UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

TESTE GRILĂ
EXAMEN DE LICENȚĂ
-Broșură informativă-

Coordonatori volum:

Instutuții de drept civil și procesual civil: Instutuții de drept penal și procesual penal:

Conf. univ. dr. Cristian Alunaru Conf. univ. dr. Marius Neculcea
Conf. univ. dr. Daniel Berlingher Conf. univ. dr. Georgeta Sabău
Conf. univ. dr. Daniela Creț Conf. univ. dr. Teodor Dascăl
Lect. univ. dr. Petre Ciacli

Lect. univ. dr. Ștefan Lucaciuc

Lect. univ. dr. Ioana Mihnea

1
INSTITUȚII DE DREPT CIVIL ȘI PROCESUAL
CIVIL

2
 GRILE
DREPT CIVIL - PARTEA GENERALĂ

1. Aplicarea legii civile în timp este guvernată de următoarele principii:

a) principiul egalității tuturor persoanelor în fața legii;
b) principiul aplicării imediate a legii noi;
c) principiul neretroactivității legii civile;
d) principiul teritorialității.

2. Elementele raportului juridic civil sunt:

a) părțile, obiectul, conținutul;
b) părțile, obiectul, cauza;
c) părțile, subiectul, conținutul;
d) părțile, obiectul, forma.

3. Potrivit principiul libertății contractuale:

a) părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele
impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri;
b) părțile sunt libere să acționeze cu bună-credință la negocierea și încheierea contractelor;
c) părțile sunt obligate să acționeze cu bună-credință la negocierea și încheierea contractelor;
d) părțile sunt libere să exercite drepturile și să execute obligațiile contractuale.

4. Actul juridic cu titlu oneros:

a) este actul juridic prin care fiecare parte urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu;
b) este actul juridic prin care fiecare dintre părțile contractante urmărește să obțină un folos, în
schimbul obligațiilor asumate;
c) presupune ca întinderea drepturilor și obligațiilor părților să fie determinată sau
determinabilă, oferind acestora șansa unui câștig;
d) presupune simpla manifestare de voință a părților, pentru încheierea sa valabilă.

5. Condițiile esențiale pentru validitatea unui act juridic sunt:

a) capacitatea de a contracta;
b) consimțământul părților;
c) un obiect determinat și licit;
d) o cauză licită și morală.

6. Consimțământul, ca și condiție de validitate a unui act juridic, trebuie:

a) să fie serios;
b) să fie licit;
c) trebuie să fie liber;

3
 d) trebuie să fie dat în cunoștință de cauză.

7. Viciile de consimțământ sunt:

a) eroarea;
b) dolul;
c) violența;
d) leziunea.

8. Eroarea, viciu de consimțământ:

a) este esențială, când poartă asupra naturii sau obiectului actului;
b) atrage nulitatea absolută a actului juridic;
c) este esențială când poartă asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia, în
lipsa căreia actul nu s-ar fi încheiat;
d) atrage nulitatea absolută, numai dacă poartă asupra unei norme juridice determinante pentru
încheierea contractului.

9. Obiectul actului juridic:

a) trebuie să fie determinat;
b) trebuie să fie determinat sau determinabil, sub sancțiunea nulității relative;
c) trebuie să fie licit, sub sancțiunea nulității absolute;
d) reprezintă o condiție de validitate esențială a actului juridic.

10. Cauza actului juridic:

a) reprezintă motivul care determină părțile să încheie actul juridic;
b) trebuie să existe, să fie licită și morală;
c) reprezintă o condiție de validitate esențială a actului juridic;
d) trebuie să fie determinată sau determinabilă.

11. Nulitatea actului juridic:

a) este o sancțiune civilă;
b) este un fapt juridic;
c) poate fi constatată de către instanța de judecată sau declarată prin acordul părților;
d) poate fi absolută sau relativă.

12. Nulitatea absolută:

a) poate fi invocată din oficiu de instanța judecătorească;
b) poate fi confirmată, în cazurile prevăzute de lege;
c) desființează în totalitate actul juridic;
d) trebuie să fie invocată din oficiu de instanța judecătorească.

13. Nulitatea relativă:

a) poate fi invocată din oficiu de instanța judecătorească;

4
 b) desființează parțial actul juridic;
c) poate fi invocată și de către cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată;
d) poate fi confirmată.

14. Efectele actului juridic sunt guvernate de principiile:

a) forței obligatorii, impreviziunii, relativității;
b) forței obligatorii, irevocabilității, relativității;
c) forței obligatorii, retroactivității, irevocabilității;
d) irevocabilității, relativității, retroactivității.

15. Efectele nulității actului juridic sunt guvernate de principiile:

a) retroactivității, irevocabilității, desființării actelor subsecvente;
b) retroactivității, relativității, desființării actelor subsecvente;
c) relativității, repunerii părților în situația anterioară, desființării actelor subsecvente;
d) retroactivității, repunerii părților în situația anterioară, desființării actelor subsecvente.

16. Constituie cauză de nulitate relativă:

a) nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea de exercițiu;
b) vicierea consimțământului uneia dintre părțile actului juridic;
c) nesocotirea unui interes general;
d) nesocotirea unui interes particular.

17. Nulitatea relativă:

a) poate fi invocată oricând;
b) poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție prevăzut de lege;
c) poate fi invocată oricând, pe cale de excepție;
d) poate fi invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.

18. Constituie cauze de nulitate absolută:

a) nesocotirea unui interes general;
b) nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la forma ad validitatem;
c)un obiect ilicit;
d)lipsa capacității de folosință.

19. Nulitatea absolută:

a) poate fi invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție;
b) poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție;
c) poate fi invocată pe cale de acțiune numai în termenul de prescripție prevăzut de lege;
d) poate fi invocată pe cale de excepție numai în termenul de prescripție prevăzut de lege.

5
20. Violența, viciu de consimțământ:
a) Poate atrage anularea contractului și atunci când este îndreptată împotriva unei persoane
apropiate de cel al cărui consimțământ a fost viciat;
b) nu există, dacă amenințarea se referă la exercitarea unui drept, chiar dacă a fost făcută cu
scopul de a obține un folos injust;
c) atrage anulabilitatea actului juridic;
d) atrage nulitatea absolută a actului juridic.

21. Dolul, viciu de consimțământ:

a) atrage nulitatea relativă a actului juridic;
b) se presupune;
c) există și dacă aceasta a fost săvârșit de către un terț, dar cu știrea cocontractantului;
d) în principiu, poate fi invocat de către partea al cărui consimțământ a fost viciat.

22. Lipsa cauzei, ca si condiție de validitate a actului juridic:

a) atrage anulabilitatea actului, în orice situație;
b) atrage nulitatea absolută a actului, în orice situație;
c) atrage nulitatea relativă a actului, numai în cazul actelor acauzale;
d) atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care actul a fost greșit calificat și
poate produce alte efecte juridice.

23. Cauza actului juridic:

a) trebuie expres prevăzută, sub sancțiunea nulității absolute a actului;
b) existența cauzei este prezumată de lege;
c) existența cauzei valabile este prezumată de lege, până la proba contrară;
d) nu constituie condiție de validitate, în cazul actelor juridice acauzale.

24. Forma actului juridic:

a) constituie o condiție esențială de validitate a actelor juridice solemne;
b) este prevăzută, ca o condiție de validitate, sub sancțiunea nulității absolute, în cazul actelor
juridice autentice;
c) trebuie îndeplinită pentru opozabilitate, în cazul actelor juridice consensuale;
d) constituie o condiție de validitate a actelor juridice, chiar dacă legea nu o prevede în mod
expres.

25. Confirmarea actului juridic anulabil:

a) poate fi expresă sau tacită;
b) rezultă din voința de a renunța la dreptul de a invoca nulitatea;
c) este o condiție de validitate, de fond, a actului juridic;
d) este o sancțiune civilă.
e)

26. Drepturile absolute:

6
 a) sunt opozabile ergaomnes;
b) sunt limitate ca număr;
c) sunt opozabile numai subiectului pasiv al raportului juridic;
d) sunt drepturi patrimoniale.

27. Drepturile patrimoniale:

a) sunt drepturi relative;
b) sunt drepturi absolute;
c) sunt opozabile ergaomnes;
d) sunt drepturi cu conținut economic.

28. Capacitatea de folosință:

a) este o condiție de validitate a actului juridic;
b) reprezintă aptitudinea persoanei de a fi subiect de drept;
c) reprezintă aptitudinea persoanei de a încheia acte juridice în nume propriu;
d) începe la împlinirea vârstei de 18 ani.

29. Capacitatea de exercițiu:

a) reprezintă aptitudinea persoanei de a fi subiect de drept;
b) reprezintă aptitudinea persoanei de a încheia acte juridice în nume propriu;
c) începe la nașterea persoanei și încetează la decesul acesteia, potrivit legii;
d) este o condiție de validitate a actului juridic.

30. Nulitatea actului juridic:

a) este o sancțiune civilă;
b) desființează actul juridic cu efect retroactiv;
c) desființează actul juridic numai pentru viitor;
d) desființează actul juridic pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către una dintre
părți.

31. După efectul lor actele juridice se împart în:

a) acte constitutive;
b) acte de conservare;
c) acte translative;
d) acte declarative.

32. Forma cerutã „ad validitatem”:

a) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea relativã a actului juridic;
b) constã, în toate cazurile, în întocmirea unui înscris autentic;
c) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea absolutã a actului juridic;
d) este incompatibilã cu manifestarea tacitã de vointã.

7
33. Pentru a fi valabilã, cauza actului juridic civil trebuie sã fie printre altele:
a) licitã;
b) posibilă;
c) probată;
d) morală.

34. Obiectul actului juridic civil constã în:

a) clauzele stabilite de pãrti;
b) conduita pãrtilor;
c) drepturile si obligatiile pãrtilor.
d) trebuie, printre altele, sã fie licit;
35. Aplicarea legii civile în spațiu este guvernată de:
a) principiul ultraactivității legii;
b) principiul teritorialității legii;
c) principiul egalității legii;
d) principiul spațialitățiilegii.

36. Aplicarea legii civile asupra persoanelor este guvernată de:

a) principiul generalității;
b) principiul personalității;
c) principiul egalității;
d) principiul ultraactivității.

37. Subiecții raportului juridic civil:

a) sunt persoane fizice de drept public;
b) sunt persoane juridice de drept privat;
c) sunt subordonați unul altuia din punct de vedere al voinței juridice;
d) sunt titularii drepturilor și obligațiilor care formează conținutul raportului juridic.

38. Conținutul raportului juridic civil:

a) este alcătuit din drepturile și obligațiile părților raportului juridic;
b) este dat de conduita părților raportului juridic;
c) este un element facultativ al raportului juridic;
d) face parte din structura raportului juridic.

39. Sunt bunuri fungibile:

a) bunurile de gen;
b) bunurile certe;
c) banii;
d) alimentele.

40. Drepturile patrimoniale:

8
 a) sunt drepturi cu conținut economic, putând fi evaluate în bani
b) sunt drepturi cu conținut economic, dar nu pot fi evaluate în bani;
c) sunt drepturi fără conținut economic, dar pot fi evaluate în bani;
d) sunt drepturi fără conținut economic, neputând fi evaluate în bani.

41. Alimentele:
a) sunt bunuri nefungibile;
b) sunt bunuri consumptibile;
c) sunt bunuri mobile;
d) sunt bunuri corporale.

42. Sunt avânzi-cauza:

a) succesorii cu titlu particular;
b) creditorii chirografari;
c) succesorii universali;
d) succesorii cu titlu universal.

43. Leziunea poate fi invocată în ceea ce privește:

a) actele juridice cu titlu oneros și comutative;
b) actele juridice cu titlu gratuit și aleatorii;
c) actele juridice multilaterale;
d) actele juridice unilaterale.

44. Drepturile de creanță:

a) sunt drepturi patrimoniale;
b) sunt drepturi reale;
c) sunt drepturi relative;
d) sunt drepturi opozabile ergaomnes.

GRILE DREPT CIVIL – DREPTURI REALE

9
1. Proprietate privată oferă titularului său:
a) dreptul de a poseda bunul;
b) dreptul de a folosi bunul;
c)dreptul de a dispune de bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege;
d) dreptul de concesiune.

2. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată:

a) pot duce la stingerea dreptului;
b) pot fi stabilite de proprietar, cu excepţiile legale;
c) sunt impuse de limitele materiale ale obiectului său;
d) pot fi stabilite prin lege.

3. Caracterele dreptului de propritate:

a) pot fi limitate de lege;
b) sunt caracterul absolut, exclusiv şi perpetuu;
c) sunt caracterul transmisibil, inviolabil şi incesibil;
d) au sorgintea în definiţia legală.

4. Dezmembrămintele dreptului de proprietate:

a) sunt limitate şi au izvorul în lege;
b) au natură contractuală şi sunt opozabile tuturor;
c) au ca obiect dreptul de dispoziţie;
d) sunt dreptul de superficie, de uzufruct, de uz, de abitaţie, de servitute şi coproprietate forţată.

5. Dreptul de superficie:
a) este un drept real ce conţine dreptul de proprietate asupra unei construcţii amplasate pe terenul
proprietatea altei persoane;
b) este un drept real ce conţine dreptul de proprietate asupra unei construcţii amplasate pe terenul
coproprietate cu o altă persoană;
c) cuprinde prerogativa folosinţei terenului;
d) permite înstrăinarea ori grevarea construcţiei de către proprietarul acesteia.

6. Dreptul de superficie se poate constitui:

a) perpetuu;
b) prin act juridic sub semnătură privată;
c) pe o durată de cel mult 99 de ani;
d) şi reînoi la expirarea duratei sale.

7. Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară:

a) dacă superficiarul a demolat construcţia;
b) la expirarea termenului;
c) prin pieirea construcţiei, dacă s-a stipulat expres;
d) dacă superficiarul nu îşi exercită dreptul mai mult de trei ani.

8. Uzufructul este dreptul:

10
 a) de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia;
b) un drept de creanţă asupra bunului altei persoane;
c) care presupune şi obligaţia de a conserva substanţa bunului;
d) valabil în toate cazurile numai prin inscriere în cartea funciară.

9. Uzufructul se poate constitui prin:

a) act juridic;
b) uzucapiune;
c) testament;
d) numai în favoarea unei persoane existente.

10. După constituirea uzufructului, fructele naturale şi industriale:

a) aparţin numai uzufructuarului;
b) aparţin numai uzufructuarului dacă a făcut investiţii pentru producerea lor;
c) revin nudului proprietar în masura în care acesta a investit pentru producerea lor;
d) aparţin uzufructuarului chiar dacă nudul proprietar a cheltuit pentru producerea lor.

11. Dacă uzufructul cuprinde bunuri consumptibile:

a) uzufructuarul are dreptul de a dispune de acestea;
b) uzufructuarul are obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare;
c) proprietarul poate cere contravaloarea lor la data stingerii uzufructului;
d) uzufructuarul are alegerea între a restitui bunuri de acelaşi fel sau contravaloarea lor.

12. Uzufructuarul are obligaţia:

a) de a respecta destinaţia bunurilor dată de nudul proprietar;
b) să îl despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea
necorespunzătoare a bunului:
c) să îl notifice pe nudul proprietar cu privire la întocmirea inventarului;
d) să preia bunul în starea în care se află la data constituirii uzufructului.

13. Dreptul de uz:

a) este un drept real principal;
b) este un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată;
c) este un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică;
d) poate avea obiect bunuri mobile şi bunuri imobile.

14. Dreptul de abitaţie:

a) este un drept real principal;
b) este un dezmembrământ al dreptului de proprietate privată;
c) este un dezmembrământ al dreptului de proprietate publică;
d) reprezintă dreptul titularului de a locui în locuinţa nudului proprietar.

15. Dreptul de uz se poate constitui:

a) prin acte juridice inter vivos cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;

11
 b) prin acte juridice mortis causa;
c) prin lege;
d) prin uzucapiune.

16. Servitutea se poate constitui:

a) prin act juridic;
b) prin uzucapiune;
c) prin acţiunea confesorie;
d) în scopul unei utilităţi viitoare a fondului dominant.

17. Servitutea de trecere:

a) este o servitute continuă, înscrisă în cartea funciară;
b) este o servitute aparentă, pozitivă, necontinuă;
c) conferă fiecărui coproprietar al fondului dominant câte o cale de trecere distinctă şi separată;
d) se stinge prin notificare de către nudul proprietar şi expropiere.

18. Proprietatea comună pe cote părţi:

a) este denumită de lege coproprietate;
b) este o proprietate devălmaşă;
c) poate fi obişnuită sau forţată;
d) este prezumată de lege dacă bunul este stăpânit în comun de mai multe persoane.

19. Coproprietarii unui bun:

a) sunt titulari exclusivi ai unor cote-părţi din dreptul de proprietate;
b) dispun în mod liber de cotele lor părţi din dreptul de proprietate;
c) sunt prezumaţi de lege că au cote părţi egale din dreptul de proprietate;
d) împart beneficiile şi sarcinile coproprietăţii conform cotelor de proprietate.

20. Fiecare coproprietar are dreptul:

a) să folosească bunul comun numai în acord cu voinţa comună a celorlalţi coproprietari;
b) să ia fructele bunului comun proporţional cu cota sa de proprietate;
c) să folosească bunul comun fără a schimba destinaţia sa şi a stânjeni drepturile celorlalţi
coproprietari;
d) să reclame fructele bunului comun de la ceilalţi coproprietari în termenul legal de uzucapiune.

21. Se pot face numai cu acordul tuturor coproprietarilor:

a) actele de folosinţă cu titlu gratuit;
b) actele de conservare;
c) locaţiunile de până la doi ani;
d) cesiunea de venituri imobiliare pe un termen mai mare de cinci ani.

22. Partajarea bunurilor comune se poate face:

a) numai la cererea tuturor coproprietarilor;
b) în natură, proporţional cu cota parte a fiecărui coproprietar;

12
 c) prin atribuirea intregului bun unui coproprietar, cu obligaţia plăţii unei sulte către ceilalţi
coproprietari;
d) prin vânzare şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota parte a fiecăruia.

23. Partajul suplimentar:

a) se face după desfiinţarea partajului voluntar;
b) suplineşte partajul voluntar realizat fără perticiparea tuturor coproprietarilor;
c) se poate face pentru bunurile comune omise de la partajul iniţial;
d) nu este valabil decât în formă autentică.

24. Acţiunea în revendicare:

a) este un mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată;
b) este un mijloc de apărare a posesiei;
c) are caracter imprescriptibil;
d) are obiect despăgubirea proprietarului.

25. Accesiunea:
a) este un mod derivat şi originar de dobândire a dreptului de proprietate;
b) desemnează dobândirea în proprietate de către proprietarul unui bun a tot ce se alipeşte, în urma
unui eveniment natural, de bunul său;
c) desemnează dobândirea în proprietate de către proprietarul unui bun a tot ce se alipeşte, în urma
faptei proprii ori a unui terţ, de bunul său;
d) desemnează dobândirea în proprietate de către proprietarul unui bun a tot ce se încorporează în
acesta.

26. Bunul mobil produs cu materialele altuia:

a) aparţine celui care l-a confecţionat;
b) aparţine celui care l-a confecţionat dacă valoarea manoperei este egală cu valoarea materialelor;
c) aparţine celui care l-a confecţionat dacă valoarea manoperei este mai mare decât valoarea
materialelor, la data confecţionării;
d) este proprietatea proprietarului materialelor.

27. Nu pot fi uzucapate:

a) bunurile mobile;
b) bunurile imobile înscrise în cartea funciară;
c) bunurile declarate prin lege inalienabile;
d) bunurile fără stăpân.

28. Uzucapiunea extratabulară:

a) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin posedarea neîntreruptă timp de 10 ani a
unui imobil, în condiţiile legii;
b) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin posedarea neîntreruptă timp de 10 ani, în
condiţiile legii, a unui imobil, de către o persoană care nu este înscrisă în cartea funciară;
c) este un mod de dobândire a dezmembrămintelor dreptului de proprietate, în condiţiile legii;
d) poate avea obiect un imobil neînscris în cartea funciară.

13
29. Uzucapiunea tabulară :
a) se aplică drepturilor reale principale înscrise în cartea funciară, fără cauză legitimă;
b) presupune o posesie utilă şi de bună credinţă, cu o durată de până la 5 ani;
c) este condiţionată de existenţa bunei credinţe la intrarea în posesia bunului şi la data înregistrării
cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară;
d) impune întabularea dreptului real după împlinirea termenului de 5 ani.

30. Posesia este definită legal ca:

a) exercitarea prepogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către un neproprietar;
b) exercitarea prepogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana care îl
stăpâneşte şi care se comportă ca un prporietar;
c) exercitarea faptică a altui drept real de către cel ce-l posedă şi care se comportă ca titularul
dreptului real respectiv;
d) exercitarea faptică a drepturilor reale de garanţie.

31. Posesia încetează prin:

a) trecerea bunului în proprietate publică;
b) pierderea stăpânirii bunului până la un an;
c) închirierea imobilului posedat de către posesor;
d) vânzarea bunului de către proprietar.

GRILE DREPT CIVIL – TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

1. Contractul valabil încheiat:

a) are putere de lege între părţile contractante şi reprezentanţii lor;
b) poate fi modificat de reprezentanţii legali ai persoanei juridice;
c) poate fi modificat, unilateral, ca excepţie, din cauze autorizate de lege;
d) încetează prin manifestarea de voinţă a reprezentantului minorului, parte a contractului.

2. În cazul impreviziunii:
a) debitorul poate negocia adaptarea rezonabilă şi echitabilă a contractului;
b) înstanţa de judecată poate distribui în mod echitabil între părţile contractului pierderile şi
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
c) înstanţa de judecată poate dispune încetarea contractului;
d) contractul poate fi revocat de părţi.

3. Prin acordul de voinţă al părţilor contractante:

14
 a) se constituie şi transmit drepturile reale asupra unor bunuri determinate, numai la
predarea lor;
b) se constituie şi transmit drepturile reale asupra unor bunuri de gen, numai la predarea
lor;
c) se constituie şi transmit drepturile reale asupra unor bunuri mobile determinate, chiar
înainte de predarea lor;
d) se constituie şi transmit drepturile reale asupra unor bunuri imobile determinate, chiar
înainte de predarea lor.

4. Dacă bunul nu este predat, riscul contractului:

a) rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, dacă nu există stipulaţie contrară;
b) revine dobânditorului dacă i s-a transferat proprietatea şi nu există stipulaţie contrară;
c) este preluat de creditorul pus în întârziere înainte de pieirea fortuită a bunului;
d) în cazul pieirii fortuite a bunului, revine debitorului obligaţiei de predare care pierde
dreptul la contraprestaţie.

5. În cazul transmiterii succesive a unui bun mobil către mai multe persoane:
a) este proprietar cel care a intrat mai întâi în posesia bunului;
b) este proprietar cel carea încheiat primul convenţia;
c) este proprietar cel care a somat primul pe debitor pentru predarea bunului;
d) este proprietar cel care a dobândit cu bună-credinţă posesia efectivă a bunului, chiar
dacă titlul său are dată ulterioară.

6. Denunţarea unilaterală a contractului:

a) poate fi stipulată în favoarea unei singure părţi;
b) poate fi stipulată în favoarea ambelor părţi;
c) poate fi exercitată în contractele cu executare succesivă numai după un termen rezonabil de
preaviz;
d) nu produce efecte în privinţa prestaţiilor executate.

7. Promisiunea de a contracta:
a) este convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii unui contract;
b) trebuie să conţină toate clauzele contractului promis fără de care părţile nu ar putea executa
promisiunea;
c) neîndeplinită dă dreptul beneficiarului la daune-interese;
d) neexecutată permite, în toate cazurile, la cerere, instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină
loc de contract.

8. Contractul legal încheiat:

a) este opozabil terţilor, ei neputând aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din acesta;
b) permite terţilor să ceară executarea contractului;
c) produce efecte numai între părţi, dacă legea nu prevede altfel;
d) produce efecte numai între părţi, dar legea poate stabili naşterea unor drepturi şi pentru terţi.

15
9. Drepturile şi obligaţiile contractuale:
a) la moartea unei părţi, se pot transmite succesorilor universali sau cu titlu universal, dacă legea,
părţile sau natura contractului permit;
b) aflate în strânsă legătură cu un bun se transmit odată cu acesta succesorilor cu titlu particular
ai părţilor;
c) încetează la decesul uneia dintre părţile contractante;
d) se sting dacă bunul de care sunt legate dispare.

10. Orice persoană are îndatorirea:

a) să respecte regulile de conduită pe care legea le impune;
b) să respecte regulile de conduită pe care obiceiul locului le impune;
c)să respecte tradiţiile;
d) să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime
ale altor persoane.

11. Orice persoană care a contractat:

a) are îndatorirea să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat;
b) răspunde de prejudiciul cauzat celeilalte părţi dacă, fără justificare, nu-şi îndeplineşta
obligaţiile contractate;
c) poate alege orice formă de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale;
d) poate cere desfiinţarea contractului pentru a nu-şi îndeplini propriile obligaţii contractuale.

12. Forţa majoră:

a) înlătură răspunderea când este cauza prejudiciului;
b) este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil;
c) este evenimentul care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de cel chemat să răspundă;
d) exonerează de răspundere pe debitor.

13. Cazul fortuit:

a) înlătură răspunderea când este cauza prejudiciului;
b) este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil;
c) evenimentul care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de cel chemat să răspundă;
d) dacă legea nu prevede altfel, exonerează de răspundere pe debitor.

14. Cel care cauzează altuia un prejudiciu prin exerciţiul drepturilor sale:
a) nu este obligat să îl repare;
b) are îndatorirea de a-l repara;
c) este dator să îl repare dacă exerciţiţiul dreptului este abuziv;
d) trebuie să înceteze exercitarea drepturilor sale.

15. Răspunderea civilă se poate limita prin acte juridice:

a) pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice, psihice sau sănătăţii victimei;
b) pentru prejudiciile cauzate cu intenţie;
c) pentru prejudiciile cauzate din culpă gravă;

16
 d) pentru prejudiciile cauzate bunurilor victimei prin neglijenţă sau imprudenţă.

16. Condiţiile esenţiale pentru răspunderea delictuală pentru fapta proprie sunt:
a) stabilite de lege, în mod imperativ;
b) pot fi negociate de părţi la încheierea oricărui contract;
c) includ răspunderea pentru cea mai uşoară culpă;
d) sunt aplicabile numai după încheierea unui contract valabil.

17. Condiţiile esenţiale pentru răspunderea delictuală pentru fapta proprie sunt:
a) prejudiciul, fapta ilicită, vinovăţia şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
b) includ răspunderea pentru cea mai uşoară culpă;
c) aplicabile tuturor persoanelor fizice şi juridice;
d) reglementate de Codul civil, Codul penal şi de Constituţie.

18. Caracterul ilicit al faptei prejudiciabile şi obligaţia de despăgubire sunt înlăturate:

a) când prejudiciul este rezultatul unui eveniment de forţă majoră;
b) dacă prejudiciul este cauzat agresorului de către cel aflat în legitimă apărare;
c) dacă prejudiciul este cauzat agresorului, print-o infracţiune, de către cel aflat în legitimă
apărare;
d) de împăcarea victimei cu agresorul.

19. Starea de necesitate:

a) înlătură caracterul ilicit al faptei numai dacă este săvârşită din culpă;
b) poate consta în distrugerea bunurilor altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de
un prejudiciu iminent;
c) poate consta în deteriorarea bunurilor altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii
de un pericol iminent;
d) este exoneratoare de orice repararea a prejudiciului.

20. Reparaţia prejudiciului:

a) se stabileşte luând în calcul situaţia concretă a autorului faptei prejudiciabile;
b) este integrală, dacă legea nu dispune altfel;
c) poate fi stabilită şi pentru prejudiciul viitor şi incert;
d) trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel păgubit, câştigul pe care l-ar fi putut realiza şi
cheltuielile făcute pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

21. Reparaţia prejudiciului:

a) se face la alegerea victimei, în natură sau prin plata unei despăgubiri;
b) are loc în funcţie de posibilităţile debitorului, în natură, prin restabilirea situaţiei
anterioare, sau prin echvalent bănesc;
c) are în vedere despăgubirea de la data acordării acesteia;
d) este posibilă numai prin hotărâre judecătorească.

22. În cazul vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii:

17
 a) despăgubirea se acordă numai sub forma de prestaţii băneşti periodice;
b) despăgubirea se rezumă la acoperirea cheltuielilor de îngrijire medicală şi de sporirea
nevoilor de viaţă ale celui păgubit;
c) instanţa va stabili numai o despăgubire provizorie;
d) despăgubirea poate fi stabilită prin acordul de voinţe al autorului prejudiciului şi a celui
vătămat.

23. Creditorul are dreptul la rezoluţiunea contractului:

a) dacă nu cere executarea silită a obligaţiilor contractuale;
b) şi la daune-interese, acestea putându-se cumula;
c) şi să o ceară în instanţă;
d) care poate opera de plin drept dacă legea sau părţile o prevăd în mod expres.

25. Acţiunea oblică este admisibilă când:

a) creanţa este certă, lichdă şi exigibilă;
b) debitorul refuză ori neglijează exercitarea drepturilor şi acţiunilor sale, prejudiciindu-l pe
creditor;
c) creditorul este prejudiciat de refuzul ori neglijenţa debitorului;
d) are obiect drepturi patrimoniale şi personale ale debitorului.

26. Condiţiile acţiunii revocatorii sunt:

a) caracterul cert al creanţei;
b) prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor;
c) frauda debitorului;
d) complicitatea terţilui la frauda debitorului.

27. Termenul de prescripţie al acţiunii revocatorii:

a) este termenul general de 3 ani;
b) este termenul special de un an;
c) începe să curgă la data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din actul atacat;
d) începe să curgă la data la care creditorul trebuia să cunoscă prejudiciul ce rezultă din actul
atacat;

28. Cesiunea de creanţă:

a) este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui
terţ;
b) este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva
debitorului cedat;
c) nu este posibilă între persoane juridice;
d) se aplică şi titlurilor de valoare la purtător.

29. Cesiunea de creanţă poate fi:

a) cu titlu gratuit, când i se aplică regulile contractului de vânzare;
b) cu titlu oneros, când i se aplică reguluie contractului de donaţie;

18
 c) temeiul predării către cesionar a bunului luat în gaj, în condiţiile acordului constituitorului;
d) revocată de către debitorul cedat.

GRILE DREPT CIVIL – CONTRACTE SPECIALE

1. În cazul vânzării moștenirii:

a) cumpărătorul trebuie să ramburseze vânzătorului sumele plătite de acesta din urmă pentru datoriile
şi sarcinile moştenirii, chiar anterior vânzării moştenirii, dacă nu s-a convenit altfel;
b) cumpărătorul este singurul răspunzător pentru datoriile moștenirii vândute, dacă părţile nu au stabilit
expres altfel;
c) cumpărătorul are dreptul să i se ramburseze sumele de bani încasate de vânzător, prin vânzarea unor
bunuri din moştenire, înainte de vânzarea acesteia din urmă;
d) contractul se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

2. În cazul contractului de mandat cu reprezentare:

a) notificarea mandantului cu privire la renunţarea la mandat nu este obligatorie;
b) mandantul care revocă mandatul nu este obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza
revocării nejustificate ori intempestive, decât dacă mandatul a fost cu titlu oneros;
c) acesta se consideră încheiat pe perioadă de 3 ani de la încheierea lui, dacă părţile nu au prevăzut un
termen;
d) acesta poate fi încheiat chiar şi tacit.

3. Garanția contra evicțiunii:

a) aparţine vânzătorului dintr-un contract de vânzare, dar poate fi invocată şi împotriva locatorului sau
a donatorului, dar numai în cazul unei donaţii cu sarcini;
b) este indivizibilă între debitori;
c) nu poate fi înlăturată ori restrânsă prin convenția părților atunci când tulburarea provine din fapta
unui terț;
d) poate interveni chiar şi atunci când tulburarea de drept provine din partea vânzătorului.

4. În cazul închirierii locuinței;

a) declarația unilaterală de reziliere, atunci când închirierea este pe durată nedeterminată, trebuie
emisă de locator cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 60 de zile, dacă intervalul de timp
pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
b) locatarul şi locatorul nu au dreptul de a denunţa unilateral contractul, atunci când acesta s-a
încheiat pe o perioadă determinată.
c) este permis ca o altă persoană să locuiască împreună cu chiriașul, cu excepția situației în care
există interdicție expresă în contract;

19
d) la încheierea unui nou contract de închiriere a locuinţei, chiriaşul are, la condiţii egale, drept de
preferinţă pentru încheierea unui nou contract, dar numai dacă şi-a executat obligaţiile născute în baza
închirierii anterioare.

5. Contractul de donaţie poate fi revocat:

a) numai pe cale judiciară, în caz de ingratitudine a donatarului.
b) de drept, pentru survenienţă de copil a donatorului;
c) pe cale judiciară, în cazul donaţiilor dintre soţi, dar numai până la încetarea sau desfacerea căsătoriei
prin divorţ;
d) pe cale judiciară, în cazul neexecutării sarcinii de către donatar, cu excepţia cazului când sarcina a
fost stipulată în favoarea donatarului iar executarea acesteia era supusă unui termen suspensiv care
nu a început să curgă pe durata vieţii donatorului.

6. Reparațiile bunului dat în locațiune:

a) pot fi în întregime în sarcina locatarului, dacă părţile au convenit expres prin contractul de locaţiune
în acest sens, cu reducerea corespunzătoare a chiriei.
b) sunt în sarcina locatarului dacă necesitatea lor rezultă din folosința obișnuită a bunului.
c) sunt, în toate cazurile, în sarcina locatorului, potrivit legii;
d) nu pot fi efectuate de locator decât la încetarea contractului deoarece, în caz contrar, ar fi stânjenită
exercitarea de către locatar a folosinței bunului;

7. În cazul producerii unei evicțiuni totale:

a) vânzătorul este obligat să înapoieze preţul în întregime chiar dacă, la data evicţiunii, valoarea
bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijenţa
cumpărătorului, fie prin forţă majoră.
b) cumpărătorul nu are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat să le restituie celui care l-a
evins, dacă vânzătorul a fost de bună credinţă şi nu a cunoscut cauza evicţiunii;
c) cumpărătorul nu poate opta între a cere rezoluțiunea contractului sau menținerea vânzării, cu
obligarea vânzătorului la despăgubiri.
d) în afară de restituirea preţului şi alte daune-interese, vânzătorul de bună credinţă trebuie să
ramburseze cumpărătorul toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că
lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau
utile.

8. În cazul vânzării făcute în schimbul unui preț care nu a fost determinat prin contract:
a) sancțiunea este, în toate cazurile, nulitatea absolută;
b) prețul poate fi stabilit de către una sau mai multe persoane desemnate prin acordul părților.
c) prețul poate fi determinat numai prin expertiză judiciară;
d) preţul poate fi determinat de părţi şi ulterior încheierii contractului, dar numai în baza unui acord de
voinţă liber consimţit şi numai până la data la care contractul trebuia executat.

9. În cazul promisiunii bilaterale (antecontract) de vânzare-cumpărare:

a) se nasc obligaţii de a face în sarcina ambelor părţi, chiar dacă o parte din preţ este plătit cu titlu de
arvună;
b) numai promitentul-cumpărător poate cere încheierea contractului;

20
c) dacă una din părţi nu îşi respectă din culpă obligaţia asumată, cealaltă parte are dreptul de a solicita
fie executarea antecontractului, fie rezoluţiunea acestuia cu daune-interese.
d) dacă promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţiile stabilite, promitentul-cumpărător poate cere
predarea bunului;

10. Donatorul:
a) din cadrul unei promisiuni de donaţie nu poate fi obligat la încheierea contractului de donaţie, nici
prin intermediul unei acţiuni în justiţie, dacă ulterior încheierii promisiunii se răzgândeşte şi nu mai
doreşte perfectarea donaţiei;
b) datorează garanţie pentru evicţiune dacă evicţiunea provine din faptul său personal;
c) nu datorează garanţie pentru evicţiune în nicio situaţie, întrucât donaţia este un contract cu titlu
gratuit;
d) datorează garanţie pentru vicii ascunse, numai dacă le-a cunoscut şi nu le-a comunicat donatarului şi
numai în limita prejudiciilor suferite de donatar din cauza acestor vicii.

11. În materia contractului de locaţiune:

a) chiria poate să fi stabilită şi în orice alte bunuri sau prestaţii, nu numai într-o sumă de bani;
b) dacă părţile încheie contractul pe o perioadă mai mare de 50 de ani, acesta este lovit de nulitate
absolută;
c) chiria trebuie plătită în avans pentru toată durata locaţiunii, dacă aceasta a fost încheiată pe o lună
de zile, dacă părţile nu au prevăzut expres altfel şi nici nu există uzanţe contrare;
d) locatarul poate încheia un contract de sublocaţiune numai dacă acest drept i-a fost conferit expres de
locator, prin contractul de locaţiune convenit.

12.Sunt supuse revocării pentru ingratitudine:

a) toate donațiile;
b) toate donațiile, mai puțin donațiile între soți;
c) toate donațiile, mai puțin donațiile făcute în favoarea căsătoriei;
d) donațiile între soți, numai în timpul căsătoriei.

13. Darul manual:

a) este un act juridic solemn;
b) poate avea ca obiect și un bun viitor;
c) este un act juridic consensual;
d) nu poate avea ca obiect un bun imobil.

14.În cazul donației cu sarcină:

a) donatarul este ținut să îndeplinească sarcina, numai în limita valorii bunului donat, actualizată la
data la care sarcina trebuia îndeplinită;
b) donatarul este ținut să îndeplinească sarcina, indiferent de valoarea bunului donat, dacă a acceptat
donația, în condițiile legii;

21
c) terțul în favoarea căruia a fost stipulată sarcina va putea cere fie executarea silită a acesteia, în
cazul neîndeplinirii ei de către donatar, fie revocarea donației;
d) neîndeplinirea sarcinii dă naștere dreptului donatorului și succesorilor lui să solicite numai
revocarea donației, aceștia neavând posibilitatea să solicite executarea silită a sarcinii.

15.Locatorul are obligația:

a) de a efectua reparațiile capitale;
b) de a efectua reparațiile degradărilor provenind din uzul normal al lucrului, caz fortuit sau vicii;
c) de garanție împotriva viciilor lucrului dat în locațiune, care împiedică sau micșorează folosirea lui,
numai dacă le-a cunoscut în momentul încheierii contractului;
d) să predea bunul dat în locațiune, numai dacă s-a obligat în mod expres la aceasta, prin contract.

16.Tacita relocațiune:
a) constituie o cauză de încetare a contractului de locațiune;
b) operează numai prin manifestarea de voință expresă a părților contractante;
c) presupune că noua locațiune se consideră încheiată pe aceeași durată ca cea prevăzută în
contractul inițial;
d) presupune încheierea unei noi locațiuni dacă, după împlinirea termenului locațiunii, locatarul
continuă să dețină bunul și să își îndeplinească obligațiile, fără vreo împotrivire din partea
locatorului.

17. Contractul de mandat:

a) este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;
b) este prezumat a fi cu titlu oneros, dacă mandatarul este un profesionist;
c) încetează la împlinirea unui termen de 5 ani de la încheierea lui, dacă părțile nu au prevăzut un
termen;
d) este consensual, prin excepție.

18. Mandatul este special, atunci când:

a) este împuternicită o singură persoană, expres prevăzută în contract;
b) este dat în vederea încheierii unui anumit act juridic de dispoziție;
c) este dat pentru o singură operațiune juridică, indiferent de felul ei;
d) împuternicirea nu are limite.

19. Contractul de vânzare-cumpărare:

a) este întotdeauna consensual;
b) este cu titlu oneros și aleatoriu, după caz;
c) este un contract sinalagmatic;
d) este un contract real.

20. În cazul vânzării bunurilor de gen:

22
 a) dreptul de proprietate se transferă cumpărătorului în momentul încheierii contractului, sub rezerva
respectării dispozițiilor legale referitoare la condițiile de validitate ale contractului;
b) riscul pieirii fortuite a bunurilor este suportat de către vânzător, indiferent de momentul transferului
dreptului de proprietate;
c) dreptul de proprietate se transmite cumpărătorului numai la momentul individualizării bunurilor;
d) plata prețului este condiționată de individualizarea și predarea bunurilor vândute.

21. Prețul fictiv:

a) atrage după sine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare;
b) atrage după sine nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare;
c) exonerează vânzătorul de obligația de garanție împotriva evicțiunii.
d) reprezintă acel preț, care este disproporționat față de valoarea bunului vândut;

22. De către cine se suportă cheltuielile vânzării, în lipsă de stipulaţie din partea părţilor contractante:
a) vânzător;
b) cumpărător;
c) vânzător și cumpărător;
d) poate fi orice terță persoană desemnată de vânzător care și-a asumat obligația
suportării costurilor vănzării.

23. Care este sancțiunea care intervine în cazul în care donația nu este încheiată în formă autentică:
a) rezoluțiunea,
b) nulitatea absolută;
c) nulitatea relativă;
d) rezilierea.

24. Ce condiții trebuie să îndeplinească donația încheiată între absenți pentru a fi valabilă:
a) oferta de donație trebuie să îmbrace forma autentică;
b) acceptarea ofertei de donație trebuie să îmbrace forma autentică,
c) atât oferta cât și acceptarea ofertei de donație trebuie să îmbrace forma autentică,
d) oferta să aibă loc în timpul vieții donatorului, fără a interesa momentul acceptării ofertei.

25. Nu pot dispune prin donatie:

a) minorii și persoanele puse sub interdicție judecătorească;
b) minorul în favoarea tutorelui chiar și după ce autoritatea tutelară a dat tutorelui descărcare de
gestiune,
c) persoanele neconcepute;
d) soții intre ei.

23
 GRILE DREPT CIVIL - SUCCESIUNI

1. Nedemnitatea succesorală:
a)nu poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp este în viață;
b) produce efecte de îndepărtare de la moştenire, ce pot fi înlăturate de cel care lasă
moştenirea printr-un testament întocmit ulterior faptei ce atrage nedemnitatea succesibilului, dar
numai dacă iertarea este expres menţionată în testament;
c)nu interzice copiilor nedemnului să vină, în condițiile legii, la moștenire;
d) nu împiedică copii nedemnului să vină la moştenirea celui faţă de care s-a săvârşit
fapta ce atrage nedemnitatea, prin reprezentarea succesorală a nedemnului;

2. Un legat cu titlu particular:

a) este nul absolut, atunci când are ca obiect un bun individual determinat, iar la data întocmirii
testamentului, testatorul nu a știut că bunul nu este al său.
b) conferă vocaţie legatarului la unul sau mai multe bunuri determinate din patrimoniul succesoral;
c) conferă legatarului dreptul la fructele bunurilor din ziua deschiderii moștenirii, chiar dacă cel

24
care a posedat bunurile a fost de bună-credință;
d) cuprinde și dreptul la acțiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus de către un terț, indiferent
de data producerii acestuia.

3. Fac parte din clasa a patra de moştenitori (clasa colateralilor ordinari):

a) vărul primar al defunctului;
b) strănepotul de frate al defunctului;
c) mătuşa defunctului, din partea mamei;
d) sora bunicului defunctului.

4. Moștenirea se împarte în mod egal între toţi moştenitorii:

a) dacă la moștenire vin în concurs ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați, indiferent de
numărul lor;
b) dacă la moștenire sunt chemați părinții defunctului și soțul supraviețuitor;
c) dacă la moștenire sunt chemați numai ascendenții privilegiați.
d) dacă la moştenire vin trei descendenţi ai defunctului, de gradul întâi, precum şi soţul
supravieţuitor al defunctului;

5. Nu poate primi prin testament:

a) persoana care, practicând ilegal medicina, l-a vindecat pe testator de o boală gravă;
b) preotul care l-a asistat pe testator din punct de vedere religios în cursul bolii care a provocat
decesul testatorului;
c) persoana pusă sub interdicţie judecătorească, cu condiţia ca hotărârea de punere sub interdicţie
să fi rămas definitivă înainte de deschiderea succesiunii;
d) notarul public care a autentificat testamentul defunctului;

6. Cota din moştenire ce se cuvine soţului supravieţuitor:

a) se stabileşte în funcţie de toţi ceilalţi succesibili cu vocaţie succesorală generală;
b) se stabileşte cu întâietate faţă de cotele celorlalţi moştenitori legali;
c) în concurs cu moştenitori legali aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi
venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele.
d) este de 1/3 din succesiune atunci când vine la moştenire în concurs cu copiii defunctului, chiar
exheredaţi.

7. Caducitatea legatului intervine:

a) în cazul decesului legatarului, survenit după decesul testatorului;
b) în cazul renunţării legatarului la legat, ce s-a produs după deschiderea succesiunii.
c) în cazul pieirii totale a bunului care formează obiectul legatului, chiar dacă aceasta s-a produs
după decesul testatorului;
d) în cazul distrugerii de către testator a bunului pe care l-a lăsat anterior prin testament unui
legatar cu titlu particular;

8. Nu constituie un legat cu titlu universal:

25
 a) legatul care conferă legatarului vocaţie la mai multe bunuri determinate ale testatorului, chiar
dacă acestea se află în locuri diferite;
b) legatul uzufructului a unei cote părţi din moştenire;
c) legatul care conferă mai multor legatari vocaţie la întreaga moştenire, dacă toţi acceptă legatul
astfel întocmit;
d) legatul având ca obiect toate bunurile mobile ale testatorului;

9. Legatul bunului altuia:

a) este valabil numai dacă testatorul nu ştia, la data întocmirii testamentului, că bunul nu este al
său;
b) este valabil, numai dacă testatorul ştia, la data întocmirii testamentului, că bunul nu este al său;
c) devine caduc, dacă testatorul nu dobândeşte bunul până la data deschiderii succesiunii;
d) poate aduce atingere rezervei succesorale ale rezervatarilor dacă valoarea bunului testat, chiar al
altuia fiind, depăşeşte limita cotităţii disponibile.

10. Pentru validitatea testamentului olograf:

a) acesta trebuie prezentat unui notar public, spre a fi vizat spre neschimbare, înainte de
executarea lui;
b) acesta trebuie cel puţin semnat de testator;
c) este suficientă punerea degetului (amprenta), dar numai dacă testatorul nu ştie sau nu
poate să scrie şi nici să semneze;
d) acesta trebuie scris în întregime, semnat şi datat de testator, cu propria sa mână.

11. Dreptul special de abitaţie al soţului supravieţuitor:

a) este un drept pe care soţul îl poate pretinde în concurs cu oricare din clasele de moştenitori
legali;
b) este un drept care poate fi restrâns la cererea moştenitorilor;
c) nu are o durată limitată în timp;
d) poate fi cedat de către soţul supravieţuitor, în cazul în care locuinţa asupra căreia poartă dreptul
de abitaţie nu îi este necesară soţului în întregime;

12. Moştenirea se împarte pe tulpini:

a) atunci când printre moştenitorii acceptanţi se află şi soţul supravieţuitor;
b) în cazul fraţilor şi surorilor care nu au aceeaşi mamă şi acelaşi tată cu fratele defunct;
c) în cazul în care operează reprezentarea succesorală;
d) în cazul în care la moştenire vin, în nume propriu, mai mulţi descendenţi ai defunctului, aflaţi
în gradul al treilea de rudenie faţă de acesta.

13. Poate folosi instituţia reprezentării succesorale pentru a veni la moştenirea defunctului;
a) soţia fratelui defunctului, predecedat acestuia;
b) bunicul sau bunica defunctului, dacă părinţii defunctului sunt nedemni;
c) descendentul de gradul al doilea faţă de defunct, dacă descendentul de gradul întâi, în viaţă fiind
la data deschiderii succesiunii, declară că renunţă la moştenire;
d) strănepotul de frate al defunctului;

26
 14. Au vocaţie succesorală generală la moştenirea defunctului:
a) toate rudele acestuia, până la gradul al patrulea inclusiv, în viaţă la data deschiderii succesiunii;
b) soţul legatarului universal predecedat, dar numai prin reprezentarea acestuia;
c) soţul supravieţuitor al defunctului, chiar dacă la data deschiderii succesiunii pe rolul instanţe
era pendinte o cerere de divorţ formulată de soţul supravieţuitor;
d) fiul vărului primar al defunctului, dar numai dacă nu existe rude ale acestuia aflate în grad de
rudenie mai apropiat cu defunctul;

15. Nedemnitatea succesorală:

a) este tratată de Codul civil ca fiind o condiţie generală a dreptului de a moşteni, care nu trebuie
să existe pentru ca succesibilul să poată veni la moştenire;
b) operează numai în cazul moştenirii legale, deoarece în materie testamentară există instituţia
revocării legatului pentru ingratitudine;
c) poate fi constatată de instanţa civilă, dacă cel acuzat de o faptă ce ar atrage nedemnitatea sa de
drept decedează în cursul procesului penal;
d) este înlăturată dacă, până la data deschiderii succesiunii, a intervenit reabilitarea nedemnului.

16. Data deschiderii succesiunii este:

a) data înregistrării decesului în registrul de stare civilă;
b) data înscrisă în hotărârea judecătorească declarativă de moarte ca fiind data morții;
c) data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte.
d) data morții fizice constatate, a celui care lasă moștenirea.

17. Locul deschiderii succesiunii:

a) este ultimul domiciliu al defunctului;
b) este locul constatării decesului;
c) este în circumscripția notarului public cel dintâi sesizat, atunci când în patrimoniul
succesoral nu există bunuri situate în România;
d) este locul înregistrării decesului.

18. Reprezentarea succesorală operează:

a) în principiu, în privința descendenților copiilor și a descendenților fraților și surorilor
defunctului;
b) chiar dacă reprezentantul a fost dezmoștenit de către reprezentat;
c) numai dacă reprezentantul îndeplinește condițiile generale pentru a-l moșteni pe reprezentat;
d) doar în privința descendenților copiilor și a descendenților fraților și surorilor defunctului.

19. Sunt moștenitori sezinari:

a) descendenții;
b) soțul supraviețuitor;
c) ascendenții privilegiați;

27
 d) ascendenții ordinari;

20. Sunt moștenitori rezervatari:

a) descendenții;
b) ascendenții privilegiați;
c) colateralii privilegiați;
d) soțul supraviețuitor.

21.Referitor la dreptul special al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și a obiectelor de uz

casnic, care au fost afectate folosinței comune a soților:
a) există doar dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu descendenții;
b) el va culege aceste bunuri peste cota sa succesorală;
c) dacă s-a dispus de aceste bunuri prin liberalități, actele respective sunt valabile;
d) există numai dacă aceste bunuri au fost procurate înainte de data întreruperii în fapt a
conviețuirii soților.

22. Validitatea cauzei testamentului se apreciază în raport de data:

a) redactării acestuia, independent de eventualele modificări ulterioare ale situației avute în vedere;
b) deschiderii succesiunii;
c) redactării testamentului sau a decesului, în funcție de împrejurări;
d) nu prezintă importanță, testamentul fiind un act juridic acauzal, potrivit legii.

23. Sunt incapabile de a primi prin testament:

a) persoanele neconcepute, la data întocmirii testamentului;
b) persoanele concepute, dar nenăscute, în momentul deschiderii succesiunii;
c) persoanele între 0-16 ani, la data deschiderii succesiunii;
d) persoanele neconcepute în momentul deschiderii succesiunii.

24. Testamentul olograf:

a) trebuie scris, semnat, datat de mâna testatorului;
b) dacă conține scriere străină fără legătură cu testamentului, este valabil;
c) dacă conține scriere străină în legătură cu testamentul este lovit de nulitate;
d) poate fi încheiat prin reprezentare, prin excepție.

25. Sunt irevocabile următoarele acte juridice făcute prin testament:

a) recunoașterea unui copil;
b) recunoașterea unei datorii;
c) remiterea de datorie;
d) recunoașterea filiației unui copil din afara căsătoriei, prin excepție;

28
 GRILE
DREPT PROCESUAL CIVIL

1. În faţa primei instanţe, ordinea de soluţionare a excepţiilor este următoarea:

a) excepţia de netimbrare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de
necompetenţă a instanţei;
b) excepţia de litispendenţă, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia de insuficientă
timbrare;
c) excepţia de necompetenţă materială, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia de
prescripţie a dreptului la acţiune.
d) excepţia de perimare, excepţia de nesemnare a cererii de chemare în judecată; excepţia
lipsei capacităţii de folosinţă;

2. Acţiunea în evacuarea pârâtului dintr-un spaţiu locativ este o acţiune civilă: a)confesorie;
b) patrimonială;
c) nepatrimonială.
d) provocatorie.

3. Excepţia de conexitate poate fi invocată:

a) de oricare din părţi, inclusiv din oficiu, în orice stadiu al pricinilor, cu condiţia ca
procesele să fie în acelaşi stadiu procesual;
b) şi de către părţi dar numai în procesele aflate în judecata în primă instanţă;
c) numai în pricinile pentru care legea prevede o competenţă teritorială relativă.
d) în pricinile aflate în faţa unor instanţe de acelaşi grad.

4. Limitele efectului devolutiv al apelului:

a) nu permit folosirea altor motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la
prima instanţă;
b) permit invocarea compensaţiei legale, pentru prima dată în apel, chiar dacă putea fi
invocată cu succes şi în faţa primei instanţe;
c) nu permit devoluţiunea integrală a cauzei, chiar dacă obiectul este indivizibil;
d) permit invocarea din oficiu de către instanţă a motivelor de ordine publică.

5. Pot fi invocate în faţa oricărei instanţe de fond, chiar şi pentru prima dată în apel:
a) excepţia de necompetenţă materială şi excepţia de necompetenţă generală a instanţelor;
b) excepţia de lipsă a calităţii de reprezentant al titularului cererii de chemare în judecată sau
de perimare a cererii de chemare în judecată;
c) excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia de litispendenţă;
d) excepţia necompetenţei generale a instanţei şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de
folosinţă.

6.Cererea de chemare în garanţie în cadrul unui proces civil:

a) poate fi formulată de reclamant, de către pârât sau chiar de către intervenientul principal
sau accesoriu;

29
 b) poate fi formulată numai împotriva unui terţ care este ţinut de o obligaţie legală de garanţie
sau de o obligaţie convenţională de garanţie, în virtutea unor raporturi juridice preexistente;
c) se va respinge, dacă cererea de chemare în garanţie a fost formulată de pârâtul faţă de care
s-a respins cererea de chemare judecată;
d) se poate depune până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe, în cazul în
care este formulată de intervenientul principal;

7. Pot renunţa la judecată:

a) cel atras forţat în proces despre care se afirmă că ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi
reclamantul;
b) intervenientul voluntar accesoriu, dar numai dacă are acordul părţii în favoarea căreia a
intervenit;
c) oricare dintre părţile originare ale procesului;
d) avocatul reclamantului, dar numai în temeiul unui mandat special dat în acest sens;

8. Prezumţia legală:
a) nu poate fi combătută prin proba contrară, decât dacă legea permite expres;
b) obligă partea în favoarea căreia operează să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex pe
care se întemeiază, cu excepţia cazului în care partea adversă recunoaşte în faţa instanţei acest fapt
cunoscut, vecin şi conex;
c) poate fi înlăturată prin proba contrară în toate cazurile.
d) poate fi pusă în discuţia părţilor, chiar şi de către instanţă din oficiu.

9. Sunt scutiţi de a fi ascultaţi ca martori şi pot refuza a depune mărturie:

a) concubinul uneia din părţi, cu excepţia cazului în care rezultă că părţile au convenit expres
sau tacit asupra ascultării sale în această calitate;
b) funcţionarul public, chiar şi după încetarea funcţiei sale, dacă nu a primit încuviinţarea de
a depune mărturie din partea autorităţii în care a funcţionat, în privinţa aspectelor de care a luat
cunoştinţă în exercitarea funcţiei sale publice;
c) slujitorii cultelor, cu privire la aspectele cunoscute în exercitarea atribuțiilor de serviciu,
chiar de ar primi încuviințarea persoanei în favoarea căreia trebuie să păstreze secretul;
d) persoanele condamnate pentru mărturie mincinoasă.

10.Constituie cerinţe extrinseci ale actului de procedură ce pot antrena nulitatea acestuia,
dispoziţiile legale referitoare la:
a) obligativitatea semnării cererii de chemare în judecată;
b) obligativitatea menţionării în citaţie a numărului dosarului;
c) reprezentarea procesuală;
d) participarea obligatorie a procurorului.

11. În caz de nulitate expresă a unui act de procedură:

a) vătămarea este prezumată de lege;

30
 b) nu este permisă înlăturarea vătămării fără anularea actului;
c) actul de procedură va fi anulat, chiar dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei
de nulitate a dispărut cauza acesteia, deoarece vătămarea este prezumată de lege;
d) partea trebuie să invoce excepţia de nulitate ivită în cursul judecăţii la termenul la care s-a
săvârşit neregularitatea dacă partea este prezentă, în cazul în care norma încălcată ocroteşte un
interes privat.

12. Judecarea cauzelor se suspendă de drept:

a) prin decesul reprezentantului sau a mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin
de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
b) prin decesul uneia dintre părţi, dacă cealaltă parte nu cere termen pentru introducerea în
cauză a moştenitorilor;
c) în cazul ivirii unui conflict de competenţă;
d) în cazul formulării unei excepţii de neconstituţionalitate.

13. Reprezintă un termen legal şi prohibitiv:

a) termenul de cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată pentru înmânarea
citaţiei părţii;
b) termenul cu cel puţin 10 zile anterior termenului de judecată fixat, în care trebuie
depus raportul de expertiză la dosar;
c) termenul stabilit de instanţă pentru dovedirea calităţii de reprezentant de către
mandatarul
părţii;
d) termenul de declarare a apelului.

14. În procesele de divorţ, partea nu poate fi reprezentată în faţa instanţelor de fond:

a) dacă este pusă sub interdicţie;
b) dacă nu a împlinit încă 18 ani;
c) dacă locuieşte statornic în străinătate;
d) dacă suferă de o boală gravă care o împiedică să participe la judecată.

15. Dacă instanţa de recurs sesizată cu o cerere de recurs împotriva deciziei date în apel, constată
că intervenientul accesoriu nu justifică un interes legitim de a interveni direct în recurs în litigiul ce
poartă între reclamantul- recurent şi pârâtul-intimat:
a) va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, prin încheiere ce va putea fi
atacată separat, cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare pentru partea lipsă şi de la pronunţare
pentru partea prezentă;
b) va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, prin încheiere definitivă;
c) va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, prin decizie definitivă.
d) va respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, prin încheiere supusă aceleaşi
căi de atac ca şi hotărârea ce se va pronunţa asupra fondului;

16. Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei prin care se desface căsătoria:
a) se va respinge ca nesusţinut dacă se prezintă numai reclamantul, iar pârâtul lipseşte;
b) se judecă, chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul;

31
 c) se va admite dacă reclamantul nu se prezintă nejustificat la judecată;
d) poate fi declarat în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinţei primei instanţe.

17. Vânzarea bunului comun prin licitaţie publică, în cadrul procesului de partaj:
a) se dispune dacă toţi coindivizarii solicită atribuirea bunului şi, nefiind alte bunuri, nu se
pot alcătui loturi pentru atribuire ;
b) se poate dispune dacă niciunul dintre copărtaşi nu solicită atribuirea bunului în proprietate
exclusivă;
c) se poate realiza chiar şi prin intermediul unui executor judecătoresc;
d) se va dispune dacă părţile, care nu au cerut atribuirea bunului, nu reuşesc vânzarea bunului
prin bună învoială în termenul stabilit de instanţă.

18. Procedura ordonanţei preşedinţiale:

a) se poate derula chiar şi fără citarea părţilor;
b) poate fi utilizată în litigiile privind raporturile de familie;
c) poate fi folosită pentru demolarea unor construcţii ridicate în mod nelegal, fără nici
un fel de autorizare;
d) poate fi utilizată chiar şi dacă există o judecată în curs asupra fondului dreptului.

19. Constituie cerinţe de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale:

a) aparenţa de drept;
b) executarea fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen;
c) caracterul vremelnic al măsurii solicitate;
d) lipsa unei ordonanţe preşedinţiale anterioare prin care să se fi dispus o măsură
provizorie contrară;

20. Cererea de pronunţare a unei ordonanţe de plată:

a) se judecă întotdeauna cu citarea părţilor;
b) se soluţionează de judecătorie;
c) trebuie precedată de o somaţie adresată debitorului prin intermediul executorului
judecătoresc, înainte de sesizarea instanţei competente;
d) va fi respinsă dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea
de probe
incompatibile cu specificul acestei proceduri speciale, iar acestea ar fi admisibile potrivit legii, în
procedura de drept comun.

21. Constituie hotărâri definitive potrivit legii:

a) hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;
b) hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel;
c) hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;
d) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs;

22.Constituie titlu executoriu, potrivit legii:

a) cambia;
b) hotărârile judecătoreşti executorii;

32
c) biletul la ordin;
d) actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie
titlu executoriu. În lipsa originalului, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia
legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

23.Executarea silită încetează în cazul în care:

a) creditorul a renunţat la executare;
b) s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de
executare, precum şi alte sume datorate potrivit legii;
c) a fost admisă contestaţia la executare şi anulat procesul verbal de licitaţie publică;
d) a fost desfiinţat titlul executoriu.

24. Constituie motiv de abţinere a grefierului de şedinţă:

a) dușmănia dintre un afin de gradul al treilea a grefierului şi o rudă de gradul al patrulea a uneia
dintre părţi;
b) dacă unul din membrii completului de judecată este vărul primar al tatălui grefierului;
c) dacă a primit de la una dintre părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de avantaje.
d) dacă este cumnatul avocatului care reprezintă una din părţile din proces.

25. Sunt de competenţa judecătoriei, în primă instanţă, cererile privitoare la:

a) grăniţuirea a două imobile învecinate;
b) înregistrarea tardivă a naşterii;
c) împărţirea bunurilor comune, chiar dacă valoarea masei partajabile depăşeşte
1.000.000 de lei;
d) strămutarea pricinilor, în cazurile expres prevăzute de lege.

26. Este de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al defunctului:

a) cererea de anulare sau rezoluţiune a vânzării de drepturi succesorale;
b) cererea prin care moştenitorii solicită să se constate prescripţia dreptului de a
obţine executarea silită a unui debit al defunctului faţă de un terţ creditor;
c) cererea reală în revendicare imobiliară introdusă de un terţ împotriva
moştenitorilor;
d) cererea de constatare a nulităţii absolute a testamentului, pentru viciu de
consimţământ.

27. Cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii:

a) se soluţionează de urgenţă;
b) se soluţionează fără citarea părţilor;
c) se soluţionează prin încheiere;
d) se soluţionează de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată.

28. În cazul ordonanţei preşedinţiale:

a) la solicitarea reclamantului, cererea de ordonanţă preşedinţială va putea fi
transformată într-o cerere de drept comun;

33
 b) motivarea ordonanţei trebuie făcută în cel mult 24 de ore de la pronunţare;
c) judecata se efectuează de urgenţă şi cu precădere;
d) ordonanţa se poate ataca cu apel.

29. Acţiunile civile, în funcţie de natura şi obiectul dreptului exercitat, se pot clasifica în:
a) acţiuni patrimoniale şi acţiuni extrapatrimoniale; acţiuni mobiliare şi acţiuni imobiliare;
b) acţiuni personale şi acţiuni reale; acţiuni petitorii şi acţiuni posesorii;
c) acţiuni în realizarea dreptului;
d) acţiuni în constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului.

30. Principiul celerităţii vizează:

a) cerinţa desfăşurării ritmice, operative, dinamice a procesului civil;
b) posibilitatea acordată părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de drept şi de fapt
care apare în cursul procesului civil;
c) obligaţia instanţei de a cerceta direct toate elementele care interesează dezlegarea pricinii;
d) posibilitatea conferită de lege părţilor de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de
apărare.

31. Curţile de apel judecă în primă instanţă:

a) cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;
b) cererile date deCodul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară
de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
c) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
d) cererile de evacuare.

32. În funcţie de modul de exprimare a legiuitorului, nulităţile pot fi:

a) nulităţi proprii şi nulităţi derivate;
b) nulităţi relative şi nulităţi absolute;
c) nulităţi totale şi parţiale;
d) nulităţi exprese şi nulităţi implicite.

33. Cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familiese judecă de către:
a) judecătorie;
b) tribunal;
c) curtea de apel;
d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

34. După modul de calcul, termenele pot fi:

a) termene absolute şi termene relative;
b) termene de succesiune şi termene de regresiune;
c) termene pe minute, ore, zile, săptămâni, luni sau ani;
d) termene legale, termene judecătoreşti şi termene convenţionale.

34
 35. Cererile posesorii se judecă, în primă instanţă, de către:
a) judecătorie;
b) tribunal;
c) curtea de apel;
d) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

36. Competenţa de a soluţiona cererea de strămutare pentru motivul de bănuială legitimă dacă
strămutarea se solicită de la curtea de apel revine:
a) instanţei învestite cu judecarea cererii principale;
b) tribunalului;
c) Curţii de apel;
d) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

37. În situaţia repunerii în termen, partea care nu a efectuat actul de procedură în perioada legală
trebuie să formuleze o cerere în acest sens în:
a) 5 zile de la încetarea împiedicării;
b) 10 zile de la încetarea împiedicării;
c) 15 zile de la încetarea împiedicării;
d) 20 zile de la încetarea împiedicării.

38. Ordonanţa de plată se aplică:

a) bunului sau bunurilor care fac obiectul litigiului;
b) sumelor de bani, titlurilor de valoare urmăribile, bunurilor datorate debitorului de o a treia
persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor;
c) creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care
rezultă dintr-un contract civil;
d) oricăreia dintre situaţiile menţionate.

39. Încheierile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi:

a) pot fi atacate cu apel;
b) sunt definitive;
c) pot fi atacate cu recurs;
d) nu pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită.

40. Conform legii procesual-civile nu se poate încuviinţa executarea provizorie:

a) în cauzele referitoare la posesie;
b) în cazul desfiinţării de construcţii, plantaţii sau a altor lucrări cu aşezare fixă;
c) în situaţia despăgubirilor pentru accidente de muncă;
d) în cazul intabulării unui drept sau radierii lui din cartea funciară.

41. Pentru titlurile emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie al dreptului de a obţine
executarea silită este de:

35
 a) 3 ani;
b) 5 ani;
c) 7 ani;
d) 10 ani.

42. Suspendarea facultativă poate fi dispusă, conform legii procesual-civile, în situaţia în care:
a) a decedat mandatarul uneia dintre părţi cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
b) a încetat funcţia tutorelui sau curatorului;
c) când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui
drept care face obiectul unei alte judecăţi;
d) când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;.

43. Apelul principal se depune sub sancţiunea nulităţii la:

a) instanţa de apel;
b) instanţa a cărei hotărâre se atacă;
c) instanţa ierarhic superioară celei a cărei hotărâre se atacă;
d) oricare dintre instanţele menţionate.

44. Formele executării silite directe sunt:

a) urmărirea silită mobiliară;
b) poprirea;
c) predarea silită a bunurilor mobile;
d) executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face.

45. Acţiunea de divorţ poate fi intentată:

a) doar de către soţi;
b) de către soţi şi de către creditorii unuia dintre soţi;
c) de către soţi şi de către moştenitorii soţului;
d) de către soţi, de către creditorii unuia dintre soţi şi de către moştenitorii soţului.

46. Împotriva hotărârii pronunţate în materie de divorţ, dacă i s-a respins cererea, reclamantul poate
exercita:
a) apel;
b) recurs;
c) contestaţie în anulare;
d) revizuire.

47. În situaţia în care cererea de partaj este introdusă pe cale principală, competenţa de soluţionare a
acesteia aparţine:
a) judecătoriei de la domiciliul pârâtului când se împart doar bunuri mobile;
b) tribunalului de la domiciliul pârâtului când se împart doar bunuri mobile;

36
 c) judecătoriei de la locul situării imobilului dacă printre bunurile partajate se află şi bunuri de
acest gen;
d) tribunalului de la locul situării imobilului dacă printre bunurile partajate se află şi bunuri
de acest gen.

48. Deţin calitate procesuală activă pentru exercitarea acţiunii de partaj:

a) oricare dintre coproprietari, coindivizari şi codevălmaşi, ceilalţi având calitatea procesuală de
pârâţi;
b) doar coproprietarii, ceilalţi având calitatea procesuală de pârâţi;
c) doar coindivizarii, ceilalţi având calitatea procesuală de pârâţi;
d) doar codevălmaşii, ceilalţi având calitatea procesuală de pârâţi.

49. În cazul în care părţile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, calea procedurală
pusă la dispoziţia părţii interesate pentru a intra în posesia bunurilor atribuite la partaj şi a căror
predare i-a fost refuzată de ceilalţi coproprietari este: a) apelul;
b) executarea silită a hotărârii de partaj, care constituie titlu executoriu şi poate fi pusă în
executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului; c) contestaţia în anulare;
d) acţiunea în revendicare.

50. Din perspectivă procedurală, cererea în constatare:

a) este o acţiune prin intermediul căreia se tinde a se constata o stare de fapt;
b) este o acţiune prin care se tinde la dovedirea existenţei sau inexistenţei unui drept;
c) este o acţiune admisibilă în toate cazurile;
d) este inadmisibilă dacă partea are la dispoziţie cererea în realizare.

51. Încheierea primei instanţe prin care se admite în principiu cererea de intervenţie voluntară
principală formulată de un terţ:
a) nu poate fi atacată cu nicio cale de atac;
b) poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă
şi de la comunicare pentru partea lipsă;
c) este susceptibilă de apel în termen de 10 zile de la comunicare;
d) poate fi atacată numai odată cu fondul.

52. Poate fi disjunsă:

a) soluţionarea cererii principale de soluţionarea cererii de intervenţie accesorie;
b) soluţionarea cererii principale de soluţionarea cererii reconvenţionale;
c) soluţionarea cererii principale de soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulată de
pârât;
d) soluţionarea cererii principale de soluţionarea cererii de intervenţie principală, chiar dacă
intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii.

37
53. Instanţa poate invoca din oficiu:
a) excepţia de necompetenţă materială;
b) excepţia de prescripţie;
c) excepţia lipsei calităţii de reprezentant;
d) excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

54. Dacă din deliberare rezultă mai mult de două opinii:

a) fiecare judecător este dator să îşi motiveze propria opinie în cuprinsul hotărârii judecătoreşti;
b) completul se întregeşte cu participarea preşedintelui instanţei sau a preşedintelui de secţie
după caz;
c) pricina se repune pe rol în complet de divergenţă;
d) judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură opinie.

55. Înscrisul sub semnătură privată recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit
de lege ca recunoscut:
a) face dovadă între părţi până la proba contrară;
b) face dovadă între părţi ca început de dovadă scrisă;
c) face dovadă între părţi până la declararea sa ca fals;
d) face deplină dovadă faţă de orice persoană până la declararea sa ca fals.

56. Împotriva încheierii de respingere a contestaţiei privind tergiversarea procesului

contestatorul poate efectua:
a) apel;
b) recurs;
c) contestaţie în anulare;
d) plângere.

57. Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi:
a) înainte de începerea oricărei dezbateri;
b) în termen de 10 zile de la începerea dezbaterilor;
c) oricând pe parcursul dezbaterilor;
d) când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea
dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.

58. Apelul incident şi apelul provocat se depun de către intimat:

a) în termenul de apel principal;
b) odată cu întâmpinarea la apelul principal;
c) în termenul de 15 zile de la data când li s-a comunicat cererea de apel principal;
d) până la sfărşitul dezbaterilor în apelul principal.

59. Pentru judecarea revizuirii depunerea întâmpinării:

38
a) este obligatorie, aceasta urmând a fi depusă la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea primului
termen de judecată;
b) este obligatorie, aceasta urmând a fi depusă la dosar cu cel puţin 15 zile înaintea primului
termen de judecată;
c) este obligatorie, aceasta urmând a fi depusă la dosar la primul termen de judecată; d) nu
este obligatorie.

60. Dacă prin lege nu se dispune altfel, încheierile executorului judecătoresc:

a) se dau fără citarea părţilor şi se comunică acestora;
b) sunt executorii de drept;
c) pot fi atacate numai cu contestaţie la executare;
d) pot fi atacate numai cu recurs.

39
INSTITUȚII DE DREPT PENAL ȘI PROCESUAL
PENAL

40
 GRILE DREPT PENAL - PARTE GENERALĂ

1. Nu poate fi trasă la răspundere penală:

a. persoana fizică care nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b. o instituţie publică care desfăşoară şi o activitate care face parte din domeniul privat;
c. o instanţă de judecată
d. o societate comercială.

2. Intenţia indirectă(eventuală) există când făptuitorul:

a. făptuitorul nu prevede urmarea faptei sale şi nu o urmăreşte, dar acceptă posibilitatea producerii
ei;
b. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, pe care o urmăreşte, şi acceptă posibilitatea producerii ei;
c. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, pe care, deşi nu o urmăreşte, acceptă posibilitatea
producerii ei
d. făptuitorul nu prevede urmarea faptei sale şi nu o urmăreşte, şi nici nu acceptă posibilitatea
producerii ei

3. În cazul culpei cu prevedere:

a. făptuitorul nu acceptă urmarea faptei sale;
b. făptuitorul acceptă urmarea faptei sale;
c. făptuitorul consideră fără temei, că urmarea nu se va produce
d. făptuitorul acceptă urmarea faptei sale, considerând fără temei, că urmarea nu se va produce.

4. În cazul culpei cu prevedere, spre deosebire de intenţia indirectă:

a. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, pe care o acceptă;
b. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, pe care nu o acceptă;
c. făptuitorul nu acceptă urmarea eventuală a faptei sale;
d. făptuitorul acceptă urmarea eventuală a faptei sale.

5. În cazul intenţiei directe:

a. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, dar nu o urmăreşte;
b. făptuitorul prevede urmarea faptei sale, dar nu o urmăreşte, acceptând însă posibilitatea producerii ei;
c. făptuitorul prevede urmarea faptei sale şi o urmăreşte;
d. prevede urmarea faptei sale, dar nu o urmăreşte, socotind fără temei că nu se va produce.

6. În cazul culpei fără prevedere, făptuitorul:

a. nu acceptă urmarea faptei sale, considerând, fără temei, că urmarea nu se va produce;
b. nu prevede urmarea faptei sale, considerând, fără temei, că urmarea nu se va produce;
c. nu prevede urmarea faptei sale, deşi trebuia şi putea să o prevadă;
d. nu prevede urmarea faptei sale, considerând, că urmarea nu se va produce.

7. Intenţia repentină:
a. se naşte sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea
persoanei vătămate;

41
b. se naşte sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de procesul naşterii;
c. este definită în partea generală a Codului penal;
d. este definită şi în legi speciale.

8. Praeterintenţia:
a. cuprinde reunite, intenţia şi culpa;
b. poate cuprinde şi intenţia repentină;
c. cea mai frecventă formă de praeterintenţie este aceea în care sunt reunite intenţia directă, în
raport cu rezultatul urmărit, şi culpa fără prevedere, în raport cu rezultatul mai grav;
d. cuprinde întotdeauna intenţia directă.

9. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi aplicată:

a. numai dacă este prevăzută de lege ca pedeapsă unică;
b. chiar dacă este prevăzută de lege ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii;
c. în unele cazuri, când făptuitorul a comis mai multe infracţiuni, chiar dacă pentru niciuna dintre
infracţiunile săvârşite legea nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă;
d. numai dacă există circumstanţe agravante.

10. Pedeapsa închisorii poate fi aplicată:

a. şi dacă, în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile din
concurs este numai amenda;
b. şi dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este numai detenţiunea pe viaţă,
dar există circumstanţe atenuante;
c. şi dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este numai amenda, dar există
circumstanţe agravante;
d. în caz de recidivă post-executorie, chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşită este numai amenda.

11. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi;

a. se aplică numai pe lângă pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
b. nu se aplică dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii;
c. se poate aplica şi dacă executarea pedepsei principale a fost suspendată sub supraveghere;
d. nu se poate aplica dacă executarea pedepsei principale a fost suspendată sub supraveghere.

12. Executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi începe;

a. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b. după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate,
c. întotdeauna, numai după executarea pedepsei principale;
d. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, indiferent de pedeapsă.

13. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii poate fi aplicată, printre alte condiţii, dacă;
a. numai dacă legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii;
b. instanţa a decis să aplice pedeapsa închisorii, dacă această pedeapsă este alternativă la pedeapsa
amenzii sau la pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

42
c. prin infracţiunea săvârşită să se fi obţinut sau să se fi urmărit obţinerea unui folos patrimonial;
d. indiferent de felul infracţiunii săvârşite, dar numai dacă legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii.

14. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se dispune;

a. dacă persoana condamnată nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte;
b. numai în cazul în care pentru infracţiunea săvârşită legea prevede şi pedeapsa amenzii;
c. indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa
amenzii;
d. în cazul în care pentru infracţiunea săvârşită legea prevede numai pedeapsa amenzii.

15. Degradarea militară:

a. se pune în executare la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;
b. se pune în executare după executarea pedepsei principale;
c. aplicarea acestei pedepse este obligatorie când condamnatul are calitatea de militar în activitate, în
rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de 10 ani sau mai mare
sau detenţiunea pe viaţă;
d. este şi măsură de siguranţă.

16. Publicarea hotărârii definitive de condamnare:

a. se dispune obligatoriu în cazurile prevăzute de lege;
b. este întotdeauna facultativă;
c. se face în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, numărul
apariţiilor fiind stabilit de către instanţă, pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui
identitatea altor persoane;
d. nu se dispune faţă de persoanele fizice.

17. Pedeapsa accesorie se aplică:

a. doar dacă s-a aplicat şi o pedeapsă complementară;
b. numai în cazul detenţiunii pe viaţă sau a închisorii;
c. şi dacă s-a aplicat pedeapsa amenzii, iar alături de aceasta s-a aplicat şi o pedeapsă complementară;
d. numai în cazul în care s-a aplicat pedeapsa închisorii.

18. Pedepsele accesorii:

a. produc efecte de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, chiar dacă cel
condamnat este încarcerat ulterior, indiferent de timpul scurs până la încarcerare;
b. nu produc efecte pe timpul cât condamnatul se află în stare de evadare;
c. produc efecte faţă de condamnatul liberat condiţionat, până la împlinirea duratei pedepsei.
d. se aplică întotdeauna pe lângă pedeapsa principală.

19. Măsurile educative neprivative de libertate se iau obligatoriu:

a. minorul se află la prima încălcare a legii penale şi este judecat pentru comiterea unei infracţiuni pentru
care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani;

43
b. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea nou săvârşită este mai mică de 7 ani închisoare, iar
minorul a mai săvârşit anterior o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat;
c. dacă a mai săvârşit anterior o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce nu a fost
executată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea nou săvârşită este amenda sau
închisoarea mai mică de 7 ani;
d. indiferent de infracţiunea săvârşită.

20. Măsurile educative privative de libertate se pot lua;

a. dacă minorul se află la prima încălcare a legii penale şi este judecat pentru comiterea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani;
b. dacă minorul se află la prima încălcare a legii penale şi este judecat pentru comiterea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani;
c. dacă a mai săvârşit anterior o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea nou săvârşită este de la 1 an la 5 ani
închisoare;
d. dacă făptuitorul este recidivist.

21. Măsurile educative privative de libertate se iau;

a. obligatoriu, dacă minorul a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe
viaţă;
b. întotdeauna facultativ;
c. obligatoriu, dacă a mai săvârşit anterior o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a
fost executată, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea nou săvârşită este închisoarea de 7
ani sau mai mare, ori detenţiunea pe viată;
d. obligatoriu, dacă minorul a comis anterior un concurs de infracţiuni.

22. Faţă de minorul care răspunde penal se poate dispune aplicarea:

a. unei măsuri de siguranţă;
b. unei măsuri educative;
c. unei pedepse complementare;
d. unei pedepse principale.

23. Faţă de minorul care răspunde penal:

a. nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei;
b. nu se poate dispune publicarea hotărârii de condamnare;
c. nu se poate dispune internarea medicală;
d. nu se poate dispune o măsură de siguranţă.

24. Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă
infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa:
a. poate dispune prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege
pentru aceasta;
b. dispune înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c. poate dispune înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate;

44
d. dispune înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.

25. Liberarea din centrul educativ se poate dispune, printre alte condiţii:
a. numai după împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani;
b. şi înainte de împlinirea de către minor a vârstei de 18 ani;
c. dacă minorul a executat cel puţin jumătate din durata internării;
d. indiferent cât s-a executat din durata internării.

26. În cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat,
pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea
săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care:
a. dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, indiferent de felul măsurii, iar pedeapsa este
amenda, se execută numai amenda;
b. dacă măsura educativă este privativă de libertateiar pedeapsa este amenda, se execută numai
măsura educativă;
c. dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică numai
pedeapsa închisorii;
d. dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, indiferent de felul măsurii, iar pedeapsa este
amenda, se aplică o măsură educativă privativă de libertate.

27. Măsurile de siguranţă:

a. se pot lua doar dacă făptuitorului i se aplică o pedeapsă;
b. se pot lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă, cu excepţia cazului în care există
o cauză justificativă;
c. se pot lua indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă, cu excepţia cazului în care există
o cauză de neimputabilitate;
d. se pot lua întotdeauna, indiferent dacă făptuitorului i se aplică sau nu o pedeapsă.

28. Internarea medicală:

a. se poate lua faţă de făptuitorul bolnav psihic;
b. se poate lua faţă de făptuitorul consumator cronic de substanţe psihoactive;
c. se poate lua faţă de făptuitorul care a comis o infracţiune din cauza unei boli, inclusiv cea provocată
de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive; d. nu se poate lua faţă de minorul cu
vârsta de 15 ani.

29. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii:
a. se poate lua faţă de făptuitorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală datorită incapacităţii,
nepregătirii sau altor asemenea cauze;
b. se poate lua faţă de făptuitorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală datorită nedemnităţii
sau incorectitudinii;
c. nu se poate lua dacă nu se aplică o pedeapsă,
d. se poate lua numai dacă făptuitorul a comis o infracţiune.

30. Actele preparatorii:

a. nu sunt incriminate niciodată, pentru a încuraja pe făptuitor să nu treacă la comiterea faptei;

45
b. uneori sunt incriminateca infracţiuni autonome;
c. nu sunt posibile în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă;
d. sunt posibile la orice infracţiune.

31. Actele preparatorii:

a. au loc întotdeauna, înainte de începerea executării acţiunii;
b. sunt incriminate ca acte de complicitate anterioară, dacă autorul săvârşeşte o infracţiune în formă
consumată sau care rămâne în faza de tentativă pedepsibilă;
c. pot fi şi concomitente începerii executării acţiunii;
d. pot fi şi ulterioare începerii executării acţiunii.

32. Tentativa nu este posibilă:

a. la infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie;
b. la infracţiunile de obicei:
c. la infracţiunile de pericol;
d. la infracţiunile săvârşite cu intenţie indirectă.

33. Nu există tentativă:

a. în caz de faptă putativă;
b. când făptuitorul foloseşte pentru comiterea infracţiunii o armă defectă, pe care o credea ca fiind în
stare de funcţionare;
c. când rezultatul nu se produce datorită modului greşit de concepere a săvârşirii infracţiunii;
d. când rezultatul dorit nu se produce datorită erorii făptuitorului.

34. Tentativa se pedepseşte:

a. prin sistemul diversificării pedepsei;
b. prin sistemul parificării pedepsei;
c. numai când legea o prevede expres;
d. indiferent de fapta comisă.

35. Desistarea:
a. este posibilă indiferent de forma tentativei;
b. trebuie să aibă loc, întotdeauna, din proprie iniţiativă a făptuitorului, înainte de descoperirea faptei;
c. este posibilă şi în cazul tentativei terminate,
d. poate avea loc şi după descoperirea faptei.

36. În cazul pluralităţii naturale de făptuitori, participaţia nu este posibilă sub forma:
a. coautoratului;
b. instigării;
c. complicităţii;
d. autoratului.

37. Participaţia:
a. există când la săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzută de legea penală, au participat mai multe persoane
decât era necesar pentru săvârşirea acelei infracţiuni;

46
b. nu este posibilă sub forma instigării la o pluralitate constituită;
c. presupune întotdeauna cooperarea cu vinovăţie a mai multor făptuitori la comiterea aceleiaşi
infracţiuni;
d. presupune ca cel puţin doi făptuitori să comită fapta cu intenţie.

38. Pentru existenţa coautoratului:

a. este obligatoriu ca făptuitorii să participe cu acte de executare la comiterea infracţiunii;
b. este obligatoriu ca făptuitorii să fie prezenţi împreună la locul comiterii faptei;
c. este obligatoriu ca făptuitorii să comită fapta cu intenţie directă;
d. nu este obligatoriu ca făptuitorii să participe cu acte de executare la comiterea infracţiunii.

39. Coautoratul este posibil:

a. în cazul pluralităţii constituite;
b. în cazul participaţiei improprii;
c. în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă;
d. în cazul infracţiunilor săvârşite prin inacţiune.

40. Coautoratul nu este posibil:

a. în cazul infracţiunilor cu subiect activ calificat;
b. în cazul infracţiunilor săvârşite prin inacţiune;
c. în cazul infracţiunilor ce se comit în persoană proprie;
d. în cazul infracţiunilor săvârşite cu praeterintenţie.

41. Instigarea:
a. este posibilă la infracţiunile săvârşite din culpă;
b. este posibilă la infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie;
c. nu este posibilă la infracţiunile cu subiect activ calificat;
d. nu este posibilă la infracţiunile săvârşite din obicei.

42. În cazul instigării urmată de executarea faptei de către autor:

a. dacă autorul s-a desistat, instigatorul va răspunde pentru tentativă la infracţiunea la a cărei săvârşire a
instigat;
b. dacă cel instigat comite doar o tentativă nepedepsibilă, instigatorul nu va răspunde penal;
c. dacă cel instigat săvârşeşte o infracţiune mai puţin gravă decât cea la care a fost instigat, instigatorul
nu va răspunde pentru instigare la infracţiunea efectiv comisă de către autor; d. instigatorul va
răspunde, întotdeauna, pentru fapta efectiv comisă de autor.

43. Complicitatea:
a. se săvârşeşte numai cu intenţie directă;
b. se poate săvârşi şi cu praeterintenţie;
c. este posibilă la infracţiunile săvârşite din culpă;
d. se poate săvârşi şi din culpă.

44. Complicitatea materială nu este posibilă:

a. la infracţiunile cu subiect activ calificat;

47
b. la infracţiunile săvârşite prin omisiune;
c. la infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie;
d. la infracţiunile de rezultat.

45. În caz de complicitate:

a. dacă autorul comite o faptă mai puţin gravă, complicele va răspunde pentru fapta efectiv comisă de
către autor;
b. dacă autorul comite o faptă mai gravă decât cea la care a fost ajutat de complice sau la care acesta a
participat cu acte de înlesnire, complicele va răspunde pentru fapta la care a participat cu acte de
ajutare sau înlesnire;
c. complicele răspunde întotdeauna pentru fapta efectiv comisă de către autor;
d. dacă autorul comite o faptă mai puţin gravă, complicele va răspunde pentru fapta la care a instigat.

46. Dacă complicele împiedică săvârşirea infracţiunii:

a. autorul va răspunde pentru tentativă, dacă tentativa se pedepseşte;
b. va fi sancţionat pentru complicitate la tentativa comisă de autor, dacă tentativa se pedepseşte;
c. instigatorul va fi sancţionat pentru tentativa comisă de autor, dacă tentativa se pedepseşte;
d. nu va fi sancţionat pentru complicitate la tentativa comisă de autor, dacă tentativa se pedepseşte.

47. În caz de participaţie:

a. toţi participanţii vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor;
b. este posibil ca autorul să nu fie sancţionat;
c. este posibil ca un coautor să nu fie sancţionat;
d. complicele va fi sancţionat cu o pedeapsă mai puţin aspră decât autorul.

48. În caz de participaţie improprie:

a. instigatorul şi complicele vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu
intenţie;
b. întotdeauna, autorul(coautorul) nu va putea fi tras la răspundere penală;
c. autorul(coautorul) va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă din culpă, iar
dacă legea nu incriminează fapta când este săvârşită din culpă, autorul sau coautorul nu va putea fi
tras la răspundere penală;
d. instigatorul şi complicele vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşită din culpă de către autor.

49. În caz de concurs de infracţiuni:

a. una sau unele dintre infracţiunile pot rămâne în faza de tentativă pedepsibilă;
b. este obligatoriu ca cel puţin una dintre infracţiuni să fie realizată în formă consumată;
c. este obligatoriu ca cel puţin una dintre infracţiuni să fie săvârşită cu intenţie;
d. făptuitorul trebuie să aibă calitate de autor la cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite.

50. În caz de concurs cu conexitate etiologică:

a. infracţiunile sunt săvârşite cu intenţie;
b. făptuitorul poate participa la comiterea faptelor în orice calitate;

48
c. este obligatoriu ca făptuitorul să aibă calitatea de autor;
d. una dintre infracţiuni poate fi comisă din culpă.

51. În caz de concurs cu conexitateconsecvenţială:

a. obligatoriu, ultima infracţiune trebuie să fie realizată în formă consumată;
b. ultima infracţiune se săvârşeşte, întotdeauna, cu intenţie;
c. făptuitorul poate săvârşi faptele în calitate de autor(coautor), instigator sau complice;
d. prima infracţiune se comite, întotdeauna, cu intenţie.

52. În caz de concurs ideal:

a. toate infracţiunile pot fi săvârşite cu praeterintenţie;
b. făptuitorul poate comite acţiunea(inacţiunea) în calitate de autor, coautor, instigator sau complice;
c. făptuitorul nu poate avea doar calitatea de instigator;
d. se comit mai multe acţiuni sau inacţiuni.

53. La stabilirea pedepsei pentru concurs de infracţiuni:

a. se aplică numai sistemul cumulului juridic;
b. se poate aplica orice sistem de sancţionare;
c. nu se aplică niciodată sistemul absorbţiei;
d. nu se aplică niciodată sistemul cumulului aritmetic.

54. În caz de concurs ideal, dacă s-a aplicat o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amenda:
a. se execută numai pedeapsa închisorii;
b. se execută pedeapsa închisorii, la care se adaugă în parte pedeapsa amenzii;
c. se execută pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
d. se execută pedeapsa închisorii, la care se adaugă o treime din pedeapsa amenzii.

55. În caz de evadare din stare legală de arest preventiv:

a. pedeapsa pentru evadare se adaugă la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce a determinat arestarea
preventivă;
b. pedeapsa pentru evadare se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce a
determinat arestarea preventivă, după regulile de la concurs;
c. perioada cât făptuitorul s-a aflat în stare de arest preventiv se scade din pedeapsa finală;
d. perioada cât făptuitorul s-a aflat în stare de arest preventiv nu se scade din pedeapsa finală.

56. În caz de graţiere totală post-condamnatorie pentru una dintre infracţiunile concurente, dacă în
concurs s-au săvârşit trei infracţiuni:
a. pedeapsa aplicată pentru concurs se va descontopi în pedepsele componente, se va înlătura sporul de
pedeapsă aplicat în urma contopirii, se va constata graţierea, se vor contopi pedepsele negraţiate după
regulile de la concurs şi se va deduce din pedeapsa finală perioada executată;
b. pedeapsa aplicată pentru concurs se va descontopi în pedepsele componente, se va înlătura sporul de
pedeapsă aplicat în urma contopirii, se va constata graţierea, se vor contopi pedepsele negraţiate în
pedeapsa cea mai grea la care se va adăuga sporul de pedeapsă aplicat iniţial, după care se va deduce
din pedeapsa finală perioada executată;

49
c. aplicarea sporului de pedeapsă este facultativă;
d. nu se aplică spor de pedeapsă.

57. Constituie primul termen al recidivei o hotărâre de condamnare prin care infractorul a fost
condamnat la:
a. pedeapsa închisorii de 2 ani pronunţată pentru comiterea unei infracţiuni praeterintenţionate, pentru
care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere;
b. pedeapsa închisorii de 2 ani pronunţată pentru un concurs de infracţiuni, una dintre infracţiunile din
concurs fiind o infracţiune intenţionată pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 1o luni închisoare;
c. pedeapsa închisorii de 2 ani pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei;
d. pedeapsa închisorii de 2 ani pronunţată pentru comiterea unei infracţiuni din culpă.

58. Pentru existenţa primului termen al recidivei post-condamnatorii, trebuiesc îndeplinite, printre altele,
următoarele condiţii:
a. pedeapsa aplicată să fie de cel puţin 1 an închisoare;
b. pedeapsa să nu fie aplicată pentru comiterea unei infracţiuni din culpă;
c. pedeapsa să fie aplicată pentru comiterea unei infracţiuni praeterintenţionate;
d. pedeapsa stabilită să fie mai mare de 1 an închisoare.

59. Nu poate constitui primul termen al recidivei post-condamnatorii:

a. hotărârea definitivă prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;
b. pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii;
c. pedeapsa închisorii, dacă această pedeapsă a rezultat ca urmare a înlocuirii pedepsei amenzii cu
pedeapsa închisorii;
d. hotărârea definitivă prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.

60. Nu poate constitui primul termen al recidivei o hotărâre definitivă de condamnare:

a. pentru o infracţiune pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii;
b. la pedeapsa închisorii de 1 an pentru o infracţiune praeterintenţionată;
c. la pedeapsa amenzii;
d. la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an pentru o infracţiune intenţionată.

61. Pentru existenţa celui de al doilea termen al recidivei post-condamnatorii trebuiesc îndeplinite,
printre altele, următoarele condiţii:
a. pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea nou săvârşită să fie de un an sau mai mare sau
detenţiunea pe viaţă;
b. noua infracţiune să fie săvârşită în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub
supraveghere;
c. noua infracţiune să fie săvârşită din culpă;
d. noua infracţiune să fie săvârşită în stare de evadare.

62. Pentru infracţiunea ce reprezintă al doilea termen al recidivei nu se poate aplica: a. amenda;
b. închisoarea;
c. internarea într-un centru de detenţie;
d. amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii.

50
 63. Pentru sancţionarea recidivei post-condamnatorii:
a. în caz de concurs de infracţiuni, se aplică, mai întâi, regulile de sancţionare ale recidivei
postcondamnatorii, apoi, cele ale concursului;
b. în caz de concurs de infracţiuni, se aplică mai întâi, regulile de sancţionare ale concursului de
infracţiuni, apoi cele ale recidivei post-condamnatorii;
c. se aplică sistemul cumulului aritmetic;
d. se aplică sistemul cumulului juridic.

64. În caz de săvârşire a noii infracţiuni în timpul executării pedepsei ce constituie primul termen al
recidivei:
a. pedeapsa aplicată pentru infracţiunea nou săvârşită se va adăuga la restul de pedeapsă rămas
neexecutat din prima condamnare;
b. pedeapsa aplicată pentru infracţiunea nou săvârşită se va adăuga la pedeapsa ce constituie primul
termen al recidivei;
c. dacă s-a săvârşit un concurs de infracţiuni, restul rămas neexecutat se stabileşte prin raportare la
momentul comiterii primei infracţiuni concurente;
d. dacă s-a săvârşit un concurs de infracţiuni, restul rămas neexecutat se stabileşte prin raportare la
momentul comiterii ultimei infracţiuni concurente.

65. Dacă se evadează din executarea pedepsei ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii
şi în stare de evadare făptuitorul comite un concurs de infracţiuni:
a. pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se cumulează cu restul de pedeapsă neexecutat din
pedeapsa din a cărei executare s-a evadat, la pedeapsa astfel rezultată adăugându-se pedeapsa finală
stabilită pentru concursul reprezentat de celelalte infracţiuni comise;
b. se vor aplica, mai întâi, regulile de la concurs, stabilindu-se pedeapsa rezultantă pentru concurs,
pedeapsă ce se va adăuga la restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa din a cărei executare sa
evadat;
c. pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se cumulează cu restul de pedeapsă neexecutat din
pedeapsa din a cărei executare s-a evadat, apoi, separat, la pedeapsa astfel rezultată se va adăuga
pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre celelalte infracţiuni concurente, iar în final, pedepsele astfel
stabilite se vor contopi după regulile de la concurs;
d. se aplică, mai întâi, regulile de sancţionare a recidivei.

66. Nu există pluralitate intermediară dacă:

a. primul termen este reprezentat de o hotărâre definitivă prin care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei;
b. infracţiunea ce constituie al doilea termen a fost comisă din culpă;
c. primul termen este reprezentat de pedeapsa amenzii;
d. primul termen este reprezentat de pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii.

67. În cazul legitimei apărări:

a. atacul să pună în pericol grav persoana celui atacat ori interesul public;
b. atacul constă întotdeauna într-o faptă prevăzută de legea penală;
c. atacul poate consta şi dintr-o omisiune;

51
d. ameninţarea sau injuria constituie atac în înţelesul legii penale.

68. În cazul stării de necesitate, pericolul:

a. poate să fie şi viitor;
b. trebuiesă fie inevitabil;
c. trebuie să ameninţe viaţa, integritatea corporală sau sănătatea doar a celui aflat în pericol sau un bun
important al acestuia, sau un interes general;
d. trebuie să nu poată să fie înlăturat decât prin săvârşirea faptei.

69. Excesul neimputabil:

a. presupune existenţa unei proporţii între atac şi apărare;
b. se întemeiază pe tulburare sau temere;
c. produce efecte in rem;
d. nu presupune existenţa unei proporţii între atac şi apărare.

70. În cazul în care există circumstanţe atenuante:

a. dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită amenda alternativ cu închisoarea, se aplică amenda;
b. limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime;
c. se aplică o pedeapsă orientată spre minimul special;
d. dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică pedeapsa
închisorii.

71. Renunţarea la aplicarea pedepsei:

a. constituie o hotărâre de condamnare;
b. produce efecte asupra măsurilor de siguranţă;
c. nu produce efecte asupra obligaţiilor civile;
d. nu constituie o hotărâre de condamnare.

72. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune:

a. dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mică;
b. dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mică de 7 ani;
c. dacă pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;
d. dacă infractorul şi-a exprimat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

73. Prescripţia răspunderii penale:

a. nu operează din oficiu;
b. nu operează în cazul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
c. profită tuturor participanţilor la comiterea infracţiunii, indiferent de calitate;
d. nu operează în cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.

74. Împăcarea:
a. este posibilă pentru doar pentru infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu
iar posibilitatea împăcării este prevăzută de lege;

52
b. nu este posibilă, în nici un caz, pentru infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
c. poate să intervină pe tot parcursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară sau în timpul
judecăţii;
d. poate să intervină pe tot parcursul urmăririi penale, până la citirea actului de sesizare.

75. Graţierea:
a. produce efecte in personam şi nu se răsfrânge asupra participanţilor;
b. poate produce efecte şi in rem, caz în care profită tuturor participanţilor;
c. nu operează cu privire la măsurile educative;
d. are efecte şi asupra măsurilor de siguranţă.

53
54
 GRILE DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

1. Lovirea victimei cu un cuțit (cu lama de 15 cm.) în abdomen, cu consecința unei eviscerații,
victima reușind să atenueze forța loviturii și prin urmare viața nu i-a fost pusă în pericol
constituie:
a. infracțiunea de vătămare corporală
b. tentativă la infracțiunea de omor
c. infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
d. infracțiunea de ucidere din culpă

2. În cazul infracțiunii de determinare sau înlesnire a sinuciderii, dacă făptuitorul procură

victimei mijloacele necesare pentru sinucidere, ocazie cu care și săvârșește acte de cooperare
directă la sinuciderea acestuia, fapta constituie:
a. infracțiune de omor
b. infracțiune de determinare sau înlesnire a sinuciderii
c. complicitate la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii
d. instigare la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii

3. Fapta persoanei care constrânge victima pentru a se sinucide constituie:

a. complicitate la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii
b. infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii
c. infracțiunea de omor
d. instigare la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii

4. Care este încadrarea juridică a faptei, dacă în urma unui accident rutier fapta are ca rezultat
uciderea a două persoane?
a. infracțiunea de ucidere din culpă, în varianta simplă
b. două infracțiuni de ucidere din culpă aflate în concurs ideal
c. infracțiunea de ucidere din culpă, în varianta agravată
d. două infracțiuni de ucidere din culpă aflate în concurs real

5. Infracțiunea de loviri și alte violențe:

a. se poate săvârși prin acțiune
b. se poate săvârși prin inacțiune
c. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
d. acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu

6. Fapta inculpatului care și-a constrâns prin amenințări victima să se arunce de la etajul IX a
unui bloc, având drept consecință moartea acesteia, constituie infracțiunea de:
a. omor calificat
b. determinarea sau înlesnirea sinuciderii
c. loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
d. vătămare corporală

55
7. Constituie omor calificat:
a. omorul săvârșit asupra unui judecător, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu
b. omorul săvârșit prin cruzimi
c. omorul săvârșit de către o persoană care a comis anterior o ucidere din culpă
d. omorul săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere
penală sau de la executarea unei pedepse

8. Aplicarea unei lovituri de cuțit din zona gâtului, urmată de 58 de zile de îngrijiri medicale,
constituie infracțiunea de:
a. vătămare corporală
b. tentativă de omor
c. loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
d. omor calificat

9. Dacă în urma unui accident rutier victima necesită pentru vindecare 80 zile de îngrijiri
medicale, fapta va constitui:
a. infracțiunea de vătămare corporală din culpă
b. infracțiunea de loviri şi alte violenţe
c. infracțiunea de vătămare corporală
d. infracțiunea de ucidere din culpă

10. Încăierarea se caracterizează prin:

a. participarea mai multor persoane, împărţite în tabere, formate din cel puţin două persoane
fiecare, între care au loc acte reciproce de violenţă
b. este o infracţiune cu pluralitate naturală de subiecţi activi
c. fiecare participant va răspunde ca autor al infracţiunii de încăierare
d. nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale sau care a încercat să-
i despartă pe alţii

11. În cazul infracțiunilor de lovire și alte violențe și a infracțiunii de vătămare corporală din culpă
săvârșită asupra unui membru de familie:
a. acțiunea penală se exercită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
b. acțiunea penală se exercită și din oficiu
c. împăcarea părților înlătură răspunderea penală
d. membrul de familie pot fi și persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi
sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc

12. Care este încadrarea juridică în cazul săvârșirii unui omor asupra fratelui soției:
a. infracțiunea de omor simplu
b. infracțiunea de omor calificat, profitând de stare de neputință a victimei de a se apăra
c. infracțiunea de violență în familie
d. infracțiunea de omor calificat săvârșit asupra unei rude apropiate

56
13. Elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal,
poate consta în:
a. restrângerea totală a libertății de mișcare a persoanei fizice
b. restrângerea parțială a libertății de mișcare a persoanei fizice
c. răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra
d. lipsirea de libertate să fie ilegală

14. Lipsirea de libertate în mod ilegal se deosebeşte de represiunea nedreaptă prin:

a. locul săvârşirii faptei
b. calitatea subiectului activ
c. motivaţia săvârşirii faptei
d. relațiile sociale ocrotite

15. Fapta inculpatului care a lipsit-o pe victimă de libertate, având asupra sa un pistol cu glonț, de
care nu s-a folosit la comiterea faptei, constituie: a. lipsire de libertate în mod ilegal, prin
răpire
b. lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta simplă întrucât arma nu a fost folosită
c. lipsire de libertate în mod ilegal, în varianta agravată (săvârșită de către o persoană înarmată)
d. nu constituie infracțiune

16. Cerințele esențiale pentru întregirea elementului material al laturii obiective în cazul
infracțiunii de amenințare sunt:
a. amenințarea să fie aptă și serioasă, astfel încât să producă o temere persoanei amenințate
b. ameninţarea trebuie să aibă ca obiect săvârşirea unei infracţiuni ori a unei fapte păgubitoare,
îndreptată împotriva persoanei ameninţate sau asupra unei alte persoane
c. amenințarea să fie îndreptată asupra persoanei amenințate sau asupra unei alte persoane
cunoscute celui amenințat astfel încât să-i producă acea temere
d. nici una din variantele de mai sus

17. Infracțiunea de omor se săvârșește:

a. numai cu intenție directă
b. cu intenție directă sau indirectă
c. din culpă cu prevedere
d. din culpă fără prevedere
e.
18. Infracțiunea de șantaj constă în:
a. amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru
persoana amenințată
b. acţiunea de constrângere exercitată asupra unei persoane, să dea, să facă, să nu facă ceva
împotriva voinţei sale
c. acţiunea de constrângere exercitată asupra unei persoane, să sufere ceva împotriva voinţei
sale
d. amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru
un membru de familie al persoanei amenințate

57
19. În cazul infracțiunii de viol indiferent de forme sau modalități:
a. subiect activ sau pasiv nu poate fi decât o persoană de sex masculin
b. subiect pasiv poate fi și persoană care nu a împlinit 16 ani
c. subiect activ pot fi două sau mai multe persoane, indiferent de sex
d. subiect activ/pasiv pot fi rude în linie directă, frate sau soră

20. Forma de vinovăție în cazul infracțiunii de viol este:

a. intenția directă
b. intenția indirectă
c. culpa, în ambele forme
d. intenția depășită – praeterintenția

21. Lipsirea de libertate în mod ilegal este absorbită de infracțiunea de viol atunci când:
a. lipsirea de libertate este necesară realizării actului sau raportului sexual și se prelungește și
după acest moment
b. violul, ca infracțiune scop nu s-a realizat
c. lipsirea de libertate este necesară realizării actului sau raportului sexual
d. nici una din variantele de mai sus

22. Constituie modalitatea agravată a infracțiunii de viol:

a. victima este rudă în linie directă
b. fapta este săvârșită în public
c. atunci când fapta a fost comisă de trei persoane împreună
d. s-a produs moartea victimei

23. Subiect pasiv al infracțiunii de omor, în varianta tip și calificată:

a. persoana în viață
b. o femeie gravidă
c. un cadavru
d. persoana anterior decedată

24. Latura subiectivă a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este: a.intenția
directă
b. culpa în ambele modalități
c. intenția depăsită - praeterintenția
d. intenția indirectă

25. Constituie infracțiunea de omor calificat, omorul săvârșit:

a. asupra soțului
b. asupra unei femei gravide
c. prin cruzimi
d. de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la
infracţiunea de omor

58
26. Constituie obiect material al infracțiunii de ucidere sau vătămare a noului –născut săvârșită de
către mamă:
a. numai corpul copilului nou-născut viabil
b. numai corpul copilului nou-născut conceput în afara căsătoriei
c. numai corpul copilului nou-născut viu
d. nici una din variantele de mai sus

27. Vătămarea corporală se săvârșește:

a. numai cu intenție directă sau indirectă
b. numai cu intenție directă
c. cu intenție directă, indirectă sau praeterintenție
d. numai din culpă în ambele variante

28. Constituie infracțiune de violare de domiciliu în varianta agravată, fapta săvârșită de către:
a. o persoană înarmată
b. prin folosire de calități mincinoase
c. în timpul nopții
d. de către o persoană având asupra sa o substanță narcotică

29. Infracțiunea de violare a sediului profesional se poate săvârși:

a. prin acțiune
b. prin inacțiune
c. prin acțiune sau inacțiune
d. nici una din variantele de mai sus

30. Fapta persoanei de a solicita părții vătămate telefonul mobil sub pretextul accesării numărului
de urgență 112 și de a fugi cu telefonul, constituie:
a. infracțiunea de înșelăciune
b. infracțiunea de furt
c. infracțiunea de abuz de încredere
d. infracțiunea de tâlhărie

31. Tâlhăria este o infracțiune:

a. complexă
b. simplă
c. de obicei
d. continuată

32. Elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de abuz de încredere constă în:
a. refuzul de a restitui un bun mobil al altuia, pe nedrept
b. folosirea pe nedrept bunului imobil al altuia
c. însuşirea pe nedrept a unui bun mobil al altuia
d. dispunerea pe nedrept a unui bun mobil al altuia

59
33. Infracțiunea de înșelăciune este săvârșită prin:
a. întrebuințarea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase
b. inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau
ca mincinoasă a unei fapte adevărate
c. poate intra în concurs cu alte infracțiuni
d. se comite cu intenție directă calificată prin scop

34. Subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu poate fi:

a. un avocat
b. orice persoană care răspunde penal
c. un funcționar public
d. un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu

35. Fapta funcționarului public care solicită o sumă de bani pentru îndeplinirea unui act ce intră în
atribuțiile sale de serviciu, reprezintă:
a. infracțiunea de luare de mită
b. infracțiunea de abuz în serviciu
c. infracțiunea de trafic de influență
d. infracțiunea de înșelăciune

36. Infracțiunea de bancrută simplă se poate săvârși:

a. numai prin acțiune
b. numai prin inacțiune
c. atât prin acțiune, cât și prin inacțiune
d. numai cu intenție directă sau indirectă

37. Obiectul material al infracțiunii de gestiune frauduloasă este:

a. doar un bun mobil
b. doar o sumă de bani
c. o universalitate sau pluralitate de bunuri mobile sau imobile
d. doar un bun imobil

38. În cazul infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, obiect material îl constituie: a.bunurile
imobile
b. bunurile mobile
c. corpul persoanei
d. bunurile mobile, imobile asigurate sau corpul persoanei asigurate

39. În cazul infracțiunii de distrugere, obiect material îl poate constitui:

a. doar bunurile mobile
b. atât bunurile mobile, cât și cele imobile
c. un bun care aparține altuia
d. un bun care aparține făptuitorului

60
40. Fapta persoanelor de a sustrage anumite bunuri, urmată de amenințarea și lovirea polițiștilor
care au încercat să-i legitimeze și să-i împiedice să plece cu bunurile sustrase, constituie:
a. infracțiunea de amenințare, lovire și furt aflate în concurs ideal
b. infracțiunea de furt în concurs cu cea de ultraj
c. infracțiunea de tâlhărie în concurs cu cea de ultraj
d. nici una din variantele de mai sus

41. Subiectul pasiv al infracțiunii de ultraj este:

a. funcţionarul public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat
b. instituția sau unitatea care exercită autoritatea publică
c. orice persoană ce îndeplineşte condiţiile de responsabilitate penală
d. membrii de familie ai funcționarului public

42. Subiect activ al infracțiunii de uzurpare de calități oficiale poate fi:

a. orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile de responsabilitate penală, care foloseşte pe
nedrept o calitate oficială
b. funcționarul public care a avut această calitate și continuă să exercite o funcție ce implică
exercițiul autorității de stat, după ce a pierdut acest drept conform legii
c. autoritatea publică
d. orice persoană fizică ce îndeplineşte condiţiile de responsabilitate penală, care poartă, fără
drept, uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice

43. Infracțiunea de nedenunțare este o infracțiune:

a. omisivă
b. comisivă
c. atât comisivă, cât și omisivă
d. nici una din variantele de mai sus

44. Cerințele esențiale pentru întregirea elementului material al laturii obiective în cazul
infracțiunii de nedenunțare vizează:
a. subiectul activ trebuie să ia cunoștință despre comiterea unei infracțiuni contra vieții sau
care a avut ca urmare moartea unei persoane
b. subiectul activ trebuie să ia cunoștință despre comiterea unei infracțiuni
c. înștiințarea să fie făcută de îndată
d. înștiințarea să fie făcută unei autorități competente

45. Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute
de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, constituie:
a. infracțiunea de înșelăciune
b. infracțiunea de cercetare abuzivă
c. infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare
d. infracțiunea de represiune nedreaptă

61
46. În cazul în care pe lângă omisiunea sesizării organelor judiciare, făptuitorul, în acelaşi scop
săvârşeşte şi acte materiale de ajutor, fapta va constitui:
a. infracţiunea de favorizarea făptuitorului
b. infracţiunea absoarbe în conţinutul ei şi infracţiunea de omisiunea sesizării
c. infracțiunea de favorizare a făptuitorului și omisiunea sesizării, aflate în concurs
d. infracțiunea de omisiune a sesizării

47. Subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă este:

a. numai martorul
b. martorul sau persoana care încearcă să-l determine pe martor
c. martorul, expertul sau interpretul
d. numai expertul

48. În cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului, forma de vinovăţie este:

a. intenţia directă, calificată prin scop
b. intenţia directă sau indirectă
c. intenţia sau culpa, după caz
d. intenția depășită – praeterintenția

49. Ameninţarea executorului judecătoresc, cu prilejul punerii în executare a unei hotărâri

judecătoreşti, constituie infracţiunea de:
a. ultraj
b. ameninţare în concurs cu infracţiunea de ultraj
c. nerespectarea hotărârii judecătoreşti
d. amenințare

50. Nu poate fi subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă:

a. martorul minor
b. o persoană inclusă în programul de protecţie al martorilor
c. partea vătămată
d. nici una din variantele de mai sus

51. Fapta unei persoane de a conveni cu autorul unei infracţiuni de delapidare, după săvârşirea de
către acesta a infracţiunii, să vândă bunul însuşit, urmată de împărţirea banilor proveniţi din
vânzare:
a. constituie tăinuire
b. nu este prevăzută de legea penală
c. constituie favorizarea făptuitorului
d. constituie complicitate la furt

62
52. Fapta unui director din cadrul unui minister care, în calitate de membru al unei comisii de
concurs pentru angajare, formată din mai multe persoane, pretinde o sumă de bani de la unul
dintre candidaţi pentru a-l ajuta în procedura de angajare, constituie infracțiunea de:
a. luare de mită
b. abuz în serviciu
c. trafic de influenţă
d. nu este prevăzută de legea penală

53. În cazul infracţiunii de luare de mită, folosul injust:

a. trebuie în mod obligatoriu să fie determinat, în cazul acceptării promisiunii
b. poate consta într-un împrumut
c. poate consta într-o excursie plătită în străinătate
d. poate consta în produse de marochinărie

54. Elementul material a infracţiunii de luare de mită poate consta în:

a. darea de bani sau alte foloase
b. acceptarea promisiunii
c. primirea de bunuri
d. pretinderea de foloase

55. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă:

a. banii primiţi constituie obiectul material al infracţiunii
b. actul pentru a cărui îndeplinire se trafică influenţa poate fi legal
c. fapta poate fi săvârşită concomitent cu îndeplinirea actului de către funcţionar asupra căruia
este traficată influenţa
d. subiectul activ promite că-l va determina pe funcționarul public să îndeplinească un act contrar
îndatoririlor sale de serviciu

56. În situația în care actele materiale sunt cu caracter repetat și de natură diferită – însușire,
folosire, traficare:
a. fapta va constitui un concurs de infracțiuni de delapidare
b. fapta va constitui o singură infracțiune de delapidare în formă simplă
c. fapta va constitui o singură infracțiune de delapidare în formă continuată
d. fapta va constitui o singură infracțiune de delapidare în formă continuă

57. Subiect activ al infracțiunii de purtare abuzivă poate fi:

a. persoana care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, indiferent dacă are calitatea de
funcționar public
b. numai persoana care are calitatea de funcționar public
c. orice persoană fizică sau juridică care îndeplinește condițiile de responsabilitate penală
d. persoana care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, indiferent dacă își desfășoară
activitatea în mediu public sau privat

63
58. Fapta inculpatului care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu a exercitat, cu intenţie, acte de
violenţă asupra părţilor vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de: a.
lovire și alte violențe
b. ultraj
c. purtare abuzivă
d. vătămare corporală

59. Subiect al infracțiunii de abuz în serviciu poate fi:

a. orice funcționar public
b. funcționarul public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu
c. orice persoană care îndeplinește condițiile de responsabilitate penală
d. funcționarul privat aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu

60. În cazul infracțiunii de abuz în serviciu, elementul material al laturii obiective poate consta în:
a. într-o acțiune constând în îndeplinirea defectuoasă de către funcționar a îndatoririlor de serviciu
sau neîndeplinirea unui act legat de aceste îndatoriri
b. doar într-o inacțiune constând în neîndeplinirea cu intenție de către funcționarul public a
îndatoririlor de serviciu
c. doar într-o inacțiune constând în neîndeplinirea din culpă de către funcționarul public a
îndatoririlor de serviciu
d. într-o acțiune constând în neîndeplinirea unui act legat de îndatoririle de serviciu

61. Încălcarea din culpă, de către executorul judecătoresc, a îndatoririlor de serviciu privind
notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare - încălcare constând în încheierea unui contract de
mandat, cu avocatul persoanei care a solicitat notificarea, pentru efectuarea notificărilor
privind convocarea adunării generale a asociaţilor unei societăţi în scopul majorării capitalului
social -, prin care s-a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale ale unui asociat al
societăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:
a. abuz în serviciu
b. neglijență în serviciu
c. conflict de interese
d. nu constituie infracțiune

62. În cazul infracțiunii de conflict de interese, urmarea imediată constă în:

a. obţinerea unui folos material de funcţionarul public
b. obţinerea unui folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori
de muncă în ultimii 5 ani
c. obţinerea unui folos material de către soțul funcționarului public
d. nici una din variantele de mai sus

63. Poate constitui obiect al infracțiunii de falsificare de monede:

a. orice monedă, indiferent dacă are sau nu valoare circulatorie
b. orice monedă, metalică sau de hârtie, emisă de către autorităţile competente, înainte de punerea
oficială în circulaţie a acesteia
c. orice monedă, metalică sau de hârtie, emisă în străinătate cu valoare circulatorie

64
 d. nici una din variantele de mai sus

64. Falsificarea unui ordin de plată constituie:

a. fals material în înscrisuri oficiale
b. falsificarea unui instrument de plată
c. fals în înscrisuri sub semnătură privată
d. nu constituie infracțiune

65. Găsirea asupra inculpatului a trei bancnote de 50 Euro falsificate, cumpărate ocazional de la o
persoană necunoscută, constituie infracțiunea de:
a. punere în circulație de valori falsificate
b. falsificare de monede
c. fapta nu constituie infracțiune
d. emitere frauduloasă de monedă

66. Subiect activ al infracțiunii de emitere frauduloasă de monedă poate fi:

a. orice persoană fizică care îndeplinește condițiile de responsabilitate penală
b. persoana juridică dacă această infracţiune a fost săvârşită în realizarea obiectului de activitate
sau în interesul ori în numele persoanei juridice
c. persoană fizică, care răspunde penal condiționată de sarcinile sau condițiile concrete oferite de
autoritățile competente, în confecționarea de monedă autentică
d. nici una din variantele de mai sus

67. Pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este necesar ca:
a. în variata agravată, subiectul activ să aibă calitatea de funcționar public și să se afle în
exercitarea atribuțiilor de serviciu
b. înscrisul falsificat să producă consecințe juridice
c. falsificarea se poate realiza prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii
d. falsificarea se poate realiza prin alterarea în orice mod a înscrisului existent

68. În cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, cerințele esențiale vizează ca:
a. violențele, amenințările sau atingerile grave să fie săvârșite în public
b. violențele, amenințările sau atingerile grave să aducă atingere ordinii și liniștii publice
c. violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității peroanelor să fie săvârșite
în public și să aducă atingere ordinii și liniștii publice
d. nici una din variantele de mai sus

69. Incestul este o infracțiune:

a. cu subiecți activi calificați - frați și soră sau rude în linie directă
b. infracțiune bilaterală
c. consimțământul victimei nu constituie cauză justificativă
d. dacă raportul sexual a avut loc prin constrângere infracţiunea de incest se află în concurs
cu infracţiunea de viol în formă agravată

65
70. În cazul infracțiunii de abandon de familie, elementul material se realizează prin:
a. acţiuni alternative de părăsire, alungare a celui îndreptăţit la întreţinere, expunându-l la
suferinţe fizice sau morale
b. lăsare fără ajutor a celui îndreptăţit la întreţinere, expunându-l la suferinţe fizice sau
morale
c. neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege sau neplata
timp de 3 luni a pensiei de întreţinere stabilită de cale judecătorească
d. neexecutare, cu rea-credință de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite
prin hotărâre judecătorească în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din
partea victimei infracțiunii

71. Fapta profesorului de a insera unele date necorespunzătoare adevărului în catalog, cu prilejul
examinării, constituie:
a. fals material în înscrisuri oficiale
b. fals intelectual
c. fals material în înscrisuri sub semnătură privată
d. uz de fals

72. Fapta persoanei de a contraface un act provenind de la o societate comercială cu răspundere

limitată și de a-l depune ca probă într-o anumită cauză constituie:
a. fals material în înscrisuri sub semnătură privată
b. fals material în înscrisuri oficiale
c. uz de fals în concurs cu fals intelectual
d. uz de fals în concurs cu fals în înscrisuri sub semnătură privată

73. În cazul infracțiunii de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, elementul

material al laturii obiective se realizează prin acțiuni alternative de:
a. fabricare, primire, deţinere sau transmitere de instrumente sau materiale
b. fabricare, primire, deţinere sau transmitere de echipamente, inclusiv hardware sau software
c. predarea instrumentelor sau materialelor deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţarea
autorităţilor despre existenţa lor
d. nici una din modalitățile de mai sus
74. Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei
persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, constituie infracțiunea de:
a. abuz în serviciu
b. neglijență în serviciu
c. uzurparea funcției
d. purtare abuzivă

75. Poate fi subiect activ al infracţiunii de represiune nedreaptă:

a. un judecător

66
b. un procuror
c. un angajat al jandarmeriei
d. nici una din variantele de mai sus

67
 GRILE DREPT PROCESUAL PENAL

1. Sunt părţi în procesul penal:

a. inculpatul şi suspectul
b. inculpatul
c. persoana vătămată şi făptuitorul
d. avocatul părţii vătămate

2. În cursul urmăririi penale, mandatul de aducere se emite:

a. doar de către procuror
b. de instanţa de judecată
c. de organele de urmărire penală
d. de procuror şi instanţa de judecată

3. Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării în termen de cel mult 3 zile sub
sancţiunea nulităţii, de către:
a. judecătorul de drepturi şi libertăţi
b. judecătorul de cameră preliminară
c. instanţa de judecată
d. atât de judecătorul de drepturi şi libertăţi cât şi de către judecătorul de cameră preliminară

4. Obiectul procedurii în camera preliminară îl constituie verificarea:

a. după trimiterea în judecată a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei
b. înainte de trimiterea în judecată, a competenţei instanţei
c. după trimiterea în judecată a legalităţii administrării probelor de către organele de urmărire
penală
d. înainte de trimiterea în judecată a legalităţii administrării probelor de către organul de
urmărire penală

5. Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există

vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale:
a. organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la făptuitor, acesta
dobândind calitatea de inculpat
b. organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă
c. organul de urmărire penală dispune punerea în mişcare a acţiunii penale
d. organul de urmărire penală efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale

6. Constituie caz de nulitate absolută, încălcarea dispoziţiilor privind:

a. competenţa materială a instanţelor de judecată, atunci când judecata a fost efectuată de o
instanţă superioară celei legal competente
b. publicitatea şedinţei de judecată
c. asistarea de către avocat a inculpatului atunci când asistenţa este obligatorie
d. participarea procurorului , atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii

68
7. Reprezintă condiţii de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei:
a. încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în formă scrisă
b. existenţa acordului dintre procuror şi inculpat, indiferent dacă în cauză au fost administrate
probe care demonstrează sau nu vinovăţia
c. încheierea acordului doar pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani
d. încheierea acordului doar în prezenţa apărătorului

8. Percheziţia domiciliară:
a. poate fi dispusă dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni
de către o persoană şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi
strângerea probelor cu privire la această infracţiune la conservarea urmelor săvârşirii
infracţiunii sau la prinderea suspectului/inculpatului
b. se poate dispune înainte de dispunerea continuării efectuării urmăririi penale faţă de
suspect
c. nu poate fi efectuată simultan în mai multe locaţii
d. poate fi efectuată de către investigatorii sub acoperire

9. Dreptul de a păstra tăcerea :

a. nu poate fi exercitat în faza de judecată
b. este recunoscut numai suspectului sau inculpatului
c. nu este garantat în procedura de audiere prealabilă dezbaterii propunerii de luare a măsurii
arestării preventive
d. nu include şi dreptul persoanei de a nu da informaţii cu privire la identitatea sa

10 .Dacă în aceeaşi cauză, în faza de urmărire penală se constată că faptei îi lipseşte un

element constitutiv al infracţiunii şi a intervenit prescripţia răspunderii penale se poate
dispune:
a. achitarea
b. clasarea
c. renunţarea la urmărire penală
d. încetarea procesului penal

11. Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există
vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale:
a. organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă
b. organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la făptuitor, acesta
dobândind calitatea de suspect
c. organul de urmărire penală dispune efectuarea unor acte premergătoare începerii urmăririi
penale
d. organul de urmărire penală dispune prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale.

12. Măsura reţinerii poate fi:

a. dispusă în cursul judecăţii pentru infracţiunile de audienţă

69
b. poate fi dispusă numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezenţa avocatului
ales ori numit din oficiu
c. înlocuită cu controlul judiciar
d. poate fi dispusă pentru cel mult 48 de ore

13. Pot face apel împotriva hotărârilor judecătoreşti:

a. procurorul, inculpatul, partea civilă şi persoana vătămată în ceea ce priveşte latura penală şi
latura civilă
b. orice persoană fizică sau juridică ale cărui drepturi legitime au fost vătămate printr-un act al
instanţei
c. martorul în ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată acestuia
d. partea responsabilă civilmente în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, iar referitor la
latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă

14. Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate în
baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de:
a. procurorul ierarhic superior, în toate cazurile
b. instanţa, în toate cazurile
c. primul procuror, în toate cazurile
d. primul procuror şi instanţa de judecată, în toate cazurile

15. Cererea de apel se poate depune :

a. la instanţa de apel
b. la instanţa a cărei hotărâre se atacă
c. la administraţia locului de deţinere, când este făcută de un deţinut
d. la organul de cercetare penală care a instrumentat cauza

16. Sunt supuse contestaţiei în anulare :

a. hotărârile irevocabile
b. hotărârile definitive
c. hotărârile de primă instanţă, fiind o cale de atac de retractare
d. hotărârile definitive şi irevocabile

17. Interceptarea convorbirilor telefonice constituie:

a. probă
b. un mijloc de probă
c. un procedeu probatoriu
d. un mijloc de probă şi în acelaşi timp un procedeu probatoriu

18. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul trebuie întotdeauna să respecte următoarele

obligaţii:
a. să poarte un sistem electronic de supraveghere
b. să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă

70
c. să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a
judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de către ori este chemat
d. să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia

19. Pentru a fi incident principiului ne bis in idem este necesar să existe identitate de:
a. încadrare juridică şi persoană acuzată
b. încadrare juridică
c. persoană acuzată
d. subiect pasiv al infracţiunii

20. Asupra măsurilor preventive se pronunţă, după caz, prin:

a. sentinţă, instanţa de judecată, în cursul judecăţii
b. sentinţă, judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară
c. ordonanţă motivată, organul de cercetare penală în cursul urmăririi penale
d. prin încheiere motivată, judecătorul de cameră preliminară

21. Cererea de abţinere sau de recuzare a lucrătorului de poliţie ce efectuează urmărirea

penală într-o cauză, se soluţionează de către:
a. superiorul ierarhic al lucrătorului de poliţie
b. conducătorul parchetului la care este înregistrată cauza
c. procurorul care supraveghează urmărirea penală în cauză
d. judecătorul de cameră preliminară

22. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare:

a. prin emiterea rechizitoriului
b. numai prin actul emis de un judecător în faza de judecată
c. în cursul cercetării judecătoreşti în apel
d. numai prin ordonanţă în cursul urmăririi penale

23. Constituie cazuri în care se poate face recurs în casaţie:

a. s-a aplicat o pedeapsă care nu era în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea
săvârşită
b. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-o
c. când nu s-au respectat dispoziţiile privind competenţa după materie sau calitatea persoanei,
atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă superioară celei legal competente
d. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală

24. Plângerea penală, ca mod de sesizare al organelor judiciare, trebuie să cuprindă

următoarele menţiuni:
a. codul numeric personal
b. descrierea faptei care formează obiectul plângerii
c. indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute
d. încadrarea juridică

71
25. Soluţia de clasare se poate dispune prin următorul act:
a. sentinţă
b. încheiere
c. rechizitoriu
d. ordonanţă

26. În faza cercetării judecătoreşti, dezbaterile:

a. pot fi întrerupte maxim 3 zile
b. nu pot fi întrerupte
c. pot lipsi atunci când instanţa este sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei
d. pot fi întrerupte maxim 24 ore

27. Hotărârea judecătorească ca soluţie a instanţei:

a. se semnează întotdeauna de grefier
b. se semnează întotdeauna doar de persoanele care au participat la deliberare
c. se poate semna şi de alte persoane decât cele care au participat la deliberare
d. este semnată doar de către grefier

28. Cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti ca şi cale extraordinară de atac:

a. se adresează spre competentă soluţionare numai procurorului
b. se adresează instanţei care a pronunţat în primă instanţă hotărârea rămasă definitivă
c. poate fi trimisă, pe cale administrativă, organului judiciar competent, dacă a fost depusă la
un organ necompetent
d. se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea în apel

29. Cererea de repunere în termenul de apel:

a) se adresează numai instanţei de apel
b) se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată
c) suspendă de drept executarea pedepsei
d) până la soluţionarea repunerii în termen instanţa de apel poate suspenda executarea
hotărârii atacate

30. Din punct de vedere al competenţei funcţionale, tribunalul judecă:

a. în primă instanţă
b. în contestaţie
c. în apel
d. în primă instanţă şi în apel

31. Constituie mijloace de probă în procesul penal:

a. declaraţia persoanei vătămate
b. declaraţia suspectului sau a inculpatului
c. declaraţia martorului
d. expertiza

72
32. Încheierea instanţei prin care se soluţionează abţinerea sau recuzarea:
a. este supusă căii de atac a recursului în casaţie
b. este supusă căii de atac a apelului
c. este supusă contestaţiei
d. nu este supusă nici unei căi de atac

33. Constituie cazuri de clasare:

a. fapta nu există
b. fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni
c. există o cauză justificată sau de neimputabilitate
d. a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică

34. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia:

a. între procuror şi inculpatul major care a comis fapta împotriva unui minor
b. numai dacă inculpatul recunoaşte toate infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare
acţiunea penală
c. chiar dacă fapta cu privire la care se efectuează urmărirea penală a intrat sub incidenţa unei
legi de graţiere totală şi necondiţionată
d. efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic
superior

35. Măsura preventivă a arestului la domiciliu:

a. poate dura mai mult de 5 ani în cursul judecăţii
b. poate fi prelungită de judecătorul de cameră preliminară, numai la cererea procurorului
dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiune este mai mare de 4 ani
c. poate fi luată de instanţa de judecată, din oficiu, prin sentinţa penală de condamnare a
inculpatului
d. nu poate dura mai mult de 180 de zile în cursul urmăririi penale

36. Asistenţa juridică este obligatorie:

a. în cursul urmăririi penale, pentru inculpatul major, aflat în stare de libertate, care a comis
infracţiunea de care este acuzat în timp ce era minor
b. dacă inculpatul se află în executarea măsurii internării într-un centru educativ, aplicată întro
altă cauză
c. la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate de condamnatul
privat de libertate
d. în cursul urmăririi penale, pentru inculpatul minor

37. Partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal până la începerea
cercetării judecătoreşti:
a. de către instanţa de judecată, din oficiu
b. la cererea procurorului, atunci când exercită acţiunea civilă
c. la cererea inculpatului
d. la cererea inculpatului şi a instanţei de judecată

73
38. Reunirea a două cauze care au acelaşi obiect şi privesc pe acelaşi inculpat se poate
dispune:
a. din oficiu de către procuror, în cursul urmăririi penale
b. din oficiu de către instanţă, în cursul judecăţii în primă instanţă
c. numai la cererea părţilor în calea contestaţiei declarate de către acestea
d. numai la cererea părţii vătămate

39. Pentru a sigura aplicarea şi interpretarea unitară a legii de către toate instanţele
judecătoreşti cererea de recurs în interesul legii:
a. se poate formula de către procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel
b. se formulează de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie
c. se formulează de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie , la cererea Ministrului de Justiţie sau din oficiu
d. se poate formula de colegiile de conducere ale curţilor de apel

40. Pot să fie atacate cu recurs în casație

a. hotărârile judecătorești pronunțate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de
revizuire
b. hotărârile judecătorești pronunțate în materia reabilitării
c. deciziile pronunțate de curțile de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor
d. deciziile pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel

41. Instanța competentă să se pronunțe asupra cererii care privește reabilitarea judecătorească
este:
a. instanța care a soluționat apelul în cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru
care se cere reabilitarea
b. instanța în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul corespunzătoare în grad
instanței care a judecat în primă instanță cauza
c. instanța care a soluționat recursul în cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru
care se cere reabilitarea
d. instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea
pentru care se cere reabilitarea

42. Hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță rămân definitive:

a. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației
b. la data pronunțării deciziei în apel, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit
în fața instanței de apel
c. când apelul, sau după caz contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului
d. la data pronunțării hotărârii judecătorești în calea de atac a contestației, atunci când
contestația a fost admisă și procesul a luat sfârșit în fața instanței care o judecă

74
43. Judecătorul de cameră preliminară este competent:
a. să să verifice legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror
b. soluționeze plângerile privind măsurile asigurătorii
c. să soluționeze contestațiile depuse împotriva actelor procurorului, în cazurile expres
prevăzute de lege
d. să soluționeze plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată

44. Acțiunea penală se stinge în faza de urmărire penală prin:

a. încetarea procesului penal
b. renunțarea la urmărire penală
c. renunțarea la aplicarea pedepsei
d. clasare

45. Percheziția domiciliară poate să fie dispusă în cursul urmăririi penale:

a. de către procuror prin ordonanță
b. de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni competența să
soluționeze cauza în primă instanță
c. de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să
soluționeze cauza în primă instanță
d. din oficiu de către instanța de judecată investită cu judecarea cauzei vederea punerii în
executare a mandatului de arestare preventivă

46. Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale poate să fie dispusă:
a. prin sentință de către judecătorul de la instanța competentă să soluționeze cauza în fond
b. prin încheierea motivată a judecătorului de cameră preliminară pentru o durată de cel mult
30 de zile
c. prin încheierea motivată a judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța
competentă să soluționeze cauza în primă instanță
d. prin mandatul de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la
instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță

47. Renunțarea la urmărire penală poate să fie dispusă:

a. de către procuror atunci când nu se poate începe urmărirea penală, deoarece nu sunt
întrunite condițiile de fond și formă ale sesizării
b. de către procuror prin ordonanță în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede
pedeapsa amenzii și procurorul constată că nu există interes public în urmărirea acesteia
c. prin rezoluția motivată a procurorului în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani și procurorul constată că nu există interes public în
urmărirea acesteia
d. prin ordonanța procurorului în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de cel mult 5 ani și procurorul constată că nu există interes public în urmărirea
acesteia

75
48. Constituie cazuri în care se poate face contestație în anulare:
a. când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă
b. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală
c. când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia
d. când hotărârea a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea
pe fond a procesului

49. Renunțarea la apel poate să fie făcută:

a. de către persoana vătămată până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel
b. de către procurorul ierarhic superior până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel
c. personal de către părți sau prin mandatar special după pronunțarea hotărârii și până la
expirarea termenului de declarare a apelului
d. de către persoana vătămată după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de
declarare a apelului

50. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, cu privire la latura penală poate să fie
cerută:
a. când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia
b. când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și
care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză
c. când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal
d. când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate

76