Subiecte curs Geologie

Facultatea de Geografie(ţin foarte mult la desene, figuri)

Subiecte din Curs 1 IFR final

C1
 Ce înţelegeţi prin cristalografie ? Dar printr-un cristal ?
Cristalografia este disciplina care se ocupă cu studiul corpurilor solide cu
structură cristalină.
Cristalul se poate defini ca fiind un solid cu formă exterioară geometrică şi
având o structură reticulară internă. Forma, proprietăţile şi geneza cristalelor trebuiesc
înţelese ca o consecinţă a structurii lor interne.
Starea solidă cuprinde două stări: amorfă şi cristalină. Starea amorfă constă în
dispunerea haotică a particulelor minerale şi este lipsită de forme geometrice (ex:
opalul, limonitul). Starea cristalină prezintă o aranjare periodică a particulelor
constitutive după cele trei direcţii spaţiale, corpul având o formă geometrică mărginită
de feţe plane.
C2
 Ce este acela un mineral ?

Mineral: Substanţă anorganică formată pe cale naturală, în stare solidă, cu o

compoziţie chimică definită şi aflată în stare cristalizată.

 Care sunt principalele proprietăţi legate de coeziune? Detailaţi duritatea

mineralelor.

Coeziunea reprezintă rezultanta forţelor de atracţie şi respingere dintre particulele

materiale care constituie structura reticulară a mineralului.

Duritatea - reprezintă gradul de rezistenţă pe care mineralul îl opune unei acţiuni

mecanice exterioare. În funcţie de natura acestei acţiuni mecanice deosebim mai
multe tipuri de durităţi: la zgâriere, la şlefuire, la penetraţie

 Care sunt principalele proprietăţi optice macroscopice? Detailaţi culoarea

mineralelor.

1
Culoarea, luciul, transparenţa, luminiscenţa mineralelor rezultă în principal din
absorbţia energiei radiante în domeniul vizibil.

Culoarea mineralelor

 Compuşi coloraţi idiocromatic - Exemple de minerale idiocromatice:

olivina, piroxenii, amfibolii.
 Compuşi coloraţi allocromatic - un mineral este colorat allocromatic
datorită unor substanţe străine care pot să apară în reţeaua cristalului sau în
afara acesteia.Exemple de minerale colorate allocromatic: ametist (cuarţ
violet), citrin (cuarţ galben), morion (cuarţ cenuşiu), smaragd
(smarald), rubin, etc.. Allocromatismul nu este specific numai mineralelor
cristalizate, acesta poate fi întâlnit şi la substanţele amorfe (gelurile de
silice).
 Compuşi coloraţi pseudocromatic - la unele minerale transparente se
observă un joc de culori datorat reflexiei şi interferenţei undelor luminoase
pe suprafeţele interioare ale planelor de clivaj.Un exemplul specific este
labradorul (feldspat plagioclaz).
Iată în continuare o serie de minerale etalon care pot fi identificate pe baza
culorii lor: ametistul - violet, azuritul - albastru, malachitul - verde,
auripigmentul - galben, cinabrul - roşu, molibdenitul - cenuşiu de plumb,
covelina - albastru indigo, cuprul nativ - roşu arămiu, calcopirita - galben de
alamă, etc..
 Detailati luciul mineralelor. Tipuri de luciu.

Luciul. Tipuri de luciu. Calitatea luciului este dependentă de cantitatea de lumină

reflectată, funcţie de existenţa energiilor diferenţiate a orbitalilor din structura
electronică a elementelor constitutive. Indicele de refracţie are un rol esenţial în
manifestarea unei anumite calităţi a luciului.
A. Luciul metalic, este specific mineralelor opace care absorb puternic radiaţiile
luminoase, au indici de refracţie mari şi capacitate de reflexie mare. Acest tip de
luciu este întâlnit la unele elemente native (aur, argint, cupru etc.), la unele sulfuri
(pirită, galenă, calcopirită, etc.) şi la unii oxizi opaci (magnetit, etc.).
Luciu semimetalic este caracteristic mineralelor transparente sau
semitransparente.
2
 exemple: cupritul, cinabrul, hematitul, etc..
B. Luciul adamantin, este caracteristic mineralelor transparente cu indici de
refracţie mari, iar indicele de reflexie este cuprins între 0.1 şi 0.2; (exemple: sulful
nativ, blenda, rutilul, diamantul).
C. Luciul sticlos, caracterizează mineralele transparente cu valori mai mici pentru
indicele de refracţie(exemple: fluorina, calcitul, cuarţul, corindonul, granaţii,
baritina, etc.).

 Care sunt în mare caracterele generale ale elementelor native? Daţi câteva
exemple.
În scoarţa terestră se găsesc în stare nativa 33 de elemente chimice care
participă la formarea a 80 de specii minerale. Greutatea acestora reprezintă
0.1% din greutatea scoarţei terestre. Majoritatea acestor elemente apar în stare
solidă formând reţele cristaline diversificate. În general legatura dintre atomi
este de tip metalică.
Exemple>sulful, carbonul, hidrogenul, gazele rare, metalele,
C4
 Definiţi roca. Care sunt principalele proprietăţi ale rocilor?

ROCILE sunt sisteme naturale alcătuite din faze minerale solide de regulă
cristaline, fiind reprezentate prin indivizi cristalini (granule). Neînsemnate sub aspect
“cantitativ”, în spaţiu intergranular apare frecvent şi o faza fluidă (faza gazoasă şi/sau
respectiv faza lichidă).

 Ce îi corespunde unei roci plutonice de adâncime, la suprafaţă? Care sunt

asemănările şi care sunt deosebirile între ele?

Fiecarărei roci plutonice îi corespunde la suprafață o rocă vulcanică identica

din punct de vedere chimic și mineralogic , diferă numai structura,textura și
denumirea.

C5 Ce înţelegeţi prin magmă? Câte faze cuprinde o magmă? Detailaţi.

Magma în sine reprezintă o topitură de silicaţi.
Într-o magmă eterogenă pot coexista trei faze:

3
  fază lichidă (dominantă); este de regulă o topitură de silicaţi şi ea este
aceea care imprimă magmei proprietăţi specifice.
 fază solidă (cristale aparţinând diverselor specii minerale);
 fază gazoasă (uneori) este topitura de silicaţi ce poate conţine, în stare
dizolvată, diverse substanţe volatile
C6
1. Explicaţi fenomenul de migrare a magmelor. Desene.
În stadiile iniţiale de formare ale magmelor (prin anatexie – topire parţială), faza
lichidă este mult subordonată fazei solide. Faza lichidă este ca o peliculă
intergranulară, legată prin aderenţă de granulele fazei solide. Abia când se depăşeşte o
anunită proporţie, începe fenomenul de segregaţie a magmelor (topiturii). În acest
proces, un rol foarte important îl joacă diferenţierea gravitaţională (duce la segragarea
pe verticală a topiturii faţă de partea solidă).
Dacă în timpul acestei diferenţieri gravitaţionale, centrul de greutate al corpului
magmatic rămâne pe loc, mişcarea mecanică se localizează exclusiv în interiorul
camerei magmatice, fiind o mişcare relativă a fazelor constituente. Dacă centrul de
greutate se deplasează, se realizează o intruziune (dacă ea se realizeaza în spaţiile deja
ocupate cu rocile solide) sau extrusiune, dacă masa magmatică iese la suprafaţă (fig.
24 – planşa VI). Forţa motrice a deplasării o constituie diferenţa dintre densitatea
medie a magmei şi densiatate medie a rocilor ambiante. Magma tinde să migraze la
suprafaţă pentru a restabili echilibrul gravitaţional. Forţa motrice a ascensiunii dispare
numai acolo unde magma întâlneşte mediul cu densitate mai mică decât propria sa
densitate. Când forţa motrice a ascensiunii este mai mică decât forţa de frecare,
deplasarea nu se mai produce.
În zonele adânci din manta şi scoarţă, unde presiunile se comportă hidrostatic,
aceasta este singura cauză care determină mişcarea pe verticală a magmelor. Cauza a
mişcării mecanice spre suprafaţă rămâne diferenţa densităţilor.

4
 Nu este exclus ca, la scară mare, rocile din jurul corpului magmatic să sufere o
deformare plastică, “curgând” invers faţă de sensul de mişcare a magmei, pentru
compensarea maselor. Mecanismul mai eficace este dezlipirea rocilor din acoperiş şi
afundarea lor spre bazinul magmatic, fenomen cunoscut sub denumirea de “stopping”.

2. Cum puteţi defini asimilarea magmatică? Desen, detalii.

Asimilarea este procesul de dizolvare în lichidul magmatic a substanţei din mediul
cu care magma vine în contact. În mod curent, acest mediu îl reprezintă rocile
înconjurătoare. Acestea suferă o topire parţială sau totală. Topitura rezultată intra în
compoziţia magmei iniţiale, căreia îi schimbă chimismul (fig. 25 – planşa VI), proces
numit şi contaminare chimică.

5
C7
1. Ce sunt corpurile magmatice plutonice ? Ce sunt corpurile vulcanice ?
CORPURILE PLUTONICE sunt mase magmatice consolidate sub suprafaţa crustei.
CORPURILE VULCANICE
Fenomenul apariţiei la suprafaţă a mgmelor se numeşte „vulcanism”. Magma
poate să ajungă la suprafaţa crustei, fie pe canale de tip „monoaxial”, fie pe canale de
tip „planar”, respectiv pe tracturi. În plan orizontal fenomenul vulcanic poate deci să
apară ca fiind localizat în jurul unui centru (vulcanism central), eventual în lungul
unei linii (vulcanism linear)
Vulcanismul de tip central poate fi exploziv sau nu. Dacă este puternic
exploziv, se generează o formă de relief negativă, iar dacă este o extruziune liniştită
sau relativ liniştită, atunci lava consolidată va realiza o formă de relief pozitivă, de
regulă conică. Efuziunile de tip linear sunt în general liniştite, fiind specifice
magmelor bazaltice.
C8
1. Ce înţelegeţi prin corp petrografic ? Prin ce este definit un corp petrografic ?
Desene.
CORP PETROGRAFIC = spaţiul geologic ocupat de anumite tipuri
petrografice.
Un corp petrografic este definit prin conţinutul litologic; locaţie (repere
geografice) si vârstă.

6
C10
1. De câte feluri sunt rocile magmatice ? Care este modul de ocurenţă a rocilor
magmatice vulcanice ?
Din punct de vedere al ocurenţei, rocile magmatice se împart în:
 roci vulcanice (efuzive) - formate în apropierea sau la suprafaţa crustei;
 roci plutonice (intruzive sau abisale) - formate în părţile profunde ale
scoarţei terestre.
MOD DE OCURENȚĂ
Rocile vulcanice se găsesc la suprafaţa Pământului sub formă de curgeri
externe. Curgerile de lavă au de obicei suprafeţe scoriacee, în blocuri sau cordate .
Dedesubt urmează un strat roşu oxidat, apoi separaţii columnare perpendiculare pe
suprafaţa de răcire sau suprafeţe tabulare paralele cu suprafaţa de răcire sau cu
direcţia de curgere, în special în zonele situate în apropierea suprafeţei .
Rocile subvulcanice din apropierea suprafeţei se pot prezenta sub formă de
nekuri verticale, mai mult sau mai puţin cilindrice. Acestea reprezintă magmele care
s-au solidificat în coşurile vulcanilor şi care au fost ulterior erodaţi. Ele se mai pot
prezenta sub formă de corpuri tabulare.
C11
1. Ce înţelegeţi prin ocurenţa rocilor plutonice ? De cine este
influenţată ascensiunea magmei ? Daţi detalii, desen.
OCURENŢĂ (forme de zăcământ): Rocile plutonice sunt roci magmatice în
cadrul cărora cristalizarea s-a produs în condiţii de răcire lentă, comparativ cu ritmul
de răcire al rocilor vulcanice. Fenomenul de cristalizare lentă s-a produs la adâncimi
care variaza de la câteva sute de metrii peste 20 km. Alături de adâncime, forma şi
dimensiunile corpului magmatic la care se adaugă temperatura rocii gazdă sunt
elemente care controlează viteza de răcire şi implicit cea de cristalizare.Ascensiunea
magmei este influenţată de decomprimare şi de forţa ascensională proprie.

7
8
C14
1. Descrieţi asociaţiile ignimbritice.
Desen.
Ignimbrite = roci vulcanice fragmentare,
coerente sau necoerente care au luat naştere
prin emisiunea fisurală a unor lave extrem de
bogate în componenţi gazosi. Bulele erau aşa
de numeroase, încât ajungeau să formeze un
“fond” în care materia magmatică apărea
numai ca particule de mici dimensiuni. Astfel
de magme erau nişte emulsii. După depunerea
pe sol, particulele din partea superioară a
păturii formate se aplatizau şi se sudau între
ele datorită greutăţii părţii superioare a
acesteia. Roca formată era coerentă, cu
particulele de sticlă aplatizate. Fiecare
emisiune, dădea naştere la astfel de secvenţe.
Cantitatea mare de materie emisă făcea ca
relieful iniţial să fie “îngropat” şi să ia naştere
forme morfologice de platou (fig.46).

9
 Procese si roci sedimentare Procese şi roci metamorfice

C1 1.Ce înţelegeţi prin formaţiuni sedimentare? Dar prin roci sedimentare?

Formaţiunile sedimentare reprezintă, la suprafaţa scoarţei terestre, principalele

produse ale proceselor exogene şi acoperă 75 % din suprafaţa ei. Ele se asociază în
complexe litologice specifice unităţilor tectonostructurale cu fundament activ sau
cratonizat – zone de fosă, platforme, bazine intracontinentale. Atât în bazinele marine
şi oceanice cât şi în ariile continentale, rocile sedimentare formează o cuvertură
discontinuă care repauzează peste cuvertura oceanică şi, respectiv, continentală.

Sunt numite “sedimentare“ toate acele roci care s-au format la suprafaţa
litosferei în “condiţii exogene“, adică în acele condiţii fizico-chimice specifice
suprafeţei litosferei, prin intermediul cel puţin a unuia din cele şase procese,
considerate a fi “procese petrogenetice exogene“:

1. degradarea rocilor preexistente, având ca efect apariţia produselor de

degradare;
2. transportul produselor de degradare;
3. sedimentarea produselor transportate, având ca finalitate formarea
“depozitelor sedimentare“ în sens restrâns;
4. precipitarea din soluţii apoase;
5. acumularea şi conservarea materiei organice;
6. diageneza (litificarea) depozitelor sedimentare.

C3Ce sunt solurile ? Cum se formează ele ?

Solurile se dezvoltă pe diverse scoarţe de alterare şi reprezintă un înveliş cu

particularităţi mineralogice şi structurale diverse, în permanentă transformare, ca
urmare a unor procese chimice şi biochimice (determinate în special de
microorganisme) foarte active. Răspândirea lor la suprafaţa scoarţei are un caracter
zonal sau azonal.
Pe fondul reprezentat de scoarţa de alterare, intervenţia microorganismelor şi a
vegetaţiei, conduce la formarea solurilor. Prin urmare, solurile se caracterizează prin
10
prezenţa substanţei organice şi printr-o puternică remobilizare a elementelor chimice.
Compoziţia solurilor este dependentă de substratul pe care s-au format, de clima şi
relieful regiunilor corespunzătoare. Ele prezintă o zonalitate verticală cu dezvoltare
variabilă de la o regiune la alta.
Solurile zonale, a căror dezvoltare este controlată de clima şi relief, sunt
bogate în cernoziomuri în regiuni de câmpie, soluri brun-roşcate în regiunile
deluroase, podzoluri în regiunile montane. Solurile azonale sunt specifice regiunilor
cu umiditate excesivă , cu salinitate ridicată sau formate preponderent pe roci
carbonatice (rendzine, terrarosa, soluri lateritice).

1. Descrieţi biosecreţia minerală.

Acesta este un mecanism prin care unele organisme îşi construiesc fie un
schelet-suport, fie un înveliş protector de natură minerală, extrăgând materia din
apele-soluţiile în care trăiesc sau din hrana lor. Moluştele, unele alge, vertebratele îşi
construiesc anumite structuri de natură minerală din silice, fosfaţi. După moartea
organismelor, fragmentarea acestor schelete furnizează bioclaste pentru procesele de
acumulare.
Secreţia minerală este controlată de anumiţi factori din mediul de viaţă al
organismelor: concentraţia de săruri, temperatură şi raportul dintre compoziţia în
elemente a apelor şi conţinutul de gaze dizolvate etc..
Secreţia minerală în corpul sau la suprafaţa organismelor din grupul
foraminiferelor, hidrozoarelor, briozoarelor, brachiopodelor, moluştelor,
echinodermelor etc., este catalizată de existenţa unor enzimesau aminoacizi, precum
şi prin ridicarea procentului de oxid celular, prin metabolism.
C4
1. Definiţi diageneza sedimentelor.

Diageneza poate fi definită şi prin ansamblul transformărilor de natură

compoziţională şi structurală suferite de un depozit sedimentar. Limita “superioară” a
diagenezei o constituie alterarea, iar limita “inferioară” metamorfismul. Între aceste
două limite, totalitatea transformărilor de natură fizico-chimică sau biotică pe care le
suferă sedimentele pentru a deveni roci, sunt de natură diagenetică.

11
 2. Care sunt principalii factori ai diagenezei ? Descrieţi-i pe scurt.

Factorii diagenezei

a. Presiunea acţionează până la valorile care determină transformări de natura

metamorfică.
b. Temperatura: este determinată de gradientul geotermic. După 2000C încep
transformările metamorfice (această valoare este discutabilă în opinia unor
cercetători). Ridicarea temperaturii în mediul diagenetic determină
solubilitatea gazelor în apă, accelerează viteza de desfăşurare a reacţiilor
chimice şi declanşează transformări în starea solidă.
c. Soluţiile interstiţiale: au o compoziţie variabilă în funcţie de mediu. Ele se pot
contamina cu ape meteorice şi/sau juvenile. Viteza lor de deplasare poate
ajunge pâna la 10 cm/zi sau în cazul difuziei ionice 1 cm/zi. De natura
soluţiilor interstiţiale depinde “calitatea” produselor de neoformaţie din
sedimente.
C5
1. Explicaţi semnificaţia termenului de metamorfism (esenţa metamorfismului)
Cuvântul metamorfism înseamnă “transformare” şi el a fost adoptat de petrologie
pentru a desemna acel proces natural de schimbare a esenţei petrografice a unei roci,
care rămâne permanent în stare solidă.
Metamorfismul reprezintă transformarea în stare solidă a rocilor magmatice şi
sedimentare, ca răspuns la condiţiile fizice şi chimice, diferite de condiţiile care
predomină în timpul formării lor.
Metamorfismul reprezintă schimbările mineralogice şi structurale ale rocilor,
care se produc la adâncimi destul de mari în scoarţă, la temperaturi mai mari decât
cele cunoscute la suprafaţa Pământului
C7
1. Ce înţelegeţi prin spaţiul metamorfismului? Desen.
Metamorfismul trebuie definit nu numai prin mecanism, factori şi grad, dar şi prin
caracteristici poziţionale. Fiind un proces natural, el se realizează într-un anumit
spaţiu. Porţiunea din spaţiul terestru unde, la un moment dat, se desfăşoară în fapt o
transformare metamorfică a rocilor, constituie spaţiul metamorfic (S.M.). În unele
zone de pe glob, S.M. are dimensiuni extrem de mici (câţiva cm 3), în altele este

12
enorm. Prin urmare, după dimensiunea spaţiului se poate vorbi de metamorfism local,
regional şi semiregional. Se consideră local, dacă S.M. este relativ mic (sub 1 km 3) şi
regional, dacă S.M. este enorm (> 100 km3).

C9
1. Ce înţelegeţi prin cronologie relativă ? Ce înţelegeţi prin cronologie
absolută ?
 Cronologia relativă operează cu metode geometrice, paleontologice şi
paleomagnetice;
 Cronologia absolută (determinarea vârstelor) dispune de metode chimice,
fizice, geologice, biologice şi mai ales radiometrice. Ea permite măsurarea timpului
geologic în mii şi milioane de ani (Ma). Aceasta este de fapt unitatea fundamentală cu
care se măsoară timpul geologic.
C10
1.Ce înţelegeţi prin cercetarea inductivă ? Ce sunt observaţiile directe de teren ?
Acest tip de cercetare incumbă o culegere de date individuale, care prin
generalizare dau o imagine unitară, de ansamblu asupra unui obiectiv geologic de
studiu.

Observaţii directe de teren

Aceste observaţii se fac direct pe aflorimente (escarpamente sau dezveliri
naturale), pe carotele din foraje, direct în galerii sau alte lucrări miniere (puţuri,

13
sanţuri, derocări). Această metodă este una dintre cele mai uzitate. Din această cauză
spiritul de observaţie este cel mai important. El depinde de talentul nativ sau dobândit
al cercetătorului. Ambele se dezvoltă mai ales în timpul practicii. De altfel deviza
geologului este “mente et maleo” (minte şi ciocan).
C11
1. Definiţi harta geologică.
Harta geologică reprezintă o sinteză a ansamblului de date privind compoziţia
petrografică, succesiunea stratigrafică la un moment dat, caracteristicile structurale
obţinute prin cartare. Toate acestea reprezintă gradul de cunoaştere a geologiei
regiunii la data întocmirii ei. Prin urmare harta geologică redă pe o bază topografică,
cu ajutorul semnelor şi culorilor convenţionale, extinderea la suprafaţa Pământului a
corpurilor de roci care alcătuiesc subsolul acelei regiuni.

2. Ce ştiţi despre scara hărţilor geologie ? Detailaţi.

 hărţi geologice la scară mică -1:25.000.000 –1:1.000.000
Acestea sunt hărţi de sinteză care redau trăsăturile generale ale alcătuirii
geologice a unei ţări, continent sau glob terestru. Aceste hărţi sunt utilizate în scop
didactic.
 hărţi geologice la scara mijlocie (medie) – 1:750.000 – 1:200.000
Sunt hărţi regionale care redau structura geologică a unei ţări, lanţuri
muntoase sau regiuni. Pe astfel de hărţi sunt reprezentate răspândirea
formaţiunilor magmatice, metamorfice şi sedimentare precum şi ivirile de
substanţe minerale utile. Aceste tipuri de hărţii sunt rezultatul unor cartări
geologice efectuate la scară mare.
 hărţi geologice la scară mare - < 1:200.000; ex: 1:50.000, 1:25.000,
1:10.000, 1:5.000, 1:1.000.
Sunt hărţi extrem de utile ca şi celelalte, detaliate şi foarte detaliate care
redau amănunţit structura geologică a unui perimetru (câţiva km2) sau a unei
porţiuni din acest perimetru.

14
C12
1. Care sunt principiile generale de întocmire a unei hărţi geologice ?
Rezultatul oricărei activităţi de cartare geologică trebuie exprimat prin construirea
unei hărţi geologice. Ceea ce se realizează în practică este intersecţia limitelor dintre
formaţiuni cu suprafaţa topografică. Limitele sunt de fapt, planele de separare a două
entităţi geologice care în planul hărţii se traduc printr-o linie mai mult sau mai puţin
complicată. Această linie reprezintă intersecţia dintre planul de limită şi suprafaţa
terenului.
C13
1. Ce sunt cutele ?
Cutele reprezintă orice îndoire sau ondulaţie a unui strat din scoarţa terestră.
Funcţie de modul în care este orientată convexitatea (geometrică) cutele se numesc
anticlinal (convexitatea în sus) şi sinclinal (convexitatea în jos).

2. Care sunt elementele geometrice ale cutelor ?

 flancul – partea unei cute cu unghiul de înclinare relativ constant care se
numeşte şarnieră
 şarnieră – punctul de maximă curbura a unei cute;
 axa cutei – intersecţia suprafeţei axiale cu o suprafaţă de strat;
 creasta: - punctul cel mai înalt al cutei;
 axa cartografică a cutei: - proiecţia pe plan orizontal a intersecţiei
şarnierei anticlinale cu suprafaţa topografică;
 suprafaţa crestală: - planul care uneşte toate crestele în adâncime, iar
intersecţia acesteia cu suprafaţa unui strat se numeşte linie crestală;
 talpa cutei: - punctul cel mai coborât al unei cute;
 unghiul cutei: - unghiul diedru făcut de flancurile cutei;
 unghiul de vergenţă: - unghiul făcut de un plan vertical cu şarniera
anticlinalului;
 plonj: - unghiul sub care se afundă o cută

15
16