ALIMENTAŢIA NATURALĂ Definiţie: Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia

sugarului din primele 4 - 6 luni de viaţă exclusiv cu lapte uman (l.u.). Acesta
reprezintă alimentul ideal fiind specio-specific, unic prin caracteristicile sale
nutriţionale şi bioactive. El este considerat standardul de aur (gold standard), la
care se referă orice înlocuitor de lapte matern, respectiv formulele de lapte.
Alimentaţia naturală se poate face direct de la sânul mamei prin suptul copilului
sau din biberon cu tetina, cu linguriţa sau prin gavaj. Mecanismul secreţiei
lactate Secreţia lactată este sub influenţa factorilor endocrini şi nervoşi: -
Factorul endocrin este constituit de hormonii estrogeni şi hormonul lactogenic
placentar. Declanşarea şi menţinerea secreţiei lactate este sub controlul
prolactinei secretată de hipofiză. În timpul gravidităţii aceasta este inhibată de
hormonii estrogeni care au un titru foarte ridicat. După eliminarea placentei
hormonii estrogeni scad brusc în sângele lehuzei şi prolactina acţionează liber,
determinând secreţia lactată. Hormonii estrogeni, prin intermediul hormonilor
hipofizari (factorii mamogeni 1 şi 2) determină transformările glandei mamare în
vederea lactaţiei - Factorul nervos acţionează reflex, prin intermediul
excitaţiilor provenite de la intero şi exteroceptorii mamelonari şi areolari,
declanşate de supt sau de storsul glandei mamare; el contribuie la formarea şi
menţinerea secreţiei lactate. COMPOZIŢIA LAPTELUI UMAN Secreţia glandei mamare
cuprinde stadiul de colostru, lapte de tranziţie şi lapte matur, care diferă prin
compoziţie, valoare calorică şi cantitate. Colostrul este secreţia lactată în
primele 5 zile după naştere. Colostrul este un lichid galben opac, mai bogat în
proteine şi imunoglobuline (Ig) decât laptele uman matur. Proteinele variază între
27-41 g/l şi diminuă odată cu stabilirea fluxului laptelui. Imunoglobulinele din
laptele colostral au iniţial valori foarte mari, care scad în primele zile după
naştere. Din cantitatea totală de Ig 90% sunt IgA, care înglobează anticorpii (Ac)
antipoliomielitici, anticoli, antistafilococici, anticoxakie.

1
Ac din colostru rezistă la acţiunea fermenţilor digestivi şi împreună cu Ac
secretaţi de intestin distrug germenii patogeni din tractusul digestiv, oferind un
grad crescut de imunitate locală. Lactoferina, imunoglobulinele A secretorii
(IgAs), proteinele care leagă vitamina B12, corticosteroizii, zincul, lipaza
(stimulată de sărurile biliare), alfa-amilaza, fosfatazele, proteazele şi
inhibitorii lor, precum şi unii acizi aminaţi (taurina) ating nivelul cel mai mare
în colostru acesta fiind adaptat astfel la necesităţile noului născut din primele
zile de viaţă. Glucidele sunt în cantitate totală de 55-60 g/l. Lactoza este în
proporţie mică (37 g/l). Oligozaharidele sunt bogat reprezentate (23g/l) şi
favorizează implantarea bacilului bifidus în intestinul nou-născutului. Lipidele
totale sunt iniţial în cantitate de 30g/l, în corelaţie cu activitatea redusă a
lipazelor intestinale ale n.n., iar nivelul lor creşte ulterior. Acizii graşi
nesaturaţi mai ales cei esenţiali sunt în cantitate mare şi au rol în dezvoltarea
sistemului nervos. Sărurile minerale sunt în cantitate de 3,9g/l. Nivelul sodiului,
fosforului, calciului, fierului, zincului, cuprului este mare în colostru fiind în
concordanţă cu cel al proteinelor. Vitaminele A, E, C, B12 sunt bine reprezentate
în colostru comparativ cu laptele matur. Valoarea calorică a colostrului este de 58
kcal/100ml. Laptele de tranziţie Stadiul de lapte de tranziţie este delimitat de
ziua a 6-a şi a 10-a postpartum cu toate că modificarea constituienţilor biochimici
şi imunologici încă mai continuă până la o lună. În această perioadă scade
conţinutul de proteine, săruri minerale şi pH-ul, şi creşte nivelul lipidelor şi al
lactozei. Laptele uman matur Laptele uman matur are un conţinut în apă de 87%.
Proteinele totale se găsesc în cantitate de 10g/l din care 4g/l cazeina şi 6g/l
proteinele din lactoser (lactalbumine şi lactoglobuline). Laptele uman (l.u.) este
un lapte de tip albuminos în comparaţie cu laptele de vacă (l.v.) care este bogat
în cazeină. Cazeina umană este sintetizată de glanda mamară din acizii aminaţi din
sânge şi are trei fracţiuni (alfa, beta şi kappa-cazeina), ultima având rol în
colonizarea cu Bacilus Bifidus a intestinului sugarului alimentat natural.
Proteinele din lactoser au un rol fiziologic major:

2
 Alfalactalbumina conţine lactosintetaza, enzimă implicată în sinteza lactozei,
ceea ce explică nivelul ridicat al lactozei din laptele uman;  Lactoferina este o
glicoproteină capabilă să fixeze reversibil fierul şi participă la absorbţia
acestuia din lapte la nivelul intestinului şi stomacului. Ea joacă rol de chelator
de fier sustrăgând elementul indispensabil multiplicării unor germeni patogeni de
la nivelul intestinului şi astfel are acţiune bacteriostatică. Lactoferina
reprezintă pentru sugar un factor suplimentar de protecţie al intestinului faţă de
agenţii patogeni, alături de IgAs, lizozim şi Lactobacilus bifidus. 
Betalactoglobulina este absentă în laptele uman şi prezentă în laptele de vacă de
aceea laptele uman este un aliment nealergizant.  Albuminele serice (din lactoser)
îndeplinesc rol de liganzi pentru folaţi, vitamina B12, tirozină, zinc. 
Imunoglobulinele: - IgAs aglutinează antigenii de origine alimentară, virusurile şi
enterotoxinele bacteriilor, blocând aderarea lor la suprafeţele epiteliale. IgAs
conţin anticorpi anti E. coli, Shigella, Salmonella, Klebsiella, Coxackie, Echo,
virus poliomielitic, virus hepatitic B şi virus rujeolic. - Ig G şi Ig M sunt în
cantităţi mici în lapte şi nu diferă structural de imunoglobulinele serice. 
Enzimele laptelui uman au rol în digestia componentelor laptelui şi în apărarea
antiinfecţioasă. Dintre acestea cele mai importante sunt: - lizozimul - contribuie
la liza unor germeni intestinali, potenţează formarea anticorpilor; - lipazele -
rol în digestia trigliceridelor laptelui uman; - alfaamilaza - catalizează
hidroliza amidonului în maltoză şi compensează deficitul amilazei pancreatice şi
intestinale la sugar; - proteaze şi inhibitorii proteazelor - în cantitate mai mare
comparativ cu laptele de vacă, catalizează hidroliza proteinelor. În afara acestor
componente laptele uman mai conţine şi aminoacizi liberi, dintre care taurina, cu
rol în resorbţia lipidelor şi dezvoltarea creierului. Proteinele laptelui uman sunt
absorbite şi utilizate de către sugar cu un randament optim. Nici un procedeu fizic
sau chimic nu permite obţinerea unor proteine similare cu cele din laptele uman.
Glucidele, în cantitate de 70 g/l, sunt reprezentate de lactoză (beta lactoză - 60
g/l, versus alfa lactoză în laptele de vacă) şi oligozaharide (10 g/l).

3
 Lactoza este sursă de galactoză care intră în compoziţia cerebrozidelor
creierului.  Oligozaharidele au rol în apărarea antiinfecţioasă nespecifică,
favorizând colonizarea intestinului cu Lactobacilus bifidus. Acesta determină
acidifierea mediului intestinal, inhibând creşterea germenilor patogeni, are rol
antianemic şi antirahitic (favorizează absorbţia de Fe, Ca, vit. D şi lipide) şi
intervine în sinteza de vit. B şi K. Lipidele în cantitate de 36-40 g/l, sunt
reprezentate mai ales de acizi graşi nesaturaţi, dintre care acidul linoleic are
rolul cel mai important. Trigliceridele conţin un raport egal între acizii graşi
nesaturaţi şi cei saturaţi. Acizii graşi mono şi polinesaturaţi (acid oleic,
palmitoleic şi linoleic) reprezintă peste 1/2 din totalul de acizi graşi din
laptele uman şi au rol în maturarea sistemului nervos în perioada neonatală.
Colesterolul şi lecitina sunt în cantităţi mai mari în laptele uman decât în
laptele de vacă. Prezenţa lipazei în laptele uman facilitează hidrolizarea
lipidelor şi favorizează eliberarea de acizi graşi rapid utilizabili pentru
metabolismul energetic. Sărurile minerale Laptele uman are un conţinut de 4 ori mai
scăzut în săruri minerale şi oligoelemente comparativ cu laptele de vacă.
Conţinutul de sodiu fiind mai redus, este evitată suprasolicitarea funcţiei renale.
Deşi laptele uman conţine de 4 ori mai puţin calciu şi de 6-7 ori mai puţin fosfor
decât laptele de vacă, raportul dintre cele două elemente (Ca : P = 2 : 1) este
favorabil pentru buna lor utilizare. Fierul se găseşte în cantitate de două ori mai
mare în laptele uman, iar utilizarea sa este net superioară la sugarul alimentat
natural, atât în ceea ce priveşte absorbţia intestinală cât şi încorporarea în
molecula de hemoglobină. Conţinutul în minerale al laptelui uman este puţin
influenţat de aportul alimentar matern, el fiind asigurat de depozitele materne.
Astfel, dacă fosforul şi calciul sunt insuficiente în dieta mamei, ele sunt
obţinute prin mobilizarea din depozitele osoase ale acesteia. Vitaminele. Laptele
uman conţine atât vitamine liposolubile (A, D, E, K) cât şi hidrosolubile (C, acid
folic, complexul vitaminelor B) în proporţii variabile, în raport cu aportul
alimentar. O dietă echilibrată a mamei asigură aportul adecvat al acestor vitamine,
cu excepţia vitaminei D. Cantitatea de vitamină D din laptele uman nu asigură
necesităţile sugarului chiar în condiţiile unei expuneri solare corecte, dar este
mai
4
mare comparativ cu cea din laptele de vacă, ceea ce explică incidenţa mai mică a
rahitismului la sugarul alimentat natural. Valoarea energetică a laptelui uman
matur este de 65-68 kcal/100ml. Factorii laptelui uman Administrarea laptelui uman
în primul an de viaţă este deosebit de importantă deoarece acesta conţine o serie
de factori specifici: I. Factorii de protecţie antiinfecţioasă – factori
imunologici şi biologici care asigură protecţia faţă de agenţii infecţioşi din
mediul înconjurător până ce sugarul îşi dezvoltă imunitatea proprie. S-a demonstrat
că sugarii alimentaţi natural au o rată scăzută de spitalizare, incidenţa
infecţiilor respiratorii, a diareei, a rash-urilor şi a altor probleme medicale
fiind mai redusă în comparaţie cu cele care apar la sugarii alimentaţi artificial.
 Factorii celulari (macrofage, PMN, Ly B şi T) au rol antiinfecţios la nivelul
glandei mamare materne şi tractului digestiv al sugarului (protejează faţă de
enterocolita ulceronecrotică).  Imunoglobulinele – IgAs au rol opsonizant,
mobilizează şi aglutinează bacteriile, virusurile şi antigenii de origine
alimentară, stimulează formarea IgA în limfocitele mucoasei intestinale a
sugarului.  Lactoferina – îndeplineşte rol bacteriostatic.  Lizozimul – rol
antimicrobian în asociere cu complementul şi IgAs, cărora le potenţează acţiunea. 
Lactoperoxidaza – are acţiune bactericidă împotriva unor germeni ca: Pseudomonas,
E.coli, Salmonella, Streptococcus.  Mucina – împiedică aderenţa germenilor şi a
rotavirusurilor de suprafaţa intestinului.  Fracţiunile C3 şi C4 ale
complementului – au rol în chemotactismul fagocitelor şi în înglobarea
intracelulară a particulelor.  Factorii bifidogeni (glicoproteine şi
oligozaharide) - au rol în promovarea creşterii Lactobacilus bifidus în intestinul
sugarului alimentat natural. II. Factorii modulatori ai creşterii stimulează
creşterea glandei mamare şi acţionează asupra unor organe ale sugarului.  Factorul
epidermic de creştere (Epidermal Growth Factor – EGF) şi factorul de creştere
insulin-like (Insulin–like Growth Factor: IGF-1) - rol în maturarea tractului
gastro- intestinal;  Factorul de creştere nervoasă – este esenţial pentru
dezvoltarea neuronilor simpatici şi a celulelor senzoriale;
5
 Factorul de stimulare a limfocitelor B – cu rol în proliferarea limfocitelor B şi
producerea de imunoglobuline;  Taurina – ameliorează absorbţia lipidelor şi
favorizează colonizarea intestinului cu Lactobacilus bifidus. Alte calităţi ale
laptelui uman: - este întotdeauna proaspăt şi la îndemână (imediat accesibil); - nu
implică pregătiri speciale (este obligatorie igiena sânului); - are temperatura
ideală; - este aseptic (lipsit de microbi); - nu determină alergie sau intoleranţă;
- are o distribuţie energetică optimă, totalul energetic fiind furnizat de lipide
(55%), glucide (38%) şi proteine (7%). EVOLUŢIA SECREŢIEI LACTATE Transformarea
colostrului în lapte uman de tranziţie şi apoi în lapte matur se asociează cu
turgescenţa glandelor mamare şi uneori cu durere, hipertermie locală şi generală,
cefalee, puls accelerat, leucocitoză cu limfocitoză şi eozinofilie. Aceste fenomene
sunt încadrate în aşa numita “furie a laptelui”. În evoluţia sa, secreţia lactată
pote fi însoţită uneori de modificări ale stării psihice ce pot ajunge până la
stări maniaco-depresive, încadrate în aşa numita “psihoză de lactaţie”. Aceste
fenomene dispar spontan în majoritatea cazurilor. Situaţiile când se impune
internarea mamelor în spitale de psihiatrie sunt rare. Maximum de intensitate a
secreţiei lactate este între a 15-a zi şi 3 luni după naştere dar poate dura un an
sau mai mult dacă este stimulată prin supt sau stoarcerea sânului. Compoziţia
laptelui uman prezintă variaţii după etapele lactaţiei, după timpul zilei (variaţii
diurne/nocturne), de la un sân la altul şi la acelaşi sân de-a lungul mesei. Astfel
la aceeaşi masă laptele administrat spre sfârşitul prânzului („hindmilk”) este mai
bogat în lipide şi proteine decât laptele de la începutul prânzului („foremilk”) şi
este prin urmare mai săţios şi mai hrănitor. Administrarea numai de lapte uman după
vârsta de 6 luni nu mai este suficientă calitativ şi cantitativ pentru dezvoltarea
sugarului.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SECREŢIA LACTATĂ Aceştia sunt: - vârsta – femeile tinere
au o secreţie lactată mai abundentă decât cele în vârstă;
6
- paritatea – la primipare secreţia lactată se instalează cu o întârziere de câteva
zile; - felul naşterii – intervenţiile la naştere (cezariene, forceps,
perineorafii) prin traumatisme şi regim alimentar postoperator constituie factori
inhibitori ai secreţiei lactate; - alimentaţia, repaosul, efortul fizic gradat şi
mai ales factorul psihic contribuie la menţinerea unei secreţii lactate
satisfăcătoare; Stimularea secreţiei lactate se realizează prin supt, storsul
glandei mamare şi asigurarea confortului psihic al mamei. Agalactia este extrem de
rară, hipogalactia este mai frecventă la primipare, la intelectuale, la femeile
care nu respectă repaosul. Scurgerea spontană a secreţiei lactate poate fi
considerată mai degrabă un semn de hipogalactie decât de bună lactaţie. AVANTAJELE
ALIMENTAŢIEI NATURALE Avantajele deosebite ale alimentaţiei naturale pot fi grupate
în trei categorii: - avantaje pentru copil; - avantaje pentru mamă; - avantaje
pentru familie; 1. Avantajele pentru copil: - creştere şi dezvoltare fizică optimă
– l.u. are toate principiile nutritive necesare, în cantităţi şi proporţii ideale
pentru nevoile copilului şi o biodisponibilitate maximă; - legătură afectivă copil
- mamă trainică şi durabilă, cu consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii psihice
a copilului. - morbiditate scăzută prin:  riscuri incomparabil mai mici de
malnutriţie, boli diareice acute, parazitoze intestinale, afecţiuni dentare (carii,
malocluzii, parodontoze);  incidenţă cu peste 50% mai redusă a proceselor maligne
în perioada 0-16 ani;  patologie respiratorie şi ORL mai rară şi mai puţin gravă;
 astm bronşic şi diverse manifestări alergice mult mai rare şi cu forme mai
uşoare;  risc de diabet zaharat şi de moarte subită la sugar de 2-3 ori mai mic; 
infecţii urinare de cinci ori mai rare în primele 6 luni de viaţă;  rol protector
faţă de hipertensiunea arterială şi ateromatoză.

7
2. Avantajele pentru mamă: - afectiv (psiho-emoţional) – contactul fizic nemijlocit
(„skin to skin”) dintre mamă şi copil, prin reacţiile emoţionale pozitive pe care
le generează, are efecte benefice şi asupra mamei, diminuând riscul de abuz,
neglijare sau maltratare a copilului, ca şi riscul stărilor depresive postpartum; -
efectul contraceptiv al alimentaţiei naturale atinge un nivel ridicat, spaţierea
sarcinilor având efecte benefice asupra sănătăţii reproductive a mamei; - scade
riscul cancerului de sân, de ovar; - osteoporoza are o incidenţă mai mică dacă
alăptarea a durat mai mult de 9 luni. 3. Avantajele pentru familie: - sugarul
alimentat natural se dezvoltă armonios, reprezentând astfel un liant afectiv pentru
familie; - avantaje economice incontestabile – se evită costurile mari ale
alimentaţiei artificiale, se evită grijile şi pierderea timpului pentru prepararea
laptelui, economisirea energiei termice, a detergenţilor, etc. - mai puţine
îmbolnăviri, deci mai puţine vizite la medic, mai puţine tratamente; - confort
crescut – nu mai sunt necesare deplasări pentru procurare, manevre de pregătire,
sterilizare, riscuri de contaminare, etc. INCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN ALIMENTAŢIA
NATURALĂ Regurgitarea – apare la sfârşitul mesei, în momentul eructării şi nu
trebuie confundată cu vărsătura deoarece cantitatea de lapte eliminată este mică,
fără jet şi nu influenţează curba ponderală (copilul continuă să crească bine în
greutate). De regulă, ele nu apar în timpul somnului, sunt izolate, fără simptome
concomitente, tranzitorii şi se remit spontan în al 2-lea semestru de viaţă.
Diareea (post)prandială se caracterizează prin emisie de scaune semilichide,
galbene, acide, în timpul suptului sau imediat după administrarea alimentaţiei,
adesea însoţite de ţipete, agitaţie. Ele pot determina şi apariţia eritemului
fesier. Curba ponderală se menţine ascendentă, copilul creşte normal în greutate,
starea generală este bună. Aceasta este de fapt o diaree motrice, un veritabil
sindrom de colon iritabil al noului născut şi sugarului mic alimentaţi natural şi
nu o gastroenterită. Pentru mamă şi familie aceasta constituie o sursă de

8
nelinişte şi agitaţie, determină numeroase consultaţii medicale, tratament
antibiotic – inutil şi, din păcate chiar întreruperea alimentaţiei cu lapte uman.
Trebuie să se recomande cu insistenţă să nu se întrerupă alimentaţia naturală –
eventual se poate recomanda administrarea de calciu carbonic, 0,5 – 1g/zi, înainte
de a se administra laptele. Icterul - se descrie o formă precoce care apare în
prima săptămână de viaţă („brest-feeding early onset jaundice”) şi o formă cu debut
tardiv care începe de obicei către sfârşitul primei săptămâni de viaţă. - Icterul
cu debut precoce – se datorează aportului scăzut de lapte, inaniţia relativă ducând
la niveluri crescute ale bilirubinei. Alăptarea la sân, precoce şi frecventă sau
suplimentarea temporară a alimentaţiei cu o formulă de lapte asigură un volum
adecvat de lapte în intestin şi ajută la prevenirea accentuării icterului
fiziologic. - Icterul cu debut tardiv, a 4-a – a 7-a zi de viaţă, cu maxim în a 3-a
săptămână şi persistenţă până la 10 săptămâni, se caracterizează prin
hiperbilirubinemie neconjugată (BI) şi absenţa altor semne de boală. Valorile BI
scad rapid, în câteva zile, dacă se întrerupe alimentaţia cu lapte uman şi cresc la
reluarea acesteia. Dacă nu răspunde la acest test diagnostic şi terapeutic nu este
icterul laptelui matern. Se recomandă continuarea alimentaţiei naturale, eventual
administrarea, pentru câteva zile, de fenobarbital. Hipogalactia maternă este
rareori primară, mult mai frecvent fiind secundară, legată de starea fizică,
psihică, de dieta mamei şi, cel mai adesea, de o tehnică alimentară deficitară.
Copilul nu creşte în greutate, este agitat (înfometat), are scaune rare şi închise
la culoare, apoi devine somnolent şi prezintă semne de deshidratare. Mastita şi
abcesul sânului sunt consecinţa stazei lactate şi a ragadelor mamare, apărute ca
urmare a suptului inadecvat. OBSTACOLE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ pot apare din partea
copilului sau din partea mamei: Din partea copilului: - malformaţii ale cavităţii
bucale (buza de iepure, gura de lup, retrognatismul); - infecţii (rinite, otite,
pneumopatii); - boli neurologice (hemoragii meningocerebrale, meningite,
encefalite); - prematuritate; - boala hemolitică a nou-născutului; - ictere;

9
- vărsături. Din partea mamei: - furia laptelui; - hipogalactia temporară a
primiparelor; - mameloane ombilicate; - ragade mamelonare; - limfangite, mastite;
Contraindicaţii permanente: Cauze materne: - maladii viscerale evolutive grave:
TBC, hepatită, SIDA, malarie, septicemii, neoplazii/tratament cu citostatice,
insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală; - boli neuropshice: tulburări psihice
grave/psihoza de lactaţie, scleroza în plăci, epilepsie/tratament cu
anticonvulsivante; - alte situaţii/boli: diabet zaharat, o nouă sarcină cu vârsta
de peste 20 săptamâni. Cauze legate de copil – sunt rare, unele chiar excepţionale:
- galactozemie congenitală; - intoleranţă ereditară/primară la lactoză; -
fenilcetonurie. Suplimentări necesare în alimentaţia naturală La copil: - Vitamina
D (vezi profilaxia rahitismului). - Fier - toţi sugarii născuţi la termen vor primi
preparate orale de fier de la vârsta de 5- 6 luni, în doze de 1- 2 mg Fe
elemental/kgcorp/zi, timp de 3 luni, iar prematurii de la 1 ½ - 3 luni, în doze de
2 – 2,5 mg/kgcorp/zi, până la vârsta de 1 an (administrarea injectabilă a fierului
este contraindicată). - În general, în alimentaţia naturală, nu este necesar un
aport hidric suplimentar (apă/ceai, suc de fructe, etc.) mai ales la nou născut şi
sugarul mic. Sugarul născut la termen, sănătos, cu o curbă ponderală constant
ascendentă nu are nevoie de nimic altceva decât de lapte uman. La mamă: pentru
lactaţie este necesar un aport caloric suplimentar şi evitarea consumului de
alcool, alimente puternic mirositoare (ceapă, usturoi, condimente), conserve,
mazăre, fasole, varză (care pot da diaree la copil).

10
Mamele vegetariene vor fi sf tuite s consume lapte i li se va recomanda
suplimentarea dietei cu vitamina B12 care se g se te aproape exclusiv în produsele
animale. ÎNŢĂRCAREA Se va face cât mai târziu posibil. Sunt considerabile
avantajele oferirii fie şi a unor cantităţi mici de l.u. până la vârsta de 1an, 1 ½
, chiar 2 ani. ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ Definiţie: Alimentaţia artificială este
alimentaţia copilului în primele 4 luni de viaţă cu un alt lapte decât laptele
uman. Se recomandă utilizarea preparatelor industriale din lapte de vacă deoarece
prin prelucrare acestea tind să fie cât mai apropiate de laptele uman. Se va
recurge la administrarea laptelui de vacă doar atunci când este absolut imposibilă
folosirea formulelor de lapte. Compoziţia laptelui de vacă Proteinele sunt în
cantitate de 32-34 g/l (de trei ori mai mare decât în laptele uman), dintre care 28
g reprezintă cazeina şi 4-6 g proteinele din lactoser (lactalbumina şi
lactoglobuluina). β-lactoglobulina care predomină în lactoser este puternic
antigenică/alergizantă. Laptele de vacă este un lapte de tip cazeinos în timp ce
laptele uman este de tip albuminos. Cazeina laptelui de vacă precipită în stomacul
copilului sub acţiunea labfermentului, în cheaguri mari, greu digerabile, astfel
apărând necesitatea administrării prânzurilor la intervale mai mari de timp în
alimentaţia artificială. Glucidele laptelui de vacă sunt mai reduse cantitativ
decât cele din laptele uman (48-50 g/l faţă de 68-70 g/l). Ele sunt reprezentate
exclusiv de lactoză ceea ce implică un aport mic de galactoză, cu mielinizare mai
lentă a sistemului nervos. În laptele de vacă oligozaharidele lipsesc ceea ce duce
la absenţa colonizării intestinului sugarului alimentat artificial cu bacil
bifidus. Lipidele, în aceeaşi cantitate ca în laptele uman (36 g/l) sunt
constituite din lipide saturate maldigeste, deficitare în acizi graşi esenţiali şi
au o cantitate de 5 ori mai mică de acid linoleic. Colesterolul este în cantitate
mai mică decât în laptele uman. Sărurile minerale sunt în cantitate de 4 ori mai
mare decât în laptele uman şi alături de conţinutul proteic ridicat contribuie la

11
producerea de metaboliţi şi osmolaritate crescute, deci la creşterea nevoilor de
apă ale sugarului. Prezenţa în cantitate mare a fosfaţilor şi citraţilor creşte pH-
ul gastric împiedicând absorbţia Ca şi favorizând eliminarea lui. Raportul Ca/P
aproape unitar este inadecvat pentru absorbţie, rahitigen, putrefactiv (flora
intestinală predominantă este reprezentată de E. coli) şi cere un efort hepatic şi
renal crescut pentru eliminarea metaboliţilor. Carenţa de Fe a laptelui de vacă şi
absorbţia sa deficitară explică frecvenţa anemiilor feriprive la sugarii alimentaţi
cu lapte de vacă. Vitaminele sunt în cantităţi mai reduse decât în laptele uman,
iar prin fierberea laptelui o bună parte din ele se distrug. Dezavantajele
administrării laptelui de vacă: - deficienţa de fier, prin aport/absorbţie scăzute,
ca şi prin pierderi intestinale (hemoragii oculte) datorate alergenicităţii
laptelui de vacă; - deficienţe nutriţionale diverse (rahitism, ş.a.); -
deshidratarea, prin încărcare renală crescută; - riscul crescut de a face alergie.
În cazul folosirii laptelui de vacă în alimentaţia sugarului, pentru a diminua
deficienţele sale compoziţionale se recomandă diluarea acestuia (1/2, 2/3, 3/4) cu
mucilagiu/decoct de orez şi îndulcirea cu 5% zahăr. Coexistenţa celor două glucide
conferă o serie de avantaje nutriţionale: - asigurarea unui raport convenabil între
principiile nutritive; - facilitarea digerării cazeinei; - accentuarea gradului lor
de absorbţie; - evitarea contaminării colonului. ALERGIA LA PROTEINELE LAPTELUI DE
VACĂ Alergia la proteinele laptelui de vacă se caracterizează printr-o reacţie de
hipersensibilitate care poate fi generată de oricare dintre componentele proteice
ale acestuia, dar cel mai probabil de betalactoglobulină. Reacţia alergică poate
apare imediat, la scurt timp de la ingestie şi este mediată prin IgE sau poate fi
de tip întârziat, mediată celular. Se manifestă clinic la nivelul pielii (eczema
sugarului, prima manifestare alergică), aparatului digestiv (vărsături, diaree,
colici, creştere nesatisfăcătoare, reflux gastroesofagian, constipaţie cronică) şi
aparatului respirator (wheezing recurent). Sugestivă pentru acest diagnostic este
şi anemia carenţială feriprivă, determinată de hemoragiile digestive oculte.
Deoarece la sugar investigaţiile alergologice se realizează cu dificultate
(numeroase rezultate fals pozitive sau fals negative), cel mai
12
important test de diagnostic utilizat în practică este cel terapeutic. Acesta
constă în scoaterea din alimentaţie a laptelui de vacă şi a derivaţilor lui, urmată
de ameliorarea simptomatologiei. Tratamentul medicamentos nu este necesar, fiind
suficientă înlocuirea laptelui de vacă cu o formulă de lapte hipoalergenică.

13