Cultură

Tehnica frescă în pictura bisericească

 
Ana Solomon, 05 Martie 2012

Tehnicile picturale sunt legate foarte puţin de principii teoretice.

Pictorii îşi însuşesc această ştiinţă prin experienţa personală de pe
schelă sau în atelier. În acest articol vom prezenta câteva date
generale privind realizarea picturii bisericeşti.
Folosită încă din An-tichitate, pictura murală a fost executată în tehnica
frescă. Începând cu secolul al XIII-lea, pictura în frescă devine un
termen generic, nemaifăcându-se deosebire între fresca adevărată sau
simili-frescă şi pictura murală care are ca suport tencuiala pentru frescă,
dar e finalizată cu ajutorul culorilor tempera. Lucrări în tehnica frescă
pot fi executate în toate ţările de tradiţie bizantină. A fost preferată
pentru că oferă artistului posibilitatea de a fi spontan şi-i dă libertate de
execuţie foarte mare. Făcând corp comun cu zidul, pictura în frescă
"înlătură aproape cu totul ideea de suprapunere şi adaos".
Factori nocivi
În general, meşterul frescei acoperă zidul cu mai multe straturi de
tencuieli, de obicei două, de 1,5-2 cm, care au ca scop principal
egalizarea spaţiilor dintre componentele zidului (cărămizi, pietre,
bolovani). De asemenea, se urmăreşte realizarea unui strat care să
oprească infiltraţiile, iar în al treilea rând crearea unui suport pe care să
vină lucrarea propriu-zisă. Bine de subliniat ar fi faptul că zidul
adăposteşte doi factori care fac mult rău picturii: este vorba de
umezeală (fie că e cuprinsă în pietre, cărămizi sau urcă din sol ori
pătrunde din atmosferă) şi de săruri, în special azotatul de potasiu.
Contra celui de-al doilea factor nociv, maeştrii recomandă căptuşirea cu
un strat intermediar de cărămidă.
Tonurile trebuie să rămână la aspectul original
Tencuielile sunt din var. Varul necesar se obţine prin scufundare în apă,
se ia piatra de var în bucăţi (nu se va folosi var praf) şi se înmoaie în
apă, în gropi săpate în pământ bine căptuşite cu scânduri. Se toarnă
deasupra apă. Dintr-un kilogram de var bulgări se vor obţine 5 kg de var
de frescă. Apa folosită pentru stingere trebuie să fie foarte curată.
Pentru o frescă de calitate, se va folosi un var cu o vechime de peste 3
ani. Cu cât este mai vechi varul, cu atât este mai propriu picturii în
frescă. Varul are proprietatea de a se linişti, se decantează. Acesta
trebuie să fie un pic mai gras, ca o alifie, iar în momentul în care se
întinde pe zid, se va netezi frumos, fără a avea asperităţi sau goluri cât
de mici. Culorile de frescă trebuie să se absoarbă încet şi să pătrundă
la o adâncime foarte mică (circa 1 mm). Tonurile trebuie să rămână la
aspectul original. În compunerea tencuielilor, alături de var intră şi
nisipul. Maeştrii recomandă nisipurile de râu. Pentru a se verifica dacă
nisipul este curat, acesta poate fi pus într-un pahar cu apă şi, prin
amestecare, apa trebuie să rămână limpede. Cantitatea necesară
amestecului este hotărâtă de maestru în funcţie de suport, dar, ca
regulă generală, proporţia ar fi de două părţi var şi o parte nisip. Pentru
a se lega pasta de var şi pentru a i se oferi elasticitate şi consistenţă se
vor folosi câlţi din cânepă sau păr de capră. În Moldova secolului al XV-
lea la tencuieli erau folosiţi câlţii de in. Proporţia ar fi, la 20 de găleţi
pastă de var, 4 kg cânepă tocată.
Nu se pot face corecturi sau îndreptări
Culorile de frescă sunt descrise în majoritatea materialelor de
specialitate. Operaţia de pregătire a fiecărei culori este complexă.
Lucrările în frescă se execută pe tencuiala umedă. Oxizii metalici
(culorile) dizolvaţi în apă pătrund în stratul ultim, elementele active ale
varului transformându-i în săruri fixe. Nu se pot face corecturi sau
îndreptări. În cazul în care s-au făcut greşeli, e preferabil să se dea jos
tencuiala. Artistul trebuie să fie stăpân pe compoziţie, să-şi facă un plan
de ansamblu hotărât şi trebuie să aibă o mână care nu şovăie. De
aceea este necesară acumularea unei experienţe în ateliere sau în
cadrul echipelor de lucru sub coordonarea unor pictori cu vechime în
domeniu. De asemenea, formarea se va face gradat, înainte de aceasta
fiind necesare cunoştinţe de desen, compoziţie şi iconografie foarte
clare.
"Îndemânare excepţională de ştiinţă desăvârşită în compoziţie"
I.D. Ştefănescu nota: "Lucrul în frescă este legat de o îndemânare
excepţională de ştiinţă desăvârşită în compoziţie, cunoştinţe anatomice,
desen caracteristic şi siguranţă de mână. Nevoia de a lucra iute
produce efecte fericite: căldură sufletească, strălucire şi farmecul
libertăţii de inspiraţie. Furat de aceste perspective, artistul alunecă uşor
în improvizaţie, neglijează amănuntele şi ascunde greşelile folosindu-se
de virtuozităţi de desen şi armonii complexe de culoare. În chip evident,
în frescă trebuie să lucreze numai cine a ajuns stăpân pe arta lui.
Cennino Cennini, care cunoştea foarte bine lucrările lui Giotto şi ale
marilor freschişti italieni, ne spune că un freschist se formează în 13 ani.
Într-un an trebuie să înveţe desenul. Notăm că un termen atât de scurt
indică pregătirea specială a cuiva care are la spate un număr de ani de
studiu şi cunoştinţe serioase de anatomie, perspectivă şi desen. 6 ani
sunt necesari, spune Cennini, pentru a învăţa şi stăpâni lucrările de
ordin tehnic, material (pregătirea culorilor, mortarului şi tencuielilor), iar
alţi 6 pentru a dobândi îndemânarea picturii murale".