Metode de dezinfecţie şi sterilizare utilizate în laboratorul de microbiologie.

Controlul sterilizării
Definiţii
Sterilizarea reprezintă distrugerea sau îndepărtarea tuturor
microorganismelor patogene sau nepatogene, forme vegetative sau spori, de pe o
suprafaţă sau dintr-un mediu (lichid sau solid).
Septic înseamnă contaminat cu microbi patogeni sau infectat (de exemplu
infecţia unei plăgi).
Aseptic înseamnă lipsit de microbi, indiferent dacă microbii sunt patogeni
sau nepatogeni.
Asepsia reprezintă ansamblul de metode prin care evităm contaminarea
mediului ambiant cu germeni microbieni sau prin care putem menţine
“sterilitatea” ţesuturilor, mediilor de cultură, medicamentelor injectabile etc.
Dezinfecţia reprezintă distrugerea formelor vegetative microbiene (uneori şi
a sporilor) din anumite medii (lichide, solide) sau de pe suprafeţe. Se realizează
cu ajutorul unor agenţi fizici sau cu ajutorul substanţelor dezinfectante.
Antisepsia reprezintă înlăturarea sau distrugerea formelor vegetative
microbiene de pe tegumente, mucoase sau din plăgi. Se realizează cu ajutorul
substanţelor antiseptice.
Sterilizarea
Toate materialele utilizate în laboratorul de microbiologie trebuie să fie
sterile înainte de utilizare. Există o mare diversitate de materiale care trebuie
sterilizate, astfel încât şi metodele de sterilizare sunt destul de variate, după cum
urmează:
1. Metode de sterilizare prin căldură
căldura uscată
căldura umedă
2. Metode de sterilizare prin filtrare
3. Metode de sterilizare utilizând radiaţiile
4. Metode chimice de sterilizare.
Metodele de sterilizare care utilizează radiaţiile (cu excepţia radiaţiilor
ultraviolete) şi metodele chimice de sterilizare (ex. cu oxid de etilenă) sunt
utilizate rareori în laboratorul de microbiologie.
Există o serie de metode pentru a controla eficienţa sterilizării, prin
indicatorii fizici (ex. termometru), chimici (ex. floare de sulf, tiouree) sau
biologici (ex. spori de Bacillus stearotermophilus).
Sterilizarea prin căldură uscată
Sterilizarea prin căldură uscată are ca mecanism oxidarea sau carbonizarea
structurilor bacteriene.
1. Sterilizarea prin încălzire la incandescenţă (“la roşu”) reprezintă
introducerea şi menţinerea în flacăra becului Bunsen până la înroşire, pe toată
lungimea, a obiectului care urmează a fi sterilizat. Se poate aplica pentru ansa
bacteriologică (cu buclă sau fir) sau pentru spatulă.

1
 Flambarea reprezintă trecerea prin flacără (de câteva ori) a unui obiect, fără a
se atinge temperatura de incandescenţă. Flambarea se aplică pentru portansă,
gâtul unui recipient de sticlă (tub, eprubetă, flacon etc) sau pentru capilarul
pipetelor Pasteur.
2. Sterilizarea cu aer cald se realizează în etuvă (pupinel, cuptor Pasteur).
Etuva este o cutie metalică cu pereţi dubli. Cu ajutorul unor rezistenţe electrice
şi a unui termostat se obţine şi menţine temperatura pentru sterilizare.
Uniformizarea temperaturii în interiorul aparatului este realizată cu ajutorul unui
sistem de ventilaţie.
Pentru majoritatea materialelor care urmează a fi sterilizate, temperatura din
etuvă trebuie să atingă 180ºC, pentru o durată de 1 oră. În unele situaţii timpul
de sterilizare poate depăşi 60 de minute (ex. pentru ambalaje de dimensiuni
mari).
Sterilizarea cu aer cald este indicată pentru obiecte de sticlă, obiecte de
porţelan, pulberi inerte şi termostabile, uleiuri anhidre, instrumentar chirurgical
(pentru instrumentarul metalic este de menţionat faptul că repetarea sterilizării,
în timp, conduce la decălirea oţelului) etc. Nu se vor steriliza în etuvă soluţiile
apoase, obiectele de plastic, obiectele de cauciuc, vată, bumbac, fibră sintetică,
alte materiale termolabile, materiale contaminate din laborator.
3. Incinerarea reprezintă arderea până la obţinerea de cenuşă.
Sterilizarea prin căldură umedă
Sterilizarea prin căldură umedă este cea mai eficientă metodă de sterilizare şi
are ca mecanism coagularea proteinelor şi degradarea enzimelor.
1. Autoclavarea
Vaporii de apă realizează la 0,5 atmosfere o temperatură de 115º C, la 1
atmosferă o temperatură de 121º C şi respectiv 134º C la 2 atmosfere.
Autoclavul are ca piesă principală un cazan cu pereţi metalici, care se închide
etanş cu un capac.
Prin autoclavare putem steriliza diferite substanţe în soluţie, sticlărie (cu
excepţia pipetelor şi lamelor), materiale contaminate din laborator, instrumentar
chirurgical (metalic, de cauciuc sau bumbac), medii de cultură, aparate de filtrat.
Pasteurizarea şi fierberea nu reprezintă metode de sterilizare.
Pasteurizarea foloseşte căldura umedă şi are aplicaţii în conservarea pentru
scurtă durată a unor alimente (lapte, bere etc). Există o pasteurizare joasă (30
minute la 56-65°C), o pasteurizare medie (15 minute la 65-75°C) şi o
pasteurizare înaltă (2-5 minute la 85-90°C). Prin pasteurizare sunt distruse
bacteriile în formă vegetativă dar nu şi sporii.
 Fierberea poate fi utilizată atunci când nu dispunem de alte metode eficiente de
sterilizare. Fierberea timp de 30 minute distruge bacteriile în formă vegetativă,
fungii şi virusurile, dar nu şi sporii bacterieni. Timpul se înregistrează după ce
apa a început să fiarbă. Eficienţa acestei metode poate fi crescută prin adăugarea
de carbonat de sodiu 1-2%.
Sterilizarea prin filtrare

2
 Microorganismele pot fi reţinute mecanic şi electrostatic în porii unui filtru.
Trecerea unui lichid printr-o substanţă prevăzută cu pori care va reţine
microorganismele din lichidul respectiv poartă numele de sterilizare prin
filtrare.
Cu o importanţă practică particulară ar fi de menţionat filtrele pentru
sterilizarea aerului din cabinetele de siguranţă biologică (clasa II şi clasa III),
filtrele HEPA (High Efficiency Particulate Air Filters).
Sterilizarea prin filtrare este utilizată pentru decontaminarea aerului, a unor
medii de cultură (care nu se pot steriliza prin autoclavare), a unor reactivi care
sunt sensibili la temperaturile atinse în cazul sterilizării prin căldură etc.
Sterilizarea prin intermediul radiaţiilor
Radiaţiile neionizante (UV) sau ionizante (X etc) au efecte bactericide prin
ruperea legăturilor de hidrogen, oxidarea legăturilor duble etc.
Radiaţiile UV sunt utile în sterilizarea suprafeţelor de lucru (pentru
repartizarea mediilor de cultură) în cazul în care nu există cabinete de siguranţă
biologică cu flux laminar. Lămpile cu UV sunt numite lămpi germicide.
Antisepsia şi Dezinfecţia
Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe cu acţiune antimicrobiană
neselectivă, alterând structuri şi funcţii comune microorganismelor şi
organismelor superioare. Antisepticele pot fi utilizate pe tegumente şi mucoase,
dezinfectantele pot fi utilizate numai pe suprafeţe şi structuri care nu sunt vii.
Clasificare în funcţie de mecanismul de acţiune
a) Substanţe care denaturează proteinele (au în general efect bactericid):
acizii, bazele, alcoolii (de exemplu alcoolul etilic de 70°, folosit pentru
antiseptizarea tegumentelor).
b) Substanţe care oxidează grupările chimice libere ale enzimelor:
hipermanganatul de potasiu 1 ‰ util în antiseptizarea mucoaselor, peroxidul de
hidrogen, soluţie 3 % în apă, utilizat în antiseptizarea plăgilor
c). Substanţe care blochează grupările chimice libere ale enzimelor: metale
grele [sărurile de mercur, sărurile de argint, compuşi de argint coloidal (exemplu
colargol, protargol) cu efecte bactericide], grupările alchil ale formaldehidei,
glutaraldehidei, oxidului de etilen etc.
d). Substanţe care lezează membranele celulare: fenolii [acidul fenic are
utilizări limitate datorită proprietăţilor caustice şi toxicităţii sale; este etalonul
faţă de care se măsoară activitatea antimicrobiană a antisepticelor şi
dezinfectantelor (indicele fenolic), crezolii, hexaclorofenul, clorhexidina (cu
efecte toxice mai reduse) etc], detergenţii [anionici (săpunuri, perlan etc),
cationici (săruri cuaternare de amoniu, de exemplu bromocet).
e). Substanţe care alterează acizii nucleici: coloranţii bazici (violet de
genţiană, albastru de metilen, fucsină bazică etc), derivaţii de acridină, de
exemplu rivanolul.