Sunteți pe pagina 1din 2

Pana acum am ales sa tac, pentru ca mi se parea ca nu merita efortul de a incerca sa schimb ceva.

Dar de data asta ma aflu intr-o situatie de atac la persoana, la persoana copilului meu.

Sunt convinsa ca nu e singular sentimentul meu si ca vorbesc in numele mai multor parinti aflati in
aceeasi situatie.

Sunt profund dezamagita de sistemul nostru de educatie, nu atat in e priveste calitatea actului de
invatamant, a programelor scolare si a continutului manualelor, a modului de predare si de evaluare,
cat mai ales in ce priveste actul de educare a copiilor nostri, valorile pe care dascalii le transmit lor,
invatamintele pe care cu tristete copiii trebuie sa le traga si, mai apoi, sa le aplice mai departe, daca
vor sa razbeasca intr-un sistem corupt pana in maduva oaselor.

Cu totii am fost adolescenti, liceeni, si cel putin o data ni s-a intamplat sa chiulim, individual sau ”in
gasca”, de la o ora. Cu totii suntem adulti si fara doar si poate am chiulit macar o data de la atributiile
de serviciu sau de acasa, pentru ca suntem oameni, cu sentiment si emotii, cu dorinte si frustrari, si e
firesc ca uneori sa vrem sa facem ceva altfel decat rutina zilnica.

Ei bine, in situatia de fata, am putea sa acordam circumstante atenuante doar pentru atat.

Dar... in ciuda acestor circumstante plauzibile, copiii nostri nu au facut asta, au dovedit mai multa
cumintenie decat noi, ca adulti. Au cerut voie sa plece, au primit permisiunea de a pleca de la doi
profesori si au iesit din scoala cu acordul acestora, trecand de persoana de la paza fara vreo piedica,
civilizat, si nu bruscand gardianul, asa cum acesta a declarat ulterior.

Pana aici nimic neobisnuit. Copilul meu m-a sunat in momentul in care a iesit din scoala si mi-a spus
ca li s-a permis sa plece de la biologie si ca merge impreuna cu doua colege la Sun Plaza sa cumpere
cadoul pentu Secret Santa. Am fost de acord si l-am crezut, pentru ca spre deosebire de profesori,
noi parintii cred ca putem sa acordam copiilor nostri prezumtia de neviovatie (cel putin pana la proba
contrarie), avand in vedere ca i-am educat in spiritul increderii, adevarului, binelui si frumosului.

Apoi copilul m-a sunat, dupa nici 30 de minute, sa-mi spuna ca revine la scoala pentru ca a fost o
neintelegere si sunt acuzati ca au iesit cu fortza din scoala. L-am mustrat parinteste, dar el s-a
disculpat spunand ca in niciun caz nu a iesit bruscand gardianul si ca la iesire a fost intrebat doar de la
ce clasa e si a fost lasat sa iasa impreuna cu ceilalti 3-4 colegi de care era insotit.

Era destul de speriat pentru ca fusese sunat de diriginta si i se spusese ca va intra in comisia de
disciplina pentru ca au iesit din scoala bruscand gardianul, ca e pasibil de pedeapsa ce consta in
scaderea a cel putin 3 puncte la purtare!!!!

Dumnezeule mare!

L-am intrebat ce s-a intamplat cu acordul primit de la profesori pentru a pleca din scoala, si mi-a spus
ca doamnele profesoare au revenit asupra deciziei si au declarat ca nu au permis copiilor sa plece de
la orele respective.

Dezamagire si dezgust!

Cum e posibil ca oamenii care fac educatie copiilor nostri sa se dezica de vorbele spuse cu doar
cateva zeci de minute mai inainte?

Cum e posibil ca gardianul sa declare ca a fost imbrancit de ”gloata” de elevi de la 9 G, care au


actionat ca un bloc de forta pentru a inlatura obstacolul?!
Sunt sigura ca elevii clasei 9G (a doua clasa din liceu, avand in vedere mediile de admitere!!) sunt
copii civilizati si educati, care au invatat sa dialogheze si sa parlamenteze, cand e vorba de a obtine
ceva. Nu cred ca ar fi utilizat forta, fara sa se gandeasca, pe de-o parte la consecinte, pe de ala parte
la solutii mai inteligente, daca gardianul s-ar fi opus ca ei sa paraseasca scoala.

In ce lume traim?!

Scoala ar trebui sa fie un exemplu de moralitate, conduita si demnitate. Scoala ar trebui sa educe
copiii in spiritul valorilor pe care noi, parintii, incercam sa le insuflam copiilor nostri acasa, sau sa
corecteze abaterile educatiei primite acasa, daca acesta nu este cea corecta.

Si iata cum, de teama unor repercusiuni, profesorii isi calca cuvantul, si in loc sa fie niste aparatori ai
elevilor, in loc sa dovedeasca curaj si o atitudine corecta, un exemplu pentru copii, se disculpa cu
lasitate, aruncand povara vorbelor lor in spatele copiilor care trebuie sa suporte consecintele.

La fel si gardianul care prefera sa declare un neadevar, doar pentru a-si pazi spatele.

Si ne miram ca tara asta duce lipsa de moralitate, ca nu mai avem eroi si s-au pierdut valorile.

Cineva spunea ca probabil copiii nu vor fi pedepsiti si vor trage doar invatamintele de rigoare din
acest poveste

Valorile se invata acasa si la scoala. Daca invatamintele pe care le vor trage copiii nostri din acesta
intamplare vor fi ca adultii(profesorii) nu sunt de incredere, ca pentru a-ti salva pielea trebuie sa
minti si sa arunci vina in ograda altuia, ca e important sa nu-ti asumi ca sa nu suporti consecinte, ca
moralitatea e o chestiune discutabila si eschiva este cea mai buna solutie, cu siguranta viitorul acestei
tari nu va fi mai bun decat prezentul ei.

Scopul scolii e acela de a-i incuraja pe copii sa frecventeze scoala si de a combate abandonul scolar.
Cu siguranta nu un sistem de coercitie, de politie si anchete, va imbunatati frecventa la scoala sau
interesul copiilor pentru asimilarea informatiei.

Mi se pare ca scoala isi pierde pe zi ce trece puterea de a educa, iar profesorii, in neputinta lor de a se
adapta noii realitati, aleg sa se ascunda in spatele regulamentelor si sa se spele pe maini de
responsabilitate, sau aleg sa pedepseasca si sa umileasca pe toti cei care nu se supun acestor
regulamente.

Ne ascundem in spatele regulamentelor care spun ca la 10 absente nemotivate se scade un punct la


purtare? Oare nu ar trebui corelata situatia scolara in ansamblu cu scaderea notei la purtare?! Oare
nu ar trebui analizate motivele pentru care se fac cele 10 absente nemotivate?!( Inseamna mai putin
de 2 zile de absenta, avand in vedere ca o zi are 6-7 ore de curs!). Oare atitudinea elevului in general
nu are nimic de a face cu nota la purtare?!

S-ar putea să vă placă și