UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ, SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

DREPT ROMAN

OPERA LEGISLATIVĂ a lui JUSTINIAN

STUDENT : ȘOGOR ELENA – LIVIA

ANUL IV

1
 CUPRINS

IMPORTANȚA JUSTIFICĂRII LUI JUSTINIAN……………….pag. 3

LEGISLAȚIA LUI JUSTINIAN…………………………………..pag. 4

INTERPOLAȚIUNI……………………………………………….pag. 6

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………..pag. 8

2
 Importanta justificarii lui Justinian

În dorinţa de a revitaliza societatea romană, aflată la începutul secolului al

VI-lea în ultimul stadiu al descompunerii, Justinian a iniţiat o uriaşă operă de
sistematizare a dreptului clasic şi post clasic, astfel adaptat încât să poată fi aplicat
la realităţile acelei vremi. Împăratul, ca cel mai de seamă reprezentant al
intereselor proprietarilor de sclavi, nutrea speranţa că prin reactualizarea dreptului
roman clasic, precum şi a unor dispoziţii ale dreptului roman postclasic, va putea
obţine transfigurarea întregii vieţi economice şi sociale şi va putea stăvili procesul
de trecere către o nouă formaţie socială. Cum este şi firesc, efortul lui Justinian s-a
dovedit a fi zadarnic, pe planul concret al vieţii social politice, întrucât, şi de
această dată, factorul economic şi-a afirmat preponderenţa, iar suprastructura de tip
sclavagist a fost înlocuită, desigur în cadrul unui proces istoric relativ îndelungat,
cu una de tip feudal.
Din punct de vedere istoric, însă, opera legislativă a lui Justinian are o
importanţă inestimabilă, pe care nimeni nu putea s-o prevadă la acea epocă.
Precizăm că importanţa sa este dată de factori conjuncturali, dar aceasta nu
schimbă cu nimic situaţia. Aşa cum se ştie, lucrările jurisconsulţilor clasici, cu
unele excepţii, nu ne-au parvenit pe cale directă, iar cele puţin numeroase care au
ajuns până la noi sunt copii făcute cu secole mai târziu, alterate grav în conţinut.
Din fericire, Digestele lui Justinian, cea mai importantă lucrare a
întregii opere legislative, ne-au parvenit pe cale directă, iar prin intermediul lor,
importante fragmente din operele marilor jurisconsulţi clasici, şi astfel, umanitatea
a putut cunoaşte şi valorifica tezaurul inestimabil al gândirii juridice romane.
Tot aşa, constituţiunile imperiale, transmise prin
intermediul Codului lui Justinian, ne oferă posibilitatea de a reconstitui evoluţia
ideilor şi instituţiilor juridice, atât în domeniul dreptului public cât şi în domeniul
dreptului privat. Utilizând mijloacele tehnice create de dreptul
roman, mijloace tehnice transmise în cea mai mare parte prin intermediul operei
legislative a lui Justinian, societăţile de mai târziu au dat expresie juridică adecvată
realităţilor lor specifice, indiferent de nivelul dezvoltării economice la care au
ajuns. În acelaşi timp, această uriaşă codificare prezintă o incontestabilă importanţă

3
ştiinţifică, întrucât, în procesul elaborării sale, comisarii lui Justinian au procedat la
unificarea şi sistematizarea ideilor şi instituţiilor juridice apărute în cadrul unei
evoluţii milenare. 1

I. Legislatia lui Justinian

Opera legislativă a lui Justinian cuprinde patru mari lucrări: Codul, Digestele,
Institutele şi Novelele.

A. CODUL (Codex). Codul lui Justinian a apărut în două ediţii. Prima ediţie
datează din anul 529, iar cea de-a doua din 534 (Codex repetitae
praelectionis). Lucrarea este împărţită în cărţi, douăsprezece la număr,
cărţile sunt, la rândul lor, împărţite în titluri, titlurile în constituţiuni, iar
constituţiunile, dacă este cazul, sunt împărţite în paragrafe.

Fiecare constituţiune are o inscriptio în care se arată numele împăratului

care a dat-o, precum şi numele persoanei căreia i se adresează. În subscriptio, care
se află la sfârşitul constituţiunii, împăratul arată data şi locul emiterii actului
legislativ.
Fiind o lucrare legislativă menită a se aplica în practică, Justinian, de fapt
juriştii săi (Tribonian, Teofil şi Leontius), au introdus în cuprinsul său numai
constituţiunile imperiale în vigoare. Codul cuprinde toate constituţiunile în vigoare
date în epoca principatului ţi a dominatului (de la Hadrian până la anul 534); ele
cuprind atât drept public cât şi drept privat.În epoca anterioară lui Justinian au mai
fost alcătuite culegeri de constituţiuni imperiale. Este vorba de Codul Gregorian,
pus pe scena profesorului Gregorius de la Beirut, şi de Codul Hermogenian, opera
profesorului Hermogenianus, tot de la Beirut. Aceste coduri, apărute la sfârşitul
secolului III î. Hr., sunt simple colecţii particulare, fără forţă obligatorie.
În fine, Codul Theodosian este o culegere oficială de constituţiuni
imperiale, alcătuită din ordinul împăratului Theodosiu al II-lea în anul 438. Acest
cod cuprinde constituţiunile date de la Constantin cel Mare până la vremea lui
Theodosiu al II-lea şi se referă, în special, la domeniul dreptului public.

B. DIGESTELE (Digesta). Digestele cuprind o culegere de fragmente

extrase din lucrările jurisconsulţilor clasici, astfel adaptate încât să poată fi utilizate

1
Molcuţ Emil, Drept privat roman – codificarea mijloacelor din drept ul roman, pentru a fi introduse în opera lui
Justinian

4
în vederea soluţionării cazurilor ivite în practică.
Textele au fost extrase şi sistematizate de către o comisie formată din
16 bărbaţi, în frunte cu Tribonian, questor sacri palatii. Comisia a avut la dispoziţie
un material uriaş. În acest sens, Justinian arată că a pus al dispoziţia juriştilor săi
două mii de cărţi având milioane de rânduri. Fragmentele extrase au fost
sistematizate în 50 de cărţi. Cărţile au fost la rândul lor împărţite în titluri, titlurile
în fragmente, iar fragmenetele în paragrafe.
Aşadar, pentru indicarea unui text din corpul Digestelor se utilizează
patru cifre care indica în ordine: numărul cărţii, al titlului, al fragmentului şi al
paragrafului. Precizăm că primul paragraf, numit principium, nu este numerotat.
La începutul fiecărui fragment se află o inscriptio în care se arată
numele jurisconsultului care l-a scris, precum şi titlul lucrării din care a fost extras.
Dacă în cuprinsul unei cărţi din digeste sunt tratate materii diferite, titlurile sunt
alcătuite pe criteriul materiei. Aşadar, fiecare titlu cuprinde fragmente referitoare la
un anumit domeniu (dotă, pacte, împrumut, posesiune etc.). În cadrul fiecărui titlu,
fragmentele au fost aşezate într-o anumită ordine. Mai întâi au fost puse unele sub
altele fragmentele extrase din libri ad Sabinum şi din Digestele lui Salvius Iulianus
care se refereau la materia proprie acelui titlu, apoi au fost aşezate în ordine
fragmentele extrase din comentariile la adresa edictului pretorului şi, în fine,
fragmentele extrase din lucrările lui Papinian referitoare al aceeaşi materie. Iată de
ce se afirmă, pe bună dreptate, că Digestele nu sunt o colecţie de fragmente aşezate
la întâmplare ci un lanţ de texte. 2
Digestele au fost promulgate în anul 533.
Cel mai vechi manuscris al Digestelor care ne-a parvenit, datează din
secolele VI, VII şi este cunoscut sub numele de littera Pisana sau littera Florentina
întrucât mai întâi s-a aflat la Pisa, iar din secolul XV a fost adus la Florenţa, unde
se află şi în prezent. În afară de acest manuscris despre care se crede că este fidel
originalului, ne-au parvenit şi alte versiuni ale Digestelor, numite vulgata.
Cele mai valoroase ediţii ale Digestelor au fost publicate de către Th.
Mommsen în anul 1870 şi de către P. Bonfante şi colectiv în anul 1931. Importanţa
Digestelor este dată de modul de gândire juridică pe care ni-l oferă, iar pe de altă
parte, de faptul că au fost principala sursă de inspiraţie pentru legislatorii feudali şi
burghezi.

2
Anghel Ion , Dreptul roman / modalitatea de introducere în DIGESTELE

5
 C. INSTITUTELE (Institutiones). Institutele lui Justinian au fost publicate,
ca şi Digestele, în anul 533. Lucrarea cuprinde o culegere de extrase din Institutele
jurisconsulţilor clasici, fiind un manual adresat studenţilor. Spre deosebire de
Institutele clasice însă, lucrarea alcătuită din ordinul lui Justinian de către
Tribonian, Teofil şi Dorotiu, are forţă obligatorie. Institutele lui Justinian cuprind
patru cărţi, cărţile sunt împărţite în titluri, iar tilurile în paragrafe. În cazul
Institutelor lui Justinian, fragmentele se continuă unele pe altele, după criteriul
materiei, fără a se menţiona autorul şi lucrarea din care au fost extrase.

D. NOVELELE ( Novellae) . După anul 534, Când a apărut cea de a doua

ediţie a Codului, Justinian a mai dat un număr de constituţiuni, care au fost
colecţionate într-o lucrare de sine stătătoare, numită Novele. Lucrarea se numeşte
„Novele“ nu pentru că ar introduce neapărat noi principii juridice, ci pentru că
dispoziţiile sale sunt „noi „ din punct de vedere cronologic, faţă de cele cuprinse în
Cod.
De fapt, Novelele nu au fost alcătuite de însuşi Justinian ci de persoane
particulare, după moartea împăratului. Aşa se face că în corpul Novelelor sunt
cuprinse şi constituţiunile abrogate, fapt de natură să ducă la repetări şi
contradicţii.
Opera legislativă a lui Justinian a fost publicată în anul 1489, fiind
cunoscută sub numele de Corpus iuris civilis (culegere a dreptului civil).

II. Interpolatiuni

Interpolaţiunile sunt modificări pe care juriştii lui Justinian le-au adus, cu

bună ştiinţă, lucrărilor clasice sau constituţiunilor imperiale, cu ocazia înfăptuirii
operei de sistematizare a legislaţiei.
Aşa cum spuneam, compilaţia lui Justinian a fost elaborată în scopul
aplicării sale în practică şi, ca atare, avea un acracter legislativ. Pe de altă parte,
cele mai multe dispoziţii cuprinse în codificare au fost adoptate cu multe secole în
urmă, aşa încât, în unele cazuri, nu mai corespundeau realităţilor din epoca lui
Justinian. În scopul de a face aplicabile toate dispoziţiile cuprinse în compilaţie,
Justinian a decis ca textele devenite anacronice să fie adaptate la noua situaţie.
Modificările făcute de juriştii lui Justinian, pe care le numim interpolaţii
(alteraţiuni de texte), sunt greu de identificat, întrucât nicăieri nu se face vreo
menţiune în legătură cu adaptarea lucrărilor clasice, astfel încât cititorul rămâne cu

6
impresia că redactarea pe care un text anume o are în opera legislativă a lui
Justinian, aparţine în întregime chiar autorului clasic (jurisconsult sau împărat).S-
au depus mari eforturi în vederea depistării interpolaţiunilor, încă din epoca
Renaşterii, iar începutul acestor cercetări l-a făcut romanistul francez Cujas, în a
doua jumătate a secolului al XVI-lea. 3
Între metodele care au dat rezultate deosebite se numără şi cea a
comparării textelor; această metodă se poate aplica însă numai la textele care ne-au
parvenit fragmentar prin Digeste, dar ne-au parvenit şi integral, pe cale directă,
cum este cazul Institutelor lui Gaius. În asemenea cazuri, se face o comparaţie între
fragmentul aflat în Digeste şi partea corespunzătoare lucrării care ne-a parvenit pe
cale directă. Dacă între cele două texte există deosebiri, înseamnă că fragmentul
din Digeste a fost interpolat.
Interpolaţiunile mai pot fi depistate şi prin constatarea unor substituiri de
termeni. Astfel, dacă o instituţie proprie epocii clasice este desemnată prin
termenul folosit în epoca postclasică pentru desemnarea instituţiei care i-a preluat
funcţiile, înseamnă că s-a făcut o modificare a textului clasic.
Romaniştii au utilizat şi alte metode, între care şi pe cea filologică;
dacă întâlnim într-un text clasic o expresie neclasică, avem un indiciu sigur că
textul a fost interpolat.
Prin depistarea interpolaţiunilor se atinge un dublu scop: mai întâi se
reconstituie fizionomia jurisprudenţei clasice, iar apoi se stabileşte în ce materie şi
în ce limite s-a operat de către juriştii lui Justinian asupra lucrărilor clasice.

3
Curs de drept privat roman – interpelarea compilației lui Justinian

7
 BIBLIOGRAFIE

• Molcuţ Emil, Drept privat roman, Ediţie revăzută şi adăugită, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2004;

• Anghel Ion , Dreptul roman, Ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000

• Curs de drept privat roman