Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Geografie si Geologie

Departament Geografie

Profesor
Lect.dr. Delia Anne-Marie Androne

Student Muraru Maria

Grupa 1212B
An I

Iasi, 2011

1
Cuprins

Introducere ............................................................................................................................................. 3
Capitolul 1 MINERALE ............................................................................................................................. 5
1.1 Aurul nativ .................................................................................................................................... 5
1.2.Argintul nativ ................................................................................................................................. 7
1.3 Platina ........................................................................................................................................... 8
1.4 Diamantul .................................................................................................................................... 10
1.5 Cuarțul ......................................................................................................................................... 13
1.6 Corindon ...................................................................................................................................... 15
1.7 Malachit ...................................................................................................................................... 16
1.8 Fluorina ....................................................................................................................................... 17
1.9 Turcuază ...................................................................................................................................... 18
1.10 Turmalină .................................................................................................................................. 20
Capitolul 2 ROCI .................................................................................................................................... 21
2.1 Gips ............................................................................................................................................. 21
2.2 Sarea gemă .................................................................................................................................. 22
2.3 Marmura ..................................................................................................................................... 24
2.4 Nisip ............................................................................................................................................ 25
Bibliografie ........................................................................................................................................... 29

2
 Introducere

Generalități ale mineralelor

Mineralogia este o disciplină al cărei obiect de studiu il constitue mineralele,considerate din

toate punctele de vedere specifice:compozitie chimică,structură,proprietăți
fizice,clasificare,geneză,ocurență,utilizari,precum și metode și tehnici de identificare.In studiul
mineralogic,unitatea fundamentală este mineralul fiind considerat o specie dupa modelul
biologic.Mineralul este o substanța solidă naturală,anorganică și omogenă,cu o compoziție
chimica bine definită.Caracteristica de substanța solidă exclude din categoria mineralelor
lichidele si gazele,iar uneori această distincție este arbitrară ,ca de exemplu in cazul gheții care
este considerată mineral,in timp ce apa in stare lichidă ,aflata la temperatură obișnuită,nu;in
această categorie se poate menționa și mercurul nativ(Hg)care se prezintă in formă solidă la -
39,dar la temperatura obișnuită este lichid.

Sunt substanțe naturale solide mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente
chimice, care intră în componența rocilor și minereurilor. După conținutul lor ele se pot împărți
în minerale metalifere și respectiv nemetalifere (sare, gips,azbest,mică,feldspat), iar cele
metalifere se pot împărți la rândul lor în feroase și neferoase.
Mineralele sunt de regulă substanțe neomogene din punct de vedere chimic, fiind frecvent
substanțe solide cristalizate în sisteme diferite de cristalizare, de aceasta ocupându-se ramura
mineralogiei,cristalografia.
Exemple de minerale: cuarțul(SiO2), pirita(FeS2),galena (PbS), blenda(ZnS),
calcopirita(CuFeS2), calcitul(CaCO3),gipsul (CaSO4 2 H2O), sau fără a mai aminti formula
chimică, sunt:stibina,rodocrozitul, baritina(baros greu), grafitul(forma amorfă a diamantului), și
diamantul. Determinarea unui mineral se face prin cunoașterii proprietăților lui fizice:
culoare,luciu,spărtura (proaspătă neoxidată) ,duritatea,clivajul (modul de spargere), greutatea
specifică, proprietăți magnetice și radioactive etc.
Duritatea mineralelor este o proprietate importantă, aceasta determinând forma de exploatare a
zăcământului).

3
Mineralogul austriac Carl Fiederchs Mohs a stabilit o scara a duritații mineralelor după cum
urmează: 1.talc, 2.gips, 3.calcit, 4.fluorină, 5.apatit, 6.ortoză, 7cuarț, 8.topaz, 9.corindon
10.diamant.

Generalități ale rocilor

Rocile sunt,în general,asociații de două sau mai multe minerale.Spre deosebire de

minerale,care sunt corpuri naturale omogene din punct de vedere fizico-chimic,rocile sunt
aproape întotdeauna corpuri naturale neomogene,fiind formate din mai multe
minerale,cristalizate sau amorfe,de cele mai multe oro deoasebite între ele.După numarul
mineralelor care intră în constituția rocilor ,se pot distinge:roci
monominerale(sarea,gipsul,calcarul,cuarțitul,marmuraetc) formate dintr-un singur mineral
,considerate ca roci pentru motivul că intră în cantitați mari în scoarța pămantului sub formă de
masive sau straturi;roci poliminerale(pluriminerale)formate din asocierea a două sau mai multe
minerale(granit,granodiorit,gabrou,gnais etc).În categoria acestora intră majoritatea rocilor din
natură. Ca stare de agregare,rocile pot fi:solide (în majoritatea cazurilor,lichide(petrolul)și
gazoase(gazele naturale)

După originea și modul lor de formare,rocile care alcatuiesc scoarța Pămantului pot fi
grupate în trei mari categorii:roci magmatice(eruptive),roci sedimentare,roci
metamorfice.Metoda de exploatare a unui zacământ de substanță utilă depinde de natura rocilor
înconjurătoare,care formează cadrul lui geologic,de proprietatle mineralogice,petrografice și
fizico-mecanice ale acestor roci,de care inginerul minier trebuie să țină cont de amplasarea și
desfașurarea lucrărilor de pregătire și exploatare a zăcămantului.O metodă de exploatare se va
folosi în cadrul rocilor dure și cu totul alta în cazul rocilor moi,în c are este inglobat
zăcamântul.În afară de acestea foarte multe roci reprezintă ele înselebogații de importanță
economică,fiind folosite ca generatori de energie,ca materie primă în diferitele ramuri industriale
sau ca pietre de construcții.

4
 Capitolul 1 MINERALE

1.1 Aurul nativ-Au (Fig.1)

Aurul îsi trage numele de la cuvantul latin aurum,fiind asociat cu numele zeiței Aurora,aceasta
fiind la romani zeița dimineților însorite.În limbile romanice acest cuvant și-a pastrat o forma
apropiată de cea inițială(aur în limba romană,oro,în limba italiană și spaniolă,or în cea
franceză,guld în suedeză,zoloto în limba rusa,zlato in cea poloneză,etc).

Aurul este un metal nobil(pretios),din grupa elementelor native metalice.Cristalizează în

sistemul cubic,fie sub formă de cristale mici,avand formă de octaedru,fie sub formă de cristale
mici avand formă de plăci,granule,fire,foițe,dendrite,rezultate din aglomerarea si
întrepatrunderea cristalelor mici,cât si sub formă de pulbere fină diseminată(paiete)în
nisipuri.Rețeaua de cristalizare este cub centrat pe fețe,numita și rețea de tip aur.Granulele cu un
volum mai mare,poartă numele de pepite,având în general diametrul de până la 2cm(câteva
grame),întalnindu-se însă si pepite mari și foarte mari,cântarind de la câteva zeci de grame la
zeci kg.Dintre acestea menționăm două pepite de aur găsite în Australia,în provincia
Victoria,una de 59,67kg(1858) și alta de 68,08kg(1869),una din California de 60kg,una din Urali
de 36kg,precum și multe altele în greutate mai mică.
Aurul numit și regele metalelor sau rege al lumii minerale are culoarea galbenă de diferite
nuanțe ,dependentă de impuritățile pe care le conține,în special de argint care îl albește.Culori
diferite au aliajele de aur cu cupru(galben),cu cupru și argint(roz),cu argint fin (verzui),cu zinc și
fier,cu zinc și cupru(cenușiu),cu fier(alb)etc.Intensitatea culorii depinde de proporțiile in care
intră componențiirespectivi.Aurul sub formă de pulbere poate fi albastru,rosu sau negru,topit
radiaza o culoare verde.Are stralucire vie,metalică,este foarte ductil și maleabil,bun conducator
de caldură si electricitate.Nu se dizolvă în acizi,este solubil în apă regală și ceanuri
alcaline,deoarece nu se oxidează,nu se corodează,și este pasiv la agentii chimici,este nemuritor si

5
se topeste la 10630C. Este foarte rar,cu toate ca se găsește peste tot în jurul nostru(crusta
globului,în meteoriți,în cenușa unor arbori,în apă,în plante,în corpul omului si a tuturor
viețuitoarelor.Se apreciază că aurul ar fi primul metal cunoscut și prelucrat de om,a constitit
todeauna simbolul puterii,măreției,bogației și longevitații,bucura
ndu-se de prestigiu si onoruri.A atras atentia omului din cele mai vechi timpuri,atribuindu-se și
puteri magice,credința în fortele lui tainice a supravietuit
veacurilor,păstrându-se pe alocuri pâna în zilele noastre.În mormintele
faraonilor au fost găsite cele mai vechi obiecte de aur,lucrate de
om,obiecte care cu timpul au constituit adevarate tezaure simbolizând
puterea,mareția și bogația.Spre exemplu mormântul lui Tutankamon
(fig2) din Valea Regilor(Egipt),descoperit în anul 1922,de către
Howard Carter (cantitatea de bijuterii cu care era acoperit regele
depășea orice imaginație).
Alte exemple:Tezaurul de la Pietroasele este cunoscut și sub numele
de Cloșca cu puii de aur(fig.3) , tezaurul conține atât obiecte din
(fig2) aur,cât și obiecte de aur împodobite cu pietre prețioase și
semiprețioase;fabuloasele comori ale lui Decebal(fig.4),capturate de împăratul Traian.

(fig.3) fig.4

6
1.2.Argintul nativ(fig.5a,b,c)
Face parte ca și aurul cu care se găsește în stransă legatură,din categoria metalelor
nobile,grupa elementelor native denumirea îi vine de la cuvîntul latin argentum,care înseamnă de
culoare deschisă alb.În scoarța terestră se găsește într-un procent de 10 ori mai mare decât
aurul,cu toate acestea ,datorită faptului că este frecvent aliat cu aurul și a fost mutl mai târziu în
stare metalică,cu 3500ani î.e.n,era de două ori mai scump decât acesta.Argintul nativ a fost
cunoscut în Antichitatea,în Spania și Armenia,iar mai târziu s-a trecut la separarea lui de
minereu.
Cristalizează în sistem cubic,prezentându-se rareori sub fomă de cristale,frecvent sub formă
de fire răsucite,dendrite,plăci neregulate uneori curbate,pepite,mase compacte,foițe.Are culoare
albă-argintie,gălbuie,cenușie închisă pe suprafață,luciu metalic,duritate2,5-3,greutate
specifică9.6-12g/cm3.Este moale,maleabil și ductil,inoxidabil,având cea mai mare
conductibilitate calorică și electrică dintre toate elementele.În privința genezei argintul poatr fi
primar,în zăcămintele primare de sulfuri argentifere și sub formă de impregnații în roci
sedimentare cuprifere.
Are multe întrebuințări,atât sub formă de argint pur,cât mai ales sub formă de aliaje de
argint.Sub formă de aliaj cu cuprul la batrea monedelor și a medaliilor,la confecționarea unor
obiecte de podoabă,de ornament,de cult,de uz casnic a unor aparate de laborator și instrumente
medicale,a unor broderii și țesături,în metalurgie pentru aliaje speciale,în industria fotografică și
cinematografică,electrică și electronică,în telefonie,în medicină(terapeutică și aliaje
dentare),recipienți în industria chimică,la fabricarea oglinzilor,la argintarea unor obiecte metalice
etc.În stare pură este utilizat pentru lucrări de filigran,pentru acoperiri galvanice,pentru
prepararea sărurilor de argint,pentru creuzete de laborator,pentu stocuri bancare având o finețe de
99,99%.
Giuvaeria a fost cea care a folosit pentru prima dată acest metal prețios,la început formă de
argint masiv,mai târziu și sub formă de aliaje de argint cupru sau din alamă,tezaure și obiecte de
podoabă,de uz casnic.În afară de podoabe(fig.6a,b),cercei,brățări)de ornamentație a unor opere de
artă,din argint sau din aliajele sale se confecționează și o serie de obiecte de uz
casnic(veselă,tacâmuri,suporturi,cutii,tabachere,mânere,ornamente pentru pereți
etc),reprezentând opere de artă de o adevărată valoare artistică.Ex.palatul Elysee din Paris care
posedă două servicii de masă-servicul Christofle compus din 1.000 de piese placte cu aur sau

7
rgint și serviciul Puiforcat,compus din cca.100 de tacâmuri de argint masiv,precum și o sală
Salonul de Argint ,în care ornamentele de pe pereți,cât și obiectele existente sunt confecționate
din prețiosul metal.

fig.5.a fig.5.b fig.5.c

fig.6.a fig.6.b.
Pricipalele țări producătoare de argint sunt:CehiaGermania,Norvegia la Kongsberg(unde s,-au
găsit șo blocuri de argint nativ cântărind între 25și 275kg),Rusia (înUral,Kazahstan,Siberia de
est),Suedia,Finlanda,Franța,Spania(Almaden)etc.

1.3 Platina-Pt.

Denumirea ii vine de la cuvântul spaniol plata-argint.Ete un metal prețios,rar întalnit,făcând parte

din grupa elementelor native(fig.7.a)

( fig.7.a) (fig.7.b.)

8
A fost descoperită în1973 în nisipurile aurifere din Columbia,fiind însă cunoscută din timpuri
îndepărtate,fără a avea vreo întrebuințare.În stare piră a fost descoperită în anul 1803 de către
chimistul William Wollaston(1766-1828).Cristalizează în sistemul cubic,prezentându-se atât sub
formă de cristale care pot ajunge până la 4 cm,cât și sub formă de garnule,foițe,fire goale la
interior,lamele și pepite,având greutatea de până la 9 kg,găsite în depozite sedimentare.Are
culoarea alb-argintie,cenușie de oțel,spărtură colțuroasă,luciu metalic,greutate specifică(ete unul
dintre cele mai grele metale),foarte maleabilă și ductilă.Se topește la 1775O C.Încălzită la
temperaturi înalte se poate suda și forja;este inoxidabilă și foarte rezistentă la acizi,fiind
dizolvată de apă regală.Se găsește în natură în stare nativă,niciodată pură,conținând
iridiu,radiu,paladiu,paladiu,cosmiu,cupru,aur,nichel,fier.Este de origine lichid-
magmatică,formată în urma procesului de diferențiere magmatică,fiind genetic legată de rocile
de bazice și ultrabazice,fiind asociată cu olivina,piroxenii cromitul și magnetitul.Prezența
structurii zonare,datorată fierului pe care îl conține sub formă de soluție solidă,ne confirmă că s-
a format fierului pe care îl conține sub formă de soluție solidă,ne confirmă că s-a format în
stadiul lichid-magmatic.Rezistentă la acțiunea agenților atmosferici se găsește frecvent în
nisipurile aluvionare,de unde se extrage,la fel ca și restul metalelor prețioase,prin spalare cu
apă,folosind diverse trocuri,după care se tratează cu apă regală,pentru a fi dizolvată.Din soluția
obținută,folosind o serie de procedee metalurgico-chimice adecvate,se obține platină
pură(99,99%).
Platina are mai multe întrebuințări:industria chimică,industria petrolieră.aparate
electrice,în tehnica dentară,în industria fotografică,în confecționarea ecranelor radiologice,în
bijuterie,pentru confecționarea unor obiecte dea artă și
podoabă(fig7.c).
Zăcămintele de platină se cunosc în:Rusia(Muntii
Ural,Siberia,Peninsula Kola etc)care produce cca50%din
producția mondială;Africa de
Sud(Transvaal);Columbia,Rhodesia,Finlanda,Australia,Alas
ka,Canada,Brazilia etc.În România nu există zăcaminte de
Platină.

9
1.4 Diamantul
Denumirea îi vine de la grecescul adamas-de neinvins,invincibilul,nestăpânitul,înțelegând
prin aceasta atât duritatea foarte mare(10),putând zgâria toate corpurile,cât și rezistența foarte
mare de agenții fizici și chimici.Face parte dintre elementele native metaloide,coloanaIV în
sistemul periodic(C).
Carbonul natural se găsește în două modificații poliforme distincte:diamantul și grafitul.În
1985,cercetătorul Smalley de la Universitatea Rice,a obținut în laborator,o a treia formă de
carbon,numită fulleren.Aceasta se poate produce prin încălzirea grafitului în vacuum,când atomii
de carbon se unesc împreună formând pentagoane și hexagoane,prin a căror îmbinare rezultă o
sferă foarte asemănătoare unei mingi de fotbal.Diamantul cristalizează în ai sistemul cubic având
habitusul cristalelor octaedric,uneori dodecaedric,rareori cubic și foarte rar tetraedric.Fețele
cristalelor sunt frecvent curbe și lipsite de luciu,uneori corodate sau striate având striurile dispuse
în așa fel încât formează o scară,cristalul căpătând un aspect piramidal.
Diamantul se găsește fie in zăcăminte primare, în care s-a format, fie in aluviunile unor
râuri. Zăcămintele primare sunt roci eruptive (silicati),care au luat naștere din magma topită,
pătrunsă vertical din adâncime prin scoarța solida a pămantului,unde s-a solidificat sub presiune
mare.În zăcamintele diamantifere care se găsesc numai în putine puncte pe glob,diamantele sunt
continuate de obicei sub formă de cristale mici(0,1 -0,5 grame/tonă),și numai rar ca bucăți mai
mari de forme neregulate (cel mai mare diamant găsit până in prezent este numit Cullinam(fig8),
cântărește aproximativ 650 g = 3025 carate). Numai circa5% din diamantele extrase sunt destul
de pure pentru a putea servi ca podoabe,la șlefuire se pierde cea mai mare parte din diamantul
brut; diamantele impure servesc pentru scopuri industrial.

Densitatea este 3,51 g/cm³,indicele de refracție,neobișnuit de mare dă nastere jocului de

lumină specific al acestei pietre prețioase,diamantul este rau conducator de căldură și
electricitate. Diamantul este una din cele mai dure substanțe cunoscute și de aceea este de
neînlocuit în fabricarea de scule destinate în a tăia,găuri sau lustrui materiale foarte dure. El
însusi nu poate fi lustruit decât cu propria lui pulbere pe de alta parte diamantul este casant;el
poate fi pulberizat intr-un mojar de oțel.

Claritatea unui diamant face referire la gradul de impurități pe care il poate avea un
diamant studiat cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe care mărește de 10 ori,doar aprox. 5%

10
din diamantele naturale găsite sunt pure și au totodată o mărime corespunzatoare unei foarte
bune valorificări. Specialiștii denumesc aceste impurități,"incluziuni".Tipul,numărul si locația
incluziunilor poate deseori identifica individual diamantele cu cât are mai puține impurități cu
atât diamantul este mai valoros. Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul și îi conferă
acestuia strălucire se referă la proporțiile și finisajul diamantului.Dintre cei 4 C, tăietura este
singura contribuție adusă de mâna omului, transformând o piatră prețioasă brută,
neșlefuită(fig.11)într-un diamant fațetat și șlefuit în diverse forme(fig9).După mii de experimente
de-a lungul anilor, folosind formule matematice precise, tăietorul-șlefuitorul de diamante
transformă în ziua de azi un diamant brut într-o piatră strălucitoare care reflectă și refractă
lumina.

fig.8 fig.9

Fig.10 fig.11 fig.12

11
 Criteriile stabilirii valorii unui diamant sunt: densitatea.duritatea ,dispersia și refracția
luminii,conductivitatea termică,strălucirea,puritatea;spectroscopia (absorbția unor radiații) poate
stabili dacă culoarea diamantului este naturală sau realizată ulterior.Diamantul care va fi șlefuit
cu fațete multe se numește briliant (Brillant)(care are mai multe variante). Producția diamantelor
naturale pe glob a atins cantitatea de 20 de tone anual la această cantitate se adaugă diamantele
sintetice care se fabrică din grafit pur supus la presiuni de peste 100.000 de bari (pentru prima
oară fabricate din în 1955) și care în cea mai mare parte au utilizare în industrie.Prin acoperirea
altor substanțe cu un strat de câțiva microni(tratare cu plasmă)se va forma așa numitul strat de
carbon asemănător diamantului(DLC: diamond-like carbon). Această tehnologie fiind mai
departe perfecționată producându-se diamante magnetice cu dimensiuni de ordinul nanometrului
în ,Troy care probabil vor fi folosite în medicină. Diamantul are unghiul de refracție ridicat, de
aceea strălucește intens, ceea ce a dus la utilizarea principală a diamantelor naturale capietre
prețioase,azi aceste unghiuri a fațetelor unui cristal sunt simulate prin programare asistată de
ordinator, determinând unghiul optimal pentru o strălucire maximă, astfel unghiul de șlefuire a
cristalului fiind automatizat. Un diamant pur este incolor, actual sunt procedee tehnice cu
ajutorul laserului prin care se îndepărtează impuritățile din cristal, iar prin iradieri a cristalului (în
reactoare atomice) s-a reușit ca diamante cu o valoare inferioară să fie transformate în cristale cu
o culoare stabilă verde sau albastră. Aplicațiile în industria de folosire a diamantului sunt
ca:abraziv,instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuțite și dure;în medicină (chirurgie),o
aplicație tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon
asemănător diamantului de asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea
straturi aplicate pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în
chimie.

Diamantul Orlov sau Diamantul Orloff al Ecaterinei cea Mare este un diaman mare de
189,62 carate,el este considerat împreună cu diamantul Florentin, diamantul Hope și diamantul
verde de Dresada, printre cele mai scumpe pietre prețioase din lume. Legendă spune că
diamantul cu nuanțe albastre-verzui ar fost în India unul din ochii statuii luiBrahma ochii statuii
zeului indian în templul dinMysore, fiind două dintre cele mai mari diamante din lume. Un
soldat mercenar francez, a fost lăsat în templu deoarece se convertise la religia hinduistă el ar fi
furat diamatul din ochiul stâng al statuii și l-ar fi vândut în 1750 în Madras (Chennai)unui

12
căpitan de marină englez. Diamantul ajungeîn Antewpern, unde va fi cumpărat de prințul Grigori
Grigorovici Orlov și-l va dărui în 1776 țarinei Ecaterina cea Mare, pentru a-i recâștiga
prietenia,țarina a lăsat montarea diamantului în sceptrul purtat de țarii Rusiei(fig.13a,b);din1967
diamantul se află în Moscova în tezaurul din Kremlin.După spusele legendei zeul
Brahma,diamantul a blestemat pe cei care îl dețin,astfel cei superstițioși caută să explice în acest
fel numeroasele comploturi și nenorociri care
s-au abătut asupra familiilor țarilor.

fig13.b

fig13.a.

1.5 Cuarțul

Cuarțul(fig.14.a) atât în sistemul trigonal,cât și în sistemul hexagonal se prezintă sub formă de

cristale idiomorfe având formă de prismă alungită,terminată cu piramide,mase granulare
compacte,aciculare și fibroase,frecvent maclate.Are duritate 7,greutate specifică2,65,spărtură
concoidală,luciu sticlos gras în spărtură,incolor și transparent sau colorat în galben,brun-
negru,roșu,violet,verde,alb-lăptăs,cenușiu,sau poate fi allocromatic(culori diferite în funcție de
natura incluziunilor colorate pe care le conține),având și denumiri diferite după cum
urmează:cristal de stancă(fig.14.b),citrin(fig.14.d),hialin,morion,ametist(fig.14.e),cuarț
lăptos,curț safir(fig.14.c),rubin de Boemia,cuarț topaz sau piatră de Madeira(auriu).În afară
de aceste varietăți există cuarțuri care prezintă culori,nuanțe și jocuri de lumini datorate unor fine

13
incluziuni de minerale străine,înglobate în masa lor în timul formării.Aceste cuarțuri sunt
deosebit de apreciate în bijuterie,având următoarele denumiri:aventurin cuarț,ochi de pisică,ochi
de tigru,ochi de șoim,prasem culoare verde,cuarț sagenitic.
Cuarțul se formează în condiții foarte diferite,este întâlnit aproape în toate tipurile de roci și
minereuri cunoscute.Este unul dintre mai răspândite metale în natură,frumos cristalizat,diferit
colorat,având dimensiuni foarte mari:în Urali,a fost găsit un cristal de stâcă cântărind 1 tonă,în
Madagascar un cristal de 8m în diametru,ș.a.Varietațile de cuarț au întrebuințări multiple,fiecare
în parte fiind căutată pentru anumite scopuri,cuarțul transparent și incolor a fost folosit din
antichitate, confecționarea de ochelari,lupe pentru ars rănile,statuete pentru idoli,vase
sigilii,globuri în care se citea viitorul etc.Din ametist și alte varietăți colorate se confecționau
coliere,camee,vase,inele,alte bijuterii,idoli,statuete,talismane pentru vânători și războinici;după
astrologi,ametistul este favorabil celor născuți în luna februarie etc.

(fig.14.a) ( fig.14.b)

(fig.14.c) (f ig.14.d) (fig.14.e)

14
 Cristalele de găsesc în Urali,Siberia,China,India,Brazilia,China,Japonia,Statele
Unite,Elveția,Birmania(ochi de tigru),Madagascar(rubin de Boemia),Brazilia,Sri Lanka(ochi de
pisică)etc.La noi în țară,cuarț incolor se găsește în șisturile de vârstă eocenă di nordul
Maramureșului,o varietate de stâncă,cunoscut sub denumirea de diamant de Maramureș,sub
formă de cristale mari,se găsește în regiunea Baia Mare,la Rosia Montană,în Masivul Vlădeasa
etc.

1.6 Corindon

Corindonul (l.germ. Korund) este un mineral clasat ca duritate (9) pe locul doi după diamant
pe scara Mohs, deoarece mineralul Moissanit cu duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu
este luat în considerare.Din punct de vedere al compoziției chmice este un oxid de aluminiu
având formula Al2O3, prin urmare aparține de clasa oxizilor, cristalizând în sistemul
trigonal,culoarea fiind foarte variată, depinzând de impuritățile existente în cristal. Astfel de
variații de culoare sunt: de la incolor, brun, sur, roz, roșu, galben, verde, violet, sau minerale de
culoare albastră cu diferite nuanțe,în mod deosebit sunt apreciate fiind de valoare cristalele de
korund de culoare roșie rubine și cele albastre safire, aici se mai poate aminti o variantă a
safirului de culoare roză Padparadsha (Sri Lanka). Corindonu(fig.15.a)l este frecvent însoțit de
mineralele spinell și magnetit, apărând într-o masă lutoasă neagră cu cristale în formă de
coloană,se mai poate întâlni în roci magmatice vulcanica de granit, pegmatit de asemenea în roci
metamorfice ca gnais și marmură sau în sedimente (aluviuni) în albia râurilor din Burmă și Sri
Lanka.

Duritatea mineralului face ca să poată fi utilizat ca material abraziv(șmirgel)la producerea

sculelor, materialelor de construcții (beton, ceramică) sau piese care sunt expuse la procese
extreme de oxidație;din corindon s-au obținut prin șlefuire și pietre prețioase. Prin impuritățile
din cristal, ce determină variațiile de culoare ale oxidului de aluminiu (incolor). Această gamă
variată de culori de la renumita bijuterie (Verneuil), sau pietrele prețioase roșii ce conțin crom
rubinul, de asemenea variantele albastre (cu impurități de fier, titan, vanadiu) numite
safire(fig.15.c). Vanadiul în special produce prin reflecția luminii, fenomenul de Asterismus (stea
cu șase vârfuri).

15
 fig.15.a fig.15.b fig.15.c

1.7 Malachit

Carbonatul bazic de cupru,anhidru,cristalizează în sistemul monoclinic;denumirea îi vine de

la grecescul malachos-nalbă(plantă a cărei culoare este asemanătoare cu a mineralului).
Malachitul(fig16.b) este un minearal răspândit în natură face parte din clasa carbonaților anhidri
cu prezența de ioni străini,cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică
Cu2[(OH)2|CO3] cu forme de agregate masive, formă de ciorchini, agregate cu dungi de nuanțe
diferite, mai rar apare sub forme aciculare, sau cristale prismatice. Culoarea frecventă a mineralului
este verde de nuanțe diferite,duritatea malachitului este 3,5 - 4 pe scara lui Mohs, densitatea de 3,6 - 4,05
(g/cm³)conținutul în cupru este de cca. 57 % datorită durității reduse și densității mari,malachitul se rupe
ușor în bucăți,conținut la soare devine de culoare pală, iar ținut în contact cu apa pierde luciul, și își
schimbă culoarea. Malachitul este un mineral tipic de cupru ca rezultatul intemperiilor,de aceea apare
frecvent în zonele de oxidație a zăcămintelor de cupru, ca azurit, fiind asociat cu cuprit,goetit și calcit.A
fost descoperit în cantități mari în Australia, Congo, Namibia, Zair, Ural în Rusia, România, Ungaria ca și
în Arizona în SUA.

Utilizarea principală a malachitului este ca piatră semiprețioas(fig16.a)ă în diferite creații

artistice(fig.16.c).
In Moscova în palatul Kremlin sunt coloane întregi (stâlpi de susținere) din malachit, care
provine din Ural. Din cauză că la prelucrarea mineralului ia naștere un praf toxic, mineralul
prelucrat are un preț ridicat;datorită durității reduse și clivajului mineralului, s-a căutat
stabilizarea cu praful malachitului rezultat din prelucrare.
Dar sunt și imitații de malachit din azurit, achat (agat), jaspis, (varietate roșie) sau marmoră.

16
 În Egiptul antic si Grecia antica malachitul a fost un mineral
apreciat, din el s-au confectionat amulete si scârabei aducatori de
noroc, iar mineralul măcinat era folosit ca material cosmetic
pentru colorarea pleoapelor. De asemenea era foarte folosit și în
ritualurile magice, pentru invocarea spiritelor benefice.În China
Antica malachitul era considerată piatra “afaceristilor”,se spunea
ca acest cristal atrage cliețti si vânzari mai bune daca este
amplasat în locul în care se păstreaza banii.Prin actiunea
bioxidului de carbon din atmosferă și în prezența focului de
cărbuni are loc o reacție chimică care permitea lipirea giuvaerului
etruscii erau cei care foloseau des acest procedeu.Metoda de lipire a aurului si argintului cu
malachit era cunoscută si de către egipteni, măestria acestora în folosirea procedeului putând fi
admirată la masca din aur masiv a lui Tutanchamun.

fig,16.a fig.16.b. fig16.c.

1.8 Fluorina

Fluorina(fig.17a.b.) provine din din latinescul “fluere” care inseamna a curge. fluorina se
formeaza prin racirea rocilor magmatice, asociat frecvent cu mineralele: Baryt,
(Baritina),Cuarț,Topaz,Calcit, Galenita si Blenda. Mineralul apare in cantitati mai mari, ca parte
componenta a rocilor vulcanice, granite, pegmatite.Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile
vulcanice din Las Cuevas, Mexic,urmată de China, India,Arica de Sud și SUA.„Blue John” este
o mină de fluorit din Marea Britanie, locuri mai puțin însemnate se găsesc în
Franța,Germania.Are culoarea variabilă putând fi incoloră,transparent-translucidă sau

17
galbenă,verde,verde-albăstruie,violet,violet- albăstruie,albastră,brună,roză,roz-roșcată în funcție
de impuritle pe care le conține.Are luciu sticlos ,spărtură concoidală,clivaj
perfect,casantă,duritate4,greutate specific 3,18;expusă la razele catodice are o fluorescență
violetă,cu o nuanță caracteristică albăstruie verzuie.Se formează pe cale hidrotermală,întâlnindu-
se ca mineral de gangă în filioane metalifere de compoziție foarte diferită

Se utilizează în principal în industrie(ca fondant în metalurgie,la obținerea unor compuși ai

fluorului,în industria ceramică,pentru obținerea emailurilor smalțurilor,în industria optică la
fabricarea lentilelor.Cu toate că este frumoasă,datorită unor inconveniente pe care le are(clivaj
foarte bun,duritate scăzută,pierderea luciului,schimbarea culorii)este puțin folosită la
confecționarea unor obiecte de podoabă și artă.Cu toate acestea se folosește în atât în
bijuterie(piatră de inel,cercei,broșe)cât și în confecționarea de bibelouri,obiecte de
birou,suporturi și rame de ceasuri de masă sau perete.

Zăcămintele de fluorină utilizată în bijuterie și în confecționarea de obiecte de artă se găsesc

în Namibia(Africa de Sud-Vest)-fluorină verde,Brazilia(albastră),Statele Unite(incoloră-violet
ametist),Elveția(roșie și roz),China(policoloră),Anglia(cele mai frumoase crismând ganga unor
filoane în zăcămintele din regiunea Baia-Mare;în zona Tulgheș,în Dobrogea de Nord în
diabazele granitelor alcaline,laMoldova Nouă,etc,fărăa forma zăcaminte exploata

(fig.17.a) ( fig.17.b)

1.9 Turcuaza CuAl6(PO4)4(OH)85H2O(fig.18.a,b,c)

Fosfat natural de aluminiu și cupru,format în procesul de alterare a rocilor
aliminoase sau a celor fosfatice sub acțiunea unor soluții cuprifere.Se formează și depozitele cu
resturi de oase sau dinși de vertebrate fosilizate(rinoceri,mamuți,mastodoniți,cerbi etc.)purtând

18
denumirea de mase criptocristaline,reuniforme,cruste,vinișoare,noduli neregulați și foarte rar
cristale prismatice.Are duritate 5-6,greutate specifică2,60-2,80,spărtură concoidală,casantă,luciu
de ceară sau porțelanos,semitranslucidă sau opacă,având culoarea albastră ca cerul sau ca
marea,uneori azurie până la verde.A fost cunoscută din Antichitate în Orientul Apropiat,Persia
poseda cea mai frumoasă turcuoază,având culoarea albastră închisă cu irizații,de unde a fost
adusă în Europa trecând prin Turcia sub numele de piatra turcilor.Turcuoaza care conține fisuri
umplute cu oxizi de fier sau de mangan este cunoscută sub numele de turcoază matrix,fiind ușor
de prelucrat datorită durității reduse și având aspect frumos a fost folosită din Antichitate ca
obiect de podoabă și ornament,apoi în medicină empirică pentru videcarea unor boli.Era
considerată piatră sfântă pentru azteci(utilizând-o și pentru împdobirea măștilor rituale)și
talisman pentru cavaleri.Mahomedanii o încrustau pe arme,o prelcrau în amulete pe care scriau
cu aur,versete din Coran.Inelele de turcuază se dau jos înainte de ate spăla mâinile,pentru anu se
pierde din culoare.Zăcăminte importante se găsesc în Iran la Madan,peninsula Sinai(parte din
zăcăminte s-au epuizat î.e .n),Israel,Statele Unite la New
Jersey,Afgnistan,Egipt,China,Argentina,Anglia,Tanzania.

( fig.18.a.)

( fig.18.c.) (fig.18.b)

19
 1.10 Turmalină

Turmalina (sau turmalinul) este un cristal semiprețios cu o structură chimică variabilă, un

silicat complex de aluminiu și bor. În locul atomilor de aluminiu se pot substitui în diverse
proporții atomi de sodiu, calciu, magneziu, fier,litiu etc, determinând variații în proprietățile
fizice ale cristalului. Turmalina face parte din mineralele cu sistemul de cristalizare trigonal. Din
formula chimică reiese faptul că ionii hidroxilici (-OH) și ionii de fluor (-F) se pot combina în
diferite raporturi de amestec cu metale, acest amestec determinând culoarea și duritatea
mineralului (între 7 și 7,5).Culorile turmalinei sunt foarte variate, de la albastru, verde, roșu, roz,
brun, până la negru, uneori un cristal putând avea mai multe culori; în secțiune transversală unele
cristale apar ca un agat cu linii circulare concentrice de culoare diferită. La turmaline se poate
constata frecvent fenomenul depleocroism, adică schimbarea culorii în funcție de direcția de
observare. Cel mai frecvent pleocroism este de la albastru la negru.
O altă proprietate a cristalelor de turmalină este piezoelectricitatea,care se manifestă
prin polarizarea electrică a cristalului ca urmare a unei acțiuni mecanice (presiune sau torsiune)
aplicată pe o anumită axă a acestuia. De asemenea, cele mai multe varietăți de turmalină prezintă
Turmalina se găsește frecvent în natură sub formă de cristale prismatice asociate cu rocile de
granit și pegmatit sau cu rocile metamorfice (gnaisuri,șist-uri,marmură)care s-au transformat prin
presiuni și temperaturi ridicate exercitate de straturile vecine și proprietatea de
piroelectricitate,adică apariția unei polarizări electrice în urma încălzirii sau răcirii
cristalului.Turmalina este primul material la care s-au observat aceste două
proprietăți:exemplarele foarte frumoase sunt folosite ca bijuterii, ca de exemplu rubelitul o
variantă roșie de turmalină(un exemplu este „Cupa campionatului de fotbal german”, ornat cu 16
cristale de turmalină);datorită proprietăților sale fizice cristalele de turmalină sunt utilizate în
optică și electronică.

20
 Capitolul 2 ROCI

2.1 Gips(CaSO4x2H2O)

Este un sulfat de calciu hidratat,care ia naștere prin precipitarea și depunerea în bazine,lagune și

lacuri sărate.Deși nu se gasește în cantitate mare în apa mării (3,6%),totuși din cauza slabei sale
solubilități precipită înaintea sării,împreună cu anhidritul.Se mai poate forma prin hidratarea
anhidritului.
Gipsul are culoarea albă,când este pur;adeseori poate fi incolor și transparent.iar când conține
impurități este colorat în cenușiu(substanță argiloasă)galben-arămiu,roșietic(oxizi de fier),brun
sau negru(substanța organică).Mai poate conține diferite adaosuri de săruri de săruri cu care
precipită împreună(sare
gemă,anhidrit,calcit etc.).Are duritate mică(în jur de 2),încât se zgarie cu unghia și este foarte
casant.
Structura gipsului poate fi variată:micogranulară,macrogranulară,zaharoidă(gips
zaharoid),fibroasă(gips fibros),iar textura:compactă neorientată,stratificată sau lamelară(gips
lamelar).

Gipsul formează acumulări importante sub formă de lentile sau straturi,însoțite de obicei de
argile,marne,sare gemă și anhidrit.Grosimea straturilor variază de la cațiva centimetri de gips de
cea mai bună calitate(fig1);are culoarea albă-translucidă,uneori
roz,și se folosește în arta
plastică,sculptură(fig2).Cand se găsește în
cantitățăți importante și este curat,gipsul se
exploatează pentru fabricarea
ipsosului,precum și pentru prevenirea

exploziilor de praf de cărbune prin metoda fig.1

21
fig.2
șistizării.Se mai întrebuințează și ca adaos pentru obținerea cimentului,la diferite
ornamentații,la fabricarea vopselelor,smalțului,la prepararea sticlei,în industria hârtiei,în
chirurgie etc.
Zăcamintele sedimentare de gips sunt foarte raspandite în scoarța globului,fiind localizate în
depozite de diferite vârste.
În țara noastră,cele mai importante zacaminte de gips se găsesc de obicei în legatură cu
depozitele de sare și se exploatează în unele locuri,cum sunt:Aghire-Leghia,Copăceni-
Turda(reg.Cluj),Slanic-Prahova,Mîneciu-Ungureni(reg Ploiesti),Gălean și Perchin-Gheorghe
Gheorghiu-Dej(reg.Bacau),Călanul Mic(reg.Hunedoara).
Alte varietăți de gips:trandafirul de deșert(fig.3),gipsul de Mexic(fig4),gips Santorin(fig.5)

Fig.3 fig.4 fig.5

2.2 Sarea gemă(halitul)

Sarea gemă sau sarea de bucătărie(NaCl),(fig)este cea mai importantă rocă de precipiitație,care
se depune în mediul lagunar.În apa mărilor,ea constituie78%din totalul sărurilor dizolvate.
Este o rocă monominerală,constituită din NaCl,care cristalizează în sistemul cubic,sub formă de
cubi,cu clivaj perfect perfect după fețele de cub.Sarea curată este incoloră și
transparentă.Culoarea albă provine adeseori din marea cantitate de bule de aer fin dispersateb în
masa cristalelor.Când conține impurități ,poate fi divers colorată:incluziunilede substanțe
argiloase îi dau o culoare cenușie,cele bituminoase,culoare brună,iar cele de oxizi și hidroxizi de
fier,culoarea galbenă pană la rosie.Culoarea albastră pe care o prezintă în mod frecvent sau care

22
a suferit deformații plastice se datorează dispersiei fine de sodiu metalic coloid.Luciul
sticlos,uneori gras pe porțiunile dizolvate,prezintă solubilitate ridicată,este foarte
higroscopică(avidă de apă),are gust sărat caracteristic;încălzită,decripită(pocnește)din cauza apei
și mai ales a gazelor pe care le pune în libertate.

Structura este,în general,cristalin-granulară,prezentând întreaga gama structurală de la

structură microcristalină la cristale mari de 5-10 cm(macrogranulară).Uneori forma de prezentare
este mamelonară sau fibroasă,textura este compactă neorientată uneori stratificată
paralel(rubanată)rezultată adesea din alternanța cu straturi de gips,anhidrit sau straturi argiloase

Zăcamintele de sare(fig6..sare nativă) se găsesc în scoarța globului sub formă de straturi

sau masive de dimensiuni mari.Adeseori se observă o succesiune a straturilor de sare gemă cu
straturi de gips și anhidrit.

fig.6

Datorită plasticității foarte pronunțate pe care o prezintă sub acțiunea formelor tectonice,sarea
străpunge formațiunile mai noi ce o acoperă,sub formate sâmburi anticlinali diapiri,formând cute
diapire,care au o mare raspândire la noi în țară în zona neogenă a Carpaților,însoțind zăcămintele
de petrol,și în zona marginală a Bazinului Transilvaniei. În privința genezei sării există mai
multe teorii,și anume:teoria marin-lagunară sau teoria barelor;teoria lacurilor deșertice;teoria
precipitațiilor primordiale și teoria vulcanică.

Exploatarea sării se face în saline subterane(fig7),ale căror

dimensiuni și forme sunt în funcție de proprietațile fizico-mecanice
ale sării.

Cantitați importante de sare se mai folosesc la fabricarea.clorului, fig.7

la a acidului clorhidric,la prepararea sodiului metalic,a lacurilor și a vopselelor,la fabricarea

săpunului,la rafinarea țițeiului,în agricultură,în industria maselor plastice,etc.În industria
textilă,sarea se foloseșe la prelucrarea bumbacului,a stofelor de lană,și la colorarea și imprimarea
țesăturilor.O intrebuințare pe scară largă,o are sarea în industria pielăriei,pentru curațirea și
conservarea pieilor;se mai poate utiliza pentru purificarea gazelor nobile(heliu,neon,argon etc);în

23
electrotehnică la fabricarea lămpilor,cu vaporii de sodiu etc.Izvoarele cu apă sărată au efect
terapeutic asupra organismului uman,vindecând anumite boli.

2.3 Marmura

Rocă metamorfică complet cristaliză,constituită predominant din calcit,uneori

dolomit,reprezentând produsul metamorfismului regional sau de contact al unor depozite
calcaroase sau dolomitice,mai mult sau mai putin pure.Se caracterizează printr-o cristalinitate
evidentă. În afară de calcit si dolomit,datorită impuritătilor pe care le contineau calcarele sau
dolomitele initiale,marmura conține în cantitate redusa
cuarț,diopsid,tremolit,grossular,clinozoizit,talc,sercit,epidot,actinot,oxizi metalici etc.În cazul în
care unul din mineralele subordonate apare în cantitate mai mare,formează varietăți mineralogice
cum ar fi:marmure cu tremolit,cu diopsid,cu muscovit(cipoline) etc.Marmura are structură de la
micro la macrocristalină,uneori zaharoidă,textură masiv compactă până la zonată,ușor orientată
sau rubanată relictă,culoare albă,alb gălbuie,roză cenușie,verzuie,azurie,roșcată,brună și chiar
neagră,în funcție de impuritațile pe care le conține.Repartitia neuniformă a culorilor formează în
masa marmurei diferite desene care îi dau o frumusețe deosebită,fiind căutată în construcție
pentru placări în scop decorativ.Spărtura dreaptă sau așchioasă,duritate3,4-3,6,greutate
specifică2,7-2,95g/cm3 luciu sticlos,gras în spartură.Datorită duritații reduse,a aspectului exterior
și ușurinței în prelucrare,marmura a constituit din cele mai vechi timpuri principalul material
utilizat în sculptură.Se mai folosește în constucții pentru trepte și
scări,plinte,baluștri,pardoseli,plăci pentru pentru pereți,lucrări ornamentale,monumente,pietre
funerareetc.În sculptură,se foloseștemarmura albă cu granulație fină,fiind mai rezistentă la
actiunea agenților atmosferici,posedând o strălucire specifică atunci cand este expusă la
lumină.Varietațile de marmură colorată sunt cunoscute sub denumirea de strate,lentile și bancuri
intercalate în roci cristalofiliene.Se exploatează în cariere,fiind cunoscute o serie de varietați de
marmură având culoare,compoziție și denumire diferită.Majoritatea marmurelor au căpătat
denumirea localitaților din apropierea carierelor de exploatare.Dintre principalele
varietați,menționam:marmură de Carrara(Italia),și Paros(Grecia)(fig8),de culoare albă cu

24
structură zaharoidă;de Toscana(Italia centrală)care este de culoare albăstrie;calcare marmureene
la Moneasa(Arad),de culoare cenușie,vânată până la negricioasă și roșcată;Rușchița(Caraș-
Severin)(fig9),de culoare albă-roză;Alun-Bunilă(Hunedoara)de culoarealb-gălbuie,alb-cenușie
sau alb-rozie;Sohodol(Alba),de culoare albă etc.

(fig.8 ) (fig9)

2.4 Nisip

Nisipul este o rocă sedimentară neconsolidată,

provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau
organisme și care se prezintă sub forma unei acumulări
de granule fine (0,063–2 mm).Nisipul(fig10)se
formează prin procese fizico-chimice, cauzate de
acțiunea de erodare a intemperiilor asupra rocilor

fig.10 magmatice si metamorfice.

Prin acțiunea de eroziune a apei și vântului sunt
transportate fragmentele mici desprinse din roci, suferind și o serie de transformări printr-o
acțiune chimică asupra acestor particule care se vor uni între ele rezultând fragmente mai mari.
Prin acțiunea mecanică fragmentele transportate vor avea forme rotunjite, acest proces de
șlefuire este mai intens la fragmentele care sunt transpotate pe distanțe mai mari și la rocile mai
puțin dure. Frecvent, nisipul poate proveni din roci sedimentare care a suferit deja un ciclul de
eroziune-transport-depozitare (prin diageneză devenind rocă), care ciclu va fi reluat din nou. În

25
timpul acestor cicluri, mineralele dure, ca de exemplu cuarțul își păstrează mai bine structura
inițială.
Când, prin diferite mișcări tectonice, rocile sunt aduse la suprafață, acestea sunt expuse
acțiunilor de eroziune,un astfel de ciclu poate dura cca. 200 milioane de ani.Un caz special este
formarea nisipului din scheletele viețuitoarelor (scoici, corali), nisip care, din punct de vedere
geologic, are o durată scurtă în comparație cu nisipurile bogate în silicați. Părțile componente ale
nisipului variază în funcție de rocile din care provin, cea mai marte a nisipului este constituită
din fragmente de cuarț (SiO2) cauza fiind duritatea mare a cuarțului (pe scara Mohs = 7) care îl
face rezistent la acțiunile fizico-chimice din timpul proceselor de eroziune. După structură
nisipurile pot fi:nisipuri coraligene prezente pe atoli (insulele de corali)(fig11) bogate în carbonat
de calciu (CaCO3);nisipuri provenite din scoici bogate de asemenea în carbonat de calciu,nisipuri
bogate în olivină prezente pe plajele din Hawai;nisipuri vulcanice(fig12) provenite din roci
vulcanice ca bazalt sau cenușă vulcanică (rezultată din erupții).

fig.11 fig.12

Nisipul este răspândit inegal pe suprafața pămantului,fiind influențat de regiunile de

climă,relief și constituția petrografică regiunii. În munții înalți, nisipul se poate găsi numai izolat
(în văile ghețarilor, și torenților) și în cantități mici. În regiunile carstice, nisipul bogat în
carbonați se dizolvă în anumite condiții în apă, aceste nisipuri neavând din punct de vedere
gelogic o viață lungă.
În munții de înălțime medie, ca și regiunile de șes,(fig13.a) acumulările cu nisip sunt mai
frecvente în regiunea meandrelor, în zoneleinundabile ale râurilor sau în văile opuse vântului
dominant, întrerupând transportul de nisip adus de vânt. Dar cantitățiele cele mai mari de nisip se
găsesc în regiunile deltă, pe plajele pe malul mărilor sau în regiunile de deșert ca Sahara,Calahari

26
, Gobi unde nisipul se află sub forme de dune de nisip, care pot fi mobile sub acțiunea eoliană (a
vântului)(fig.13.b.)

(fig13.a.) (fig.13.b.)

Deșertul de Porțelan(fig.14.a) este o adevarata minune a naturii situată in Bazinul

Tularosa din statul american New Mexico. Frumusețea de gheată a acestor întinderi ce par de
zapadă este data de faptul că, spre deosebire de nisipurile celorlalte deșerturi, care sunt alcatuite
din quartz, nisipul de aici este format dintr-un melanj de gips si sulfat de calciu.De
asemenea,deși este situat intr-o zonă extrem de calduroasă, deșertul alb este rece pe tot parcursul
zilei, datorita ratei mari de evaporare a apei la suprafață si a faptului că,spre deosebire de deșertul
saharian,de exemplu, cel de aici reflectă,in loc să absoarbă razele de lumină.Situat la 1.185 m
deasupra nivelului mării, acest deșert este cunoscut drept cel mai mare depozit natural de gips
din lume.

( fig.14.a)

27
(fig.14 .b) (fig.14.c)

28
Bibliografie

 Erhan V., Iancu O. G.-1996- Metale și pietre prețioase, Ed. Univ.”Al.I.Cuza”Iași.

 Nor Radu-Vraja diamantelor,Ed.Albatros
 Papiu V. Corvin-1960-Petrografia rocilor sedimentare, Ed.Științifică, București
 Popa Valeria-1965-Mineralogie și petrografie,Ed.Didactică și Pedagogică,București
 www.bioge.ubbcluj.ro

29