Partea a II-a

Dreptul ca realitate normativă

 Unitatea de învățare VIII
Crearea și realizarea dreptului

Durată parcurgere unitate: 3 ore

Obiective:
1) Înțelegerea noțiunilor de act normative, tehnică de elaborare, tehnică juridică și tehnică
legislativă;
2) Înțelegerea principiilor legiferării;
3) Prezentarea limbajului juridic și a noțiunilor conexe;
4) Înțelegerea noțiunii realizării dreptului și a formelor sale;
5) Corelarea tuturor noțiunilor predate în cadrul acestei unități, între ele și cu noțiunile
predate anterior.
Sarcini pentru studenți:
1) Audierea tutorialului conform planificării realizate la nivel de facultate;
2) Studiu individual al prezentului material;
3) Studiu individual al celorlalte materiale indicate în timpul tutorialului;
4) Analizarea temelor de reflecție;
5) Realizarea exercițiilor practice.

Secțiunea I. Actele normative. Tehnica de elaborare. Noțiunea tehnicii juridice și a tehnicii

legislative

- Crearea dreptului sau construcția dreptului (denumită ca atare în doctrina franceză) reprezintă atât
o știință, cât și o artă;
- este vorba de arta de a surprinde relațiile sociale și de a le armoniza în construcții juridice
durabile, capabile să anticipeze evoluția relațiilor sociale;
-construcțiile juridice constau în concepte, categorii, clasificări, calificări juridice, procedee
juridice, limbaj juridic.

 Definiție: Tehnica de elaborare a unui act normativ înseamnă folosirea conceptelor, pentru
că dreptul nu poate fi creat fără abstractizare și gruparea unor elemente esențiale pentru o
anumită instituție juridică, care permit caracterizarea acesteia.

 Definiție: Categoriile juridice grupează relațiile sociale care au trăsături comune și care se
supun aceluiași regim juridic (regimul lor este identic).
- categoria ajută clasificările (ex: categoria de act juridic se clasifică în acte unilaterale și
contracte)

Pentru a putea înțelege mai bine tehnica de creare actului normativ, este necesară clarificarea
noțiunii de tehnică juridică și a noțiunii de tehnică legislativă.

 Definiție: Tehnica juridică reprezintă ansamblul mijloacelor, procedeelor prin care relațiile
sociale dobândesc formă juridică, devenind drept (norme juridice) și se realizează.
  Definiție: Tehnica legislativă reprezintă o parte a tehnicii juridice, ce constă în soluții
normative create de legiuitor, prin utilizarea de metode și procedee juridice.

Presupune două etape: selectarea relațiilor sociale care trebuie reglementate și formularea
idealului juridic ce trebuie să le exprime prin intermediul normei de drept.

 Acțiunea de legiferare și folosirea tehnicii legislative sunt apanajul statului și au la bază o

serie de principii fundamentale, denumite principii de legiferare, obligatoriu a fi respectate
în elaborarea oricărui act normativ, indiferent de forța juridică pe care o are în ierarhia
actelor normative.

 Sediul materiei elaborării actelor normative este Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Secțiunea a II-a. Principiile legiferării

Sunt 4 principii:

1. Principiul fundamentării științifice a actelor normative:

- înainte de legiferare, legiuitorul trebuie să se documenteze în privința domeniilor noi de
reglementare, acest lucru însemnând analize economice, sociologice, culturale, analize
științifice etc., în scopul asigurării unei corelații juste între fapte și drept;
- sunt mai multe etape: selectarea situațiilor de fapt care reclamă reglementare, emiterea de
judecăți de valoare cu privire la acestea în scopul transformării în reguli de drept, analiza
efectelor juridice ale viitoarei reglementări, impactul viitoarei reglementări (costurile
sociale, oportunitatea acesteia).

2. Principiul asigurării echilibrului între dinamica și statica dreptului

- Regula este că norma juridică trebuie să fie stabilă (stabilitatea formează statica dreptului);
- Excepția este reprezentată de modificarea normei juridice (reprezintă partea dinamică a
dreptului)

- Uneori, modificările sunt atât de dese, întrucât excepția se transformă în regulă și se pierde
echilibrul și armonia dreptului. Scopul legiuitorului este de a reglementa de la început într-o
manieră anticipativ-creatoare, în vederea asigurării stabilității normelor (pentru că atunci
când dreptul corespunde relațiilor sociale și nu va fi în decalaj față de realitate, normele sale
nu trebuie să se modifice pentru a se adapta noilor realități sociale, bucurându-se de
stabilitate).

3. Principiul corelării sistemului actelor normative

- Actele normative nu au o existență izolată, nu sunt rupte unele de altele. Ele produc efecte
juridice, astfel că este necesară corelarea lor în procesul de legiferare, pentru a evita
paralelismele în reglementare.
 - Adoptarea unui act normativ nou implică și abrogarea actelor normative subsecvente actului
principal, cu forță juridică inferioară legii.

4. Principiul accesibilității și al economiei de mijloace în elaborarea normativă

Respectarea principiului presupune mai multe etape:
i) alegerea formei exterioare a actului normativ: Lege, OG, OUG, HG etc.
ii) alegerea modalității de reglementare a conduitei prin norme imperativ, permisive etc.
iii) alegerea procedeelor de conceptualizare și a limbajului juridic, adică folosirea
prezumțiilor și a ficțiunilor juridice.

 Definiție: Prezumțiile sunt procedee tehnice constând în consecințe ce sunt trase de legiuitor
de la un fapt cunoscut pentru un fapt necunoscut (prezumția cunoașterii legii, prezumția de
paternitate).
 Definiție: Ficțiunile juridice reprezintă procedee tehnice prin care un fapt este considerat de
legiuitor ca existent sau stabilit, deși el nu există sau nu a fost stabilit (persoana juridică,
persoana incapabilă permanent).
 Definiție: Sistematizarea actului normativ reprezintă încorporarea și codificarea normelor
juridice în vederea realizării unei economii eficiente a actului normativ.

 Părțile constitutive ale actului normativ sunt expunerea de motive, titlul (elementul de
identificare), preambulul (scopul și motivarea actul normativ), formula introductivă (baza
constituțională sau legală), dispozițiile generale, dispoziții de conținut, dispoziții finale și
tranzitorii, anexele (fac parte din lege și au aceeași forță juridică).

 Elementele de structură sunt articolul (alineate sau paragrafe), se numerotează cu cifre arabe;
articolele noi fără numerotare primesc indice.

Secțiunea a III-a. Limbajul juridic

Limbajul juridic se structurează în funcție de conceptele și categoriile folosite.

 Stilul legiuitorului trebuie să fie clar, concis, să spună cât mai mult în cât mai puține cuvinte.
 Crearea unei norme juridice înseamnă apariția de concepte și de categorii.

Definiție: Conceptele sunt create prin abstractizare, sunt definite de legiuitor sau de judecător.
Trecerea de la fapte la concepte se face prin calificare juridică.

Definiție: Categoriile grupează mai multe fenomene care au trăsături comune și care se supun unui
regim identic.
- categoriile determină clasificări (actele juridice se clasifică în acte unilaterale și contracte;
contractele se clasifică în contracte unilaterale și sinalagmatice etc.)

 Limbajul juridic presupune folosirea unui vocabular juridic și a unui discurs juridic.

a. Definiție: Vocabularul juridic reprezintă un ansamblu de cuvinte care au sens juridic, de cel puțin
10.000 de cuvinte.
b. Definiție: Discursul juridic reprezintă exprimarea normei juridice, a raționamentelor juridice sau
a realităților juridice prin întrebuințarea vocabularului juridic.
- generalitatea normei juridice presupune utilizarea de pronume sau adjective nedefinite (unul,
fiecare, toți, orice persoană etc.)

 Tendințele actuale ale limbajului juridic sunt de simplificare a acestuia, de eliminare a

cuvintelor desuete etc. și de a utiliza un stil concentrat, lapidar, clar și concis.

 Dificultăți ridicate de utilizarea limbajului juridic

- polisemia (același termen poate avea o semnificație ordinară și o semnificație juridică);
- sinonimia (rară și nu ridică probleme când e folosită corect).

Secțiunea a IV-a. Noțiunea realizării dreptului

Definiția: Realizarea dreptului reprezintă procesul de transpunere în practică a normelor juridice,
prin care subiectele de drept respectă și execută normele juridice, iar autoritățile statale le aplică, în
funcție de competența lor.
 în cazul încălcării normelor de drept, autoritățile statale acționează în vederea restabilirii
acesteia, realizând, astfel, dreptul.
Definiția: Realizarea dreptului înseamnă analiza modului în care societatea receptează și agreează
dreptul, având o atitudine de conformare sau nu.

Secțiunea a V-a. Formele realizării dreptului

1. Realizarea dreptului prin executarea și respectarea lui de bunăvoie de către cetățeni.
- presupune subordonarea față de conduita-tip, subordonare ce înseamnă acte de respectare a normei
juridice sau acte de punere în aplicare.
2. Aplicarea dreptului de către autoritățile statale

 Definiție: Aplicarea dreptului înseamnă un sistem de acțiuni statale pentru punerea în

practică a normei juridice.

 Noțiunea și trăsăturile actului de aplicare a dreptului, prin raportare la actul normativ:

a. crearea actului normativ este rezervată doar unor autorități ale statului; aplicarea poate fi
realizată de orice autoritate a statului;
b. actul normativ are caracter general, impersonal, tipic; actul de aplicare este individual
c. elaborarea actului normativ este subordonată unor reguli metodologice de tehnică legislativă;
d. actul normativ este diferit de actul de aplicare au conținut, scop și finalitate diferite.
e. actul normativ este impersonal, difuz, acționează până la scoaterea sa din vigoare; actul de
aplicare doar până la adoptarea sa.
f. actul de aplicare reprezintă voința unui singure autorități a statului
g. controlul legalității actului de aplicare este un control ierarhic sau un control judecătoresc.

 Fazele procesului de aplicare a dreptului sunt:

1. Stabilirea stării de fapt (împrejurările cauzei);
2. Alegerea normei de drept;
3. Interpretarea normei juridice;
 4. Elaborarea și emiterea actului de aplicare.

Teme de reflecție:
1) Poate fi condus procesul de legiferare de către factorul politic conform tuturor exigențelor
politice?
2) Ce este mai benefică pentru o societate: realizarea dreptului de bunăvoie de către cetățeni
sau realizarea dreptului de către autoritățile statului?

Test
1) Realizarea dreptului de către autoritățile publice.
2) Limbajul juridic.
3) Analizaţi principiile legiferării.