Morometii

Alcatuit din doua volume, publicate intre 1955 si 1967, “Morometii” este considerat o
capodopera a scrierilor lui Marin Preda si reconstituie, in mod veridic, imaginea satului romanesc,
supus unor ample crize istorice.
Opera este un roman realist de factura psiholgica, in care sunt prezentate transformarile
vietii rurale, ale mentalitatilor si ale institutiilor, de-a lungul unui sfert de secol. Viziunea despre
lume se contureaza prin tematica abordata, prin conflict, prin evenimentele prezentate si, mai
ales, prin perspectiva personajului principal, Ilie Moromete, asupra vietii si asupra intamplarilor.
De asemenea, creatia inglobeaza atat trasaturi ale literaturii traditionaliste, cat si elemente
moderniste. In plus, omniscienta este limitata, deoarece perspectiva narativa, obiectiva, este
asociata cu cea a personajelor-reflector, cum ar fi Ilie Moromete sau Niculae, fiul acestuia, dar si
cu cea a personajelor-martor, care aduc lamuriri suplimentare cu privire la evenimentele care se
petrece dincolo de prim-planul actiunii.
Titlul romanului indica numele familei care sta in centrul actiunii si a carei evolutii este
sugestiva pentru schimbarile din comunitatea rurala. Compozitia operei se remarca prin
complexitate, maniera epica suferind modificari de la un volum la celalat. In plus, dimensiunea
real-imaginara a spatiului este realizata, pe de o parte, concret – satul Silistea-Gumesti din Campia
Dunarii, iar pe de alta parte, simbolic – casa, gradina, poiana lui Iocan.
Primul volum prezinta destinul unui singur individ, la care se raporteaza si celelate
persoanje. Actiunea se desfasoara pe parcursul verii si prezinta mai multe planuri narative,
remarcandu-se tehnica decupajului si accelerarea gradata a timpului narativ. Discursul epic poate
fi structurat in trei parti si urmareste destramarea gradata a familiei Moromete.
Initial, intampalrile sunt prezentate intr-un ritm lent, fapt care creeaza impresia de
stabilitate a vietii patriarhale (“se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se
scurgea aici fara conflicte mari”). Insa, aceasta constatare se dovedeste a fi doar o iluzie a celor
care compun colectivitatea taraneasca – calmul societatii rurale coexista cu semnele unui proces
de degradare a vechii organizari satesti.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii, ceea
ce reprezinta un element generator de conflicte intre membrii acesteia. Taran mijlocas, Ilie
Moromete accepta un trai modest pentru a pastra intreg pamantul care urma sa ramana
mostenire copiilor. Fiii cei mari ai protagonistului, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta
economica. Indemnati de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, acestia pun la cale un
plan care urmeaza sa dea o grea lovitura familei prin plecarea intempestiva (fara stirea celorlati) la
Bucuresti, cu oile cumparate printr-un imprumut la banca si cu caii pe care familia se baza in
munca la camp. Ei se simt nedreptatiti pentru ca, dupa moartea mamei lor, tatal s-a casatorit cu
alta femeie, Catrina. In plus, cei doi au inca trei copii - Tita, Ilinca si Niculae. Astfel, prin vanzarea
animalelor, baietii cei mari ar obtine banii necesari pentru a incepe o noua viata la oras.
 Protagonistul se afla angrenat in mai multe conflicte. Moromete are neintelegeri cu
Paraschiv, Nila si Achim, din cauza diferentelor de mentalitate dintre generatii. Totodata, se
remarca disputa dintre Ilie si sora sa, nemultumita ca acesta se recasatorise. Guica nutrea o ura
nestapanita fata de Catrina, pe care o insufla si fiilor cei mari. In plus, intre cei doi soti exista o
permanenta tensiune –pentru ca vanduse in vremuri de seceta un pogon al femeii, Ilie a promis ca
va trece casa pe numele ei, fapt amanat de teama unei revolte din partea baietilor din prima
casatorie.
O prima scena importanta a romanului prezinta cina din familia Moromete. Asezati in jurul
unei mese mici si joase, “dupa fire si neam”, fiii cei mari “stateau pe partea dinafara a tindei”, fapt
care antcipeaza plecarea lor, in timp ce Catrina si ceilalti copii erau situati “langa vatra”, element
al unitatii familiei. Autoritatea lui Ilie Moromete este sugerata prin locul privilegiat pe care il
ocupa (“Moromete statea parca deasupra tuturor” “el stapanea cu privirea pe fiecare”). Un
conflict secundar se contureaza intre protagonist si Niculae – baiatul este nemultumit ca nu se
ducea la scoala, insa tatal ii raspunde cu o ironie batjocoritoare (“Ne apucam sa studiem”).
Scena platii “foncierii” prezinta modul in care Moromete foloseste disimularea ca forma de
protest impotriva impozitelor injuste impuse de stat. Avand un profund simt al proprietatii,
barbatul pretuieste pamantul pe care il detine, fiind un simbol al libertatii sale.
Totusi, pe fondul tensiunilor interne si asaltat de multitudinea datoriilor, protagonistul se
hotaraste sa taie salcamul din curte, simbol al stabilitatii, pentru a-l vinde vecinului sau instarit,
Tudor Balosu. Taiera arborelui, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, este
un semn al declinului familiei Moromete. Momentul culminant al crizei se desfasoara atunci cand
Ilie, cautand “o liniste… desavarsita”, de fapt, un spatiu prielnic pentru a se autoanaliza, intelege
ca “libertatea in care se pierduse se prabusea”.
O alta scena ilustrativa pentru viata rurala este secerisul, prezentat sub forma unui
ceremonial mitic si care se constituie intr-o monografie a obiceiurilor - gesturile, pregatirea,
plecarea la camp, regulile impuse de tradita strabuna. Planurile secundare completeaza actiunea
romanului, conferindu-i carecterul de fresca sociala - boala lui Botoghina, revolta lui Tugurlan,
dragostea dintre Polina si Birica, discutiile din poaia lui Iocan. Finalul primului volum este construit
simetric fata de incipit si confirma iminenta destramarii (“Timpul nu mai avea rabdare”).
Volumul al doilea se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative: reforma
agrara si procesul de colectivizare. Tehnica narativa se schimba, devenind rezumativa,
prezentarea faptelor si a noilor persoanje realizandu-se intr-un ritm alert, marcat de elipse si de
alternanta. Disputa dintre tata si fiii cei mari trece in plan secundar, actiunea operei axandu-se pe
conflictul dintre mentalitatea traditionalista a taranului roman si cea impusa, de tip comunist.
Cea de-a doua parte incepe cu o intrebare retorica – “In bine sau in rau se schimbase
Moromete?”. Desi autoritatea sa in sat se diminuase considerabil, Moromete se apuca de negot,
ceea ce asigura confortul financiar al familiei. Totusi, acesta il retrage pe Nicuale de la scoala, pe
motiv ca “nu-i aduce niciun beneficiu”. Barbatul spera la reintregirea familiei si merge la Bucuresti
pentru a-i convinge pe baietii plecati sa se intoarca in satul natal, dar fara succes (“erau dusi
pentru totdeauna”). Mai mult decat atat, afland de propunerea facuta fiilor cei mari, Catrina il
paraseste si se duce sa locuiasca la Alboaica, fata ei din prima casatorie. Destramarea familiei,
care lasa urme adanci asupra constiintei protagonistului, continua cu moartea lui Nila in razboi si
cea a sotului Titei, intr-un accident in sat.
Niculae nu impartaseste opiniile tatalui, fiind dornic sa invete. Dintr-un simplu simpatizant
al “noii religii a binelui si a raului”, ajunge un sustinator infocat al partidului si este trimis de Primul
Secretar ca activist in satul natal, pentru a supraveghea indeplinirea planului de colectare a
cerealelor. Spirit contemplativ, tatal este dezamagit de viziunea asupra vietii pe care o are fiul sau
si nu accepta ideea ca taranul trebuie “sa dispara”. In plus, barbatul blameaza, intr-un dialog
imaginar cu un personaj fictiv, Baznae, idealul comunist (“Si de ce crezi ca n-ai fi tu ultimul prost
de pe lume si mai degraba tu ar trebui sa dispari, nu eu?”).
Moromete se stinge incet, traindu-si ultima parte a vietii in singuratate si in tacere.
Romanul se incheie zece ani mai tarziu – Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu o
fata din sat, Marioara, fiica lui Adam Fantana. Finalul operei reda, in maniera nostalgica, visul
fiului, dominat de personalitatea puternica a tatalui, in care cei doi se impaca.
Ilie Moromete, personaj principal si eponim al romanului este denumit de critica literara
“cel din urma taran” si reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si fata de familie.
Personalitate exponentiala, cu o mentalitate aparte, acesta se remarca prin originalite, prin
inteligenta si prin constatarile ironice (“Asa ca sa se mire prostii!”).
In concluzie, “Morometii” urmareste destinul tragic al taranului roman, intr-o perioada de
profunde schimbari ideologice. Asa cum afirma si criticul Eugen Simion, “Din romanul unui destin,
<<Morometii>> devine romanul unei colectivitati”, iar criza ordinii sociale se reflecta in valorile
morale, in comunicare si in viata familiala.