
o deprindere mecanică ei,cu o mare nevoie - Emotivitate puternică şi
-Atenţie instabilă, de securitate rău controlată
memorie diminuată, -Infantilism afectiv - Comportament de
uneori poate apare evitare a situaţiilor de
hipermnezia (cazul eşec
„idioţilor savanţi”) - Comportamente
aberante
Idioţia – reprezintă forma cea mai garvă de deficienţă mintală , şi defineşte
persoana incapabilă să se autoconducă, să se apere de eventualele pericole
sau chiar să se hrănească, având o permanentă nevoie de îngrijire şi
supraveghere. Este definit printr-un nivel mintal inferior vârstei de 2 ani şi
un coeficient de inteligenţă de 20 I.Q. Datorită slabei lor rezistenţe la
infecţii şi alţi agenţi patogeni, mortalitatea în rândul acestei categorii de
deficienţi este foarte mare, media lor de viaţă fiind de aproximativ 19-20
ani, faţă de cea imbecililor care este de aproximativ 25-30 ani. Persoanele
cu deficienţă mintală severă au grad mare de dependenţă, sunt irecuperabili,
fără şanse de profesionalizare, potenţial foarte scăzut de integrare şi
adaptare socială.

Tabloul clinic şi psihopatologic al idiotului

Cognitiv Afectiv Comportamental

-Structură psiho-motrică
rudimentară,
nediferenţiată, evidenţiată
în special prin balansări
uniforme, grimase,
contorsiuni, impulsuri
motrice subite
-Nu poate comunica prin
limbaj cu cei din jur
- Cunoştinţele sale nu
depăşesc prima copilărie
-Afectivitatea - Instincte primitive,
redusă doar brutale de aderenţă
la trăirea narcisica la corp, sau
impulsurilor zone erogene
primare cu crize - Comportamente
acute de apatice, maleabilitate
plâns autoerotism - Comportament alcătuit
-Emoţii bruşte din acte pur reflexe
(plâns sau
râs)apar ca simple
acte automate sau
reflexe
-Instincte
primitive,
brutale de aderenţă
narcisica la corp,
sau zone erogene
  Sindroame ale deficienței mintale

 Maladia Down

Denumită după numele celui care a descris-o, Langdon Down - este

un sindrom determinat de aberaţia unui cromozom autosom, la indivizii cu
această anomalie apărând, în nucleul celulelor, un cromozom în plus, în
perechea 21, fapt pentru care se mai numeşte «Trisomia 21».
În ceea ce priveşte etiologia Trisomiei 21, există părerea că ea s-ar
putea datora vârstei mai înaintate a mamei, frecvenţa naşterilor unor astfel
de copii fiind semnificativ mai ridicată la femeile în vârstă de peste 45 de
ani. De asemenea, uneori este incriminată şi vârsta înaintată a tatălui sau
diferenţa mare de vârstă între cei doi părinţi, precum şi acţiunea unor
factori nocivi în timpul sarcinii: oboseală intensă şi de lungă durată a
gravidei, stări fizice şi afective trauma-tizante ale acesteia etc. încercând să
găsim în toate aceste situaţii un element comun, care ar putea fi, eventual,
considerat factor etiologic al Trisomiei 21, se pare că ar trebui să ne
referim la «slăbirea funcţiilor reproductive ale părinţilor, îndeosebi la
extenuarea organismului mamei.
Fiind cea mai frecventă aberaţie cromozomială, care se detectează foarte
de timpuriu, datorită unei dismorfii caracteristice, observabilă chiar de la
naştere, această maladie marchează individul din momentul concepţiei şi
pe întregul parcurs al vieţii sale, atât în ceea ce priveşte caracteristicile
dezvoltării organismului, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică,
mintală.
Aspectele structurale cele mai caracteristice sunt - după E. Verza (1998,
p. 28) - craniul mic şi brahicefalic, protuberanta occipitală neconturată,
fantele palpebrale oblice şi orientate spre exterior, limba fisurată, având un
aspect lat şi hipotonic sau îngust şi ascuţit, buzele groase şi fisurate
transversal, frecvente anomalii ale maxilarelor şi dinţilor, degete scurte şi
prezentând, uneori, sindactilie etc. Autorul citat subliniază un lucru
deosebit de important şi anume că aceste caracteristici structurale sunt
tipice pentru sindromul Down numai daca se găsesc în combinaţie la
acelaşi individ; izolat, ele pot fi observate şi la persoane cu alte deficienţe
sau chiar la persoane cu o dezvoltare normală.
Având o capacitate imunitară foarte scăzută, mulţi dintre copiii cu
sindrom Down mureau de timpuriu, fiind vulnerabili mai ales la infecţii.
Situaţia s-a schimbat, însă, semnificativ, după punerea la punct a
tratamentelor cu antibiotice.
De asemenea, au fost elaborate programe de intervenţie timpurie,
psihopedagogică şi terapeutică, punându-se accent pe colaborarea între
specialişti - psihologi, pedagogi, medici, lucrători sociali - şi pe implicarea
masivă a familiei, îndeosebi, a mamei.
De regulă, copiii cu maladie Down se situează la nivelul deficienţei
mintale severe şi chiar al celei profunde, cazurile de deficienţă mintală
moderată sau uşoară fiind rare. De asemenea, ei prezintă accentuate
întârzieri în dezvoltarea limbajului, numeroase tulburări de pronunţie,
dificultăţi majore în însuşirea citit-scrisului, accentuate tulburări ale
psihomotricităţii etc.
Aceste afirmaţii se referă, mai ales, la situaţiile în care copiii cu maladia
Down nu beneficiază, de timpuriu, de o abordare terapeutică şi educativă
corespunzătoare.
Baza genetică a maladiei Down nu poate fi schimbată în ontogeneză,
aberaţia cromozomială - Trisomia 21 - rămânând pentru întreaga viaţă.
Orientarea individuală şi dezvoltarea într-o direcţie pozitivă este însă
posibilă, în condiţiile enumerate mai sus, dar şi datorită unor particularităţi
de care dau dovadă chiar copiii respectivi: ei sunt, de regulă, afectuoşi,
veseli, dornici de compania altor persoane şi se deprind relativ uşor să
convieţuiască într-un grup tolerant.
 De aici importanţa pregătirii, a educării grupului social căruia îi
aparţine, la un moment dat, copilul cu maladie Down, pentru a-l accepta,
a-l ajuta şi a-l încuraja în manifestările sale de apropiere şi afecţiune.

 Sindromul lui Klinefelter

Face parte din categoria aberaţiilor unui cromozom sexual, cariotipul
majorităţii bolnavilor fiind 47 XXY şi afectând doar sexul masculin.
Indivizii cu acest sindrom prezintă o serie de caracteristici ale dezvoltării
fizice, dintre care amintim: în copilărie - talie înaltă, testicole mici,
necoborâte în scrot, în timp ce, la pubertate, se accentuează unele trăsături
de tip feminin: şolduri late, musculatură slab dezvoltată, pilozitate săracă.
La aceşti indivizi este afectată, de regulă, dezvoltarea intelectuală,
gravitatea afecţiunii fiind în funcţie de numărul cromozomilor X , cu cât
numărul acestora este mai mare, cu atât mai afectat este intelectul. Sunt
prezente şi unele tulburări afectiv-comportamentale, ca timiditate, stări
accentuate de inhibiţie, complexe de inferioritate, perversiuni sexuale,
după cum pot exista şi tulburări neurologice de tipul epilepsiei sau al
atacsiei cerebrale.
Pe lângă supravegherea medicală şi tratamentele de specialitate, în cazul
indivizilor cu acest sindrom sunt necesare: exerciţii adecvate de educaţie
fizică, antrenarea sistematică a operaţiilor intelectuale şi a capacităţilor
mnezice, consolidarea deprinderilor de comportament corect şi inhibarea
celor neadecvate etc.

 Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)

Maladie descrisă de Foling în 1934 - face parte din categoria
dismetaboliilor determinate genetic, în speţă, din subcategoria
disproteidozelor, acest sindrom caracterizându-se prin lipsa din sânge a
acelei enzime, care,în situaţii obişnuite, asigura transformarea fenilalaninei
în tirocsină. Când acest proces nu are loc, fenilalanina se transformă în
acid fenilpiruvic, toxic pentru organism şi cu influenţe nocive grave asupra
sistemului nervos central. Faptul că prezenţa acestui acid poate fi
depistata, prin analize de laborator, foarte de timpuriu, are o importanţă
deosebită, deoarece dă posibilitatea instituirii unei diete speciale, lipsită de
elementul toxic, prin aceasta prevenindu-se apariţia fenomenelor de
retardare mintală accentuată.
«După o anumită vârstă - menţionează I.Druţu (1995) - dieta poate fi
întreruptă şi, cu toate că dismetabolia se menţine, aceasta nu mai afectează
sistemul nervos, în lipsa aplicării dietei necesare, aceşti copii prezintă o
deficienţă mintală gravă: 65% sunt deficienţi mintal profunzi, 31 % sunt
deficienţi mintal sever sau moderaţi şi numai 4 % sunt deficienţi mintal
uşor).
Deşi în primele luni după naştere copilul pare normal, curând vor
apărea primele semne ale bolii - iritabilitate crescută şi crize convulsive.
Sunt observate, treptat, şi anumite caracteristici morfologice: ochi albaştri,
piele fină, părul blond etc. Autorul citat menţionează, de asemenea,
întârzierea achiziţiilor psihomotrice şi prezenţa stereotipiilor în plan motor,
rigiditatea musculară, reflexe osteotendinoase vii, manifestări convulsive,
trasee EEG de tip encefalopat etc.
În cazul acestui sindrom - ca, de altfel, şi în cazul altor dismetabolii -
importanţa hotărâtoare aparţine măsurilor de depistare cât mai timpurie -
prin analize medicale adecvate - a procesului maladiv şi instituirea unui
regim alimentar sever, deci a unei diete apte să elimine intoxicarea
organismului cu substanţe nocive, şi astfel să prevină afectarea sistemului
nervos central şi instalarea unei deficienţe mintale accentuate.
Afirmaţia de mai sus este valabilă şi în cazul galactosemiei, maladie
care face parte tot din categoria dismetaboliilor, în speţă fiind determinată
de perturbarea metabolismului carbonului. Absenţa unei anumite enzime
din sânge provocă incapacitatea organismului noului născut de a
transforma corespunzător galactoza din laptele cu care este hrănit copilul.
 Un tratament adecvat al acestuia din primele zile de viaţă, în condiţiile
eliminării totale a laptelui din regimul alimentar, este capabil sa prevină
sau să diminueze o serie de afecţiuni grave, cum sunt: insuficienţe ale
dezvoltării somatice, tulburări hepato-digestive, tulburări neurologice şi
instalarea deficienţei mintale.

 Categoria disendocriniilor
Adică a sindroamelor datorate unor tulburări ale funcţionării glandelor
cu secreţie internă -amintim doar hipotiroidismul, în cele două variante ale
sale: cretinismul endemic şi cretinismul sporadic, datorate dereglării
funcţiei normale a glandei tiroide.
În cazul cretinismului endemic, care apare, îndeosebi, în anumite zone
geografice, lipsite de iod, dezvoltarea organismului este afectată încă din
perioada prenatală, ca urmare a insuficienţei iodului şi dereglării
procesului de sinteză a hormonilor tiroidieni. în cazul cretinismului
sporadic, glanda tiroidă, fie că rămâne nedezvoltată, fie degenerează,
insuficienţa endocrină consecutivă acestei stări afectând puternic
dezvoltarea, inclusiv dezvoltarea intelectuală.
Pe aceşti indivizi îi caracterizează: o statură mică, un craniu relativ mare,
pielea uscată şi gălbuie, păr aspru, abdomen diform şi cu hernii. Psihic, ei
sunt apatici, au mişcări şi mimică sărace, o reactivitate redusă şi
insuficienţă intelectuală accentuată. Diagosticul foarte timpuriu şi
administrarea unor preparate tiroidiene, însoţite de vitamina B, duc la
ameliorări psihice, dar mai ales somatice.
  Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică
Pot fi grupate şi după alte criterii, decât cele la care s-a făcut apel în
clasificarea de mai sus.
Reproducem, ca exemplu, schema utilizată în acest sens de reprezentanţi ai
şcolii psihopedagogice clujene: M. Roşca (1967), I. Druţu (1995) ş.a.:
Deficienţa mintală, însoţită de anomalii cromozomiale:
- autosomale - sindromul Down,
- a cromozomilor sexuali - sindromul Turner, Klinefelter şi her-
mafrodismul.
Deficienţa mintală însoţită de tulburări metabolice (eredopatii metabolice):
- oligofrenia fenilpiruvică (sau fenilcetonuria - lipsa enzimei care
transformă fenilalanina în tiroxină);
- sindromul Harinup:
- degenerescenta hepatolenticulară (tulburarea metabolismului cuprului);
- galactosemia (galactozuria - lipsa unei enzime, care asigură
metabolismul galactozei);
- fructozuria;
- idioţiile amaurotice - forma Tay Sacn şi forma Spielmayer-Vogt
(tulburarea metabolismului lipidelor);
- maladia Niemann Pick (acumulare de lipide);
- boala Gauch (cerebrozidoza sau lipidoza cu cerebrozide);
- maladia Hurler (cantităţi crescute de mucopolizaharide acide).
Formele disostozice ale deficienţei mintale (sunt incluse formele
deficienţei mintale, însoţite de anomalii evidente ale sistemului osos):
- arahnodactilia (degetele lungi şi subţiri, craniul îngust, cutia toracică
adâncă etc.);
- gargoilismul (statura subnormalâ, gâtul şi membrele scurte, craniul lărgit
etc);
- microcefalia (exogenă sau endogenă);
- hipertelorismul (craniu brahicefalic, ochi depărtaţi, anomalii ale boitei
palatine);
- sindromul Aperi sau acroencefalosindactilia (craniu-turn, nas de
papagal, bolta-ogivală, polidactilia etc.);
- hidrocefalia (diferite forme, cu mărirea perimetrului cranian etc.).
Formele xerodermice ale deficienţei mintale (displazii, neuroecto-dermice
congenitale):
- sindromul Rud (piele uscată, galben-cenuşie, cu plăcuţe, părul creşte greu
etc.);
- sindromul Sturge-Weber (pete roşiatice sau violacee pe piele);
- scleroza tuberoasă Bourneville (adenoame sebacee în zona nasului, de
culoare gălbuie-roşiatică sau neagră).
Formele endocrine ale deficienţei mintale (datorate tulburării activi¬tăţii
glandelor cu secreţie internă):
- hipotiroidismul, cu cele două forme de manifestare ale sale:
- cretinismul endemic (datorat lipsei de iod);
- cretinismul sporadic (datorat nedezvoltării sau degenerării tiroidei)
Deficienţa mintală asociată unor tulburări neurologice:
- sindromul Marinescu Stogren (mişcări involuntare, tremor intenţional,
nistagmus, tulburări de echilibru, hipotonie muscu¬lară etc.);
- oligofreniile cu nedezvoltarea unor regiuni din encefal (şi tulburări de
conduită);
- paralizia cerebrală (dezechilibru în dezvoltarea funcţiilor psi¬hice).
Prezentând şi această enumerare schematică a sindroamelor, însoţită de
deficienţă mintală, am ţinut să ilustrăm, o dată în plus, faptul că ele sunt
deosebit de numeroase, în realitate numărul lor depăşind cu mult cifra de
100. De asemenea, trebuie menţionat, că, în marea lor majoritate,
sindroamele enumerate reprezintă cazuri de deficienţă mintală accentuată
(severă şi chiar profundă), inclusiv tulburări neurologice şi psihice
complexe. Aşa însă - cum, de altfel, am mai spus - numărul indivizilor
care se nasc cu aceste sindroame este relativ mic.
Datorită dificultăţilor însemnate, pe care le întâmpină în procesul
adaptării - inclusiv în instruirea elementară - doar o mică parte dintre ei
beneficiază, în prezent, de şcolarizare. Condiţia fundamentală a unei
eventuale reuşite în terapia complexă o reprezintă abordarea cât mai de
timpuriu posibil, în programe adaptate, personalizate, în care tratamentele
medicale corespunzătoare - transfuzii, dietă severă, administrare de
substanţe hormonale etc. - trebuie să se îmbine cu măsuri de organizare a
mediului familial şi educativ terapeutic.
 SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

 Ereditatea
Printre cauzele prenatale ale deficienţei mintale, M. Roşca menţionează,
în primul rând, ereditatea. Acest punct de vedere este justificat, dacă ne referim
strict la cronologia acţiunii factorilor cauzali. După acest criteriu, ereditatea
este factorul etiologic premergător tuturor celorlalte cauze posibile. Se ştie însă
că manifestarea consecinţelor factorului ereditar poate avea loc şi ulterior, în
etapele mai târzii ale ontogenezei, iar formele respective de manifestare pot
reprezenta tablouri distincte ale deficienţei mintale.
De altfel, chiar autoarea citată subliniază că «prin ereditate nu se
transmite întârzierea mintală ca atare, ci anumite particularităţi anatomo-fizio-
logice, care vor influenţa relaţiile copilului cu mediul» ,această influenţare
petrecându-se, desigur, pe tot parcursul dezvoltării ontogenetice şi nu doar în
perioada prenatală.
Trebuie subliniată interrelaţia strânsă dintre factorii ereditari şi cei
ambientali, în etiologia şi evoluţia deficienţei mintale.
Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la
o generaţie la alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic.
Luminiţa Iacob - autoarea acestei definiţii -adaugă şi o altă idee, interesantă
mai ales pentru domeniul psihopedagogie speciale: «In stadiul actual al
cunoaşterii şi stăpânirii mecanismelor eredităţii se poate afirma că rolul său în
dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această
premisă, cu acţiune probabilistă, poate oferi individului o şansă (ereditatea
normală) sau o neşansă (ereditatea tarată). Prima poate fi ulterior valorificată
sau nu, iar cea de-a doua, în funcţie de gravitate, poate fi compensată în
diverse grade sau nu" .
 De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că unul şi acelaşi factor
nociv - de exemplu, un traumatism cerebral - poate acţiona asupra
organismului, inclusiv asupra sistemului nervos central al copilului, devenind,
astfel, o cauză posibilă a instalării deficienţei mintale -dar şi a altor deficienţe
şi/sau incapacităţi - în oricare din etapele amintite, atât prenatal, cât şi perinatal
sau postnatal. Consecinţele acţionării aceluiaşi factor nociv asupra dezvoltării
psihice a copilului vor putea fi, însă, foarte diferite în raport de momentul în
care acţionează asupra organismului acestuia, precum şi de interacţiunea cu alţi
factori nocivi, dar şi cu mecanismele recuperatorii de care dispune
orga¬nismul în cauză.
Se evidenţiază, de pildă, faptul că factorii care acţionează în primele 3
luni ale sarcinii - deci în prima treime a prenatalităţii - duc la consecinţe dintre
cele mai grave, întrucât, în această perioadă, apar şi se diferenţiază organele
separate ale fătului, iar ţesuturile, inclusiv cele din care se formează sistemul
nervos, au o vulnerabilitate crescută (Radu Gh, 1999).
De asemenea, în cadrul unor investigaţii asupra cazurilor de îmbolnăvire
a viitoarelor mame, în timpul sarcinii, cu rubeolă - maladie provocată de o
infecţie virotică - s-a constatat apariţia ulterioară a unor cazuri de retardare
mintală, mai mult sau mai puţin accentuată, într-un procent de 47%, la copiii ai
căror mame au suportat îmbolnăvirea în prima lună a sarcinii, de 20%, în luna
a doua şi de numai 7%, în luna a treia (dupăVerza E., 1996).
Se menţionează, de asemenea, asocierea retardului mintal, în unele
dintre aceste cazuri, cu instabilitatea psihomotorie, cu reacţii impulsive,
tulburări senzoriale (auditive), cardiace şi ale creşterii, întrucât rubeola
distruge rezervele de vitamina A din organismul afectat, se recomandă -
desigur, de către medicul care asistă gravida bolnavă de rubeola -
administrarea unui tratament care include şi vitamina A.
 Alte forme de infecţie virotică a gravidelor, infecţii care pot acţiona
nociv asupra fătului şi pot determina apariţia (după naştere) a unor cazuri de
deficienţă mintală, dar şi a altor deficienţe, sunt gripa infecţioasă, hepatita
virotică, pojarul, oreionul ş.a.
O grupă de factori care acţionează prenatal o reprezintă şi infecţiile de
natură bacteriană. Dintre acestea sunt amintite :
- tuberculoza congenitală, care, dacă acţionează din primele luni ale
sarcinii, poate determina, fie un avort spontan, fie afectarea dezvoltării psihice
ulterioare, inclusiv afectarea dezvoltării mintale a copilului;
- sifilisul congenital, în care există situaţii de dezvoltare aparent
normală, în primii ani de viaţă, pentru ca ulterior să se producă de-teriorări
evidente ale capacităţii mintale şi ale conduitei adaptative.
Uneori, se produc şi anomalii somatice: dentiţie deformată, nas în şa,
keratite etc.
Infecţiile cu protozoare au ca reprezentant principal toxoplasmoza
congenitală, provocată de un protozor (toxoplasma) preluat de la animale. Deşi
pentru mama însărcinată, această maladie nu prezintă pericole deosebite,
desfăşurarea ei putând fi confundată cu o stare gripală obişnuită (dureri de cap,
temperatură), afectarea fătului cu toxoplasma are consecinţe grave, cu atât mai
accentuate, cu cât infecţia s-a produs mai de timpuriu, deficienţa mintală a
copilului asociindu-se, ulterior, cu diverse afecţiuni somatice, cu microcefalie
sau cu hidrocefalie, alterări ale ţesutului nervos, cu modificări pato-logice
oculare etc.
Este evident că în cazul acestei maladii, care poate fi luată de copil şi
după naştere, prin contact direct cu agentul purtător al infecţiei - şi atunci se
desfăşoară ca o encefalită - măsura cea mai eficientă o reprezintă prevenirea
îmbolnăvirii.
 Alte cauze posibile ale deficienţei mintale, care acţionează, uneori,
asupra fătului în perioada intrauterină, sunt:
- incompatibilitatea factorului Rh, care se produce atunci când o mamă
cu Rh negativ - deci a cărei sânge nu conţine Rh - este purtătoare a unui făt cu
Rh pozitiv (moştenit de la tată), în asemenea situaţii, organismul mamei
produce «anticorpi», care pot afecta şi sistemul nervos al viitorului copil;
- vârsta înaintată a părinţilor este invocată, de asemenea, ca factor
prenatal al deficienţei mintale; de fapt, aşa cum am mai spus, este vorba,
probabil, de o pierdere prin epuizare a capacităţii de procreaţie a organismului
părinţilor;
- iradierea mamei (cu raze X, de exemplu) în primele 5 luni de sarcină.
Ca şi orice altă proprietate a organismului, ereditatea este determinată
structural şi are o bază materială. Unitatea materială elementară a eredităţii o
reprezintă gena. Genele sunt situate în cromozomi, aceştia fiind nişte structuri
alungite, vizibile la microscop, situate în nucleul celular. Cea mai importantă
componentă, specifică, a cromozomilor o constituie acidul dezoxiribonucleic
(ADN). Porţiuni ale acestui acid, caracterizate printr-o anume succesiune a
substratului azotic şi printr-o structură complexă, reprezintă genele.
Ca purtătoare ale «codului genetic», genele au o serie de proprietăţi, parţial
amintite mai sus:
- transmisibilitatea de la o generaţie la alta;
- modificabilitatea, într-un proces de schimbare a structurii chimice, numit
«mutaţie»; ea poate afecta o singură genă, dar şi un lanţ întreg de cromozomi,
purtători a numeroase gene, în acest caz având loc o aberaţie cromozomială;
- capacitatea de funcţionare specifică, adică de control asupra biosintezei
fermenţilor specifici.
Genele se transmit urmaşilor prin celulele sexuale, având loc un proces complex
de sinteză a cromozomilor X şi Y, conform unor legi descoperite de G.J.
Mendelh
- legea caracterului uniform al hibrizilor sau legea predominării caracteristicilor
unuia din părinţi - la prima generaţie;
- legea disocierii, într-un raport de 3 la 1, în a doua generaţie;
- legea disocierii neregulate şi combinării întâmplătoare, când părinţii se
deosebesc între ei prin mai mult de două particularităţi de bază.
Întrucât se transmit ereditar doar genele, iar trăsăturile individuale se formează
sub controlul lor în ontogeneză (sub influenţa mediului), este important să facem
distincţie între genotip (totalitatea genelor organismului în cauză) şi fenotip,
acesta constând în totalitatea trăsăturilor exterioare ale organismului, formate în
ontogeneză. Pe parcursul vieţii unui individ, genotipul său înnăscut nu poate fi
modificat.
Dezvoltarea fenotipului, însă, poate fi influenţată pozitiv, prin organizarea
corespunzătoare a condiţiilor de mediu şi printr-o educaţie adecvată.

 Mediul
,, Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea
elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul
dezvoltării sale” (Druţu l.,1995).
Caracterului complex al mediului influenţează puternic procesul dezvoltării
psihice al oricărui copil, în cazul copiilor cu diferite afecţiuni - inclusiv al celor
cu afectarea dezvoltării mintale - interacţiunea spontană dintre mediu şi
particularităţile organismului afectat determină acele dereglări ale procesului de
structurare a personalităţii.
După Luminiţa Iacob (1988):,,deşi apare ca principal furnizor al materialului ce
stimulează potenţialul ereditar, acţiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate
fi în egală măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar şi o frână sau
chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau
alienant)”.
O asemenea situaţie, când mediul reprezintă o frână sau determină un blocaj în
calea dezvoltării, când un eventual potenţial ereditar pozitiv nu este valorificat la
nivelul său real, copilul rămânând mult în urma parametrilor obişnuiţi ai
dezvoltării pentru vârsta dată, o întâlnim, frecvent, în cazul copiilor cu
pseudodeficienţă mintală, în astfel de situaţii, datorită limitelor pe care le
impune un mediu familial şi/sau instituţional viciat - generator de stres şi frustări
afective permanente - copiii respectivi nu-şi valorifică suficient un posibil
genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionată şi evoluând într-o direcţie,
mai mult sau mai puţin apropiată cu cea pe care o determină o ereditate tarată
şi/sau o afectare patologică a sistemului nervos central.
Este foarte important de ştiut că o intervenţie timpurie, în sensul normalizării
condiţiilor de mediu, în primul rând ale mediului socio-familial, poate determina
revenirea spre o stare obişnuită şi spre o adaptare eficientă a copiilor cu abateri
iniţiale de la traseul normal al acestui proces.

 Educația
Întrucât influenţele eredităţii şi ale mediului asupra procesului dezvoltării
personalităţiiumane sunt aleatorii, probabilistice, societatea a elaborat un
mecanism de creştere a controluluiasupra dezvoltării ontogenetice, denumit
generic educaţie.
Din perspectivă pragmatică, educaţia presupune identificarea predispoziţiilor
native, a potenţialităţilor genetice ale individului şiorganizarea şi dirijarea
influenţelor modelatoare ale mediului socio-uman asupra sa. Ea are rol
demediator, de interfaţă între individ şi mediul său înconjurător, precum şi rol
de factor dearmonizare a interacţiunii dintre ereditate şi mediu.Educaţia este o
formă deliberată, organizată, sistematică şi continuă de formare
şimodelare a personalităţii umane, conferindu-i omului o a doua "natură" – cea
axiologică, strânslegată de dimensiunea socială şi culturală a matricii sale
existenţiale.
Prin intermediul "naturii"axiologice, individul îşi extinde existenţa dincolo de
limitele biologice, devenind personalitate.Personalitatea este individualitatea
recunoscută şi confirmată de comunitatea socială în interiorulcăreia trăieşte
pentru a-i îmbogăţi şi multiplica .
Educaţia nu poate fi izolată de condiţiile de mediu, ea reprezentând elementul
activ, care dinamizează, organizează şi orientează acţiunea mediului asupra
individului.
Citându-l pe E. Faure (1974), L. Iacob (1997) subliniază că educaţia trebuie
definită ca «activitate specializată, specific umană, care mijloceşte şi diversifică
raportul dintre om şi mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul
societăţii şi a societăţii prin intermediul omului»
În continuare, se arată că educaţia face medierea între ereditate, adică «ceea ce
s-ar putea, sub aspectul conţinutului, momentului, nivelului, intensităţii, duratei,
formei, mijlocului etc.», şi mediu, adică «ceea ce se oferă».
Deficienţii mintal se caracterizează, atât prin îngustimea proximei dezvoltări,
cât şi printr-o zonă largă a posibilului regres, ceea ce face ca obiectivele
educaţiei formative, la această categorie de copii, să se împletească strâns cu
obiectivele unei profilaxii şi terapii complexe.
De aici rezultă că, în activitatea cu şcolarii handicapaţi mintal, dezideratul
orientării terapeutic-compensatorii a întregului proces educativ dobândeşte
valoarea unui principiu specific.

 Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație la

persoanele cu handicap de intelect

Referindu-ne la raportul şi interacţiunea dintre factorii care influenţează

hotărâtor procesul dezvoltării personalităţii umane, Radu Gheorghe arată, într-o
lucrare - preluând, desigur, unele idei susţinute în literatura de specialitate -,, că
factorul biologic este determinat genetic, ereditar, dar creşterea biomorfologică
în ontogeneză depinde, totuşi, şi de condiţiile de mediu”. Factorul
psihofuncţional şi, deci, procesul de maturizare psihică este influenţat, într-o
mult mai mare măsură, de mediul în care se dezvoltă individul, aspectele psihice
bâzâie (temperamentele, de exemplu) având, totuşi, şi o componentă moştenită,
în schimb, socializarea este acel aspect al dezvoltării, care se realizează sub
influenţa hotărâtoare a mediului sociocultural.
Din interacţiunea obişnuită, normală, a factorilor cauzali, rezultă dezvoltarea
obişnuită, normală a marii majorităţi a indivizilor, în condiţii aparte însă, adică
în condiţii defavorabile, între factorii genetici şi influenţele de mediu (inclusiv
influenţele educative) are loc o interacţiune neobişnuită, anormală, care poate da
naştere unei deficienţe, deteminând:
 tabloul etiologic sau constelaţia cauzală a deficienţei respec¬tive şi
o anume simptomatologie, proprie fiecărui tip de deficienţă;
 evoluţia fiecărui individ cu deficienţe, adică perspectivele şi
limitele dezvoltării sale, direcţia, ritmul şi intensitatea acestei
dezvoltări.
Orice trăsătură psihică este o unitate a interacţiunii dintre factorul genetic şi
cel de mediu.Factorul genetic se află într-o stare potenţială, dar sub
influenţa factorului de mediu setransformă într-o stare manifestă, devenind
fenomen psihic, care va depinde atât de direcţiaimprimată de factorul ereditar,
cât şi de forţa declanşatoare a factorului de mediu.Rolul educaţiei este acela de a
stimula potenţialul ereditar, de a acţiona asupra tuturor componentelor ce vor
alcătui personalitatea, de a interveni în ameliorarea condiţiilor de mediu, în
anihilarea unor influenţe negative exercitate din partea unui mediu
nefavorabil şi în crearea unui climat educaţional favorabil, cu multiple
influenţe educative benefice asupra personalităţii.
Fiecare dintre cei trei factori are rolul său specific, dezvoltarea nefiind posibilă
fără acţiunea unuia sau altuia; ereditatea este premisa, "temelia",
"fundamentul" edificiului, mediul este cadrul, iar educaţia este liantul, care
corelează acţiunile celorlalţi doi factori, deţinând rolul conducător în dezvoltarea
psihică a deficientului mintal.

BIBLIOGRAFIE

1. Druţu l. (1995), „Psihopedagogia deficienţilor mintal (lecţii)”, Univ.

Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
2. Golu P. (1985), „Învăţare şi dezvoltare”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
3. Muşu l. (1991), „Problematica curriculumului pentru învăţământul
special”, în: Revista de Educaţie Specială, nr.1, Bucureşti.
4. Muşu l., Taflan A. (coord., 1997), „Terapia educaţională integrată”, Ed.
«Pro-Humanitate», Bucureşti.
5. Popescu-Neveanu P. şi colab. (1987), „Psihologie şcolară”, Universitatea
din Bucureşti
6. Radu Gh. (1999), „Psihopedagogia dezvoltării şcolarilor cu handicap”,
E.D.P.-R.A., Bucureşti.
7. Radu Gh. ( 2000), „Introducere în psihopedagogia şcolarilor cu
handicap”, Ed. «Pro-Humanitate», Bucureşti
8. Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti.
9. Verza, E., -Psihopedagogie specială, , Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1996