Edward BERNAYS.

Nepotul lui Freud, fiul lui

Machiavelli

Tratatul de Relaţii Publice (1952) apare când autorul lui avea 61 de ani și poseda
deja o notoritetate care a copleșit publicul, astfel că orice receptare s-a făcut prin
intermediul ideilor din lucrarea lui de mare succes: Propaganda (1927). Asistăm
astfel la o receptare inadecvată, credem noi, atât în momentul apariției, cat și din
perspectiva posterităţii, chiar dacă posteritatea lui Bernays, mort în 1995, la 103
ani, este încă mult mai scurtă decât viața sa activă din afaceri, media, consultanță
politică sau universitate. Se pare că majoritatea celor care au scris despre
consilierul cel mai cunoscut de relaţii publice din toate timpurile aproape ignoră
tratatul pe care-l prezentăm publicului românesc, deși această lucrare este lucrarea
de maturitate, adevarata sinteză a tuturor ideilor autorului, dar și ale timpului său,
perioada de înflorire a marketingului bazat pe cercetare empirică și pe folosirea
cercetărilor de psihologie abisală. După un al Doilea Război Mondial, catastrofal
pentru omenire, consilierul preşedinţilor americani de până atunci în ambele
conflagrații mondiale se concentrează mai mult pe legitimare ştiinței relaționării
pentru optimizarea unor procese sociale, mobilizarea economică sau civică,
creşterea coeziunii sociale sau promovarea învăţământului și culturii. Dacă în
Propaganda autorul pune accent pe folosirea cuvântului ca armă de război, în
Relaţii publice cuvântul și imaginea devin unelte pentru construcţia păcii sociale.

Persuasiune şi inginerie socială. Nu a scris decât trei cărți importante, dar fiecare
a apărut într-un moment crucial pentru impunerea unor tehnici de comunicare sau
relaţionare, tratatul de Relaţii publice aparând la aproape un sfert de secol după
Propaganda și aducând corecţii în conformitate cu experienţa de vreo trei decenii,
dar şi cu schimbările sociale şi politice de după război, în condiţiile Războiului
Rece şi mutațiilor sociale generate de reaşezarea societății americane.

În fond, toată viața şi opera autorului se organizează în jurul unui proiect de

”inginerie socială”, în sensul clasic lansat de A. Comte. Pentru Bernays activitatea
consilierului de relații publice trebuie să se sprijine pe modalitatea prin care caută
să realieze o adaptare mai rapidă a indivizilor la o lume care se dezvoltă mai rapid
decât puteau oamenii să conceapă, sub presiunea dezvoltării comunicaţiilor, a
urbanismului şi mai ales a industriei. Viaţa socială devine mai complexă, constată
pe bună dreaptate Bernays și oamenii se adaptează foarte greu, se conduc după
tradiţii, inerţie și reflexe conservatoare.

Sunt câteva dimensiuni imporatante ale activității lui Bernays care fac din
personalitatea şi opera sa nu doar o mare figură de întemeietor de domeniu, dar şi
un militant umanist în viziunea noastră, chiar un maestru al strategiei de
construcţie a unei naţiuni, în cazul lui cea americană.

În primul rând, este vorba de o experiență practică incontestabilă, cu rezultate

cunoscute și bazată pe intuiţii remarcabile, dar mai ales pe modalitatea de a aplica
cunoştiinţele din domeniul psihologiei, la început, în activitatea practică de
management corporatist sau guvernamental. Cu modestie, autorul descrie şi în
această carte, pe un ton neutru, o serie de succese de campanii de publicitate şi
relaţii publice celebre, cunoscute deja în lumea profesioniţtilor, toate fiind opera sa
nemijlocită. Îi convinge pe americani să manânce șuncă la micul dejun, lucrează cu
asociaţii ale persoanelor de culoare pentru a reduce rasismul şi a sensibiliza opinia
publică la ideea toleranţei, convinge femeile să fumeze, lucrează la umanizarea
percepţiei publice a unor președinţi americani și realizează multe alte sute de
campanii stralucitoare. A convins americanii să cumpere piane și familiile sa
cumpere biblioteci pe care să le umple de cărți. Marea ambiție a lui Bernays era să
demonstreze că știinţele despre om pot oferi un fundament important pentru
ameliorarea haosului social sau pentru a aduce spre un numitor comun social
segmente sociale care erau rămase în urmă sau se dezvoltau spre direcţii contrare
progresului social. Este perioada în care se bazează pe psihanaliză, dar citează şi
lucrări ale lui Gabriel Tarde (imitaţie socială) sau G.Le Bon (psihologia
mulţimilor) sau Walter Lippman (opinie publică) . Este perioada în care își pune
problema controlului maselor și a înțelegerii resorturilor mentalității colective
pentru mobilizarea societății. Evident, dincolo de faptul că Bernays pune totul sub
imperiul principiilor morale ale progresului, se întâlneşte la el o idee a timpului său
din gândirea politică americană, considerată antidemocratică: masele nu sunt
capabile să gândească afacerile publice, deci elitele trebuie să caute noi modalităţi
de a le conduce, modalităţi democratice care să le înlocuiască pe cele tradiţionale
bazate pe violență şi constrângere. Bernays, spirit practic, ia în serios acest
program și caută soluții pentru ”orgaaizarea haosului” prin cristalizarea opiniei
publice cu ajutorul unor tehnici de persuasiune și prin sprijinirea unei minorități de
oameni conştienți să trasmită scopuri sociale și să se mobilizeze pentru realizarea
lor sub forma unei adevărate ”guvernări invizibile”. Simte nevoia să scape de
conotațiile negative care sunt asociate cu termenul poropagandă în timpul Comisiei
Creel, datorită cinismului cu care au fost propagate minciuni în timpul primului
război mondial și caută să redefinească și relaţiile publice ca un canal cu două
intrări, adica mod de comunicare cu publicul, dar şi modalitate prin care publicul
îşi transmite percepţiile şi atitudinile spre cel care acţionează.

În al doilea rând, este un practician al comunicării care inovează continuu,

valorifică tot ce era nou în psihanaliză, iar după Marea criză din 1929 – 1933,
foloseşte masiv tehnicile calitative şi cantitative aduse de sociologia americană,
mai ales sondajele de opinie şi interviurile de profunzime.

Bernays este identificat astăzi de către vulgata ideologică de toate culorile, din
presă ori din reaţeaua new media, drept părintele manipulatorilor din toate
timpurile. Cei mai mulţi dintre cei care scriu nu au citit lucrările lui sau au auzit,
fragmentar doar, de Propaganda. Nu ajunge să spui că este nepotul lui Freud sau că
a vorbit despre folosire emoţiei şi a unor mecanisme inconştiente ale percepţiei sau
motivaţiei pentru a trage concluzia atat de pripită că a fost un personaj dubios al
secolului XX.

Daca analizăm astăzi o serie de tehnici de persuasiune incriminate, mai ales în

publicitate, vom putea observa diferenţa dintre acestea și filosofia de lucru pusă în
practică sau propovaduită în numeroase articole și lucrări de Barneys, cel care a
accentuat în foarte multe ocazii că persuasiunea în sine, și chiar propaganda, nu
sunt tehnici malefice, ele putând servi pentru întărirea capacității de rezistență față
de atacuri ideologice sau campanii de manipulare, pentru a mobiliza spiritul critic
sau la întarirea unor identități colective.

Daca trecem în revistă câteva dintre tehnicile moderne de manipulare colectivă

incriminate pe buna dreptate pentru folosirea lor în viaţa comercială sau în politică,
o să putem vedea dacă fac parte sau nu din arsenalul de tehnici de relaționare
propuse de Bernays. Să observăm un prim aspect. Astăzi criticăm aceste tehnici ale
spin doctorilor din comunicare politica, propagandă şi publicitate, dar Bernays
facea o distinctie destul de tranșantă între consilierul de relaţii publice şi agentul de
presă sau specialistul în comunicare. Între tehnicile de comunicare pe care le
incriminăm astăzi putem vorbi despre inducerea sistematică de confuzie prin
propagarea de informaţii contradictorii, iar subiectul devine dependent de
interlocutor care poate fi proprietarul sau managerul, conducătorul de organizaţiei
sau politicianul. Inducerea sentimentului de inferioritate este incriminată tot în
publictate sau în cadrul sectelor religioase, ca fiind responsabilă pentru acceptarea
unui consum direcţionat sau accentuarea supunerii față de lider sau ca și
compensare. Alte procedee nedeontologice, dar prezente în persuasiunea
contemporană, cum ar fi inducerea unui sentiment de culpabilitate sau a apelului
la frică ori a inducerii sentimentului de izolare, nu fac parte, ca şi cele menţionate
anterior, dintre tehnicile la care face apel noua ”ştiinţă” a relaţiilor publice pentru
care militează Bernays. Din contră, în opera și în practica sa comunicarea se
bazează pe transparență, mobilizare pozitivă şi cunoaşterea scopurilor colective,
acestea devenind pârghii importante pentru a construi programe de acţiune şi
persuasiune colectivă.

Cu toate acestea, există astăzi o serie de comentatori politici care îl consideră pe

Bernays ca fiind un precursor al spin-ului, practică electorală comună în SUA
bazată pe organizarea metodică a manipulării opiniei publice și mass media,
practicată sistematic și la scară mare, considerată mai aproape de dezinformare,
decât de simplă persuasiune. Dincolo de aceste critici, chiar autrorul Propagandei,
face în lucrarea pe care o prezentăm aici dovada unei istorii de milenii şi secole
pentru multe din tehnicile incriminate astăzi.

Urmașul lui Machiavelli?

Cu siguranţă, ideile principale din Cristalizarea opiniei publice și cele din

Propaganda sunt puternic influențate de curente de idei din ştiinţele sociale, din
politică sau antropologie. Conform lui Bernays, noua propagandă trebuie să creeze
condițiile pentru a direcționa dorințele mulțimilor în direcția dorită, el vede
propaganda drept ceva absolut necesar într-o societate de consum, considerând că
nu este doar o tehnică, fiind un procedeu natural utilizat de toți indivizii. În spiritul
timpului, Bernays discută despre „guvernul invizibil”, constituit dintr-un grup de
indivizi foarte influenți, care au legături în toate domeniile – consiliază șefi de stat,
artiști, politicieni etc. Aceștia sunt consultanți în relații publice și, cu toate că
numele lor nu este cunoscut de populație, influențează major mersul lucrurilor, în
mâinile lor concentrându-se puterea reală într-o societate. Părintele relațiilor
publice crede în abordarea „inginerească”, în sensul de a baza orice acțiune de a-i
convinge pe oameni să susțină o idee sau să cumpere un produs pe o cunoaștere
temeinică și de aplica principii științifice și metode empirice în acest scop. Ținta
acestui proces este fabricarea consimțământului, care presupune o bună înțelegere
a publicului pentru a-i putea prezenta mesajele de așa manieră încât acesta să
înțeleagă ceea ce dorește să i se transmită.

Întreg tratatul de relaţii publice pe care îl aducem în faţa publicului român se

aseamănă mai degrabă cu Principele lui Machiavelli, decât cu lucrarile lui S. Freus
şi mult mai puțin cu tratatele de manipulare sau influențare care abundă astăzi în
librăriile de pe tot mapamondul.

Ca și Principele, tratatul Public relations are forma unui ghid pragmatic, vine în
filiația iluministului Machiavelli unde este vorba mai degrabă de o excelentă
demonstraţie a modului în care se autonomizează acţiunea şi reflecţia politică,
deschizându-se un camp de interogație și interpretare despărţit de constrângeri
normative sau de încadrare religioasă, prima manifestare a ştiinţei politice ca și
câmp epistemic autonom. Scopul politicii este interesul cetății în viziunea lui
Machiavelli, iar metodele folosite pentru demostraţie sau strategia acţiunii
(comparativismul prin studierea regularităţilor istorice, pragmatismul radical sau
analiza derivată din teoria acţiunii politice) fundează prima concepţie exclusiv
tehnica asupra politicului. Conştient de posibilitatea unor derive etice , filosoful
florentin notează undeva în însemnari că omul de stat trebuie să aleagă salvarea
cetății în locul salvării sufletului. Bernays aduce un domeniu nou pentru care se
luptă peste 50 de ani, un domeniu care este menit să construiască armonie socială
și politică, comunicarea eficientă, în ambe sensuri, între conducători și condusi, dar
și mobilizare economică și ideologică pentru construcţia unui american way of life
și integrarea membrilor migranţilor proveniţi de peste tot în națiunea americană.

În fine, este un promotor al ledershipului politic şi managerial prin relaţii

publice deoarece la momentul respectiv rețeaua de comunicații în SUA, precum și
mass media se extinseseră de așa manieră încât oricine avea acces la acestea,
Bernays consideră că este esențial pentru orice conducător să știe să exploateze
comunicarea în favoarea sa, cu atât mai mult cu cât proximitatea fizică este
imposibilă. Este mereu curajos promotor de tendințe, în 1923, Bernays publică
Crystallizing Public Opinion, în care descrie meseria de consilier în relații publice
(care îi consiliază pe alții în fabricarea consimțământului), iar un an mai târziu se
ține primul curs de relații publice la Universitatea din New York. Lucrarea pe care
o aducem acum în faţa publicului român, este unul din primele şi cele mai
fundamentate tratate în domeniul pe care astăzi îl acronimizam cu consoanele PR.

L-am putea integra pe Bernays în zona teoreticienilor pe care Gilles Deleuze îi

plasează în cadrul fenomenului de instalare progresivă şi dispersată a regimurilor
de dominație unde capitalismul american devine un spaţiu de concentare a
producţiei și proprietății, o fază pe care Deleuze o numeste faza capitalismului
dispersiv, caracterizat printr-un nou tip de organizare definită prin comunicare
instantanee și control continuu, loc unde consumul devine metodă de control
social. Bernays considera, cel putin în perioada sa de tinerețe, că dorințele sunt
combustibilul cel mai important cu care funcționează mașina socială, iar
diagnosticul acesta va fi principiul care va dinamiza capitalismul hiperconsumului
mai ales după razboi și până în zilele noastre. A considera însă că părintele
relaţiilor publice este responsabil, uneori în solidar cu unchiul său S. Freud, de o
mare regresie a societăţii spre consum pulsional şi iraţionalitate este o mare
exagerare și o adevărată manevră de cautare a unui țap ispășitor. Un anumit control
asupra realității reprezintă și astăzi o un obiectiv pe care relaţiile publice și-l asumă
programatic, sigur cu grija de a nu trasmite ideologii antidemocratice. Totuși,
atunci când firmele de relații publice pun în valoare, prin mediatizare selectivă,
indivizi, mărci, întreprinderi sau organizații este destul de evident că se controlează
fluxuri de informații prin selecţie și uneori chiar prin deformare, dar asta nu
reprezintă o mare falsificare a democrației. E adevărat că nu nu se poate contesta
faptul că gestiunea unor mize sociale sau private se face prin comunicare, cu
ajutorul consilierilor de imagine ai unor organizaţii sau branduri, iar valoarea lor
de piaţă, mai ales când sunt listate la bursă, este dependentă chiar de aces proces
de prezență publică regizată sau ritualizată.

Marea intuiţie a lui Bernays a fost aceea că relațiile publice sunt unelte pentru
gestiune și decizie, că acest nou domeniu ar trebui să aibă un important rol
strategic, lucru de care a încercat timp de decenii să convingă pe toată lumea. Noul
domeniu, bazându-se pe date și metode provenite din științele sociale, putea să
pregatească mediul social sau mediul întreprinderilor pentru decizie, trebuia să
preagatească climatul de acceptare, să stabilească momentul şi modalitățile de
comunicare și implementare a acestor decizii.

În același timp, Bernays era convins că relațiile publice sunt o îngemănare între
ştiință și artă. Este un demers de ştiinţe sociale deoarece este nevoie de o
combinație între recurgerea continuă la culegerea de date sociale, sondaje, teste,
analize statistice și aplicarea lor la funcţionarea grupurilor şi societăţilor.
Ca arta, Bernays considera că relațiile publice sunt și o afacere de ”semantică” şi
”semiotică” definită prin abilitatea si talentul de a da expresivitate ideilor sau de a
asocia imagini cu mare potenţial emoțional cu comportamente sau atitudini pe care
le vizăm.

Instituţionalizarea relaţiilor publice şi legitimarea unei profesii noi.

Edward Bernays justifică după câteva decenii de practică nevoia de relații publice
prin faptul că progresul societății este mai rapid decât capacitatea oamenilor de
adaptare, iar această activitate de PR ar trebui să faciliteze adaptarea indivizilor şi a
grupurilor la viața socială ca o premisă a binelui comun. La această complexitate
crescândă se produce ceva foarte important: interesele private trebuie reconciliate
cu interesul public și aici intervine, chiar în cazuri de interese private, ceea ce
putem numi responsabilitate socială.

”Relațiile publice sunt un instrument vital pentru adaptare, interpretare și

corelare între indivizi, grupuri și societate. Înțelegerea și sprijinul public sunt
esențiale pentru existența în sistemul nostru competitiv. Să știi cum să te înțelegi
cu publicul este important pentru toată lumea”.
Una dintre cerințele formulate de Bernays pentru funcția socială a relațiilor publice
este menţinerea unui echilibru între interesele private și cele publice. Pentru asta
propune o inginerie socială de asigurarea a consensului pe care o compară cu
ingineria tehnică din fabricile producătoare de bunuri și servicii.

Astfel, beneficiarii relațiilor publice sunt atât liderii care au la dispoziției tehnici,
metode sau cunoștințe care-i fac eficienți și puternici, dar și cetățenii pentru care
”relațiile publice sunt importante pentru că îi ajută să înțeleagă societatea din care
facem parte cu toții, să afle și să evalueze punctele de vedere ale celorlalți, să pună
în aplicare activitatea de conducere în condiții schimbătoare care ne afectează, să
evalueze eforturile făcute de alții, să convingă sau să influențeze direcțiile unei
acțiuni”. În fine, oamenii de afaceri care pot înţelege mai bine relațiile lor de
interacţiune aflate în toate sferele societăţii.

Una din ideile vizionare ale lui Bernays a fost presimţirea prelungirii lumii reale în
virtual, o lărgire a graniţelor în virtual și simbolic. În momentele în care se lansa
McLuhan şi alţi apologetic ai determinismului tehnologic care defineau lumea ca
un tot mai mic ”sat global”, care spuneau că lumea s-a micșorat, Bernays consideră
că, din contră, lumea s-a lărgit, chiar în expresia granițelor ei fizice, indepărtându-i
însă fizic pe conducători de cei conduși. Mare dezvoltare a reţelelor de sociale şi
new-media de azi, corespunde perfect teoriei lui Bernays.

În condiţiile în care persoanele, instituțiile sau organizaţiile depind tot mai mult de
acordul publicului cea mai important sarcină este fabricarea consimţămâantului
acelui public pentru o idee, o strategie, un obiectiv sau program.

Simboluri şi caracteristici latente.

Nu întotdeauna ingineria obținerii consensului social sau a consimţământului se

poate baza pe mijloace raționale, dar de fiecare dată orice strategie se va baza pe o
cercetare atentă și multidisciplinară a contextului social, foarte imporatntă fiind,
considera Bernays, înţelegerea forței simbolurilor, definite ca scurtături pentru a
înțelege și acționa, adevărată monedă de schimb a propagandei.

Definind deciziile politice ca fiind o operațiune complexă de mediere între interese

contrare ale unor segmente de populaţie, grupată sau nu, relațiile publice ar trebui
să asigure acest flux de comunicare dintre decident şi grupuri, dar și scena pe care
se desfaşoară acest spectacol al contradicțiilor, adică un climat al opiniei publice.

Pentru a putea realiza acest lucru este nevoi să înţelegem contextul familial,
experiențele din copilărie, pasiunile și presiunile, subconștiente și inconștiente,
care condiționează acțiunile actorilor sociali, adică factorii latenți de personalitate.
Astfel putem să realizăm schimbări importante de atitudine prin trei moduri: am
putea să intensificăm o atitudine favorabilă deja existentă, apoi am putea nega o
atitudine nefavorabilă și un al treilea mod ar fi să transformăm o atitudine pasivă în
una activă.
Mereu în acord cu cele mai noi descoperiri din ştiințele sociale, Bernays,
avertizează asupra necesității de analiză a matricei culturale. Mediul nostru
cultural ne crează cele mai puternice condiţionări și determinisme, cultura
furnizându-ne ”tiparul pentru modul nostru de viață, pentru comunicarea și
gândirea noastră, pentru mâncarea pe care o alegem, pentru hainele pe care le
purtăm”.

”Nepotul” lui Durkheim sau Max Weber? Nevoia de sociologie de sociologie

şi cercetarea opiniei publice .
În partea a doua a activității sale, reliefată cel mai bine prin tratatul ”Relații
publice” , Bernays renunța progresiv la prim planul acordat înainte psihanalizei sau
psihologiei mulțimilor și se bazează tot mai mult pe rezultatele oferite de
sociologie, mai ales de studiile de opinie publică. Unii critici consideră că este
vorba doar de o idee originală a lui Bernays care utilizează fundamentele teoretice
în comunicare pentru a oferi credibilitate mesajelor prin justificare, mai mult sau
mai puțin științifică, folosindu-se sondaje, interviuri de priofunzime grupuri de
experți doar de formă. Cine analizează cu atenţie studiile de caz din prezentul tratat
va observa că este vorba de un cercetător atent, inovativ, care formulează ipoteze
pertinente şi le verifică operaționalizând perfect concepte şi situații.

Din această perspectivă, el critică conducătorii campaniilor de publicitate care se

bazează prea mult doar pe ”alchimia semanticii”, studiind prea puțin complexitatea
motivațiilor umane. O dovadă pentru inventivitatea și imaginația sociologică a lui
Bernays este faptul că este printre primii specialisti din științe sociale care
foloseşte cercetarea opiniei pentru prospectarea pieței politice, cum spunem astăzi,
dar mai ales pentru planificare politică.

”În acest sondaj, totuși, nu am fost preocupați de ceea ce formatorii de opinie gândeau atunci,
ci de ceea ce ar putea să gândească marele public în viitorul apropiat, către care vor fi
răspândite aceste opinii. Faptul care a devenit evident era că, în ciuda variațiilor importanței
acordate, liderii de grup erau de acord asupra problemelor identificate și asupra atitudinii lor
generale cu privire la acestea. Cel mai semnificativ, erau de acord aproape în unanimitate că
trebuie să folosim doar procese democratice pentru a rezolva problemele națiunii noastre. Mai
puțin de un procent au dezvăluit cea mai mică intenție de a adopta metode revoluționare”

Publică frecvent articole în Public Opinion Quarterly privind utilizare sondajele de

opinie, arătând ele trebuie folosite ca instrument onest, eficient aratând că altfel pot
constitui un pericol pentru democraţie, deorece au influență mare asupra publicului
și pot produce mari distorsiuni cristalizării opiniei şi tipurilor de consens create.
Dar, mai presus de toate, liderii care interpretează prost sondajele reprezintă o
ameninţare. Am aputea spune că și azi acest pericol este foarte frecvent, cel puţin
dacă facem referire la societatea românească.

În două direcţii considera Bernays că interpretarea sondajelor poate dăuna

societăţii, atunci când sondajele inhibă gândirea liberală a conducătorilor, abilitatea
de a anticipa schimbarea sau pregătirea publicului pentru schimbare şi când
sondajele accentuează fenomenul tiraniei majorității blocând inovarea socială și
rolul creator al mionorităților.
Este foarte actuală această tratare al lui Bernays și azi ne lovim uneori de o
sondomanie şi de o ocultare a democraţiei, de multe ori putem obseva că parcă ne
conduc sondajele, nu oamenii. Sondaje de opinie sunt importante, dar ele nu
trebuie să intimideze pe liderul veritabil, el trebuie sa mergă mult înaintea maselor
şi nu se supune presiunii populiste care îl îndeamnă la populism în momernte
importante când este nevoie de decizii politice sau manageriale cu care masele nu
sunt de acord. Metafora cea mai expresivă pe care părintele relațiilor publice o
foloseţte pentru opinia publica este icebergul, considerând că atitudinile
măsurabile sunt partea de sus, dar partea cea mai mare şi grea se află în străfunduri
și trebuie interpretată prin metode diverse. Dacă sondajele de opinie sunt un
termometru, consideră just Bernays, totuși nu ne putem limita sa punem un
diagnostic în medicină doar folosind aceasta singura testare.

Importanţa opiniei publice în mobilizarea economică şi construcția națiunii.

Foarte puţini dintre comentatorii lui Bernays accentuează o latură importantă a
activității lui de comunicare şi relații publice. Dacă astăzi vorbim cu admiraţie
despre despre forța identității americane, coeziunea puternică și capitalul social
superior al societății americane față de alte națiuni, putem spune că acesta a fost și
scopul de o viață al autorului acestei cărți. A militat timp de decenii pentru un post
de secretar (ministru) perntru informaţii publice în echipa Preşedintelui care ”să
aibă funcția “de a descrie obiectivele și idealurile Americii prin întraga lume și de
a informa cetățenii acestei țări despre activitățile guvernamentale și motivele
pentru care ar trebui să le sprijine. Acesta va descrie, pe scurt, oamenii guvernului
și guvernul oamenilor. Un astfel de funcționar nu ar fi nici propagandist, nici
agent de presă în înțelesul obișnuit al acestor termeni. Mai degrabă, ar fi un
tehnician instruit care ar putea fi de ajutor în analiza opiniei publice și a
tendințelor publicului pentru a informa guvernul despre public și publicul despre
guvern.”

Bernays a acţionat, dar a şi militat pentru o opinie publică care să crească şi să

sprijine unitatea națiunii americane, să menţină încrederea în lideri și instituții, să
creeze solidaritate socială pe timp de criză sau razboaie. A încercat să construiască
programe de imunizare a naţiunii americane la agresiuni externe. A căutat
obţinerea unui ”moral național înalt prin îmbunătățirea sănătății fizice și mentale,
a siguranței economice și a educației poporului american și prin eliminarea
dizabilităților de orice fel”.

Astăzi, după douăzeci de ani de la Revoluţia din 1989, România pare devastată de
neîncredere. Milioane de oameni au părăsit România şi suportă tragedia migraţiei.
Mulți nu se vor mai întoarce niciodată, mulți deja formează o majoritate care
votează radical diferit decât cei din țară unde românii îşi pierd încrederea în
instituții chiar dacă aşteaptă încă statul care să vină să-i salveze. Dar în primul rând
își pierd încrederea în ceilalți oameni. Neîncrederea devine o adevaărată ciumă
emoţională, provocând, în fond, o adevărată desocialializare. Românii se repliază
nevrotic spre familie, fenomen minunat privit din punct de vedere moral,
sociologic însemnând un indicator de enclavizare şi neparticipare socială. Ceilalţi
devin ”infernul”, cum spunea Sartre, un semen la prima întâlnire beneficiind de o
încredere de doar 6%, 66% dintre noi suspicionându-i pe ceilalţi că vor doar să
profite de pe urma noastră. În condiţiile în care nici relaţia de vecinatate nu trece
un sfert din populaţie ca încredere, altădată criteriu de organizare şi solidaritate
comunitară şi socială, la fel de important ca şi rudenia şi legatura de sânge, este
clar că egoismul se accentuează, iar neîncrederea nu poate produce decât tot
neîncredere. Neîncredrea se apropie încet, încet de intoleranță și mai ales de
greutatea asocierii pentru acţiune comună. Sindicatele şi-au pierdut credibilitatea,
iar organizaţiile nonguvernamentale nu mai sunt ce au fost în anii 90. Oamenii şi-
au pierdut și încrederea în sine și asta face să se apere izolându-se de ceilalți.
Politicienii au făcut tot ce au făcut ca să separe oamenii după cât mai multe criterii,
înafara celor moştenite: două sau mai multe Românii, poporul şi ceilalți, nesimţiții
şi victimele inocente ale nesimțiților, deştepţii oraşelor ce votează cu democraţie şi
proştii ce votează cu neo şi cripto etc.

În atare condiții această dimensiune a operei lui Edward Bernays devine mai
actuală decât oricând pentru România noastră. Tratatul Relatii publice pe care
Editura Alexandria îl aduce azi publicului românesc și specialiştilor în comunicare
sau consultanţă politică, precum și activitatea lui Bernays, cunoscută mai mult sau
mai puțin, alături de Preşedinţii SUA și guvernele americane, din aproape întreg
secolul XX, pot fi privite dintr-o altă lumină și înțelese mai just.

Prof. Univ. Dr. Vasile Sebastian Dancu

Octombrie, 2013

București