Geologie Inginereasca

Anca-Andreea BALOG
GEOLOGIE INGINEREASCĂ
Îndrumător pentru lucrări de laborator
U.T. PRESS Cluj-Napoca, 2011

Editura U.T.PRESS Str.Observatorului nr. 34 C.P.42, O.P. 2, 400775 Cluj-Napoca
Tel.:0264-401.999 / Fax: 0264 - 430.408 e-mail: utpress@biblio.utcluj.ro
www.utcluj.ro/editura
Director: Prof.dr.ing. Daniela Manea Consilier editorial: Ing. Călin D. Câmpean
Coperta discului: ing. Călin Câmpean
Copyright © 2011 Editura U.T.PRESS Reproducerea integrală sau parţială a textului

sau ilustraţiilor din această carte este posibilă numai cu acordul prealabil scris
al editurii U.T.PRESS. Multiplicarea executată la Editura U.T.PRESS.
ISBN 978-973-662-649-4
Bun de tipar: 12.07.2011 Tiraj: 100 exemplare
Geologie inginerească
Cuprins
Lucrarea 1
PROPRIETĂŢILE MINERALELOR ŞI IDENTIFICAREA LOR. ROCI ŞI PROCESE MAGMATICE,

METAMORFICE ŞI SEDIMENTARE. PROPRIETĂŢILE ROCILOR. HĂRŢI GEOLOGICE ŞI SECŢIUNI.
DETERMINAREA ORIENTĂRII ÎN SPAŢIU A STRATELOR. GEOLOGIE STRUCTURALĂ. VÂRSTA
RELATIVĂ A ROCILOR. APA ÎN PĂMÂNT.
pag. 1 pag. 20 pag. 37 pag. 46 pag. 59 pag. 68 pag. 75
Lucrarea 2
Lucrarea 3 Lucrarea 4
Lucrarea 5
Lucrarea 6 Bibliografie
Geologie inginerească - Lucrarea 1- Proprietăţile mineralelor şi identificarea lor
Lucrarea 1
PROPRIETĂŢILE MINERALELOR ŞI IDENTIFICAREA LOR
Mineralele se combină şi formează roci, iar cunoaşterea mineralelor comune şi a

proprietăţilor lor, face mai uşoară determinarea rocilor. Un mineral este o
substanţă naturală, anorganică, cu structură cristalină, compoziţie chimică proprie
şi proprietăţi fizice caracteristice. Proprietăţile optice ale mineralelor
constituie o modalitate de determinare rapidă şi precisă în practica cercetării
mineralogice (sunt determinări microscopice). Este unul dintre cele mai importante
elemente ce se iau în considerare în identificarea lor. Studiul proprietăţilor
optice se realizează, în secţiuni subţiri (de 0,002-0,04 mm în care cristalele
devin transparente), la microscopul polarizant (cu doi nicoli) sau cu microscopul
calcografic ( în cazul cristalelor opace). Cele două caracteristici fundamentale
ale unui mineral care permit deosebirea mineralelor unele de celelalte sunt
compoziţia chimică şi structura cristalină. Analiza chimică poate contribui la
identificarea mineralelor, însă proprietăţile fizice (care reflectă compoziţia
chimică) sunt folosite în mod curent în acest sens. Obs. Nu există două minerale
care să fie identice din ambele puncte de vedere. Mineralele amorfe nu au structură
cristalină. Ex. Opalul şi limonitul sunt minerale amorfe. Mineralele sunt alcătuite
din atomi aranjaţi într-o structură ordonată tridimensională, o structură
cristalină denumită cristal. Diferite minerale au diferite proprietăţi care pot fi
folosite în diferenţierea şi identificarea lor. În laborator, pentru identificarea
mineralelor se utilizează eşantioane macroscopice. Se determină mai întâi
proprietăţile macroscopice prin analiză (observare cu ochiul liber sau cu lupa) şi
testare, apoi prin comparare cu mineralele apropiate, folosind minerale de
identificare cheie (Tabelul 1.2). Însuşirile exterioare ale mineralelor care pot fi
observate direct (macroscopic) sau prin metode nedistructive, în general la orice
mineral, sunt: forma şi habitusul
1
cristalelor, asociaţiile de cristale, transparenţa, culoarea, urma, luciul,

transparenţa, clivajul, spărtura, duritatea, greutatea specifică (densitatea),
tenacitatea. Alte proprietăţi sunt cele pe care le întâlnim doar la unele minerale.
Acestea includ gustul (halitul are gust sărat), mirosul (mirosul de “pământ” este
caracteristic pentru mineralele argiloase când sunt umede), senzaţia la atingere
(impresia dată prin atingere sau frecare cum ar fi săpunos, gras, neted, aspru
etc), reacţia la acid şi magnetismul. PROPRIETĂŢI MACROSCOPICE Forma este aspectul
exterior, apariţia geometrică a cristalului perfect. Suprafeţele plate, externe ale
cristalului se numesc feţele cristalului. Forma reprezintă aspectul exterior al
cristalului şi este rezultatul procesului de cristalizare, fiind o consecinţă a
structurii interne de aranjare a atomilor şi moleculelor în reţea. Astfel,
cristalele pot fi: idiomorfe- cristalele sunt delimitate de feţe cristalografice
proprii ( calcit, pirit, sfalerit) hipidiomorfe- parţial delimitate de feţe
cristalografice proprii (feldspaţi, amfiboli, cuarţul din roci etc) xenomorfe-
forma granulelor este neregulată (cuarţul din roci plutonice, nefelinul din sienite
etc)
Habitusul reprezintă dezvoltarea relativă în spaţiu a cristalelor (pe cele trei

direcţii cristalografice). Habitusul poate fi: izometric- este caracteristic
mineralelor ce cristalizează în sistemul cubic (magnetit, pirit, halit şi a unor
minerale din sistemul romboedric (calcit, dolomit) alungit după o direcţie-
prismatic (hornblendă, feldspat), columnar ( cuarţ), acicular (stibinit), fibros
(azbest, gips) alungit după două direcţii- tabular (barit, gips, pirotin), lamelar
(mice, clorite), foios (grafit, sericit, talc) de tranziţie- între cele trei
habitusuri de bază (corindon, calcit)
2
-
Transparenţa este proprietatea mineralelor de-a permite trecerea razelor luminoase

prin ele. Dacă mineralul transmite lumina liber şi un obiect, ce se vede prin
mineral, apare clar, mineralul se numeşte transparent (cuarţ, feldspat etc). Dacă
lumina trece prin mineral dar conturul obiectului nu se vede clar, mineralul se
numeşte translucid Dacă mineralul nu permite luminii să treacă prin el, chiar şi în
fragmente subţiri, se numeşte opac (magnetit, pirit). Culoarea este primul lucru
identificat despre un mineral, culoarea sau lipsa culorii putând fi un diagnostic
pentru unele minerale, dar este şi proprietatea cu ambiguitatea cea mai mare,
pentru unele minerale ea poate varia în limite foarte largi (de ex. cuarţul poate
fi incolor, violet, alb, roz, cenuşiu, albastru, verde, roşu, galben, maro etc).
Culoarea mineralelor este rezultatul procesului de absorbţie selectivă a razelor
luminoase, fiind influenţată de structura reticulară a cristalului şi de compoziţia
sa chimică. Cristalele incolore (ex. cuarţul) lasă să treacă prin ele întreaga
cantitate de lumină (sunt clare şi transparente), cele albe (Ex. gips) reflectă în
întregime lumina, cele colorate absorb diferenţiat lumina datorită unei mici
modificări în compoziţia chimică sau datorită unor mici fragmente de impurităţi
incluse în mineral (Ex. piritgalben, safir-albastru, fluorit-verde). Cu toate
acestea, în unele minerale, culoarea este o proprietate utilă: muscovitul este mica
albă sau incoloră, mineralele feromagneziene sunt verzi sau negre (cum este
biotitul, hornblenda, olivina). Majoritatea mineralelor au culori comune. Urma este
culoarea pe care o are pulberea mineralului. Urma se determină prin frecarea
eşantionului mineralului pe o placă poroasă de faianţă (neglazurată). Culoarea
pudrei rămasă pe această placă reprezintă urma mineralului. Unele minerale au
aceeaşi culoare a urmei ca şi culoarea mineralului (sub formă de eşantion), altele
au culoarea urmei diferită. Hematitul are o urmă roşcat-maronie în timp ce
eşantionul poate fi maro, roşu sau argintiu. Obs. Câteva minerale silicioase nu au
urmă pentru că sunt mai dure decât plăcuţa de porţelan.
3
Luciul este modul (calitatea şi intensitatea) în care suprafaţa mineralului

reflectă lumina. Luciul poate fi metalic sau nemetalic. Luciul metalic face ca
mineralul să pară făcut din metal (ca şi argintul, aurul sau cuprul). Luciul
nemetalic este mai comun. Termenii utilizaţi pentru a descrie luciul sunt: -
pământos- care nu sunt strălucitoare sau luminoase - sticlos- ca şi sticla sau
porţelanul- majoritatea silicaţilor au această caracteristică - sidefat- ca şi
perlele - gras- ca şi lumânarea - răşinos – ca răşina Clivajul este capacitatea
mineralului de-a se desface în lungul unor suprafeţe plane datorită legăturilor
dintre atomi mai slabe pe acea direcţie. Fiecare set de plane de clivaj are o
orientare relativă raportată la structura cristalină, sunt totdeauna paralele la
feţele cristalului sau la posibilele feţe ale cristalului şi reprezintă direcţiile
de clivaj. Clivajul perfect se referă la plane de clivaj foarte netede şi plate.
Mica are un singur clivaj, perfect. Clivajul excelent al micelor rezultă prin
desfacerea mineralului în foiţe slab legate. Alţi descriptori folosiţi pentru
aprecierea suprafeţelor de clivaj sunt: foarte bun, bun, slab etc. Unele minerale
sunt caracterizate printr-una, două (feldspaţi, amfiboli şi piroxeni), trei
(calcit=”clivaj romboidal”, halit- toate la 900 unele faţă de celelalte= “clivaj
cubic”), patru (diamant), şase (sfalerit) sau mai multe direcţii de clivaj.
Calitatea clivajului poate fi foarte variabilă, de la perfectă la slabă. Uneori,
determinarea clivajului este cheia identificării mineralului. Obs. Unele minerale
cum este halitul, calcitul şi gipsul clivează după fragmente ce au aceeaşi formă ca
şi cristalele, fiind adesea confundate cu acestea. La spărtură, suprafeţele după
care se desface mineralul nu sunt nici plane şi nici paralele, datorită lipsei
clivajului pe acele direcţii. Forma spărturii nu are legătură cu structura internă.
Obs. Spărtura şi clivajul nu pot să apară pe aceeaşi direcţie cristalografică a
unui mineral.
4
Unele minerale cum este cuarţul sau sticla vulcanică sunt exemple pentru spărtura
concoidală (suprafaţa spărturii este netedă şi prezintă creste fine concentrice);
azbestul este caracterizat printr-o spărtură fibroasă. Alţi termeni folosiţi
frecvent sunt: inegală (brută), netedă, pământoasă (dar cu suprafeţe netede),
aşchioasă (cum ar fi lemnul) şi neregulată (cum ar fi beton). Unele minerale au şi
clivaj şi spărtură. Un exemplu în acest sens este feldspatul care are două direcţii
de clivaj aproape perpendiculare şi spărtură pe o direcţie. Maclele sunt
concreşteri regulate de cristale de acelaşi fel, caracterizate prin aşezarea
simetrică a acestora în raport cu un plan sau cu o dreaptă. Două sau mai multe
cristale ale anumitor minerale pot creşte împreună în aşa fel încât părţile
individuale sunt legate prin intermediul structurilor lor interne. Unele macle apar
crescute spate-în- spate (plagioclazi), unele sunt răsturnate sau sunt simetrice
(calcit), altele par să fie pătrunse unele de altele (fluorit, ortoclaz,
staurolit). Duritatea (D) este o măsură a rezistenţei la zgâriere. Mineralele pot
fi comparate utilizând scara Mohs a durităţii, care constă din 10 minerale
obişnuite aranjate în ordinea creşterii durităţii. Mineralul cu duritatea cea mai
mare este diamantul, are duritatea 10 şi este capabil să zgârie suprafaţa
mineralelor cu duritate mai mică din scara Mohs. Mineralul cu duritatea cea mai
mică este talcul, are duritatea 1 în scara Mohs (Tabel 1.1) Tabel 1.1
Mineralul talc Mg(Si4O10)(OH)2 gips CaSO42H2O calcit CaCO3 fluorit CaF2 apatit
Ca5(PO4)3(F,Cl) ortoză K(AlSi3O8) cuarţ SiO2 topaz Al2(SiO4)(F,OH)2 corindon Al2O3
diamant C Duritatea atribuită în scara Mohs 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
5
Deseori, în loc de cele 10 minerale etalon ale scării Mohs, geologii folosesc
elemente comune pentru identificarea mineralelor. Unghia de la mână se apreciază a
avea duritatea în jur de 2,5. Dacă mineralul poate fi zgâriat cu unghia, atunci
duritatea mineralui este mai mică de 2,5. Sticla obişnuită are duritatea în jur de
5,5. Un mineral care zgârie sticla va fi considerat cu duritatea mai mare de 5,5,
iar altul care nu zgârie sticla, va fi considerat cu duritatea mai mică. Obs.
Geologii folosesc sticla pentru a face deosebirea între un mineral cu duritate
redusă, calcitul şi unul cu duritate mare, aparent asemănător macroscopic ,
cuarţul. Striaţiile apar pe feţele de clivaj ale unor minerale ca nişte caneluri
fine asemănătoare firului de păr. Obs. Striaţiile se folosesc în deosebirea
plagioclazului de feldspatul potasic. -Feldspatul plagioclazic are striaţii: linii
drepte paralele sau caneluri, care pot fi văzute pe feţele uneia dintre direcţiile
de clivaj şi sunt paralele cu feţele celei de-a doua direcţii de clivaj.
-Feldspatul potasic poate avea linii pe suprafaţa lui care seamănă cu striaţiile,
dar sunt foarte subţiri, discontinue, ca lamele subparalele de plagioclaz.
Greutatea specifică (GS) este definită ca raportul între greutatea mineralului şi
volumul mineralului. Pentru determinarea greutăţii specifice în laborator, este
suficient să se compare două eşantioane cu aproximativ aceeaşi dimensiune dar cu
greutăţi specifice diferite. De exemplu, pe de-o parte grafitul are GS=2,2 g/cm3,
iar pe de altă parte galena are GS=7,6 g/cm3 Ex. cuarţul are GS=2,65 g/cm3; gipsul
GS= 2,3 g/cm3; feldspaţii de la 2,56 g/cm3 la 2,76 g/cm3; magnetitul GS=5,2 g/cm3;
galena GS=7,6 g/cm3; aurul GS=19,3 g/cm3. Tenacitatea este proprietatea mineralului
de-a fi rupt sau îndoit. Se confundă deseori cu duritatea. Termenii folosiţi pentru
descrierea tenacităţii sunt: fragil- ca sticla; maleabil ca si plastelina;
flexibil- ca şi un plastic; elastic- ca şi o gumă de elastic:
6
-fragil - mineralul se sparge atunci când este lovit cu ciocanul sau cade pe o
suprafaţă dură -maleabil - care poate fi modelat uşor -flexibil - mineralul se
îndoaie fără să se rupă, însă nu mai revine la forma iniţială când stresul a
încetat. -elastic - mineralul se îndoaie fără să se rupă şi revine la forma
iniţială când stresul a încetat. ALTE PROPRIETĂŢI • Reacţia la acizi diferă de la
un mineral la altul. Câteva minerale fac efervescenţă în contact cu acizii.
Calcitul la fel ca şi alţi carbonaţi (cei care conţin CO3-2), reacţionează cu un
acid slab, producând dioxid de carbon. Atunci când o picătură de HCl diluat (1-3%,
rece) este aplicată pe o suprafaţă proaspătă de calcit, calcitul face efervescenţă
(se formează dioxidul de carbon (CO2). Dolomitul este un alt carbonat care face
efervescenţă în HCl diluat , însă doar dacă mai întâi este adus în stare de
pulbere. Obs. Oţetul conţine acid acetic şi poate fi folosit pentru testarea la
acid (fără să fie necesară diluare), atunci când nu este posibilă testarea cu HCl.
• Unele minerale sunt fluorescente sau stălucesc la lumină ultravioletă. Ex.
Fluoritul (Florura de calciu) si calcitul. • Uraniul este radioactiv. • Magnetism
Testul pentru magnetism constă în utilizarea unui magnet obişnuit sau a unui cuţit
cu lamă magnetizată. În mod obişnuit magnetitul (un oxid de fier, cu un conţinut
ridicat de fier) este singurul mineral (din colecţia noastră didactică) ce este
atras de magnet. • Dubla refracţie se manifestă atunci când lumina trece prin
structura cristalină a unor minerale. Calcitul este cel mai obişnuit mineral ce
dispune de dublă refracţie: dacă se pune un cristal de calcit deasupra unei
imagini, se vor vedea două imagini. Acest fenomen este cauzat de descompunerea
luminii în două componente.
7
Tabel 1.2 APATIT

Ca, F- Fosfat Hexagonal -nemetalic ; sticlos subrăşinos; verzui, gălbui, albăstrui,
verde, maro, roşiatic, alb; clivaj slab; fractură concoidală; urma albă; -frecvent
cristale, forme masive sau granulare -importantă sursă de fosfor -nemetalic;
sticlos; gras; mătăsos când este fibros; culoare variabilă; frecvent nuanţe de
verde; fără clivaj; urma albă; -apare în masive, plate sau forme fibroase
Monoclinic -nemetalic; sticlos; verde închis-negru; clivaj bun (2 plane~ 90 ); urma
albă spre cenuşie;
0
GS=3,15-3,20
Duritate =5
AZBEST (Serpentinit)
Mg, Al- Silicat
GS= 2,5-2,6
Duritate =2-5
AUGIT
Ca, Mg, Fe, Al- Silicat Monoclinic
GS=3,2-3,6
Duritate =6
-cristale prismatice cu 8 feţe , frecvent mase granulare -este mineralul

feromagnezian cel mai important din cadrul rocilor magmatice – este un piroxen
BIOTIT
K, Mg, Fe Al- Silicat Monoclinic
-nemetalic; sticlos sau sidefos; verde închis spre maro sau negru; clivaj bazal
GS=3
perfect, formează foiţe elastice, urma albă spre cenuşie -foiţe, mase cristaline
granulare, sau cristale prismatice pseudohexagonale -frecvent ca mineral accesoriu
în rocile magmatice şi important în unele roci metamorfice;
Duritate =2,54
CALCIT
CaCO3
-nemetalic; sticlos; incolor şi transparent sau alb când este pur sau poate avea o
mare varietate de culori; clivaj perfect romboedral; urma albă spre cenuşie;
GS= 2,7
Duritate =3
8
Trigonal
-frecvent cristale, masive, granulare, oolitice, sau o mare varietate de alte forme
-face efervescenţă în soluţie diluată, rece de HCl, are dublă refracţie puternică
la varietăţile incolore -este un mineral frecvent în rocile sedimentare şi în cele
metamorfice
CALCOPIRIT
CuFeS2 Trigonal
-metalic; opac; galben de alamă sau pătat de la bronz la roşcat; fără clivaj;
fractură neregulată; urma cenuşie-negricioasă; -de obicei masivă, poate apare sub
formă de cristale mici
GS= 4,3
Duritate =3,54
CLORIT
Mg, Fe, Al- Silicat Monoclinic
-nemetalic; sticlos spre pământos; verde spre verde-albăstrui; clivaj perfect bazal
GS= 2,7-3,3
formând foiţe flexibile neelastice; urma albă spre cenuşiu deschis; -apare ca masă
foioasă sau mici fulgi -frecvent în şisturile de grad scăzut şi ca produs de
alterare a mineralelor feromagneziene
Duritate =2,5
CORINDON
Al2O3 Trigonal
-nemetalic; adamantin spre sticlos; culori variate, galben, maro, verde, roşu; fără
GS=4
clivaj; nemetalic; cu striuri pe planele laterale; urma albă;; -varietăţi de geme
safir (albastru) and rubin (roşu) -frecvente cristale în formă de butoi, cu striuri
orizontale
Duritate =9
DOLOMIT
CaMg(CO3)2
-nemetalic; sticlos spre perlat; incolor, alb, cenuşiu, verzui, gălbui-maroniu,

alte culori posibile;, clivaj romboedral; urma albă;;
GS=2,85-3,2
Duritate =3,54
9
Trigonal
-frecvent cristale, macle frecvente, fin granular, masiv şi forme granulare -se
deosebeşte de calcit prin aceea că face efervescenţă în HCl rece diluat, doar în
stare de pulbere -apare în roci sedimentare
FLUORIT
CaF2 Cubic
-nemetalic; sticlos, transparent spre translucid; incolor când este pur; apare
într-o mare varietate de culori: galben, verde, albastru, roşu, maro şi diferite
nuanţe ale acestora; clivaj perfect octaedral (în 4 direcţii); urma albă; -macle
destul de frecvente -deseori apare alungit
GS=3,18
Duritate =4
GALENIT (Galenă)
PbS Cubic
-metalic; cenuşiu de plumb; clivaj cubic perfect; urma cenuşie de plumb; -uşor de
identificat datorită clivajului, GS ridicată
GS=7,5-7,6
Duritate =2,5
GRANAŢI
Fe, Mg, Ca, Al- Silicat Cubic
-nemetalic; sticlos până la răşinos; roşu închis şi maro-roşcat, alb, roz, galben,
verde, negru, în funcţie de compoziţie; fără clivaj; urma albă sau variabilă în
funcţie de varietatea de mineral; -frecvente cristale dar şi mase granulare
-varietăţi de geme sunt piropul (roşu) şi andraditul (verde)
GS=3,6-4,3
Duritate =6,57,5
GRAFIT
C
-metalic la mat; cenuşiu închis spre negru; clivaj bazal perfect; urma neagră;
-gras la atingere, lasă urmă pe hârtie, insolubil în acid; nu sunt frecvente
cristalele, frecvent sub formă de mase foioase;
GS=2,1-2,25
Duritate =1-2
10
Hexagonal
-în mod obişnuit este un mineral metamorfic
GIPS
CaSO4 ·H2O Monoclinic
-nemetalic; sticlos spre sidefat; unele varietăţi sidefate; incolore spre albe,
GS=2,32
cenuşii, gălbui, portocalii, maro deschis; clivaj bun într-o direcţie; spărtură
concoidală într-o direcţie, fibroasă în alta; urma albă; -cristalele cu formă
simplă sunt frecvente; maclele sunt adesea prezente -varietăţi: selenit- cristale
grosiere, incolore sau transparente; satin spar- structură fibroasă paralelă;
alabastru- gips masiv fin granular -apare ca rocă sedimentară
Duritate =2
HALIT
NaCl Cubic
-nemetalic; sticlos; transparent până la translucid; incolor, alb, cenuşiu, galben,

GS=2,5
roşu; clivaj cubic perfect; urma albă; -sunt comune cristalele, masivele sau
granulele grosiere -are gust sărat caracteristic
Duritate =2,5
HEMATIT
Fe2O3 Trigonal
-metalic (în forma cunoscută sub denumirea de specularit şi în cristale);

submetalic până la mat celelalte varietăţi; cenuşiu de oţel specularitul, până la
roşu strălucitor celelalte varietăţi; fără clivaj; spărtură bazală neregulată; urma
roşie-maronie; -poate apare în mase cristaline sau pământoase
GS=5-6
Duritate =5-6; aparent poate fi mică, 1
HORNBLENDǍ (Amfibol)
Ca, Na, Mg, Fe, Al- Silicat
-nemetalic; sticlos; verde închis, maro închis, negru; clivaj perfect (pe 2
direcţii); urma verde sau verde pal; mat -frecvente cristale cu 6 feţe; culoarea
este mai închisă decât celelalte minerale
GS=3-3,4
Duritate =6
11
Monoclinic
din grupa amfibolilor -nemetalic; mat până la pământos; alb atunci când conţine
impurităţi este roşu, maro sau cenuşiu; clivaj bazal perfect dar rareori poate fi
observat datorită dimensiunilor reduse ale cristalelor; urma albă; -apare în mase
pământoase -în mod normal varietăţile de minerale argiloase nu pot fi deosebite pe
baza proprietăţilor lor macroscopice -alte minerale argiloase sunt montmorillonitul
(smectit), illitul, vermiculitul GS=2,6 Duritate =2
CAOLINIT
Aluminosilicat hidratat Triclinic
MAGNETIT
Fe3O4 Cubic
-metalic; negru; fără clivaj; unele fragmente sunt octaedrale; urma neagră;
-puternic magnetic, unele specimene sunt polarizate -deseori sub formă de mase
granulare; apare în numeroase tipuri de roci -nemetalic; sticlos de la mătăsos până
la sidefos; incolor, multe varietăţi de verde, cenuşiu sau maro; clivaj bazal
perfect sub formă de foiţe subţiri flexibile şi elastice; poate prezenta unele
diferenţe; urma albă; -frecvent în fulgi mici sau mase lamelare; apare în multe
tipuri de roci
GS=5,2
Duritate =6
MUSCOVIT
K, Al- Silicat Monoclinic
GS=2,8-2,9
Duritate =2,54
OLIVINǍ
(Mg, Fe)2SiO4 Ortorombic
-nemetalic; sticlos; oliv-verzui spre galben; clivaj distinct; urma albă sau
cenuşie;
-varietatea bogată în Mg (forsterite) este albă, iar cea bogată în Fe (fayalite)
este maro spre negru -frecvent în mase granulare, cristalele sunt rare -este un
mineral întâlnit în rocile magmatice bazice şi ultrabazice
GS= 3,2-3,4
Duritate =6,57
12
ORTOZǍ (Feldspat -K)

K(AlSi3O8) Monoclinic
-nemetalic; sticlos; culoare variabilă, albă, crem, sau roz; clivaj pe două
direcţii 0 (~90 ); urma albă; -nu sunt frecvente cristalele, au aspect lucios,
lipsesc striaţiile la macle -sanidinul este varietatea incoloră; microclinul este
varietatea albă, verde, roz -nemetalic; sticlos; alb sau cenuşiu, roşcat sau roşu-
maroniu; unele varietăţi prezintă o paletă largă de culori; clivaj după două
direcţii ce sunt aproape perpendiculare; urma albă; -sunt frecvente cristalele
varietăţii albit, intermediare şi rare pentru varietatea anortit neobişnuite pentru
varietăţile
GS=2,56
Duritate =6
PLAGIOCLAZ
Serie izomorfă de la: Albit -NaAlSi3O8 Anortit -CaAl2Si2O8 Triclinic la
GS=2,6-2,75
Duritate =6
-striaţiile maclelor sunt frecvente pe suprafeţele clivajului bazal -metalic

metallic; galben de alamă, poate fi cu irizaţii de diferite culori; fără clivaj;
fractură concoidală; urma verzuie sau maronie negricioasă; -sunt frecvente
cristalele, de obicei cubice cu feţe striate şi formele granulare masive
-marcasitul (Fe S2) este ortorombic, de obicei în culori pale, fiind deseori
alterat -nemetalic; sticlos; incolor sau alb, dar poate avea aproape orice culoare;
fără clivaj; fractură concoidală; urma albă dar dificil de obţinut pe placa de
porţelan; -cristale prismatice cu striuri perpendiculare pe lungime; varietatea
masivă -culoarea striurilor este cenuşie la varietatea denumită cuarţ fumuriu; alte
varietăţi: cuarţ roz, cuarţ alb şi ametist -este un mineral comun în toate tipurile
de roci GS=2,65 Duritate =7 GS=5 Duritate 6,5 =6-
PIRIT
FeS2 Cubic “aurul prostului”
CUARŢ
SiO2 Trigonal
13
SFALERIT (Blendă)
ZnS Cubic
-frecvent nemetalic; unele varietăţi submetalic, frecvent răşinos; galben, galben0

brun spre maro-închis; clivaj perfect dodecaedral (6 direcţii la 120 ); urma maro
spre galben deschis sau alb; -sunt frecvente cristalele denaturate de tetraedre sau
dodecaedre; maclele sunt comune, ca de altfel şi sub formă masivă şi granulară
-nemetalic, sidefat sau gras până la mat; de obicei pal verzui, alb, argintiu-alb
sau cenuşiu; clivaj bazal perfect, formele masive nu prezintă clivaj; urma albă;
-frecvent mase foioase sau agregate dense, fin granulare cenuşiu-închis sau verzui
-cristalele sunt extrem de rare; senzaţia săpunoasă la atingere este un diagnostic
în identificarea talcului.
GS=3,9-4,1
Duritate =3,54
TALC
Mg- Silicat Monoclinic
GS=2,82
Duritate =1
Mineral;compoziţia chimică; luciu; culoare; clivaj; urmă; GS; habitus; structura

cristalină (sistem de cristalizare).
greutate specifică
Duritate
14
15
16
17
18
19
Geologie inginerească-Lucrarea 2- Roci şi procese magmatice, metamorfice şi
sedimentare
Lucrarea 2
ROCI ŞI PROCESE MAGMATICE, METAMORFICE ŞI SEDIMENTARE
Rocile sunt agregate naturale de minerale, substanţe amorfe, sticlă sau particule
organice. Ex. Granitul este alcătuit din câteva minerale; opalul este alcătuit din
substanţa amorfă opal; obsidianul este alcătuit din sticlă vulcanică; cărbunii sunt
alcătuiţi din particule organice. Există o mulţime de roci (de toate tipurile) în
care granulele minerale pot fi văzute macroscopic, însă este dificil de examinat
forma granulelor sau caracteristicile interne ale cristalelor. Geologii analizează
proprietăţile optice ale rocilor, în secţiuni subţiri, folosind microscoape
speciale cu lumină polarizată (se folosesc fragmente subţiri de roci, cu o grosime
de aproximativ 0,03 milimetri, fixate pe lamele de sticlă), 2.1. ROCILE SEDIMENTARE
sunt rocile formate prin: (1) litificare (cimentare şi compactare ) a sedimentelor
(2) precipitarea din soluţii (3) sau consolidarea resturilor de plante sau animale
Sediment = nume colectiv ce defineşte fragmente de roci dezagregate sau particule
ce provin din: -dezagregarea sau alterarea rocilor preexistente -precipitarea
chimică din soluţii, incluzând secreţiile organismelor din ape Obs. De obicei
sedimentele se depun sub formă de strate la suprafaţa pământului. Rocile
sedimentare în funcţie de procesele genetice pot fi: (1) roci sedimentare clastice,
(2) roci sedimentare de precipitare chimică şi (3) roci sedimentare organogene.
20
sedimentare
2.1.1.ROCI SEDIMENTARE CLASTICE Majoritatea rocilor sedimentare sunt clastice,

formate prin cimentarea granulelor sedimentare (care reprezintă fragmente de roci
preexistente). În multe cazuri sedimentele au fost erodate şi transportate înainte
de-a fi depuse, în timpul transportului granulele fiind rotunjite şi sortate Obs.
Sedimentele slab sortate sunt alcătuite din granule de diferite mărimi şi
densităţi, amestecate. Sunt de obicei angulare (forme ascuţite,colţuroase).
Sedimentele bine sortate, sunt alcătuite din granule cu dimensiuni similare sau/şi
densităţi asemănătoare. Sunt de obicei granule bine rotunjite (fără colţuri;
granulele sunt şlefuite şi rotunjite în timpul transportului). Particulele
sedimentare sunt definite şi clasificate după dimensiunea fragmentelor individuale.
Dimensiunea granulelor (granulozitatea) este exprimată în clasificarea Wentworth
(Tabel 2.1)
Tabel 2.1 Diametru (mm) >2,00 Sediment (neconsolidate) PIETRIŞ GROHOTIŞ 0,063-2,00
0,004-0,063 0,004 NISIP SILT MÂL NǍMOL Roci sedimentare (consolidate, cimentate)
CONGLOMERAT (particule rotunjite) BRECIE (particule angulare) GRESIE SILTIT MARNE
ARGILE
Obs. Majoritatea silturilor sunt alcătuite din cuarţ. Tipuri diferite de gresii: -
Gresie cuarţitică este o gresie în care mai mult de 90% dintre granule sunt
constituite din cuarţ
21
sedimentare
- Arcoza este o gresie cu mai mult de 25% dintre granule, constând din feldspat
-Graywacke este un tip de gresie la care mai mult de15% din volumul rocii este
alcătuit dintr-o matrice fin granulară.
2.1.2. ROCILE SEDIMENTARE DE PRECIPITARE CHIMICĂ sunt cele depuse prin precipitarea
mineralelor din soluţii chimice. Rocile astfel formate sunt denumite pe baza
compoziţiei lor chimice şi nu a dimensiunilor particulelor. Exemple de roci
sedimentare de origine chimică: -formate în întregime direct prin precipitare
(separare din soluţii) a cristalelor în timpul evaporării apei mării sau a
lacurilor sărate şi sunt denumite evaporite sarea- alcătuită din mineralul denumit
halit (NaCl) gips- alcătuit din gips (CaSO4 ·H2O) boraţi, silvină (sare de potasiu)
şi sare de magnesiu
-precipitarea calcitului (CaCO3) ca rocă solidă (sub formă de calcar de precipitare

chimică) cunoscut ca travertin sau rocă alcătuită din carbonat de calciu şi
magneziu , denumită dolomit sau rocă dolomitică Obs. Unii geologi consideră aceste
roci drept calcare chimice sau biochimice.
2.1.3. ROCI SEDIMENTARE ORGANOGENE Rocile sedimentare organogene sunt formate prin
acumularea resturilor organice. Scheletele microorganismelor calcaroase (calcit) se
pot acumula în sedimente sub formă de calcare. Calcarele bioclastice (sau
scheletale) pot apare sub multe aspecte. Pot fi grosiere, cu multe fosile, sau fin
granulare şi dense formate prin acumularea fragmentelor migroscopice de alge
calcaroase. O varietate de calcare denumită lumaşel se formează prin cimentarea
cochiliilor scoicilor acumulate pe fundul mării. Are o textură clastică şi este de
obicei grosieră, cu cochilii sau fragmente de scoici uşor de recunoscut.
22
sedimentare
Creta este deschisă la culoare, poroasă, fiind o o varietate foarte fin granulară
de calcar format prin acumularea fragmentelor foarte fine de organisme marine, pe
fundul mării. Calcarul oolitic este o varietate distinctă de calcar format prin
cimentarea oolitelor (sau ooidelor) de dimensiunea granulelor de nisip, mici sfere
de calcit, anorganic, ce precipită în ape de mică adâncime. Calcarele sunt
susceptibile de recristalizare, procesul prin care apar noi cristale în rocă (de
calcit, ca şi cristalele originale). Deseori recristalizarea distruge textura
clastică şi fosilele rocii, astfel încât determinarea rocii se poate face dificil.
Travertinul şi tuful sunt carbonaţi de origine nemarină. Tuful este format datorită
apelor hidrotermale ale activităţii post vulcanice. Travertinele sunt formate în
mod obişnuit prin precipitarea calcitului în apele dulci ale lacurilor sau
iazurilor, deseori şi prin contribuţia plantelor. Termenul dolomit este folosit
atât pentru roca sedimentară, cât şi pentru mineralul care o compune CaMg (CO3)2.
Unii geologi pentru rocă folosesc termenul de rocă dolomitică.
2.1.4. ALTE ROCI SEDIMENTARE Chertul este o rocă sedimentară densă, compactă, fin
granulară, formată aproape în întregime din silice, ce apare sub formă de nodule
neregulate în interiorul altor roci sau ca depozite stratificate. Obs. Chertul se
poate forma ca rocă sedimentară din schelete silicioase de diatomite şi radiolari.
Cărbunii sunt roci sedimentare formate prin consolidarea resturilor de plante (cum
ar fi muşchi, frunze, crengi, rădăcini şi trunchiuri de copaci) bogate în carbon şi
de obicei negre.
2.2. ROCI METAMORFICE Termenul “metamorfic” înseamnă cu formă schimbată. Rocile

metamorfice sunt acele roci care au fost alterate (modificate fizic sau/şi chimic)
prin temperatură ridicată, presiune ridicată şi/sau actiunea soluţiilor chimice
fierbinţi. Astfel, fiecare rocă metamorfică are o textură în mod clar diferită de
cea a rocilor de origine, din care au provenit (“roci parentale”).
23
sedimentare
Obs. Conţinutul mineralogic al rocilor metamorfice este determinat de compoziţia

chimică a rocii parentale. Sunt două tipuri fundamentale de procese metamorfice (de
formare a rocilor metamorfice) prin: contact termic şi metamorfism regional.
Metamorfismul de contact termic apare local, adiacent intruziunilor magmatice sau
în lungul fracturilor care sunt în contact cu gaze fierbinţi sau condensate.
Metamorfismul regional apare în regiuni extinse şi rezultă datorită: 1)
intruziunilor magmatice majore, ce se formează şi se răcesc în perioade lungi de
timp 2) presiunilor extreme şi temperaturilor ridicate, asociate îngropării rocilor
preexistente sau mişcărilor tectonice 3) migraţia extinsă a gazelor fierbinţi într-
o anumită regiune În roci apar diferite modificări ale mineralelor pe măsură ce
sunt metamorfozate. Cea mai frecventă modificare este recristalizarea- cristale
mici ale unui mineral se transformă încet, în altele mai mari ale aceluiaşi
mineral, însă fără ca roca să se topească. Ex. cristalele microscopice de muscovit
– pot recristaliza formând cristale mari de filit – care au frecvent dimensiuni
mari în şisturi. Datorită metamorfismului, mineralogia unei roci se poate schimba
şi ea, metamorfismul fiind procesul în care mineralele nu doar recristalizează, ci
şi formează minerale noi (“neominerale”), cu aceleaşi elemente chimice. Ex.
Şisturile (alcătuite mai ales din argile, cuarţ şi granule de feldspaţi) pot suferi
o neomorfoză, transformându-se în roci metamorfice (alcătuite mai ales din muscovit
cu granaţi). Mineralogia se poate schimba şi datorită metasomatismului: adiţia sau
pierderea elementelor, rezultând schimbări ale mineralogiei, cauzate de
metamorfismul hidrotermal.
24
sedimentare
CLASIFICAREA ROCILOR METAMORFICE Rocile metamorfice obişnuite pot fi clasificate ca

roci foioase şi roci nefoioase. Rocile foioase pot fi clasificate pe baza texturii
lor specifice şi a mineralogiei (Ex. şist cu biotit; şist cu granaţi) Tabel 2.2
Textura foioasă conţine foliaţii: plane paralele ale mineralelor foioase
(majoritatea micelor) care s-au aliniat secundar (realiniat) datorită presiunii şi
recristalizării. Obs. Unele minerale alungite, cum sunt turmalina şi hornblenda, au
o orientare preferenţială datorită presiunii directe. Tipurile comune de textură
foioasă sunt: - clivaj foios- aproape perfect, plan, foliaţie paralelă ale
mineralelor plate, fin granulare; apare frecvent în şisturi, este produs de
metamorfismul de grad scăzut -textură filitică- foliaţie paralelă a mineralelor
aplatizate care prezintă un luciu mătăsos sau metalic; este dezvoltat foarte bine
în filite; este datorată metamorfismului intermediar -şistozitatea- o foliaţie
paralelă sau subparalelă ale unor minerale aplatizate grosier; este frecventă în
şisturi; este datorată metamorfismului intermediar şi de grad înalt -textura
gnaisică- foliaţie paralelă până la subparalelă a unor minerale aplatizate grosier,
alternând cu benzi de compoziţie diferită; este bine dezvoltată în gnaise; rocile
cu textură gnaisică sunt formate din benzi distincte; sunt rezultatul
metamorfismului intermediar până la grad ridicat. Obs. Mineralele feromagneziene
formează deseori benzi închise, iar cuarţul, feldspaţii sau mineralele carbonatice,
de obicei formează benzi deschise la culoare Exemple de roci foioase sunt: filite
(noile mice formate sunt mai mari decât ale rocilor foioase, dar încă nu pot fi
văzute cu ochiul liber), şist (vizibil macroscopic, cu minerale orientate
aproximativ paralel, plate sau alungite, vizibile în mod clar cu ochiul liber),
gnais (minerale plate sau alungite în benzi de minerale închise la culoare
alternând cu benzi de minerale deschise la culoare)
25
sedimentare
Tabel 2.2 Dimensiunea cristalelor Microscopic, fin granular fine spre granulare
Creşte gradul metamorfismului foarte Foioase Denumirea rocii Observaţii
clivaj foios foarte bine dezvoltat textură filitică foarte bine dezvoltată, luciu
mătăsos, metalic şist muscovitic şist cloritos şist biotitic şist cu turmalină
Tipuri de şisturi în funcţie de mineralul conţinut
mediu filite
grosiere macroscopic, majoritatea mineralelor sunt micacee deseori cu porfiroblaste

şisturi
şist cu granaţi şist cu staurolit şist cu silimanit şist amfibolitic
grosiere, în bună Gnaise parte minerale nemicacee
Bine dezvoltate benzile colorate (alternând benzile din minerale diferite)
Rocile nefoioase pot fi calificate cu termeni mineralogici (Ex. marmură cu grafit)

Tabel 2.3 Textura neparalelă se caracterizează prin lipsa planelor paralele de
minerale. Exemple de roci metamorfice fără textură paralelă sunt marmura,
cuarţitul, serpentinitele, amfibolitele, skarnele, grafitul.
26
sedimentare
Tabel 2.3 Roca parentală Gresie cuarţitică Conglomerat Denumirea rocii cuarţit
metaconglomerat Observaţii alcătuit din granule de cuarţ pietrişul original este
observabil, dar puternic deformat alcătuite din epidot şi clorit; verzi alcătuite
din amfiboli şi plagioclazi; grosiere alcătuite din piroxeni şi plagiocazi; fin
granulare alcătuite din cuarţ şi plagioclazi; fin granulare
Bazalt sau gabbrou
roci verzi amfibolit
hornblende
Siltit
hornblende
calcare/dolomite
marmură/marmură alcătuită din granule de calcit dolomitică Skarn alcătuite din

calcit şi alte minerale; multicolore alcătuită în principal din serpentinit; verde
rocă alcătuită în principal din talc; senzaţie săpunoasă la atingere strălucitor,
dens, se sparge concoidal uşor, cenuşiu închis, gras la atingere
Peridotit ultramafică)
(rocă Serpentinit
talc
Cărbune bituminos Antracite
antracit grafit
2.3. ROCILE MAGMATICE Este denumirea dată rocilor formate la temperatură foarte
înaltă, cristalizate din topitura magmatică (din magmă).
27
sedimentare
CLASIFICAREA ROCILOR MAGMATICE Rocile magmatice se clasifică în funcţie de trei

criterii: -compoziţie (mineralele pe care le conţin) -textură -şi culoarea index În
cadrul rocilor magmatice informaţiile cele mai importante privind denumirea rocii
sunt date de procentul de cuarţ, feldspaţi şi minerale feromagneziene Tabel 2.4 O
magmă foarte silicioasă este bogată în silice, săracă în fier şi magneziu; duce la
formarea unor roci alcătuite în bună parte din cuarţ, feldspaţi potasici şi
plagioclazi, fiind clasificate drept roci felsice (deschise la culoare) O magmă
mafică este bogată în magneziu şi fier, şi săracă în siliciu; duce la formarea unor
roci alcătuite din minerale fero-magneziene închise la culoare, clasificate drept
roci mafice (închise la culoare); rocile magmatice ultramafice sunt alcătuite în
întregime sau aproape în întregime din minerale închise la culoare, fero-
magneziene. Nu sunt prezenţi feldspaţii şi nici cuarţul. Majoritatea rocilor
ultramafice sunt alcătuite din piroxeni şi/sau olivină de dimensiuni mari. Din
punct de vedere chimic aceste roci conţin mai puţin de 45% silice. Sunt şi roci
magmatice intermediare ce conţin atât minerale felsice cât şi mafice.
Magmele mafice dau naştere mineralelor din partea superioară a diagramei lui Bowen;
magmele silicioase dau naştere rocilor dominate de minerale din partea inferioară
şi care sunt sărace în elemente fero-magneziene Fig.2.1
28
sedimentare
Fig.2.1 Rezistente chimice acţiunilor Cuarţ Muscovit Feldspat Potasic
Biotit Amfiboli
(bogate în sodiu )
Plagioclazi Piroxeni Mai puţin rezistente acţiunilor chimice Olivine (bogate în

calciu)
Fig. 2.1 Seria lui Bowen Cea mai importantă clasificare a rocilor magmatice se face
pe baza adâncimii de cristalizare (roci plutonice sau vulcanice), ceea ce se
reflectă în textura rocii. Elementul luat în considerare în această clasificare
este dimensiunea particulelor mineralelor individuale ce alcătuiesc roca magmatică.
Un factor important în controlul dimensiunii particulelor este rata consolidării.
Dimensiunea particulelor poate fi afectată de compoziţia topiturii. Topitura de
silicaţi felsică este mai vâscoasă decât cea mafică. Tabel 2.4 Compozitie Roci
magmatice (intruzive) / textură plutonice Roci magmatice (extruzive) / textură
vulcanice
-rocile se formează cristalizare în adâncime
prin -rocile se formează prin răcirea magmei la suprafaţă sau aproape de suprafaţă
-dacă magma se răceşte încet, granulele sunt grosiere (mari) -dacă magma se răceşte
rapid, roca ce rezultă este fin granulară -textura este faneritică (cristalele
-textura este afanitică (cristalele sunt mari şi pot fi observate cu individuale nu
pot fi văzute cu ochiul liber)
29
sedimentare
ochiul liber -în cazuri extreme, ale răcirii rapide şi ale limitării creşterii
cristalelor, rezultatul este o rocă sticloasă (fără cristale) – textura este
hialină sau sticloasă (Ex.Obsidian)
Felsice GRANIT (SIENIT) RIOLIT (TRAHIT) (deschise la >5% cuarţ; feldspat potasic
>plagioclazi; 15% minerale feroculoare) magnesiene; frecvent culoarea rocilor este
deschisă Intermediare DIORIT ANDEZIT
<5% cuarţ; plagioclazi> feldspat potasic;15-40% minerale feromagnesiene; culoarea

rocilor cenuşiu mediu- verde mediu Mafice (închise culoare) GABBROU la BAZALT
Fără cuarţ; plagioclazi≈50%, fără feldspaţi potasici; 40% minerale fero-magnesiene;

culoarea rocii este cenuşiu închis-negru PERIDOTITE În jur de 100% minerale fero-
magnesiene; culoarea rocii este verde foarte închis spre negru
Ultramafice
Obs. Cristalele grosiere prinse într-o masă fină sunt denumite fenocristale, iar
cele mici, mult mai numeroase sunt denumite matrice (sau masă fundamentală)
Pegmatitele- se referă în general la o rocă cu o compoziţie granitică. Este o rocă
magmatică foarte grosieră (granule în general mai mari de 1 cm), formată datorită
răcirii lente şi vâscozităţii reduse a fluidului din care provine. Obs. Cristalele
grosiere de compoziţie neobişnuită a unor pegmatite, le face să fie surse de pietre
semipreţioase (smaragd, aquamarin, turmalină, topaz). Piroclastele sunt fragmente
de roci ce au fost transportate mecanic în timpul erupţiilor vulcanice explozive.
Rocile magmatice alcătuite din piroclaste au textură piroclastică.
30
sedimentare
Cuprind piroclaste neconsolidate (fragmente): -cenuşă vulcanică (piroclaste< 2 mm)

-lapilli (piroclaste 2-64mm) -bombe vulcanice (piroclaste >64mm) şi piroclaste
consolidate cum este tuful vulcanic (alcătuit din particule de piroclaste foarte
fine, cenuşă şi praf- fragmente <2 mm) şi breccie vulcanică (alcătuită din
fragmente mari de roci vulcanice- mai ales cenuşă, blocuri şi bombe vulcanice,
fragmente > 2 mm). Obs. Ocazional lava conţine numeroase vezicule (bule de gaz
prinse în rocă), roca având în acest caz o textură veziculară. După răcire, textura
celulară poate apare în formarea scoriei (un bazalt puternic vezicular, ce conţine
foarte mult gaz (mai multe vezicule de gaz decât rocă) sau piatra ponce (o sticlă
vulcanică ce conţine atât de mulţi pori încât pluteşte pe apă). Obs. Obsidianul
este o sticlă vulcanică, fiind una dintre rocile ce nu are în alcătuire minerale.
31
sedimentare
32
sedimentare
33
sedimentare
34
sedimentare
35
sedimentare
36
Geologie inginerească- Lucrarea 3- Proprietăţile rocilor
Lucrarea 3
PROPRIETǍŢILE ROCILOR
Analiza macroscopică şi microscopică a rocilor este de-o importanţă fundamentală

pentru un geotehnician, astfel se pot determina elementele care influenţează
caracteristicile tehnice şi petrofizice ale rocii: textura, structura, şi
mineralogia rocilor. Cele mai importante caracteristici tehnice ale rocilor sunt:
-greutatea volumică (γ) - porozitatea (n) - indicele porilor (e) - gradul de
compactare (C) -permeabilitatea şi solubilitatea - omogenitatea - duritatea •
Greutatea volumică (γ) –este raportul între masa rocii (m) şi volumul rocii (V)
γ=m/V γs = 9,81·ρs ρs- densitatea particulelor solide ale rocii 3.1. 3.2.
• Porozitatea (n) se exprimă în procente (%) n= Vp / V V=Vp+Vs 3.3. 3.4.
V= volumul total; Vp= volumul golurilor; Vs= volumul particulelor solide ale rocii
Ex. piatra ponce (n= 60%); gresii (n=1-10%); calcare (0,5-5%); marmură (n<0,1%)
Obs. Porozitatea rocii influenţează alterarea şi fisurarea rocii prin ciclurile
îngheţ/dezgheţ şi prin dizolvare.
37
• Indicele porilor (e) e=Vp/Vs 3.5.
• Gradul de compactare (C) este raportul între greutatea volumică a rocii în stare
uscată şi greutatea volumică a particulelor solide ale rocii C= γd/ γs Obs. C=1 sau
C=100% la rocile lipsite de porozitate, γd= γs • Permeabilitatea şi solubilitatea
Permeabilitatea este legată de dimensiunea porilor. Este un parametru ce descrie
volumul de fluid cu o vâscozitate dată, care poate trece printr-un mediu poros, în
anumite condiţii (diferenţă de presiune, diametrul porilor, presiune ridicată). Din
punct de vedere al permeabilităţii rocile pot fi: -permeabile (Ex. rocile
sedimentare neconsolidate- nisip, pietriş) -impermeabile (Ex. argilele (roci
sedimentare), rocile magmatice, şisturile (rocile metamorfice) • Omogenitatea
rocilor se referă la compoziţia chimică a rocilor: -roci omogene- au aceeaşi
compoziţie chimică în fiecare punct al rocii Ex. rocile sedimentare (calcare,
nisip, argile) -roci eterogene- au compoziţie chimică diferită (diferite minerale)
Ex. rocile magmatice- minerale felsice, minerale mafice Obs. Permeabilitatea şi
compoziţia chimică influenţează solubilitatea; se consideră roci insolubile cele
silicioase. • Duritatea este o sinteză a tuturor proprietăţilor fizice şi chimice
ale rocilor Rezistenţa la eroziune scade de la rocile magmatice, la cele
metamorfice, la cele sedimentare spre cele intens alterate. Obs. Prezenţa
muscovitului şi a feldspaţilor diminuează duritatea rocilor magmatice. Duritatea
(rezistenţa) rocilor sedimentare depinde de compoziţia chimică a cimentului
mineral, de procentul de carbonat de calciu conţinut de rocă (CaCO3), prezenţa
apei, porozitate:
38
3.6.
-gresiile cu ciment argilos au rezistenţe mai mici decât cele cu ciment cuarţitic
-un procent ridicat de carbonat de calciu (CaCO3) creşte rezistenţa rocii; procent
redus (CaCO3)- scade rezistenţa rocii -conţinutul ridicat de apă (gips-CaSO4·2H2O )
scade rezistenţa; absenţa apei (anhidrit- CaSO4)determină o creştere a rezistenţei.
Rocile metamorfice – rezistenţa la compresiune pe direcţie perpendiculară pe
şistozitate este mai mare decât rezistenţa la compresiune pe direcţie paralelă cu
şistozitatea (la argilele şistoase).
DETERMINAREA COMPOZIŢIEI GRANULOMETRICE Rocile sedimentare detritice necimentate

sunt frecvent întâlnite la suprafaţa scoarţei, constituind adesea teren de fundare.
Aceste roci sunt alcătuite din granule de forme şi dimensiuni variate, ceea ce
imprimă terenului caracteristici fizicomecanice diferite. Separarea granulelor în
funcţie de dimensiunea lor, se numeşte analiză granulometrică. Pentru determinarea
compoziţiei granulometrice se utilizează: - metoda cernerii - pe ciururi- pentru
granule cu Ø > 2,00 mm - pe seturi de site- pentru granule cu 0,05 mm <Ø< 2,00mm
Obs. Dimensiunile particulelor mari, sunt mai mici decât mărimea ochiurilor sitei
prin care trece granula -metoda sedimentării (cu areometru sau prin pipetare)-
pentru granule cu Ø <0,05 mm Obs. Dimensiunile particulelor fine, reprezintă
diametrul unei sfere de aceeaşi masă, care la sedimentarea în apă, cade cu aceeaşi
viteză ca şi granula - metoda combinată (cernere şi sedimentare)- pentru granule
combinate (cu granule ce au 0,05 mm <Ø şi altele cu Ø <0,05 mm). Particulele solide
care au dimensiunile cuprinse între două limite date, reprezintă o fracţiune
granulometrică (Tabel 3.1- Fracţiuni granulare, conform SR EN ISO 14688-1:2004).
39
Tabel 3.1 Fracţiuni ale pământului Subdiviziuni Simboluri Mărimea particulelor (mm)
>630 630>Ø>200
Blocuri mari Pământ foarte grosier Blocuri Bolovăniş Pietriş Pietriş mare Pietriş
mijlociu Pământ grosier Pietriş mic Nisip Nisip mare Nisip mijlociu Nisip fin Praf
Praf mare Pământ fin Praf mijlociu Praf fin Argilă
LBo Bo
Co Gr CGr MGr FGr Sa CSa MSa FSa Si CSi MSi FSi Cl
200>Ø>63 63>Ø>2,0 63>Ø>20 20>Ø>6,3 6,3>Ø>2,0 2,0>Ø>0,063 2,0>Ø>0,63 0,63>Ø>0,2

0,2>Ø>0,063 0,063>Ø>0,002 0,063>Ø>0,02 0,02>Ø>0,0063 0,0063>Ø>0,002 0,002 ≥ Ø
Metoda cernerii Se utilizesază un set de site suprapuse, aşezate în ordine

descrescătoare a ochiurilor (raportul dimensiunilor ochiurilor a două site
consecutive este 1,5÷ 2). Se analizează o probă uscată (mt= 100÷ 1000 g), care se
aşează pe sita superioară şi se cerne 10÷ 15 minute. Se cântăreşte materialul de pe
fiecare sită şi
40
din taler. Dacă prin însumarea acestor mase există o diferenţă mai mare de 1% faţă
de masa probei analizate (mt), determinarea se consideră eronată şi se reface. Se
calculează cantitatea procentuală de material rămas pe fiecare sită (m1%, m2%,...mi
%). Se calculează apoi cantitatea, exprimată procentual, de material cu particulele
mai mici sau egale cu d1, d2,...di. Cu valorile obţinute se construieşte curba
granulometrică a probei analizate. Obs. Dacă proba analizată prezintă o coeziune
cât de mică (datorită unei anumite cantităţi de liant), iar cantitatea de material
rămasă pe taler depăşeşte 10% din mt, analiza prin cernere se completează cu
sedimentare, proba se acoperă cu apă şi se adaugă 0,2 g carbonat de litiu. Metoda
prin sedimentare Analiza granulometrică prin sedimentare se bazează pe faptul că
viteza de sedimentare (depunere) a granulelor mari este mai mare decât a granulelor
mici. Se utilizează un areometrul (densimetru) care se introduce într-o suspensie
omegenizată, obţinută din proba cu dimensiunea particulelor Ø <0,05 mm şi apă. La
începutul determinării (momentul t0) areometrul va pătrunde până la o adâncime h0
mai mică, deoarece densitatea suspensiei este mare, fiind alcătuită din apă şi
particule de dimensiuni diferite. La momentul t1, particulele mai mari s-au
sedimentat, iar densitatea suspensiei a scăzut, astfel încât areometrul pătrunde
până la o adâncime h1> h0. Se determină densitatea suspensiei la diferite intervale
de timp, însă ţinând seama de vâscozitatea apei în funcţie de temperatură.
Prelucrarea rezultatelor Datele obţinute prin analizele granulometrice pot fi
reprezentate prin histograme, curbe granulometrice sau diagrame ternare şi permit
identificarea tipurilor de pământuri. -Histograma- pe abscisă- diametrele
particulelor, la scară logaritmică; pe ordonată- cotele procentuale ale
particulelor, între două limite de diametre -Curba granulometrică- pe abscisă-
diametrele particulelor, la scară logaritmică; pe ordonată- cotele procentuale ale
particulelor egale sau mai mici decât un anumit diametru Obs. Înclinarea curbei
granulometrice dă indicaţii privind uniformitatea granulelor unei probe
41
o curbă aproape verticală- granule cu dimensiuni apropiate, probă de pământ

uniformă o curbă aplatizată- granule cu dimensiuni diferite, probă neuniformă
Coeficientul de uniformitate (Cu) al probei este egal cu raportul dintre diametrul

corespunzător procentului de 60% şi 10% din masa totală a materialului, adică: Cu =
d60/ d10 3.7
În funcţie de mărimea coeficientului de neuniformitate Un, pământurile se clasifică

în următoarele categorii: Cu ≤ 5 pământuri foarte uniforme Cu = 5÷15 pământuri cu
uniformitate medie Cu ≥ 15 pământuri neuniforme pentru identificarea pământurilor
-Diagrame ternare- sunt necesare denumindu-le şi clasificându-le (Fig.3.1)
Fig 3.1. Diagramă ternară (conform SR EN ISO 14688-2:2005).

42
DETERMINAREA PRESIUNII GEOLOGICE
3.8. Ϭ gz =presiunea geologică hi= grosimea stratului i (m) γi= greutatea volumică
a rocii din stratul i (kN/m3) Teren monostratificat (Fig 3.2)
Fig.3.2 Presiunea geologică într-un teren monostratificat
Ϭgz1=h1 γ1 Teren stratificat (Fig.3.3) Stratul întâi: Ϭgz1=h1 γ1
Stratul al doilea: Ϭgz2= h1 γ1+ h2 γ2 Stratul al treilea: Ϭgz3= h1 γ1+ h2 γ2+ h3 γ3
43
Fig.3.3 Presiunea geologică într-un teren stratificat
1. PROBLEMǍ Fie un teren format din trei strate, pentru care se cunosc: -nisip ,
h1= -argilă, h2= m; γ1= kN/m3 m; γ2= kN/m3
-marnă, h3= m ; γ3= kN/m3 Determinaţi presiunea geologică la z= m adâncime
2. PROBLEMǍ Determinaţi compoziţia, procentul pentru fiecare din fracţiile

granulometrice şi denumirea rocii sedimentare neconsolidate analizate, folosind
diagrama lui Shepard (Fig.3.4) Masa probei analizate este m=100 g; proba conţine
nisip, silt şi argilă: nisip= g; silt = g; argilă= g
44
Fig. 3.4 Diagrama lui Shepard (diagramă ternară)
3. PROBLEMǍ Să se determine şi să se interpreteze curba granulometrică pentru o

rocă (m=100g) ce cuprinde: nisip grosier= g; nisip grosier= % nisip fin= g; nisip
fin= % praf = g; praf = % argilă= g; argilă= %
45
Geologie inginerească-Lucrarea 4- Hărţi geologice şi secţiuni
Lucrarea 4
HĂRŢI GEOLOGICE ŞI SECŢIUNI. ORIENTĂRII ÎN SPAŢIU A STRATELOR.
DETERMINAREA
HARTA TOPOGRAFICǍ Harta topografică este o reprezentare bidimensională a unor forme

tridimensionale, indică relieful (variaţiile topografice) şi numeroase elemente
comune hărţilor planimetrice (cursuri de apă, vegetaţie, drumuri, clădiri şi numele
locaţiilor specifice). Harta topografică este un instrument deosebit de util în
geologie şi în studiiile inginereşti. Scara hărţii stabileşte raportul prin care
orice mărime reală (din teren) trebuie redusă pentru a putea fi reprezentată într-
un plan. În cazul hărţilor topografice care modelează suprafaţa Pământului, scara
uzuală este 1:24000. Folosind această scară fracţionară înseamnă că o unitate
(centimetru, metru) de pe hartă, reprezintă 24000 de unităţi (aceleaşi: centimetru,
metru) la suprafaţa Pământului. Scara grafică (sau bara de scară), în metri, este
trecută de obicei în partea inferioară a hărţii topografice (Fig.4.1).
Fig.4.1 Scara grafică
Culorile şi simbolurile hărţii dau informaţii detailate. Diagrama simbolurilor

poate fi folosită pentru a identifica toate detaliile de pe harta topografică.
46
Liniile de contur (liniile de cotă) indică elevaţia sau cota. O linie de cotă
uneşte toate punctele de pe hartă care au aceeaşi cotă (în raport cu nivelul
mării). Intervalul dintre liniile de contur este diferenţa de cotă pe verticală
dintre două linii de contur învecinate. Trebuie calculată de la liniile de contur
index, care sunt desenate mai îngroşat şi mai accentuat faţă de celelalte linii de
contur şi sunt marcate cu valoarea cotei lor. Cota poate fi determinată în primul
rând prin referire la aceste linii de contur index. Obs. Toate liniile de contur
sunt multipli ai intervalului dintre liniile de contur.
CONSTRUCŢIA PROFILULUI TOPOGRAFIC În Fig.4.2 sunt reprezentate o hartă topografică

şi un profil realizat în lungul segmentului A-A’. Pentru construcţia profilului, pe
harta topografică s-a plasat o latură a unei foi de hârtie de-a lungul segmentului
A-A’. Pe marginea hârtiei s-au marcat punctele de intersecţie ale foii de hârtie cu
liniile de cotă. Elevaţiile fiecărei linii de cotă au fost notate în dreptul
punctelor corespunzătoare de pe marginea foii de hârtie. În continuare, marginea
foii a fost aşezată în partea de jos a liniei profilului, iar profilul a fost
realizat pas cu pas, marcând în dreapta ordonatei, elevaţia pentru fiecare punct.
În final, se marchează pe profil cu un punct negru fiecare punct determinat, la
cota corespunzătoare. Punctele negre s-au unit apoi pentru a completa profilul.
47
Fig.4.2 Hartă topografică şi profil
HARTA GEOLOGICĂ Este o hartă care arată distribuţia formaţiunilor geologice, ale
tipurilor de roci de la suprafaţa pământului, într-o anumită zonă. Indică
extinderea formaţiunilor la suprafaţa pământului şi conţine unele notaţii şi
simboluri care pot defini geometria maselor de roci.
48
Hata geologiă se construieşte prin reprezentarea elementelor orientării în spaţiu,

a formaţiunilor şi a contactelor dintre formaţiuni pe baza unei hărţi topografice
sau a unor aerofotograme. Aceste informaţii se bazează pe observaţiile realizate în
teren, în aflorimente din zona analizată. Contactele dintre formaţii apar ca linii,
iar formaţiunile propriu-zise sunt diferenţiate prin numeroase culori sau simboluri
(vezi Planşa 4.1 şi Planşa 4.2). Harta geologică poate astfel să indice şi
topografia (prin liniile de cotă pe care le conţine). Interpretarea hărţilor
geologice presupune cunoaşterea informaţiilor indicate şi capacitatea de-a
transpune aceste informaţii în secţiunea geologică transversală. Se corelează
datele de pe hărţi cu cele din coloanele litologice (Planşa 4.2).
SECŢIUNEA GEOLOGICĂ TRANSVERSALĂ
Secţiunea geologică transversală este o porţiune verticală prin Pământ. Arată modul
de aranjare al unităţilor de roci şi contactele lor. Este o diagramă în care
formaţiunile geologice şi alte informaţii geologice utile sunt indicate într-o
secţiune verticală, perpendiculară pe suprafaţa terenului. Poate arăta şi profilul
topografic, sau poate fi schematică. Formaţiunile geologice apar sub formă de
strate, dar frecvent apar în structuri mult mai complexe, care însă nu pot fi puse
în evidenţă prin secţiuni geologice transversale O secţiune geologică transversală
este construită pe un plan vertical. Secţiunea transversală este indicată pe harta
geologică respectivă printr-o linie. Notaţii precum direcţia şi sensul căderii,
contactul dintre formaţiuni, urmele planelor axiale, sunt elemente de bază pentru
realizarea secţiunii geologice . Înclinarea stratului şi simbolurile folosite pe
hartă pot fi folosite pentru estimarea înclinării stratelor în secţiune. În
secţiunea geologică din Fig. 4.3 sunt reprezentate variaţiile lăţimilor a trei
formaţiuni orizontale cu aceeaşi grosime, în funcţie de înclinarea suprafeţei
terenului: -dacă panta este redusă, lăţimea aflorimentului este mai mare decât
grosimea formaţiunii- Ex.formaţiunea argiloasă (portocalie- în Fig.4.3)
49
-dacă panta este abruptă, lăţimea aflorimentului este mai mică decât grosimea
formaţiunii – Ex.formaţiunile din gresii şi calcare (bej şi maro- în Fig.4.3) În
secţiunea geologică din Fig.4.3 B, formaţiunile sunt înclinate cu 300, grosimea
fiecărei formaţiuni este indicată în secţiune , iar lăţimea fiecărei formaţiuni
apare pe harta geologică. În secţiunea geologică din Fig.4.3 C formaţiunile sunt
verticale, deci sunt înclinate cu 900. În această situaţie, grosimea reală a
formaţiunii este aceeaşi cu lăţimea aflorimentului. Obs. Lăţimea aflorimentului pe
o hartă geologică nu este neapărat aceeaşi cu grosimea reală a formaţiunii ce apare
în secţiunea geologică.
BLOC DIAGRAMELE Bloc diagrama este o combinaţie a reprezentărilor prezentate

anterior. Este o reprezentare tridimensională, în perspectivă, în care sunt
combinate informaţiile reprezentate pe hărţile şi în secţiunile geologice. Obs. Pe
unele hărţi, bloc diagrame sau secţiuni, vârsta relativă a stratelor sedimentare
este notată prin cifre arabe. Ex. Dacă patru formaţiuni sunt reprezentate pe hartă
sau în bloc diagramă, formaţiunea cea mai veche este notată cu “1”, iar cea mai
nouă cu “4” a) Strate orizontale secţionate de o reţea de ape curgătoare (numerele
se referă la vârsta relativă a formaţiunilor) (Fig.4.4 A). b) Strate înclinate –
stratele cele mai vechi (1,2 şi 3), stratele cele mai tinere (5 şi 6), vârful V-
ului este în direcţia sensului căderii (Fig.4.4 B) c) trei strate sedimentare
verticale – vârsta relativă nu poate fi determinată pe baza informaţiilor indicate
în bloc diagramă sau pe hartă. (Fig.4.4 C)
50
Fig.4.3 Secţiune transversală şi hartă geologică cuprinzând trei formaţiuni

sedimentare indicând relaţia între grosimea reală a fiecărei formaţiuni şi lăţimea
aflorimentului; A- strate orizontale ; B- strate înclinate; C- strate verticale
51
Fig. 4.4 Bloc diagrame şi hărţi ce indică relaţiile dintre topografie şi

aflorimente A- strate orizontale ; B- strate înclinate; C- strate verticale.
Aranjarea rocilor la suprafaţa Pământului presupune existenţa unui sistem de
apreciere a orientării, sau dispunere a rocilor. Pentru determinarea orientării în
spaţiu a stratelor se stabilesc, direcţia stratului şi sensul căderii lui.(Fig.
4.5)
52
Fig.4.5 Ilustratrea schematică a planului de stratificaţie, a direcţiei şi sensului

căderii unui strat. Direcţia stratului este orizontala ce se formează la
intersecţia dintre planul orizontal şi planul de stratificaţie al unui strat
înclinat, falie, fractură sau altă suprafaţă înclinată. În mod obişnuit direcţia
stratului se raportează la direcţia nordului. Obs. Direcţia este exprimată sub
forma: “nord n0 est” sau“nord n0 vest” Înclinarea stratului este unghiul dintre
planul orizontal şi planul de stratificaţie, falie, sau fractură. Sensul căderii
stratului este măsurat totdeauna perpendicular pe direcţia stratului. Pe un plan
înclinat, un curs subţire de apă curge totdeauna de-a lungul unei linii paralele cu
sensul căderii (de la cota mai mare spre cota mai mică). Obs. Deoarece direcţia
stratului este perpendiculară pe sensul căderii, direcţia poate fi determinată prin
raportare la sensul de curgere al apei. Direcţia de curgere a apei este tocmai
sensul de cădere şi se exprimă împreună cu înclinarea (Ex. 360 est). Direcţia şi
sensul căderii sunt indicate pe hărţi prin intermediul simbolurilor. (ca cele
ilustrate în Fig.4.6) - linia lungă reprezintă direcţia
53
- linia scurtă reprezintă sensul căderii şi se desenează totdeauna perpendiculară

pe linia ce reprezintă direcţia -cifra ce însoţeşte sensul căderii indică
înclinarea stratului în grade
a)
b)
Fig.4.6 a) Direcţia este nord-est şi sensul căderii stratului este de 300; b)

Direcţia este nord-vest şi sensul căderii stratului este de 600. APLICAŢII 1.
PROBLEMĂ DE CONTUR Trasaţi toate liniile de contur pe hartă (trasaţi liniile de
cotă). Folosiţi un interval de contur de 10 metri şi desenaţi conturul doar pentru
liniile având elevaţia din 10 în 10 metri. (ex. 90 metri, 100 metri, etc.) Fig. 4.7
Fig.4.7 Problemă de trasare al liniilor de cotă folosind un interval de contur de

zece metri
54
2.PROBLEMA TRASĂRII UNUI PROFIL TOPOGRAFIC Construiţi profilul topografic pe linia

A-A’ de pe harta geologică (Fig.4.8)
Fig.4.8 Problema trasării unui profil topografic pe o hartă geologică 2.

DETERMINAREA DIRECŢIEI ŞI A SENSULUI CĂDERII unui nivel reper (strat înclinat),
folosind trei foraje care intersectează acelaşi nivel (strat) reper şi o hartă
topografică la scara 1:1000 sau 1:2000 pe care sunt poziţionate cele trei foraje.
Forajul -1 cota absolută terenului cota relativă nivelului reper cota absolută
nivelului reper a 540,00 m a -5,00m a 535,00 m Forajul- 2 542,00 m Forajul- 3
543,00 m
- 4,00 m
-3,00m
538,00 m
540,00 m
55
Fig.4.9 Hartă topografică ce cuprinde poziţionarea forajelor, direcţia stratului şi

sensul căderii stratului
56
Planşa 4.1 – Simboluri ale hărţilor geologice
57
Planşa 4.2 – Coloana litologică- este o coloană stratigrafică
58
Geologie inginerească-Lucrarea 5-Geologie structurală. Vârsta relativă a rocilor.
Lucrarea 5
GEOLOGIE STRUCTURALĂ. VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR.

Pentru a defini, descrie şi interpreta structurile geologice tridimensionale (cum
sunt cutele, faliile si discordanţele) se pot folosi bloc diagrame tridimensionale,
hărţi geologice şi secţiuni transversale. Geologia structurală se ocupă cu studiul
modului în care rocile sau sedimentele sunt aranjate iniţial şi deformate ulterior,
la suprafaţa pământului. Deformarea rocilor sau a sedimentelor se datorează stress-
ului (forţă aplicată). Astfel, numeroase dintre structurile geologice implică
descifrarea relaţiilor dintre cauză şi efect. Geologii înregistrează aceste
informaţii bidimensional pe hărţi geologice, apoi este dedusă dispunerea
tridimensională a rocilor sau a sedimentelor. În mod obişnuit rocile se împart în
unităţi, care pot fi pot fi identificate şi trasate pe harta unei zone. Astfel,
unităţile ce se reprezintă pe hărţi se numesc formaţiuni, ce pot fi împărţite în
membri. Limitele dintre formaţiuni şi membri sunt denumite contacte. TIPURI DE
STRUCTURI Numeroase tipuri de structuri geologice (cum sunt discordanţele, cutele
şi faliile) trebuie să fie localizate, observate şi interpretate. • Discordanţe pot
fi de trei tipuri (Fig.5.1 ):
Fig.5.1 Discordanţe -paralele - sunt discordanţe între strate paralele, deşi

discordanţa poate fi o suprafaţă foarte neregulată - unghiulare - sunt discordanţe
între două seturi de strate care nu sunt paralele
59
- nonconforme- sunt discordanţe între roci sedimentare (sau sedimente) şi roci care
nu sunt sedimentare Faliile sunt fracturi în lungul cărora au loc deplasări ale
celor două compartimente separate de planul faliei. Faliile sunt în general de două
tipuri (Fig.5.2): - cele care au o mişcare relativă pe verticală -falii normale-
atunci când compartimentul de sus a coborât gravitaţional - falii inverse- atunci
când blocul de sus a urcat -cele care au o mişcare relativă pe laterală - falii
laterale sau decroşări
Fig.5.2 - Falii
Cutele- în Fig.5.3 sunt ilustrate două tipuri fundamentale
-Anticlinalele sunt cute (concave) care au rocile mai vechi în mijloc (în centru)
-Sinclinalele sunt cute (convexe) ce au rocile mai noi în mijloc (în centru)
Fig.5.3 Cute
60
Înclinarea cutei este unghiul pe care-l face axa cutei cu planul orizontal.
Direcţia în care înclină cutele este direcţia (măsurată cu busola geologică) spre
care axa înclină în jos. Raportat la planul axial, cutele au două părţi sau
flancuri. O excepţie o constituie cutele monoclinale, care au strate uşor înclinate
în acelaşi sens. • Domurile sau bazinele sunt structuri largi, circulare sau
subcirculare formate atunci când stratele sunt deformate în sus (domuri) sau în jos
(bazine). Stratele mai vechi sunt în centru la domuri, respectiv cele mai noi sunt
în centru la bazine.
VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR

În mod obişnuit geologii examinează expunerea bidimensională a rocilor şi
sedimentelor, la suprafaţa pământului în secţiuni verticale de pe marginea
drumurilor, a căilor ferate, ale văilor şi defileelor Sunt două principii de bază
pentru determinarea relaţiilor de vârstă relativă în rocile sedimentare: Pricipiul
orizontalităţii iniţiale şi Principiul superpoziţiei. Acestor două principii de
bază li se alătură şi altele folosite în mod frecvent de către geologi. Pricipiul
orizontalităţii iniţiale Stratele de roci sedimentare, s-au depus iniţial ca strate
relativ orizontale. Stratele care nu-şi păstrează dispunerea orizontală iniţială s-
au deplasat datorită mişcărilor scoarţei terestre. Principiul continuităţii
laterale Stratele de roci sedimentare sau curgerile de lave se extind lateral în
toate direcţiile înainte de-a se îngusta sau de a atinge marginile bazinului de
sedimentare. Principiul superpoziţiei În orice secvenţă nederanjată de strate,
stratul mai vechi este în partea de jos a secvenţei, iar stratul mai nou este în
partea de sus a secvenţei. Principiul incluziunii Orice fragment dintr-o rocă
preexistentă ce este incorporat într-un sediment sau rocă, este mai veche decât
sedimentul sau roca ce-l conţine. Astfel clastele se referă la incluziuni, iar masa
rocii în care sunt prinse clastele se numeşte matrice sau masă fundamentală.
Astfel, incluziunea este mai veche decât matricea.
61
Principiul discordanţelor Discordanţele sunt suprafeţe ce reprezintă întreruperi în

succesiunea geologică, prin nedepunerea sedimentelor într-o anumită perioadă de
timp, sau prin erodarea lor. Principiul secţionării Orice element care secţionează
un corp de sedimente sau roci este mai nou decât corpul secţionat.
VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR SEDIMENTARE
Rocile sedimentare sunt rezultatul depunerilor de sedimente la suprafaţa

pământului, strat cu strat. 1. strate orizontale Fig 5.4 (o ilustrare simplă a
principiului superpoziţiei) 2. strate cutate Fig.5.5 (rocile au fost deformate prin
cutare). Dacă o serie de strate sunt cutate, cutarea este mai recentă decât rocile
afectate de cutare. 3. Un strat sedimentar ce acoperă cu o discordanţă unghiulară
alte roci, este mai recent decât acele roci Fig.5.6 4. Dacă o serie de strate sunt
cutate sub formă de anticlinal, formaţiunile mai vechi sunt în centrul cutei Fig
5.7 5. Dacă o serie de strate sunt cutate sub formă de sinclinal, formaţiunile mai
noi sunt în centrul cutei (stratele s-au depus după cutare) Fig.5.8 6. Rocile
sedimentare sunt mai tinere faţă de rocile din care provin Fig.5.9.
Fig.5.4 Stratul A este cel mai vechi Stratul D este cel mai nou
Fig.5.5 Cutarea şi eroziunea au avut loc după depunerea stratului E 62

Fig.5.6 A este cel mai vechi. Formaţiunea E este cea mai nouă. Înclinarea stratelor
şi eroziunea au avut loc după D şi înainte de E
Fig. 5.7 Formaţiunea A este cea mai veche, iar F este cea mai nouă. Cutarea şi
eroziunea au avut loc după D şi înainte de E
Fig.5.8 Formaţiunea A este cea mai veche. Fig.5.8 Formaţiunea A este cea
Formaţiunea G este cea mai tânără mai veche. Formaţiunea B este cea Cutarea şi
eroziunea au avut loc după E mai nouă. Eroziunea a avut loc dar înainte de F. după
A, dar înainte de B.
VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR MAGMATICE Rocile magmatice sunt rezultatul răcirii şi

consolidării magmelor Se pot forma în interiorul scoarţei spre suprafaţa
pământului, dând naştere curgerilor de lave sau strate de cenuşă vulcanică. Un corp
intruziv este mai tânăr decât roca în cadrul căreia se formează (roca
preexistentă). O rocă extruzivă cum sunt curgerile de lavă este mai tânără decât
rocile de dedesubt peste care curge, dar mai veche decât rocile de deasupra, ce o
acoperă. 1. Dacă un corp magmatic intersectează altă rocă, roca magmatică este cea
mai nouă. Fig.5.10
63
2. Dacă un corp magmatic conţine incluziuni (fragmente netopite) dintr-o altă rocă,
roca magmatică este cea mai tânără. Roca magmatică intruzivă va determina un
contact metamorfic în lungul limitei cu roci mai vechi Fig.5.11 3. Curgerile de
lavă realizează contacte metamorfice cu rocile mai vechi, în partea lor bazală.
Fig.5.10 Granitul B este mai tânăr decât roca preexistentă A.
Fig.5.11 Granitul B este mai tânăr decât roca preexistentă A.
VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR METAMORFICE Rocile metamorfice se formează la adâncime în

interiorul pământului prin recristalizarea rocilor preexistente. 1. Rocile
metamorfice sunt mai vechi decât rocile magmatice care le străpung. Sunt mai vechi
şi decât stratele de roci sedimentare ce s-au depus deasupra lor Fig.5.12.
Fig.5.12 Şistul A este mai vechi decât granitul B. Granitul B este mai vechi decât
formaţiunea 64
VÂRSTA RELATIVĂ A FALIILOR Faliile sunt fracturi în lungul cărora rocile au fost
deplasate. 1. Dacă rocile sunt faliate, faliile s-au format după depunerea celor
mai noi roci care au fost afectate de falie Fig.5.13
Fig.5.13 Formaţiunea A este cea mai veche. Formaţiunea E este cea mai tânără. Falia
D este mai tânără decât C, dar mai veche decât E.
REGULI PENTRU INTERPRETAREA HĂRŢILOR GEOLOGICE 1. Contactele dintre stratele

orizontale sunt paralele cu liniile de cotă. 2. Anticlinalele au stratele cele mai
vechi strate în centru. 3. Sinclinalele au cele mai noi strate în centru. 4.
Anticlinalele converg spre închiderea structurii. 5. Sinclinalele converg spre
deschiderea structurii. 6. Contactele stratelor orizontale sau ale stratelor care
au o înclinare mai mică decât a văilor, este în formă de „V” în susul văii. 7.
Contactele stratelor care au înclinarea mai mare decât a văilor este în formă de
„V” în josul văii. 8. La stratele verticale nu se poate aplica legea lui „V”.
65
9. Compartimentele ridicate decât cele coborâte.
ale faliilor tind să fie erodate mai accentuat
10. Contactele se deplasează mai în jos datorită eroziunilor. 11. Inclinarea unui
strat poate fi văzută în adevărată mărime în secţiune doar dacă secţiunea este
perpendiculară pe falie sau pe direcţia stratului.
APLICAŢII 1. VÂRSTA RELATIVĂ A ROCILOR Referindu-vă la secţiunea geologică

verticală din Fig. 5.14, determinaţi vârsta relativă a corpurilor şi ale
elementelor geologice ce le afectează îndicaţi vârsta lor relativă plasând literele
în spaţiile libere din dreapta figurii de la cele mai vechi ( în partea de jos)
spre cele mai noi ( în partea de sus). Indicaţi toate zonele unde poate apare
contact metamorfic.
Fig 5.14 Secţiune geologică ilustrând vârsta relativă a rocilor
66
Eon
Eră
Perioada (simboluri pe harta geologică)
Epoca
Vârsta aproximativă (în milioane ani)
Recent Cuaternar (Q) Cenozoic (Vârsta mamiferelor) Terţiar (T) Pleistocen Pliocen
Miocen
Neogen Paleogen
1,6 24
Oligocen Eocen Paleocen Late
65
Cretacic (C)
Early Târziu
144
Mezozoic (Vârsta dinozaurilor)
Jurasic (J)
Mediu Timpuriu Târziu 213
Fanerozoic: Eonul vieţii vizibile
Triasic (Tr)
Permian (P)
Timpuriu Târziu
286
Carbonifer (Cb)
Timpuriu Târziu
360
Devonian (D)
Paleozoic trilobiţilor)
(Vârsta
Silurian (S)
Ordovician (O)
Cambrian (Cmb)
Mediu Timpuriu 590 4500+
Precambrian (PC)
67
Geologie inginerească-Lucrarea 6-Apa în pământ
Lucrarea 6
APA ÎN PĂMÂNT
Apa din pământ se poate deplasa lateral prin sol şi roci permeabile, din zonele cu
cotă ridicată spre cele cu cotă scăzută, din zone cu infiltraţii abundente spre
zone uscate, sau dinspre zone în care apa subterană este puţin folosită, spre zone
în care este folosită intens. Debitul, mişcarea şi chimismul apelor sunt strâns
legate de capacitatea diferitelor roci sau soluri de-a absorbi şi de-a transmite
apa. Aceste proprietăţi sunt descrise ca parametri ai porozităţii şi ai
permeabilităţii. ELEMENTELE APELOR SUBTERANE Când au loc precipitaţii, apele se
infiltrează gravitaţional până la o rocă impermeabilă sau până ce solul este
saturat cu apă şi apa începe să se acumuleze deasupra. Imediat deasupra rocilor
impermeabile este o zonă cu roci sau sol saturate, în care apa ocupă toţi porii,
această zonă denumindu-se zona freatică sau zona de saturaţie (Fig.6.1)
Fig.6.1 Denumirea apelor subterane.

68
Deasupra acestei zone, rocile sau solul au porii parţial umpluţi cu apă, parţial cu
aer: este zona vadoasă sau zona de aeraţie. Obs. Apa din pori situată în apropirea
suprafeţei pământului este denumită apă subterană. Astfel, pânza freatică este doar
apa din zona de saturaţie, sau din zona freatică (Fig. 6.1). Se deosebeşte de
umiditatea solului care reprezintă apa cuprinsă în porii mici ai solurilor
nesaturate din zona vadoasă. Precipitaţiile constituie principala sursă a apelor
subterane. Pânza freatică este definită ca partea superioară a zonei de saturaţie,
unde zona de saturaţie nu este acoperită de roci impermeabile. Obs. Pânza freatică
nu este totdeauna aproape de suprafaţa terenului. Dacă apa subterană alimentează
cursul de apă de suprafaţă sau cursul de apă de suprafaţă alimentează apa
subterană, depinde de geologia şi de clima zonei respective. Nivelul apei în cursul
de apă de suprafaţă este funcţie de nivelul la care se găseşte pânza freatică (Fig.
6.2): -în perioadele uscate, debitul este scăzut, fiind aprovizionat în întregime
de către apa subterană (dacă pânza freatică este prea jos, cursul de apă seacă)
Fig.6.2 a) -în timpul precipitaţiilor, debitul creşte alimentând şi apele subterane
Fig.6.2 b) Obs. Si adâncimea pânzei freatice variază. Nivelul pânzei freatice este
ridicat atunci când este alimentată cu o cantitatea mare de apă. În anotimpurile
secetoase, alimentarea cu apă scade, iar nivelul pânzei freatice scade şi el.
Procesul de infiltrare şi de migrare a apei prin care apa subterană este schimbată
se numeşte reîncărcare.
69
Fig.6.2 Modificarea debitului de apă într-un curs de apă de suprafaţă; a) perioade

uscate-alimentarea cursului de apă de către pânza freatică; b) perioade
ploioasealimentarea pânzei freatice de către cursul de apă de suprafaţă
POROZITATEA ŞI PERMEABILITATEA Din punct de vedere al porozităţii şi

permeabilităţii rocile şi solurile variază foarte mult. Porozitatea reprezintă
procentul de pori dintr-o rocă sau goluri dintre granulele minerale. Obs. Porii pot
fi ocupaţi de gaz, lichid sau o combinaţie a celor două. Permeabilitatea este o
măsură a capacităţii rocilor de-a permite trecerea fluidelor prin ele. Este strâns
legată de porozitatea deschisă (comunicarea dintre pori sau golurile rocii). Atât
porozitatea cât şi permeabilitatea sunt influenţate de : forma granulelor minerale
(sau a fragmentelor de roci) în cadrul rocii dimensiunea granulelor minerale modul
în care sunt legate granulele între ele (tipul legăturilor dintre granule)
70
Ex. Rocile magmatice au şi porozitate redusă şi permeabilitate scăzută (dacă n-au

fost afectate de dezagregare sau nu sunt fisurate). Rocile sedimentare bine
rotunjite, şi bine sortate (cu granule echidimensionale de aproximativ aceeaşi
mărime), de exemplu nisipurile necimentate, pot avea atât porozitate cât şi
permeabilitate ridicată. Materialele ce conţin o mare varietate de dimensiuni ale
granulelor, cele mici umplând golurile dintre granulele mari, reduc porozitatea,
dar permeabilitatea poate rămâne ridicată. O rocă ale cărei granule minerale sunt
plate sau uşor colţuroase şi are aceste granule aranjate astfel încât porozitatea
este ridicată însă porii sunt în slabă legătură unii cu alţii, permeabilitatea
acestei roci este redusă, mai ales pe direcţie perpendiculară pe granule
(caracteristică argilelor). O rocă ce reţine şi transmite suficientă apă pentru a
fi considerată o sursă de apă, se numeşte acvifer (este o rocă permeabilă şi
poroasă). Un strat semipermeabil este o rocă în care permeabilitatea este scăzută
şi curgerea apei este mult încetinită, nefiind o sursă de apă. Un strat impermeabil
este o rocă ce realizează practic o barieră în curgerea apei. Obs. Argilele sunt în
mod obişnuit impermeabile sau semipermeabile. Când un acvifer este acoperit numai
de un strat permeabil şi de sol, este descris ca un strat acvifer cu nivel liber
(apa nu se află sub presiune) (Fig.6.3). Într-un foraj executat într-un strat
acvifer liber, apa urcă în foraj la acelaşi nivel ca şi apa pânzei freatice din
rocile învecinate.
Fig.6.3 Un sistem de acvifer cu nivel liber.

71
Un acvifer captiv este un strat acoperit de un strat impermeabil sau semipermeabil

(Fig.6.4). Deoarece mişcarea verticală a apei este redusă, apa este captivă, sub
presiune rocilor acoperitoare, sau ca o consecinţă a schimbărilor laterale ale
nivelului acviferului.
Fig.6.4 Acvifer captiv şi pânză freatică Dacă un foraj este realizat într-un strat
acvifer cu nivel liber, apa poate ieşi la suprafaţă sub propria presiune, presiunea
hidrostatică. Acesta este un sistem artezian. În cazul stratului acvifer cu nivel
liber, în afară de cunoaşterea nivelului pânzei freatice, geologii urmăresc
stabilirea nivelului hidrostatic (Fig. 6.5), nivelul la care presiunea apei poate
împinge apa în sus, dacă aceasta este sub presiune.
Fig.6.5 Apa într-un acvifer captiv, între strate impermeabile. Nivelul hidrostatic.
72
Acolo unde rocile sunt saturate, acest nivel poate fi mai ridicat decât partea
superioară a stratului acvifer cu nivel liber şi poate fi deasupra terenului. Cănd
apa trebuie pompată dintr-un strat acvifer sub presiune, rezultatul este o coborâre
a pânzei freatice în imediata apropiere a forajului, formându-se aşa numitul con de
depresiune (Fig 6.6).
Fig.6.6 Con de depresiune format în apropierea forajului, într-un strat acvifer sub
presiune
CALITATEA APEI
Multe dintre apele din şi de pe continent nu sunt potabile propriu-zis. Chiar şi

apa de ploaie, nu este pură, conţine numeroase tipuri de chimicale dizolvate în ea,
mai ales în zonele industrializate, cu numeroşi poluanţi atmosferici. Odată ajunsă
pe sol, apa de ploaie îmbogeşte terenul, reacţionează cu solul, cu rocile, şi cu
resturile organice, dizolvând şi mai multe elemente chimice, fără să luăm în
considerare poluarea generată de oameni. Calitatea apei poate fi definită în multe
moduri: -O definire frecventă este cea care exprimă conţinutul de substanţe chimice
dizolvate ca părţi pe milion (ppm) sau pentru substanţele foarte diluate, părţi pe
bilion (ppb).
73
-Altă definiţie exprimă calitatea apei prin totalitatea solidelor dizolvate (TSD),
ca sumă a concentraţiilor tuturor elementelor chimice dizolvate în apă. Obs. Dacă
principala substanţă dizolvată este calcitul dintr-un calcar acvifer, apa poate
avea un gust plăcut şi este potabilă pentru un conţinut de peste 1,000ppm TSD Dacă
substanţele dizolvate sunt fierul sau sulful, chiar şi numai câteva părţi pe milion
pot fi suficiente pentru a da apei un gust rău. Numeroase elemente chimice
sintetice, ce au ajuns în apă prin manipularea inadecvată a deşeurilor, sunt toxice
chiar şi pentru o concentraţie de 1 ppb sau mai puţin. Apa dură conţine procente
ridicate de calciu şi magneziu dizolvate în ea. POLUAREA APELOR SUBTERANE Sunt
numeroase surse de poluare ale apelor subterane: -poluanţii aerului pot reacţiona
cu apa sau pot să fie dizolvaţi în apa de ploaie (gazele de eşapament sulfuroase
reacţionează cu oxigenul şi cu vaporii de apă şi formează acidul sulfuric; metalele
volatile, cum este plumbul şi mercurul pot ajunge din aer prin ploaie, în apele
subterane). - canalizarea – deversarea deşeurilor este o problemă importantă
(deşeurile pot intra în contact cu apa subterană, înainte de-a fi descompuse,
contaminând apa ) -haldele şi depozitele de deşeuri sunt posibile surse ale
poluării apelor subterane (dacă sunt acoperite de sol sau roci permeabile,
deşeurile sub formă lichidă se pot deplasa spre apele subterane) -sarea aplicată
iarna pe drumuri, este spălată de ploaie amestecându-se cu apa de ploaie şi
pătrunde în sol - ierbicidele şi pesticidele folosită în agricultură se dizolvă şi
se infiltrează, probabil până la pânza freatică - scurgerile de petrol Obs. Odată
poluate, apele subterane sunt dificil de detectat şi chiar de curăţat.
74
Geologie inginerească- Bibliografie
BIBLIOGRAFIE
1. Anastasiu N.,1988- Petrologie sedimentară. Editura Tehnică, Bucureşti. 2.
Anastasiu N., Mutihac V., Grigorescu D., Popescu Gh.C., 1998- Dicţionar de
geologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 3. Balog A.-A., 2010-
Geologie inginerească, Editura U.T.Press, Cluj-Napoca 4. Băncilă I., Florea M.N.,
Fota D., Lazăr L.F., Mocanu Gh., Georgescu M., 1980- Geologie inginerească vol. I,
Editura Tehnică, Bucureşti. 5. Băncilă I., Florea M.N., Fota D., Georgescu M.,1981-
Geologie inginerească, vol.II., Editura Tehnică, Bucureşti. 6. Clichici O., Stoici
S., 1986- Cercetarea geologică a substanţelor minerale solide, Editura Tehnică,
Bucureşti. 7. Georgescu D., Marinescu C., Benea St., 1971- Determinarea
caracteristicilor mecanice ale rocilor, Editura Tehnică, Bucureşti. 8. Grasu C-tin,
1986- Geologie structurală şi elemente de cartografie geologică, Universitatea
“Al.I.Cuza”, Rotaprint, Iaşi 9. Grindan T., 1983- Petrologia-Ştiintă a rocilor,
Editura Albatros, Bucureşti. 10. Mureşan I., 1976- Geologie tehnică, Universitatea
“Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie-Geografie, Cluj-Napoca. 11.
Mureşan I., Ghergari L., Bedelean I., 1986- Determinator de minerale, vol.I-II,
Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie-Geografie şi Geologie, Cluj-
Napoca. 12. Mureşanu F.,2001- Geotehnică,Editura U.T.Pres, Cluj-Napoca 13. Muşat
V., Botu N., 1999- Geologie, Editura “Gh. Asachi”, Iaşi. 14. Naum T, Grigore M.,
1974- Geomorfologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 15. Pauliuc S.,
Dinu C., 1985-Geologie structurală, Editura Tehnică, Bucureşti. 16. Pârvu G., 1983-
Minerale şi roci, Editura Sţiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti. 17. Pârvu G.,
Mocanu Gh., Hibomvschi C., Grecescu A., 1977- Roci utile din România, Editura
Tehnică, Bucureşti. 18. Petrescu I., 1978- Pământul-O biografie geologică, Editura
Albatros, Bucuresti. 19. Petrulian N., 1973- Zăcăminte de minerale utile, Editura
Tehnică, Bucureşti,. 20. Popa A., Roman F., Fosti V., Tripa I. Fetea L., Muresanu
F., 1992- Geotehnică-Lucrări de laborator, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
Facultatea de Construcţii, Cluj-Napoca. 21. Popa A., Suciu A-A ,2002- Geologie,
îndrumător pentru lucrări de laborator, U.T.Press, ClujNapoca. 22. Răcătăianu C.P.,
Benea M., Koch R., Peter A., Brandlein P., 2007- Romanian Natural Building Stones,
Geology, Rock types, Quarries, Companies and products vol.I, Transylvania Region,
Erlangen. 23. Rădulescu D., 1981- Petrologie magmatică şi metamorfică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,. 24. Stamatiu M., 1962- Mecanica rocilor,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 25. SR EN ISO 14688-1:2004. Cercetări
şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea pământurilor. Identificarea
şi clasificarea pământurilor. Partea 1: Identificare şi descriere. 26. SR EN ISO
14688-2:2005. Cercetări şi încercări geotehnice. Identificarea şi clasificarea
pământurilor. Identificarea şi clasificarea pământurilor. Partea 2: Principii
pentru o clasificare 27. SR EN ISO 14689-1:2004 Cercetări şi încercări geotehnice.
Identificarea şi clasificarea rocilor. Identificarea şi clasificarea rocilor.
Partea 1: Identificare şi descriere.
75

Geologie Inginereasca

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Geologie Inginereasca

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anca-Andreea BALOG

U.T. PRESS Cluj-Napoca, 2011

Director: Prof.dr.ing. Daniela Manea Consilier editorial: Ing. Călin D. Câmpean

Coperta discului: ing. Călin Câmpean

Copyright © 2011 Editura U.T.PRESS Reproducerea integrală sau parţială a textului

PROPRIETĂŢILE MINERALELOR ŞI IDENTIFICAREA LOR. ROCI ŞI PROCESE MAGMATICE,

pag. 1 pag. 20 pag. 37 pag. 46 pag. 59 pag. 68 pag. 75

PROPRIETĂŢILE MINERALELOR ŞI IDENTIFICAREA LOR

Mineralele se combină şi formează roci, iar cunoaşterea mineralelor comune şi a

cristalelor, asociaţiile de cristale, transparenţa, culoarea, urma, luciul,

Habitusul reprezintă dezvoltarea relativă în spaţiu a cristalelor (pe cele trei

Transparenţa este proprietatea mineralelor de-a permite trecerea razelor luminoase

Luciul este modul (calitatea şi intensitatea) în care suprafaţa mineralului

Tabel 1.2 APATIT

-cristale prismatice cu 8 feţe , frecvent mase granulare -este mineralul

-nemetalic; sticlos spre perlat; incolor, alb, cenuşiu, verzui, gălbui-maroniu,

-în mod obişnuit este un mineral metamorfic

-nemetalic; sticlos; transparent până la translucid; incolor, alb, cenuşiu, galben,

-metalic (în forma cunoscută sub denumirea de specularit şi în cristale);

Duritate =5-6; aparent poate fi mică, 1

ORTOZǍ (Feldspat -K)

-striaţiile maclelor sunt frecvente pe suprafeţele clivajului bazal -metalic

-frecvent nemetalic; unele varietăţi submetalic, frecvent răşinos; galben, galben0

Mineral;compoziţia chimică; luciu; culoare; clivaj; urmă; GS; habitus; structura

ROCI ŞI PROCESE MAGMATICE, METAMORFICE ŞI SEDIMENTARE

2.1.1.ROCI SEDIMENTARE CLASTICE Majoritatea rocilor sedimentare sunt clastice,

-precipitarea calcitului (CaCO3) ca rocă solidă (sub formă de calcar de precipitare

2.2. ROCI METAMORFICE Termenul “metamorfic” înseamnă cu formă schimbată. Rocile

Obs. Conţinutul mineralogic al rocilor metamorfice este determinat de compoziţia

CLASIFICAREA ROCILOR METAMORFICE Rocile metamorfice obişnuite pot fi clasificate ca

grosiere macroscopic, majoritatea mineralelor sunt micacee deseori cu porfiroblaste

şist cu granaţi şist cu staurolit şist cu silimanit şist amfibolitic

grosiere, în bună Gnaise parte minerale nemicacee

Bine dezvoltate benzile colorate (alternând benzile din minerale diferite)

Rocile nefoioase pot fi calificate cu termeni mineralogici (Ex. marmură cu grafit)

Bazalt sau gabbrou

roci verzi amfibolit

marmură/marmură alcătuită din granule de calcit dolomitică Skarn alcătuite din

Cărbune bituminos Antracite

CLASIFICAREA ROCILOR MAGMATICE Rocile magmatice se clasifică în funcţie de trei

Fig.2.1 Rezistente chimice acţiunilor Cuarţ Muscovit Feldspat Potasic

Plagioclazi Piroxeni Mai puţin rezistente acţiunilor chimice Olivine (bogate în

-rocile se formează cristalizare în adâncime

<5% cuarţ; plagioclazi> feldspat potasic;15-40% minerale feromagnesiene; culoarea

Fără cuarţ; plagioclazi≈50%, fără feldspaţi potasici; 40% minerale fero-magnesiene;

Cuprind piroclaste neconsolidate (fragmente): -cenuşă vulcanică (piroclaste< 2 mm)

Analiza macroscopică şi microscopică a rocilor este de-o importanţă fundamentală

• Porozitatea (n) se exprimă în procente (%) n= Vp / V V=Vp+Vs 3.3. 3.4.

• Indicele porilor (e) e=Vp/Vs 3.5.

DETERMINAREA COMPOZIŢIEI GRANULOMETRICE Rocile sedimentare detritice necimentate

Co Gr CGr MGr FGr Sa CSa MSa FSa Si CSi MSi FSi Cl

200>Ø>63 63>Ø>2,0 63>Ø>20 20>Ø>6,3 6,3>Ø>2,0 2,0>Ø>0,063 2,0>Ø>0,63 0,63>Ø>0,2

Metoda cernerii Se utilizesază un set de site suprapuse, aşezate în ordine

o curbă aproape verticală- granule cu dimensiuni apropiate, probă de pământ

Coeficientul de uniformitate (Cu) al probei este egal cu raportul dintre diametrul

În funcţie de mărimea coeficientului de neuniformitate Un, pământurile se clasifică

-Diagrame ternare- sunt necesare denumindu-le şi clasificându-le (Fig.3.1)

Fig 3.1. Diagramă ternară (conform SR EN ISO 14688-2:2005).

DETERMINAREA PRESIUNII GEOLOGICE

Fig.3.2 Presiunea geologică într-un teren monostratificat

Ϭgz1=h1 γ1 Teren stratificat (Fig.3.3) Stratul întâi: Ϭgz1=h1 γ1

Stratul al doilea: Ϭgz2= h1 γ1+ h2 γ2 Stratul al treilea: Ϭgz3= h1 γ1+ h2 γ2+ h3 γ3

Fig.3.3 Presiunea geologică într-un teren stratificat

-marnă, h3= m ; γ3= kN/m3 Determinaţi presiunea geologică la z= m adâncime