TEMA NR.

4
CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE,
VAPORI , CEŢURI ŞI / SAU PRAFURI COMBUSTIBILE

Dr. ing. Părăian Mihaela, Dr. ing. Vătavu Niculina,

Dr. ing. Jurca Adrian Marius, Dr. ing. Păun Florin
Adrian, Dr. ing. Lupu Leonard

Introducere
Instalaţiile, în care sunt manipulate sau stocate materialele inflamabile,
trebuie să fie proiectate, exploatate şi întreţinute astfel încât toate degajările de
materiale inflamabile, şi, în consecinţă, întinderea ariilor periculoase, să fie
menţinute la minim în ceea ce priveşte frecvenţa, durata şi cantitatea,
indiferent dacă funcţionarea este sau nu normală.
Un spațiu în care pot apărea atmosfere explozive în concentraţii atât de
mari încât să necesite măsuri speciale de precauţie pentru a proteja sănătatea
şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos. Pentru aceste
locuri se foloseşte uzual termenul de arii periculoase sau arii periculoase Ex. În
situaţiile în care poate exista o atmosferă explozivă gazoasă, trebuie să se ia
următoarele măsuri:
a) să se elimine probabilitatea apariţiei unei atmosfere explozive
gazoase în apropierea sursei de aprindere, sau
b) să se elimine sursa de aprindere.
În cazul în care nu se pot lua aceste măsuri trebuie să se aleagă şi să
se aplice măsuri preventive, astfel încât probabilitatea simultaneităţii apariției
celor două elemente enumerate mai sus să fie adusă la un nivel suficient de
scăzut pentru a fi acceptat.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
în care pot să apară atmosfere explozive gazoase, astfel încât să faciliteze
alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor electrice utilizabile fără pericol
în acest mediu.De asemena clasificarea ia in considerare caracteristicele de
aprindere ale gazelor sau vaporilor, cum ar fi energia de aprindere(grupa de
gaz) si temperatura de aprindere(clasa de temperatura).
Dupa realizarea clasificarii ariei, se poate face o evaluare de risc pentru
a se evalua daca consecincele aprinderii unei atmosfere explozive necesita
utilizarea unui echipament cu un nivel mai ridicat de protectie (EPL) sau pot
justifica utilizarea unui echipament cu un nivel de protectie mai scazut decat
cel saczut in mod normal. Cerintele EPL pot fi inregistrate , dupa caz, in
documentatia si desenele de clasificare a ariilor pentru a se permite o
selectare adecvata a echipamentelor.

Atmosfera explozivă se defineşte ca un amestec cu aer, în condiţii

atmosferice, al unui material inflamabil în care, după aprindere, arderea se
propagă în tot ansamblul amestecului neconsumat.
Substanţele inflamabile şi/sau combustibile trebuie să fie considerate
ca materiale care pot forma o atmosferă explozivă în afară de cazul în care
investigarea proprietăţilor lor a arătat că în amestecurile cu aer ele sunt
incapabile de propagarea unei explozii autosusţinute.

68
 In SR EN 1127-1 sunt date cerinţele pentru evitarea sau reducerea
cantităţii de atmosferă explozivă prin controlul parametrilor procesului si prin
proiectarea şi construcţia echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a
componentelor.
Clasificarea ariilor trebuie efectuată de persoane care cunosc
proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin
consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.

Cerinţe pentru parametrii procesului

Limitarea concentraţiei
Aceste măsuri trebuie să fie monitorizate, în cazul în care concentraţiile
inerente procesului nu sunt suficient de mult în afara domeniului de explozie.
Asemenea monitorizări, de exemplu, detectoarele de gaz sau detectoarele de
debit, trebuie să fie cuplate la alarme, alte sisteme de protecţie sau funcţii
automate, pentru cazurile de urgenţă.
Dacă nu este posibil să se evite manipularea substanţelor capabile să
formeze atmosfere explozive, formarea unor cantităţi periculoase de atmosfere
explozive în interiorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
poate fi prevenită sau limitată prin măsuri de control al cantităţii şi/sau
concentraţiei.
Atunci când se efectuează aceste măsuri de control, concentraţia
substanţelor inflamabile trebuie să fie suficient de mult sub limita inferioară de
explozie sau suficient de mult peste limita superioară de explozie. Trebuie avut
în vedere faptul că, în timpul pornirii sau opririi proceselor, concentraţiile pot
intra în domeniul de explozie.
În cazul în care concentraţia din echipamente, sisteme de protecţie şi
componente este peste limita superioară de explozie, nu există nici un risc de
explozie în interior; totuşi, independent de concentraţia din interiorul
echipamentului, eventualele scurgeri pot conduce la un risc de explozie în
afara echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, din cauza
antrenării aerului. De asemenea, în interiorul echipamentelor, sistemelor de
protecţie şi componentelor, poate apărea un pericol de explozie, prin
pătrunderea aerului în acestea.
În cazul lichidelor combustibile, dacă se poate exclude o atmosferă
ceţoasă explozivă, obiectivul de a menţine concentraţia sub limita de explozie
inferioară se realizează atunci când temperatura de la suprafaţa lichidului este
întotdeauna suficient de mult sub punctul de inflamabilitate. Aceasta depinde
de natura chimică şi compoziţia lichidului combustibil.

NOTA 1 – Pentru soluţiile de gaze combustibile în lichide combustibile, utilizarea

punctului de inflamabilitate poate fi neconcludentă. De asemenea, punctul de
inflamabilitate poate fi neconcludent dacă lichidele sunt depozitate la temperaturi la
care se poate produce o degradare sau o oxidare lentă (de exemplu bitum, combustibil
greu pentru încălzire).

NOTA 2 – Adeseori, alegerea corespunzătoare a condiţiilor de funcţionare face

posibilă menţinerea unei concentraţii de vapori suficient de ridicate în ansamblul

69
echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor, păstrând astfel concentraţia
deasupra limitei de explozie superioare. Totuşi, în unele cazuri - de exemplu, în timpul
depozitării în rezervoare şi atunci când se poate produce condens - concentraţia scade
în partea superioară, astfel încât atmosfera poate deveni explozivă. Numai după
perioade de depozitare extrem de lungi, în recipiente de depozitare lipsite, practic, de
orificii de aerisire şi când temperatura de la suprafaţă este mult peste punctul de
explozie superior, atmosfera are o concentraţie peste limita de explozie superioară în
întregul recipient de depozitare.

În cazul prafului, este dificil să se atingă obiectivul de evitare a

atmosferelor explozive prin limitarea concentraţiei, întrucât, de obicei,
amestecurile praf-aer sunt neomogene.
Calcularea concentraţiei de praf din cantitatea totală de praf şi din
volumul total al echipamentelor, sistemelor de protecţie şi componentelor
conduce, de obicei, la rezultate eronate. Pot exista concentraţii locale de praf
care diferă mult de cele calculate global.

Înlocuirea sau reducerea cantităţii de substanţe care pot forma

atmosfere explozive
Ori de câte ori este posibil, substanţele inflamabile trebuie să fie
înlocuite cu substanţe neinflamabile sau cu substanţe incapabile să formeze
atmosfere explozive, iar cantitatea de material combustibil trebuie să fie redusă
la minimum.

Evitarea sau reducerea scurgerilor de substanţe inflamabile

Pentru minimizarea riscului de explozie în exteriorul echipamentelor,
sistemelor de protecţie şi a componentelor, generat de scurgerea substanţelor
inflamabile, astfel de echipamente, sisteme de protecţie şi componente trebuie
să fie proiectate, construite şi acţionate astfel încât să rămână, în permanenţă,
lipsite de scurgeri. La nivelul îmbinărilor şi a garniturilor de etanşare, supuse
solicitărilor dinamice, de exemplu, la nivelul presetupelor de pompe sau la
nivelul punctelor de prelevare, sunt posibile scurgeri în cantităţi mici.
Apariţia unei atmosfere explozive periculoase în imediata apropiere a
punctului de scurgere poate fi prevenită, de exemplu, prin intermediul unei
incinte sau a unei devieri a vaporilor degajaţi spre o zonă în care nu există nici
un pericol de aprindere.
Acest lucru trebuie să fie luat în considerare la proiectarea
echipamentelor, a sistemelor de protecţie şi a componentelor. Trebuie să fie
luate măsuri pentru limitarea debitelor de scurgere şi pentru prevenirea
împrăştierii substanţelor inflamabile. Atunci când este necesar, trebuie să fie
montat un detector de scurgeri.
Pentru reducerea degajărilor de substanţe inflamabile trebuie avute in
vedere următoarele:
• selectarea adecvata a materialelor de construcţie, inclusiv a celor
pentru garniturile de etanşare, îmbinări (se ia in considerare eventuala
corodare, uzură şi interacţiuni periculoase cu substanţele manipulate);
• păstrarea la minimul necesar a numărului şi dimensiunilor
racordurilor detaşabile;

70
 • menţinerea integrităţii sistemelor de conducte printr-o protecţie
adecvată contra impactului sau printr-o amplasare adecvată
• asigurarea drenajului local pentru a controla scurgerile minore;
• racordurile detaşabile trebuie prevăzute cu cuplunguri de capăt
etanşate

Diluţia prin ventilaţie

Gazul sau vaporii degajaţi în atmosferă pot fi diluaţi prin dispersie sau
prin difuzie în aer până când concentraţia lor scade sub limita inferioară
explozivă. Ventilaţia, adică mişcarea aerului ce conduce la reînnoirea
atmosferei, cu aer proaspăt, într-un volum (teoretic) din jurul sursei de
degajare, favorizează dispersia.
Ventilaţia este foarte importantă pentru controlul efectelor degajărilor de
gaze şi de vapori combustibili. Aceasta poate fi utilizată în interiorul şi în
exteriorul echipamentelor, sistemelor de protecţie şi a componentelor.
La prafuri, ventilaţia asigură protecţie suficientă doar dacă praful este
extras (extracţie locală) iar depozitele periculoase de praf combustibil se
previn în mod fiabil.
Sunt de aşteptat degajări de praf, în cazul echipamentelor, sistemelor
de protecţie şi componentelor care se pot deschide în timpul funcţionării
normale (de exemplu, la punctele de transfer sau la deschiderile pentru
inspecţie şi curăţare) sau în timpul funcţionărilor defectuoase. Protecţia se
realizează fie creându-se o presiune uşor sub presiunea ambiantă (aspirare),
în echipamentele, sistemele de protecţie şi componentele în care se
vehiculează praf, fie colectându-se cu atenţie praful la sursa sau la punctul de
degajare (extracţie locală).

Evitarea acumulărilor de praf

Pentru a preveni formarea unei atmosfere explozive rezultate din
dispersia depunerilor de praf în aer, echipamentele, sistemele de protecţie şi
componentele trebuie să fie construite astfel încât să se evite, pe cât posibil,
depunerile de praf combustibil.
Trebuie să se acorde o atenţie specială următoarelor aspecte:
➢ Proiectarea sistemelor de transport şi îndepărtare a prafului trebuie
să se bazeze pe principiile dinamicii curgerii fluidelor, în special, cu privire la
traseul conductelor, viteza de curgere, rugozitatea suprafeţei;
➢ Suprafeţele, cum ar fi elementele structurale, grinzile în T, canalele
de cablu, pervazurile şi aşa-zisele spaţii moarte din echipamentele, sistemele
de protecţie şi componentele în care se vehiculează praful trebuie să fie
reduse la minimum. Acest lucru se poate realiza parţial, de exemplu, prin
alegerea elementelor structurale care oferă suprafeţe reduse pentru depuneri,
ca rezultat al acoperirii sau înclinării suprafeţelor, acolo unde aceste depuneri
de praf sunt inevitabile. Prin realizarea unor suprafeţe netede (de exemplu,
dale de pardoseală, acoperiri cu vopsea de ulei), aderenţa prafului poate fi
prevenită cel puţin parţial şi poate fi facilitată curăţarea. Utilizarea culorilor de
contrast face ca depunerile de praf să fie mai vizibile;
➢ Trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare pentru curăţare (de
exemplu, suprafeţe netede, bună accesibilitate la curăţare, instalarea de

71
sisteme centrale de curăţire prin aspirare, alimentare cu energie pentru
aspiratoarele mobile). Instrucţiunile pentru utilizator trebuie să sublinieze faptul
că praful trebuie să fie eliminat de pe suprafeţele încălzite, de exemplu,
conducte, radiatoare, aparatură electrică.
➢ Alegerea unor dispozitive corespunzătoare de golire pentru
uscătoare, granulatoare, silozuri şi unităţi de colectare a prafului;
➢ Echipamentele de curăţare trebuie să corespundă utilizării pentru
prafuri combustibile (de exemplu, fără surse de aprindere eficiente).

Funcţie de natura materialului inflamabil atmosferele explozive pot fi:

- atmosfere explozive gazoase când materialul inflamabil este sub
formă de gaz sau vapori
- atmosfere explozive de praf când materialul inflamabil este sub formă
de praf sau fibre

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE GAZE,

VAPORI, CEŢURI ŞI LICHIDE INFLAMABILE

Clasificarea ariilor periculoase este o metodă de analiză şi de

clasificare a mediului în care pot să apară atmosfere explozive gazoase, astfel
încât să faciliteze alegerea şi instalarea corectă a echipamentelor utilizabile
fără pericol în acest mediu, ţinând cont de grupele de gaze şi de clasele de
temperatură a gazelor.
Clasificarea ariilor periculoase trebuie efectuată de persoane care
cunosc proprietăţile materialelor inflamabile, procedeele şi echipamentele, prin
consultarea, ori de câte ori este necesar, a personalului de securitate, a
electricienilor şi a altor specialişti din domeniu.
În practică, în majoritatea cazurilor în care se utilizează materiale
inflamabile, este dificil să se garanteze că nu va apărea niciodată o atmosferă
explozivă gazoasă. De asemenea, poate fi dificil să se garanteze că
echipamentele electrice nu va genera niciodată o sursă de aprindere. De
aceea, când prezenţa unei atmosfere explozive gazoase este foarte probabilă,
se va recurge la utilizarea unui echipament electric cu o probabilitate scăzută
de a genera o sursă de aprindere. Dimpotrivă, dacă probabilitatea prezenţei
unei atmosfere gazoase este scăzută, se va putea utiliza un echipament
electric construit după standarde mai puţin riguroase.
Dupa realizarea clasificarii ariei, se poate face o evaluare de risc pentru
a se evalua daca consecincele aprinderii unei atmosfere explozive necesita
utilizarea unui echipament cu un nivel mai ridicat de protectie(EPL) sau pot
justifica utilizarea unui echipament cu un nivel de protectie mai scazut decat
cel saczut in mod normal. Cerintele EPL pot fi inregistrate , dupa caz, in
documentatia si desenele de clasificare a ariilor pentru a se permite o
selectare adecvata a echipamentelor.
Rar este posibil să se determine, prin simpla examinare a unei instalatii
sau a proiectelor sale, care sunt părţile acestei instalatii, la care se pot aplica
definiţiile zonelor 0, 1 sau 2. Este deci necesar un studiu mai detaliat, ceea ce

72
implică o analiză a celor mai mici posibilităţi de apariţie a unei atmosfere
explozive gazoase.
Standardul pentru clasificarea ariilor formate de atmosfere explozive
gazoase, SR EN 60079-10-1:2016 Atmosfere explozive. Partea 10-1:
Clasificarea ariilor. Atmosfere explozive gazoase Clasificarea ariilor
periculoase Ex , da mai multe metode de zonare :

 Metoda surselor de emisie (degajare, eliberare) a materialelor

inflamabile
 Utilizarea codurilor industriale și a standardelor naționale
 Metode simplificate (identifica sursele pe baza de criterii specifice si
experienta fabricii/instalatiei respective, fara sa analizeze fiecare sursa)
 Metode combinate

Surse de degajare
Dacă s-a constatat că un element de echipament poate elibera material
inflamabil în atmosferă, trebuie mai întâi să se determine gradul de degajare,
conform definiţiilor, constatând frecvenţa şi durata probabilă a degajării. Prin
această procedură, fiecare sursă de degajare va fi clasificată ca fiind fie „de
grad continuu”, „de grad primar” sau „de grad secundar”.

Degajare de grad continuu

degajare care se produce în permanenţă sau care este de aşteptat să
se producă pentru perioade lungi de timp.
Exemple:
- suprafaţa unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix
prevăzut cu ventilare permanentă spre atmosferă.
- suprafaţa unui lichid inflamabil deschis în atmosferă în mod
permanent sau pentru perioade lungi

Degajare de grad primar

degajare care este de aşteptat să se producă în mod periodic sau
ocazional la funcţionare normală.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă este
susceptibilă o degajare de material inflamabil în timpul funcţionării normale.
- puncte de drenare a apei, pentru cuvele ce conţin lichide inflamabile,
care pot degaja material inflamabil în atmosferă, odată cu drenarea apei în
timpul funcţionării normale.
- puncte de prelevare a probelor, de la care se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri, de la care
se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.

73
 Degajare de grad secundar
degajare care nu este de aşteptat să se producă la funcţionare normală
şi care, dacă totuşi se produce, este probabil să se producă rareori şi pentru
perioade scurte de timp.
Exemple:
- garnituri de pompe, compresoare şi supape unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- flanşe, garnituri de etanşare şi racorduri de ţevi unde degajări de
material inflamabil în timpul funcţionării normale a echipamentului nu sunt de
aşteptat.
- puncte de prelevare a probelor, de la care nu se aşteaptă să se
degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul funcţionării normale.
- supape de descărcare, guri de ventilare şi alte deschideri de la care
nu se aşteaptă să se degajeze material inflamabil în atmosferă în timpul
funcţionării normale.
O degajare de grad continuu conduce în mod normal la o zonă 0, o
degajare de grad primar la o zonă 1 şi o degajare de grad secundar la o zonă
2.
După ce s-a constatat gradul degajării, este necesar să se determine
debitul degajării şi ceilalţi factori care pot influenţa tipul şi întinderea zonei.

Zone: Ariile periculoase sunt clasificate în zone, în funcţie de frecvenţa

apariţiei şi durata prezenţei unei atmosfere explozive gazoase, după cum
urmează:
Zona 0: Arie în care este prezentă în permanenţă, sau pe perioade
lungi de timp o atmosferă explozivă gazoasă.
Zona 1: Arie în care este probabilă apariţia unei atmosfere explozive
gazoase în funcţionare normală.
Zona 2: Arie în care nu este probabilă apariţia unei atmosfere
explozive gazoase la funcţionarea normală şi în care, dacă totuşi apare, este
probabil să apară numai rareori şi doar pentru o perioadă scurtă de timp
Cum nu exista o regula exacta referitoare la prezenta atmosferei
explozive (durata si probabilitate ) in raport cu zonele clasificate Ex (0,1,2), pot
fi luate in considerare datele din tabelul de mai jos.

Tabelul 1 - Probabilitatea şi durata atmosferei explozive

Clasificarea ariei Probabilitatea , P Durata , t

periculoase (zona) [an-1] [ore /an]
0 P > 10-1 > 1000 h / an
1 10-1 > P > 10-3 10 ÷ 1000 h / an
2 10-3 > P > 10-5 < 10 h / an

Pentru aplicarea acestei reguli ar trebui, totuşi, să existe date statistice

corespunzătoare.

74
 Elementele de bază pentru determinarea tipului zonelor periculoase
sunt:
- identificarea sursei de degajare şi
- determinarea gradului de degajare.

Figura 1 - Simboluri preferenţiale pentru zonele ariilor periculoase

Tipul de zonă, respectiv probabilitatea prezenţei unei atmosfere

explozive depinde în principal de:
- gradul degajării şi
- gradul ventilaţiei.
Întinderea zonei depinde, în principal, de parametrii fizici şi chimici ai
materialului inflamabil şi ai procesului de producţie cum sunt:
- Debitul de degajare a gazelor şi vaporilor
- Limita inferioară explozivă ( LEL- lower explosion limit)
- Ventilaţia
- Densitatea relativă a gazului sau a vaporilor în momentul degajării
- Condiţiile climatice
- Topografia locului

Figura 2 – Exemplu de răspândirea gazelor lichefiate (exemplu)1

Creşterea debitului de degajare măreşte întinderea zonei. Debitul de

degajare depinde, la rândul său, de alţi parametri, şi anume:
- Geometria sursei de degajare
1
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea Pericolelor Profesionale în
Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

75
 - Viteza de degajare
- Concentraţia gazului inflamabil sau a vaporilor inflamabili în
amestecul degajat
- Volatilitatea unui lichid inflamabil
- Temperatura lichidului
Deschideri existente între arii trebuie considerate surse posibile de
degajare
Gradul de degajare al acestor „surse” va depinde de:
- tipul de zonă al ariei alăturate ariei studiate;
- frecvenţa şi durata perioadelor de deschidere;
- eficienţa garniturilor de etanşare sau îmbinărilor;
- diferenţa de presiune între ariile în cauză.
Clasificarea deschiderilor
Deschiderile sunt clasificate A,B,C,D după următoarele caracteristici:
Tipul A - Deschideri care nu se conformează caracteristicilor specificate
pentru tipurile B, C sau D.
Tip B - Deschideri care sunt în mod normal închise (de exemplu cu
închidere automată) şi ramificaţii care se deschid rareori, şi care au fitinguri de
închidere.
Tip C - Deschideri care sunt în mod normal închise şi sunt rareori
deschise, conforme definiţiei tipului B, dar care sunt în plus echipate cu
dispozitive de etanşare (de exemplu garnituri) pe întreg perimetrul sau două
deschideri tip B în serie prevăzute cu dispozitive de închidere automată
independente.
Tip D - Deschideri normal închise, conforme definiţiei tipului C, care nu
pot fi deschise decât prin mijloace speciale sau în caz de urgenţă.
Deschiderile tip D sunt în mod efectiv etanşe, cum ar fi treceri utilitare (de
exemplu conducte, ţevi) sau pot fi o combinaţie între o deschidere tip C,
alăturată unei regiuni periculoase, şi o deschidere tip B în serie.

Tabelul 2
Zona în amonte Tipul deschiderii Gradul de degajare al deschiderii,
de deschidere considerată ca sursă de degajare
Zona 0 A Continuu
B (Continuu) / primar
C Secundar
D Fără degajare
Zona 1 A Primar
B (Primar) / secundar
C (Secundar)/fără degajare
D Fără degajare
Zona 2 A Secundar
B (Secundar) / fără degajare
C Fără degajare
D Fără degajare
Notă: Pentru gradele de degajare din paranteze, se va lua în considerare la proiectare
frecvenţa de funcţionare a deschiderilor.

76
 Ventilaţia

Ventilaţia naturală
Acesta este tipul de ventilaţie care este realizat prin mişcarea aerului
datorită vântului şi/sau gradientelor de temperatură. În aer liber, ventilaţia
naturală este adesea suficientă pentru a asigura dispersia întregii atmosfere
explozive care ar apare în arie. Ventilaţia naturală poate fi de asemenea
eficientă în anumite situaţii în interiorul clădirilor (de exemplu când o clădire are
deschideri în pereţi şi/sau acoperiş).

Ventilaţie artificială
Mişcarea aerului necesară pentru ventilaţie, este asigurată prin mijloace
artificiale, de exemplu ventilatoare sau exhaustoare. Deşi ventilaţia artificială
este utilizată în principal într-o încăpere sau într-un spaţiu închis, ea poate fi
utilizată, de asemenea, în aer deschis pentru a compensa reducerea sau
împiedicarea ventilaţiei naturale datorită obstacolelor.
Ventilaţia artificială a unei arii poate fi fie generală fie locală şi, în
ambele cazuri, corespund diferite grade de mişcare şi de înlocuire a aerului.

Figura 3 - Exemplu de amplasare corectă a deschiderilor de ventilare pentru

gazele şi vaporii mai grei decât aerul2

Gradul de ventilare
Sunt recunoscute trei grade de ventilaţie:
- Ventilaţie puternică (VP)
Ea poate să reducă concentraţia la sursa de degajare practic
instantaneu, ceea ce conduce la o concentraţie inferioară limitei inferioare de
explozivitate. Rezultă o zonă de mică întindere (dacă nu chiar de întindere
neglijabilă).

- Ventilaţie medie (VM)

2
Din broşura ISSA "Explozii de gaze", Secţiunea Internaţională pentru Prevenirea Pericolelor Profesionale în
Industria Chimică, Asociaţia Internaţională de Securitate Socială (ISSA), Heidelberg, Germania

77
 Ea poate să controleze concentraţia, ceea ce conduce la o situaţie
stabilă, în care concentraţia, în limitele zonei, este inferioară faţă de LEL în
timpul degajării şi în care atmosfera explozivă nu persistă în mod neobişnuit
după oprirea degajării.
- Ventilaţie slabă (VS)
Ea nu poate controla concentraţia pe parcursul degajării şi/sau nu poate
împiedica persistenţa atmosferei explozive în mod neobişnuit după oprirea
degajării.
Disponibilitatea ventilaţiei
Trebuie luate în considerare trei niveluri de disponibilitate a ventilaţiei:
- foarte bun: ventilaţia există practic permanent;
- bun: se aşteaptă ca ventilaţia să existe în timpul funcţionării normale.
Sunt permise întreruperi, dacă ele se produc rareori şi pentru perioade scurte;
- mediocru: ventilaţia care nu satisface criteriile unei ventilaţii foarte bune
sau bune, totodată, nu este de aşteptat să existe întreruperi prelungite.
O ventilaţie, a cărei disponibilitate nu satisface nici măcar criteriile
nivelului mediocru , nu trebuie să se considere că ar contribui la ventilarea
ariei.

Tabelul 3 - Influenţa ventilaţiei asupra tipului de zonă

Ventilaţie
Grad
Grad Puternic Mediu Slab
de Disponibilitate
degajare Foarte Bună Mediocră Foarte Bună Mediocră Foarte
bună Bună Bună,
Bună
sau
Mediocră
Continuu (Zona 0 (Zona 0 (Zona 0 Zona 0 Zona 0 + Zona 0 + Zona 0
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 1
Zonă Zona 21) Zona 11)
neperi-
culoasă1)
Primar (Zona 1 (Zona 1 (Zona 1 Zona 1 Zona 1 + Zona 1 + Zona 1
ÎN) ÎN) ÎN) Zona 2 Zona 2 sau
Zonă Zona 21) Zona 21) Zona 0 3)
neperi-
culoasă1)
Secundar (Zona 2 (Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 2 Zona 1
2) ÎN) ÎN) şi chiar
Zonă Zonă Zona 0 3)
neperi- neperic
culoasă1) uloasă1)
1) Zona 0 ÎN, 1 ÎN sau 2 ÎN indică o zonă teoretică a cărei întindere este neglijabilă în condiţii normale.
2)
Aria zonei 2, creată de o degajare de grad secundar, poate depăşi aria atribuită unei degajări de grad
primar sau de grad continuu; în acest caz, trebuie luată în considerare distanţa cea mai mare.
3)
Va fi zona O dacă ventilaţia este atât de slabă şi degajarea astfel încât, în practică, o atmosferă explozivă
este prezentă efectiv permanent (adică situaţia este apropiată de cazul în care nu există ventilaţie). NOTA: „
+ ” înseamnă „ înconjurat de”.

78
 Documentație

Se recomandă ca procesul de clasificare a ariiilor periculoase să fie

efectuat astfel încât diferitele etape care conduc la clasificarea finală să facă
obiectul unei documentaţii adecvate.Trebuie să se facă referinţă la toate
informaţiile relevante. Exemple de astfel de informaţii sau de metode utilizate :
a) recomandări preluate din codurile sau standardele relevante.
b) caracteristici de dispersie a gazelor şi vaporilor şi calcule.
c) studiul caracteristicilor de ventilare în raport cu parametrii de
degajare a materialului inflamabil în scopul evaluării eficienţei ventilaţiei.

Trebuie să fie alcătuită o listă cu caracteristicile tuturor materialelor

utilizate în procedeul de producţie, folosit în instalatie, caracteristici care sunt
relevante pentru clasificarea ariilor şi care trebuie să includă masa
moleculara,punctul de aprindere, punctul de fierbere, temperatura de
aprindere, presiunea vaporilor, densitatea vaporilor, limitele explozive, grupa
de gaz şi clasa de temperatură (CEI 60079-20). Tabelul 4 si tabelul 5.
Rezultatele studiului de clasificare a ariilor periculoase şi toate
modificările sale ulterioare trebuie înregistrate.

Desene, fişe de date şi tabele

Trebuie ca documentele pentru clasificarea ariilor periculoase să fie pe

format de hartie sau electronic si trebuie sa includă desene cu vederi în plan
orizontal şi vertical, după caz, care să prezinte simultan tipul şi întinderea
zonelor, temperatura de aprindere şi, prin aceasta, clasa de temperatură şi
grupa de gaz.
Când topografia unei arii are influenţă asupra întinderii zonelor, aceasta
trebuie să facă obiectui unei documentări.
De asemenea, trebuie ca documentele să cuprindă alte informaţii
relevante precum :

a) amplasarea şi identificarea surselor de degajare. În cazul

instalatiilor sau unităţilor de producţie de mari dimensiuni şi complexe, poate fi
utilă detalierea sau numerotarea fiecărei surse de degajare astfel încât să se
faciliteze corelarea referinţelor cuprinse în fişe de date de clasificare a ariilor
periculoase şi desene;
b) poziţia deschiderilor la clădiri (de exemplu uşi, ferestre, orificii de
intrare şi de ieşire a aerului pentru ventilaţie).

Pot fi necesare simboluri diferite în cazul grupelor de aparatură sau/şi a

claselor de temperatură cerute în cadrul aceluiaş tip de zonă (de exemplu,
zona 2 IIC T1 şi zona 2 IIA T3).

79
 Tabelul 4

Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de

referinţă:
plan
general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Material inflamabil LEL Volatilitate a)
Punct de kg/m3 %vol. Presiunea Punct de Densitatea Temperatura Grupa şi
Nr. Denumire Compoziţie aprindere vaporilor fierbere relativă de aprindere clasa de Alte
crt. la gazului sau a unei temperatură b) informaţii
200C vaporilor în atmosfere relevante şi
raport cu explozive observaţii
0C 0C aerul gazoase
0C
kPa
1. Benzină <0 0,022 0,7 50 < 210 > 2,5 280 II AT3
2. Petrol 55 - 65 0,043 1 6 200 3,5 330 II AT2
80

3. Apă ce conţine <0 - > 0,7 - - > 1,2 > 280 II AT3 Aceste
petrol şi benzină valori sunt
estimative

a) În mod normal, este dată valoarea presiunii vaporilor, dar în absenţa acesteia, poate fi utilizată valoarea punctului de fierbere ( referinţa 4.4.1 d)
b) De exemplu II BT3.
 Tabelul 5
Exemplu: Parc de rezervoare pentru benzină Desen de referinţă:
plan general
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Surse de degajare Material inflamabil Ventilaţie Zonă periculoasă
Nr Temperatura şi Dispo- Tip Întinderea zonei Alte informaţii
crt Descriere Amplasare Grad Refe- presiunea de Stare 3) Tip 4) Grad 5) nibili- de m Referinţe relevante şi
de rinţă lucru tate zonă observaţii
dega- 2)

jare 1) 0-1-2 Pe Pe ori-

0
C kPa verti- zontală
cală
1 Garnitura Aria S 1 Ambi- Ambi- L A Mediu Satisfă 2 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra sursei de
pompei de pompei antă antă cătoare nr.1 degajare
benzină. **De la sursa de
degajare
2 Suprafaţa Epurarea C 3 Ambi- Ambi- L N Scăzut Foarte 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din apei antă antă bună nr.6 separatorului
separator reziduale deasupra nivelului
solului
N Mediu Foarte 1 1,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
81

**De la separator
N Mediu Foarte 2 3,0* 7,5** Exemplul *Deasupra nivelului
bună nr.6 solului
**De la separator
3. Suprafaţa Aria C 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Slabă 0 * * Exemplul *În interiorul
lichidului din rezervo- antă antă nr.8 rezervorului
rezervorul de rului
benzină
4. Deschideri de Aria P 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 1 3,0* 3,0** Exemplul *3 m în jurul
ventilaţie în rezervo- antă antă bună nr.8. ventilatorului
rezervorul de rului
benzină
5. Flanşe , etc. Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Satisfă 2 * * Exemplul *În interiorul
în interiorul rezervo- antă antă cătoare nr.8 carcasei rezervorului
digu-lui de rului
retenţie al
rezervorului
de benzină
6. Supraplinul Aria S 1 Ambi- Ambi- L N Mediu Foarte 2 3,0* 3,0** Exemplul *Deasupra nivelului
rezervoarelor rezervo- antă antă bună nr.8. solului .
de benzină rului
Exemplul 1 : Supapă de presiune de respiraţie în aer liber, a unei cuve de
proces.

Desenul nu este la scară

b
a

Zona1

Zona2

Sursa de degajare (diametrul de evacuare de 25 mm CEI1244/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru o supapă la care presiunea de deschidere este de aproximativ 0,15
Mpa ( 1,5 bar ) :
a = 3 m în toate direcţiile de la sursa de degajare;
b = 5 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.

82
Exemplul 2 : Supapă de reglaj , instalată într-un sistem închis de conducte ce
transportă gaz inflamabil.

Desenul nu este la scară

Nivelul solului

Sursa de degajare (ventil

Zona2 CEI1245/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1 m în toate direcţiile de la sursa de degajare.

83
Exemplul 3 : Un vas fix de realizare a amestecurilor , situat în interiorul unei
clădiri, ce este deschis în mod regulat din motive tehnologice. Lichidele sunt
transportate către şi de la vas prin conducte sudate, racordate la vas prin
flanşe
Desenul nu este la scară

d c a a c d
Zona 0
b
Zona 1
Zona 2

e
Nivelul solului

Lchid tehnologic CEI1246/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1 m deasupra sursei de degajare;
c = 1 m pe orizontală;
d = 2 m pe orizontală;
e = 1 m deasupra nivelului solului.

84
Exemplul 4 : Compresor de hidrogen situat la nivelul solului, într-o clădire care
este deschisă.

Desenul nu este la scară

b

Zona 2

Nivelul inferior al spaţiului

închis

Nivelul compresorului
a CEI1248/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 3 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1 m pe orizontală de la deschiderile de ventilaţie;
c = 1 m deasupra deschiderilor de ventilaţie.

85
Exemplul 5 : Rezervor de depozitare lichide inflamabile, situat în exterior, cu
acoperiş fix şi fără plafon intern plutitor.

Desenul nu este la scară

a
b

Zona 0

Zona 1

Suprafaţa Zona 2
lichidului

Canal CEI1249/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 3 m de la deschiderea de ventilaţie;
b = 3 m deasupra acoperişului;
c = 3 m pe orizontală de la rezervor.

86
Exemplul 6 : Instalaţie de umplere a cisternelor auto, situată în exterior, pentru
benzină, cu umplere pe la partea superioară.

Desenul nu este la scară

a b f

c Zona 1

Zona 2

e
Canal de drenaj CEI1250/02

Luând în considerare parametrii relevanţi, se obţin următoarele valori tipice

pentru acest exemplu :
a = 1,5 m pe orizontală de la sursa de degajare;
b = 1,5 m pe orizontală de la îmbinarea flexibilă;
c = 1,5 m deasupra sursei de degajare;
d = 1 m deasupra nivelului solului;
e = 4,5 m pe orizontală de la canalul de drenaj;
f = 1,5 m pe orizontală de la zona 1;
g = 1,0 m deasupra zonei 1.

NOTA 1 - Dacă sistemul este un sistem închis, cu recuperare de vapori,

distanţele pot fi reduse, astfel încât zona 1 va avea o întindere neglijabilă şi
zona 2 se reduce semnificativ.
NOTA 2 - Scurgerile datorită umplerii peste limite sunt puţin probabil cu
sisteme de restabilire a vaporilor

CLASIFICAREA ARIILOR PERICULOASE Ex GENERATE DE PRAFURI,

FIBRE SAU SCAME COMBUSTIBILE

Praful combustibil reprezintă particule solide mici cu mărimea nominală

de 500 µm sau mai mică, care pot fi suspendate în aer, se pot aşeza sub
acţiunea propriei lor greutăţi, pot arde sau mocni în aer şi pot forma amestecuri
explozive cu aerul la presiune atmosferică şi temperaturi normale.
Ariile clasificate pentru atmosfere explozive de praf sunt împărţite în
zone, care sunt identificate după frecvenţa şi durata de apariţie a atmosferei
explozive de praf.

87
 Prafurile formează atmosfere explozive numai la concentraţii din
domeniul de explozivitate. Deşi un nor cu o concentraţie foarte mare se poate
să nu fie exploziv, totuşi există pericolul ca, dacă concentraţia scade, să intre
în domeniul de explozivitate. În funcţie de circumstanţe, nu toate sursele de
degajare vor produce în mod necesar o atmosferă explozivă de praf.
Prafurile care nu sunt îndepărtate prin ventilaţie de extracţie mecanică,
se aşează în strate sau depozite cu o viteză care depinde de proprietăţi, cum
este dimensiunea particulelor. Trebuie să se ţină seama că o sursă de
degajare continuă diluată sau mică, în timp, poate produce un strat de praf
potenţial periculos.
Pericolele prezentate de prafuri sunt următoarele:
- apariţia unui nor de praf din orice tip de sursă de degajare, inclusiv din
strat sau depozit, care poate forma o atmosferă explozivă de praf;
- apariţia straturilor de praf care nu este probabil să genereze un nor de
praf, dar se poate aprinde datorită autoîncălzirii sau expunerii la suprafeţe
fierbinţă sau flux termic şi poate apărea pericol de foc sau supraîncălzire a
echipamentelor. Stratul aprins poate de asemenea acţiona ca sursă de
aprindere pentru atmosfera explozivă.
După ce s-a efectuat clasificarea ariilor, pentru a evalua dacă
consecinţele aprinderii unei atmosfere explozive necesită un nivel de protecţie
ale echipamentelor mai ridicat (EPL) sau pentru a justifica utilizarea unui nivel
de protecţie al echipamentului mai mic decât cel necesar în mod obişnuit,
poate fi efectuată o evaluare de risc. Cerinţele EPL pot fi consemnate, după
caz, în desenele cu clasificarea ariilor pentru a permite o evaluare corectă a
surselor de aprindere.
Straturile, depozitele şi acumulările de praf trebuie considerate ca şi
"orice altă sursă" care poate forma o atmosferă explozivă de praf.

Zona 20: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este prezentă în mod continuu sau pe perioade lungi de timp sau
în mod frecvent.
Zona 21: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer este probabil să apară în mod ocazional în timpul funcţionării
normale.
Zona 22: Un loc în care o atmosferă explozivă de praf sub formă de nor
de praf în aer nu este probabil să apară în timpul funcţionării normale, dar
care, dacă apare, va persista numai pe o perioadă scurtă de timp.
Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în suspensie şi
praf depus.
Clasificarea ariilor este o metodă de analiză şi de clasificare a mediului
instalaţiilor sau uzinelor, în funcţie de probabilitatea de apariţie a amestecurilor
explozive praf/aer şi de straturile de prafuri combustibile. Aceasta va uşura
selecţia corectă a aparaturii electrice destinată utilizării în deplină securitate
într-un astfel de mediu, ţinând cont de caracteristicile prafului.
Pentru clasificarea spaţiilor industriale cu pericol de praf (pulbere)
combustibil se adoptă un concept similar celui utilizat pentru gaze şi vapori
inflamabili pentru a da o indicaţie asupra riscului de incendiu şi/sau de
explozie, dacă există o sursă de aprindere. Totodată, spre deosebire de gaze

88
şi vapori inflamabili, praful combustibil nu va fi în mod necesar evacuat prin
ventilaţie sau difuzie, după ce degajarea a fost oprită. Aceasta are implicaţii în
clasificarea ariilor, care este diferită de cea pentru gazele şi vaporii inflamabili.
Dacă se generează în permanenţă sau pe perioade lungi de timp nori de praf,
foarte diluaţi şi deci neexplozivi, în timp se formează straturi groase de praf.
Plecând de la aceste straturi de praf, mişcările rapide de aer pot genera nori
de praf, creând amestecuri explozive de praf/aer. O depunere de praf care
mocneşte, dacă este deranjată poate aprinde, în consecinţă, norul de praf.
Standardul de cerințe pentru clasificarea ariilor periculoase generate de
prafuri combustibile este SR EN 60079-10-2:2015 Atmosfere explozive.
Partea 10-2: Clasificarea ariilor. Atmosfere de praf combustibil
Pentru clasificarea ariilor, trebuie specificate cu claritate natura prafului
şi instalaţiile care se utilizează şi trebuie parcurse următoarele etape:
1. Identificarea caracteristicilor prafului: mărimea particulelor,
umiditatea, temperatura minimă de aprindere în nor şi strat şi rezistivitatea
electrică, grupa corespunzătoare de praf - Grupa IIIA pentru scame
combustibile, Grupa IIIB pentru praf neconductiv sau Grupa IIIC pentru praf
conductiv.
2. Identificarea incintele în care pot fi prezente prafuri sau surse de
degajare a prafului. Trebuie identificate si posibilităţile de formare a straturilor
de praf
3. Determinarea probabilităţii de apariţie a unei degajări de la aceste
surse şi în consecinţă probabilitatea de apariţie a amestecurilor explozive
prafuri/aer în diferite părţi ale instalaţiei.
Numai după aceste etape pot fi identificate zonele şi deci extinderea
lor. Deciziile asupra tipului zonei, extinderii acesteia şi prezenţa straturilor de
praf trebuie documentate, de obicei în desenul de clasificare a ariilor. Aceste
documente sunt folosite în continuarea ca bază a evaluării surselor de
aprindere.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor praf/aer potenţial
explozive şi a straturilor de praf potenţial periculoase, ariile pot fi desemnate
conform tabelului 2.

Tabelul 6

Gradul sursei Nori de praf Straturi de praf de grosime

controlată
Perturbate Perturbate
frecvent rar
Permanentă 20 21 22
Primară 21 21 22
Secundară 22 21 22

89
 Întinderea zonelor

Zona 20:
- interiorul echipamentului de manevrare şi de producere a produselor
pulverulente în care amestecuri explozive praf/aer sunt prezente în
permanenţă sau în mod frecvent;
- interiorul unei îngrădiri de praf în care se pot forma straturi de praf cu
grosime excesivă şi necontrolabilă.
Exemple de zone 20:
• locaţii în interiorul incintei pentru reţinerea prafului;
• buncăre, silozuri, cicloane şi filtre etc.;
• sisteme de transport al prafului, cu excepţia anumitor părţi ale
transportoarelor cu bandă sau cu lanţuri etc.;
• amestecătoare, mori, uscătoare, echipamente de ambalat în saci.

Zona 21:
- interiorul unui echipament de manevrare a produselor pulverulente în
care un amestec exploziv praf/aer este susceptibil să se producă;
- zona se întinde în exteriorul echipamentului, formată de o sursă de
degajare, şi care depinde de asemenea de mai mulţi parametri, precum
cantităţile de praf, debitul, mărimea particulelor şi conţinutul de umiditate al
produsului.
- această zonă trebuie să fie uşor extinsă, în mod normal, o sursă de
degajare tipică nu va crea un amestec exploziv praf/aer cu întindere peste 1m
în jurul perimetrului sursei (de exemplu, vizor deschis) şi se va întinde vertical
până la sol sau până la nivelul unui planşeu solid.
Exemple de zone 21:
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului şi imediata
vecinătate a uşilor de acces supuse la demontări sau deschideri frecvente în
scopuri funcţionale atunci când în interior sunt prezente atmosfere explozive
de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului în imediata
vecinătate a punctelor de umplere şi golire, alimentatoare cu bandă, puncte de
prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de deversare a
benzilor etc., unde nu sunt luate măsuri de prevenire a formării atmosferelor
explozive de praf;
• arii din exteriorul incintei pentru reţinerea prafului unde praful se
acumulează şi unde din cauza operaţiilor tehnologice, este probabil ca stratul
de praf să fie perturbat şi să formeze atmosfere explozive de praf;
• arii din interiorul incintei pentru reţinerea prafului unde este probabil
să apară nori explozivi de praf (dar nu în mod continuu, nici pentru perioade
lungi de timp şi nici în mod frecvent), de exemplu silozuri (dacă sunt umplute
sau golite numai ocazional) şi partea încărcată a filtrelor, dacă sunt prevăzute
intervale largi de auto-curăţare.

90
 Zona 22:
În majoritatea cazurilor, întinderea zonei 22 poate fi definită evaluând
sursele de degajare, în raport cu mediul, care ocazionează fie amestecuri
explozive praf/aer, fie straturi periculoase de praf, fie amândouă.
Totodată, în exteriorul îngrădirilor de praf, toate tipurile de degajare
care creează un strat de praf necontrolabil (de exemplu datorita întreţinerii
necorespunzătoare), ceea ce este inacceptabil, antrenează întotdeauna o
zonă 20.
Exemple de zone 22:
• partea de ieşire a deschiderilor de ventilare cu filtre-sac, care, în
cazul unei funcţionări defectuoase, poate degaja atmosfere explozive de praf;
• locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care sunt deschise la
intervale rare sau locaţii în imediata apropiere a echipamentelor care din
experienţă se ştie că pot avea neetanşeităţi în zonele unde praful este suflat în
afară, de exemplu echipamentele pneumatice sau îmbinările flexibile care se
pot deteriora etc.;
• depozitarea sacilor care conţine produse prăfoase. În timpul
manipulării sacii se pot deteriora şi produce degajări de praf;
• arii în mod normal clasificate ca zonă 21 pot deveni zonă 22 dacă
sunt adoptate măsuri de prevenire a formării atmosferelor explozive de praf,
incluzând aici ventilaţia de exhaustare. Măsurile trebuie adoptate în
vecinătatea punctelor de umplere şi golire (a sacilor), alimentatoare cu bandă,
puncte de prelevare a probelor, rampe de descărcare auto, puncte de
deversare a benzilor etc.;
• arii unde se formează straturi de praf cu grosimi controlabile care
este probabil să fie învolburate şi să creeze atmosfere de praf. Aria poate fi
desemnată ca nepericuloasă numai dacă stratul este îndepărtat prin curăţare
înainte ca atmosfera periculoasă de praf să se poată forma. Acesta este
scopul major al unei bune menţineri a curăţeniei.

Pericolul în cazul straturilor de praf

În interiorul incintei pentru reţinerea prafului, unde sunt manipulate sau
prelucrate prafuri, deseori nu poate fi prevenită formarea de straturi de praf cu
grosimi necontrolabile, pentru că acestea sunt parte integrantă a procesului
tehnologic.
În afara incintei pentru reţinerea prafului straturile de praf trebuie
controlate prin menţinerea curăţeniei, iar, în scopul clasificării, nivelul
curăţeniei trebuie cunoscut. Este esenţial să se coreleze natura măsurilor de
menţinere a curăţeniei cu administrarea instalaţiei.

Menţinerea curăţeniei
Toate pericolele prezentate de straturile de praf trebuie analizate
separat faţă de norii de praf.
Straturile de praf prezintă trei riscuri:
1) O explozie primară într-o clădire poate învolbura straturile de praf
în nori şi provoca astfel explozii secundare care produc mai multe pagube
decât evenimentul iniţial. Straturile de praf trebuie întotdeauna controlate
pentru a reduce acest risc.
91
 2) Straturile de praf pot fi aprinse de fluxul provenit de la
echipamentul pe care este aşezat stratul de praf, ceea ce poate reprezenta un
proces lent.
3) Un strat de praf poate fi învolburat într-un nor, care se poate
aprinde şi provoca o explozie.
Aceste riscuri depind de proprietăţile prafului şi de grosimea straturilor,
care este influenţată de natura menţinerii curăţeniei. Probabilitatea ca un strat
să provoace incendiu poate fi controlată prin alegerea corectă a
echipamentului şi printr-o menţinere a curăţeniei eficiente.

Frecvenţa curăţeniei, ea singură, nu este suficientă pentru a determina

dacă este controlat riscul dat de depunerea straturilor de praf. Viteza de
depunere a prafului are diferite efecte, de exemplu un grad secundar de
degajare cu o viteză mare de depunere poate crea un strat periculos mult mai
repede decât un grad primar de degajare cu o viteză de depunere mai mică.
Atât frecvenţa curăţeniei cât şi eficienţa sa sunt importante.
Deci prezenţa şi durata unui strat de praf depinde de:
• gradul de degajare de la sursa de praf,
• viteza cu care praful se depune, şi
• eficienţa menţinerii curăţeniei (curăţare)
Pot fi descrise trei nivele de menţinere a curăţeniei.
➢ Bun: Straturile de praf sunt menţinute la grosime neglijabilă sau nu
există, indiferent de gradul de degajare. În acest caz, riscul de apariţie a norilor
explozivi de praf de la straturi şi riscul de incendiu provenit de la straturi au fost
îndepărtate.
➢ Mediu: Straturile de praf nu sunt neglijabile dar există pe termen
scurt (mai puţin decât durata unui schimb de muncă). Praful este îndepărtate
înainte ca focul să poată apărea.
➢ Slab: Straturile de praf nu sunt neglijabile şi există pentru mai mult
timp decât durata unui schimb de muncă. Riscul de incendiu poate fi unul
semnificativ şi trebuie controlat prin alegerea echipamentului în conformitate cu
SR EN 60079-14.

Trebuie luate măsuri pentru menţinerea corespunzătoare a curăţeniei

funcţie de condiţiile care pot crea nori de praf dintr-un strat. La clasificarea
ariilor trebuie să se ţină seama de toate condiţiile care pot crea nori de praf (de
exemplu o persoană care intră în încăpere).
Anumite modificări ale stării stratului de praf, de exemplu absorbţia
umezelii, pot face imposibilă învolburarea stratului în nor de praf. În acest caz
se poate să nu mai existe risc secundar de explozive dar riscul de aprindere
rămâne acelaşi.

Documentație
Documentele de clasificare a ariilor pot fi pe hârtie sau pe suport
electronic şi trebuie să includă planuri şi secţiuni verticale care să arate atât
tipul cât şi extinderea zonelor, întinderea şi grosimea admisă a straturilor de
praf, temperatura minimă de aprindere a norului de praf şi a stratului de praf.
Documentele trebuie să includă şi alte informaţii relevante cum sunt:

92
 ➢ localizarea şi identificarea surselor de degajare. Pentru instalaţiile
mari şi complexe sau pentru spaţiile tehnologice poate fi util să se repereze
sau să li se atribuie surselor de degajare câte un număr, pentru a facilita
referinţele între fişele tehnice şi desenele clasificării ariilor;
➢ informaţii despre menţinerea curăţeniei şi alte măsuri de prevenire
care au fost necesare la obţinerea clasificării;
➢ metodele de menţinere şi revizuirea periodică a clasificării, precum
şi metode de revizuire când se schimbă echipamentele, materialele şi
procedeele tehnologice;
➢ lista de difuzare a clasificării;
➢ motivele deciziilor luate la stabilirea tipului şi întinderii zonelor şi la
întinderea straturilor de praf.

Simbolurile clasificării zonelor prezentate în figura 1 sunt simbolurile de

preferat. La fiecare desen trebuie prevăzută legenda cu simbolurile utilizate.

Zona 20 Zona 21 Zona 22

Figura 5 - Identificarea zonelor pe desene

EXEMPLE

Punct de golire a sacilor în interiorul unei clădiri şi fără ventilaţie de

exhaustare

Figura 6
1 - zonă 21; 2- zonă 20; 3 – podea; 4 - buncăr de descărcare a sacilor; 5- spre
procesul tehnologic

93
Punct de golire a sacilor cu ventilaţie de exhaustare
Similar cu exemplul de mai sus, dar în acest caz sistemul are ventilaţie
de extracţie. În acest fel praful poate fi păstrat în sistem cât mai mult posibil.

Figura 7
1 - zonă 22, 2 - zonă 20, 3 – podea, 4 -buncăr de descărcare a sacilor ,
5 - spre procesul tehnologic, 6 - spre extracţia din incinta de reţinere a prafului

Tabelul 7 - Caracteristicile de explozie ale unor prafuri industriale

Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-

crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1. Aluminiu (praf) 650 190 45 0,015 10-15 puternic 2
2. Alcool 540 440 35 0,12 puternic
polivinilacetic
3. Bumbac (scame) 470 385 50 0,025 7-1000 slab 7-20
520 500 1,92
4. Bumbac (praf) 210 250 50
5. Bumbac umplutură 6,6 420 foarte
pentru textolit puternic

6. Cânepă 430 80 0,008 74 foarte

440 40 0,03 puternic
7. Coji de nucă 420 30 0,03 foarte
puternic
8. Cărbune cu subst. 635 - - puternic 16
vol. reduse 610 55 0,06
Cărbune (f. volatil)

9. Celuloză praf 445

(lignină)
10. Celuloză 410 310 45 0,08 74 puternic 17
480 270 55 13
11. Clei de piele (praf) 550 300
1000
12. Ebonită 360 30 0,030 36 11
320 1000
13. Făină de lemn 430 40 0,02 17
14. Hârtie 360 fibră
50020
15. Ierburi şi muşchi 460 - 45 0,05 puternic 13

94
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
16. Lemn coajă 450 250 20 0,06 puternic
17. Lemn - pin alb - făină 470 260 35 0,04 puternic

18. Lemn scoarţă de puternic

brad
19. Lemn umplutură foarte
puternic
20. Lemn tare (fag) 420 3115 70
160
21. Lignină hidralizată 450 40 0,02 foarte
puternic
22. Lignină foioase 316 196 30 850 puternic
23. Lignină conifere 382 196 35 850 puternic
24. Lignină bumbac 327 196 63 850 puternic
25. Lignină sulfonat de 590 160 0,100
Ca
26. Lignină răşină 450 40 7
27. Novolac 520 35-50 foarte
puternic
28. Nylon 500 430 0,03 foarte
puternic
29. Nitroceluloză autoa- foarte
prinde- puternic
re 230

30. Poliuretan 425 46-63

31. Plexiglas praf 485
32. Praf de plută 460 210 35 0,035 foarte
puternic
33. Praf de rumeguş 430 35 0,02 foarte 17
puternic
0 1 2 3 4 5 6 7 8
34. Polietilenă (înaltă 410 380 20 0,03 74 13
presiune)
35. Polipropilenă 430 400 25 74
36. Polistiren 475 20 0,016 7
37. Polistiren modificat 460 800 8
cu cauciuc

38. Poliuretan 425 440 30 0,02 74

39. Răşină alchidică 500 155 0,12 slab 15
40. Răşină alilică 500 35 0,02 foarte 13
puternic
41. Răşină 450 75 0,08 puternic 17
aminoureoformal-
dehidică
42. Răşină celulozică 320 25 0,01 foarte 11
puternic
43. Răşină 460 45 0,16 moderat
polieterclorinată
44. Răşină epoxidică 630 30 0,035 74 foarte 12
540 20 0,015 puternic
45. Răşină poliamidică 500 30 0,02 foarte 13
puternic
46. Răşină fenolică 500 30 0,02 foarte 14
puternic
47. Rşăsină poli 710 25 0,02 foarte 15
agrilonat puternic

95
Nr. Denumirea prafului Temperatura de Concen- Energia Granulo- Pericolul Concen-
crt aprindere traţia min. minimă metria relativ de traţia de
în sus în de de aprin- prafului explozie oxigen
pensie strat explozie dere µm %vol.
g/m3
0 1 2 3 4 5 6 7 8
48. Răşină 500 40 0,04 puternic 13
polietilentereftalat

49. Răşină de polietilenă 410 20 0,01 foarte 12

puternic
50. Răşină polimetilenă 520 150 0,064 moderat

51. Răşină polipropilenă 420 20 0,03 foarte

puternic
52. Răşină poliuretan 550 390 25 0,02 foarte
puternic
53. Răşină naturală DK 390 15 0,01 foarte 14
puternic
54. Răşină metacrilat de 440 25 0,02 foarte
etilstiren puternic

Bibliografie

1. SR EN 1127-1: 2011 - Atmosfere explozive - prevenirea exploziilor şi

protecţia contra exploziilor. Partea 1. Concepte de bază şi metodologie

2. SR EN 60079-10-1:2016 - Atmosfere explozive. Partea 10-1: Clasificarea

ariilor. Atmosfere explozive gazoase ( Explosive atmospheres -- Part 10-1:
Classification of areas - Explosive gas atmospheres)

3. SR EN 60079-10-2:2015 - Atmosfere explozive. Partea 10-2: Clasificarea

ariilor. Atmosfere de praf combustibil (Explosive atmospheres -- Part 10-2:
Classification of areas - Combustible dust atmospheres)

4. NP 099-04 - Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi

exploatarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie.

5. Guide CEI 31-35 - Guide for the application of the Norm EN 60079-10
(CEI 31-30).

96