Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie
Bd. Carol I. Nr.20A, 700505 – Iaşi, România
Tel.: +4.0232.20.1075, e-mail: geografie@uaic.ro
http://www.geo.uaic.ro/

COMORILE DIN ADÂNCURILE PĂMÂNTULUI

(Referat la Mineralogie)

Realizat de: Poenariu Marinela Grupa: PT11

Coordonator: Conf. dr. Androne Delia Anne-Marie Specializarea: Planificare Teritorială
Materia: Geologie generală

2023
 Comorile din adâncurile Pământului

CUPRINS

I. INTRODUCERE................................................................................................................................................. 2
1. AURUL NATIV.................................................................................................................................................. 3
2. DIAMANTUL.................................................................................................................................................... 4
3. CORINDONUL.................................................................................................................................................. 6
4. FLUORINA....................................................................................................................................................... 7
5. MALACHITUL................................................................................................................................................... 8
6. CUARȚUL......................................................................................................................................................... 9
7. OPALUL......................................................................................................................................................... 10
8. TOPAZUL....................................................................................................................................................... 11
9. CALCITUL....................................................................................................................................................... 12
10. STIBINA......................................................................................................................................................... 13
II. BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................ 14
III. LISTĂ DE FIGURI............................................................................................................................................. 15

1
 Comorile din adâncurile Pământului

I. INTRODUCERE

1. Definiţii şi caracteristici generale

Mineralogia este o disciplină a geologiei al cărei obiect de studiu îl constituie mineralele,
considerate din toate punctele de vedere specifice: structură, compoziţie chimică, proprietăţi fizice,
clasificare, geneză, ocurenţă, utilizări, precum şi importanţa lor în economia naţională.
Mineralul este o substanţă solidă naturală, anorganică, format din atomi fie ai unui singur
element chimic, fie a mai multor elemente diferite. Există peste 4000 de tipuri de minerale
recunoscute ca specie, însă numărul varietăţilor este cu mult mai ridicat şi fiecare se distinge prin
compoziţia sa chimică şi prin structura sa cristalină. Atomii sunt aranjaţi într-un model regulat.
Când li se permite să se dezvolte liber, ei formează cristale simetrice cu laturi plane.

2. Scurt istoric
Mineralogia s-a dezvoltat ca ştiinţă odată cu dezvoltarea culturii omului. Astfel, primele scrieri
în care se vorbeşte despre minerale apar în lucrările lui Aristotel, Teofrast, Pliniu cel Bătrân. În
epoca Renaşterii, Agricola, în lucrarea sa, face o clasificare a mineralelor pe baza proprietăţilor
acestora. Progrese semnificative, însă, s-au înregistrat în secolul al XVII-lea, odată cu dezvoltarea
fizicii şi chimiei. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea sunt marcate de o
serie e descoperiri precum microscopul calcografic şi microscopul polarizant fiind completată,
astfel, descrierea mineralelor cu proprietăţi optice.
În România, primele însemnări despre minerale se găsesc în cronicile vechi. Cercetătorii în
domeniul geologiei sunt Grigore Cobălcescu şi Grigore Ştefănescu, aceştia contribuind la
dezvoltarea geologiei prin înfiinţarea primelor laboratoare de cercetare ştiinţifică şi au scris primele
cursuri de geologie, pe care le-au pus la îndemâna elevilor şi studenţilor

2
 Comorile din adâncurile Pământului

1. Aurul nativ

Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în
natură, el se putea obține ușor în cantități mici. Se crede că aurul a fost descoperit înaintea cuprului.
Cules sub forma unor bucăți strălucitoare din nisipurile râurilor și
din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de
ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru
stabilitatea sa față de agenții corozivi. Ușor de prelucrat, prin
ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult
cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben)
este prea moale pentru folosirea sa ca bijuterie.
Aurul este un element nativ care face parte din grupa
metalelor prețioase. Numele mineralului vine din latină, de la
cuvântul ”aurum”. Se găsește în scoarța terestră în stare pură
asociat uneori cu sulfuri de cupru sau fier și mai poate să fie
întalnit în aluviunile unor râuri.
În ceea ce privește felul în care e găsit în natură, aurul apare sub
formă de granule, foițe, fulgi sau pepite, foarte rar sub formă de
cristale cubice. In ceea ce priveste culoarea, aceasta e galben
strălucitor, pirita fiind asemănătoare cu acesta, fiind denumită
popular și aurul proștilor, mulți căutători de aur păcălindu-se Figura 1- Aur nativ
în trecut cu ea. (www.descopera.ro)
În ceea ce privește duritatea pe scara Mohs, are o valoare de 2.5-3, e insolubil în acizi si bun
conducător termic și electric. În Romania, aur s-a găsit la Baia Borşa, Crucea, Baia Sprie,
Dognecea, Ciclova Română sau Ilba și în aluviunile unor râuri precum Bistrița Aurie, Olt, Someșul
Mare etc.
Aurul numit și regele metalelor sau rege al lumii minerale
are culoarea galbenă de diferite nuanțe ,dependentă de
impuritățile pe care le conține,în special de argint care îl
albește. Culori diferite au aliajele de aur cu cupru(galben),cu
cupru și argint(roz),cu argint fin (verzui),cu zinc și fier,cu zinc
și cupru(cenușiu), cu fier(alb). Intensitatea culorii depinde de
proporțiile în care intră componenții respectivi. Aurul sub formă
de pulbere poate fi albastru, rosu sau negru, topit radiază o
culoare verde. Are strălucire vie, metalică, este foarte ductil și
maleabil, bun conducător de căldură si electricitate. Nu se
dizolvă în acizi, este solubil în apă regală și ceanurialcaline,
deoarece nu se oxidează, nu se corodează, și este pasiv la
agentii chimici, este nemuritor și se topește la 1063 grade C.
Este foarte rar, cu toate ca se găsește peste tot în jurul nostru
(crusta globului, în meteoriți, în cenușa unor arbori, în apă, în
Figura 2- Aur plante, în corpul omului și a tuturor viețuitoarelor. Se apreciază
(www.descopera.ro) că aurul ar fi primul metal cunoscut și prelucrat de om, a
constituit întotdeauna simbolul puterii, măreției, bogăției și longevității, bucurându-se de prestigiu
si onoruri. A atras atenția omului din cele mai vechi timpuri, atribuindu-se și puteri magice, credința
în forţele lui tainice a supraviețuit veacurilor, păstrându-se pe alocuri până în zilele noastre.

3
 Comorile din adâncurile Pământului

2. Diamantul
Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere
chimic este una din formele de existență ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul)
și fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10) pe
scara Mohs, duritatea variind însă în funție de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durității
ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant.
Masa diamantului este exprimată în carate, un carat
corespunzând cu 0,200 grame.
Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se
pot întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite
Lonsdaleit, unii considerând că aceste diamante s-au format
în medii nefavorabile. Duritatea extremă a diamantului este
explicată prin legătura stabilă simetrică dintre atomii de
carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o
temperatură de 720 °C, iar în aer la peste 800°C cu formare
de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale
ca fier, nichel, cobalt, crom, titan, platină, paladium și alte
metale asemănătoare. Pe motivul reactivității reduse
Figura 3- Diamant şlefuit (datorată structurii stabile) a suprafeței cristalului, prin
(www.diamonds.com) iradiere cu neutroni crește gradul lui de duritate.
Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km),
unde sunt temperaturi și presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoțire) ale diamantului sunt peridotitul
și eklogitul, iar în vulcani, sunt roci bogate în gaze. Acestea transportă, odată cu erupția vulcanului
și diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarței pământului. Diamantele se pot exploata din
rocile însoțitoare prin minerit, de exemplu Namibia, Africa de sud sau se separă din aluviunile
(depunerile) apelor curgătoare (deșertul sau țărmul african).
Microdiamantele iau naștere la căderea meteoriților
mari pe Pământ (ex. craterul Barringer), creându-se condițiile
necesare pentru formarea diamantului, prin existența unor
presiuni și temperaturi ridicate și prezența dioxidului de
carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante
vechi de peste 3 miliarde de ani, dar și diamante mai noi, care
au vârsta de câteva sute de milioane de ani.
Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un
procedeu de filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la
un cristal cu tăietura specifică, de un carat.
Tăietura indică modul cum este tăiat diamantul și îi Figura 4- Diamant roz
conferă acestuia strălucire. Se referă la proporțiile și
(www.wikipedia.com)
finisajul diamantului. Tăietura este singura contribuție adusă
de mâna omului, transformând o piatră prețioasă brută, neșlefuită într-un diamant fațetat și șlefuit în
diverse forme.
În 1919 Marcel Tolkowsky descoperă cel mai bun compromis teoretic datorită căruia modul de
tăiere al unui diamant îi poate conferi acestuia o strălucire deosebită.

4
 Comorile din adâncurile Pământului

Tăierea în fațete este un procedeu prin care o parte din lumina căzută pe suprafața plană a unei
fațete foarte bine lustruite este reflectată ca de o oglindă, punând în evidență strălucirea pietrei. O
altă parte din lumina care pătrunde în diamant este refractată și reflectată de fațetele din partea sa
inferioară, dând naștere așa numitelor "focuri" ale pietrei.
Cea mai cunoscută și mai răspândită tăietură a diamantului este
briliantul rotund. Briliantul clasic comportă 57 fațete.
Diamante renumite:
Cullinan - Până în prezent diamantul cel mai mare, din el s-
au obținut 105 bucăți, din care 9 se găsesc în coroana regală
britanică, printre care se află si diamantul "Steaua Africii" de
530,20 carate.
Excelsior - Din el s-au obținut 22 de pietre prin despicare.
Florentiner - Diamant galben; a aparținut lui Karl I.
(Austroungaria), vândut lui Sondheimer, de la care probabil a fost
obținut prin înșelăciune de Bruno Steiner, de atunci i s-a pierdut
urma.
Diamantul Hope - Diamant albastru; descoperit în anul Figura 5- Diamantul
1642, azi la Smithsonian Institute in Washington. Excelsior
(www.waytodiamonds.com)

5
 Comorile din adâncurile Pământului

3. Corindonul

Corindonul este un mineral clasat ca duritate pe locul doi după diamant pe scara Mohs
(duritate 9), deoarece mineralul Moissanit cu duritate 9,25 (foarte rar întâlnit în natură) nu este luat
în considerare. Din punct de vedere al compoziției chimice este un oxid de aluminiu, având formula
Al2O3, prin urmare aparține clasei oxizilor,
cristalizând în sistemul trigonal, culoarea fiind
foarte variată, depinzând de impuritățile
existente în cristal. Astfel de variații de culoare
sunt: de la incolor, brun, sur, roz, roșu, galben,
verde, violet, albastru. Corindonul este frecvent
însoțit de mineralele spinell magnetit, apărând
într-o masă lutoasă neagră cu cristale în formă
de coloană, se mai poate întâlni în roci
magmatice, vulcanice de granit, pegmatit şi de
asemenea, în roci metamorfice.

Figura 6- Corindon roz

(www.descopera.ro)
Duritatea mineralului face să poată fi utilizat ca material
abraziv la producerea sculelor, materialelor de construcții (beton,
ceramică) sau a pieselor care sunt expuse la procese extreme de
oxidație. Din corindon s-au obținut prin șlefuire și pietre
prețioase, prin impuritățile din cristal ce determină variațiile de
culoare ale oxidului de aluminiu.
Vanadiul în special produce prin reflecția luminii, fenomenul de
Asterismus (stea cu șase vârfuri).
Sub denumirea de Safir sunt cunoscute toate pietrele
prețioase din corindon, cu singura excepție a variantei de Figura 7- Corindon albastru
culoare roșie – rubinie, care este denumit rubin.
Rocile unde s-au găsit safire se numesc Pegmatite care ( www.descopera.ro)
prin procese de eroziune au fost transportate și depozitate în aluviuni, în albiile apelor curgătoare.
Țările importante în producția de safire sunt Sri Lanka, India, mai nou, USA, Australia și Nigeria.
Pe cale sintetică se pot produce safire de o calitate perfectă.

6
 Comorile din adâncurile Pământului

4. Fluorina

Fluorina provine din latinescul “fluere” care înseamnă a curge. Fluorina se formează prin
răcirea rocilor magmatice, fiind asociată frecvent cu mineralele: Cuarț, Topaz, Calcit, Galenita si
Blenda. Mineralul apare în cantități mai mari, ca parte componentă a rocilor vulcanice, granite,
pegmatite. Cea mai mare mină de fluorit se află în rocile vulcanice din Las Cuevas, Mexic, urmată
de China, India, Arica de Sud și SUA. „Blue John” este o mină de fluorit din Marea Britanie; locuri
mai puțin însemnate se găsesc în Franța, Germania.
Are culoarea variabilă, putând fi incoloră, transparent-
translucidă sau galbenă, verde, verde - albăstruie, violet, violet –
albăstruie, albastră, brună, roză, roz-roșcată în funcție de
impuritățile pe care le conține. Are luciu sticlos, spărtură
concoidală, clivaj perfect, este casantă, are o duritate de 4,
greutate specifica de 3,1. Expusă la razele catodice are o
fluorescență violetă, cu o nuanță caracteristică albăstruie verzuie.
Se formează pe cale hidrotermală, întâlnindu-se ca mineral de
gangă în filoane metalifere de compoziție foarte diferită. Se
utilizează în principal în industrie(ca fondant în metalurgie, la
obținerea unor compuși ai fluorului, în industria ceramică, pentru
obținerea emailurilor smalțurilor, în industria optică la fabricarea
lentilelor. Cu toate că este frumoasă, datorită unor inconveniente
Figura 8- Fluorină pe care le are (clivaj foarte bun,
(www.descopera.ro) duritate scăzută, pierderea luciului,
schimbarea culorii) este puțin
folosită la confecționarea unor obiecte de
podoabă și artă. Cu toate acestea se folosește atât în
bijuterii (piatră de inel, cercei, broșe) cât și în
confecționarea de bibelouri, obiecte de birou,
suporturi și rame de ceasuri de masă sau perete.
Zăcămintele de fluorină utilizate în bijuterii și în
confecționarea de obiecte de artă se găsesc în
Namibia(Africa de
Sud-Vest) - fluorină Figura 9- Cristale de fluorină
verde, Brazilia(albastră), Statele Unite (incoloră (www.descopera.ro)
violetametist), Elveția(roșie și roz), China(policoloră)
În România, fluorină găsim în zona Tulgheș, în Dobrogea de Nord, în diabazele granitelor
alcaline, la Moldova Nouă, fără forme de zăcăminte exploatabile.

7
 Comorile din adâncurile Pământului

5. Malachitul

Carbonatul bazic de cupru, anhidru, cristalizează în sistemul monoclinic. Denumirea îi vine

de la grecescul malachos-nalbă (plantă a cărei culoare este asemănătoare cu a mineralului).
Malachitul este un minearal răspândit în natură, face parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența
de ioni străini, cristalizează în sistemul monoclinic, sub formă de agregate masive, formă de
ciorchini, agregate cu dungi de nuanțe diferite, mai rar apare sub forme aciculare, sau cristale
prismatice. Culoarea frecventă a mineralului este verde de
nuanțe diferite, duritatea malachitului este 3,5 - 4 pe scara
Mohs, densitatea de 3,6 - 4,05(g/cm³) conținutul în cupru
este de cca. 57 %. Datorită durității reduse și densității
mari, malachitul se rupe ușor în bucăți, ținut la soare devine
de culoare pală, iar ținut în contact cu apa pierde luciul, și
își schimbă culoarea. Malachitul este un mineral tipic de
cupru, de aceea apare frecvent în zonele de oxidație a
zăcămintelor de cupru, ca azuritul, fiind asociat cu cupritul,
goetitul și calcitul. A fost descoperit în cantități mari în
Australia, Congo, Namibia, Zair, Ural în Rusia, România,
Ungaria ca și în Arizona în SUA.
Figura 10- Malachit Utilizarea principală a malachitului este ca piatră
(www.descopera.ro) semiprețioasă în diferite creații artistice
(In Moscova în palatul Kremlin sunt coloane întregi (stâlpi
de susținere) din malachit, care provine din Ural. Din cauză că la prelucrarea mineralului ia naștere
un praf toxic, mineralul prelucrat are un preț ridicat. Datorită durității reduse și clivajului
mineralului, s-a căutat stabilizarea cu praful malachitului rezultat din prelucrare Există și imitații de
malachit din azurit, achat agat, jaspis, (varietate roșie) sau marmoră.
În Egiptul Antic si Grecia Antică malachitul a fost
un mineral apreciat, din el s-au confecționat amulete şi
bijuterii aducătoare de noroc, iar mineralul măcinat era
folosit ca material cosmetic pentru colorarea pleoapelor.
De asemenea, era foarte folosit și în ritualurile magice,
pentru invocarea spiritelor benefice. În China Antica
malachitul era considerată piatra “afaceriştilor”, se spunea
ca acest cristal atrage clienți si vânzări mai bune dacă este
amplasat în locul în care se păstrează banii. Prin acţiunea
bioxidului de carbon din atmosferă și în prezența focului
de cărbuni are loc o reacție chimică care permitea lipirea
giuvaerului. Etruscii erau cei care foloseau des acest
procedeu. Metoda de lipire a aurului şi argintului cu
malachit era cunoscută si de către egipteni, măestria Figura 11- Malachit bobular
acestora în folosirea procedeului putând fi admirată la (www.descopera.ro)
masca din aur masiv a lui Tutankhamun.

8
 Comorile din adâncurile Pământului

6. Cuarțul

Cuarțul este un mineral răspândit în scoarța terestră, care are compoziția chimică SiO 2
cristalizând în sistemul trigonal. În stare pură cuarțul este incolor, impuritățile din cristal determină
culoarea mineralului. Cuarțul cristalizează frecvent în goluri existente în roci numite geode. Clivajul
este inexistent în spărtură având o culoare sidefie, are valoarea 7 pe scara durității lui Mohs.
Înainte de descoperirea proprietății sale piezoelectrice,
cuarțul a fost utilizat ca piatră în bijuterii.
Din punct de vedere optic el poate fi ușor confundat cu
calcitul, de care se deosebește prin duritatea sa mai mare (7)
valoarea refracției duble mai reduse și nu reacționează ca și
calcitul cu (HCl) acidul clorhidric.
Cuarțul, după feldspat este mineralul cel mai
răspândit în scoarța terestră. Cristalele se formează după
răcirea soluțiilor bogate în SiO2 și frecvent întâlnit în roci
ca: Plutonit, Granit, Granitoide, Granodiorite, Tonalite. Un
criteriu folosit în clasificarea rocilor este conținutul în cuarț.
Cuarțul este frecvent mineral de gangă în filoanele de aur.
La fel, acest mineral este întâlnit în roci metamorfice
ca şisturile. Datorită durității sale este răspândit și în rocile
Figura 12- Cuarţ roz sedimentare.
(www.descopera.ro)
Cristalele pure de cuarț sunt incolore, transparente. Prin incluziuni de gaze sau lichide,
cristalul devine de o culoare lăptoasă, la fel cum impuritățile determină schimbarea culorii, prin
iradiere se produce un fenomen de ionizare care schimbă culoarea cristalului.

Figura 13- Cuarţ incolor

(www.descopera.ro)

9
 Comorile din adâncurile Pământului

7. Opalul

Opalul este un mineral de excepție care se prezintă numai amorf, fiind un silicat hidratat.
Procentul de apă putând atinge 25% ca și corp solid amorf, opalul se prezintă ca sticla neavând o
structură cristalină.
Mineralul se prezintă în natură frecvent ca umplutura unui filon, sau ca granule. Opalele sunt foarte
rare, de aceea nu se exploatează pe cale industrială. Opalul a fost găsit pe toate continentele dar
96% din opale provin din Coober Pedy, sudul Australiei.
Culoarea mineralului este foarte variabilă, de la incolor la cenușiu, roșu, brun, galben, mai rar
datorită unor impurități, portocaliu sau roșcat de cupru (numite
„opale de foc”).
Expresia de „opalescență” este un joc de culori
fascinant, care se formează prin fenomenul de interferență a
luminii cauzate de microcristalele mineralului, fenomen întâlnit
la variantele de cuarț Cristobalit sau Tridymit ambele variante
sunt un cuarț transformat la temperaturi ridicate de peste
1470°C.
Varianta de „opal de lemn” se formează prin fenomenul de
impregnare a lemnului cu silicați.
Figura 14- Opal cu opalescenţă
Hidrofanul sau „opalul de apă” prezintă un joc de culori a
(www.geology.com)
luminii asemănător apei.
Opalul în cultura romană era considerat „piatra iubirii” sau „piatra speranței”.
Mineralul este considerat talismanul hoților și spionilor.
Exista 4 tipuri de bază de opal: opalul alb (de
asemenea cunoscut ca opalul de lumină), opalul de foc,
opalul de apă şi opalul negru.
Opalul alb este cel mai comun tip, cu o culoare albă,
galbenă sau crem.
Opalul de foc este translucid sau transparent, cu
niciun joc de culoare. El este miere-galben, sau roşu şi arată
intense nuanțe de portocaliu si roşu de foc. Această varietate
este dorită de mulţi oameni din cauza culori sale , roşu cald.
Opalul de apă are o culoare transparentă sau Figura 15- Opal
translucidă. Acesta arată puţin sau deloc joc de culori şi, (www.geology.com)
prin urmare, este scăzut în valoare.
Opalul negru este tipul cel mai preţios de opal, are culoarea caroseriei de negru sau gri
închis (opal negru nu ar trebui să fie complet negru, altfel ar fi complet lipsit de valoare, ar trebui să
afişează o multitudine de culori curcubeu), uneori, opalul verde închis este numit, de asemenea,
opalul negru. Opalul negru de calitate de top este foarte prețios.

10
 Comorile din adâncurile Pământului

8. Topazul

Topazul, numit și "diamant săsesc" (de la sași) cu sistemul de cristalizare ortorombic, este
un mineral din categoria pietrelor prețioase. Ionii hidroxilici se pot combina cu concentrații deferite
de fluoride, ceea ce determină numărul mare de varietăți de topaz. Topazul prin iradiere cu raze
gamma, bombardare cu electroni sau încălzire își schimbă culoarea devenind brun-verzui sau roșcat.
Cu toate că are duritatea 8, are un clivaj bun (se despică
ușor) ceea ce îngreunează prelucrarea lui. Spărtura este
de culoare sidefie şi de formă neregulată. Denumirea de
"topaz de aur" "topaz de madeira" sau "topaz fumuriu"
s-a dat unor minerale care nu sunt topaze, au fost numai
denumiri comerciale, ca de exemplu "topaz de aur" a
fost numit "citrinul" o varietate a cuarțului.
Se întâlnește în forma de caracteristică de
cristalizare prismatică sau ca o masă grunțuroasă.
Frecvent fiind asociat cu berilul, turmalina și apatitul
într-o rocă magmatică acidă de granit sau pegmatit, se
Figura 16- Diverse tipuri de topaz
mai poate fi întâlnit în rocile sedimentare gneisuri
(www.geology.com)
(Brazilia). Alte locuri unde sau descoperit topaze sunt
Cehia, Norvegia, Suedia, Japonia, Mexic, SUA, Sri
Lanka, Birma și Pakistan. In trecut s-au găsit topaze pe
teritoriul Germaniei Saxonia pe Muntele Melcilor în
Vogtland de acolo provin topaze șlefuite din timpul lui
August cel Tare azi sunt păstrate în "Camera verde" din
Dresda și coroana engleză.
Topazul este folosit frecvent ca o piatră
prețioasă de valoare. Cel mai mare topaz găsit până în
prezent este un cristal de 271 kg, iar topazul cel mai
mare prelucrat (șlefuit) cântărește 4,2 kg. După
relatările naturalistului roman Plinius numele
mineralului provine de la insula "Topazos" din Marea
Roșie. De fapt acolo nu s-a găsit nici un topaz, ci
Figura 17- Topaz albastru olivină, cu care a fost confundat. O altă sursă a numelui
(www.geology.com) provine dintr-o scriere sanscrită tapas ce înseamnă
"foc". In anul 1740 a fost un topaz fixat în coroana portugheză, acesta fiind numit "Diamant de
Braganza" crezându-se că este vorba într-adevăr de un diamant.

11
 Comorile din adâncurile Pământului

9. Calcitul

Calcitul este un mineral din clasa carbonaților, foarte frecvent întâlnit în natură, cu refracție
dublă, în sistemul de clasificare a mineralelor fiind un carbonat de calciu nehidratat. Cristalizează
romboedric are și alcătuiește diferite forme de cristale,
respectiv agregate, cu un habitus de la incolor, alb
lăptos, cenușiu, care după natura impurităților poate fi
galben, roz, roșu, verde, albastru, brun, până la negru.
Din punct de vedere chimic, calcitul este ca și cristalele
cu care se poate confunda, aragonit, vaterit, un carbonat
de calciu (o sare a calciului cu acidul carbonic).
Caracteristica cristalelor de calcit este refracția dublă
clară, axa optică fiind despărțită în două. În comparație
cu alte minerale, calcitul este puțin rezistent la
intemperii, având o duritate mult mai mică ca și
cuarțul, feldspatul, cu o solubilitate bună în apă rece, el
fiind un izotip.
Figura 18- Calcit Echilibrul chimic este influențat de temperatură,
(www.geology.com) de aceea în apele calde pot organisme acvatice să-și
construiască ușor adăpostul din calcit. Astfel se explică
la temperaturi ridicate și depunerea calcarului pe pereții cazanelor cu aburi.
În natură calcitul poate fi întâlnit într-o formă granulară, fibroasă, sau cristalină cu un habitus de
culori foarte variat. Mineralul fiind unul dintre cele mai răspândite în scoarța terestră, este întâlnit
în rocile magmatice, metamorfice (marmora) sau rocile sedimentare (calcar), poate să apară singur
sau în asociație cu alte minerale, ca mineral de "gangă" numit în geologie. Calcitul este solubil în
ape acide, astfel se formează în rocile calcaroase fenomenele carstice (peșterile), apele depunând
ulterior calcitul dizolvat, formând astfel stalactitele și stalagmitele. Originea și formarea regiunile
cu zone mari calcaroase se pot explica numai prin sedimentare marină, în afară de calcit contribuie
la formarea rocilor calcaroase și milioanele de schelete ale viețuitoarelor marine.
Marmora este un material de construcție foarte prețuit. Calcitul mai este folosit la fabricarea
cimentului, la producerea îngrășămintelor și amendamentelor chimice, sau ca înveliș protector al
metalelor. La fel, în industria optică, este utilizat cristalul de calcit.

12
 Comorile din adâncurile Pământului

10. Stibina
Stibina, cunoscută și sub numele de „sulfură de antimoniu”, este un mineral răspândit în
natură, care face parte din clasa sulfurilor, având raportul sulf: metal (seleniu, telur) de 1:1.
Mineralul cristalizează în sistemul ortorombic, având formula chimică Sb 2S3, cu un habitus de
cristale lungi, prismatice, aciculare, așezate radial, sau se poate prezenta sub formă de agregate
masive de culoare cenușie plumburie.
Caracteristic cristalelor de stibină este lungimea și
forma aciculară, cu un luciu metalic. Acest luciu în contact
mai îndelungat cu aerul devine mai mat și cu colorați
diferite. Duritatea la cristalele după gradul de puritate poate
fi pe scara Mohs între 2 și 2,5, cu o densitate de 4,6 - 4,7.
Mineralul se poate confunda la variantele cu habitus
neacicular cu galenita, de care se deosebește prin punctul de
topire mult mai scăzut.
Cristalele de stibină pot atinge o lungime între 60 cm
(Japonia) și 100 cm (China)
Din punct de vedere etimologic numele mineralului
este derivare din antimoniu.. Antimonitul sau stibina, fiind Figura 19- Stibină
cunoscută deja în antichitate de greci, era utilizat la (www.geology.com)
obținerea bronzului și ca pudră cosmetică.
Stibina se formează prin procese geologice hidrotermale (la temperaturi în jur de 100 °C) ca
mineral de asociație cu cuarțul și aurul.
Este frecvent însoțită de minereuri sulfitice și poate apare în rocile calcaroase.
Mineralul s-a găsit în cantități mai mari în provincia Hunan în China, Wolfsberg/Ostharz, în
Germania, Shikoku în Japonia, Kadamdzhai în Kirghizstan, Baia Sprie, Herja și Băiuț în România,
Kremnica în Slovacia și Manhattan în SUA.
Moleculele sulfurii de antimoniu formează lanțuri
duble în direcția Axei - C, din cauza aceasta apare
lungimea mare în comparație cu grosimea cristalelor și la
fel această structură explică clivajul perfect al mineralului.
Din punct de vedere economic mineralul are un
conținut ridicat în antimoniu (cca. 71,4%.) Antimonul în
natură în stare pură este foarte rar ( 0,00002% în scoarța
terestră).
In industria metalurgică antimonul este folosit ca element
de aliaj în creșterea durități oțelului, fiind de asemenea
utilizat la baterii, sau în industria semiconductorilor. In
Figura 20- Stibină cu habitus anul 2003 principala țară exportatoare de stibină a fost
acicular 13
(www.geology.com)
 Comorile din adâncurile Pământului

China.

II. BIBLIOGRAFIE

1. ANDRONE, A. – 2008 – Mineralogie, Ed. Tehnopress, Iaşi

2. DAMIAN, G. - 2002 – Mineralogie şi Petrografie, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca
3. SYMES, R. – 2005 – Cristale şi pietre preţioase, Ed. Litera International, Bucureşti
4. www.descopera.ro
5. www.geology.ro

14
 Comorile din adâncurile Pământului

III. LISTĂ DE FIGURI

Figura 1- Aur nativ (www.descopera.ro).............................................................................................3

Figura 2- Aur (www.descopera.ro)......................................................................................................3
Figura 3- Diamant şlefuit (www.diamonds.com)................................................................................4
Figura 4- Diamant roz.........................................................................................................................4
Figura 5- Diamantul Excelsior............................................................................................................5
Figura 6- Corindon albastru................................................................................................................6
Figura 7- Corindon roz........................................................................................................................6
Figura 8- Fluorină (www.descopera.ro)..............................................................................................7
Figura 9- Cristale de fluorină (www.descopera.ro).............................................................................7
Figura 10- Malachit (www.descopera.ro)............................................................................................8
Figura 11- Malachit bobular (www.descopera.ro)...............................................................................8
Figura 12- Cuarţ roz (www.descopera.ro)...........................................................................................9
Figura 13- Cuarţ incolor (www.descopera.ro).....................................................................................9
Figura 14- Opal cu opalescenţă (www.geology.com).......................................................................10
Figura 15- Opal (www.geology.com)................................................................................................10
Figura 16- Diverse tipuri de topaz (www.geology.com)...................................................................11
Figura 17- Topaz albastru (www.geology.com)................................................................................11
Figura 18- Calcit................................................................................................................................12
Figura 19- Stibină (www.geology.com)............................................................................................13
Figura 20- Stibină cu habitus acicular...............................................................................................13

15