Dimensiuni practice ale Curriculumului în învățământul primar

      

      Etimologia conceptului ,,curriculum” se află în limba latină și înseamnă ,,alergare”, ,,cursă”, ,,drum”,
de aici și semnificația contemporană utilizată mai frecvent ,, parcurs drum de viață sau carieră”.

     În domeniul educației conceptul de ,,curriculum” a fost utilizat în a doua jumătate a secolului 16 în
anul 1582 la Universitatea din Leida și în 1633 la Universitatea din Glasgow, iar semnificațiile inițiale ale
conceptului erau acelea de conținut al învățământului, de plan sau programă de studiu.

Accepțiuni ale conceptului de curriculum

       În sens restrâns, curriculum cuprinde ansamblul documentelor școlare, de tip reglator, în cadrul
cărora se consemnează date importante cu privire la procesele educative și experiențele de învățare pe
care școala le oferă elevului. Ansamblul de documente poartă denumirea de curriculum formal sau
oficial.

        În sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative al experiențelor de învățare prin
care trece elevul pe parcursul său școlar în contexte formale, nonformale și informale. Experiențele de
învățare sunt propuse educaților prin intermediul unor programe concrete de studiu, pentru un profil
sau ciclu de învățământ, pentru o arie curriculară sau disciplină într-un semestru sau într-o oră de curs.
Este de preferat ca experiențele de învățare oferite de școală să fie centrate pe particularitățile,
trebuințele și interesele educaților și să răspundă nevoilor educaționale ale acestora.

      Curriculum se referă la programul activității educaționale, la ansamblul proceselor educative, la

activitățile de învățare, la evenimentele care se petrec în clasă și pune accent pe articularea
componentelor procesului de învățământ: obiective, conținuturi, metode de învățare, metode și
tehnici de evaluare. Curriculum cuprinde însuși conținutul învățământului care se concretizează în
ansamblul documentelor școlare: planuri de învățământ, programe, manuale, ghiduri și îndrumări
metodice, materiale suport. Curriculum desemnează ansamblu de conținuturi, metode de învățare și
metode de evaluare a performanțelor școlare, organizat în vederea atingerii unor obiective determinate.

    Începând cu anul 1998-1999 în țara noastră a devenit operant Curriculum Național care este alcătuit
din două segmente: curriculum nucleu și curriculum la decizia școlii (CDȘ)

Curriculum nucleu - reprezintă trunchiul comun, mai exact, numărul minim de ore de la fiecare
disciplină obligatorie prevăzută în planul de învățământ. Curriculum nucleu reprezintă unicul sistem de
referință pentru diversele tipuri de evaluări ale procesului educativ. Se are în vedere planul cadru.

Curriculum la decizia școlii – cuprinde ansamblul proceselor educativeși al experiențelor de învățare pe

care fiecare școală le propune în mod direct elevilot sau în cadrul ofertei curriculare proprii. Acest tip de
curriculum asigură diferența de ore dintre curriculum nucleu (numărul minim) și numărul maxim de ore
pe săptămână, pentru fiecare disciplină școlară prevăzută în planurile cadru de învățământ, pe ani de
studiu.
     CDȘ are trei variante:

 Curriculum aprofundat- are la bază trunchiul comun, respectiv elementele de conțiut obligatorii;

 Curriculum extins- presupune parcurgerea integrală a întregii programe școalre, inclusiv a

elementelor facultative;

 Curriculum elaborat în școală-  prin care școala concepe și propune o disciplină nouă, cu
programă, obiective, conținuturi noi, diferite de cele existente în planul cadru și trunchiul
comun.

    Componentele curriculum-ului

 Finalitățile educaționale- reprezentate de ,,țintele” procesului de învățământ, de rezultatele pe

care trebuie să le obțină elevii la finalele activităților instructiv-educative

 Conținutul învățământului- vehiculele necesare pentru atingerea finalităților educaționale

( cunoștințe, valori, abilități, capacități.

 Strategii de instruire – modalități în care vor fi transmise conținuturile

 Strategii de evaluare – modalitatea de a identifica eficianța acțiunii educaționale.

Aria curriculară reprezintă totalitatea disciplinelor școalare care au în comun anumite obiective,

metodologii oferind o viziune multidisciplinară asupra obiectelor de studii. Ariile curriculare au fost
selectate în conformitate cu finalitățile învățământului luând în considerare importanța diverselor
domenii culturale care structurează personalitatea umană, precum și legăturile care există între aceste
domenii.

    De reținut este faptul că în prezent s-a renunțat la viziunea tradițională, în care ariile curriculare
cuprindeau ansambluri de obiecte de învățământ abordate monodisciplinar. Așadar, Curriculum
Național este structurat pe următoarele șapre arii curriculare: Limbă şi comunicare, Matematică şi
ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Tehnologii, Consiliere şi orientare.

Ciclurile curriculare  

   Ciclurile curriculare reprezintă periodizări ale școlarității care au în comun obiective specifice. Ele
grupează mai mulți ani de studiu care aparțin unor nivele școlare diferite, cu scopul de a urmări
obiectivele majore ale fiecărei etape de pregătire și de a regla procesul de învățământ prin intervenții de
natură curriculară. Aceste obiective, din cadrul ciclurilor curriculare, se referă la ce anume ar trebui să
știe sau să facă elevul la sfârșitul unui ciclu.

     Ciclurile curriculare sunt:

  Ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (grupa pregătitoare-clasa I, II) – are ca obiectiv major
acomodarea la cerințele sistemului școlar și alfabetizarea inițială. În cadrul acestui ciclul elevii
asimilează elementele de bază ale principalelor limbaje convenționale (scris, citit, calcul
aritmetic), se formează motivarea pentru învățare.

 Ciclul curricular de dezvoltare (clasa III, VI)- are ca obiectiv major formarea capacităților de bază
necesare pentru continuarea studiilor. Ciclul de dezvoltare vizează dezvoltarea unei gândiri
structurate, formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate, dezvoltarea
achizițiilor lingvistice.

 Ciclul curricular de observare și orientare (clasa VII, IX) – are ca obiectiv major orientarea în
vederea optimizării opțiunii școalre și profesionale ulterioare. În cadrul acestui ciclu se
descoperă de către elev propriile afinități, aspirații în scopul construirii unei imagini de sine
pozitive.

 Ciclul curricular de aprofunadre (clasa X, XI)- are ca obiectiv adâncirea studiului în profilul și

specializarea aleasă, asigurând în același timp o pregătire pe baza opțiunilor din celelalte arii
curriculare.

 Ciclul curricular de specializare (clasa XII, XIII)- are ca obiectiv pregătirea pentru integrarea
eficientă în învățământul universitare sau pe piața muncii. În cadrul acestui ciclu se urmărește
dobândirea încrederii în sine, construirea unei imagini pozitive asupra reușitei personale.

                                        Niveluri, cicluri, filiere și profiluri

Nivelurile de învățământ- sunt ierarhizate vertical în funcție de vârsta trebuințele educabililor și gradul

de dificultate al conținuturilor învățării.

       -nivelul primar

       -nivelul secundar

       -nivelul superior

 Ciclurile de învățământ- sunt mai concrete și mai explicite decât nivelurile de învățământ.

o ciclul antepreșcolar;

o ciclul preșcolar;

o ciclul elementar;

o ciclul secundar inferior (gimnazial);

o ciclul secundar superior (liceul).

Filierele- reprezintă domenii curriculare  diferite, fiind ierarhizate pe orizontală.

  filiera postiliceală

 filiera universitară (învățământ universitar –facultatea; învățământ postuniversitar- master,

doctorat.)

Conținuturile- sunt informații prin intermediul cărora se ating obiectivele de referință propuse.

Conținuturie din programa școlară pot fi valorificate pentru atingerea obiectivelor cadru și de referință și
a competențelor generale și specifice solicitate prin curriculum.

     Educația modernă promovează învățământul centrat pe competențe. Curriculum centrat pe

competență oferă avantajul de a structura conținuturile în viziune interdisciplinară, original și creativ
dând posibilitatea fiecărui elev să desfășoare activități în ritm propriu, în funcție de interese,
particularități de vârstă și individuale, motivându-l în același timp pentru învățare.

   COMPETENȚA este capacitatea unei persoane de a utiliza un ansamblu integrat de cunoștințe,

deprinderi, atitudini și valori pentru a realiza sarcini de învățare sau situații problemă. În cadrul învățării
centrate pe dezvoltarea competențelor accentul cade pe satisfacerea nevoilor elevului, lucru care
implică o serie de metode unele dintre ele chiar tradiționale.

    Mai mult de atât, în învățământul centrat pe competențe, instruirea este orientată către rezultatele
finale, elevii fiind implicați în activitatea de învățare continuă și de autoevaluare. Specialiștii consideră că
un curriculum centrat pe competențe poate răspunde mai bine cerințelor actuale ale vieții sociale și
profesionale, ale pieței muncii prin plasarea demersurilor didactice pe achizițiile concrete ale elevului. În
procesul de învățământ se vizează formarea și dezvoltarea de competențe educaționale, necesare
elevilor pentru a-și continua studiile și pentru a se încadra pe piața muncii.

     Relația obiective-conținuturi-metode de predare, învățare, evaluare

            Conținutul învățământului interelaționează cu celelte componente, obiective, metode de

predare-învățare-evaluare, formând curriculum. Pentru a se finaliza, procesul de învățământ trebuie
coordonat optimal intra și interstructural, în raport cu conținutul și obiectivele pedagogice. Astfel,
profesor stabilește tipul și structura lecției, strategiile de predare-învățare, metodele și mijloacele de
învățământ, formele de organizare cu elevii.

      Relația dintre obiective, conținuturi și strategii conferă specificitate unui program de instruire.
Strategiile sunt legate de obiectivele operaționale și conținuturile școlare, având implicații directe
asupra performanței școlare întrucât rezultatele școlare sunt dependente de modul în care profesorul
aplică și dirijează interacțiunea dintre cele două, strategii și obiective.

        Strategiile didactice prescriu modul în care elevul este pus în contact cu conținutul de învățare,
adică cu traiectoria pe care urmează să-i fie condus efortul de învățare. Ele conferă soluții de ordin
structural cu privire la proiectarea și combinarea diferitelor metode, mijloace, forme și resurse de
predare-învățare-evaluare, pentru ca elevii să ajungă la achizițiile dorite, iar obiectivele educaționale să
fie atinse.
        În instruirea școlară, relația obiective-conținuturi, strategii, exprimă algoritmul care trebuie urmat în
vederea elaborării proiectării didactice:

 stabilirea obiectivelor cadru, de referință și operaționale;

 analizarea resurselor umane (clasa de elevi), ținând seama de particularitățile psihice și

individuale;

 stabilirea conținuturilor în funcție de obiectivele, resursele umane și materiale existente;

 stabilirea metodelor de predare-învățare-evaluare în raport cu obiectivele educaționale și

conținuturi;

 stabilirea formelor de organizare, a activităților didactice în funcție de obiective, conținuturi și

metode;

  Toți acești pași se realizează de către profesor prin comportamentul său didactic.

TIPURI DE CURRICULUM

   În educația formală și nonformală, toți indivizii experimenteză mai multe categorii de curriculum:

v. Curriculum general sau core curriculum – este asociat cu obiectivele generale ale educației, cu
conținuturile educației generale și oferă o bază de cunoștințe,  abilități capacități obligatorii
pentru toți elevii în cadrul primelor stadii ale școlarității. Curriculum general nu vizează
specializarea în raport cu un domeniu particula de activitate. Acest tip de curriculum cuprinde
trunchiul comun de materii, obligatorii pentru toți elevii.

v. Curriculum specializat pe categorii de cunștințe și aptitudini - este focalizat pe îmbogățirea și

aprofundarea competențelor, pe exersarea abilităților înalte, pe formarea comportamentelor
specifice determinării performanțelor în domenii particulare.

v. Curriculum subliminal sau ascuns- reprezintă totalitatea valorilor și a  experiențelor de învățare,

pe care instituția de ănvățământ le transmite fără ca acestea să fie prevăzute în programul
educativ. În acest context școala formează o serie de conduite și atitudini precum: a ști să
petreci timpul liber, a învăța să ai succes etc.

v. Curriculum informal- se referă la opotunitățile și experiențele de învățare oferite de instituțiile

din afara sistemului de învățământ, care transmit valori, formează atitudini și competențe într-o
manieră complementară școlii.

v. Curriculum formal- reprezintă ansamblul documentelor școlare de tip reglator, în cadrul cărora
se consemnează datele inițiale privind procesele educative și experiențele de învățare pe care
școala o oferă cursanților în funcție de etapa de pregătire.

v. Curriculum local- reprezintă oferta educațională de care beneficiază doar elevii dintr-un spațiu
geografic determinat. În cadrul acestui tip de curriculum obiectivele și conținuturile activităților
 instructiv-educative sunt propuse de inspectoratele școlare sau chiar de către unitățile de
învățământ.

   Orientări și practici noi în organizarea curriculumului

INTERDISCIPLINARITATEA

     Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un

domeniu închis, ci se pot stabili legături între acestea. Succesul în activitatea elevilor, mai ales acelor din
învățământul primar este posibil numai dacă aceștia pot să coreleze interdisciplinar informațiile obținute
la lecții.

       Un învățământ interdisciplinar poate fi realizat printr-un curriculum integrat, adică printr-o
organizare a acțiunii educative în care elevul este plasat în situații educative semnificative efectuând
activități care cer competențe dobândite la mai multe discipline școlare.

    Principala modalitate de introducere a interdisciplinarității în învățământ o reprezintă regândirea

conținuturilor și elaborarea planurilor, programelor și manualelor școlare.

    Interdisciplinaritatea permite elevului să acumuleze informații despre obiecte procese fenomene care
vor fi aprofundate în anii următori ai școlarității; clarifică mai bine o temă prin apel la mai multe
discipline; permite aplicarea cunoștințelor în diferite domenii; constituie economicitate din punct de
vedere al raportului dintre cantitatea de cunștințe și volumul de învățare.

PREDAREA INTEGRATĂ

    Literatura pedagogică actuală, descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de

proiectare a curriculumului, care presupune sintetizarea și organizarea didactică a conținuturilor din
domenii diferite ale cunoașterii, astfel încât să se asigure achiziția de către copii a unei imagini coerente,
unitare despre lumea reală.

     Termenul de curriculum integrat, sugerează în priumul rând corelarea conținuturilor, însă acest
demer necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitățile
urmărite, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.

     Din punct de vedere curricular, integrarea înseamnă:

 organizarea, punerea în relație a disciplinelor școalre cu scopul de a evita izolarea lor

tradițională;

 procesul și rezultatul procesului în care elevul interpretează materia care îi este transmisă
pornind de la experiența de viață și de la cunoștințele pe care deja și le-a însușit;

 stabilirea unor relații între conștințele, capacitățile valorile ce aparțin unor discipline școlare
distincte.
Așadar, predare integrată este o manieră de organizare a învățământului asemănătoare cu
interdisciplinaritatea, dar se deosebește de aceasta prin faptul că ia o idee care trece dincolo de
granițele științifice și grupează cunoașterea în funcție de noua perspectivă.

MODULARITATEA

     Modularitatea presupune o organizare a conținuturilor învățământului care să asigure continuitate

educativă, care să rezerve posibilități de intrare, de ieșire, de reorientare, de adecvare la diferite medii.

      Organizarea modulară,pe de o parte, asigură o mai bună organizare și condurece a învățării incluzând
toate componentele structurale și funcțioanle ale curriculumului, air pe de altă parte, facilitează
personalizarea traseelor de învățare- parcurgerea modulelor se poate realiza în ritmuri diferite în funcție
de particularitățile clasei-.

CURRICULUM DIFERENȚIAT ȘI PERSONALIZAT

     Acest tip de organizare vizează în esență adaptarea procesului de instruire la posibilitățile

aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul și la stilul de învățare al elevului.  Politica
educațioanală de diferențiere curriculară exprimă trecerea de la ,, o școală pentru toți” la ,,o școală
pentru fiecare”.

      Adaptarea curriculară în raport cu caracteristicile și potențialul individual se poate referi la diferite și

variate nivele, de la cel submediu la supramediu (pentru copiii supradotați). Diferențierea se face de
către profesori în conținut, metode de predare-învățare-evaluare și în mediul psihologic.

      Diferențierea curriculară se poate realiza pentru unul sau mai mulți elevi și presupune mai întâi o
evaluare a distanței elevului față de obiectivele instruirii. Realizarea propriu-zisă poate presupune
programe de recuperare –pentru cei ce ating nivelul de cunoștințe cerut de programă-, dar și programe
speciale, de îmbogățire sau aprofundare pentru elevii care depășesc nivelul general al unui grup școlar.

     Conținuturile curriculare pentru elevii dotați și talentați are trebui să fie organizate așa încât să
includă idei, probleme, teme mai elaborate, mai compleze și mai profunde. Mai mult, acestea ar trebui
să facă pe elevi capabili să exploreze constant cunoștințele și informațiile noi, să dezvolte o atitudine de
valorizare a studiului. Prin intermediul curriculumului diferențiat este necesar să se promoveze inițiativa
în cadrul elevilor, precum și învățarea și dezvoltarea auto-dirijată.

Produse curriculare: planul de învățământ, programa școlară, manualul școlar

   Procesul de învățământ și conținuturile educaționale se obiectivează prin documente școalare sau

documente curriculare.

     Există mai multe tipuri de produse curriculare:

 produse curriculare principale ( planul de învățământ și programele școlare)

 produse curriculare secundare (manualele școlare și metodicile speciale)

  produse curriculare terțiare (orare, planificări calendaristice, proiecte pedagogice)

       PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT- este un document oficial în care se structurează conținutul

învățământului pe nivele și profiluri de școli. Acesta cuprinde numărul de ore (min/max) pe diferite
discipline sau arii curriculare. Planul-cadru influențează strategia de alocare a resurselor umane și
materiale în domeniul învățământului, sistemul de evaluare și de examinare, sistemul de formare inițială
și continuă a personalului didactic.  

Întocmirea planului de învățământ ridică o serie de probleme pedagogice cu privire la alegerea

obiectelor de învățământ, la succesiune lor pe clase și cicluri de învățământ, la ponderea acordată
fiecărui obiect de învățământ.

      PROGRAMA ȘCOALARĂ- este documentul care detaliază conținutul fiecărui obiect de învățământ

pentru fiecare clasă sau an de studiu. Programele școlare concretizează natura și volumul cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor ce urmează a fi însușite într-o perioadă determinată.  

Programa școlară este instrumentul de la care se pornește în proiectarea didactică, având o valoare
operațională și instrumentală deosebită.  Ea este constituită din două părți: partea introductivă- în care
sunt subliniate sarcinile și importanța disciplinei, obiectivele fundamentale care vor trebui urmărite în
predare-; programa propriu-zisă- în cadrulș căreia se prezintă conținutul cunoștințelor ce urmează a fi
predate, repartizate pe capitole, subcapitole, teme și lecții, indicându-se numărul de ore necesare
pentru predarea lor.

      MANUALUL ȘCOLAR- este documentul care dezvoltă și concretizează conținutul programei prin

prezentarea cunoștințelor și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de către elevi pentru asimilarea lor.
Manualul este un document de orientare pentru profesor și un instrument de lucru pentru elevi.

   În țara noastră funcționează în prezent manualele alternative, aceste fiind considerate o necesitate

atât pentru formatori cât și pentru elevi, întrucât nici unii nici alții nu sunt identici, profesorii având
posibilitatea de a alege manualul care răspunde cel mai bine cerințelor diferite ale elevilor.

   Manualul școlar are următoarele funcții pedagogice:

- de informare;

- formativă- a cunoștințelor și capacităților vizate de obiectivele instructiv-educative;

- stimulativă- constă în declanșarea și susținerea unei motivații pozitive în activitatea de învățare;

- de autoinstruire- prin conținutul său, manualul trebuie să pregătească condițiile pentru realizarea
autoeducației.
     Problematica actuală a manualelor alternative presupune din partea profesorilor competențe
psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adaptează cel mai mult
caracteristicilor psiho-comportamentale ale elevilor, precum și propriilor aptitudini și stiluri didactice.

    METODICILE AUXILIARE- auxiliarele curriculare, ghidurile metodice, îndrumătoarele și materialele

didactice sunt conexe manualelor și fac parte din curriculum facilitând demersurile didactice, practice de
valorificare a programelor școlare și manualelor școlare.

   PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ- este un document administrativ alcătuit de profesor care asociază

într-un mod personalizat elementele programei cu alocarea de timp considerată optimă de către acesta.

 PROIECTUL DE LECȚIE – are un caracter orientativ, având o structură flexibilă și elastică. Valoarea unei
lecții se apreciază în funcție de randament. Lecția are randamentul maxim atunci când toți elevii din
clasă au obținut maximum de rezultate bune cantitativ și calitativ, cu un efort mai mic, într-un timp cât
mai scurt.

     Orice lecție trebuie să constituie un pas mai departe în dezvoltarea personalității elevului, iar pentru
acest lucru se cere respectarea unor cerințe:

1. scopului urmărit;

2. meticuloasă a conținutului lecției –profesorul trebuie să aleagă pentru fiecare lecție materialul
potrivit, ca să asigure atingerea scopului urmărit;

3. metodelor și procedeelor potrivite;

4. metodică a lecției – depinde de respectarea principiilor didactice în condițiile concrete de activitate cu

clasa respectivă. O lecție bine organizată antrenează pe toți elevii. Particularitățile individuale fac însă ca
aceștia să nu lucreze în același ritm și să nu obțină aceleași rezultate. Profesorul prevede aceste situații și
pregătește mijloacele potrivite pentru a obține de la fiecare elev randamentul maxim.
Proiectarea pedagogica a activitatilor instructiv-educative în învățământul primar

1). Conceptul de proiectare pedagogica. Functiile proiectarii pedagogice: anticipare, orientare,

organizare, dirijare, reglare-autoreglare, decizie, inovare.

2). Etapele proiectarii pedagogice: definirea obiectivelor si a sistemului de referinta spatio-temporal:

determinarea continuturilor; stabilirea strategiei optime de actiune; stabilirea criteriilor si a
instrumentelor de evaluare.

3). Niveluri ale proiectarii pedagogice. Finalizarea proiectarii pedagogice:

 

1. Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru de invatamant, saptamana, ora;

2. Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect.

4). Unitate si diversitate in proiectarea activitatilor de instruire si educatie. Modele de proiectare a

lectiei, a altor activitati scolare si extrascolare.

5) Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.

6) Moduri si forme de organizare a activitatilor didactice: concept, tipologie (frontal, pe grupe,

individual etc): Lectia-activitate didactica de baza. Alte forme de organizare.

7) Aplicatii: proiectarea unui sistem de lectii, de alte activitati scolare si extrascolare

 

1). Conceptul de proiectare pedagogica. Functiile proiectarii pedagogice: anticipare, orientare,

organizare, dirijare, reglare-autoreglare, decizie, inovare.

Proiectarea activitatii didactice este determinata de cerinta cresterii calitatii si eficientei instruirii.

Orice activitate trebuie sa fie eficienta si este cu atat mai eficienta cu cat este proiectata mai bine.
Proiectarea activitatii didactice reprezinta un ansamblu de procese si operatii de anticipare a acesteia. I
se asigura un caracter sistematic, rational .

- procesul deliberativ de fixare mentala a pasilor ce vor fi parcursi in realizarea instructiei si educatiei;
- un demers de anticipare a obiectivelor continuturilor, metodelor si mijloacele de invatare, a
instrumentelor
de evaluare si a relatiilor ce se stabilesc intre toate aceste elemente.

In conducerea desfasurarii activitatilor instructiv-educative, profesorul exercita mai multe functii:

- orientarea si planificarea activitatilor instructiv-educative:

- se incepe cu studiul resurselor umane, materiale, al programelor scolare si al mijloacelor de

invatamant;

-  precizarea obiectivelor si a continuturilor;

-  se aleg apoi strategiile didactice, metodele, mijloacele de invatare, formele de activitate cu elevii si
instrumentele de evaluare.

- conceperea si desfasurarea metodica a lectiilor in concordanta cu obiectivele vizate;

- dirijarea proceselor de predare-invatare:

- dirijarea directa a proceselor de predare se obtine folosind metodelor de comunicare expozitive si

interogative;
-  dirijarea indirecta presupune folosirea partiala a metodelor interogative si, pe scara larga, a metodelor
activ–participative (euristice);
- dirijarea euristica dezvolta la elevi creativitatea si ii ajuta sa redescopere noi adevaruri prin efort
propriu de gandire.

- reglarea procesului de invatarea pe baza de feed-back:

-  feed-back-ul are functia de control, de reglare si autoreglare;

-  profesorul poate regla din mers predarea si invatarea; profesorul poate sa ia microdecizii in scopul
optimizarii procesului predare-invatare mergand pana la o reproiectarea a instruirii.

- controlul si evaluarea activitatilor de invatarea a elevilor:

-  prin metode de control si evaluare.

- optimizarea, ameliorarea si inovarea procesului de predare-invatare-evaluare; optimizarea se

realizeazaprin:

- precizarea obiectivelor pedagogice;

- structurarea logica a continutului;
- adecvarea continutului la nivelul de intelegere al elevilor;
- folosirea mijloacelor moderne de invatamant;
- folosirea metodelor activ–participative;
- eficacitatea procesului de invatamant creste atunci cand profesorul comunica elevilor obiectivele
operatiunilor (competitii specifice), ii motiveaza, ii determina sa participe activ la lectie;
- inovarea se obtine prin propunerea de noi mijloace si metode de invatamant, de noi programe si
materiale scolare.

- evaluarea si autoevaluarea activitatilor instructiv–educative:

- evaluarea este realizata prin asistenta la ore, rapoarte de activitate, situatii statistice privind rezultatele
la invatatura.

Componentele proiectarii activitatii didactice :

1. stabilirea obiectivelor activitatii

2. determinarea continutului activitatilor

3. stabilirea strategiilor de predare–invatare in vederea realizarii obiectivelor precizate

4. evaluarea rezultatelor obtinute .

Cerinte didactice :

-proiectarea priveste intreaga activitate instructiv educativa, indiferent de amploarea ei, de cadrul de

desfasurare

-proiectarea trebuie sa fie o activitatea continua, permanenta care premerge demersul instructiv
educativ, trebuie urmarite adoptarea unor decizii anticipative si stabilirea unui algoritm pe care trebuie
sa il urmeze proiectarea

-proiectarea presupune raportarea actiunilor la trei cadre de referinta :

a) activitatea anterioara momentului in care este anticipat un anumit demers

b)situatia existenta (cunoasterea conditiilor in care se va desfasura activitatea, a resurselor a mijloacelor

disponibile)

c) stabilirea modului de organizare si desfasurare a activitatilor viitoare si predictia rezultatelor ce

urmeaza a fi obtinute.

Continuturile si structura proiectarii activitatii didactice

 

1) cunoasterea resurselor si a conditiilor de desfasurare a procesului didactic; trebuie cunoscute

conditiile didactico-materiale la timpul de invatare disponibil, la nivelul de pregatire al elevului, la
capacitatea lui de invatare
2) organizarea continutului procesului de instruire-consta intr-o analiza logico didactica a continutului
logico informational, in vederea sistematizarii acestuia, a accesibilitatii lui, a esentializarii lui, a ritmului
de parcurgere

3) precizarea scopurilor si a obiectivelor-scopul se refera la sarcina didactica fundamentala, obiectivele

la modul de realizare si evaluare a scopului stabilit.

4) stabilirea activitatilor de predare-invatare.

5) stabilirea modalitatii de evaluare a rezultatelor.

1, 2,3 =conditii premergatoare activitatilor didactice, iar 4,5 =moduri de realizare si evaluare a
rezultatelor obtinute .Se realizeaza anticipat .

2. Etapele proiectarii pedagogice; 

- definirea obiectivelor si a sistemelor de referinta spatio – temporal;

- determinarea continuturilor;
- stabilirea strategiei optime de actiune;
- stabilirea criteriilor si a instrumentelor de evaluare

Profesorul trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:

- Ce voi face?
- Cu ce voi face?
- Cum voi face?
- Cum voi sti daca ceaa ce trebuie dacut a fost facut?

Raspunsurile la cele patru intrebari vor continua etapele proiectarii didactice:

Ce voi face?

- vizeaza obiectivele, care trebuie sa fie fixate si realizate;

- obiectivele stabilite ce va sti si ce va sti sa faca elevul dupa lectie; obiectivele trebuie formulate explicit
prin utilizarea unor „verbe de actiune”.

Cu ce voi face?

- stabilirea resurselor educationale (delimitarea continutului invatarii, a resurselor psihologice, a

resurselor materiale);
- un profesor este cu atat mai bine cu cat reuseste sa-l invete pe elev exact ceea ce poate elevul si are
realmente nevoie; orice copil poate fi invatat ceva, cu conditia alegerii celor mai potrivite metode si
mijloace de educatie.

Cum voi face?

- vizeaza conturarea strategiilor didactice optime. Imaginatia pedagogica a cadrului didactic este cea
care prezideaza aleferea si combinarea, mai mult sau mai putin fericite, a metodelor, materialelor si
mijloacelor folosite in invatamant. Profesorul trebuie sa stabileasca scenariul didactic.

Cum voi sti daca ceea ce trebuie facut a fost facut?

- vizeaza stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor invatarii;

- o activitate didactica este cu atat mai eficienta cu cat obiectivele ei au fost realizate intr-un timp cat
mai scurt, cu cheltuieli minime de resurse materiale, cu mai putina oboseala si cu mai multa placere
pentru efortul depus.

3). Niveluri ale proiectarii pedagogice. Finalizarea proiectarii pedagogice: 

 

1. Proiecte elaborate pe: ciclu, an, semestru de invatamant, saptamana, ora; 

2. Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect.

1) Proiectarea anuala a activitatii are in vedere o perspeciva mai indelungata asupra predarii unei
discipline. Proiectarea anuala presupune:

a)definirea scopului instructiei educative urmarite in predarea acestei discipline

b)analiza structurilor continutului si delimitarea lui in capitole, teme
c)stabilirea ritmului de parcurgere a materiei
d)distribuirea timpului pe activitati de predare, de recapitulare si sinteza, si de evaluare.

Rubrici: semestrul, capitolul, nr. ore alocat fiecarui capitol, forme de evaluare.

2) Proiectarea semestriala a activitatii este o continuare si o particularizare a celei anuale .Consta in:

a)programarea capitolelor pe o anumita durata de timp

b)stabilirea strategiilor utilizate in parcurgerea acelor capitole, a metodelor, procedelor, a mijloacelor de
invatare, materiale didactice.
Rubrici: Obiective operationale, tema capitol, perioada de realizare, nr. ore, mijloace de invatamant.

3) Proiectarea sistemului de lectii adica a acelor lectii care au o anumita legatura unele cu altele

4) Proiectarea activitatii pe lectii –constituirea demersului educational concret, desfasurat intr-o ora

didactica si in care trebuie sa fie prevazute cel putin unele elemente esentiale; proiectul unei lectii
anticipeaza modul de definire al ei. El tine de anumite conditii (resuse materiale, umane dar si de o
oarecare doza de realism, de idealitate). In situatiile de la clasa unele prevederi ale proiectului de lectie
nu pot fi realizate.

Rubrici : obiective opearationale, (masurabile si evaluabile ), continutul informational al lectiei,

strategiile didactice (metode, mijloace de invatamant, mijloace materiale), tipuri de invatare, probe de
evaluare, nr. de ore, perioada

Mai exista proiectare elaborata pe: ciclu, an, semestru, saptimana, ora

In functie de orizontul de timp luat ca referinta, distingem doua tipuri fundamentale de proiectare
pedagogica:

- proiectarea globala – are drept referinta p aerioada mai mare din timpul de instruire: de la un ciclu
scolar la un an de studiu; se concretizeaza in elaborarea planurilor de invatamant si a programelor
scolare;
- proiectarea esalonata – are drept referinta perioade mai mici de timp si se concretizeaza in:

• planificarea anuala;
• planificarea semestriala;
• proiectarea unitatilor de invatare;
• proiectarea lectiei.

Proiecte elaborate pe: arii curriculare, disciplina scolara, tema, subiect

4. Unitate si diversitate in proiectarea activitatilor de instruire si educatie. Modele de proiectare a

lectiei, a altor activititi scolare si extrascolare

(+ 5. Grile de evaluare. Criterii de autoevaluare)

 
Modelul 1 se refera la lectia de transimtere si asimilare a informatiilor si are mai multe variante:

- varianta introductiva – prima ora de curs;

- lectie de comunicare si insusire de cunostinte;
- varianta in care domina organizarea predarii si invatarii prin problematizare, dialog euristic si
descoperire;
- lectia mixta sau combinata;
- varianta instruirii programate – invatarea cu ajutorul calculatorului.

Modelul 2 este destinat consolidarii si sistematizarii cunostintelor si se foloseste in mai multe

variante:

- lectia de consolidare curenta – dupa o lectie de transmitere si asimilare;

- lectia de consolidare a cunosstintelor dupa predarea unui capitol;
- lectia de recapitulare si sistematizare finala.

Modelul 3 are ca scop verificarea si evaluarea cunostintelor prin:

- chestionare orala;
- lucrari de control;
- aplicatii practice.

Modelul 4 este destinat formarii de principii si deprinderi:

- de munca intelectuala;
- de a manui anumite unelte si masini.

Lectiile din clasa sunt completate de alte forme de organizare a procesului de invatare:

• meditatiile;
• observatiile in natura;
• temele pentru acasa;
• cercurile de elevi;
• vizitarea de expozitii, spectacole, filme;
• excursii si vizite la interprinderi, insititutii si in natura;
• grile de evaluare. Criterii de autoevaluare.

Fisa de evaluare a activitatii didactice cuprinde ca indicatori:

• proiectarea didactica 1,5p;
• realizarea activitatii didactice 5p;
• comportamentul didactic 1p;
• evaluarea 1p;
• cunoasterea elevilor 0,25p;
• autoevaluarea 0,25p;
• activitatea metodica si stintifica 0,25p;
• activitatea educativa 0,25p;
• conduita in scoala 0,25p.
Total 10p