Unitatea de învățare V

Izvoarele dreptului

Durată parcurgere unitate: 3 ore

Obiective:
1) Înțelegerea noțiunii de izvor al dreptului;
2) Clasificarea izvoarelor dreptului în funcție de criteriile recunoscute în legislație sau
doctrină;
3) Înțelegerea rolului jucat în drept de izvoare;
4) Diferențierea între izvor al dreptului în general și izvor al dreptului românesc;
5) Raportarea noțiunii de izvor al dreptului la noțiunile anterior predate.
Sarcini pentru studenți:
1) Audierea tutorialului conform planificării realizate la nivel de facultate;
2) Studiu individual al prezentului material;
3) Studiu individual al celorlalte materiale indicate în timpul tutorialului;
4) Analizarea temelor de reflecție;
5) Realizarea exercițiilor practice.

Secțiunea I. Izvor de drept

Trebuie realizată pentru început o distincție între izvor de drept în sens material și în sens
formal:
- izvoarele materiale sunt izvoarele reale, daturi ale dreptului, realități exterioare care
influențează legiuitorul în procesul de legiferare.
- izvoarele formale sunt modalitățile prin care conținutul normei juridice devine regulă de
conduită. Cu alte cuvinte, în sens formal înțelegem expresia normei juridice în instrumentele
juridice cu forță normativă.

Clasificarea izvoarelor
1) scrise și nescrise;
2) oficiale și neoficiale;
3) directe și indirecte.
4) creatoare și interpretative;
5) potențiale și actuale;
6) izvoare de constituire (apariția și existența normei) și de calificare (criteriul de
recunoaștere a caracterului juridic al unor norme)

Secțiunea a II-a Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului și analiza acestora

1) Obiceiul juridic (cutuma, uzanța)

- Definiție: Uzajul social constant și uniform acceptat ca fiind obligatoriu la nivelul
întregului grup social.
- Pentru ca o practică să fie considerată cutumă, ea trebuie să îndeplinească în mod
cumulativ două condiții:
 a) condiție obiectivă, materială: practica să fie veche, repetată (longa diuturna inveterata
consuetudo);
b) condiție subiectivă, psihologică: regula de conduită ce reiese prin practică are un caracter
obligatoriu, în sensul că în conștiința comunității ce folosește acea practică, ea se impune ca fiind
obligatoriu de urmat – opinio necessitatis).
Cutuma în dreptul civil:
Art. 1 NCC prevede izvoarele dreptului civil: legea, uzanțele și principiile generale ale
dreptului
- uzanțele reprezintă obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale (al. 6 art. 1 NCC).
- uzanțele se aplică atunci când legea nu prevede situațiile deduse judecății, iar când nu
există nici cutume, se aplică analogia dreptului (analogia legis). Dacă nu se poate aplica nici
analogia legis, atunci se va aplica analogia juris, adică se vor aplica principiile generale ale
dreptului.
- uzanțele se vor aplică numai dacă legea trimite expres la acestea și numai cele conforme
ordinii publice și bunelor moravuri.
- uzanțele trebuie probate sub două aspecte: al existenței lor și al conținutului
- uzanțele publicate în culegeri (editate de organisme autorizate în domeniu) beneficiază de
o prezumție relativă cu privire la existența lor.

Cutuma în dreptul internațional public:

- În DIP cutuma este izvor principal de drept, alături de tratat.

Cutuma în dreptul penal:

- Nicio faptă nu poate fi incriminată prin cutumă;
- Ca regulă, cutuma nu este izvor de drept în dreptul penal român.

2) Doctrina

- Definiție: Doctrina (opinio doctorum) reprezintă interpretările date de specialiștii dreptului

cu privire la fenomenul dreptului.
- În dreptul românesc, doctrina nu este izvor formal de drept.
- Cu toate acestea, opinia este un izvor indirect de drept, deoarece influențează legiuitorul în
procesul de legiferare sau pe judecător în pronunţarea soluţiilor.

3) Jurisprudența
- Definiție: Jurisprudența reprezintă totalitatea hotărârilor judecătorești.

- La fel ca în cazul majorității izvoarelor de drept, rolul jurisprudenței diferă în funcție de

sistemul de drept luat spre analiză:
a) În sistemele anglo-saxone de drept: ca regulă, este izvor de drept;
b) În sistemele romano-germanice de drept: ca regulă, nu este izvor de drept.

- În România, jurisprudența, ca regulă, nu este izvor de drept. Această regulă comportă trei
excepții:
a) Jurisprudența Curții Constituționale a României;
b) Hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii;
 c) Hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei probleme de drept.

4) Contractul normativ
- Definiție: Contractul normativ reprezintă actul juridic reglementat expres de lege, care are
la bază două sau mai multe voințe și care conține dispoziții generale, nereglementând drepturi și
obligații pentru o parte anume.
- În dreptul internațional public întâlnim tratatul.
- În dreptul muncii întâlnim contractul colectiv de muncă.

1) Actul normativ (legea scrisă)

- Este principalul izvor de drept în sistemele de drept romano-germanice, inclusiv în
sistemul român de drept.
- Dreptul scris este format din totalitatea actelor normative adoptate la nivelul unui stat de
către legiuitor (Parlamentul sau Guvernul prin delegare legislativă, în România).
- Piramida actelor normative:
1) Constituția;
2) Legea Organică;
3) Legea Ordinară și Ordonanța de Guvern;
5) Hotărârile de Guvern;
6) Ordinul de ministru;
7) Ordinul de prefect;
8) Hotâririle de Consiliu Județean;
9) Dispoziție a primarului din oraș reședință de județ;
10) Hotărâre de Consiliu Local;
11) Dispoziție a primarului din oraș (altul decât reședința de județ) sau comună.

Aspecte particulare ale legii în raport cu dreptul internațional public

- în România, un tratat ratificat face parte din dreptul intern român.
- tratatele în materia drepturilor omului, dacă sunt ratificate de România și conțin prevederi
mai favorabile justițiabilului, se aplică cu prioritate în fața dispozițiilor interne.
- Pentru ca un tratat să aibă autoritate, acesta trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două
condiții:
a) condiția ratificării de către Parlament;
b) condiția reciprocității, adică fiecare parte să aplice tratatul în mod efectiv.

Aspecte particulare ale legii în raport cu dreptul Uniunii Europene

- În doctrină, se vorbește despre principiul preeminenței dreptului european față de cel
intern, de unde rezultă caracterul supranațional al actelor normative europene.
- Izvoarele dreptului Uniunii Europene se împart în:
a) izvoare primare sau originare, adică tratatele constitutive ale UE (Tratatele de la Paris și
Roma, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de
la Nisa, Tratatul de la Lisabona).
b) izvoare secundare.
- Sunt acte europene care se aplică direct în dreptul intern românesc (Regulamentele,
deciziile etc.) și acte europene care nu se aplică direct, neavând forță obligatorie
(recomandările, avizele etc.)
 (https://www.slideshare.net/beckisibbald/sources-of-eu-law-revision-notes)

Teme de reflecție
1) Care sunt izvoarele materiale importante acum în România?
2) Ar trebui doctrina să devină un izvor formal de drept? Argumentaţi.

Test
1) Comparați legea scrisă și contractul normativ ca izvoare formale de drept.
2) În ce condiții poate cutuma să nu fie o practică îndelungată?
3) Care este raportul dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul românesc din punct de vederea
al izvoarelor dreptului?