ISTORIA DESCOPERIRII VACCINULUI PENTRU POLIOMIELITA

Scurt istoric !

Cuvintele polio (gri) si myelon (maduva, coloana vertebrala) provin din limba greaca. Efectul
pe care virusul poliomielitei il are asupra coloanei vertebrale duce la manifestarea clasica de
paralizie. Documente din antichitate mentioneaza existenta unor boli deformante care pot fi
comparate cu poliomielita. Michael Underwood a descris pentru prima data o debilitate a
extremitatilor inferioare la copii, recunoscuta ca poliomielita in Anglia in 1789.

Ce este poliomielita
Poliomielita, adesea denumit i paralizie infantil, este o boal infecioas viral acut,
care se rspndete de la om la om, de obicei pe cale fecal-oral

Virusul poliomielitei
Virusul poliomielitei face parte din subgrupa enterovirusurilor, familia Picornaviridae.
Enterovirusurile se regasesc temporar in tractul gastrointestinal si sunt stabile in pH acid.
Picornavirusurile sunt virusuri mici, rezistente la eter, cu genom ARN.
Exista trei serotipuri de virus polio (P1, P2 si P3). Intre cele trei serotipuri imunitatea heterotipica
este minimala. Asta inseamna ca imunitatea la un serotip nu produce imunitatea semnificativa la
celelalte serotipuri. Virusul polio este inactivat rapid de caldura, formaldehida, clor si lumina
ultraviolet

Patogeneza
Virusul intra prin cavitatea bucala, iar multiplicarea primara a virusului apare in zona de
implantare din faringe si tractul gastrointestinal. De obicei virusul este prezent in gat si in scaun
inainte de debutul bolii. La o saptamana de la debut cantitatea de virus din gat se reduce, dar acesta
continua sa fie excretat in scaun timp de mai multe saptamani.
Virusul invadeaza tesutul limfoid local, intra in fluxul sanguin, iar apoi infecteaza celulele din
sistemul nervos central. Replicarea virusului polio in neuronii motori din cornul inferior si trunchiul
cerebral are ca rezultat distrugerea celulelor si cauzeaza manifestarile tipice ale poliomielitei.

DIAGNOSTICAREA
Izolarea virusului
Virusul polio poate fi recoltat din scaunul sau din faringele unei persoane cu poliomielita. Izolarea
virusului din lichidul cefalorahidian (CSF) reprezinta diagnostic, dar rar se poate realiza acest lucru.
Daca virusul polio este izolat de la o persoana cu paralizie flacida acuta, acesta trebuie testat in
continuare, folosind amprentarea oligonucleotidelor (mapping), sau secventializarea genomului
pentru a se determina daca virusul este de tip salbatic (adica daca este vorba de virusul care
cauzeaza poliomielita) sau daca este tipul de virus din vaccin (virus care ar putea proveni dintr-o
tulpina de vaccin).
Serologie
Anticorpii de neutralizare apar devreme si pot atinge niveluri ridicate pana la momentul in care
pacientul este spitalizat; de aceea este posibil sa nu se demonstreze o crestere de patru ori a titrului de
anticorpi.
Lichidul cefalorahidian
In cazul infectiei cu virusul polio, lichidul cefalorahidian contine, de obicei, un nivel ridicat de
leucocite (10200 cells/mm3, in principal limfocite) si un nivel usor ridicat de proteine (4050
mg/100 mL).

VACCINUL ANTIPOLIO

Jonas Salk a descoperit vaccinul contra poliomielitei pe data de 26 martie. Vaccinul, numit
"Salk", dup numele doctorului, a fost unul dintre primele vaccinuri eficace pentru imunizarea contra
unui virus n general. El a fost esenial pentru campania mondial de eradicare a poliomielitei,
altdat una din bolile cele mai ucigtoare, mai ales la copii.
Vaccinul funcioneaz pe principiul virusului slbit. Injectarea unei forme slbite, sau inofensive, a
virusului poliomielitei la pacient, i permite corpului uman s dezvolte o imunitate contra acestuia,
fr totui a se mbolnvi grav. Imunizat contra formei slbite, corpul este n consecin imunizat i
contra formei mai virulente a aceluiai virus.

TIPURI
Vaccinul antipolio inactivat
In prezent, in Statele Unite sunt autorizate doua forme imbunatatite ale vaccinului anti polio
inactivat, dar se distribuie numai un singur vaccin (IPOL, sanofi pasteur). Acest vaccin
contine toate cele trei serotipuri de virus polio din vaccin. Virusurile sunt izolate pe un tip de
cultura de tesut renal provenit de la maimuta (Vero cell line) si inactivate cu formaldehida.
Vaccinul contine ca si conservant 2-fenoxietanol si cantitati infime de neomicina,
streptomicina si polimixina B. Se comercializeaza in seringa pre-umpluta cu doza unica si
trebuie administrat prin injectie subcutanata sau intramusculara.
Vaccin antipolio oral
OPV trivalent contine tulpini viu atenuate din toate cele trei serotipuri de virus polio in
proportie de 10:1:3. Virusurile din vaccin sunt izolate pe cultura de tesut renal provenit de la
maimuta (Vero cell line). Vaccinul este comercializat in flacon de plastic cu doza unica de
0,5-mL. Vaccinul contine cantitati infime de neomicina si streptomicina. OPV nu contine
conservant.
Virusurile polio viu atenuate se replicheaza in mucoasa intestinala, celulele limfoide si
nodulii limfatici care dreneaza intestinul. Virusurile din vaccin sunt excretate in scaunul
persoanei vaccinate timp de pana la 6 saptamani dupa o doza. Maxima descarcare virala
apare in primele 1-2 saptamani de la vaccinare, in special dupa prima doza.
Virusurile din vaccin se pot raspandi de la persoana vaccinata la contacti. Persoanele care
intra in contact cu materiile fecale ale persoanei vaccinate pot fi expuse si infectate cu
virusul din vaccin.

Contraindicatii si precautii la vaccinare

O reactie alergica severa (anafilaxie) la o componenta a vaccinului sau ca urmare a unei
doze prealabile de vaccin reprezinta contraindicatie la administrarea altor doze de vaccin.
Deoarece IPV contine cantitati infime de streptomicina, neomicina si polimixina B, exista
posibilitatea aparitiei unei reactii alergice la persoanele sensibile la aceste antibiotice.
Persoanele cu alergii care nu sunt anafilactice, cum ar fi sensibilitatea cutanata, pot fi
vaccinate.
Boala in forma moderata sau acuta severa reprezinta precautie la vaccinare cu IPV.
Alaptarea nu interfereaza cu imunizarea antipolio cu IPV reusita. IPV poate fi administrat la
un copil care prezinta diaree.
Afectiunile tractului respirator superior minore cu sau fara febra, reactii locale usoare sau
moderate la o doza anterioara de vaccin, terapia antimicrobiana in desfasurare si faza de
convalescenta a unei afectiuni acute nu reprezinta contraindicatii la vaccinarea cu IPV.
Contraindicatiile la vaccinurile combinate care contin IPV sunt aceleasi cu contraindicatiile
la componentele individuale (ex.: DTaP, hepatita B).
sus

Reactii adverse dupa vaccinare

Dupa administrarea IPV pot aparea reactii locale minore (durere, roseata). Nu s-au
inregistrat reactii adverse grave la administrarea IPV. Deoarece IPV contine cantitati infime
de streptomicina, polimixina B si neomicina, pot aparea reactii alergice la persoanele
sensibile la aceste antibiotice.
Poliomielita paralitica asociata cu vaccinul
Poliomielita paralitica asociata cu vaccinul este o reactie adversa rara urmare a
administrarii vaccinului antipolio oral cu virus viu. Vaccinul antipolio inactivat nu contine
virus viu, astfel ca nu poate cauza VAPP. Mecanismul VAPP se crede ca este o mutatie,
sau o reversie a virusului din vaccin la o forma neurotropica. Aceste virusuri modificate se
numesc virusuri reversibile. Reversia se pare ca apare la aproape toate persoanele
vaccinate, dar rareori are ca rezultat paralizia. Paralizia aparuta este identica cu cea

cauzata de virusul salbatic si poate fi permanenta.

VAPP are mai multe sanse sa apara la persoanele cu varsta peste 18 ani decat la copii si
are si mai multe sanse sa apara la copii cu imunodeficienta decat la cei imunocompetenti.
In comparatie cu copiii imunocompetenti, riscul de VAPP este de aproape 7.000 de ori mai
ridicat la persoanele cu anumite tipuri de imunodeficiente, in special tulburari ale limfocitelor
B (ex.: agamaglobulinemie si hipogamaglobulinemie), care reduc sinteza imunoglobulinelor.
Nu exista nicio procedura pentru identificarea persoanelor cu risc de boala paralitica, decat
daca persoanele in varsta se exclud si se efectueaza screening pentru imunodeficienta.
In perioada 1980-1998, in Statele Unite s-au raportat 152 de cazuri de poliomielita
paralitica; 144 (95%) dintre aceste cazuri au fost cazuri de VAPP, iar restul de 8 cazuri au
fost la persoanele despre care se stie sigur, sau se presupune ca s-au imbolnavit de
poliomielita cauzata de virusul salbatic in afara Statelor Unite.
Din cele 144 de cazuri de VAPP, 59 (41%) au aparut la persoanele vaccinate sanatoase
(varsta medie 3 luni). 44 (31%) au aparut la contactii sanatosi ai persoanelor vaccinate
(varsta media 26 de ani), iar 7 (5%) au fost contactate in cadrul comunitatii (i.e. virusul din
vaccin a fost izolat, dar nu a existat contact cu o persoana vaccinata). 34 (24%) din cazurile
de VAPP au aparut la persoanele cu anormalitati imunologice (27 la persoanele vaccinate si
7 la contactii persoanelor vaccinate).
Dintre persoanele vaccinate niciuna nu era caz cunoscut cu anormalitate imunologica
inainte de vaccinare.
Riscul de VAPP nu este egal pentru toate dozele de OPV din seria de vaccinare. Riscul de
VAPP este de 7-21 de ori mai mare pentru prima doza decat pentru orice alta doza din seria
OPV.
In perioada 1980-1994, s-au distribuit 303 milioane de doze si s-au raportat 125 de cazuri
de VAPP, la un risc general de VAPP de un caz la 2,4 milioane de doze. In aceasta
perioada s-au raportat 49 de cazuri de boala paralitica la persoanele vaccinate cu OPV
imunocompetente.
Riscul general la aceste persoane a fost de un caz de VAPP la 6,2 milioane de doze de
OPV. Cu toate acestea, 40 (82%) din aceste 49 de cazuri au aparut dupa administrarea

primei doze, riscul de VAPP fiind de un caz la 1,4 milioane de prime doze. Riscul pentru
toate celelalte doze a fost de unul la 27,2 milioane de doze.
Motivul pentru aceasta diferenta intre doze nu este cunoscut cu certitudine, dar este
probabil vorba despre faptul ca virusul din vaccin este capabil sa se replicheze mai mult la
un nou nascut complet non-imun. Aceasta replicare prelungita creste sansa de aparitie a
virusului reversibil, care poate cauza paralizia. Situatia este similara si in cazul contactilor.
Un copil non-imun poate raspandi virusul mai mult timp, crescand sansa de expunere a
unui contact.
Ultimul caz de VAPP contactat in Statele Unite a fost raportat in 1999. Asa cum s-a observat
anterior, in 2005 s-a raportat cazul unui rezident din Statele Unite cu VAPP, dar infectia cu
virusul din vaccin a fost contractata in Costa Rica.