ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

ȘTIINȚĂ ADMINISTRATIVĂ
-referat-

Student: Miloaie Ionuț-Florn

Grupa: 207

BUCUREȘTI
2019
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI MANAGEMENT PUBLIC

STUDIU COMPARATIV PRIVIND STATUTUL FUNȚIEI PUBLICE ÎN UNELE STATE UE

-referat-

Student: Miloaie Ionuț-Florn

Grupa: 207

BUCUREȘTI
2019
 CUPRINS

CAPITOLUL I - Generalităţi privind funcţia publică europeană

1.1 Fundamentarea noţiunilor
1.2 Categorii de funcţionari publici comunitari

CAPITOLUL II - Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public European

2.1 Principiile care guvernează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor
funcţionarului public European
2.2 Drepturile şi libertăţile fundamentale ale funcţionarului comunitar.
2.3 Îndatoririle funcţionarilor comunitari
CONCLUZIE
 CAPITOLUL I

Generalităţi privind funcţia publică europeană

1.1 Fundamentarea noţiunilor
În cadrul serviciilor publice există funcții publice. În literatura românească s-a arătat că
„funcția publică este complexul de competențe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes
general, destinată a fi ocupată, în mod temporar, de unul sau mai mulți titulari, persoane fizice,
care exercită atribuțiile în limitele compe tenței legale, urmărind realizarea scopului pentru a care
a fost creată funcțiunea”.
În literatura occidentală contemporană, mai ales în cea comunitară, se pun, în legătură cu
funcţionarii publici europeni, două probleme: - mai întâi, care este locul şi rolul lor în viaţa
Comunităţii? - în corelaţie cu primul aspect, în ce mod se implică ei în realizarea politicii
europene? Pentru că problemele puse în discuţie se află într-o vădită dependenţă, două variante
de răspuns se pot lua în consideraţie.
O primă variantă de răspuns ar fi în a le recunoaşte funcţionarilor comunitari doar un rol
executiv, ei neavând decât calitatea de realizatori efectivi ai deciziilor care au fost trasate de către
autorităţile politice comunitare. O a doua variantă de răspuns ar viza recunoaşterea unui rol
efectiv în a influenţa politica Uniunii. Din această perspectivă, funcţionarul european nu se
limitează doar să execute deciziile, el se implică efectiv şi în elaborarea acestora

Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie comunitară Din conţinutul prevederilor
Statutului, desprindem următoarele concluzii cu privire la regimul juridic al actului de numire
într-o funcţie comunitară:
a) reprezintă un act juridic cu caracter unilateral;26
b) este emis de autoritatea investită cu puterea de numire (A.I.P.N.), desemnată în acest
scop de organismul comunitar, în baza articolului 2 din Statut;
c) în mod obligatoriu, actul de numire va trebui să precizeze data de la care începe să
producă efecte juridice, şi care, potrivit articolului 3, nu poate să fie anterioară momentului în
care persoana interesată intră efectiv în funcţie;
d) actul de numire conferă funcţionarului comunitar o situaţie juridică statutară şi
reglementară.
 e)orice numire nu se poate face decât cu privire la un post vacant. Aceeaşi condiţie este
impusă şi în cazul promovării. În concluzie, putem astfel defini actul de numire într-o funcţie
publică comunitară ca fiind actul juridic unilateral emis de autoritatea investită cu puterea de
numire, care conferă persoanei vizate o situaţie juridică statutară şi reglementară respectiv
calitatea de funcţionar public comunitar.
1.2 - Categorii de funcţionari publici comunitari
Prin articolul 5 din Statut, se instituie norma de principiu potrivit căreia” funcţiile care
relevă prezentul statut sunt clasate, din punct de vedere al naturii şi al nivelului funcţiilor cărora
le corespund în patru categorii desemnate în ordine ierarhică descrescătoare de la literele A, B, C
şi D”.
Constatăm astfel că funcţionarii europeni sunt împărţiţi în patru categorii: Categoria A,
care comportă opt grade, grupate, la rândul lor, în profesiuni în general desfăşurate pe două
grade, şi unde sunt cuprinse funcţiile de direcţie, de concepţie şi de studiu. Pentru ocuparea
acestor funcţii se cer cunoştinţe de nivel universitar şi/sau o experienţă profesională de nivel
echivalent. Funcţionarii din această categorie au ca misiune elaborarea politicilor, pregătirea
proiectelor actelor juridice şi al raporturilor, şi aplicarea legislaţiei comunitare (în 1994 erau în
număr de 4421). 27 Funcţiile de direcţie sunt asigurate în categoria A prin următoarele funcţii:
 directori generali (A1);
 directori (A2);
 şefi de divizie (A3);
Categoria B presupune, la rândul ei, cinci grade, care, ca şi la categoria anterioară, sunt
regrupate în profesiuni desfăşurate pe două grade şi corespund funcţiilor de aplicare şi încadrare
care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ secundar sau experienţă profesională de nivel
echivalent.
Categoria B, cuprinde pe cei care primesc şi analizează informaţiile necesare fie pentru
elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea şi a face să fie respectată legislaţia
(aproximativ 2892 agenţi);
Categoria C cuprinde tot cinci grade, regrupate şi ele în profesiuni desfăşurate la rândul
lor pe două grade. Acestei categorii îi corespund funcţiile de execuţie care necesită cunoştinţe de
învăţământ de nivel mediu sau o experienţă profesională de nivel echivalent.
 Categoria D presupune doar patru grade, regrupate în cariere desfăşurate, în general, pe
două grade, şi ei îi corespund funcţiile manuale sau de serviciu care necesită cunoştinţe de nivel
de învăţământ primar, eventual completate de cunoştinţe tehnice.

CAPITOLUL 2
Drepturile şi îndatoririle funcţionarului public European
Dacă instituţia publică, naţională sau europeană, are dreptul să ceară de la funcţionarul său un
comportament profesional şi extraprofesional adecvat, în mod similar funcţionarul public este
îndrituit să pretindă şi să obţină de la instituţia în care este integrat recunoaşterea şi respectarea
drepturilor sale garantate de lege. Dreptul funcţionarului se transformă în obligaţie pentru
instituţie şi invers. Drepturile funcţionarului public fac obiect de reglementare al titlului II din
Statut, alături de obligaţiile acestuia.

2.1 - Principiile care guvernează exercitarea drepturilor şi obligaţiilor

funcţionarului public European

1. Un prim principiu este reprezentat de necesitatea realizării unei independenţe absolute a

funcţionarului public faţă de orice guvern, autoritate, organizaţie sau persoană exterioară
instituţiei sale.
2. Un al doilea principiu care guvernează exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor
fundamentale ale funcţionarului comunitar şi care se află în strânsă corelaţie cu cel enunţat
anterior, mai exact derivă din acesta, este o dimensiune a acestuia care are însă o semnificaţie
care ne determină să-l analizăm de sine stătător, îl reprezintă necesitatea de a asigura
independenţa faţă de statele membre ai căror naţionali sunt.
De multe ori, statele membre ale organizaţiei internaţionale au impresia că resortisanţii lor
trebuie să le reprezinte interesele proprii, ceea ce este fals şi periculos în acelaşi timp.54
Funcţionarii internaţionali nu-şi pot îndeplini cum trebuie misiunile decât dacă sunt siguri că nu
au nici o obligaţie faţă de ţara lor şi dacă nu se emite nici o pretenţie în acest sens în ceea ce îi
priveşte. Doctrina recunoaşte că “Fundamentul statutului funcţionarilor internaţionali, al
privilegiilor şi imunităţilor lor rezidă în necesara independenţă, imperativ cerută de funcţiile
internaţionale şi supranaţionale, în interesul evident al organizaţiei care l-a angajat”
3. Un al treilea principiu este acela că funcţionarul trebuie să-şi realizeze atribuţiile şi să-şi
regleze conduita exclusiv în vederea realizării intereselor Comunităţilor.
4. Un alt principiu este acela că privilegiile şi imunităţile sunt conferite funcţionarilor
exclusiv în interesul Comunităţilor (art. 23 ,24).
2.2 - Drepturile şi libertăţile fundamentale ale funcţionarului comunitar.
1. Funcţionarii beneficiază de libertatea de opinie şi de expresie.58 În doctrina occidentală,
se susţine că dreptul la opinie al funcţionarului public (cu referire la funcţionarul public naţional
– n.a.) trebuie analizat diferit, în timpul serviciului şi în afara serviciului.
2. Funcţionarul comunitar beneficiază de dreptul de asociere. Articolul 24 bis (8) prevede
că “funcţionarii se bucură de dreptul de asociere; ei pot fi astfel membri ai organizaţiilor
sindicale şi profesionale ale funcţionarilor comunitari”. Acest drept fundamental a fost confirmat
şi de acordul cadru încheiat în septembrie 1974, prin care se reglementează relaţiile dintre
Comunitate şi organismele sindicale şi profesionale. La ora actuală sunt recunoscute şi
funcţionează şase sindicate, din care două sunt cele mai importante. Este vorba de Federaţia
Funcţiei Publice Europene.
3. Un drept important recunoscut funcţionarilor europeni este acela de a candida la
funcţiile elective. În cazul în care a fost ales într-o astfel de funcţie, sunt două soluţii, la care se
recurge şi în funcţie de dificultatea funcţiei respective, şi anume: - funcţionarul să îndeplinească,
prin cumul, atât funcţia publică cât şi pe cea electivă, codul vorbind despre “menţinerea în
activitate a funcţionarului”; - funcţionarul să fie considerat în concediu pe o durată egală cu cea a
mandatului electiv. În soluţia pe care o va adopta, autoritatea investită cu puterea de numire va
ţine seama de importanţa fiecărei funcţii şi de obligaţiile care îi revin titularului ei(articolul 15
alin 2).
2.3 - Îndatoririle funcţionarilor comunitari
În concordanţă cu documentele comunitare, cu practica Uniunii şi cu jurisprudenţa Curţii
Europene, apreciem că pot fi identificate următoarele obligaţii:
a) Îndatorirea de independenţă şi neutralitate a funcţionarului internaţional faţă de orice altă
autoritate decât organizaţia care l-a angajat.
Ea reprezintă prima dintre obligaţiile prevăzute de Statut în articolele 11,12,13,14, şi se
concretizează în mai multe aspecte:
1) Interdicţia de a solicita sau accepta instrucţiuni de la orice alt guvern, autoritate,
organizaţie sau persoană exterioară instituţiei;
2) Interdicţia de a accepta din partea nici unui guvern sau sursă exterioară instituţiei căreia
îi aparţine o distincţie onorifică, un favor, un dar, o remuneraţie de orice natură, fără autorizarea
expresă acordată de autoritatea investită cu puterea de numire.
Face excepţie situaţia în care plata respectivă vizează plata unor servicii prestate înainte de
numirea sa, alt serviciu militar sau naţional din categoria celor prevăzute de statut.
3) Interdicţia de a conserva sau primi, în mod direct sau indirect, de la instituţiile supuse
controlului instituţiei comunitare căreia îi aparţine, sau aflate în relaţie cu aceasta, interese de
natură şi cu o semnificaţie care să-i compromită independenţa în exerciţiul funcţiilor sale(art. 12
alin 2).
6) Conservarea independenţei funcţionarului comunitar impune abţinerea de la orice
activitate care ar putea să-i compromită această independenţă, pe de o parte, iar, pe de altă parte,
consultarea autorităţii învestită cu puterea de numire asupra oricărei posibile situaţii care ar putea
afecta această independenţă.

CONCLUZIE
Funcţia publică europeană reprezintă o instituţie extrem de interesantă în dreptul
contemporan, care se deosebeşte, pe de o parte de funcţia publică internaţională, exercitată în
cadrul organismelor ONU şi altor organisme cu caracter internaţional, iar pe de altă parte, de
funcţia publică naţională existentă în diferite sisteme de drept.
În acelaşi timp, în conţinutul ei se regăsesc dimensiuni comune celorlalte două categorii
de funcţii, şi în primul rând funcţiei publice existentă în diferite ţări membre ale Uniunii
Europene.
Ea reprezintă, cu ne-am mai exprimat, un miraj care fascinează multe persoane, prin
specificul ei, prin regimul de privilegii şi imunităţi pe care-l presupune, dar şi un domeniu
extrem de complex.
 România, la aproximativ nouă ani de la Revoluţie, nu are încă o lege care să
reglementeze statutul funcţionarului public. Din fericire, perspectiva de a o avea nu mai este atât
de incertă, având în vedere că proiectul este în lucru la Parlament.
BIBLIOGRAFIE
1. Verginia Vedinaş, FUNCŢIA PUBLICĂ EUROPEANĂ (online) Accesat 16.05.2019. Disponibil pe
internet: http://rtsa.ro/rtsa/index.php/rtsa/article/view/418/413
2. Stănciulescu G., Androniceanu A. (2005), Sisteme comparate de administrație publică
europeană, București, Editura: Uranus