CURSUL 11 – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani (4)

 Drepturile exclusiv politice

- dreptul la vot
- dreptul de a fi ales
- dreptul de a fi ales in Parlamentul European
 Drepturile si libertatile social-politice
- Libertatea constiintei
- Libertatea de exprimare
- Dreptul la informatie
- Libertatea intrunirilor
- Dreptul de asociere
- Secretul corespondentei
 Drepturile garantii
- dreptul de petitionare
- dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica
 Indatoririle fundamentale ale cetatenilor
- indatorirea de a respecta constitutia si legile
- indatorirea de fidelitate fata de tara
- indatorirea de aparare a patriei
- indatorirea de a contribui la cheltuielile publice
- indatorirea de exercitare cu buna credinta a drepturilor si libertatilor si de
respectare a drepturilor si libertatilor celorlalti

Obiectivele Cursului 11
 Cunoasterea drepturilor exclusiv politice si social-politice
 Cunoasterea drepturilor garantii
 Cunoasterea indatoririlor fundamentale

Concepte-cheie tratate:

Drepturile exclusiv politice – acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect
participarea cetatenilor la conducerea statului, la guvernare.

Drepturile social-politice – acele drepturi si libertati care, prin continutul lor, pot fi exercitate de
catre cetateni la alegere, fie pentru rezolvarea unor probleme sociale si spirituale, fie pentru
participarea la guvernare, care asigura posibilitatea de exprimare a gandurilor si opiniilor.

Drepturile garantii – acele drepturi care, prin continutul lor, joaca rolul de garantii
constitutionale.

Drepturile exclusiv politice

În această categorie se includ acele drepturi ale cetăţenilor români care au ca obiect participarea
cetăţenilor la conducerea statului, la guvernare. În această categorie, a drepturilor exclusiv politice se
încadrează drepturile electorale ale cetăţenilor.
Drepturile electorale sunt: dreptul la vot, prevăzut de art. 36 din Constituţie, dreptul de a fi ales,
prevăzut de art. 37 din Constituţie, si dreptul de a fi ales in Parlamentul European, prevazut de art 38
din Constitutie. Analiza conţinutului acestor drepturi fundamentale se face la sistemul electoral.
[paginile 256-257]

1
 Drepturile şi libertăţile social-politice
1. Libertatea conştiinţei
Potrivit art. 29 din Constituţia României, libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Într-o accepţiune largă, libertatea conştiinţei este
posibilitatea cetăţeanului de a avea şi de a exprima public o concepţie a sa despre lumea
înconjurătoare. Această libertate este reglementată prin art. 29 din Constituţie.
Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi înscrise în catalogul drepturilor umane, pentru că
mai ales libertatea religioasă – ca parte a acestei libertăţi – a avut o istorie a sa aparte, o istorie
îndelungată.
Din examinarea art. 29 din Constituţie, rezultă că libertatea conştiinţei este posibilitatea persoanei fizice
de a avea şi de a-şi exprima în particular sau în public o anumită concepţie despre lumea
înconjurătoare, de a împărtăşi sau nu o credinţă religioasă, de a aparţine sau nu unui cult religios, de a
îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă.
Libertatea conştiinţei ca libertate fundamentală cetăţenească are un conţinut complex. Libertatea
conştiinţei este o libertate esenţială, ea comandă existenţa şi conţinutul altor libertăţi, precum libertatea
cuvântului, libertatea presei, libertatea asocierii, pentru că, în fond, aceste libertăţi sunt mijloace de
exprimare a gândurilor, religiei, opiniilor.
Art. 29 din Constituţie dă dreptul fiecărei persoane de a avea o concepţie a sa despre lumea
înconjurătoare. În general, concepţiile despre lume sunt religioase sau laice. Orice constrângere este o
încălcare a acestui drept natural şi imprescriptibil, este o schilodire a spiritului uman. De aceea,
Constituţia stabileşte că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă
religioasă, contra convingerilor sale.
Mai multe prevederi din Constituţie se referă la cultele religioase. Organizarea cultelor religioase este
liberă, ea concretizându-se prin statutele proprii. Dar, mai arată Constituţia, această libertate de
organizare se realizează în condiţiile legii.
Constituţia României, consacrând separarea statului de biserică, garantează autonomia cultelor
religioase, dar obligă statul să sprijine cultele, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în
spitale, în penitenciare, în azile şi orfelinate.
De aceea, garantând libertatea conştiinţei, Constituţia consacră egalitatea între credincioşi şi
necredincioşi şi impune cultivarea unui climat de toleranţă şi de respect reciproc între credincioşii
aparţinând diferitelor culte religioase, ca şi între credincioşi şi necredincioşi. Pentru a realiza liniştea şi
pacea între cultele religioase, Constituţia interzice în relaţiile dintre culte orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de învrăjbire religioasă.

2. Libertatea de exprimare
Gândurile, opiniile, credinţele şi creaţiile spirituale de orice fel pot fi cunoscute numai dacă sunt
exprimate.
Strâns legată de libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare consacrată prin Constituţie în art. 30
este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai, prin imagini, prin scris, prin sunete sau alte
mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice
fel. Astfel cum este reglementată constituţional, libertatea de exprimare este o libertate cu un conţinut
complex. Văzută în complexitatea conţinutului său juridic, libertatea de exprimare este una din cele
mai vechi libertăţi cetăţeneşti.
În ce priveşte formele şi mijloacele de exprimare (cel de-al doilea aspect), formularea constituţională
este, de asemenea, cuprinzătoare, acestea fiind: viu grai, scrisul, imaginile, sunetele, alte mijloace de
comunicare în public.
2
Libera exprimare, ca libertate fundamentală cetăţenească, trebuie realizată în public. Exprimarea în
public este definitorie pentru conţinutul juridic al acestei libertăţi, termenul public fiind, desigur, cel
definit prin legi.
Constituţia României interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constituţională decisivă pentru
libertatea de exprimare. De asemenea, este interzisă suprimarea publicaţiilor. Libertatea de exprimare
are, aşa cum am mai arătat, un conţinut complex, care cuprinde, pe de o parte, un aspect spiritual şi,
pe de altă parte, un aspect material. Aspectul material, care priveşte de fapt toate libertăţile de opinie,
are o importanţă aparte pentru libertatea presei, ştiut fiind că aceasta nu se poate realiza în afara
existenţei unor tipografii, edituri, stocuri de hârtie, mijloace de difuzare. De aceea, Constituţia arată că
libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Această prevedere constituţională se
interpretează ca o garanţie a acestei libertăţi şi mai ales a responsabilităţii, atât de necesară în acest
domeniu.
Dar această libertate de exprimare nu poate fi absolută (o libertate absolută se transformă în contrariul
său) şi ca atare este supusă unor coordonate juridice (limite). Aceste coordonate juridice trebuie să fie
expres prevăzute de lege şi necesare ocrotirii unor valori politice, economice, sociale, umane.
Existenţa unor coordonate juridice înlăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare
implică şi răspunderea juridică pentru depăşirea acestor limite, altfel spus, pentru abuzul în exercitarea
acestei libertăţi atât de importante.
De aceea, art. 30 stabileşte formele răspunderii şi subiectele răspunderii. Astfel, prin alin. 8, ca forme
ale răspunderii sunt stabilite explicit două, şi anume răspunderea civilă şi răspunderea penală.

3. Dreptul la informaţie
Art 31 din Constitutie reuşeşte să exprime juridic un conţinut complex şi dinamic, garantând accesul
persoanei la orice informaţie de interes public: „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie
de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate
să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes
personal. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau
securitatea naţională. Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure
informarea corectă a opiniei publice. Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele
trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă.
Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege
organică”.
Acest drept nu implică nici accesul la informaţii cu caracter secret, nici obligaţia autorităţilor publice de
a da asemenea informaţii. Anumite informaţii nu trebuie şi nu pot fi date, cum ar fi, de exemplu, unele
informaţii cu caracter judiciar sau privind anchetele parlamentare, informaţii privind apărarea naţională
sau siguranţa naţională.
Dreptul la informaţie, ca toate drepturile şi libertăţile de exprimare şi de răspândire a opiniilor,
credinţelor, ideilor, comportă anumite coordonate juridice, anumite limite.
Este şi motivul pentru care prin alineatul (3) se stabileşte că prin exercitarea acestui drept nu se poate
şi nu trebuie să se prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională. Cât priveşte
serviciile publice de radio şi televiziune, Constituţia impune adoptarea unei legi organice relative la
organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor.

4. Libertatea întrunirilor
Libertatea întrunirilor, a demonstraţiilor şi a mitingurilor exprimă dreptul cetăţenilor de a-şi exterioriza
public concepţiile şi opiniile, adunându-se în locuri publice sau manifestând pe drumurile publice, în
limitele prevăzute de lege.

3
Prin conţinutul său, această libertate se află într-o strânsă corelaţie cu libertatea conştiinţei, precum şi
cu libertatea de exprimare. Articolul 39 nu restrânge formele şi mijloacele de realizare a libertăţii
întrunirii numai la cele trei forme nominalizate. Cât priveşte înţelesul celor trei termeni – mitinguri,
demonstraţii, procesiuni –, el este cel din vocabularul curent, obişnuit, fiind şi în drept deseori greu de
realizat o diferenţiere prea strictă între ei.
Întrunirile pot fi de două categorii: publice şi private.
Articolul 39 din Constituţie stabileşte trei reguli mari în legătură cu întrunirile şi anume:
a)libertatea întrunirilor;
b)caracterul paşnic al întrunirilor;
c) interzicerea la întruniri, a oricărui fel de arme.
O problemă teoretică privind acest drept este aceea de a se face distincţia faţă de dreptul de asociere.

5. Dreptul de asociere
Acest drept cuprinde posibilitatea cetăţenilor români de a se asocia, în mod liber, în partide sau
formaţiuni politice, în sindicate sau în alte forme şi tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni, cu scopul de a
participa la viaţa politică, ştiinţifică, socială şi culturală, de a-şi realiza o serie de interese legitime
comune.
Articolul 40 din Constituţie se referă la asociere ca rezultat al exercitării unei libertăţi fundamentale, o
asociaţie deci de drept constituţional. Aceste asociaţii sunt de drept public, temeiul lor fiind libertatea de
asociere, şi nu contractul, care este temeiul asociaţiilor şi societăţilor de drept privat.
Asociaţiile prevăzute în art. 40 nu au scopuri lucrative, nu urmăresc obţinerea sau împărţirea unor
beneficii, ele trebuie să aibă scopuri politice, religioase, culturale, scopuri care să exprime libertatea de
gândire şi de exprimare a gândurilor, opiniilor, credinţelor.
Dreptul de asociere nu poate fi însă un drept absolut. De aceea, în mod firesc, se stabilesc anumite
limite. Aceste limite constituţionale privesc trei mari aspecte:
a)scopurile şi activitatea;
b)membrii;
c) caracterul asociaţiei, rezultând practic din modul de comu-nicare.
În ce priveşte scopurile şi activitatea, prin alin (2) sunt considerate neconstituţionale partidele sau
organizaţiile care militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a
suveranităţii ţării.
Limitele privind membrii asociaţiilor privesc de fapt numai partidele politice, având în vedere rolul lor în
viaţa politică şi statală. În acest sens, potrivit alineatului (3), nu pot face parte din partidele politice
judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte
categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. Se poate observa că este vorba, practic,
numai de funcţionarii publici. Potrivit Constituţiei, sunt interzise asociaţiile cu caracter secret.

6. Secretul corespondenţei
Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, ca drept fundamental, şi-a precizat conţinutul
mult mai târziu decât celelalte drepturi şi libertăţi, aceasta explicându-se prin faptul că telefonul şi
corespondenţa s-au dezvoltat mai târziu.
Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice, în sensul articolului 28 din Constituţia României,
este dreptul cetăţeanului de a-şi comunica şi prin telefon ideile şi gândurile altei persoane, fără a-i fi

4
cenzurate sau făcute publice, decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. Astfel,
„Secretul scrisorilor, al telegra-melor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte
mijloace legale de comunicare este inviolabil”.
Din totdeauna s-a pus şi se pune problema dacă principiul inviolabilităţii poate cunoaşte vreo
restrângere. Atât legislaţia, cât şi practica juridică au evidenţiat că exerciţiul acestei libertăţi comportă o
restrângere necesară în interesul justiţiei, mai exact în interesul descoperirii infracţiunilor şi infractorilor.
Acest drept al magistraţilor de a obţine, reţine, citi şi folosi în proces corespondenţa care vine sau
pleacă de la persoane învinuite de săvârşirea unor fapte penale trebuie însă să fie prevăzut de lege,
realizat după o procedură strictă şi numai pe bază de ordonanţe scrise, cu respectarea celorlalte
drepturi ale persoanei, mai ales a dreptului la viaţa familială, intimă şi privată.
[paginile 257-274]
Drepturile garanţii

1. Dreptul de petiţionare
Dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc de tradiţie în sistemul juridic românesc. Exercitarea
dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care
privesc o colectivitate.

În condiţiile articolului 51 din Constituţie, dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual, de către
cetăţean, fie de către un grup de cetăţeni, fie de către organizaţii legal constituite. Petiţiile adresate
autorităţilor publice şi care, deci, se bucură de regimul juridic stabilit prin art. 51 din Constituţie se fac
numai în numele petiţionarilor sau, în situaţia de la alineatul (2), în numele colectivelor pe care
organizaţiile petiţionare le reprezintă. De aici rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi, deci, trebuie să
conţină datele de identificare a petiţionarului. Prin formularea sa clară, textul constituţional nu priveşte
şi, deci, nici nu protejează juridic petiţiile anonime.
Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le
reprezintă. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.

Corelativ dreptului cetăţeanului de a petiţiona, articolul menţionat prevede obligaţia autorităţilor publice
de a examina şi răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite de lege.

2. Dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică

Persoana vătămată într-un drept al său se poate adresa, potrivit legii, diferitelor instanţe, după caz.
Astfel, cel vătămat într-un drept al său printr-o infracţiune se adresează organelor judiciare, care, în
conformitate cu procedura penală, iau măsuri de reparare, despă-gubire, pedepsire a celui vinovat etc.
De asemenea, celui vătămat într-un drept al său, printr-un act sau fapt juridic civil, i se face dreptate,
pe calea prevăzută de procedura civilă, de către o instanţă civilă.
Art. 52 din Constituţie este temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice pentru vătămările
produse cetăţenilor prin încălcarea sau nesocotirea drepturilor şi libertăţilor acestora. Astfel, „Persoana
vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină
recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Statul răspunde patrimonial
pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi
nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”.
Cât priveşte categoria de acte la care se referă art. 48 din Constituţie, ea rezultă clar din text, fiind
vorba de actele administrative. Dar acest articol trebuie coroborat cu art. 21 din Constituţie. Aşa stând
lucrurile, urmează să observăm că în cazul în care legile nu dau soluţii sau proceduri sau aceste

5
proceduri sunt considerate nesatisfăcătoare, urmează a se aplica dispoziţiile art. 21 din Constituţie
privind accesul liber la justiţie.
[paginile 275-280]
Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
În afară de drepturi fundamentale, cetăţenii români au şi o serie de îndatoriri fundamentale.
1. Îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile
Una din îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor este respectarea legilor şi a Constituţiei. Îndatorirea
de a respecta Constituţia şi legile revine în egală măsură tuturor cetăţenilor. Nu se face distincţie între
cetăţeni sub aspectul obligaţiei de respectare a legilor, toţi fiind datori a le respecta, indiferent de
poziţia pe care o ocupă în societate şi stat.
Art. 1 alin. 5 din Constituţie, care stabileşte această îndatorire fundamentală, obligă, de asemenea, la
respectarea supremaţiei Constituţiei. Ca atare, supremaţia Constituţiei este afirmată prin chiar legea
fundamentală.
2. Îndatorirea de fidelitate faţă de ţară
Această îndatorire, prevăzută prin art. 54 din Constituţie, este urmarea firească a cetăţeniei. Ea are
drept urmare obligaţia celor cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi a militarilor de a
îndeplini aceste funcţii cu credinţă şi de a depune jurământul cerut de lege. „Cetăţenii cărora le sunt
încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le
revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege”.
3. Îndatorirea de apărare a patriei
Îndatorirea de apărare a patriei, prevăzută prin art. 55 din Constituţie, impune cetăţenilor să fie
întotdeauna pregătiţi pentru a da riposta cuvenită atât în cazul unei agresiuni armate, cât şi în cazul
altor acţiuni îndreptate împotriva ţării.
Această îndatorire aparţine tuturor cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, fără deosebire de origine
naţională, religie, ocupaţie şi pregătire profesională.
Datorie sfântă a fiecărui cetăţean, apărarea patriei cere acestuia o conduită ireproşabilă şi fidelitate
faţă de poporul român. Încălcarea acestei îndatoriri este o faptă reprobabilă.
4. Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice
Art. 56 din Constituţie reglementează îndatorirea cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la
cheltuielile publice. „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestaţii
sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale”.
5. Îndatorirea de exercitare cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor şi de respectare a
drepturilor şi libertăţilor celorlalţi
Art. 57 din Constituţie stabileşte o îndatorire ce incumbă tuturor locuitorilor României, cetăţeni, străini
sau apatrizi. Se observă clar că buna-credinţă, principiu tradiţional de drept civil, este considerată o
regulă constituţională. „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi
libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.
În conţinutul îndatoririi fundamentale cuprinse în art.57 intră şi obligaţia de a nu încălca drepturile şi
libertăţile celorlalţi, obligaţie firească, ce ţine chiar de conceptele de drept şi de libertate.
[paginile 279-282]

6
Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării finale:
 Libertatea constiintei
 Libertatea de exprimare
 Dreptul de asociere
 Indatoririle fundamentale ale cetatenilor

APLICAŢII

Exerciţii rezolvate

1. Libertatea intrunirilor este o libertate cu caracter social politic care cuprinde in

continutul sau constitutional urmatoarele:
a. consta in posibilitatea oamenilor de a se intruni in reuniuni publice si private pentru a-si
exprima gandurile, opiniile, credintele
b. aceatsa libertate se poate realiza prin mitinguri, demonstratii, procesiuni si orice alte
intruniri
c. libertatea intrunirilor presupune carcaterul pasnic al al organizarii si desfasurarii acestora
precum si interzicerea folosirii armelor
d. intrunirile presupun participanti care au calitatea de membrii permanenti intre care exista
relatii permanente
e. libertatea intrunirilor permite cetatenilor sa participe la viata politica, sociala si culturala,
manifestandu-si public opiniile, credintele si gandurile

A.) b, c, e
B.) a, d, e
C.) a, b, c

2. Art 52 din Constitutia Romaniei nominalizeaza pretentiile pe care le poate formula

o persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes public de o autoritate
publica, acestea fiind:
a. recunoasterea dreptului
b. sa ceara raspunderea magistratilor
c. anularea actului
d. repararea pagubei
e. in vederea realizarii acestor pretentii cetateanul trebuie sa probeze culpa functionarului
public

A.) b, c, e
B.) a, d, e
C.) a, c, d

Răspuns corect: 1-C, 2-C