Sunteți pe pagina 1din 1

Fișa 3

Urmările și importanța ”Războiului de 30 de ani”

1.“...Câteva sunt schimbările aduse de acest conlict.(...) în al doilea rând violența


deosebită a războiului, incomparabilă cu conflictele anterioare a ridicat problema drepturilor
celor aflați în conflict – acum se cristalizează termeni cum ar fi cel de ”prizonier de război” și de
”civil”.

2. “Germania ieşea din război ruinată economic şi depopulată din cauza jafului,
distrugerilor şi molimelor şi fărâmiţată politic în peste 300 de stătuleţe. Franţa devenea cea mai
mare putere a Europei. Casa de Habsburg a pierdut Germania, unde nu s-a putut impune, dar a
câştigat Europa Centrală, unde îşi va constitui un stat în continuă extindere în viitor. Harta
politică a Europei, stabilită, în linii mari, prin pacea westfalică, va rămâne neschimbată până în
1789. Războiul de 30 de ani punea capăt unei mari crize europene, dar anunţa conflictele
mondiale moderne”.

(V. Băluţoiu, C.Vlad, Războiul de 30 de ani)

3.”Dacă din punct de vedere economic şi social, Războiul de 30 de ani a avut urmări
negative, pe plan militar el a contribuit la dezvoltarea unei tehnici superioare, bazată pe armele
de foc. De acum, accentul s-a pus pe o armată uşoară, de infanterie şi cavaleria de dragoni –
fără armură grea - cu o mobilitate mai mare, ceea ce a permis generalizarea unei noi tactici, a
atacurilor prin surpriză şi a manevrelor complicate. Artileria a jucat un rol decisiv în Războiul de
30 de ani. Fiind dotată cu tunuri de calibru mic, ce puteau fi trase de două persoane, ea putea
să se deplaseze uşor dintr-un loc în altul. Transformările din domeniul tehnicii militare au atras
după sine şi schimbări în ceea ce priveşte componenta socială a armatei, pentru infanterie fiind
recrutaţi oameni de condiţie modestă”.

(Radu Manolescu, Istorie medie universală)

4. ”Războiul de 30 de ani aduce în practica relațiilor internaționale un principiu nou, și


anume echilibrul de putere.De acum înainte statele europene se preocupă ca nici unul dintre ele
să nu devină mai puternic decât celelalteși să domine continental.(…)

La finele războiului, criteriul religios se desparte de rațiunea de stat, principiu diplomatic des
invocat în diplomația epocii.”

Rațiune de stat= practică politică în care interesul unui stat este mai presus decât cel religios

5.”Germania este în ruine.Populația sa scade de la 21 mil la 13 mil. Comerțul practice


încetează(…) Orașele sunt distruse, ca de exemplu Magdeburg, care trece de 15 ori din mâna
unei tabere în alta.”

Sarcină de lucru: Pe baza textelor și a hărților, identificaţi urmările Războiului de 30 de ani.

S-ar putea să vă placă și