Bazele contabilității

Principiile contabilității

Principiile contabilităţii sunt enunţuri de esenţă conceptuală foarte generale şi delimitate

ca sistem de referinţă pentru construirea informaţiei contabile privind situaţia patrimoniului,
poziţia financiară şi rezultatul obţinut.
Prin geneză sunt un produs al practicilor de contabilitate, fiind acceptate prin consensul
producătorilor şi utilizatorilor de informaţii contabile.
Principiile mai figurează şi sub denumirea de reguli sau convenţii contabile.
Contabilitatea în partidă dublă are trei principii fundamentale:
I. Principiul dublei reprezentări a patrimoniului;
II. Principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice;
III. Principiul dublei determinări a rezultatului.
IV. Principiul dublei centralizări
I. Dubla reprezentare se realizează cu ajutorul Bilanţului.
Acest principiu se bazează pe echilibru permanent dintre activele patrimoniale şi
pasivele patrimoniale, echilibru denumit şi egalitate bilanţieră.
Dubla reprezentare abordează patrimoniul sub două aspecte:
1. sub aspectul componenţei şi destinaţiei (utilizării, alocării) elementelor
de activ;
2. sub aspectul provenienţei elementelor de capitaluri proprii şi datorii
II. Acest principiu creează un raport valoric de echivalenţă între utilizări/resurse,
intrări/ieşiri aferente mişcărilor individuale ale elementelor patrimoniale, mişcări ce
se produc într un echilibru permanent dat de echilibrul patrimonial.
Ecuaţiile de echilibru nu se mai stabilesc între totalul elementelor de activ şi totalul
elementelor de pasiv, ci între elementele individuale din Bilanţ şi elementele contului
de rezultate.
Pentru reflectarea existenţelor, a modificărilor şi transformărilor elementelor
individuale, contabilitatea utilizează CONTUL.
Dubla înregistrare dă posibilitatea exercitării unui control permanent asupra
exactităţii înregistrărilor efectuate cu privire la operaţiile economice şi financiare
efectuate de unitatea patrimonială.
III. Pentru reflectarea existenţelor, a modificărilor şi transformărilor elementelor
individuale, contabilitatea utilizează CONTUL.
Dubla înregistrare dă posibilitatea exercitării unui control permanent asupra
exactităţii înregistrărilor efectuate cu privire la operaţiile economice şi financiare
efectuate de unitatea patrimonială.
 IV. Presupune înregistrarea operaţiilor economice la nivelul a două tipuri de evidenţe:
Evidenţa cronologică
Evidenţa sistematică
Evidenţa cronologică presupune înregistrarea operaţiilor economice în ordinea
apariţiei şi efectuării lor.
Utilizează Registrul Jurnal
Presupune înregistrarea operaţiilor economice la nivelul a două tipuri de evidenţe:
Evidenţa cronologică
Evidenţa sistematică
Evidenţa sistematică presupune înregistrarea operaţiilor economice în funcţie de
conţinutul economic al acestora.

Principiile normative ale contabilităţii

Principiile normative asigură armonizarea contabilităţii, conferindu-i acesteia o

universalitate relativă.
Aplicarea acestor principii este puternic influenţată de normele (standardele)
contabile care sunt rezultatul normalizării contabile supuse influenţelor economice,
sociale şi politice.
Principiile normative pot fi clasificate în două categorii:
1. Principiile normative ale contabilităţii explicite (enunţate)
2. Principiile normative ale contabilităţii implicite (subînţelese)
Principiile normative ale contabilităţii explicite
I. Principiul continuităţii activităţii
II. Principiul permanenţei metodelor
III. Principiul prudenţei
IV. Principiul independenţei exerciţiului
V. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv
VI. Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere
VII. Principiul necompensării
VIII. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
IX. Principiul pragului de semnificaţie (principiul importanţei relative)

I. Principiul continuităţii activităţii se bazează pe presupunerea că într-un viitor previzibil,

entitatea îşi continuă în mod normal activitatea.
Entitatea nu are intenţia şi nici nu va fi obligată să intre în stare de lichidare sau de
reducere sensibilă a activităţii într-o perioadă viitoare.
Continuitatea activităţii impune evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia
inventarierii şi la închiderea exerciţiului la valoarea actuală a fiecărui element, în funcţie de
utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei.
II. Principiul continuităţii activităţii se bazează pe presupunerea că într un viitor previzibil,
entitatea îşi continuă în mod normal activitatea.
Entitatea nu are intenţia şi nici nu va fi obligată să intre în stare de lichidare sau de
reducere sensibilă a activităţii într o perioadă viitoare.
Continuitatea activităţii impune evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia
inventarierii şi la închiderea exerciţiului la valoarea actuală a fiecărui element, în funcţie de
utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei.
Nerespectarea acestui principiu, respectiv modificarea politicilor şi tehnicilor contabile
are loc atunci când noua metodă este impusă de lege sau de o autoritate cu atribuţii de
normalizare contabilă, precum şi în cazul în care se apreciază că această schimbare va oferi o
prezentare mai adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor.
Politicile contabile pot fi modificate atunci când intervine o schimbare semnificativă în
natura activităţii unei entităţi.

III. Nerespectarea acestui principiu, respectiv modificarea politicilor şi tehnicilor contabile

are loc atunci când noua metodă este impusă de lege sau de o autoritate cu atribuţii de
normalizare contabilă, precum şi în cazul în care se apreciază că această schimbare va oferi o
prezentare mai adecvată a evenimentelor şi tranzacţiilor.
Politicile contabile pot fi modificate atunci când intervine o schimbare semnificativă în
natura activităţii unei entităţi.
Aplicarea acestui principiu are în vedere următoarele aspecte:
 la închiderea exerciţiului se iau în considerare numai profiturile
recunoscute;
 se contabilizează toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale, chiar
dacă acestea apar între data închiderii exerciţiului şi data întocmirii
bilanţului şi nu se contabilizează profiturile probabile;
 se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor,
indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
IV. Independenţa exerciţiului presupune decuparea, secţionarea activităţii continue a unei
entităţi patrimoniale în exerciţii financiar contabile.
Conform acestui principiu, efectele tranzacţiilor şi alte evenimente sunt luate în calcul în
momentul în care acestea s au produs şi nu atunci când intervine plata sau încasarea de lichidităţi
sau echivalente de lichidităţi.
Independenţa exerciţiului presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor unei
entităţi patrimoniale, pe măsura angajării acestora.
Veniturile şi cheltuielile influenţează rezultatele exerciţiului la care se referă şi nu ale
exerciţiului în care au loc plăţile sau încasările.
V. În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina
separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de datorii, respectiv de
capitaluri proprii.
VI. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă bilanţului de închidere al
exerciţiului precedent.Schimbările de procedee de lucru, de metode, nu trebuie să influenţeze
situaţia iniţială (bilanţul de deschidere) al noului exerciţiu.Prin aplicarea acestui principiu se
asigură o informare corectă a utilizatorilor informaţiei contabile.
VII. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce
reprezintă datorii sau capitaluri proprii, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia
compensărilor între active şi pasive, permise de reglementările legale.
Aplicarea principiului necompensării presupune:

1. necompensarea între posturile de activ şi cele de datorii şi capitaluri proprii în

bilanţ;
2. necompensarea creanţelor cu datoriile faţă de acelaşi terţ;
3. necompensarea între venituri şi cheltuieli în contul de rezultate

VIII. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a

evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
Potrivit Cadrului General de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (IASB):
“Pentru ca informaţia să prezinte în mod credibil evenimentele şi tranzacţiile pe
care le reprezintă este necesar ca acestea să fie contabilizate şi prezentate în
concordanţă cu fondul lor şi cu realitatea economică, şi nu doar cu forma lor
juridică”.
IX. Potrivit acestui principiu: Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat
distinct în cadrul situaţiilor financiare.
Elementele cu valori nesemnificative, care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare
trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea separată.
Cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare trebuie evitate două extreme:
 să nu fie prea condensate sau agregate deoarece îngreunează utilizarea lor, duc la
decizii eronate şi fac dificil controlul;
 să nu abunde în detalii inutile şi nesemnificative deoarece se aglomerează traseele
de transmitere a lor şi se îngreunează activitatea de interpretare şi utilizare a
acestora.