Sunteți pe pagina 1din 4

Dosarul 1ra-915/13

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

DECIZIE
26 noiembrie 2013 mun. Chişinău

Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa:


Preşedinte – Petru Ursache,
Judecători–Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Elena Covalenco şi Ion Vîlcov,

a judecat în şedinţă publică recursurile ordinare declarate de inculpatul Igor Caiş


şi avocatul acestuia, Ion Căpăţînă împotriva sentinţei Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 28 septembrie 2012 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel
Chişinău din 15 ianuarie 2013 în cauza penală în privinţa lui

Caiş Igor Efim, născut la 16 noiembrie 1979,


originar şi domiciliat în mun. Chişinău, str. Şoseaua
Munceşti 162 ap.42;

Datele referitoare la termenul de examinare a


cauzei:
1. 28.07.2011 – 28.09.2012 (prima instanţă)
2. 17.12.2012 – 15.01.2013 (instanţa de apel)
3. 08.08.2013 – 26.11.2013 (instanţa de recurs)

Procedura de citare a fost legal executată.


S-au prezentat:
Avocatul Meşteşug Raisa, care a susţinut recursurile inculpatului şi al avocatului
Căpăţînă Ion în sensul declarat şi a solicitat admiterea acestora.
Procurorul Crijanovschi Sergiu, care s-a pronunţat pentru respingerea
recursurilor ordinare declarate.
Colegiul penal lărgit asupra recursurilor,

CONSTATĂ:

1. Prin sentinţa Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 28 septembrie 2012,


Caiş Igor a fost condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal la 4 ani închisoare
în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport
pe un termen de 3 ani.
Acţiunea civilă a fost admisă parţial, cu încasarea de la Caiş Igor în beneficiul
lui Cardaniuc Iana a prejudiciului material în mărime de 10 158 lei 52 bani şi a
prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei.
În rest, acţiunea civilă a fost respinsă.
2. În fapt, instanţa de fond, pe baza probelor administrate a constatat că Caiş
Igor, la data de 30 mai 2011, în jurul orelor 11-30, conducînd automobilul de model
„Dacia Logan” cu n/î KAO 122 mun. Chişinău, pe str. Kogălniceanu din direcţia str.
M. Cebotari spre direcţia str. Bănulescu- Bodoni şi ajungînd la intersecţie cu N. Iorga,
nu a respectat cerinţele art. art.11 (f), 45(1-2) ale Regulamentului Circulaţiei Rutiere şi
ca urmare a comis tamponarea pietonului minor Volcov Oleg, anul naşterii 2000, care
traversa carosabilul pe trecerea de pietoni de la dreapta spre stînga, conform direcţiei
de deplasare a automobilului „Dacia Logan”.
În rezultatul accidentului rutier, pietonului minor Volcov Oleg, conform
raportului de expertiză medico-legală nr.1551/D din 29 iunie 2011, i-au fost cauzate
leziuni corporale grave.
Astfel, inculpatul a săvîrşit încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport de către o persoană care conduce mijlocul de
transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, infracţiune prevăzută de art. 264 alin.(3) lit.a) Cod penal.
3. Sentinţa nominalizată a fost atacată cu apeluri de inculpat şi avocatul acestuia,
Căpăţînă Ion, prin care au solicitat admiterea lor, casarea sentinţei, în partea stabilirii
pedepsei inculpatului, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care pedeapsa principală
sub formă de 4 închisoare să fie suspendată condiţionat, în baza art. 90 Cod penal, pe
un termen de probă de 3 ani din motiv că inculpatul a recunoscut vina integral, s-a căit
sincer de cele comise, este căsătorit şi are la întreţinere un copil minor, este unicul
întreţinător al familiei, s-a obligat să restituie integral prejudiciul cauzat prin
infracţiune astfel, pedeapsa aplicată fiind una aspră.
4. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 15 ianuarie 2013,
apelurile inculpatului şi al avocatului Căpăţînă Ion au fost respinse ca nefondate, cu
menţinerea sentinţei, fără modificări.
4.1 În motivarea deciziei sale, instanţa de apel a menţionat faptul că din
totalitatea mijloacelor probatorii acumulate legal şi direct, instanţa de fond corect a
încadrat acţiunile inculpatului în baza art. 264 alin.(3) lit.a) Cod penal.
Cît priveşte pedeapsa numită inculpatului, sub formă de închisoare pe un termen
de 4 ani, Colegiul penal a considerat-o corectă, la aplicarea ei fiind luate în
consideraţie toate criteriile de individualizare a pedepsei penale în baza art. 75 şi 76
Cod penal, iar scopul prestabilit al legii penale privind corectarea şi reeducarea
inculpatului va fi pe deplin atins doar prin stabilirea pedepsei sub formă de închisoare.
5. Nefiind de acord cu hotărîrile instanţelor de fond, inculpatul şi avocatul
Căpăţînă Ion au declarat recursuri ordinare prin care, invocînd ca temei de declarare a
recursului art. 427 alin.(1) pct.16) Cod de procedură penală, solicită casarea parţială a
acestora, în partea stabilirii pedepsei inculpatului, cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea
unei noi hotărîri în această parte, prin care pedeapsa stabilită inculpatului sub formă de
închisoare, în baza art. 90 Cod penal, să fie suspendată condiţionat pe un termen de
probă de 3 ani în legătură cu căinţa sinceră a inculpatului, caracteristica pozitivă la
locul de trai şi cel de muncă, are la întreţinere un copil minor, situaţia financiară grea,
unicul întreţinător al familiei, soţia fiind bolnavă, recuperarea pagubei cauzate părţii
vătămate.
6. Judecînd recursurile declarate, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal
lărgit concluzionează asupra admiterii acestora, din următoarele considerente.
2
Avocatul Căpăţînă Ion invocă ca temei de declarare a recursului art. 427 alin.(1)
pct. 16) Cod de procedură penală, conform căruia, hotărîrile instanţei de apel pot fi
supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de
apel în cazul cînd norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri
de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie, însă
recurentul nu a adus nici un argument în susţinerea poziţiei menţionate.
Astfel, Colegiul penal lărgit menţionează că din conţinutul recursurilor declarate,
aplicabil în speţa dată este temeiul prevăzut de art. 427 alin.(1) pct.10) Cod de
procedură penală, conform căruia, hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului
pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în cazul cînd s-
au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.
Sunt întemeiate concluziile instanţelor de fond privind încadrarea acţiunilor
inculpatului în baza art. 264 alin.(3) lit. a) Cod penal- încălcarea regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către o
persoană care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, însă la stabilirea pedepsei
acestuia, instanţa de recurs reiterează următoarele.
Conform alin.(2) al art. 61 Cod penal, pedeapsa penală are drept scop restabilirea
echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi
infracţiuni atît din partea condamnaţilor cît şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu
trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei
condamnate.
Astfel, raţionamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal are la origine
persoana şi comportamentul acesteia pînă la săvîrşirea infracţiunii, atitudinea şi modul
de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală şi de judecare a cauzei, faţă
de cele comise, cum vinovatul îşi apreciază fapta social periculoasă încă de la
momentul descoperirii ei, cum ar fi: conduita bună a infractorului, străduinţa depusă
pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba cauzată, comportarea
sinceră în cursul procesului.
Conform textului art. 90 alin.(1) Cod penal, instanţa poate dispune suspendarea
condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre
motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi, respectiv,
ajungînd la concluzia că acesta se poate îndrepta fără executarea reală a pedepsei cu
închisoare, motive care trebuie arătate în hotărîre.
La fel, instanţa de judecată va ţine seama de trecutul vinovatului, de mediul în
care trăieşte, modul de comportare la locul de muncă, în familie, societate.
Avînd în vedere cele menţionate cît şi materialele cauzei, conform cărora, Caiş
Igor a recunoscut vina, regretă sincer de cele comise, se caracterizează pozitiv la locul
de trai şi la locul de muncă, are un copil minor la întreţinere (f.d.184), a recuperat
integral prejudiciul material în mărime de 10 158 lei 52 bani şi cel moral în mărime de
20 000 lei, fapt confirmat prin copia recipisei reprezentantului părţii vătămate

3
Cardaniuc Iana (f.d.218), care a solicitat să-i fie stabilită inculpatului o pedeapsă
nonprivativă de libertate, Colegiul penal lărgit consideră că, la numirea pedepsei
inculpatului, pot fi aplicate prevederile art. 90 Cod penal, cu stabilirea spre executare a
unui termen de probă de 2 ani din motiv că corectarea acestuia va fi posibilă şi fără
izolarea lui de societate, însă cu menţinerea pedepsei complimentare stabilite de
instanţele de fond- privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen
de 3 ani.
Din aceste considerente, recursurile declarate vor fi admise, cu casarea parţială, în
partea stabilirii pedepsei inculpatului, a sentinţei primei instanţe şi a deciziei instanţei
de apel, cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care, executarea
pedepsei principale sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, stabilită de
instanţele de fond, va fi suspendată condiţionat, în baza art. 90 Cod penal, pe un
termen de probă de 2 ani.
7. Reieşind din cele expuse, în conformitate cu art. 434-435 alin. (1) pct. 2) lit. c)
Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie,

DECIDE:

Admite recursurile ordinare declarate de inculpatul Caiş Igor şi avocatul


acestuia, Căpăţînă Ion.
Casează parţial decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 15
ianuarie 2013 şi sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 28 septembrie
2012, în partea stabilirii pedepsei, în cauza penală în privinţa lui Caiş Igor Efim,
rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărîre prin care:
Caiş Igor Efim, se consideră condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. a) Cod
penal şi i se stabileşte pedeapsa sub formă de 4 (patru) ani închisoare, cu privarea de
dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 (trei) ani.
În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei principale, se suspendă
condiţionat pe un termen de probă de 2 (doi) ani.
Măsura preventivă se abrogă, cu eliberarea lui Caiş Igor Efim din arest din
penitenciar, dacă nu execută măsuri preventive sub forma arestării preventive sau
pedeapsă penală în baza altor hotărîri judecătoreşti.
În rest, dispoziţiile hotărîrilor contestate se menţin.
Decizia este irevocabilă, pronunţată în şedinţă publică la 17 decembrie 2013.

Preşedinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Elena Covalenco

Ion Vîlcov

S-ar putea să vă placă și