Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a calificării
profesionale - învăţământ postliceal sanitar

Îndrumător, Candidat,
Prof. Relea Gabriela Bodescu L. Mihai
 2020
Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Îngrijirea pacientului cu
pancreatită acută

Îndrumător, Candidat,
As.Relea Gabriela Bodescu L. Mihai
 2020
Cuprins

1. Argument
2. Îngrijirea pacientului cu pancreatită acută
3. Noțiuni de anatomie și fiziologie a pancreasului
4. Pancreatita acută – prezentare generală
5. Definiţie:
6. Clasificare:
7. Etiologie:
8. Diagnostic clinic (simptomatologie):
9. Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial:
10. Complicaţii:
11. Evoluţie şi prognostic:
12. Tratament:
13. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu pancreatită acută
14. Fişa tehnică nr. 1:
15. Fişa tehnică nr. 2:
16. Fișa tehnică nr. 3:
17. Fișa tehnică nr. 4:
18. Procesul de îngrijire a unui pacient cu pancreatită acută
19. Culegerea datelor – interviu:
20. Analiza şi interpretarea datelor:
21. Plan de îngrijire:
22. Educația pentru sănătate a unui pacient cu pacreatită acută
23. Bibliografie
  Argument

Pancreatita acută este o afecţiune ce constă în inflamarea pancreasului. Deşi

majoritatea cazurilor de pancreatită reprezintă forme uşoare ale bolii, există numeroase situaţii în
care boala poate ameninţa viaţa pacientului. Scopul prezentului proiect este de a identifica
problemele de îngrijire specifice pentru un pacient cu pancreatită acută în vederea evitării
complicaţiilor. Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu pancreatită acută şi de care
trebuie să ţină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: durere, greţuri,
vărsături, meteorism abdominal, anxietate, transpiraţii reci, dispnee, tegumente palide.
 Obiectivele prezentului proiect sunt:
 Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a pancreasului.
 Prezentarea generală a pancreatitei acute.
 Rolul autonom şi delegat al asistentului medical generalist în îngrijirea bolnavului cu
pancreatită acută.
 Procesul de îngrijire al unui pacient cu pancreatită acută.
 Educaţia pentru sănătate la un pacient cu pancreatită acută.
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:
 Analizează noţiunile de anatomie şi fiziologie;
 Identifică factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos;
 Elaborează planul de îngrijiri (Planul Nursing);
 Pregăteşte pacientul pentru tehnici şi investigaţii;
 Aplică tehnici de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor de îngrijire;
 Monitorizează starea de sănătate;
 Susţine pacientul în menţinerea/restaurarea calităţii vieţii;
  Aplică intervenţii proprii şi delegate;
 Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate;
 Identifică nevoile nutriţionale in functie de vârstă şi de stare a individului;
 Răspunde din punct de vedere profesional, moral, legal.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţii cu pancreatită acută s-a finalizat prin analiza
unui caz cu pancreatită acută pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au
evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale - conform
principiului Virginiei Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu
pancreatită respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate problemele
de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate precum şi
evaluarea intervenţiilor aplicate.
 Îngrijirea pacientului cu pancreatită acută
 Noțiuni de anatomie și fiziologie a pancreasului

Pancreasul este o glandă digestivă de prim ordin. Secreţia sa este declanşată iniţial
de sistemul nervos, apoi de umplerea stomacului şi în fine, de un mecanism hormonal cu punct
de plecare duodenal. În ultima fază fragmentele proteice declanşează eliberarea hormonilor de
către mucoasa duodenală, ce apoi influenţează pancreasul prin intermediul circulaţiei sangvine.
Este o glandă mixtă, exo şi endocrină, situate posterior de peritoneul parietal dorsal, fiind un
organ secundar retroperitoneal ca şi duodenul. Ca şi acesta este împărţit de rădăcina
mezocolonului într-o zonă supramezocolică şi una inframezocolică. Este un organ profund,
solidar cu duodenul.
 Fig.1 Pancreasul
Configuraţia externă. Alungit transversal, are formă aproximativ de ciocan, cu mânerul la
stânga (MECKEL) şi prezintă patru porţiuni:
• Capul, de forma oarecum circulară, înscris în potcoavă duodenală, prezintă o prelungire
îndreptată medial şi inferior, situate posterior de vasele mezenterice superioare, numită
proces uncinat se pot descrie două fețe şi patru margini;
• Colul, segment mai îngustat, este cuprins între prima porţiune a duodenului şi vasele
mezenterice superioare;
• Corpul, alungit, de formă prismatic-triunghiulară pe secţiune, are trei feţe (anterioară,
posterioară şi inferioară) şi trei margini (superioară, anterioară şi inferioară). Faţa
anterioară prezintă, aproape de cap, o proeminentă, numită tuberculul omental (tuber
omentale), iar faţa posterioară conţine două şanţuri pentru vena lienală;
• Coada se găseşte în epiploonul pancreatico-splenic şi poate avea forme diferite, fiind
lungă sau scurtă, se descriu trei feţe şi o extremitate liberă.
Este prins pe peretele abdominal posterior, la nivelul capului, prin fâşia lui Treitz,
răspunzând coalescentei mezoduodenului, la nivelul corpului prin coalescența mezogastrului
posterior.
 La nivelul capului, rădăcina mezocolonului transvers determină poziţia pancreasului în
cele două etaje ale cavităţii peritonale. Există două porţiuni ale seroasei peritonale care acoperă
pancreasul pe faţa sa anterioară: supra şi submezocolică.
La nivelul corpului, pancreasul corespunde bursei omentale şi este deci supramezocolic.

Fig.2 Pancreasul - structură şi rol

 Structura pancreasului:
Este o glandă mixtă, exo endocrină, la periferie fiind învelită de o capsulă conjunctivă.
Pancreasul exocrin este alcătuit din acini de formă sferică asemănători cu cei ai glandei
parotide. Celulele epiteliale glandulare conţin granulaţii de presecreţie în regiunea apicală a
aparatului lui Golgi, baza lor conţinând o bogată ergastoplasmă bazofilă. Sistemul canalicular
excretor porneşte de la nivelul acinilor prin ductile intercalare care se unesc dând ducte
colectoare şi în ultimă instanţă formează canalul excretor principal al lui Wirsung, ductul
pancreatic şi canalul excretor accesor al lui Santorini, ce se deschid în duoden, între cele două
papile, inferioară şi superioară.
Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans răspândite difuz în
ţesutul glandei exocrine. Ele conţin celule beta care secretă insulină şi celule alfa, care secretă
glucagonul şi factorul lipocaic.
În interiorul pancreasului, glanda exo-endocrină există 0,5-1,5 milioane de insule
pancreatice (Langerhans), repartizate în întreg organul constituind pancreasul endocrin.
O asemenea insulă are 100-500 µm, celulele dispunându-se în grupe sau benzi. Există trei
categorii de celule:
• Celulele A, producătoare de glucagon, în procent de 20 %, conţinând granulaţii ce se
colorează în negru cu nitrat de argint.
• Celulele B, producătoare de insulină, conţinând granulaţii secretorii greu de fixat şi
colorat, aceste celule apărând clare; cu ajutorul unei reacţii în care intră zincul se poate
demonstra în ele prezența insulinei. Diabetul zaharat se caracterizează prin tulburarea
echilibrului între celulele A şi B în favoarea celulelor A, antagonismul glucagon –
insulina tulburându-se în favoarea glicogenolizei.
• Celulele D, rare, întunecate care produc somatostatina ce influenţează hipotalamusul ca
un factor inhibitor şi exercită de asemenea o acţiune inhibitorie locală în pancreas.
Insulele pancreatice sunt traversate de capilare largi care drenează direct în triunghiurile
venoase mai importanţi; fibrele nervoase amielinice sunt prezente.
Menţionăm că insulina favorizează sinteza glicogenului în ficat şi scade glicemia, iar
glucagonul antrenează glicogenoliza în ficat şi creşte glicemia.
Insulina exercită diverse efecte metabolice asupra multor ţesuturi din corp, dar
mecanismul fundamental al acţiunii sau acţiunilor sale la nivel celular este necunoscut.
Ţesuturile care răspund la acest hormon sunt muşchii (muşchiul scheletal şi miocardul), ţesutul
adipos, ficatul, leucocitele, glandele mamare, oasele, pielea, cristalinul, hipofiza, nervii periferici
şi aorta. Creierul, gonadele şi eritrocitele sunt cunoscute pentru lipsa lor de răspuns la insulină;
problema dacă rinichiul răspunde la insulină constituie un obiect de discuţie. Incapacitatea
insulinei de a străbate bariera hematoencefalică poate explica lipsa de răspuns din partea
creierului, dar pentru celelalte ţesuturi insensibile la insulină nu există o explicaţie. Răspunderile
metabolice la insulină diferă de la un ţesut la altul în raport cu diferenţierea funcţională a
celulelor.
Unul din rolurile principale ale insulinei în economia generală a organismului constă în
reglarea absorbţiei, depozitarii şi eliberării unor substraturi circulante importante: glucoză,
aminoacizi şi acizi graşi. Nivelurile plasmatice ale acestor constituenţi reflectă suma ratelor lor
individuale de producere şi utilizare de către ţesuturile corpului. Multe dintre aceste procese sunt
puternic influenţate de insulină şi glucagon. În măsura în care secreţia de insulină şi de glucagon
este la rândul său influenţată de nivelul glucozei şi a aminoacizilor circulanţi (şi poate şi al
corpilor cetonici).
Acţiunea glucagonului asupra reglării substraturilor circulante este limitată în special la
ficat, unde se ştie că exercită efecte puternice de stimulare a glicogenolizei, a gluconeogenezei,
lipolizei şi ureogenezei. Este cunoscut efectul său de potenţare a secreţiei insulinice de către
celula beta.
Pancreasul exocrin secretă fermenţi digestivi foarte activi, secreţia lor fiind ritmată de
ingerarea de alimente şi influenţată de cantitatea şi componenţa acestora. Pe de-o parte, secreţia
pancreatică este influenţată pe cale sanguină de secreţia duodenală, iar pe de altă parte, scoarţa
cerebrală intervine în secreţia pancreatică. Secreţia externă a pancreasului, sucul pancreatic, este
un lichid incolor, cu reacţie alcalină, care conţine trei fermenţi: tripsina, amilaza şi lipaza.
Tripsina este un ferment proteolitic activat de tripsinogen prin enterokinaza intestinală; el
continuă digestia substanţelor proteice (începută în stomac) până la polipeptide şi acizi amânaţi
şi scindează nucleinele în acizi nucleinici şi albumină.
Amilaza este o enzimă foarte active, care transformă amidonul în maltoză şi care va fi
transformată la rândul ei, de maltoza în glucoză.
 Lipaza intervine în saponificarea grăsimilor, grăsimile în glicerină şi acizi graşi, care
formează săpunuri cu alcalii din sucul intestinal. Acţiunea lipozei asupra grăsimilor are loc în
prezenţa bilei.
Funcţia normală secretorie a pancreasului exocrine este în strânsă dependență cu funcţia
normală gastrică, duodenală şi biliară.

 Pancreatita acută – prezentare generală

• Definiţie:
Este o boalăcu efecte locale şi generale, determinată de procesul patologic de autodigestie
de către tripsină, prin inactivarea în glandă a fermenţilor pancreatici, în mod normal inactivi la
acest nivel.

Fig.3 Pancreatita acută

În evoluţia pancreatitei acute, în afară de acţiunea locală de autodigestie a glandei, se
produc fenomene grave, secundare acţiunii toxice acestor fermenţi şi a altor produşi toxici la
distanţă pe toate organele care asigură funcţiile vitale ale organismului: creier, plămâni, vase
sangvine, cord.
 Autodigestia e determinată de tulburări de evacuarea secreţiei pancreatice în duoden, ca
urmare a unor dereglări funcţionale ale sfincterului Oddi, precum şi pătrunderea în căile
pancreatice a unui coferment (enteroxinaza) – fenomen care în mod normal nu are loc. Aceasta
face ca tripsina să se activeze şi să devină capabilă să digere însuşi organul care o formează.
 Clasificare:
După aspectul anatomic, pancreatita acută are trei forme:
1. Pancreatită acută edematoasă – care se caracterizează prin:
• Pancreasul este mărit în volum, edematiat, tumefiat;
• Ţesutul gras din jur este infiltrat;
• Ascita în cantitate variabilă;
• Nu sunt leziuni necrotico-hemoragice.
2. Pancreatită necrotico-hemoragică care se caracterizează prin:
• Pancreas mărit în volum;
• Existenţa focarelor de necroza unice sau multiple, vizibile la suprafaţa glandei sau situate
profund;
• Tumefacţie prin edem şi hemoragii subseroase, suprainfecţie;
• Leziuni abdominale, ascită hemoragică, citosteatonecroza peritoneală, tromboza arterială
şi venoasă;
• Seroasă viscerală peritoneală este asemănătoare cu ,,petele de ceară”, datorită
autodigestiei grăsimilor, numite pete de citosteatonecroză.
3. Pancreatită acută supurată – este de obicei o complicaţie a formei
precedente,zonele necrotice suprainfectându-se. Supuraţia difuzează
peripancreatic.

 Etiologie:
Pancreatita acută apare frecvent la obezi, la marii mâncători şi consumatori de alcool.
Apare la cei cu teren vascular alterosclerotic, la cei cu afecţiuni biliare – mai ales litiaza biliară,
la ulceroşi.
Etiologia poate fi toxică – intoxicaţia alcoolică sau medicamentoasă şi infecţioasă –
septicemia, infecţii biliare, supuraţii abdominale. Poate fi întâlnită şi în afecţiuni virotice:
hepatită, parotidită epidemică, febre eruptive, câteodată şi în afecţiuni bacteriene, febră tifoidă,
difterie. De cele mai multe ori, boala apare după o masă deosebit de copioasă, bogată în grăsimi
şi bine stropită cu alcool.
Pancreatita acută poate apărea şi după traumatisme pancreatice sau postoperator – după
operaţii regionale: ulcer duodenal, căi biliare, splenectomii.
Se disting două etape:
• Declanşarea procesului de autodigestie;
• Urmările acestui proces.

 Diagnostic clinic (simptomatologie):

Simptomele pancreatitei acute pot varia de la un uşor disconfort abdominal, până la stare
de şoc, cu HTA şi hipoxie. Prima manifestare a bolii este durerea. Ea este moderată în forma
edematoasă şi extrem de violentă în cazul formelor hemoragice şi necrotice. Durerea este atroce,
adesea sincopală, depăşind în intensitate colicile abdominale. Se instalează brutal, însoţindu-se
de o stare de nelinişte. Este descrisă variabil de bolnavi – ca o senzaţie de sfâşiere, torsiune,
strivire.
1. Durerea are sediul în epigastru şi hipocondrul stâng şi iradiază în umărul stâng, în
zona lombară stângă dând ,,durerea în bară”.
2. Greţurile şi vărsăturile sunt frecvente şi abundente. Sunt la început alimentare,
apoi bilioase şi rar sangvinolente.
3. Meteorismul abdominal este un simptom constant datorită opririi parţiale a
tranzitului intestinal, uneori putând exista chiar diareei sangvinolente.
4. Semne generale:
Bolnavul prezintă anxietate, transpiraţii reci, dispnee, tegumente palide, oligurie.
Tensiunea arterială normală este uşor crescută, iar faciesul bolnavului este roşu, vultuos. Pulsul
este normal sau tahicardic. Apoi tensiunea arterială scade şi apar semne de şoc. Febra este
moderată, 380C. Slăbirea se instalează repede şi este însoţită de topirea musculaturii toracice şi
pelvine. Tulburările psihice sunt frecvente, sub formă de agitaţie, chiar delir. În formele
necrotico-hemoragice apare starea de colaps.
  Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial:
 Diagnosticul paraclinic:
1. Examene de laborator:
 Sânge:
1. Hiperamilazemie – depăşeşte de 3-6 ori normalul, cu valori maxime în ziua a- 2-
3-a zi de la debut. Revine la normal către ziua a 7-a. Persistența ei peste 10 zile
sugerează fie continuarea procesului inflamator pancreatic, fie evoluţia către
formarea de pseudochisturi;
2. Lipazemia – după unii autori este mai valoroasă decât amilazemia şi ea are valori
crescute;
3. Hiperlipidemie – în 5-10% din cazuri de pancreatita acută necrotico-hemoragică
prin creşterea concentraţiei serice a grăsimilor neutre;

4. Hipocalcemia (sub 8,5 mg%) are valoare prognostică importantă de prognostic cu

atât mai prost cu cât este mai scăzută şi exprimând extinderea necrozelor;
5. Hiperglicemia (150-200 g%) moderată în 3/5 cazuri prin distrugerea hormonilor
insulina şi glucagon;
6. VSH-ul crescut;
7. Transaminazele sunt frecvente şi constant crescute;
8. Scăderea Hb - în cursul evoluţiei care oscilează în jur de 9% = anemie;
9. Leucocitoza este un semn des întâlnit (normo sau leucopenia apărută la bolnavii
operaţi este un semn de prognostic nefavorabil care trădează în general prăbuşirea
mecanismelor de apărare a organismelor);
10. Scăderea albuminei semnifică creşterea importantă a catabolismului proteic;
11. Hiperazotemia este paralelă cu gradul vărsăturilor şi atingerii renale.
 Urină:
1. Reducerea diurezei, oligoanurie, semn de IRA secundară şocului şi toxemiei enzimatic;
2. Modificarea sedimetrului urinar cu apariţia hematiilor, cilindrilor granuloşi (semne de
iritare renale);
 3. Hiperamilazurie de peste 256-512-1000 U şi apare mai târziu decât amilazemia dar este
mai persistentă şi revine mai lent decât amilazemia. Amilazuria are valori duble faţă de
amilazemie.
 Explorări imagistice:
Examenul radiologic:
• Stomacul arata hipertonie, mai ales la nivelul mării curburi;
• Colonul transvers arată distonie, care poate simula un pneumoperitoneu;
• Duodenul arată iritare;
• Pancreasul poate apărea opac între claritatea stomacului şi colonului. Uneori se pot
observa calcificări pancreatice, calculi biliari sau un revărsat peritoneal;
• Toracic – pot exista revărsate peritoneale;
• Tranzitul baritat poate evidenţia lărgirea cadrului duodenal şi deplasarea anterioară a
stomacului pe radiografia de profil;
• Irigografia;
• Fistulografia se face la bolnavii operaţi cu drenaj abdominal prelungit şi semne clinice de
abces cu substanţe de contrast iodate;
• Colongio-pancreatografia endoscopică retrogradată (utilă în evidenţierea sistemului
canalar pancreatic).
Ecografia - poate evidenţia o colecţie de lichid în regiunea peripancreatică sau mărirea de
volum a pancreasului sau prezenţa unui calcul în ampula lui Vater.
Alte examene imagistice:
• Tomografia;
• Scintigrafia.
EKG este indispensabilă. Poate arăta trasee normale - trasee modificate prin
hipocalcemie, prin semne de infarct miocardic care poate fi cauza simptomatologiei (semne false
de pancreatită acută) sau asociat unei pancreatite acute. Cercetarea fermenţilor pancreatici are loc
în sucul duodenal, în sânge şi urină.
În sucul duodenal, cercetarea fermenţilor pancreatici se face astfel: dimineaţa pe stomacul
gol se practică un sondaj duodenal – se evacuează bila reziduală administrând sulfat de
magneziu; se stimulează apoi secreţia pancreatică administrând pe sonda 300 ml soluţie de acid
clorhidric 1-3% sau 2-3 ml eter. După 5-10 minute, se recoltează sucul duodenal în care se vor
face dozările de fermenţi.
Examenul materiilor fecale este foarte util. Examinarea se face după ce bolnavul a fost
supus trei zile unui regim de probă. Se recomandă ca la începutul regimului să se administreze
două casete de carmin (a 0,50 g/caşet) pentru a se putea aprecia viteza tranzitului. În mod normal
scaunul apare roşu după 24h.
Scaunul de insuficiență pancreatică este acoperit cu o masă albicioasă alcătuită din
grăsimi şi conţine resturi alimentare nedigerate. La examenul clinic se cercetează prezența
grăsimilor care sunt în cantitate mare, azotului fecal care este mai crescut şi a amoniacului.
Diagnosticul pozitiv:
Se pune pe bază: antecedentelor hepato-biliare, creşterea valorilor amilazemiei şi
amilazuriei, examenul clinic şi radiologic.
Diagnosticul diferenţial:
Un tablou clinic şi biologic cu unele variaţii în jurul semnelor descrise poate pune în
discuţie o serie de afecţiuni medicale şi chirurgicale.
Afecţiuni medicale:
• Indigestia simplă sau o gastrită acută;
• Ulcer gastric sau duodenal în puseu dureros;
• Infarct miocardic.
Afecţiuni chirurgicale care pot determina creşterea amilazemiei:
• Apendicita acută cu sediu anormal;
• Ulcer gastric sau duodenal perforat;
• Infarctul intestinal;
• Torsiuni viscerale diverse;
• Colica biliară, colecistita acută, peritonita biliară;
• Colica renoureterală;
• Ocluzie intestinală.
Diagnosticul diferenţial cel mai important trebuie făcut cu abdomenul acut chirurgical
care reprezintă - spre deosebire de pancreatita acută urgenţă chirurgicală.

• Complicaţii:
• Abcese pancreatice;
• Peritonită purulentă;
• Icter prin ocluzie;
• Colecţii sangvinolente;
• Insuficienţă renală acută;
• Insuficienţă hepatică;
• Hemoragie digestivă;
• Septicemie;
• Supuraţia localizată sau difuză perirenalotoracică.
Complicaţii tardive:
• Pseudochistul pancreatic dezvoltat mai ales retrogastric;
• Diabet secundar (hiperinsulinism).
În 80% din cazuri, leziunile acute evoluează către pancreatita cronică.

• Evoluţie şi prognostic:
• Evoluţie:
• Are loc de regulă, ameliorarea rapidă subiectivă şi obiectivă. Dacă nu se respectă dieta şi
nu există supraveghere medicală poate exista pericolul de recidivă.
• În formele intermediare - evoluţia este spre vindecare sau necroză.
• În formele supraacute - evoluţia este mortală în primele 6 ore prin sincopă.
• În formă acută - evoluţia are 3 faze: debut brutal, ocluzie intestinală funcţională, infecţie
şi necroză.
• Cazurile grave evoluează majoritatea în 2-7 zile către moarte prin peritonita şi colaps.
• În formele necrozante, bolnavul rămâne febril şi prezintă hiperleucocitoză în ciuda
tratamentului cu antibiotice. Necroza se continuă, iar în locul pancreasului distrus, apar
chisturi mari. Clinic, în formele necrozante, se constată: tulburări de tranzit, dureri
abdominale, stare generală modificată, fenomene compresive de vecinătate.
• Prognostic:
• În formele edematoase – prognosticul este bun sub tratament şi prin respectarea regimului
alimentar.
• În formele necrotice – prognosticul este grav.
 • Tratament:
În tratarea pancreatitei acute trebuie să se ţină seama de o serie de principii. Orice
abdomen acut suspect de pancreatită acută se va interna în spital, chiar dacă este vorba numai de
precizarea diagnosticului. Pancreatita acută este o boală medico-chirurgicală.
Tratamentul de fond este cel medical, dar trebuie făcut într-un serviciu de chirurgie, din
următoarele considerente:
• Nu există întotdeauna siguranţa diagnosticului;
• De multe ori boala este asociată sau este urmarea unei colecistite acute, cazuri în care
intervenţia chirurgicală este obligatorie;
• În unele cazuri poate fi vorba de pancreatită acută necrotică de la început;
• Evoluţia unei pancreatite poate duce la complicaţii în sensul supuraţiei, eroziunii
vasculare, rupturii de splină care impun tratament chirurgical.
Medical:
Este aplicat în faza iniţială a pancreatitei acute, având următoarele obiective şi metode de
realizare:
• Reducerea secreţiei pancreatice prin post absolut, nutriţie parenterală totală şi aspiraţie
nazogastrică prelungită (considerată ca metodă de prevenire a abceselor pancreatice).
• Substituţia volemică masivă poate determina îmbunătăţirea perfuziei capilare şi ca
urmare, diminuarea hipoxiei celulare, având ca rezultat reducerea extensiei necrozei
pancreatice. Se face intravenos în funcţie de starea generală, bilanţul hidroelectrolitic şi
volemic, urmărirea diurezei.
• Scăderea acidităţii gastrice prin introducerea pe sondă de bicarbonat de sodiu 10% (100-
200 ml). După aspiraţia gastrică se administrează prafuri alcaline, câte o linguriţă la 3-4
ore: magnezia usta. În primele 4-5 zile se interzice alimentarea pe cale orală.
• Odată cu normalizarea tranzitului intestinal se începe alimentaţia cu lichide în cantităţi
mici 300-400 ml/zi.
Chirurgical:
Indicaţii, contraindicaţii:
• Se recomandă temporizarea intervenţiei pentru a permite echilibrarea biologică a
bolnavului în vederea intervenţiei şi delimitarea focarelor necrotice;
 • Se practică laparotomie exploratorie în cazurile de incertitudine diagnostică, în prezenţa
suspiciunii de abdomen acut (urgenţă chirurgicală).

• Rolul asistentului medical în îngrijirea pacientului cu pancreatită acută

Raportat la efectele pe care pancreatita acută le are asupra fizicului şi psihicului

bolnavului, rolul asistentei medicale este deosebit de important. Rolul asistentei este de a ajuta
persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea (sau să-l asiste în
ultimele clipe), prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut
capacitate sau cunoştinţele necesare să îndeplinească aceste funcţii astfel încât acesta să-şi
recâştige independența cât mai repede posibil.
Activitatea asistentei medicale trebuie să acopere totalitatea nevoilor fundamentale ale
pacientului (cu ajutorul echipei de îngrijire sau singură), ghidându-se după un plan de îngrijire
care este în funcţie de starea pacientului, investigaţiile necesare diagnosticării, intervenţiile
chirurgicale şi tratamentul prescris de medic. Acest plan de îngrijire al pacientului poate necesita
o revizuire zilnică sau săptămânală în funcţie de evoluţia stării pacientului.
De la serviciul de internări pacientul cu pancreatită acută este dus în secţia de terapie
intensivă, fapt ce determină creşterea neliniştii bolnavului, al cărui psihic este deja marcat de
simptomatologia zgomotoasă a bolii (intoleranţa alimentară, vărsături, durere). Asistenta
medicală trebuie să caute să liniştească bolnavul explicându-i necesitatea supravegherii
permanente, importanța acesteia pentru evoluţia bolii, pentru stabilirea conduitei medicale.
Pacientului, o dată cu internarea i se face o serie de explorări utile precizării
diagnosticului, explorări care pot fi traumatizante (fiziogastroscopia, recoltarea sângelui prin
puncţia venoasă) dar care sunt absolute necesare. Asistenta medicală trebuie să fie alături de
pacient, străduindu-se să îi alunge teama, explicându-i necesitatea şi importanța analizelor.
Rolul autonom al asistentei medicale în îngrijirea bolnavului cu pancreatită acută vizează
ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale prin compensare sau suplinirea
autonomiei diminuate. Astfel asistenta planifică: programul zilnic de recreere, care ajută
pacientul să scape de anxietate, teamă. Pentru câştigarea şi păstrarea autonomiei în autoîngrijire:
să folosească îmbrăcăminte fără nasturi.
Pentru prevenirea depresiei şi ameliorarea stării afective, se planifică:
• Program de activităţi zilnice (să lucreze cât mai mult posibil);
• Obiective realiste, care cresc cu fiecare zi;
• Discuţii cu membrii familiei pentru a găsi metodele care să-i asigure pacientului o viaţă
normală şi sprijin psihologic;
• Asistenta va asigura condiţiile de mediu şi va supraveghea bolnavul.

• Fişa tehnică nr. 1:

Tehnica efectuării puncţiei venoase
Definiţie: puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scopul:
• Explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice);
-introducerea substantei de contrast pentru examene radiologice ;
• Terapeutic - administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei
intravenoase; executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui.
-hidratare si alimentare ;
 Locul puncţiei:
• Venele de la plica cotului(cefalica sau basilica);
• Venele antebraţului;
• Venele de pe faţa dorsală a mâinilor;
• Venele subclaviculare;
• Venele femurale;
• Venele jugulare ;
• Venele epicraniene la sugar si copil mic.
 Pregătirea pacientului:
o Pregătirea psihică:
• Se explică necesitatea şi în ce constă tehnica, precum şi faptul că nu este dureroasă.
• Obtinerea consemtamantului
o Pregătirea fizică:
• Se poziţionează confortabil pacientul;
• Se dezinfectează tegumentele;
• Se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, astfel încât să oprească
circulaţia venoasă;
• Se recomandă pacientului să stângă pumnul, venele devenind turgescente.
Materiale necesare:
• De protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
• Dezinfectante;
• Carucior ;
• Recipiente colectoare ;
• Instrumentar şi materiale sterile: ace, seringi, pense, mănuşi chirurgicale, tampoane;
• Alte materiale: garou, eprubete, etichete, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală.
Tehnica:
• Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile;
• Se poziţionează garoul la circa 7-8 cm mai sus de locul de elecţie, evitând compresiunea
arterei;
• Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o uşoară
compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
 • Se pătrunde oblic cu acul, fluturaşul sau flexula traversând în ordine tegumentul, apoi
peretele venos trecând de rezistenţa elastică până când acul înaintează în gol;
• Se schimbă direcţia acului poziţionându-l orizontal, înaintând 1-2 cm.
În lumenul venei:
• Se aspiră pentru a controla prezenţa acului în venă;
• Se sistează stază venoasă – după recoltare, înainte de injectare;
• Se continuă tehnică în funcţie de scopul puncţiei;
• Se aplică tamponul îmbibat cu alcool şi se retrage acul brusc;
• Se comprimă locul puncţiei 1-3 minute.
Incidente şi accidente:
• Hematom;
• Perforarea peretelui opus;
• Ameţeli, paloare, lipotimie.

• Fişa tehnică nr. 2:

Măsurarea temperaturii
Definiţie: temperatura corporală se defineşte drept echilibrul între procesele de
termogeneză (producerea de căldură de către organism) şi termoliz.
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Loc:
• Axilă;
• Plică inghinală;
• Cavitatea bucală;
• Rect, vagin.
Materiale necesare:
• Termometru maximal, electronic, auricular, suzetă (copii);
• Tampoane de vată şi comprese sterile;
• Tavă medicală;
• Lubrifiant;
• Alcool medicinal;
• Ceas.
 • Pregătire psihică:
Pacientului i se explică de ce trebuie să i se măsoare temperatura, ce riscuri apar dacă
aceste valori sunt crescute.
• Pregătire fizică:
• Pacientul este rugat să ia loc pe marginea patului sau pe scaun, în şezut;
• Se linişteşte în caz că este anxios;
• Se ajută să-şi ridice mâneca de la haină.
Execuţie:
• Se aşază pacientul în DD sau în poziţie şezând;
• Se ridică braţul pacientului;
• Se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
• Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele;
• Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
• Dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această
poziţie de către asistentă;
• Termometrul se menţine timp de 10 min. pentru termometrul maximal;
• Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de
grad mai joasă decât cea centrală.
Notare/interpretare: se citesc valorile obţinute şi se notează în foaia de observaţie.
Îngrijire/intervenţii după tehnică:
• Pacientul este rugat să se facă confortabil;
• Se comunică valorile obţinute;
• În caz de valori crescute, se administrează tratament de specialitate conform prescripţiei
medicului.
Incidente şi accidente: pacientul poate deveni anxios, speriat.
Observaţii:
• Se vede reacţiile pacientului;
• În caz de nesiguranţă, se mai măsoară o dată temperatura.
 • Fișa tehnică nr. 3:
Injecţia intravenoasă
Definiţie: introducerea unui lichid într-o venă prin înţepare poartă numele de injecţie
intravenoasă.
Scop:
• Diagnostic: explorarea diagnostică a unor organe ca rinichiul, colecistul, ficatul,
plămânul etc..
• Terapeutic: introducerea de substanţe hipertone în cantitate mare pentru reechilibrarea
hidro-electrolitică şi derivate biologice, reprezentând o cale foarte bună pentru reprimarea
bolnavilor şocaţi.
Locul injecţiei:
• Venele de la plica cotului;
• Venele antebraţului;
• Venele de pe faţa dorsală a mâinii;
• Venele maleolare interne;
• Venele epicraniene.
Materiale necesare:
• Mănuşi, seringi şi ace sterile;
• Medicamentul in termen de valabilitate;
• Tăviţă renală;
• Tampon de vată cu alcool;
• Aleza si musama ;
• Recipiente colectoare ;
• Garou.
• Pregătirea psihică:
• Pacientului i se explică tehnica şi scopul ei;
• Este rugat să se aşeze comod pe scaun.
• Pregătirea fizică:
• Se aşează pacientul în poziţie şezând;
 • Se descoperă locul de elecţie.
Execuţia injecţiei:
• Asistenţa îşi spală mâinile;
• Se alege locul puncţiei;
• Se aplica garoul;
• Se dezinfectează locul puncţiei;
• Se execută puncţia venoasă;
• Se controlează dacă acul este în venă;
• Se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului;
• Se injectează lent, ţinând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe
piston;
• Se supravegheaza faciesul pacientului ;
• Se verifică periodic dacă acul este în venă;
• Se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat; la locul puncţiei se aplică tamponul
îmbibat în alcool, compresiv 3-5 minute.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
• Se menţine compresiunea la locul injecţiei câteva minute.
• Se supraveghează în continuare starea generală.
• Reorganizarea locului de munca conform P.U. .
Incidente şi accidente:
• Injectarea soluţiei în ţesutul perivenos, manifestată prin tumefierea ţesuturilor, durere;
• Flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluţiei sau a unor substanţe iritante;
• Valuri de căldură, senzaţia de uscăciune în faringe;
• Hematom prin străpungerea venei;
• Ameţeli, lipotimie, colaps.

• Fișa tehnică nr. 4:

Administrarea medicamentelor pe cale orală
Definiţie: introducerea în organism pe cale orală sau sublinguală a unei cantităţi de
medicamente care se absorb la nivelul mucoasei bucale, la nivelul intestinului subţire şi al
intestinului gros, cu efect local sau general.
 Scop: terapeutic.
Tipuri de medicamente:
• Medicamente lichide sub formă de: soluţie, mixture, infuzie, decoct, tinctură, extract,
ulei, emulsie.
• Medicamente solide sub formă de: pulberi, tablete, drajeuri, granule, mucilagii.
Materiale necesare:
• Tavă medicală;
• Pahar/cană;
• Apă/ceai;
• Sticluţă cu picurator sau pipetă;
• Medicamentul prescris;
• Linguriţă.

Pregătirea pacientului:
• Pregătirea psihică: se informează pacientul asupra efectului, gustului medicamentului şi
a eventualelor efecte secundare.
• Pregătirea fizică: se asigură o poziţie comodă pacientului astfel încât să îşi poată lua
medicamentul, respectând condiţiile de administrare.
Pregătirea asistentei medicale: spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun şi îmbrăcaţi mănuşile
de unică folosinţă.
Efectuarea tehnicii:
• Aşezaţi materialele pe un cărucior pentru tratament (măsuţa mobilă);
• Verificăm prescripţia medicală: numele medicamentului doza modul şi calea de
administrare;
• Identificaţi fiecare medicament pe care îl v-a primi pacientul privind eticheta;
• Puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel de unică folosinţă;
• Verificaţi numele pacientului şi numărul salonului;
• Explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut şi
eventualele efecte;
 • Aşezaţi pacientul într-o poziţie confortabilă în care să poată bea lichidul în funcţie de
starea acestuia;
• Serviţi pacientul cu doza unică;
• Daţii paharul cu apă sau ceai şi asiguraţi-vă că a înghiţit toate medicamentele.
Îngrijirea pacientului după tehnică: asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort.
Accidente/Incidente:
• Pacientul nu cooperează sau refuză medicamentele;
• Pacientul prezintă stări de greaţa şi vomă după administrare;
• Reacţie alergică sau anafilactică.
Observaţii: medicamentele au fost administrate fără incidente, pacientul fiind capabil să
le ingere fără greaţă şi vărsături.

• Procesul de îngrijire a unui pacient cu pancreatită acută

• Culegerea datelor – interviu:

• Numele şi prenumele: R.I;
• Vârsta: 43 ani;
• Starea civilă: căsătorit;
• Copii: 2;
• Profesia: şomer;
• Localitatea de domiciliu: ;
• Diagnosticul la internare: Pancreatită acută edematoasă;
• Data internării: 16.04.2020.
 Obişnuinţe de viaţă:
• Consumator de: Alcool – da; Cafea – da; Tutun – da; Drog – neagă;
• Dietă/regim alimentar: nu respectă nici un regim;
• Alergii cunoscute: albine.

Probleme de sănătate:
• Antecedente medicale personale: HTA;
• Antecedente heredocolaterale: mamă - HTA stadiul II; tată - TBC;
• Motivele internării actuale: durere intensă în epigastru cu iradiere în hipocondru drept
şi umărul drept, greţuri, vărsături, febră, hipotensiune, tahicardie, inapetenţă, constipaţie,
meteorism abdominal, anxietate, transpiraţii abundente, astenie, insomnie.
• Istoricul stării actuale: boala actuală debutează în urmă cu 2 zile cu dureri epigastrice
profunde cu caracter colicativ, iradiere în hipocondrul drept şi umăr, care nu a cedat la
medicaţie precum NO-SPA şi Papaverină; urmată de greţuri şi vărsături după fiecare
masă, febră, instalându-se inapetenţa, meteorism abdominal, anxietate, transpiraţii.

Examenul clinic general:

• Talie: 1,75 m;
• Greutate: 92 kg.;
• Stare generală: alterată;
• Stare de conştientă: orientat temporo-spaţial;
• Tegumente şi mucoase: paloare;
• Sistem osteo-tendinos: integru;
• Sistem muscular: funcţional;
• Aparatul respirator: Torace normal conformat, murmur vezicular, frecvenţă
respiratorie: 16 resp/min.;
• Aparatul cardio-vascular: şoc apexian în spaţial IV intercostal, zgomotul I întâlnit la
aortă, T.A. 100/60 mm Hg, P: 90 bătăi/min.;
• Aparat digestiv: abdomen mărit de volum prin stratul adipos, hipersonoritate
abdominală, hiperestezie epigastrică;
• Aparat urinar: normal, oligurie;
• Ficat: uşoară hepatomegalie;
• Glande endocrine: pancreas palpabil, bombat;
• SNC: orientat temporo-spaţial, agitaţie.

Investigaţii:
• Examenul sângelui:
• Sânge:
• TS = 2/minut TC = 3,15/minut;
• Hemoglobina = 14g%;
• Glicemie = 127 mg/dl;
• VSH = 20 mm;
• BD = 0,6 mg/dl BT = 1,5 mg/dl;
• FA = 115 UI;
• GGT = 60 UI;
• Uree = 50 mg/dl;
• Sodiu = 130 mEq/l;
• Calciu = 8 mg/100ml;
• Potasiu = 4,9;
• Hematocrit = 32,5;
• Amilaze = 197 UW/ml ser;
• LDL = 150 mg/dl HDL = 30 mg/dl;
• Colesterol total = 30 mg/dl;
• Trigliceride 200 mg/dl.
• Urină:
• Diureză: 1000 ml/24 h;
• Amilază: 87 UW/ml urină;
• Sediment urinar: prezente hematii, cilindri granuloşi.
• Alte investigaţii:
• Ecografia abdominală: pancreas mărit de volum, tumefiat; nu sunt prezente leziuni
necrotico-hemoragice;
• Colangiografia: nu sunt prezenţi calculi biliari;
 • CT;
• EKG.

Tratament instituit:
• Montarea sondei nazo-gastrice şi aspiraţie nazo-gastrică prelungită previne abcesele
pancreatice;
• Reducerea secreţiei pancreatice prin post absolut, nutriţie parenterală totală şi
reechilibrare hidro-electrolitică, urmărim diureza şi PVC (presiunea venoasă centrală);
• Pentru combaterea şocului se administrează soluţie NaCl, vit. K, soluţii coloide
glucozate;
• Medicaţie antienzimatică: Trasylol, EAC;
• Algocalmin 2 f/zi;
• Refen 2 f a 2 ml/zi;
• Fenobarbital 1 f/seara;
• Diazepam 1 f/seara;
• Perfalgan 2 f/zi.
Sub acest tratament pacientul şi-a depăşit faza gravă a primelor zile spre atenuarea
simptomatologiei. După 4 zile pacientul îşi reia alimentaţia lichidă, apoi cea solidă şi a rămas
internat trei săptămâni pentru a constata şi trata eventualele complicaţii.

Epicriza şi recomandări la externare:

Se externează în stare ameliorată cu următoarele recomandări:
• Regim igieno-dietetic;
• Continuarea tratamentului;
• Evitarea frigului umezelii.

• Analiza şi interpretarea datelor:

Nevoile fundamentale după Virginia Henderson:
 Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de dificultate
fundamentale independenţă dependenţă
1.A respira şi a avea - -Durere; Procesul bolii.
o bună circulaţie. -Tahicardie;
-Hipotensiune
arterială.
2.A bea şi a mânca. - Deficit alimentar. -Durere;
-Simptomatologie.
3.A elimina. - -Grețuri; -Pancreatită acută;
-Oligurie; -Durere.
-Vărsături;
-Meteorism
abdominal;
-Constipație;
-Transpirații
abundente.
4.A se mişca şi a - Inapetenţă. Procesul bolii.
păstra o bună
postură.
5.A dormi, a se - Insomnie, treziri Mediul spitalicesc.
odihni. frecvente.
6.A se îmbrăca şi Ţinută
dezbrăca. corespunzătoare, în - -
concordanţă cu
anotimpul.
7.A menţine Tegumente şi Inapetenţă.
tegumente curate şi - mucoase de aspect
îngrijite. neîngrijit.
8.A păstra Hipertermie. Procesul bolii.
temperatura corpului -
în limite normale.
9.A evita pericolele. Risc de complicaţii Mediul spitalicesc.
- şi infecţii
nosocomiale.
10.A comunica. Comunire Preocupare pentru
- ineficientă la nivel prognostic.
afectiv, agitaţie.
11.A se realiza. - Inapetenţă. Mediu necunoscut.
12.A acţiona. - - -
13.A se recrea. - Refuz de a efectua -Anxietate;
activități recreative. -Durere.
14.A învăţa. - Deficit de Ignoranță.
cunoştinţe.

• Plan de îngrijire:
Data Diagnostic Obiective de Interventii autonome si Evaluarea
de ingrijire ingrijire delegate ingrijirilor
16.04.202 Alterarea - Pacientul să - Aşez pacientul în poziţie - Pacientul
0 respiraţiei şi prezinte o bună semişezând; respiră mai
circulaţiei. respiraţie; -Învăţ pacientul să facă uşor şi
- Să prezinte o exerciţii respiratorii, să respire prezintă:
circulaţie profund; TA =
adecvată. - Aeroterapie: deschiderea 110/70
ferestrelor; mmHg;
- Măsor funcţiile vitale şi le P = 75
notez în F.O.; băt./minut;
- Administrez medicaţia AV= 16
prescrisă de medic. resp./minut.
16.04.202 Alterarea - Reechilibrare - Pun pacientul în repaus - Pacientul
0 alimentaţiei. hidroelectrolitică alimentar absolut timp de 3 se poate
; zile şi montez sonda alimenta
- Să nu mai nazogastrică pentru aspiraţia singur;
prezinte greţuri şi secreţiilor gastrice; - Nu mai
vărsături; - Supraveghez permeabilitatea prezintă
- Pacientul să sondei nazogastrice şi notez în greţuri şi
scadă în greutate. F.O. volumul şi aspectul vărsături;
lichidului aspirat; - A început
 - Ajut pacientul în timpul să scadă în
vărsăturilor, îl întorc în greutate.
decubit lateral;
- După reluarea treptată a
alimentaţiei întocmesc
pacientului un regim
alimentar echilibrat;
- Îl educ despre importanţa
scăderii în greutate, pentru a
respecta regimul alimentar;
Cântăresc zilnic pacientul şi
notez în F.O.;
- Administrez medicaţia
prescrisă de către medic: vit.
K, Vit. B1, B6; glucoză 5% -
1500 ml;
- Soluţie Ringer - 1000 ml;
- Ser fiziologic - 500 ml;
- Metoclopramid 3 f/zi.
16.04.202 Eliminare - Pacientul să nu - Schimb lenjeria de corp şi de - Pacientul
0 neadecvată. mai prezinte pat a pacientului de 2 ori pe nu mai
constipaţie, zi; prezintă
vărsături şi - Efectuez toaleta corporală constipaţie,
transpiraţii; zilnic; vărsături,
- Reluarea - Ajut pacientul în timpul transpiraţii;
tranzitului vărsăturilor; - Şi-a reluat
intestinal; Urmăresc şi notez în foaia de tranzitul
- Diureza să fie observaţie numărul şi intestinal
în limitele consistenţă scaunelor; Diureză:
fiziologice. - Efectuez la indicaţia 1500 ml/zi.
medicului o clismă
 evacuatorie;
- Colectez vărsăturile pentru
examenul macroscopic şi
notez în F.O.;
- Efectuez bilanţul intrări-
ieşiri şi notez în F.O. diureza.
17.04.202 Postură - Pacientul să - Informez pacientul despre - Pacientul
0 inadecvată. adopte o postură importanţa păstrării unei adoptă
adecvată. posturi adecvate, îl ajut să-şi poziţie
asigure o poziţie adecvată în adecvată în
pat şi în timpul mersului; momentele
- Administrăm la indicaţia când durerea
medicului analgezice dispare în
Algocalmin 2f/zi; Refen 2 ml urma
2f/zi. medicaţiei
dar, revine
la postura
inadecvată
după ce
efectul lor a
trecut.
17.04.202 Insomnie. - Pacientul să - Asigur un microclimat - Pacientul
0 aibe un somn corespunzător (căldura 20- se simte
liniştit şi 210C, umiditate 40%); odihnit şi
odihnitor. - Învăţ pacientul să practice prezintă un
tehnici de relaxare, exerciţii somn liniştit
respiratorii înainte de culcare; fără treziri
- Întocmesc un orar de somn nocturne.
corespunzător organismului;
- Administrez medicaţia
prescrisă de medic:
Fenobarbital 1 fiolă;
 Diazepam 1 fiolă.

18.04.202 Dificultate în -Pacientul să se - Ajut pacientul să-şi satisfacă - Pacientul

0 a se îmbrăca îmbrace singur. nevoia în dificultate; reuşeşte să
şi dezbrăca. - Îl sfătuiesc să folosească se îmbrace
haine lejere care să-i faciliteze singur.
îmbrăcarea, dezbrăcarea.
18.04.202 Hipertermie. -Pacientul să aibe - Aerisesc încăperea, asigur -Pacientul
0 temperatura în lenjerie de corp şi de pat nu mai
limite curată, o schimb ori de câte prezintă
fiziologice. ori este nevoie; hipertermie
- Educ pacientul cum să-şi T = 370C.
menţină temperatura corpului
în limite normale, atunci când
temperatura mediului ambiant
este scăzută să consume
lichide şi alimente calde;
- Administrez antitermice la
indicaţia medicului Perfalgan
1 f/zi.
18.04.202 Risc de - Pacientul să fie - Calculez bilanţul hidric şi - Pacientul
0 dezhidratare. reechilibrat asigur necesarul de lichide pe nu prezintă
hidro-electrolitic zi; risc de
şi acido-bazic - Administrez soluţiile deshidratare.
perfuzabile prescrise de către
medic.
18.04.202 Comunicare - Pacientul să se - Comunic cu pacientul, îl - Pacientul
0 inadecvată la poată afirma, să sfătuiesc să vorbească cu comunică
nivel afectiv. aibe percepţie cadrele medicale şi bolnavii eficient.
pozitivă despre din salon despre boala sa,
sine. sentimentele şi ideile sale;
- Educ pacientul în vederea
 dezvoltării capacităţii de
ascultare, de a schimba idei cu
ceilalţi;
- Voi nota zilnic schimbări
survenite în dispoziţia
bolnavului, stabilirea de
legături cu bolnavii şi
comportamentul acestuia.
19.04.202 Neacceptarea - Pacientul să - Informez pacientul despre - Pacientul
0 bolii şi accepte boala, să efectele tratamentului, a dietei este
refuzul conştientizeze şi urmările dacă nu le respectă înţelegător
urmării cu importanta cu stricteţe; şi doreşte să
stricteţe a tratamentului şi - Educ pacientul să efectueze aibe o
tratamentului dietei. controale periodice la medic. profilaxie
şi dietei. cât mai
bună.
 • Educația pentru sănătate a unui pacient cu pacreatită acută

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră educaţia sanitară ,,arma cea mai
puternică a sănătăţii publice”.
Educaţia sanitară este o componentă a educaţiei generale şi presupune pe de o parte
răspândirea în rândul populaţiei a cunoştinţelor medicale, iar pe de altă parte formarea de
deprinderi, convingeri şi obişnuinţe igienice.
Măsurile psihoprofilactice sunt grupate în 3 tipuri de psihoprofilaxie:
• Primară, care încearcă ameliorarea stării de sănătate mintală a populaţiei;
• Secundară, depistarea precoce şi adecvarea tratamentului;
• Terţiară, reducerea potenţialului invalidant al bolii.
Trebuie de la început menţionat că, dacă aveţi un diagnostic de afecţiune a pancreasului,
nu înseamnă că s-a terminat viaţa normală și alimentaţia gustoasă. Deși sunt câteva interdicţii
(alcool, tutun, cafea), o dietă corespunzătoare va duce la ameliorarea simptomelor.
Urmaţi sfatul medicului dumneavoastră privind dietă și luaţi medicaţia conform
recomandărilor primite. Veţi găsi în cele ce urmează câteva informaţii privind atât măsurile
generale, cât și date specifice legate de alimentaţie.
Trebuie evitate mesele copioase; se recomandă mese dese, reduse cantitativ (5 mese/zi).
Este obligatoriu să se întrerupă consumul de alcool, fumatul, consumul de cafea (pentru că
stimulează foarte mult pancreasul).
Trebuie reduse grăsimile - sub 30% din totalul caloriilor, respectiv circa 30 grame/masă;
se preferă alimentele bogate în proteine și hidraţi de carbon (fără a se exagera cu dulciurile - mai
ales dacă nivelul glicemiei este crescut).
 Trebuie consumate alimente bogate în antioxidanţi – vitamine: A, C, E, D, minerale cum
ar fi magneziu, calciu, zinc, seleniu și alimente bogate în vitamine din complexul B și fier.
Trebuie consumate lichide în cantităţi crescute (6-8 pahare pe zi).
Trebuie eliminate alimentele suspectate care vor determina alergie (de ex. lapte, ouă,
îngheţată, aditivi alimentari).

• Bibliografie

• Victor Papilian: “Anatomia omului”, vol II Splanhnologia, Editura BIC ALL, 2006;
• Arthur C. Guyton, John E. Hall: “Tratat de fiziologie a omului”, vol II;
• Cezar Th. Niculescu, Radu Cărmaciu, Christian Nită: “Anatomia şi fiziologia omului”,
Editura Corint, Bucureşti, 2007;
• Thomas O. McCracken: “Nou atlas de anatomie umană”, Editura Aquila, 2007;
• Nicolae Angelescu: “Tratat de patologie chirurgicală”, Editura Medicală, Bucureşti,
2003;
• Bruce A. Chabner, Thomas J.Lynch, Jr. Dan L.Longo: “Harrison’s Manual of Oncology”,
The McGraw Hill Companies, 2008;
• Gabriel Ungureanu, Maria Covic: “Terapeutica medicală”, Editura Poliom, 2000;
• Violeta Ristoiu, Mihaela Marcu-Lăpădat: “Elemente de anatomie şi fiziologie”, Editura
Universală, Bucureşti, 2006;
• Virgil Răzeşu: “Chirurgie generală”, Editura Răzeşu, 2002;
• Moraru Dana: “Pancreatita acută”, articol internet: http://www.sfatulmedicului.ro;
• Iftimie Georgeta: “Despre pancreatita acută”, articol internet: http://www.romedic.ro;
• L. Buligescu: “Tratat de hepatogastroenterologie”, Editura Medicală Amaltea, Bucureşti,
1994;
• Prof. Univ. Dr. docent Cornel Toader: “Patologie chirurgicală”, Editura III Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj Napoca, 2006;
• Corneliu Borundel: “Medicină internă”, Bucureşti, 2009;
• Schwrtz, Shires, Spencer, Daly, Fischer, Galloway: “Principiile chirurgiei”, Editura
Teora;
• Gheorghe Furariu: “Chirurgia pancreatică”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca,
1994;
• Mircea Diculescu: “Pancreatita acută”, articol internet: http; //www.scribd.com;
• Dan Mogoş, Ion Vasile, Ion Păun: “Probleme de patologie chirurgicală”, vol I, Editura
Aius, 1996;
• Gruia Crişan: “Boli chirurgicale ale pancreasului”, Editura Făclia, Timişoara, 1984;
• Dan Gerota: “Explorarea chirurgicală a abdomenului”, Editura Medicală, Bucureşti,
1982;
• Dumitru Dumitraşcu, Mircea Grigorescu, Ovidiu Pascu: “Urgenţele gastroenterologice”,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1995;
• Al. Grigorescu: “Complicaţii precoce în chirurgia digestivă”, Editura Medicală,
Bucureşti, 1981;
• Petru Martin: “Pancreatita acută”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1981;
• L. Titircă: “Urgenţele medico-chirurgicale”, Editura Medicală, Bucureşti, 2007;
• Popa Florian, Horia Gilerteanu: “Elemente de patologie chirurgicală”, vol II, Editura
Naţional, 2000;
• Vasile Sârbu: “Chirurgia abdominală”, Editura Medicală, Bucureşti, 1999;
• Prof. E. Proca: “Tratat de patologie chirurgicală/Patologia chirurgicală a abdomenului”,
Editura Medicală, București, 1986;
• Sorin T. Barbu: “Pancreatita acută”, articol internet: http://www.pancreasclub.ro
• Florian Chiru, Sorin Simion, Crin Marcean, Elena Iancu: “Urgențele medicale”, vol I,
Editura RCR PRINT, București, 2003;
• L. Titircă: “Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali”, Editura
Viaţa Medicală Românească, 2008;
• L. Titircă: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, 2008.