Sunteți pe pagina 1din 3

MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE

SEC. XV – XVI
I. Cauze
 Căutarea unor noi drumuri comerciale,  Creştinii doreau să convertească popoare
deoarece turcii au cucerit Asia Mică şi au necunoscute.
ajuns în Balcani;
 Descoperirea unor noi căi de pt. a ajunge  Progrese realizate în navigatie:
direct în Africa şi Asia, fără a mai fi nevoiţi - busola (sec. XIII);
să mai cumpere mărfurile de la arabi. - astrolabul (instrument folosit în
Pe coastele Africii se găseau mine de aur. navigaţie pt. stabilirea locului);
- navele cu 2 cârme pt. o mai bună
manevrare;
- nave mici de 30 m – caravele;
- hărţile şi portulanele (hartă mărilor,
indicand poziţia porturilor) erau tot mai
precise.
 Portugalia şi Spania căutau noi teritorii ● Dezvoltarea manufacturilor, băncilor şi
deoarece aveau o populaţie tot mai comerţului în ţările din Apusul Europei.
numeroasă.
II. Marii navigatori
 Marco Polo In sec al XIII-lea a călătorit în Asia Centrală, China şi India (trecând prin
Anatolia, Armenia, Persia, Podişul Pamir, deşertul Gobi şi după 3 ani şi jumătate
ajunge în China). A stat la curtea hanului Kubilai Khan timp de 15 ani, încă 9
luni la curtea hanului Persiei, apoi, prin Constantinopol, s-a întors în Veneţia.
Călătoria lui a durat în total 24 de ani. Lucrarea sa, Cartea minunilor lumii, a
stimulat dorinţa de a călători şi de a cunoaşte lumi noi.
 Henric Dorea să facă înconjurul lumii pt. a ajunge în India. Sunt descoperite insulele
Navigatorul Madeira, Azore şi arhipelagul Canare. Din golful Guineea aduce aur şi sclavi.
 Bartolomeo Ajunge în 1487 la Capul Furtunilor, denumit Capul Bunei Speranţe. ]n 1500,
Diaz participă la o altă expediţie între Africa şi America de Sud, dar moare prin
scufundarea corabiei într-o furtună, în apropierea locului descoperit de el.
 Vasco da Gama -Regele Manuel I al Portugaliei l-a numit comandant suprem al flotei spre India.
În 1497-1498, navigând de-a lungul coastei vestice şi estice a Africii, a traversat
Oc. Indian, ajungând în portul Calcutta, din India. Aceasta a însemnat găsirea
unui nou drum spre India şi lărgirea orizontului geografic. A plecat cu trei
caravele: Sao Gabriel, Sao Miguel şi Sao Rafael, iar din 200 de marinari s-au
mai întors doar 50.
 Cristofor Originar din Genova. Regii Ferdinand şi Isabella din Spania vor finanţa marea
Columb expediţie prin care se dorea să ajungă în India. El considera că Pământul este
rotund şi că navigând spre vest se poate ajunge în Orient. A plecat din Spania pe
3 august 1492 cu 3 corăbii şi 90 de marinari. După 3 luni ajungea pe arhipelagul
Bahamas, descoperind Cuba şi, astfel, America. Până în 1504, a mai condus
încă trei expediţii explorând insule şi ţărmurile Americii Centrale, fiind convins
că a descoperit drumul spre India, a murit în 1506, sărac şi uitat de toată lumea.
 Amerigo Continentul nou descoperit, „Lumea nouă” va purta numele exploratorului
Vespucci florentin. El ajunge în Uruguay, Argentina şi descoperă fluviul Amazon.
 Fernando Expediţia lui Magellan: cu 5 corăbii şi 285 de oameni a plecat din portul Sevilla
Magellan (Spania). A navigat de-a lungul Americii de Sud, a pătruns prin strâmtoarea care-
i poartă numele în Oc. Pacific, pe care l-a traversat în 3 luni şi 20 de zile. În I-le
Filipine a fost ucis în luptele cu băştinaşii (1521). Secundul său, Sebastian
Elcano, a continuat expediţia, cu o singură corabie, reîntorcându-se în Spania în
1522.

1
III. Formarea imperiilor coloniale
 Spania şi Portugalia sunt primele state ce îşi crează imperii coloniale. Prin tratatul din 1494
de la Tordesillas (încheiat datorită intervenţiei papei Alexandru al VI-lea) America era
deţinută de Spania.
 În 1500, Brazilia este descoperită de portughezul Cabral.

IV. Urmările marilor descoperiri geografice


 economice:
● dezvoltarea comerţului mondial, axa acestuia devenind Oc.Atlantic. Cel mai important
centru era Anvers, în Ţările de Jos. În acelaşi timp, decad porturile de la M. Mediterană;
● creşterea cantităţii de metale preţioase în Europa;
● scumpirea vieţii şi apariţia inflaţiei;
● aclimatizarea unor plante americane în Europa: fasolea, porumbul, cartoful, tomatele, dar şi
ananasul, tutunul şi curcanul, etc.;
● în America au început să fie crescute animale domestice (boul, calul, măgarul, oaia, păsări
de curte) şi plante din Europa (grâu, orzul, secară, meiul, viţă-de-vie, măslinul);
● transformarea coloniilor în pieţe de desfacere pentru mărfurile europene;
 sociale:
● a crescut rolul burgheziei în viaţa social-economică a Europei;
 intelectuale:
● îmbogăţirea cunoştinţelor geografice;
● s-a demonstrat că Pământul este rotund;
● au apărut cunoştinţe noi în multe domenii: botanică, zoologie, medicină, religie etc.;
● a fost stimulat interesul pentru cunoaştere.

2
3

S-ar putea să vă placă și