Mari exploratori

1. Cristofor Columb
2. Amerigo Vespucci
3. Vasco Da Gama
4. Fernando Magellan
5. Marco Polo
 Cristofor Columb – Descoperirea Americii
• Dintre evenimentele care au marcat inceputul erei moderne nici unul nu a avut urmari
mai insemnate decat descoperirea Americii si a drumului maritim spre Indiile Orientale .
Cu aceste descoperiri incepe expansiunea care avea sa impuna celorlalte continente
stapanirea Europei si suprematia civilizatiei europene . Pana la primul razboi mondial ,
Europa a stapanit lumea cunoscuta si a largit necontenit limitele acestei lumi . Stiinta ,
munca , initiativa si capitalul Europei au organizat , in folosul exclusiv al popoarelor
colonialiste , productia intregii planete si au constrans popoarele extraeuropene sa
accepte diviziunea muncii , care facea din Europa uzina specializata a universului si
reducea celelalte continente la rolul de producatoare de materii prime si de cliente ale
industriei europene .
Descoperirea Americii se datoreste “unei erori norocoase” . Pe baza credintei ca
pamantul e sferic si ca apusul Europei nu e separat de Extremul Orient decat prin
Oceanul Atlantic , Cristofor Columb a pornit , in 1492 , sa descopere drumul Indiilor spre
vest si a nimerit , fara sa-si fi dat seama , in America .
• Cum rezulta din documentele recent descoperite in arhivele Genovei , Cristofor
Columb s-a nascut intre 26 august si 31 octombrie 1451 , dintr-o familie de tesatori
genovezi , care tinea si un debit de vinuri . Nu avea deci stramosi nobili , nu a facut studii
universitare stralucite , nu putea avea cultura stiintifica , nici relatiile savante , nici
experienta maritima “de 40 de ani” , cu care avea sa se laude mai tarziu . Dupa ce a
urmat un timp meseria tatalui sau , a facut ca marinar cateva calatorii in Mediterana si a
luat parte la o expeditie in Anglia , apoi s-a stabilit la Lisabona , unde traia , impreuna cu
fratele sau Bartolomeu , din copierea hartilor maritime si unde s-a casatorit .
• In 1483 , Columb i-a cerut regelui Ioan al II lea al Portugaliei trei corabii
aprovizionate pentru un an . La avizul cosiliului sau , Ioan al II lea a refuzat
propunerea . Prin fratele sau Bartolomeu , Columb facu aceeasi cerere regelui
Angliei si regelui Frantei , dar fu refuzat si de acestia . Atunci s-a stabilit in
Spania , unde si-a asigurat protectia ducelui Medina Celi si a altor demnitari de la
curte . Propunerea lui fu supusa unei comisii , ai carei membri in unanimitate o
gasira inacceptabila . La interventia confesorului sau, regina Isabella a Spaniei, il
primi totusi pe Columb si , dupa caderea Grenadei , ii accepta conditiile .
Prin conventia de la Santa Fe , Columb primea titlul aproape princiar de amiral ,
viceregalitatea tuturor pamanturilor pe care ar putea sa le descopere si a zecea
parte din produsul comertului cu aceste tari .
La 3 august 1492 , Columb paraseste portul Palos cu trei corabii si 120 de oameni
. Dupa ce atinse insulele Canare , se avanta in necunoscut . Impinse de un vant
favorabil , corabiile mergeau atat de repede , incat , in zorii zilei de 12
octombrie , marinarii zarira la marginea orizontului o fasie de pamant . Columb
credea ca se afla in fata Cipangului . In realitate , se afla in fata insuleleo Bahama
. Peste cateva zile , el descoperi insula Cuba pe care o lua drept Cipangu , apoi
insula Haiti pe care , din cauza climei sale asemanatoare Spaniei , o boteaza
Espanola . Toate eceste insule erau locuite de oameni bruni , aproape goi , dar
impodobiti cu obiecte de aur . Convins ca a ajuns in Indii , Columb i-a numit
indieni . Dupa ce , din resturile uneia din corabiile sale naufragiate , a construit
prima intaritura spaniola in Haiti , Columb a ordonat intoarcerea si , la 15 martie
1493 , a sosit in Spania , cu doi haitieni si cateva mostre de aur , incredintat ca a
descoprit tara aurului .
 Cristofor Columb a mai facut inca trei calatorii in America . In cursul celei
de-a doua ( septembrie 1493 -; iunie 1496 ) , a descoperit o serie de insule din
grupul Antilelor mici , locuite de caraibi salbatici , dar inteligenti , a ajuns apoi
la Espanola , unde a gasit fortul de lemn distrus si garnizoana macelarita ; iar in
drum spre Cuba a descoperit Jamaica . Convins ca la Cuba a atins continentul
asiatic , s-a intors la Cadiz .
Expeditia a treia ( mai 1498 -; noiembrie 1500 ) l-a condus la gura Orinocului si
I-a permis sa atinga pentru prima oara continentul nou , iar in cursul calatoriei a
patra ( mai 1502 -; noiembrie 1504 ) , a explorat litoralul Americii Centrale si a
venit in contact cu civilizatia maya din Yucatan .
Cristofor Columb nu a corespuns sperantelor pe care Spania le pusese in el .
Colonistii care l-au insotit au descoperit tari manoase , dar nu au gasit comorile
de aur la care se asteptau . Ei au inceput sa se certe intre dansii si sa trimita in
Spania plangeri impotriva lui Columb . Pentru a pune capat acestor conflicte ,
amiralul insusi a cerut reginei Isabella sa trimita un comisar care sa verifice
plangerile indreptate contra lui . Comisarul l-a pus pe Columb in lanturi si l-a
trimis in Europa . Regina l-a eliberat , dar nu l-a mai lasat stapan pe tarile
descoperite .
In ultima sa expeditie , Columb si-a pierdut corabiile pe coasta Americii
Centrale si s-a intors bolnav in Spania ( 1504 ) . El a murit , in 1506 , sarac si
aproape uitat , fara sa stie ca a dat Castiliei o Lume Noua .
 Amerigo Vespucci
• Amerigo Vespucci (n. 9 martie 1454, Florenţa, Italia, d. 22 februarie 1512, Spania)
a fost unul dintre cei mai mari navigatori ai tuturor timpurilor.
• A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, şi al Lisei
de Giovanni. Familia Vespucci era una dintre cele mai culte şi mai
respectate familii de aristocraţi din Florenţa. Pentru a demonstra
statutul familiei sale, în 1472, tatăl lui Amerigo a dat ordin să se
picteze pe unul dintre zidurile unei biserici construite de un alt
membru al familiei Vespucci în 1383, portretul familiei sale.
• Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, îşi făcuse planuri ca fiul său să
intre în viaţa comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui
Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alţi oameni
needucaţi, ca Leonardo da Vinci şi William Shakespeare. În
schimb Amerigo a urmat cea mai renumită şcoală de geografie din
Florenţa, Paolo Toscanelli (1397-1482). Toscanelli era cel mai
marte cosmograf al timpului şi de asemenea un mare colecţionar
şi realizator de hărţi.
• Toscanelli avea aspiraţii să navigheze în vestul Indiilor, aşa că
este indiscutabil faptul că el, Toscanelli, este omul ce i-a implantat
lui Amerigo ideea de a naviga spre vest.
Tatăl lui Amerigo a murit în aprilie 1478 şi astfel Amerigo a
devenit moştenitorul averii familiei sale.
 A devenit managerul familiei Medici, şi timp de 16 ani a încheiat contracte în numele
acestora strângând şi el foarte mulţi bani. Se decide să părăsească Italia în favoarea
Spaniei. În 1491 Spania devenise tărâmul aventurierilor şi al oportuniştilor. În 1493 în
Spania ajunge vestea că Cristofor Columb ajunsese în Indiile de vest.
Amerigo a continuat să fie comerciant în slujba familiei Medici şi a stabilit foarte multe
contacte în Spania.
În anul 1489 Vespucci transferă afacerea familiei Medici lui Gonzalo Berardi iar aceştia doi
devin prieteni apropiaţi.
Vespucci devine din ce în ce mai interesat de călătoriile lui Columb. După mai multe
încercări de a descoperi un pasaj către Asia, Vespucci îşi dă seama că trebuie să devină şi
el explorator, avea toate calităţile pentru a fi marinar.
În mai 1499, Vespucci pleacă la drum alături de Alonso de Hojeda. Lui Amerigo i s-au dat
2 nave şi putea să facă ce ar fi vrut cu ele atâta timp cât avea permisiunea lui Hojeda.
Navele au ajuns în Brazilia pe 27 iunie 1499 şi au fost primele ambarcaţiuni europene ce
au ajuns acolo. Navele au navigat pe Amazon studiind totul. Vespucci se ocupa de
cosmografie.
Drumul l-a transformat pe Vespucci dintr-un om de afaceri într-un învăţat. Vespucci se
gândea că era foarte aproape de a găsi o nouă rută spre Asia, totuşi în iunie 1500 navele
s-au întors în Spania.
Imediat cum Vespucci a ajuns în Spania i-a scris lui Lorenzo de Medici o scrisoare în
care îi povestea cum a traversat Atlanticul, despre animalele pe care le-a văzut, date
despre tot cea întâlnit.

Cum a ajuns în Europa Vespucci era foarte dezamăgit deoarece Vasco da Gama reuşise
să navigheze în jurul Africii ajungând până în partea estică.
Amerigo Vespucci s-a decis să mai facă o expediţie iar guvernul spaniol i-a dat 3
nave plus provizii dar el a refuzat considerând că va avea succes numai dacă va
naviga sub pavilion portughez. Astfel portughezii îi oferă şi ei 3 nave şi control
total asupra lor.
Expediţia avea să-l facă pe Vespucci faimos, deoarece descoperise un nou continent,
Vespucci era sigur că nu ajunsese în Asia.
În timpul acestei expediţii Vespucci îi scrie lui Lorenzo de Medici detalii legate de
acea călătorie.
După a doua expediţie Vespucci era sigur că descoperise un nou continent şi astfel
vestea a fost repede anunţată.
Ultima expediţie a fost făcută sub comanda lui Gonzalo Coelbo şi a fost un dezastru.
În iunie 1504 Vespucci ajunge la Lisabona şi până la sfârşitul anului se mută la
Sevilla unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.
A avut din nou viziunea călătoriilor însă această viziune a fost spulberată atunci
când a fost numit pe 27 martie 1508 "Pilot Major al Spaniei", el avea să-i înveţte
pe toţi tinerii navigatori cosmografia şi arta de a naviga. A devenit şi inspector al
flotei spaniole. În esenţă Vespucci avea controlul asupra călătoriilor sub steagul
spaniol.
În concluzie, Amerigo Vespucci a fost primul european ajuns în Brazilia. A fost primul
ce a călcat pe coastele Uruguayului şi Argentinei. A descoperit unele dintre cele
mai importante fluvii ale lumii: Amazon, Pavia, Rio de la Plata. Pe lângă acestea a
explorat aproximativ 6000 de mile de coastă, mai mult decât oricine altcineva. A
fost primul ce a observat existenţa curentului ecuatorial. Cea mai importantă
piesă a sa a fost însă redescoperirea Americii.
În cinstea sa, ca unul dintre cei mai mari navigatori ai Noii Lumi continentul
descoperit îi poartă numele, începând din anul 1507.
 Vasco Da Gama
Vasco da Gama, conte de Vidigueira (n. 1469 în Sines - d. 24 decembrie 1524 în Kohi India), a fost un

explorator portughez ,care a descoperit calea maritimă dintre Europa şi India .

Descoperirea recentă a “Indiilor Occidentale “ de către Cristofor Columb crea Spaniei
avantaje uriaşe care nu puteau lăsa indiferentă monarhia portugheză. De aceea regele
Manuel I cel Mare (“el Afortunado”) echipează sub supravegherea lui Bartolomeo Diaz o
escadră, numindu-l comandant pe tânărul curtean de origine nobilă Vasco da Gama.
Escadra a pornit la 8 iulie 1497 din portul Lisabonei; era compusă din două corăbii grele
(fiecare cu o deplasare de 120 tone), un vas uşor şi rapid de 50 tone şi o corabie mare (de
200 tone) pentru transportul proviziilor pentru trei ani. Cele trei nave, de o construcţie
foarte îngrijită, duceau şi toate piesele de schimb necesare, castelele lor erau dotate cu
două rânduri de tunuri, echipajul era format din aproximativ 200 de oameni (având şi un
număr suficient de arbalete), în timp ce căpitanii aveau la dispoziţie cele mai moderne
instrumente de navigaţie, precum şi o întreagă bibliotecă documentară specifică.
După patru luni de navigaţie escadra a ajuns în largul golf Sf. Elena. Ocolind capul Bunei
Speranţe şi navigând spre nord de-a lungul coastei orientale africane, exploratorii au ajuns
în porturile Mozambic şi Mombasa, unde au intrat în contact şi în conflict cu navigatorii
arabi locali. Contactele comerciale (şi conflictele) au continuat şi după traversarea Mării
Arabiei; după care, escadra a ancorat în faţa marelui oraş Calcutta, ai cărui negustori arabi
controlau aproape tot comerţul cu sudul Indiei. Din Calcutta, Vasco da Gama s-a reîntors
(până la Capul Verde) pe aceeaşi rută, ancorând în portul Lisabonei după o călătorie care
durase aproape doi ani. După multe peripeţii – conflicte sângeroase cu localnicii, acţiuni
piratereşti, mulţi morţi în încăierări, în furtuni sau decimaţi de scorbut – din cele patru
nave sau întors doar două; iar din membrii echipajului – abia 55 de oameni.
Prima expediţie a lui Vasco da Gama s-a soldat – din punct de vedere
al profitului comercial – cu rezultate mult sub aşteptări; puţine
mirodenii şi obiecte preţioase. În schimb, căpitanului i-a adus
importante privilegii financiare şi înaltul titlu de Amiral al Indiilor.
Portugalia a devenit o mare putere maritimă, deţinând monopolul
cu Asia de sud şi est. Iar pentru comerţul mondial, descoperirea căii
maritime, prin Atlantic spre India şi China , va rămâne factorul
determinant timp de cinci secole – până la deschiderea Canalului
Suez(1869).
Ostilitatea întâmpinată de Vasco da Gama din partea arabilor şi a
aliaţilor lor din India a convins guvernul portughez de necesitatea
înfruntării acestei concurenţe comerciale de pe poziţii de forţă.
Incât, îndată după întoarcerea lui Vasco da Gama a fost echipată o
flotilă de 13 corăbii, bine înarmate şi cu un echipaj de 1500 de
oameni, pusă sub comanda tânărului Pedro Alvarez Cabral. In
istoria marilor descoperiri geografice începea acum o nouă fază: în
locul expediţiilor de explorare avem expediţii de cucerire.
Flotila a pornit în martie 1500. După şase săptămâni, indepărtându-se
mult de coasta africană, a ancorat într-un punct estic al Americii de
Sud, pe care comandantul l-a denumit Vera Cruz. O corabie a fost
trimisă la Lisabona pentru a anunţa descoperirea unei mari
“insule”. Îndreptându-se apoi spre Capul Bunei Speranţe şi
ocolindu-l, escadra a ajuns la Calcutta – dar numai cu 6 din cele 13
corăbii; celelalte au pierit în naufragii cu întregul lor echipaj
(printre acestea şi corabia lui Bartolomeo Diaz). Negustorii arabi
din Calcutta au refuzat să facă comerţ cu portughezii, ucigându-le
aproape 50 de oameni care debarcaseră. Drept răspuns, Cabral a
bombardat oraşul şi a încendiat câteva zeci de corăbii arabe. După
ce au cumpărat de la alţi localnici o mare cantitate de mirodenii,
ţesături de preţ, ş.a., portughezii s-au întors la Lisabona (iulie
1501). Pierduseră şase vase – dar valoarea mărfurilor aduse
depăşea de două ori suma cheltuită cu organizarea expediţiei şi cu
pierderile suferite.
În 1502 porneşte o nouă expediţie comandată de Vasco da
Gama şi formată din 20 de vase. De astă dată epidemia de
scorbut a făcut ravagii teribile. In dreptul tărmurilor
Africii Orientale au trebuit să fie debarcati şi părăsiţi
câteva sute de oameni bolnavi. Actele de ferocitate ale lui
Vasco da Gama au caracterizat această expediţie: o
corabie arabă ducând 400 de pelerini spre Mecca a fost
prădată de preţioasa sa încărcătură, după care amiralul a
dat foc navei şi pelerinilor. Flotila şi-a continuat drumul
pentru a pedepsi Calcutta: oraşul a fost bombardat în
repetate rânduri, corăbii arabe de transport au fost jefuite,
38 de pescari nevinovaţi au fost spânzuraţi de catarge, iar
cadavrele aruncate în mare. După care, 13 corăbii s-au
reîntors în Portugalia încărcate cu pradă şi mirodenii de o
valoare colosală, - în timp ce altele au rămas în zonă
pentru a intercepta vasele arabe şi a contracara în felul
acesta concurenţa negustorilor locali.
 Fernando Magellan
Fernando Magellan a fost unul dintre cei mai de seama navigatori ai tuturor timpurilor. El a
trăit intre anii 1480 si 1521.
 A fost un nobil portughez sărac si a luat parte intre anii 1505 si 1511 la cucerirea Indiei de
Est si a peninsulei Malacca. Mai târziu el a luat parte la expediţiile portugheze din Africa
de Nord, unde a fost rânit. Întors in patrie, a cerut regelui o avansare neînsemnata in
serviciu, dar a fost refuzat. El a propus un proiect de expediţie pentru a ajunge dinspre
vest in insulele Moluce. Proiectul a fost respins.
Jignit, Magellan si-a părasit patria, plecând in Spania. El s-a asociat cu astonomul portughez
Ruy Faleiro si s-au prezentat la Sevilla in fata Consiliului pentru Indii si au declarat ca
insulele Moluce (principalul izvor al bogatei portugheze) trebuie sa aparţină Spaniei,
deoarece se afla in emisfera apuseana, spaniola (in baza împarţirii lumii din 1494), dar ca
la aceste "Insule ale Mirodeniilor" trebuie sa se ajunga, pentru a nu trezi banuiala
portughezilor, dinspre vest, si anume prin Marea de Sud, descoperita si anexata de
Balboa la posesiunile spaniole. Magellan a demonstrat cu foarte multa putere de
convingere ca intre Oceanul Atlantic si Marea de Sud trebuie sa existe o strâmtoare.
Magellan si Faleiro au cerut la început aceleaşi drepturi si privilegii care fuseseră
făgăduite la timpul sau lui Columb. După îndelungi tocmeli cu consilierii regelui, care si-
au rezervat o mare parte din veniturile presupuse, precum si după oarecare concesii
făcute de portughezi, s-a încheiat cu ei o convenţie. Regele Carol I s-a obligat sa
echipeze pe socoteala tezaurului cinci corăbii si sa asigure expediţiei provizii pe doi ani.
Chiar înainte de plecare, Falero a renunţat la calatori, astfel incot Magellan a rămas
singurul ei conducător. El a arborat pavilionul de amiral pe corabia Trinidad
(110 tone).
     La stăruinţele Consiliului pentru India, care nu
avea încredere deplina in portughezul Magellan,
căpitani ai celorlalte corăbii au fost numiţi spaniolii:
pe corabia Şan Antonio (120 tone)- Jian Cartagena,
pe Concepcion (90 tone)- Gaspar de Quesada, pe
Victoria (85 tone)- Luis de Mendo- za, iar pe
Santiago (75 tone)- Juan Serrano. Echipajul întregii
flotile se cifra la 239 de oameni. Pe bord se mai
aflau 26 de oameni care nu primeau solda; printre
aceştia era si tunarul italian Antonio Pigafetta, care
a devenit istoricul primei expediţii in jurul lumii.
Deoarece el nu era nici marinar, nici geograf, un
izvor foarte important îl constituie însemnările din
jurnalele de bord ale vaselor, pe care le ţinea
Francisco Albo.
 Descoperirea Patagonii. Iernatul si răscoala
     La 20 septembrie 1519, escadra ieşi din gurile fluviului
Guadalquivir si se îndrepta prin insulele Canare, spre
sud-vest, câtre armurile Braziliei. in timpul trecerii peste
ocean, Magellan a elaborat un sistem bun de semnalizare
si corăbiile din flotila sa, deşi de tipuri diferite, nu s-au
rătăcit niciodată una de alta. Neînţelegerile dintre
Magellan si căpitanii spanioli au început foarte curând.
Îndata ce flotila s-a îndepărtat de insulele Canare,
Cartagena a pretins ca Magellan sa se sfătuiască cu el la
orice schimbare a itinerariului. Dar portughezul i-a
răspuns liniştit si mândru: "Datoria domniei voastre este
sa urmaţi ziua steagul meu, iar noaptea felinarul de pupa
corăbiei mele".
La sfârşitul lunii noiembrie, escadra a ajuns la extremitatea estica a
Americii de Sud, iar pe la mijlocul lunii ianuarie se afla in dreptul
estuarului La Plata. Mai departe spre sud se întindea un amant
necunoscut. Magellan s-a îndreptat spre sud. La 1 aprilie 1520,
când in emisfera sudica s-a anuntat sosirea iernii, Magellan a
hotarat sa se oprească pentru iernat in micul golf San Julian, in
dreptul paralelei de 49 grade latitudine sudica. El a adus in golf
patru din corăbiile sale, iar vasul sau, din precauţie, l-a ancorat la
ieşirea din golf in ocean. In timpul iernii trei dintre comandanţii
vaselor s-au răsculat împotriva lui Magellan, dar acesta a reuşit sa-i
învingă si i-a pedepsit cu cruzime. Quesada a fost decapitat, corpul
lui Mendoza (care fusese ucis mai înainte) a fost ciopârţit, iar
Cartagena si un preot rebel au fost debarcaţi pe coasta pus-ţie.
Ceilalţi rebeli au fost insa cruţaţi. In mai corabia Santiago a fost
trimisa in explorare spre sud dar s-a sfărâmat de stânci iar echipajul
a reuşit cu greu sa se salveze. Golful unde iernau corăbii-le lui
Magellan era vizitat de indieni de o statura foarte înalta. Ei au fost
numiţi patagonezi iar ta-ra lor Patagonia (in spaniola patagon
înseamnă cu picioare mari).
 Descoperirea strâmtorii Magellan
      La 18 octombrie escadra a pornit spre sud, de-a lungul ţărmurilor Patagoniei.
Înainte de a ieşi in larg Magellan a declarat căpitanilor ca va căuta la sud o
strâmtoare intre Oceanul Atlantic si Marea de Sud si ca va coti spre răsărit numai
in cazul când nu va găsi strâmtoarea pana in dreptul paralelei de 75 grade.
Strâmtoarea ce ducea spre apus a fost descoperita după trei zile, la 21 octombrie
1520, dincolo de paralela de 52 grade latitudine sudica, după ce Magellan
explorase coasta dinspre Oceanul Atlantic, pana atunci necunoscuta a Americii
de Sud, pe o distanta de peste 4000 km, intre 34 si 52 grade latitudine sudica,
descoperind cu acest prilej toate golfurile de pe aceasta coasta.
      Îndată ce escadra a cotit spre vest Magellan, a trimis înainte doua corăbii ca
să cerceteze daca nu exista in aceasta direcţie vreo ieşire in largul marii. In
timpul nopţii s-a dezlănţuit o furtuna care a durat doua zile. Corăbiile trimise
înainte erau ameninţate sa se sfarâme de stânci. Dar in momentul cel mai critic
marinari au observat o strâmtoare îngustă, s-au îndreptat spre ea si au ajuns într-
un golf destul de larg. Ei si-au continuat drumul prin acest golf si au observat o
alta strâmtoare, dincolo de care se deschidea un alt golf si mai larg. Atunci
căpitanii celor doua vase au hotărât sa se întoarcă. Totuşi, ieşirea in Marea de
Sud era inga departe. Magellan a mers câteva zile spre sud pana a văzut doua
canale. El a trimis spre sud-est corăbiile San Antonio si Conception iar spre sud-
vest o barca. "Oamenii trimişi in barca s-au întors după trei zile cu ştirea ca au
văzut un cap si o mare deschisa. La auzul acestei vesti căpitanul-general a plâns
de bucuri si a denumit acest cap "Deseado"(Capul Dorit, astăzi capul Pilar).
Trinidad si Victoria au pătruns in canalul de sud-vest si au rămas acolo ancorate
patru zile, apoi s-au înapoiat, pentru a se alătura celorlalte doua corăbii. Dar nu
au găsit decât corabia Conception, care se despărţise de San Antonio: ea nimerise
unde strâmtoarea se închidea (golful Inutil ) si s-au întors înapoi. San Antonio a
ajuns intr-un alt golf închis; la înapoiere negăsind escadra la locul ei, ofiţerii s-au
răsculat din nou, au ales un nou căpitan si s-au întors in Spania. Pentru a se
justifica, dezertorii l-au acuzat pe Magellan de trădare si au fost crezuţi.

Familiei lui Magellan i s-a retras ajutorul din partea tezaurului, iar soţia si copilul lui
au murit curând in mizerie. După fuga corăbiei San Antonio lui Magellan nu-i
mai rămăseseră decât trei vase, iar efectivul echipajului scăzuse mult.
 
Navigând mai departe de-a lungul ţărmului nordic al strâmtorii Patagoniei, care se
îngusta mult, Magellan a mai condus timp de cinci zile (23-28 noiembrie ) vasele
spre nord-vest mergând parca pe fundul unei prăpastii între munţi. Munţii înalţi
de peste 1000 de metrii si ţărmurile golaşe ale strâmtorii păreau pustii, dar la sud
se vedeau ziua trâmbe de fum, iar noaptea, focuri. Magellan a denumit aceste
meleaguri "Tara Focurilor" (Tara de Foc în zilele noastre ). După 38 de zile de la
intrarea in strâmtoare Magellan a găsit Capul Dorit (azi Capul Pilar), lângă
ieşirea spre Oceanul Pacific din strâmtoarea Magellan.
       Prima traversare a Oceanului
Pacific
     

La 28 noiembrie 1520 Magellan a ieşit din strâmtoare (care are o lungime de 550
km) in largul oceanului, conducând cele trei corăbii ce ii mai rămăseseră prin
Marea de Sud. La 1 decembrie, in dreptul paralelei de 48 grade latitudine sudica,
s-a observat pentru ultima oara pământ (probabil o insula din arhipelagul
Chilian ). "Am ieşit din strâmtoare si am ajuns pe întinderile marii Liniştite.
Timp de trei luni si doua zeci de zile am mers fără pic de hrana proaspătă. Se
hrăneau cu pesmeţi, dar aceştia se transformaseră intr-un fel de pulbere
amestecata cu viermi ... Mirosea tare a urina de şobolan. Beam o apa galbena,
stătuta. Mâncam de asemenea piele de bou. O înmuiam patru zile in apa de mare,
apoi o puneam pe cărbuni încinşi pentru cate va minute si o mâncam. Adesea ne
hrăneam cu rumeguş. Şobolanii se vindeau cu jumătate de du-cat bucata, dar nici
la acest preţ nu-i puteai dobândi". Aproape tot echipajul era bolnav de scor-but.
19 oameni au murit. Din fericire vremea a fost buna tot timpul, de aceea
Magellan a si dat oceanului denumirea de Pacific. Traversând Oceanul Pacific
escadra lui Magellan a străbătut cel puţin 17 000 km, din care o mare parte in
apele Polineziei de sud si Microneziei, unde sunt presărate nenumărate insule
mici. Este uimitor ca in tot acest timp calatorii n-au întâlnit decât "doua insuliţe
pustii, pe care au găsit doar păsări si copaci".
 La 6 martie 1521 au apărut la vest trei insule locuite (din arhipelagul insulelor
Mariane). Zeci de luntri ale băştinaşilor au ieşit in întâmpinarea străinilor "Sunt
săraci, dar foarte îndemânatici si mai cu seama hoţi foarte iscusiţi si de aceea am
denumit insulele acelea Insulele Hotilor (Ladrones)" scrie Pigaffeta.
     
In dimineaţa zilei de 16 martie 1521, după ce a mai parcurs spre vest 2 000 km,
in dreptul paralelei de 10 grade latitudine nordica, escadra s-a apropriat de un
grup de insule din Asia de est denumite ulterior insulele Filipine.
     
Oricum s-ar fi calculat distanta parcursa de corăbiile lui Magellan din America
pana in primele insule mari, ea s-a arătat a fi mult mai mare decât distanta dintre
Lumea Noua si Japonia indicata pe hârţile existente la acea vreme. Magellan a
dovedit ca intre America si Asia se afla o uriaşă întindere de apa, mult mai larga
decât Oceanul Atlantic. Intr-adevăr, Columb a traversat pentru prima oara
Oceanul Atlantic intr-o luna si ceva, pe când lui Magellan i-au trebuit pentru
traversarea Oceanului Pacific mai mult de trei luni, deşi a avut o vreme minunata
si vant prielnic.
     
Descoperirea strâmtorii dintre Oceanul Atlantic si Marea de Sud si călătoria lui
Magellan pe Marea de Sud au produs o adevărată revoluţie in geografie. S-a
dovedit ca cea mai mare parte din suprafaţa globului nu este acoperita de uscat,
ci de ocean si ca exista un ocean Mondial unic.
       Moartea lui Magellan
Din prudenta Magellan s-a îndreptat spre insuliţă nelocuita Homonhon ca sa ia apa de acolo si sa
dea oamenilor posibilitatea sa se odihnească. Localnicii de pe insuliţă vecina au început sa-i viziteze
pe spanioli si in schimbul bonetelor roşii si a tot felul de mărunţişuri, le aduceau fructe nuci de cocos
si vin de palmier. Magellan a denumit arhipelagul "San Lazarus". După câteva zile escadra a pornit
spre sud-vest si s-a oprit pe insula Camiguin. Magellan a observat ca sclavul sau, malaezul Enrique,
se înţelegea cu localnicii in limba sa materna. Acum Magellan si-a dat seama ca se afla in acea parte a
Lumii vechi in care se vorbeşte limba malaeză, adică in apropierea "Insulelor Mirodeniilor ", daca nu
ajunseseră cumva chiar in ele. Magellan care mai fusese odată in sud-estul Asiei, si sclavul sau
Enrique, originar din Sumatra, au încheiat virtual prima călătorie in jurul lumii din istoria omenirii.
     
In jurnalul de bord al lui Albo si in însemnările lui Pigafetta apar denumiri de insule necunoscute
europenilor. Istoricii din Europa occidentala numesc acest proces de cunoaştere a arhipelagului de
către europeni: descoperirea Filipinelor (cu toate ca insulele fuseseră vizitate de mult timp de
navigatorii din Asia de sud-est). In insula Cebu, Magellan l-a creştinat pe conducătorul acesteia si pe
o mare parte din supuşii acestuia. Ca protector al noilor creştini Magellan s-a amestecat in certurile
dintre conducătorii insuliţei Mactan. In noaptea de 26 spre 27 aprilie 1521, el a debarcat cu o parte din
marinarii săi pe aceasta insula dar a fost întimpinat de baştina cu săgeţi si sulite. "Recunoscându-l pe
căpitan, o mulţime de băştinaşi s-au năpustit asupra lui ... dar el a continuat sa lupte cu dârzenie, aşa
cum se cuvine unui cavaler glorios ... A încercat sa tragă spada din teaca, dar n-a apucat s-o scoată
decât pe jumătate, căci a fost rânit la mana de o suliţa de bambus. ..Unul l-a rânit la piciorul stâng cu
un pumnal mare ... Căpitanul s-a prăbuşit cu fata in jos; in aceiaşi clipa băştinaşii au aruncat in el cu
lănci de fier si de bambus si au început să-l lovească cu cuţitele pana când ... lumina noastră, bucuria
noastră, adevăratul nostru conducător a pierit. El se uita tot timpul înapoi ca sa vadă daca am apucat
cu toţii sa ne urcam in bărci" (Pigafetta).
     
După moartea lui Magellan s-au ales noi conducători ai escadrei. Cârmuitorul din Cebu aflând ca
vasele se pregătesc de plecare a organizat o cina in cinstea lor. Doi dintre cei invitaţi au profitat de
ocazie si au refuzat sa participe la ospăţ. Ei au deschis focul asupra portului si au plecat cu vasele in
larg, punând stăpânire pe ele. Pe toate corăbiile mai rămăseseră 115 oameni si cele trei corăbii erau
greu de condus cu atât de putini marinari. De aceea Concepcion ca-re era avariata a fost distrusa prin
incendiere. Corabiile Victoria si Trinidad au rătăcit printre insule câteva luni, ne găsind drumul spre
"insulele Mirodeniilor".
       La 8 noiembrie 1521 corăbiile au ancorat lângă piaţa de mirodenii din insula Tidore. Aici au
cumpărat importante cantităţi de cuişoare, nucşoara si alte mirodenii. Trinidad avea nevoie de
reparaţii serioase si de aceea au hotărât ca, la sfârşitul acestora, ea sa se întoarcă in patrie plecând spre
răsărit (srăbătând Oceanul Pacific, spre Golful Panama), iar Victoria sa pornească spre apus, spre
Capul Bunei Speranţe.
     
In data de 21 decembrie 1521 Victoria a părăsit portul plecând spre Spania prin sud, spre a fi cat
mai departe de drumul corăbiilor portugheze. La 20 mai, Victoria a ocolit Capul Bunei Speranţe si
mai avea la bord 35 de oameni (din care 4 malaezi).
      La 6 septembrie 1522 Victoria a ajuns la gurile fluviului Guadalquivir, încheind prima călătorie in
jurul lumii din istorie. Din echipaj s-au întors in patrie 18 oameni. Victoria a-dusese atâtea mirodenii
încât din vânzarea lor s-a acoperit suma cheltuita cu întreaga expediţie si a mai rămas un mare câştig.
Guvernul Spaniol a obţinut dreptul primei descoperiri a insulelor Mariane si Filpine si a formulat
pretenţii asupra insulelor Moluce.
     
Trinidad a pornit spre patrie in aprilie 1522 având la bord 54 de oameni. Timp de sase luni corabia
a încercat sa traverseze Pacificul, dar din cauza ca cea mai mare parte din echipaj era bolnav de
scorbut, in octombrie 1522, s-a întors in insulele Moluce. Aici corabia a fost capturata de portughezi.
S-au confiscat instrumentele de navigaţie si jurnalul de bord. Astfel portughezii au intrat in posesia
informaţiilor întregii expediţii si a drumului parcurs de Magellan. Marinarii au fost închişi in
închisori, unde cea mai mare parte au murit. Din echipajul de pe Trinidad au supravieţuit si s-au întors
in Spania (in 1526) numai 4 oameni, care au încheiat si ei astfel călătoria in jurul lumii.
 Marco Polo
Dupa ce Alexandru cel Mare a
cutreierat tinuturile dintre
Dunare, Nil si Indus europenii
nu mai cunosteau nimic nou,
astfel incit europeaunul credea
ca departe, in rasarit, trebuia sa
fie un paradis terestru. Pentru a
ajunge acolo trebuia sa strabata
tinuturi de popoare demonice
sau de monstrii inspaimantatori,
cu corp de om si cap de animal
sau viceversa.
 Incet, incet mitul care invaluia misterioasa Asie spre extremitatile
sale orientale va fi destramat si vor afla ca acolo traiesc oameni ca
toti oamenii si ca existau popoare, ca cel chinez, cu o civilizatie
care nu era cu nimic mai prejos celor europene, ba chiar le si
depasea in unele privinte. Aceata se va intampla in a doua jumatate
a secolului al XIII-lea datorita lui Marco Polo din Venetia gondelor
si a dogilor, primul calator european care isi va croi drum de-a
curmezisul intregii Asii, numind si descriind regat dupa regat, tot
ceea ce vazuse cu proprii sai ochi de la deserturile Persiei pana in
inima lumii mongole. Pentru europeni, el este primul care a
descoperit in toata plenitudinea intinsa imparatie Katai (China), cu
toate spendotile sale; primul care a relatat despre neamurile vecine
chinezilor, despre misterioasele si minunatele insule indoneziene si
despre Sri Lanka; primul care a infatisat marea Indie, nu ca acea
tara de fantome din povestile alexandrine, ci ca un tinut in buna
parte vazut si explorat; primul care, chiar daca descrie pe alocuri
enigmatic si confuz, aminteste despre caini si tungusii calareti de
reni, despre Oceanul Artic cu ursii sai polari.
 Renumele lui Marco Polo (1254-1324) este
datorat atat calatoriei intreprinse in Asia, dar mai
ales relatarii indelungatei sale calatorii in Cartea
minunilor lumii, aparuta in prima versiune cu titlu
Cartea despre varietatea lumii, cea mai
importanta sursa documentara medievala asupra
Asiei Centrale, merionale si orientale. Desi in
carte apar pe alocuri unele exagerari si chiar
informatii inexate mai ales asupra unor tinuturi
necunoscute direct de marele calator, cele mai
multe relatari au fost adevarate. Este lucrarea care,
dupa cum apreciau G. Lespagnol si M. Fallex in a
lor Geografie generalaIa (Paris, 1925), “deschide
pentru Asia era geografiei moderne”.
 Inaintea acestei peregrinari, o indelungata calatorie in Asia fusese intreprinsa de tatal si
de unchiul lui Marco Polo, Niccolò si Matteo Polo, negustori bogati si intreprinzatori.
Dupa o absenta care de un deceniu si jumatate, acestia s-au reintors la Venetia, unde
Marco Polo traia singur in palatul familiei sale, mama lui murind cu cativa ani in urma.
Astfel Marco Polo, la varsta de 17 ani, isi va insoti tatal si unchiul intr-o noua si temerara
calatorie spre China, la curtea marelui han Kubilai. Cele aflate de Marco in cei trei ani cat
a durat calatoria spre China si cei 17 ani cat a fost in slujba marelui han au fost relatate in
celebra sa carte.

Parasind Venetia in anul 1271, cei trei Polo stabat Marea Mediterana si poposesc la
Acra. Dupa o scurta calatorie la Ierusalim se intorc la Acra pornind in curajoasa lor
expeditie spre China. Tinuturile pe unde trec sunt descrise de Marco Polo in lucrarea sa
insistand asupra naturii locurilor, fizionomiei si bogatiei lor. Descrie Armenia “mica si
mare”, “Turcomania” (Asia Mica) si mai ales Goergia, pe care Alexandru cdel Mare n-a
putut-o traversa si nici tatarii cuceri, si care este protejata, pe de o parte de Marea Caspica,
pe de alta parte de meterezele muntilor Cucaz. Urmand Valea Tigrului (Djilah), trec prin
Mōsul(Mawsil), cu un comert prosper, si de unde provin “toate matasurile cunoscute sub
numele de mosuline”, prin Bagdad (Bagdād), Basra, apoi navighaeza prin Golful Persic
pana la stramtoarea Ormuz, de unde pornesc spre Pamir. Marco Polo descrie orasele
persane si obiceiurile locuitorilor, aratand insa ca “Persia este o provincie mare de tot,
care in vechime a fost tare nobila si bogata, dar care astazi este ruinata si pustiita de
tatari”. Trec prin Afganistan, unde orasul Balh, distrus de tatari, marca limita Imperiului
mongol al Levantului. Marco Polo descrie cu acest prilej tinuturile strabatute, reliefand
fertilitatea campiilor si a vailor din munti, bogatia acestora in zacaminte de sare si de
pietre pretioase.
 Traseul urmat pana la “Orasul pacii”, Kai-Ping-Fu, resedinta de
vara a lui Kubilai-han, aflata la nord de Hanbalac, Pekin, si la
rasarit de Kalgan, este prezentat de Marco Polo cu multa
exacticitate. Descrie muntii Pamir, “Acoperisul Lumii”, unde,
datorita frigului, focul arde si incalzeste mai putin decat in oricare
alt loc de pe pamant, bazinul Tarim, cu bogatele sale orase
Kashgar, Khotan si Iarkand. El atinge astfel regiunile pustii ale
Lobnorului, “populate de fantome”, unde se auzeau batai de tobe,
fenomen cunoscut si astazi, fiind vorba de vibratiile maselor de
nisip supuse marilor diferente de temperaturi intre ziua si noapte.
Despre desertul Gobi, Marco Polo relateaza ca,acolo unde este mai
ingust “poate fi trecut cu chiu, cu vai intr-o luna de zile” si ca “pe
aici nu sunt decat munti goi, vai sarace si nisipuri si iar nisipuri,
incat nu se gaseste nimic de mancare.., nici urma de animale sau de
pasari” si unde “daca se intampla ca noaptea cineva sa ramana in
urma de caravana, atunci acela este pierdut”. Ajung in Karakorum,
pe care Niccolò si Matteo Polo il vizitasera si in calatoria
precedenta, dupa care coboara pe fluviul Huanhe pana la tinta
calatoriei lor, unde sunt primiti cu cinste de marele han.
 In scurta vreme tanarul Marco invata obiceiurile si toate limbile care se
vorbeau la curtea imparatului, cea cei atrage admiratia acestuia, care-i ofera
multe slujbe timp de 17 ani. Marco viziteaza toate provinciile imperiului, care se
intindea de la Maera Neagra pana la Oceanul Pacific, de la Volga pana la Golful
Persic. Descrie amanuntit toate provinciile si orasele Chinei, vorbeste despre
zacamintele bogate de carbune, despre podisul Tibet, despre obiceiurile
chinezilor si bogatia oraselor ca: Sanci, Yunan, Hanbalic, Kinsay si Zeitun.
Vorbeste despre civilizatia inaintata a Chinei.

Cei trei Polo obtin cu greu permisiunea imparatului de a se reintoarce la

Venetia. Trebuie sa o insoteasca pe fiica imparatului Cogatra, ce urma sa se
casatoreasca cu fiul hanului Persiei. Pornesc cu 14 corabii din Zeitun (port la Oc.
Pacific), urmand sa strabata Marea Galbena, trecand prin Japonia, Indochina,
Indiile Orientale, sudul Indiei si Oceanul Indian. Viziteaza insula Sumatra,
Ceylon si orasul Bombay. Isi indeplineste misiunea incredintata de imparat si din
Persia pleaca spre Constantinopol, unde se imbarcaspre patrie. Ajung in Venetia
in 1295, dupa o absenta de 24 de ani. Dupa descrierile facute de Marco Polo se
vor scrie carti si se vor intocmi harti despre tinuturile Asiei.