REVOLUTIA INDUSTRIALA

Revolutia industriala in Anglia

Incepand cu secolele XVIII-XIX, continentul european a devenit centrul dominator al lumii..

Principala cauza a acestui fenomen a constituit-o revolutia economica, datorata declansarii
revolutiei industriale. Prin revolutie industriala se intelege fenomenul de inlocuire a muncii
manuale in economie cu productia realizata cu ajutorul masinilor. Desi acest fenomen isi
gaseste originea in progresele din timpul Evului Mediu si al Renasterii, el a aparut in Anglia
in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si s-a datorat unor cauze specifice: conditiile
politice din Anglia care erau favorabile dezvoltarii economiei, bogatiilor naturale ale acestei
tari (fier si carbune in primul rand), pozitiei geografice etc.
Evaluată, la 1700, la 6,5 milioane, populaţia Angliei creşte la 8 milioane în 1760 şi la peste 9
milioane în 1780, la care se adăugau trei milioane în Irlanda. Recensământul populaţiei din
1801 indică pentru Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei o populaţie de 16 milioane, iar în
anul 1821, aceasta ajunge la 20,8 milioane. Sporul demografic considerabil a asigurat o piaţă
internă de mari proporţii şi o sursă importantă de forţă de muncă cu pondere deosebită a
categoriilor de vârstă tânără. Totodată, el a atras după sine schimbări importante în structura
socio-economică, profesională şi în mediile rural şi urban a populaţiei, cu repercusiuni
semnificative asupra întregii vieţi economice şi publice. La jumătatea secolului al XVIII-lea
agricultura engleză nu prezenta deosebiri esenţiale faţă de celelalte ţări din Vestul Europei.
Ea se practica cu tehnici şi tehnologii tradiţionale. în acelaşi timp, erau încă foarte numeroase
câmpurile comune, adică acele părţi de teren agricol care erau folosite în devălmăşie de către
membrii comunităţilor rurale, precum şi foarte întinse suprafeţe necultivate. Începe procesul
de răspândire, în Anglia, a unor noi metode agrotehnice, experimentate şi aplicate în Olanda
şi Franţa, de către personalităţi de vază, ca Jethro Tuli şi lord Townsend, adepţi ai rotaţiei
culturilor. Coke din Norfolk, agricultor ilustru, al cărui domeniu atrăgea vizitatori din
întreaga Europă reuşeşte, prin folosirea îngrăşămintelor, să cultive grâu pe terenuri
considerate până atunci sterile. Bekewell ameliora rasele de vite, capre şi oi, intuind creşterea
cererii de carne care se va face simţită odată cu sporirea populaţiei.
Saltul demografic petrecut în decurs de un secol rupe echilibrul preexistent între cerinţele de
pe piaţa internă în extindere şi posibilităţile de producţie ale manufacturilor textile engleze,
care aveau tradiţii însemnate de mai bine de două secole. Această ruptură declanşează, pe
principiul reacţiei în lanţ, un şir de perfecţionări şi descoperiri tehnice.
Începutul este făcut în 1733 de către mecanicul John Kay, care a inventat suveica zburătoare
şi, fără pretenţia unei enumerări exhaustive, arătăm că au urmat: maşina de tors inventată de
James Hargreaves, în 1765, maşina de filat a lui Richard Arkwright, în 1769, o nouă maşină
de filat, în 1785, a lui Samuel Crompton.
Una dintre cele mai importante inventii ale secolului al XVIII-lea a fost masina cu aburi
(James Watt, 1769) de la care s-a perfectionat procesul de productie in deceniile urmatoare.
Altfel spus, aplicarea maşinii cu aburi a lui J. Watt este startul în formarea industriei textile
engleze moderne, de fabrică şi urbană. Dezvoltarea industriei grele antrenează căutări şi
descoperiri în industria chimică, pentru efectuarea operaţiunilor privind albirea, degresarea,
uscarea şi colorarea firelor şi ţesăturilor, tehnologiile tradiţionale reprezentând o piedică în
prelucrarea cantităţilor sporite de astfel de produse.
De-a lungul aceluiasi veac au fost imbunatatite procedeele de obtinere si prelucrare a fierului
cu ajutorul carbunelui, aceste materii prime devenind cele mai importante resurse naturale
folosite in economie.
Datorita numeroaselor fabrici si a uriaselor zacaminte de carbune si fier, Anglia a devenit
atelierul lumii. Orasele Liverpool si Manchester au devenit cele mai mari depozite de tesaturi
din lume. Datorita industrializarii a fost nevoie de noi specialisti care sa stie sa prelucreze
metalele, sa coordoneze si sa repare masinile. Din acest motiv au aparut scoli tehnice,
facultati de inginerie, facultati de contabilitate si economie.
Masinile erau foarte scumpe astfel ca pentru utilarea unei fabrici, patronii au apelat la credite
bancare. Sumele mari de bani investite in industrie ai fost denumite CAPITAL. Din acest
motiv, sistemul feudal bazat pe munca fortata din agricultura este inlocuit cu cel capitalist
care folosea munca salariata.
O alta urmare a revolutiei industriale reprezinta dezvoltarea agriculturii.
Tesatoriile mecanice cereau cantitati din ce in ce mai mari de plante textile si lana astfel incat
micile gospodarii taranesti au fost transformate in mari ferme sau pasuni (Anglia si Australia)
Consecintele negative ale revolutiei industriale au fost reprezentate de somaj, poluare,
adancirea inegalitatii sociale (oameni foarte bogati si foarte saraci).
Muncitorii incep sa se organizeze in sindicate si folosesc diferite forme de protest cum ar fi
grevele.
Cea mai importanta urmare insa a industrializarii si cea mai reprezentativa trasatura a epocii
capitaliste a reprezentat-o aparitia statelor nationale.

Revolutia industriala in Franta

Economia Franţei în secolul al XIX-lea a cunoscut şi ea revoluţia industrială.

Chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua de căi
ferate s-a lărgit şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat ca bancherii şi
industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi în ţările mai puţin
dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice.
Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri. Industriaşii, bancherii, marii properietari
agricoli, alcătuind „obligarhia financiară”, au participat la conducerea activităţii statului.
Europa modernă s-a construit în bună măsură pe principiile Revoluţiei Franceze şi pe
instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului francez poate fi interpretată în două
sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat modernizarea Europei la nivel social, politic şi cultural, pe
de altă parte a oferit marilor puteri conservatoare un exemplu imediat pentru consolidarea
propriei lor autorităţi economice.
Alternativa unui executiv puternic, soluţia lui Napoleon la criza regimului revoluţionar, a fost
prelucrată chiar de foştii adversari, ca exemplu putem da Austria.
Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi judiciar, unificarea sistemului monetar,
dirijismul economic reglat de instituţiile puternice (Banca Franţei, Curtea de Conturi) au dus
la unificarea şi centralizarea economică, Codul de Comerţ (1807) reglează pe baze noi
comerţul exterior şi interior.Blocada continentală impusă de Napoleon împotriva Angliei în
1806 ilustrează o percepţie mai puţin tradiţională a fenomenului economic, care nu mai era
unul continental, ci şi mondial.
Revoluţia industrială a început prin inventarea maşinilor cu aburi, care înlocuiau munca
manuală cu cea prestată de o maşină. Primele maşini cu aburi au fost folosite în industria
textilă, apoi în cea minieră şi în transporturi. Ele au permis creşterea productivităţii.
Alt element al revoluţiei industriale a fost noua organizare a muncii. Muncitorii nu mai pot
lucra acasă sau în mici ateliere. Producţia se concentrează acum în uzină având un ritm impus
de maşină. Aceasta impune o disciplină foarte strictă a muncii şi o organizare perfectă.
Populaţia angajată în domeniul industrial devine tot mai numeroasă.

Revolutia industriala in Germania

Germania, ca urmare a lipsei unităţii statale, cunoaşte o evidentă rămânere în urmă faţă de
Anglia. Existenţa mai multor state cu populaţie germană constituie un handicap al vieţii
economice germane, parţial atenuat prin „Uniunea vamală, iniţiată de Prusia în 1819, la care
au aderat toate celelalte state germane, cu excepţia Austriei, până în 1836. Până la mijlocul
secolului al XIX-lea însă industria statelor germane păstra multe din caracteristicile
economiei medievale, dominată de meşteşugari şi manufacturi.
După 1850, urmare a creşterii demografice şi reformei agrare, statele germane cunosc o
intensificare a vieţii economice, creşteri importante în producţia industrială textilă şi cea
agricolă, cu scopul, de a satisface trebuinţele interne. Progresele revoluţiei industriale în
Germania cele mai semnificative au fost înregistrate în domeniul industriei grele, cu
deosebire după unificarea statelor germane. În urma adoptării unei puternice legislaţii
protecţioniste se dezvoltă, după 1870, industria grea, care, până la sfârşitul secolului, o
întrece în realizări pe cea engleză. Metalurgia, construcţiile de maşini, în special de material
rulant, chimia, electrotehnica ş.a. cunosc creşteri şi realizări tehnice de nivel mondial. Se
cuvine menţionată şi atenţia deosebită acordată întemeierii, dezvoltării şi consolidării
învăţământului tehnic superior şi cercetării ştiinţifice.
Descoperiri semnificative, care îşi pun amprenta asupra nivelului de dezvoltare a economiei
germane, ca motorul Otto, Diesel, electric ş.a. conferă industriei de prelucrare o artă
superioară. De asemenea, intervenţia statului german a fost deosebit de puternică în
construcţia de căi ferate, constituind un element fundamental al unificării economice. Căile
ferate germane însumează 43.000 km în 1890, au o mare densitate în regiunile puternic
industrializate, ca Westphalia, Silezia şi Saxonia, şi se află, după 1876, în proprietatea
statului.
Către sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Germania începe să-şi
creeze un imperiu colonial propriu, prin anexări de teritorii din Africa şi Asia. Revoluţia
industrială din Franţa, deşi cu tradiţii deosebite în industria manufacturieră textilă, cunoaşte o
dezvoltare industrială modernă relativ târzie. Unele împrejurări istorice, cum sunt măsurile
economice sau cu implicaţii economice luate în perioada revoluţiei franceze, precum şi
pierderile imense umane şi materiale legate de războaiele napoleoniene, au încetinit procesul
de modernizare a bonomiei franceze. La acestea se poate adăuga, desigur, şi dimensiunea
redusă a proprietăţii funciare tipic franceze, care nu are forţa economică necesară
modernizării agriculturii şi reţine un segment prea mare din populaţia activă.
În a doua jumătate a secolului al XlX-lea, industria franceză cunoaşte realizări remarcabile în
domenii de vârf ale epocii, precum cele ale metalurgiei, otelurilor speciale, chimiei,
aeronauticii, autovehiculelor, dar, cu toate acestea, nivelul de dezvoltare a economiei
franceze în ansamblu nu poate fi caracterizat ca fiind acela al unei ţări industrializate.
Agricultura păstrează rolul dominant în economie, urbanizarea este scăzută, iar întreprinderile
industriale sunt, în porţie de 80%, de mici dimensiuni, ele având între 3-5 angajaţi.

Revolutia industriala in SUA

SU.A, în momentul proclamării independenţei, erau predominant agricole şi cu o populaţie

relativ redusă. De-a lungul secolului al XlX-lea, ele cunosc însemnate frământări, determinate
de cristalizarea statutului politic, întinderea teritorială şi căutarea unui model de dezvoltare
economică. Urmare a unei rate a natalităţii extrem de ridicată, precum şi a valurilor de
imigrări, populaţia SUA cunoaşte, într-un secol, un salt uriaş, de la 4 la 100 milioane, şi este
o populaţie predominant tânără, ceea ce imprimă un dinamism deosebit vieţii economice. In
plus, piaţa internă a SUA se caracterizează printr-o mare omogenitate, urmare a ceea ce
sociologii numesc „creuzetul american”. Cu toate acestea, până în pragul secolului al XX-lea,
economia SUA suferă de o cronică lipsă de braţe de muncă, motiv pentru care producţia, atât
cea agricolă, cât şi cea industrială, are caracteristici proprii.
In dezvoltarea economică a SUA deosebim, în principal, două etape: prima, până la războiul
de secesiune, în care economia se dezvoltă în relativă dependenţă faţă de fosta metropolă, şi a
doua, după acesta, când ea îşi găseşte propriul drum şi ritm de dezvoltare. În esenţă,
dezvoltarea economică a SUA începe cu agricultura, domeniu în care fertilitatea excepţională
a terenurilor virgine şi imensitatea spaţiului geografic sunt factori favorabili pentru cultura
cerealelor şi creşterea animalelor, deşi cucerirea vestului se dovedeşte a fi o realitate extrem
de aspră. Producţia agricolă reprezintă baza de materii prime pentru producţia alimentară,
care în faza ei de început este concentrată în jurul oraşului Chicago. Concomitent, industria
textilă cunoaşte şi ea dezvoltări semnificative, prin valorificarea bumbacului în zonele
nordice. Prima „afacere în stil american” au constituit-o însă căile ferate, construcţia lor fiind
o permanenţă a vieţii economice din SUA, începând din deceniul al treilea şi până la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Trebuinţele generate de construcţia de căi ferate impun dezvoltarea
industriilor extractive, metalurgice şi constructoare de maşini, apariţia primelor societăţi pe
acţiuni, iar ca urmare a gradului înalt de monopolizare, a primelor legi antitrust. Este
semnificativ faptul că acţiunile societăţilor feroviare au fost primele înregistrate la Bursa din
NewYork, iar valorile la care ele erau negociate depăşeau cu mult pe cele ale societăţilor
industriale.
Descoperirea petrolului, la jumătatea secolului trecut, imprimă vieţii economice a SUA un
ritm şi direcţii proprii de dezvoltare. Coroborat cu victoria nordului industrial asupra sudului
agricol, în urma războiului de secesiune, şi cu tactica protecţionistă promovată consecvent în
a doua jumătate a secolului al-X-lea, procesul de industrializare în SUA se desfăşoară
accelerat şi cu rezultate care îndreptăţesc şi consfinţesc poziţia lor de lider în ierarhia
mondială la inceputul secolului al XX-lea. Expansiunea economică americană se face simţită
pe piaţa mondială încă înainte de primul război mondial, prin activităţile unor mari societăţi
ca Standard Oil, General Motors, Ford, United States Steel Co, General Electric, Dupont de
Nemours ş.a.

Revolutia industriala in Japonia

Japonia, după două secole de închistare feudală şi izolare voluntară de restul lumii, cunoaşte,
la jumătatea secolului al XlX-lea, începutul Erei Meidji, care se constituie
într-un amplu proces de reforme şi transformări ce s-au înscris într-un accelerat proces de
modernizare. Reformele şi transformările au vizat atât domeniul politic, cât şi pe cel social şi
economic. In domeniul politic au fost adoptate principiile şi formele organizatorice ale
democraţiei moderne, concomitent cu restaurarea puterii imperiale, iar în cel social prin
desfiinţarea relaţiilor feudale, au fost create premisele formării structurilor capitaliste
modeme.
In domeniul economic, se cuvine subliniat rolul deosebit pe care şi l-a asumat statul japonez
în procesul de modernizare şi industrializare, prin apelul treptat gradual, la iniţiativa
particulară. Maşinismul pătrunde iniţial în industria textilă în cea de prelucrare a mătăsii la
început şi, ulterior, a bumbacului importat, iar in ultimele decenii ale secolului al XlX-lea, în
industria grea – metalurgie, construcţii de maşini, construcţii navale sprijinite de către stat
prin comenzi ferme pe termen lung, pentru cerinţele armatei imperiale în vederea expansiunii
economice şi militare. De asemenea, statul s-a implicat nemijlocit în pregătirea forţei muncă,
prin sistemul de învăţământ de toate gradele: primar, profesional, liceal si superior. Intr-un
termen relativ scurt, de trei decenii, Japonia a parcurs în ritm accelerat drumul de la statul
feudal la un stat modern industrial. La sfârşitul secolului trecut, pe piaţa Extremului Orient
produsele japoneze concurau la egalitate cu cele engleze, germane şi americane.

Revoluţia industrială în Rusia

 Rusia prezintă un caz aparte de dezvoltare economică. Statul Rus a sprijinit procesul de
industrializare în secolul XIX- XX mai ales după înfrângerea în războiul Crimeii şi urmărilor
congresului de la Berlin din 1878. Mobilizarea resurselor naţionale nu mai putea fi întârziată,
statul rus conştientizând gradul său de înapoiere economică este nevoit să ia o serie de
măsuri pentru industrializare ţării. Modernizarea Rusiei a venit de sus în jos. Acest lucru l-a
făcut şi Petru cel Mare în secolul XVI – XVII, când statul a fost cel care a aprovizionat piaţa
cu capital şi forţă de muncă în minerit, metalurgie, armament şi textile, altfel dezvoltarea era
aproape imposibilă într-o societate cu o economie naturală bazată pe dependenţa personală, în
care nu exista nici-o evidenţă a ţăranilor statului sau a orăşenilor ce munceau în fabrici.
Munca servilă a avut ca rezultat productivitatea scăzută a bunurilor manufacturiere care nu
puteau concura cu bunurile din import din punct de vedere al preţului şi a calităţii. Lipsa
forţei de numcă a determinat guvernul în 1807 să introdusă o lege conform căreia muncitorii
din mine nu-şi puteau schimba locul de muncă.
Acest lucru s-a datorat şi faptului că nu exista o piaţă a forţei de muncă care era suplinită de
ţărani. O altă anomalie era aceea că deţinătorii aşa numitelor fabrici prin lege nu li se dădea
voie să micşoreze forţa de muncă, indiferent de starea afacerii, de cele mai multe ori aceştia
erau nevoiţi să trimită guvernului petiţii, să li se permită să elibereze muncitorii şi familiile
lor. Prin legea de la 1840 care le-a îndeplinit dorinţele au fost eliberate familii.
Exportul de grâu, cerut tot mai mult pe piaţa europeană, în special cea engleză, a contribuit la
afluxul capitalului străin în Rusia. Un rol important în creşterea economiei.l-au jucat măsurile
luate între anii1839- 1844 pentru stabilirea cursului rublei şi legea din 1840 prin care erau
eliberaţi muncitorii aflaţi în posesiunea statului.
Industria lânei şi a zahărului folosea in cea mai mare parte munca şerbilor .
Antreprenoriatul nobiliar sa dezvoltat mai ales în mijlocul secolului al XVlII-lea , mai ales în
domeniul distilării şi a producerii uniformelor militare pentru care materiile prime erau uşor
de găsit. Ei au fost încurajaţi de către nevoile crescânde datorită pierderilor suferite în urma
invaziei Rusiei şi a scăderii preţului grâului din 1820. Prin specializarea în diferite produse şi
lucrând pentru pieţi diferite nobilimea manufacturieră nu concura în adevăratul sens al
cuvântului cu iniţiativa ţărănească. Din contra moşierii stimulau antreprenoriatul ţărănesc, cel
puţin în stadiile iniţiale, prin oferirea şerbilor protecţie din partea autorităţilor fiscale şi
poliţieneşti precum şi garantarea solvabilităţii vis-a-vis de creditori. Acest lucru poate explica
printre altele de ce cea mai mare parte din antreprenoriat era compus din şerbi spre deosebire
de ţăranii statului sau orăşeni. Nu este nevoie să menţionăm că încercările lor de încurajare a
activităţilor industriale a şerbilor şi în sprijinirea lor în căpătarea experienţei, nobilimea îşi
urmărea propriile interese, ei pretinzând taxe mai mari din veniturile mai mari pe care le
obţineau şerbii.în general creşterea antreprenoriatului rural spre deosebire de cel urban se
datora costului scăzut a forţei de muncă , şi a proceselor : materiile prime erau disponibile
fără să fie transportate ; subzistenţa se datora agriculturii care compensa cererea In scădere
pentru produsele manufacturiere , ţăranii nu plăteau taxe industriale sau comerciale până
afacerea lor nu devenea sigură. Datorită protecţiei moşierilor afacerea putea fi ţinută secretă
pentru o durată îndelungata de timp, în timpul căreia ea se putea consolida şi acumula
profituri.
Aceasta poate explica , printre altele, de ce atât de multe iniţiative de succes veneau din
partea adepţilor unor secte. Obiceiul de a păstra un secret strict, încrederea comună şi
ostilitatea în faţa controalelor autorităţilor a făcutposibilă atingerea de către afacerea lor a
unei dimensiuni considerabile fără să fie declarat venitul autorităţilor, sau să se teamă de un
eventual denunţ. Circa un secol de persecuţii şi sărăcie i-a învăţat să fie economi, o trăsătură
atipică caracterului rus.
Ţară de dimensiuni continentale, cu resurse naturale imense şi în mare parte necunoscute în
acea vreme, Rusia cunoaşte în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o serie de înnoiri. Prin
reforma agrară adoptată în 1861, ţărănimea este eliberată din iobagie şi împroprietărită, dar
acestea nu se transformă într-o premisă a unei dezvoltari industriale moderne susţinute,
întrucât împroprietărirea se face nu individual, ci la nivelul obştilor săteşti, fapt ce menţine
forţa de muncă în agricultură. Realizarea reformei agrare a făcut totuşi ca producţia agricolă
să crescă anual cu 2% acest lucru însă doar datorită măririi suprafeţei agricole.
. Exploatările de fier şi de cărbune din bazinele Krivoirog şi Doneţ, precum şi cele de petrol
din jurul Mării Caspice sunt folosite fie pentru industria metalurgică, legată, în principal, de
cerinţele armatei imperiale, fie pentru export, cum este cazul petrolului. Industria textilă
cunoaşte, de asemenea, unele creşteri, prin dezvoltarea de mari fabrici, la Petersburg,
Moscova ş.a., care prelucrează bumbacul din zonele sudice. Statisticile epocii consemnează,
pentru anul 1900, un număr de două milioane de muncitori salariaţi. Desigur, mult în
cifră.,absolută, dar foarte puţin raportat la populaţia Rusiei, care era de circa 170 milioane. În
industria manufacturieră şi minerit lucra 5% din întreaga forţă de muncă şi se realiza 1/5 din
venitul naţional Căile ferate cunosc şi ele o dezvoltare însemnată, în a doua jumătate a
secolului al XlX-lea, lungimea liniilor lor însumând, în pragul primului război mondial, peste
60.000 km, în care este inclusă şi Transiberianul în lungime de 8.267 km, inaugurat în 1904.
Dezvoltarea reţelei căilor ferate este insuficientă, dacă avem în vedere imensitatea spaţiului
geografic şi trebuinţele economice de pe acesta. Mai trebuie adăugat şi faptul că ecartamentul
adoptat este mai mare decât cel european, ceea ce face ca fluenţa traficului internaţional să fie
mult îngreunată.
Cu toate acestea efectul căilor ferate a fost într-adevăr revoluţionar, ele stimulând piaţa
internă şi externă a grâului.
În 1914 Rusia încă nu era o ţară industrializată. Agricultura era cel mai important sector în
care lucra 2/3 din populaţie şi care realiza 45% din venitul naţional.
Venitul real pe cap de locuitor în 1913 era jumătate din cel german , 1/3 din cel amirican şi
britanic şi aproximativ egal cu cel italian.Cu toate acestea până în 1914 avea un capital social
substanţial şi un important sector industrial care se baza în mare parte pe tehnologii şi capital
străin, pe primul loc situându-se cel francez.

DINCA MARIA-MAGDALENA
SPECIALIZAREA MARKETING
AN II,GRUPA 202