Introducere

Comerțul este întâlnit în istoria omenirii încă din perioadele preistorice. Comercializarea

a fost principala facilitate a oamenilor preistorici, care au făcut schimb de bunuri și servicii unul
față de celălalt înainte de inovarea monedei moderne. Mai marii istorici ai lumii relatează faptul
că istoria comerțului se întinde pe distanțe lungi de timp, aproximand apariția acestui fenoment
acum circa 150.000 de ani î.Hr.
Politică comercială și externă s-au împletit de-a lungul istoriei, politică externă fiind
adesea adaptată pentru promovarea intereselor comerciale. În secolul al III-lea î.Hr., în timpul
dinastiei Han, China și-a folosit puterea militară pentru a menține Drumul Mătăsii pentru
valoarea să pentru comerț.1
Drumul Mătăsii a reprezentat astfel o legătură comercială între China și Europa, 
bazându-se pe schimburi de mărfuri, înlesnind totodată și contacte diplomatice și culturale.
Progresul major pe care-l parcurge societatea, în întregimea ei, a condus la necesitatea
creării unui sistem comercial multilateral are la baza  evoluţia proceselor economice
internaţionale, precum și interdependenţa lor în producţia şi circulaţia mărfurilor.  
Sfârșitul celui de-al doilea Război mondial a evidențiat necesitatea creării unui organism
care să vegheze, să controleze și să se implice direct în desfășurarea comerțului internațional. În
acest sens, în anul 1948, a luat naștere  Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT),
regulile sale aplicîndu-se comerţului internaţional cu bunuri.
De-a lungul timpului, textul GATT a suferit anumite modificări, fiindu-i aduse
completări, menite să răspundă, în special, problemelor comerciale cu care se confruntau ţărilor
în curs de dezvoltare. 
În completarea Acordul General pentru Tarife şi Comerţ a fost adoptat un număr de
Acorduri conexe care tratează în detaliu anumite  prevederile principale ale GATT.  
Regulile GATT şi Acordurile conexe au fost în continuare revizuite şi îmbunătăţite în
timpul mai multor runde de negocieri, cea mai importantă fiind Rundă de la Uruguay care a durat
din 1986 pînă în 1994.
1
https://www.wto.org/english/thewto_e/history_e/history_e.htm - 14:20, 22.04.2020
 Negocierile în cadrul Rundei Uruguay s-au soldat cu elaborarea Actului Final (la 15
decembrie 1993 ) ce a fost supus aprobării guvernelor celor 117 ţări participante la negocieri.
Rezultatele rundei au fost puse în aplicare la 1 ianuarie 1995. Prin Actul Final s-a convenit
“Acordul privind crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului”
OMC este concepută ca o organizaţie independentă, în afara ONU. Reuniunea de la
Marrakech a Comitetului de negocieri comerciale, care a marcat oficial finalizarea Rundei
Uruguay, a confirmat, la nivel oficial, actul de naştere a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, al
III-lea pilon al economiei mondiale (pe lîngă FMI şi BM).

Organizația Mondială a Comerțului (OMC)

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) este o organizație internațională care

supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele
membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor și comerțului“ și operează în
direcția reducerii și abolirii barierelor comerțului internațional.
Mai mult de atat, OMC este concepută ca o organizaţie independentă, în afara sistemului
ONU dar care conlucrează cu instituţii şi organizaţii cu caracter economic, inclusiv cele din
sistemul ONU.
OMC reprezintă baza instituţional-juridică a sistemului comercial multilateral, fiind unica
organizaţie internaţională care tratează regulile globale ale comerţului dintre ţări.
Personalitatea juridică internaţională a Organizaţiei Mondiale a Comerţului este stipula
expres in Art. VIII din Acordul de la Marrakesh . Rezulta astfel capacitatea juridică necesară
exercitării funcţiilor sale şi atingerii scopurilor sale.
Consacrarea expressis verbis a personalităţii juridice internaţionale a OMC constituie o
excepţie având în vedere că, de regulă, personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale nu
este consacrată în mod formal printr-un text specific în acest sens, ci rezultă din dispoziţiile
actului constitutive.2

2
I. Anghel, Subiectele de drept internaţional, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, pg. op. cit., p. 303-312.
Organizaţia Mondială a Comerţului serveşte drept forum multilateral de punere în aplicare a
ansamblului măsurilor de liberalizare a comerţului cu mărfuri, servicii, şi drepturi de proprietate
intelectuală.
OMC are în vedere și supravegherea multilaterală a punerii în aplicare a prevederilor
referitoare la regulile, disciplinele şi practicile de comerţ convenite.
De asemnea, OMC reprezintă un pilon  pentru continuarea negocierilor privind
extinderea  liberalizării comerţului cu servicii prin desfiinţarea barierelor şi elaborarea de reguli
în noi domenii legate de comerţ.
OMC are o sferă mult mai largă de cuprindere decât GATT incluzând, pe lângă
reglementarea comerţului cu mărfuri, şi reglementarea comerţului cu servicii (Acordul GATS),
precum şi aspecte ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS).3
Obiectivele OMC sunt prevazute in preambulul Acordul de la Marrakesh privind înfiinţarea
O.M.C si anume:
 creşterea nivelului de trai, a standardelor de viaţă şi majorarea veniturilor;
 utilizarea deplină a forţei de muncă;
 majorarea producţiei şi dezvoltarea comerţului;
 utilizarea optimă a resurselor mondiale.
Aceste obiective au fost completate cu domeniul serviciilor şi cu noţiunea de „dezvoltare
durabilă”, referitoare la utilizarea optimă a resurselor mondiale şi la necesitatea protecţiei şi
conservării mediului înconjurător, corespunzător diferitelor niveluri de dezvoltare economică ale
ţărilor.4
OMC are o structură instituționalizată formată din :
 Conferinţa ministerială ( care se întruneşte cel puţin o dată la 2 ani),
 Consiliul General (conduce activitatea OMC între Conferinţele ministeriale – acesta
cuprinde şi 2 Organisme distincte pentru revizuirea politicii comerciale şi pentru
reglementarea diferendelor dintre statele membre),
 Consilii (Consiliul pentru comerţul cu mărfuri, Consiliul pentru aspectele comerciale ale
drepturilor de proprietate intelectuală, Consiliul pentru comerţul cu servicii), Comitete de

3
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/activitate-internationala/alte-relatii/OMC_2.pdf 22.04.2020
4
http://www.dce.gov.ro/poli-com/omc/OMC.htm 22.04.2020
 lucru (precum Comitetul pentru comerţ şi dezvoltare, Comitetul pentru restricţii de
balanţe de plăţi, Comitetul pentru buget, finanţe şi administraţie)
 Secretariat însărcinat, în principal, cu atribuţii administrative.( aproximativ 650 de
agajati).5
OMC are peste 160 de membri reprezentând 98% din comerțul mondial. Peste 20 de țări
caută să adere la OMC.Pentru a adera la OMC, un guvern trebuie să-și alinieze politicile
economice și comerciale cu regulile OMC și să negocieze condițiile de intrare cu statutul de
membru al OMC. 6
Aderarea la  O.M.C. conta într-un proces ce se bazează pe libertatea deciziei ţărilor care
doresc acest lucru. Astfel, primul pas în aderarea la OMC constă într-o serie de negocieri cu
membrii, care se finalizează cu încheierea unui Protocol de aderare în care sunt incluse
angajamentele pe care ţara respectivă şi le asumă şi se obligă să le pună în aplicare ulterior
aderării la organizaţie, obligându-se, în acelaşi timp, să respecte regulile şi principiile generale
ale O.M.C.
Sediul organizaţiei este la Geneva, în clădirea fostului GATT, organizaţia dispune pentru
anul 2005 de un buget de 169 milioane franci elveţieni şi de un personal format din 630
funcţionari. Începând cu dată de 01.09.2005, Directorul general al OMC este domnul Roberto
Azevêdo.
O.M.C. reprezintă este singură organizaţie internaţională globală, care stabileşte reguli de
comerţ între state. Aceste reguli se regăsesc în Acordurile OMC, negociate, semnate şi ratificate
de Parlamentele membrilor, scopul principal al acestor Acorduri constă în sprijinirea
producătorilor de bunuri şi servicii, a exportatorilor şi importatorilor în realizarea operaţiunilor
comerciale, precum şi oferirea unui cadru eficient, care să ajute membrii la identificarea şi
valorificarea elementelor necesare creşterii economice. aceste reguli au caracter multilateral
(pentru acordurile multilateral)însă, prezintă și unele flexibilităţi pentru ţările în curs de
dezvoltare.
Regulile O.M.C. – prevăzute în Acorduri, declaraţii şi decizii, sunt rezultatul negocierilor
dintre membrii organizaţiei. Prin intermediul acestor acorduri (voluminoase şi complexe
deoarece reprezintă texte juridice ce cuprind o gamă largă de activităţi, care se referă la
agricultură, industria textilă şi îmbrăcăminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea
5
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/activitate-internationala/alte-relatii/OMC_2.pdf 22.04.2020
6
https://www.wto.org/english/thewto_e/thewto_e.htm 22.04.2020
intelectuală şi multe alte domenii, dar bazate o serie de principii care constituie fundamentul
sistemului multilateral de comerţ), membrii O.M.C. operează într-un sistem de comerţ
nediscriminatoriu, care le stabileşte drepturile şi obligaţiile.7

Potrivit ‘wto.org’  principalele funcții alea OMC sunt :

1. Negocieri comerciale

Potrivit art IX, alin. (1) din Acordul de la Marrakesh , în ceea ce priveşte procedura luării
deciziilor, acesta stipulează că OMC va păstra practică de luare a deciziilor prin consens urmată
în conformitate cu G.A.T.T. Astfel, în cazul OMC regulă este că deciziile sunt luate de către toţi
membrii, care acţionează fie la nivelul reuniunilor de miniştri (o dată la doi ani) fie la nivel de
ambasadori şi delegaţi (ce se întâlnesc regulat la Geneva). Această procedură oferă posibilitatea
membrilor de a se asigura că interesele lor sunt luate în considerare în mod corespunzător.
Cu toate că regulă promovată de Acordul de la Marrakesh are în vedere consensul totuşi,
există câteva prevederi ce arată că, pentru situaţiile în care este imposibil să se ajungă la o
decizie prin consens, decizia cu privire la problema examinată va fi luată prin vot. La reuniunile
Conferinţei ministeriale şi ale Consiliului general, fiecare membru O.M.C. va dispune de un vot.
În cazurile în care Uniunea Europeană va exercită dreptul său de vot, ea vor dispune de un număr
de voturi egal cu cel al numărului statelor lor membre care sunt membrii OMC. Deciziile
Conferinţei ministeriale şi ale Consiliului general vor fi luate prin majoritatea voturilor
exprimate, cu condiţia că Acordul de la Marrakesh sau Acordul comercial multilateral avut în
vedere nu dispun în alt mod.
Ţinând cont de aceste aspecte membrii OMC pot decide:
 cu o majoritate de trei pătrimi, în probleme privind interpretarea unui acord comercial
multilateral;
 în circumstanţe excepţionale Conferinţa ministerială va putea decide să acorde unui
membru o derogare de la una din obligaţiile care îi sunt impuse prin Acordul de la
Marrakesh sau prin unul dintre Acordurile comerciale multilaterale, cu condiţia ca o
astfel de decizie să fie luată de către trei pătrimi4 din membri;
 deciziile privind modificarea dispoziţiilor acordurilor multilaterale pot fi adoptate fie prin
consens, fie cu majoritate de două treimi, cu menţiunea însă că aceste amendamente nu
7
http://www.dce.gov.ro/poli-com/omc/OMC.htm 22.04.2020
 îşi produce efecte decât cu privire la membrii care leau acceptat; - deciziile privind
admiterea unui membru sunt adoptate de Conferinţa ministerială sau de Consiliul general
cu o majoritate de două treimi.8
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată de către
toți. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai mare și mai
multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar tendința ca acordurile finale
să folosească un limbaj ambiguu asupra părților contencioase punctează faptul că viitoarele
interpretări ale tratatului vor fi dificile.

2. Implementare și monitorizare
Acordurile OMC impun guvernelor să-și transparentizeze politicile comerciale prin
notificarea OMC cu privire la legile în vigoare și la măsurile adoptate. Diverse consilii și
comitete ale OMC încearcă să se asigure că aceste cerințe sunt respectate și că acordurile OMC
sunt puse în aplicare în mod corespunzător. Toți membrii OMC trebuie să fie examinați periodic
de politicile și practicile lor comerciale, fiecare revizuire conținând rapoarte ale țării în cauză și
secretariatului OMC.9

3. Soluționare a litigiilor

Cea mai importantă funcție pe care o exercită OMC este de departe, soluționarea litigiilor. În
vederea exercitării acestei funcții, OMC a creat un organ propriu de soluționare a litigiilor,care
are competetenta de a se pronunță asupra conflictelor comerciale și de a pune în executare
hotărârile luate.
Mecanismul de soluționare a litigiilor comerciale are la bază un sistem de norme predefinite
care oferă membrilor OMC, indiferent de importanța lor politică sau de influența lor economică,
posibilitatea de a depune plângeri privind presupuse încălcări ale normelor OMC și de a solicită
compensații. Introducerea acestui mecanism a condus la scăderea gradului de utilizare a

8
Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2010
SCURTĂ PREZENTARE A ORGANIZAŢIEI MONDIALE A COMERŢULUI ŞI A ROLUL SĂU ÎN RELAŢIILE ECONOMICE
INTERNAŢIONALE
Lect. univ. dr. Laura – Magdalena TROCAN, pg.99
9
https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/what_we_do_e.htm 22.04.2020
mecanismelor de apărare unilaterale utilizate anterior de către state și care provocau adesea
represalii din partea statelor vizate, ducând, câteodată, la adevărate războaie comerciale.
De la crearea OMC, UE a fost unul dintre principalii utilizatori ai sistemului de soluționare a
litigiilor. Uniunea a fost implicată în 187 de cazuri de soluționare a litigiilor, dintre care 102 ca
reclamant și 85 ca pârât. În alte 200 de cazuri, aceasta a solicitat să intervină cu statutul de „parte
terță”, care permite membrilor OMC să urmărească litigiile care implică alte părți. UE, care este
reprezentată de Comisia Europeană, a urmărit, de asemenea, în numeroase rânduri, să amelioreze
și să clarifice acordurile OMC, solicitând deliberări din partea grupurilor speciale ale OMC și a
organului său de apel.10

4. Creșterea capacității comerciale

Acordurile OMC conțin prevederi speciale pentru țările în curs de dezvoltare, inclusiv
perioade mai lungi pentru punerea în aplicare a acordurilor și angajamentelor, măsuri pentru
creșterea posibilităților lor de tranzacționare și sprijin pentru a le ajuta să-și consolideze
capacitatea comercială, să gestioneze litigiile și să pună în aplicare standarde tehnice. OMC
organizează anual sute de misiuni de cooperare tehnică în țările în curs de dezvoltare. De
asemenea, susține în fiecare an numeroase cursuri la Geneva pentru funcționarii guvernamentali.
Ajutorul pentru comerț își propune să ajute țările în curs de dezvoltare să dezvolte abilitățile și
infrastructura necesare extinderii comerțului.11

România și Organizația Mondială a Comerțului    12

România a participat în calitate de observator în cadrul GATT, încă din anul 1957. Din
luna iulie 1966, între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Centrul internaţional de
comerţ al GATT a fost stabilită o legătură cu caracter tehnic.

10
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/161/uniunea-europeana-si-organizatia-mondiala-a-
comertului
11
https://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/what_we_do_e.htm
12
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/activitate-internationala/alte-relatii/OMC_2.pdf
 Cererea oficială a României de aderare la GATT ca membru cu drepturi depline a fost
depusă în luna iulie 1968.
În urma examinării acesteia de către Consiliul reprezentanţilor, a fost constituit un grup
de lucru (format din reprezentanţi din 27 de ţări participante la GATT) care a negociat cu ţara
noastră condiţiile de aderare.
În octombrie 1971, Consiliul reprezentanţilor a aprobat raportul grupului de lucru şi
protocolul de aderare rezultat în urma negocierilor. România a semnat protocolul de aderare la
GATT în data de 15 octombrie 1971, devenind astfel membru cu drepturi depline.
În cadrul GATT, România a participat în cadrul Rundelor Tokyo şi Uruguay (în cadrul
acestei runde participând efectiv la negocieri).
După anul 1989, datorită schimbărilor intervenite în sistemul economic românesc,
angajamentele cantitative stipulate de protocolul de aderare (importurile României din părţile
contractante, luate împreună, nu trebuia să se situeze sub ritmul general al importurilor, prevăzut
în planurile cincinale) nu au mai putut fi respectate. Ca urmare, a fost iniţiat un proces de
renegociere a protocolului de aderare la GATT.
Acest proces nu a fost finalizat niciodată, deoarece România a devenit membru OMC,
nemaipunându-se astfel problema încheierii unui nou protocol de aderare la GATT. În ceea ce
priveşte aderarea la OMC, din data de 1 ianuarie 1995 România are calitatea de membru
originar, deoarece a îndeplinit cumulativ condiţiile impuse în acest sens: avea calitatea de parte
contractantă la GATT-1947, a acceptat şi ratificat documentele Rundei Uruguay (Acordul de la
Marrakech, acordurile comerciale multilaterale şi listele de angajamente şi concesii anexate
GATT-1994, precum şi listele de angajamente specifice anexate la GATS). Astfel, România nu a
mai fost nevoită să parcurgă etapele obişnuite privind aderarea la OMC.

Concluzie

Din primele zile ale Drumului Mătăsii până la crearea Acordului general privind tarifele
și comerțul (GATT) și nașterea OMC, comerțul a jucat un rol important în sprijinirea dezvoltării
economice și promovarea relațiilor pașnice între națiuni.
 O.M.C. este considerată ca fiind “cel de al treilea pilon al economiei mondiale” alături de
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, organizaţia este unică prin structură şi
funcţionare, în sensul că O.M.C. nu face parte din Sistemul O.N.U. iar, în cadrul O.M.C.,
„puterea” nu este delegată unui organ director (cum este cazul Băncii Mondiale sau F.M.I.),
Secretariatul O.M.C., în frunte cu directorul general al organizaţiei, având un rol de facilitare şi
implementare a deciziilor adoptate de către membri.