Facultatea de Geografie și Geologie

UAIC
Departamentul Geografie
Specializarea Geografia Turismului

Caracteristicile Mineralelor
(Referat Mineralogie)

Prof. Conf.Dr.Ing. Student :

Geografie generală : Mineralogie Grupa : GT14

2022
1
Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................3
Capitolul I. Mineralele.....................................................................................................................4
Aur Nativ.....................................................................................................................................4
Azurit...........................................................................................................................................7
Malachit.......................................................................................................................................9
Muscovit....................................................................................................................................12
Gips............................................................................................................................................14
Turmalina.................................................................................................................................15
Topaz.........................................................................................................................................20
Onix...........................................................................................................................................22
Diamant......................................................................................................................................24
Halit...........................................................................................................................................26
Capitolul II. Atractie turistica........................................................................................................28
TAJ MAHAL................................................................................................................................28
Bibliografie....................................................................................................................................30

2
Introducere

Mineralogia este ştiinţa naturii care studiază mineralele din punct de vedere al
clasificării, genezei, chimismului, structurii atomice interne şi al proprietăţilor fizico-
chimice.

Mineralul

Un mineral poate fi definit ca o substanţă anorganică, formată pe cale naturală, care are
o compoziţie chimică definită, aflată în stare de agregare solidă, cristalizată omogen.

Mineralele au avut un loc important în evoluţia omului şi în extinderea civilizaţiilor.

Oamenii din epoca de piatră foloseau unelte primitive din cremene. Cu aproximativ
10.000 de ani în urmă, ei au deprins tehnica extracţiei cuprului din minereurile sale
naturale, şi au inventat bronzul, un aliaj de cupru şi staniu, care a marcat începutul
epocii de bronz.

De la începutul epocii de fier, cu 3.300 de ani în urmă, oamenii au găsit tot mai multe
metode de folosire a materialelor găsite în scoarţa terestră, şi industria modernă
continuă să depindă de exploatarea bogăţiilor minerale ale pământului. Este important
să ştim ce sunt ele, cum s-au format şi cum să le deosebim atunci când căutăm
zăcăminte noi.

Oamenii de ştiinţă au identificat circa 3.000 de minerale, dintre care doar 100 sunt
frecvente. Mineralele sunt definite ca substanţe anorganice (lipsite de viaţă). Ele de
obicei sunt în stare solidă, cu excepţia argintului viu, care este mercurul în starea sa
naturală şi este lichid.

Datorită faptului că există atât de multe minerale în stare naturală, mineralogii au trebuit
să stabilească o abordare sistematică a identificării, bazată pe diferenţele dintre
proprietăţile fizice şi chimice ale fiecărui mineral. Proprietăţile studiate pot fi simple,
precum culoarea şi duritatea, până la proprietăţi aflate prin analize complicate cu
substanţe chimice.

Cu acceptarea şi denumirea mineralelor se ocupă comisia pentru minerale noi şi

denumiri de minerale (C.N.M.M.N.) şi Asociaţia Mineralogică Internaţională (I.M.A.).
În natură, mineralele se prezintă sub două forme, şi anume : cristalizate şi amorfe.
Mineralele cristalizate, sunt corpuri solide cu forme geometrice şi cu structură reticulară
(aranjament în spaţiu al particulelor materiale).

Mineralele amorfe, sunt corpuri solide , cu forme neregulate din cauza dispoziţiei
întamplătoare a particulelor materiale.

3
Capitolul I. Mineralele

Aur Nativ
Generalităţi
Forma/Habitus: agregate dendritice, filiforme,
foițe, plăci, agregate masive, granule sau
pepite (engl. nuggets), sau pulbere fin
diseminată în aluviuni de tip placers; rar,
cristale individuale cubice, octaedrice,
dodecaedrice.
Culoare: galben, galben de alamă, sau galben
argintiu
Urmă: galbenă stralucitoare
Luciu: metalic
Transparență: opac
Clivaj: absent
Spărtură: așchioasă
Duritate: 2 ½ - 3
Greutate specifică:19,3 g/cm³ (la 20 °C)

Aurul este elementul cunoscut din cele mai

vechi timpuri. Fiind răspândit în natură, el se
putea obţine uşor în cantităţi mici. Se crede că
aurul a fost descoperit înaintea cuprului.
Cules sub forma unor bucăţi strălucitoare din
nisipurile râurilor şi din depunerile aluvionare, Figure I.. Sursa Pinterest
aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat
pentru stabilitatea sa faţă de agenţii corozivi. Aurul pur (care este întotdeauna galben)
este prea moale pentru folosirea să ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec
cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia, rezultând astfel un aur de
diferite nuanţe de galben, alb şi roşu. Acest amestec determină numărul de carate al
aurului.
Este unul din cele mai dense metale.

Caracteristici: metal nobil, bun conducător electric și termic, este cel mai maleabil și
mai ductil metal, având temperatura de topire relativ scăzută (1063 °C).
Aurul nu se alterează în aer sau apă, la nici o temperatură și nu este atacat de nici un
acid izolat: este solubil doar în apă regală.

Etimologie

Cuvântul „aur” provine din latinescul „aurum”.

4
Istoric

Aurul a fost cunoscut şi apreciat încă din Antichitate. Se consideră că este primul metal
utilizat de oameni la producerea de ornamente şi în ritualuri. Heroglifele egiptene din
2600 i.en. descriu aurul despre care regele Tushratta spune că “este mai mult decât
noroiul” în Egipt. În ritualurile egiptene erau utilizate ornamente de aur, iar faraonii erau
acoperiţi de măşti de aur, alături având monezi şi bijuterii din aur.
Imperiul roman avea cei mai buni artizani utilizând aurul inclisiv pentru fabricarea
mobilei şi a uneltelor casnice. În America de Sud aurul era utilizat în ritualuri şi ca
podoabe cu mult înaintea apariţiei cuceritorilor spanioli.
Omul preistoric a folosit foiţele şi firicelele
de aur la confecţionarea unor rudimentare
podoabe pe care le modela după placul lui,
supunându-le la bătaia cu ciocanul.

Formare

Aurul se acumulează în magmele granitice,

în filioanele firbinți de cuarţ şi împreuna cu
alte combinaţii sulfuroase, în special ale
fierului, arseniului, zincului, plumbului şi
argintului, cristalizează la temperature Figure II. Sursa Pinterest
relative joase, circa 150-200°C.Aşa se
formează marile depozite aurifere.
Prin dezagregarea granitelor şi a filionaelor de cuarţ , aurul ajunge în zăcămintele
aluvionare şi graţie stabilităţii şi greutăţii sale specifice se aduna în strate inferioare de
nisip.Soluţiile apoase care circulă prin stratele scoarţei pământeşti aproape că nu-l
influenţează.
Aurul în zăcăminte se găseşte sub formă nativă (metal liber) şi rareori sub formă de
combinaţii, cu telurul (telururi). Îl găsim într-o varietate impresionantă de forme, ce
încântă ochii căutătorilor de aur, creând o pasiune pentru descoperire lui greu de
descris. Se găseşte în cuiburi şi vinişoare de aur sub formă de foiţe, firişoare (aur
muşchiform), plăci, cristale octaedrice, grăunţi mici până la 3-4 mm, impregnaţii în cuarţ
(aur bătut), grăunţi diseminaţi în rocă, agregate de cristale care uneori iau forma
crenguţelor de brad, granule asociate cu pirita, blenda, galena, cuarţul, calcita şi
rodocrozitul.

Răspândire pe glob
China este cel mai mare producător mondial de aur, urmată de Australia,Africa de Sud,
SUA, Peru, Rusia, Canada şi Indonezia.

5
Utilizări

●Monedă de schimb
În unele ţări aurul este folosit pentru fabricarea monezilor. Aurul pur este prea moale
pentru a fi folosit de aceea este combinat cu cupru
sau alte metale.Monedele de aur care circulau
între 1526 şi 1930 erau de 22 de carate şi se
numeau “coroane de aur”.Monedele de colecţie
cum sunt: American Gold Eagle şi Gold Sovereign
sunt confecţionate din aur de 22 de carate,
Canadian Gold Maple Leaf este fabricat din aur de
puritate maximă 99,9999%. Monezile de aur le
putem găsi în muzee şi colecţii particulare.
Figure III. Sursa Google Images

●Bijuterii
Deoarece aurul de 24 de carate este moale, pentru bijuterii se utilizează aur de:22k,
18k, 14k, 10k. Aurul de 18 carate conţine 25% cupru ceea ce dă culoarea roz aurului,
astfel rezulta aurul roz. Aurul de 14 carate în aliaj cupru-aur are culoarea apropiată de
cea a bronzului fiind utilizat la fabricarea insignelor.

●Medicină
În medicina modernă aurul injectabil se utilizează că antiinflamator în tratarea artitelor şi
altor boli reumatice.
În stomatologie aurul este utilizat la fabricarea coroanelor şi protezelor dentare,
deoarece aurul este maleabil şi este mai uşor de modelat ca porţelanul.
În tratamentele cosmetice se utilizează măşti cu aur pentru atenuarea tenului
oboist, ridurilor, tratarea alergiilor şi acneei.

●Alimentaţie
Aurul poate fi utilizat în alimentaţie, el apare ca E175.
Foiţe şi fire din aur sunt utilizate pentru ornarea diverselor mâncăruri şi băuturi.
Goldwasser este o băutură tradiţională poloneză făcută din lichior de plante şi foiţe de
aur.

●Industrie
Aurul exercită funcţii importante în calculatore, comunicaţi, nave spaţiale şi avioane cu
reacţie. Aurul este utilizat la fabricarea unor componente electronice deoarece este un
bun conducător de electricitate este utilizat la conexiuni şi la aplicaţii care au nevoie de
o mare energie, la conexiuni pentru cablurile instalaţiilor audio, video şi USB. Este
utilizat la contactele electrice deoarece aurul este rezistent la coroziune, este
conducător electric, este ductibil și nu este toxic.

6
 Azurit

Generalitati

Azuritul este un mineral răspândit, care face

parte din clasa mineralelor, carbonate anhidre.
Dacă nu se cunoaşte compoziţia chimică
datorită pseudomorfozei se poate confunda cu
malachitul.

Azurit: Cu3(CO3)2(OH)2 (arab. lazaward =

cer, rai; provenit din persană lazhuward =
albastru, albastru ca cerul).
Sistem de cristalizare: monoclinic.
Figure IV. Sursa Pinterest
Formă/Habitus:agregate masive, stalactitice,
botrioidale, sferoidale; cristale individuale tabulare sau scurt prismatice.

Culoare: albastru-azur, albastru de Berlin, albastru închis.

Urmă: albastră

Luciu: sticlos; pământos în cruste

Transparență: translucid până la opac

Clivaj: perfect

Spărtură: concoidală

Duritate: 3½ - 4

Greutate specifică: 3,8 g/cm³

Caracteristici: face efervescență cu acidul clorhidric HCl; în timp, în special în contact

cu apa, trece în malachit Cu2CO3(OH)2.

Când este introdus în acid clorhidric sau

în acid azotic, azuritul reacţionează
efervescent. Când este ţinut asupra unei
flăcări, se înnegreşte şi se topeşte uşor.

7
 Etimologie

Denumirea de „azurit”, provine din mai multe limbi: din arabescul „Lazaward”
însemnând „cer”, „ rai”, iar în persană, „lazhuward” înseamnă „albastru”, „albastru ca
cerul”. Figure V. Sursa Universul Cristalelor
Această denumire este dată după culoare, în anul
1824 de mineralogul francez Francois Beudant.
Istoric
A fost descoperit de vechii egipteni şi, timp de mii de ani, a rămas cel mai preţuit
pigment, acesta fiind alabastrul pentru vopsea. În perioada Egiptului antic, această
piatră preţioasă a fost folosită de marii sacerdoţi şi de marile preotese pentru a-şi ridica
conştiinţa la starea de constiinta-Zeu.
Formare
Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele chimice de
degradare a calcopiritei sau altor minerale din categoria sulfiţilor de fier sau cupru. Prin
hidratare se transformă în malachite.De asemenea poate fi găsit frecvent asociat cu
mineralul originar nedegradat.

Răspândire pe glob
Câteva dintre cele mai importante zăcăminte
de azurit au fost descoperite în Broken Hill-
Australia, Deşertul Atacama-Chile, Chessy-
Franţa, Laurium-Grecia, Sardinia-Italia,
Tsumeb-Namibia, Guangdong în China,
Touissit în Maroc, Tsumeb în Namibia
Arizona şi Mexic-SUA.
În România îl găsim la Cârlibaba, Figure VI. Sursa Kristale
Pojorâta, Oraviţa, Ilba.

Utilizare
În Egiptul antic a fost folosit ca bijuterie sau pigment de culoare albastră. În Evul Mediu
fiind folosit ca şi lazuritul la ilustraţiile colorate a cărţilor şi manuscriselor.

Forma masivă a azuritului, folosită ca piatră decorativă, este cunoscută drept

chessylit, deoarece unul dintre locurile în care se găseşte este localitatea Chessy, de
lângă Lion, din Franţa.
Denumirea germană a mineralului azurit este kuperfglazur. Unele zăcăminte de
azurit sunt exploatate pentru obţinerea cuprului, dar nu este un minereu industrial, la fel
de important precum calcopirita.
Până la sfârşitul Evului Mediu, azuritul a fost măcinat, iar pudra obţinută era folosită

8
la prepararea unor pigmenţi numiţi ,,albastru de munte'', şi ,,piatră armenească".
Aceşti pigmenţi au fost o vreme utilizaţi la scară largă de pictorii medievali, până când s-
a descoperit că nuanţa pe care o produceau nu era stabilă: după o perioadă lungă de
timp, azuritul măcinat absoarbe umiditatea din aer şi se transformă în malachitul, de
culoare verde.
Astăzi, o serie de picturi celebre din secolele al XIII-lea, şi al XIV-lea- în special cele ale
marelui artist Florentin Giotto di Bondone (cca. 1267-1337) -par să aibă cerul de culoare
verde.

Malachit

Generalităţi
Malachitul este un mineral răspândit în natură face
parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența de
ioni străini.
Malachit: Cu2COs(OH)2 (gr. malakhê =nalbă).
Sistem de cristalizare: monoclinic.
Formă/Habitus: agregate botrioidale, reniforme,
stalactitice, concentrice, radiar-fibroase; mase
compacte cu benzi concentrice; agregate
pământoase, cruste; foarte rar, cristale individuale Figure VII. Sursa Pinterest
scurt prismatice.
Culoare: diferite nuanțe de verde, de la verde deschis până la verde-negru.
Urmă: verde deschis.
Luciu: satinat; pământos în cruste; sticlos la cristale individuale.
Transparență: opac.
Clivaj: perfect.
Spărtură:subconcoidală,neregulată.
Duritate:3½ - 4.
Greutate specifică: 4 g/cm³.
Caracteristici: face efervescență cu acidul clorhidric HCl; prezența stratelor diferit
colorate se datorează modificărilor subtile în starea de oxidare a ionilor din mediul de
cristalizare, însă mecanismul exact al acestui proces nu este pe deplin cunoscut.

9
Datorită durității reduse și desității mari, malachitul se rupe ușor în bucăți.
Ținut la soare devine de culoare pală, iar ținut în contact cu apa pierde luciul, și își
schimbă culoarea.

Etimologie
Denumirea de „malachit” provine din latinescul
„molochitis” care provine la rândul său din grecescul
„μαλάχη” (maláchē) ceea ce înseamnă malvă
(„Malva sylvestris”) o plantă din familia (Malvaceae)
denumire datorată culorii verzi intense a mineralului
asemenea frunzelor malvei.
Istoric
In Egiptul antic și Grecia antică malachitul a fost un
mineral apreciat, din el s-au confecționat amulete și
scarabei aducători de noroc, mineralul măcinat era
folosit ca material cosmetic pentru colorarea Figure VIII. Sursa Pinterest
pleoapelor. În Evul Mediu mineralul este folosit la
lipirea (cositoritul) obiectelor de aur.
Prin acțiunea dioxidului de carbon din atmosferă și în prezența focului de cărbuni are
loc o reacție chimică care permitea lipirea giuvaerului, etruscii erau cei care foloseau
des acest procedeu.
Această metodă de lipire era cunoscută deja de egipteni, dovadă, masca de aur a
faraonului Tutanchamun.
Formare
Malachitul este un hidroxid de carbonat de cupru, care se formează în momentul în care
mineralele de cupru sunt alterate și anume, atunci când, apa cu dioxid carbon
interactionează cu, cuprul sau când calcarul reacționează direct cu o soluție de cupru.
Malachitul apare de obicei sub forma unui strat la suprafața cuprului, de culoare verde
intens dar poate să formeze și unele cristale aciculare sau diferite mase, spre exemplu
se gasește malachit și sub formă de granule.

Răspândire pe glob

Mari cantităţi de malachit au fost exploatate în Urali, Rusia. Se găseşte inclusiv în

Republica Democrată Congo, Gabon, Zambia,Zair, Tsumeb, Namibia, Mexic, Broken
Hill, Lyon (Franţa), Australia, România şi în sud-vestul Statelor Unite, în special în
Arizona.În Israel, malachitul este intens exploatat de la Valea Tâmna, numită adesea
„Minele regelui Solomon”, deşi cercetarea a relevat o întrerupere în activitatea minieră
încă din secolul 10 î.Hr. Dovezi arheologice indică faptul că minerale au fost extrase şi
topite în zona sit-ului vreme de peste 3.000 de ani. O mare parte din producţia curentă
de la Tâmna este, de asemenea, topită, dar cele mai bune piese sunt lucrate în bijuterii
de argint.

10
Utilizare
Utilizarea principală a malachitului este ca piatră
semiprețioasă în diferite creații artistice.
În Moscova în palatul Kremlin sunt coloane
întregi (stâlpi de susținere) din malachit, care provine
din Ural. Din cauză că la prelucrarea mineralului ia
naștere un praf toxic, mineralul prelucrat are un preț
ridicat.În prezent se produce malachit pe cale
artificială, aceasta a determinat creşterea posibilităţilor
de falsificare.
Una dintre cela mai vechi utilizări ale
malachitului este cea de pigment verde pentru pictură
şi machiaj, vechii egipteni excelând în acest ultim
domeniu.
În China antică, malachitul era foarte apreciat, Figure IX. Sursa Pinterest
fiind denumit „shilu”, după numele localităţii de
provenienţă , Shilu.
O caracteristică importantă a malachitul este aceea că face efervescenţă cu acidul
clorhidric. Prezenţa stratelor diferit colorate se datorează modificărilor subtile în starea
de oxidare a ionilor în mediul de cristalizare, însă mecanismul exact al acestui proces
nu este pe deplin cunoscut.

Muscovit

Generalităţi

11
Muscovit K2Al(SigAl2020)(OH,F)4 (denumit dup orașul Moscova -Rusia).
Sistem de cristalizare: monoclinic
Formă/Habitus: foie subiri pseudohexagonale; agregate fin granularesau solzoase
Culoare: incolor, alb-argintiu,gălbui, verzui, roz, brun.
Urmă: incolor. Figure X . Sursa Wikipedia

Luciu: sticlos, sidefos.

Transparență: perfect transparent, până la translucid.
Clivaj: perfect.
Spărtură: absent.
Duritate: 2 ½ în lungul planelor de clivaj; 4 perpendicular pe planele de clivaj.
Greutate specifică: 2,8 g/cm³.
Caracteristici: structură tristratificată (de tip 2:1), cu strat hidrargilitic (dioctaedric);
foiele sunt flexibile și elastice, asemănătoare celuloidului

Utilizarile industriale

Muscovitul are o gamă largă de aplicaţii practice şi este unul dintre cele mai importante
minerale din lume: este folosit la fabricarea cauciucului, a hârtiei şi a tapetului, a
lacurilor şi a obiectelor din ceramică, precum şi la fabricarea ferestrelor de cuptoare.
De asemenea, mai este folosit şi ca agent de umplere în materialele pentru acoperişuri.

Istoric

Mica este prima oară amintita de mineralogul

Georgius Agricola (1546). Mica fiind folosit în loc
de sticla pentru geamuri, care era mai scumpă.In
secolul XX mica este pentru prima oară studiat cu
ajutorul razelor rontgen de „Charles-Victor
Mauguin”.

Raspandire pe glob

Până în secolul al 19-lea, cristale mari de mică au Figure XI. Sursa Google Images
fost destul de rare și scumpe, ca urmare a ofertei
limitate din Europa. Cu toate acestea, preţul lor a scăzut dramatic atunci când mari
rezerve au fost găsite şi extrase din Africa şi America de Sud în timpul secolului al 19-
lea. Cel mai mare cristal de mica a fost găsit în mina Lacey, Ontario, Canada: măsoară
10×4.3× 4.3 m şi cântăreşte aproximativ 330 de tone.Cristale de dimensiuni similare au
fost, de asemenea, găsite în Karelia, Rusia.Rapoartele British Geological Survey din

12
2005,arata ca Kodarma,district în Jharkhand din India a avut cele mai mari depozite de
mică din lume. China a fost producător de top de mica cu aproape o treime din cota
nivelului mondial, urmat îndeaproape de SUA, Coreea de Sud şi Canada. În 2010,
principalii producători de mica au fost Rusia (100.000 de tone), Finlanda (68 mii t),
Statele Unite ale Americii (53,000 t), Coreea de Sud (50.000 t), Franţa (20.000 t) şi
Canada (15.000 t). Producţia totală a fost de 350 mii t, cu toate că nu au fost disponibile
date fiabile pentru China.

Gips
Generalităţi
Gips: CaSO4 2H20 (lat. gypsum, la origine
gr. gypsos= Ciment).
Sistem de cristalizare: monoclinic.
Formă/Habitus: cristale tabulare, lamelare,
striate vertical; agregate fin granulare
compacte, fibroase; agregate în rozetă.
Culoare: incolor, alb, glbui, cenușiu, ocru,
brun.
Urmă: albă
Luciu: sticlos, sidefos.
Transparență: transparent, translucid.
Clivaj: perfect.
Spărtură: fibroasă, concoidală.
Duritate: 2 - etalon de duritate 2 pe scara Figure XII. Sursa Pinterest
Mohs.
Greutate specifică: 2,3 g/cm³
Gipsul e un mineral care face parte din grupa sulfaţilor şi mai e denumit şi sulfat de
calciu hidratat. Componenţii gipsului sunt de 3 tipuri:
- pricipali: gipsul
- subordonaţi:dolomit, anhidrit, limonit, pirita etc.
- accidentali: sărea.

Etimologie
Cuvântul „gips” provine de la cuvântul grec „gipsos” care însemna „creta” sau „ipsos”.
Ghipsul a fost cunoscut în engleza veche ca
„piatra lance”, referindu-se la previziunile sale
cristaline.

13
Istoric
De mii de ani, din Neolitic, gipsul a fost folosit în construcţii, multe din culturile din
antichitate au folosit gipsul la construcţia unor clădiri, dintre care unele pot fi admirate şi
astăzi – Piramidele Egiptene. Alta utilizare antică a gipsului – în picturi, sculpturi şi
decoraţiuni.În secolul nostru, înainte de 1940, multe case au fost construite la interior pe
baza unui perete de scânduri, peste care s-au adăugat 3 straturi de gips. Primul strat
avea rolul de a unifica riglele sau scândurile, al doilea de a îndrepta suprafaţa, al treilea
de a finisa.
Formare
Se formează prin evaporare în bazine marine puternic mineralizate sau prin hidratarea
anhidritului în argile, marne sau călcare. Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu
cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub
formă fibroasă (ghips fibros). În unele cazuri
poate forma cristale transparente (selenit). În
mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsit
cristale cu lungime de 15 m.

Răspândire pe glob
Zăcăminte mai importante de ghips se află în
Mexic, Algeria, Spania, Germania, Sicilia, Utah Figure XIV. Sursa Pinterest
şi Colorado.
Utilizare
Încă din antichitate era ghipsul folosit în construcții, pentru ornamentarea clădirilor, sau
ca mortar.Prin calcinare pierde apa de cristalizare; pulberea obținută absoarbe din nou
apă, solidificându-se. Această proprietate este folosită în industria de construcții. Cretă
folosită în școli provine la fel din ghips.În medicină este utilizat pentru fixarea fracturilor
de oase, ca bandaj de ghips, în stomatologie ca mulaj.În arheologie, paleontologie și în
artă, că statui din ghips curat sau în amestec cu alte minerale

Turmalina
Generalităţi
Turmalina (sau turmalinul) este un cristal semipreţios
cu o structură chimică variabilă, un silicat complex de
aluminiu şi bor.

14

Figure XV. Sursa Kristale

Turmalină:(Na,Ca,K(Mg,Fe²⁺,Li,Mn)3(Al,Fe³⁺Ti,Cr)6(Si6O18)(BO3)3(OH,F)4.
(din dialectul singalez din Sri Lanka turamali= galeți de pietre prețioase)

Sistem de cristalizare: trigonal.

Formă/Habitus: cristale lung prismatice, columnare, cu striații verticale pronuntațe;

agregate radiare

Culoare: incolor, roz, roșu, galben, oranj, verde, brun, albastru, negru combinaiți ale
acestora

Urmă: incoloră

Luciu: sticlos

Transparență: transparent, translucid

Clivaj: slab

Spărtură: neregulată, concoidală

Duritate: 7-7½

Greutate specific: 3 -3,2 g/cm³

Caracteristici: foarte rezistent, nu se altereaz și se regăsește în aluviuni, prezintă

proprieți piezoelectrice.

15
Varietati

Turmalina are o gamă largă de varietăţi, dintre care o parte sunt enumerate mai jos:

Figure XVI. Sursa Pinterest

Dravite.
Din districtul Drave din Carinthia
Este de culoare galben închis spre maro-negru.

Figure XVII. Sursa Pinterest

Schorl.
Prezinta o culoare albăstruie sau maro închis spre negru.

16
 Figure XVIII. Sursa Pinterest
Elbait. Numit după insula Elba, Italia.

Figure XIX. Sursa Pinterest

Rubellit. Are culoare rosie.

Figure XX. Sursa Pinterest

17
Verdelit.Este de culoare verde-smarald.

Etimologie

Termenul turmalină a ajuns în limba română din alte limbi europene (în germană
Turmalin, franceză tourmaline). La origine se află însă cuvântul sinhalez (limba
majoritară vorbită în Sri Lanka) turamali, însemnând „piatră care atrage cenuşa”.

Formare

Turmalina este găsita atat in roci vulcanice, în special granit cât şi în roci metamorfice,
cum ar fi şisturi şi marmură.
Turmalina este un mineral durabil şi poate fi găsita în cantităţi mici sub formă de boabe
în gresie şi conglomerat.

Raspandire pe glob

Turmalina este exploatata în principal în Brazilia şi Africa.

În plus faţă de Brazilia, turmalina este extrasa în Tanzania, Nigeria, Kenya,
Madagascar, Mozambic, Namibia, Afganistan, Pakistan, Sri Lanka şi Malawi.

Utilizare

Exemplarele foarte frumoase sunt folosite ca bijuterii, ca de exemplu Rubellitul, o

variantă roșie de turmalină.
Datorită proprietăților sale fizice cristalele de turmalină sunt utilizate în optică și
electronică.

Topaz

18
Generalităţi

Topaz: Al2SiO4(OH,F)2

(denumirea provine de la Insula Topazins din Marea Roșie, actualmente numit Zebirget
sau Zabargad). Sistem de cristalizare: rombic.

Formă/Habitus: cristale prismatice cu secțiune rombică, cu striații pe fețe, de

dimensiuni uneori uriașe (câteva zeci de kg); agregate granulare

Culoare: incolor, galben, galben auriu, oranj, albstrui, roz-roșu, brun

Urmă: incolor

Luciu: adamantin, sticlos

Transparență: transparent, translucid

Clivaj: perfect

Spărtură: subconcoidală, neregulată

Duritate: 8, etalon de duritate 8 pe scara Mohs

Greutate specifică: 3,5 g/cm³

Caracteristici: fluorescent în UV; piezoelectric;

indice de refracție relativ sczut (1,62- 1,63).

Cel mai mare topaz albastru are peste 21.000

carate.

Varietati

Topazul se gaseste sub culori diferite: rosu,

albastru, verde, argintiu, bleu-ciel.
Figure XXII. Sursa Kristale
Topazul bleu natural este extrem de rar, majoritatea
sunt topaze albe supuse tratamentelor termice.

Topazul albastru are diverse denumiri: bleu ciel, albastru de Londra, albastru caribean,
albastru elvetian. Topaz incolor mai este denumit „diamantul robilor”.

19
Etimologie

După relatările naturalistului roman Plinius

numele mineralului provine de la insula
"Topazos" din Marea Roșie. De fapt acolo nu s-a
găsit nici un topaz ci olivină cu care a fost
confundat. O altă sursă a numelui provine dintr-o
scriere sanscrită „tapas” ce înseamnă „foc”.

Figure XXIII. Sursa Universul Cristalelor

Istoric

In anul 1740 un topaz a fost fixat în coroana portugheză, acesta fiind numit „Diamant
de Braganza” crezându-se că este vorba întradevăr de un diamant. Nicols, autorul
unuia dintre primele tratate sistematice asupra mineralelor si pietrelor pretioase, a
dedicat două capitole topazului în 1652. În Evul Mediu, numele de topaz a fost folosit
pentru a desemna orice piatră preţioasă galbena, dar în vremurile moderne aceasta
denotă doar silicat.

Formare

Se întâlnește în forma sa caracteristică de cristalizare prismatică sau ca o masă

grunțuroasă. Frecvent fiind asociat cu berilul, turmalina și apatitul într-o rocă magmatică
acidă de granit sau pegmatit, mai poate fi întâlnit în rocile sedimentare gneisuri
(Brazilia).

Raspandire pe glob

S-au descoperit topaze in Cehia, Norvegia, Suedia, Japonia, Mexic, SUA, Sri Lanka,
Birma și Pakistan. In trecut s-au găsit topaze pe teritoriul Germaniei, Saxonia pe
Muntele Melcilor în Vogtland de acolo provin topaze șlefuite din timpul lui August cel
Tare azi sunt păstrate în "Camera verde" din Dresda și coroana engleză.

Utilizare

Topazul este folosit frecvent ca o piatră prețioasă de

valoare. Cel mai mare topaz găsit până în prezent
este un cristal de 271 kg, iar topazul cel mai mare
prelucrat (șlefuit) cântărește 4,2 kg. Se crede ca este
benefic pentru respiratie, ficat, splina, tiroida, sistem
digestiv, sistem nervos, eliminarea toxinelor,

20
regenerearea tesuturilor, benefic in caz de reumatism, artita, previne raceala, durerile
de cap.

Onix

Generalităţi
Onix (sau Onyx) este o varietate a calcedonului care
aparține de mineralele din grupa cuarțului, la fel ca și
agatul, numai că acesta din urmă are mai multe nuanțe de
culori. Figure XXV. Sursa Universul
Sistem de cristalizare:criptocristalin (nu prezint sistem de Cristalelor
cristali zare).
Formă/habitus: agregate cu structură concentrică zonară, agragate masive,
stalactitice, botrioidale, dendritice concreționare
Culoare: neagră
Urmă: neagră
Luciu: de cear, până la pământos.
Transparență: translucid, până la opac.
Clivaj: absent.
Spărtură: concoidală.
Duritate: 6-7.
Greutate specific: 2,7 g/cm.
Caracteristici: varietate compactă criptocristalină (gr. kryptos = ascuns+ gr krystallos =
cristale, cristalinitate cu cristalinitate ascuns) sau microcristalin de cuarț, adică, având
cristale de dimensiuni foarte mici dificil de observat chiar și la microscop.

Etimologie

21
Denumirea mineralului „onix” provine din limba greaca, unde „onyx” inseamna „gheara”
sau „unghie” deoarece una din varietati are aspectul de unghie de om.Numele onix s-a
folosit deasemenea pentru o varietate de marmura alba cu intruziuni galbene. Marmura
continua sa fie numita si astazi "marmura onix", fiind mai putin valoroasa decat onixul si
mai moale.

Istoric

În lumea antică a fost exploatat în Africa de nord carneolul,

fiind folosit de romani ca obiecte de podoabă inele,
medalioane. În perioda mai târzie a împăraților romani
exploatarea perlelor de carneol (karneol) s-au extins și în
zona nordică alpină Elveția de azi.
In Evul mediu mineralul era folosit ca piatră tămăduitoare a
bolilor având un efect pozitiv asupra părului, unghiilor, pielii
și bolilor digestive ca și horoscop fiind considerat în zodia
capricornului corelat cu planeta Saturn. Vechii greci ii Figure XXVI. Sursa Lumea
atribuiau o provenienta divina. Nastrusnicul Cupidon i-ar fi Cristalelor
taiat unghiile superbei Venus, in timp ce aceasta dormea,
iar divinele unghii, cazand pe nisip, s-ar fi transformat in stralucitoare pietre de onix.

22
Apoi, minunatei pietre i-au fost atribuite puteri oculte, onixul fiind nelipsit din multe
practici medievale.

Formare

Acesta piatra se formeaza prin depunerea siliciului in cavitatile de gaz ale lavei. Aceste
depuneri duc la formarea benzilor dinstincte pe care le vedem in onix.

Raspandire pe glob

Onix se gaseste in Uruguay și în regiunile limitrofe din Brazilia, Afganistan, India,

Madagascar, Peru și SUA. Baja California și NV-estul Mexicului au fost o sursă
importantă de onix până când au aparut pe piață imitații ieftine..

Utilizare

Onixul a fost folosit în Egipt încă din dinastia a doua pentru a face vase şi alte obiecte
ceramice. Culoarea neagră închisă a onixului l-a făcut să devină o piatră semiprețioasă
apreciată ca inele, medalioane sau alte obiecte de podoabă mai ales când se purta
doliu. Onixul a fost utilizat in mod traditional pentru sculptarea broselor camee.

Diamant

Generalităţi
Diamantul este un mineral nativ şi în acelaşi timp o piatră
preţioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele
de existenţă ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf
(grafitul) şi fulerenele.
Diamant (gr. adamas, -antis = invincibil).

Sistem de cristalizare: cubic

Formă/Habitus: cristale individuale octaedrice, mai rar

dodecaedrice sau cubice; rareori, agregate granulare masive

23
Culoare: incolor; alb-albstrui sau albastru intens, gălbui pal sau galben puternic, oranj,
roz, roșu, brun, verde, violet; negru cel mai frecvent, diamantele sunt incolore, sau de
culoare galben și brun, iar cele mai rare sunt cele de culoare oranj

Luciu: adamantin;gras, în spărtură

Transparență: transparent sau translucid; unele varieti sunt opace

Clivaj: perfect, după mai multe direcții

Spärtură: concoidală

Duritate: 10-etalon de duritate 10, pe scara Mohs

Greutate specifică: 3,4 3,5 g/cm

Etimologie
Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας, "de neînvins",
"indestructibil". În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului.
Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea "irra", iar în
sanscrită i se spunea "vâjiră", cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau
"al-mas" - adică "cel mai dur", de unde vine şi denumirea slavă de "almaz" (diamant).
Istoric
În anul 800 î.Hr. se descoperă primele diamante.
Cea mai veche mărturie scrisă datează din perioada
320-296 i.Hr. şi se referă la diamantul ce face parte
dintr-o însemnare budistă, numită" Anguttara
Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor
preţioase). Cam tot în această perioadă diamantul
este cunoscut şi de greci, de la care ne-a rămas o
statuetă de bronz care are, încrustate, în chip de
ochi, două diamante neşlefuite, obiectul putind fi admirat astăzi în vitrină de la British
Museum din Londra. La data de 5 iulie 2000,Consiliul de Siguranţă al Naţiunilor Unite
votează pentru a impune un control riguros al comerţului cu diamante provenite din
Sierra Leone, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susţinerea războaielor din
zonă.
Formare
Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400
°C) şi presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a diamantului sunt Peridotit şi Eklogit
sau în vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite şi Lamproite; acestea transportă la
erupţia vulcanului şi diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarţei pământului.
Formându-se în aceste condiţii, grafitulul sau diamantul, aceasta este determinată de
timpul de răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoţitoare prin minerit de
exemplu Namibia, Africa de Sud sau se separă din aluviunile apelor curgătoare
(deşertul, sau ţărmul african).Microdiamantele iau naştere la căderea meteoriţilor mari

24
pe Pământ (ex. craterul Barringer), creându-se condiţiile necesare pentru formarea
diamantului, prin existenţa unor presiuni şi temperaturi ridicate şi prezenţa dioxidului de
carbon.
Răspândire pe glob
Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante sunt: Rusia, Botswana,
Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra Leone, Ghana,
Tanzania şi Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în Arhangelsk.
Utilizare
Aplicaţiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv, instrumente de tăiat
sau găurit foarte ascuţite şi dure. În medicină (chirurgie), o aplicaţie tot mai largă o are
folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului.
De asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate
pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.

Halit

Generalităţi
Halitul sau sarea gema este o clorură de
natriu (NaCl). Halitul se prezintă sub formă de
cristale cubice,incolore cu gust sărat, solubile
în apă, greu solubile în alcool etilic şi amoniac
lichid.Numită popular sare de bucătărie,
Figure XXVII. Sursa Minerals
rezultă în laborator prin reacţia chimică :
HCl (acid clorhidric) + NaOH (hidroxid de sodiu) =NaCl
(clorură de natriu)+H2O(apă).
Halit: NaCI (gr. hals, halos =sare, sruri).
Sistem de cristalizare: cubic.
Formă/lHabitus: cristale cubice; agregate compacte, stalactitice rar fibroase, cruste,
eflorescente
Culoare: incolor, alb, cenușiu, galben, oranj, brun, roz, albastru, violet, negru
Urmă: incolor, alb
Luciu: sticlos pe fețele de cristal; de ceară sau gras pe suprafețele aflate timp
îndelungat în contact cu aerul
Transparență: transparent, translucid, până la opac

25
Civaj: perfect
Spărtură: concoidală
Duritate: 2
Greutate specifică: 2,1 -2,6 g/cm
Caracteristici: gust sărat, solubilitate ridicată în apă, higroscopic; colorația galbenă,
oranj, brun se datoreaz oxizilor de fier (hematit), cea albastră și violet derivă de la
defectele rețelei cristaline, iar colorația cenușie și neagră provine de la impuritățile
argiloase; mai rar întâlnită, colorația roz se datorează prezenței unor organisme
microspopice (de exemplu: Halo bacterium) în soluția salină a unor lacuri situate în
zone aride de pe glob.

Etimologie
Cuvântul „halit” provine din greacă, unde „halos” însemna „sare” şi „lithos”, roca.
Istoric
În primele timpuri, oamenii au cunoscut sarea
rămasă pe malurile lacurilor în vreme de secetă,
ori vară pe ţărmul mãrii. Mai târziu sarea a fost
descoperitã în aglomerãrile saline.Fenicienii au
fost primii neguţători care aprovizionau cu sare
popoarele ce locuiau în jurul Mării Mediterane.
Egiptenii preţuiau atât gustul sării cât şi însuşirea
de a conserva resturile corpului omenesc.Soldaţii
romani primeau în fiecare lună pe lângă o sumă
de bani şi câte un săculeţ cu sare. De aici derivă
cuvântul salarium care cu timpul şi-a schimbat sensul.
Formare
Un bulgăre de sare este format dintr-o îngrămădire de cristale mari şi transparente, ce
au uneori o nuanţă verzuie vânătă. De multe ori în sare se găsesc mici fragmente de
cărbune sau de chihlimbar pe lângă oxizi de fier sau argilă cenuşie. Halitul apare în
vaste paturi sedimentare ale mineralelor evaporate care au rezultat din secarea lacurilor
şi mărilor.
Răspândire pe glob
Depozite de halit se găsesc în Ohio, Kansas, New Mexico, Noua Scoţie şi
Saskatchewan. Mina de sare Khewra este un depozit masiv de halit lângă Islamabad,
Pakistan.În Regatul Unit sunt 3 mine, cea mai mare dintre acestea este la Winsford în
Cheshire şi produce în medie 500 de mii de tone în şase luni.
În România zăcăminte de sare se găsesc în localităţi care poartă denumirea de ocnă
(mină de sare), ca de exemplu: Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Târgu Ocna,
Ocna Dejului.

26
Utilizare
Sarea este folosită în industria alimentară (conserve).Este utilizată deasemenea în
tăbăcărie. În industria chimică este întrebuinţată
ca materie primă pentru fabricarea de acid
clorhidric, clor, hidroxid de sodiu (NaOH,
cunoscut subdenumirea populară de sodă
caustică), sodiu metalic.Sarea are proprietatea
de a topi gheaţa şi de aceea este împrăştiata
iarna pe carosabil,însă are un efect nociv asupra
asfaltului şi a betonului.
Sarea este folosită şi în medicină.Celebrele
saline vindeca astmul bronşic, bronşita cronică
sau alte probleme ale aparatului respirator. În
România asemenea saline se găsesc la
Cacica(jud. Suceava), Târgu Ocnă (Bacău),
Praid (Harghita) etc.

Capitolul II. Atractie turistica

TAJ MAHAL
Taj Mahal este un mausoleu grandios din
marmură albă, situat în Agra, statul Uttar Pradesh, India. Monumentul pare la prima
vedere o broderie de marmură albă, detaliile putând fi observate doar după o cercetare
detaliată.
Mausoleul a fost construit în perioada 1631-1648, din ordinul Împăratului
Imperiului Mogul, Shah Jahan. Acesta a vrut să cinstească memoria soției sale
preferate, Mumtaz Mahal, care s-a stins din viață în anul 1631, în urma nașterii celui de-
al 14-lea copil. În jurul acestui monument s-au
adunat numeroase legende și povești.
Arhitectura mausoleului prezintă elemente ale arhitecturii persane și ale stilului
arhitectural caracteristic perioadei Mogul.
La puțin timp după finalizarea construcției,Shah Jahan a fost detronat de fiul său,
Aurangzeb, și pus sub arest la domiciliu în apropierea Fortului Agra. Din turnul său,
împăratul putea privi la mormântul mult iubitei sale soții. Aurangzeb și-a inmormântat
tatăl alături de Mumtaz Mahal, în Taj Mahal. Figure XXVIII. Sursa Pinterest
Atracția centrală a mausoleului este mormântul, rauza. Acesta este realizat din
marmură albă și este dominat de un dom grandios. Structura sa este pătrată, însă
prezintă colțuri tesite.

Fiecare dintre cele patru părți ale mausoleului are o lungime de aproximativ 55m.
Colțurile sunt prevăzute cu domuri mici. Mormântul este încadrat de patru minarete,
fiecare având o înalțime de peste 40 m. Camera centrală a mormântului este
octogonală și prezintă domul principal. Această încapere este locul unde se află replici

27
ale mormintelor lui Mumtaz Mahal și Shah Jahan. Adevăratele morminte sunt situate la
un nivel inferior și sunt decorate cu pietre prețioase.

Domul are o înălțime de aproximativ 35 m și datorită formei sale este denumit și domul
ceapă sau amrud( domul guava). Vârful este decorat cu o sculptură în formă de lotus.
În estul și vestul mormântului se află doua clădiri identice construite din gresie roșie.
Pe partea vestică se află masjid (moscheea), cea care sanctifică locul și adună laolaltă
credincioși musulmani. Clădirea din est este jawab însă aceasta nu poate fi folosită
pentru rugăciune pentru că este orientată spre Mecca. De fapt, această cladire a fost
construită din motive de simetrie.

La începuturi, ușile din Taj Mahal erau construite din argint și aur, iar pe lespedea
funerară se afla chiar o textură de perle. Din păcate, și cum era de așteptat, toate
acestea au fost furate.

Taj Mahalul este situat pe

malul drept al raului Yamuna
în central unei gradini Mogul
ce acoperă o suprafață de
aproape 17 ha. Grădinile
ornamentale ale
monumentului, Bageecha,
sunt realizate în stil clasic
Mogul. Cele două canale din
marmură în care se reflect
monumentul sunt încadrate de Figure XXIX. Sursa Britannica
chiparoși.

Poarta principală a monumentului, Darwaza, este de fapt o clădire cu trei etaje

construită din gresie roșie. Aceasta a fost finalizată în anul 1648 și este formată dintr-o
cameră octogonală cu un acoperiș boltit și mai multe camere mici pe fiecare parte.
Pereții sunt înscriptionați cu versete arabe din Coran.

În funcție de momentele zilei, Culorile ansamblului se schimbă de la oră la oră și de la

anotimp la anotimp așa încât Taj Mahalul și mormantul pe care îl găzduiește nu sunt
niciodată la fel.. În lumina lunii, monumentul
este învăluit în nuanțe argintii, iar în zorii zilei,
acesta capată tonuri de roz pal, iar la
crepuscul mausoleul îmbracă nuanțe de foc.

Monument al dragostei trainice, Taj Mahalul

are multe locuri ce se ascund ochilor
vizitatorilor grăbiti. Baza rectangulată a clădirii
este ea însăși un simbol. Poarta principală se
aseamănă unui val, pe care femeile Indiei îl
poartă în noaptea nunții. Binecunoscutele

28
imagini ale Taj-ului nu corespund întru totul legendei, poeziei și romantismului despre
care Rabindranath Tagore obișnuia să spună că este "o lacrima pe obrazul timpului".
Ca o bijuterie stralucește Taj Mahalul în lumina lunii, captată de
nenumăratele pietre prețtioase încrustate în marmură. La rasarit intreg ansamblu pare
roz, iar seara alb-gălbui. Schimbarea culorilor se spune că este simbolul stării de spirit a
femeilor.

Bibliografie
1.Androne D. - Geologie generala, vol.I, Mineralogie, Ed. Tehnopress, Iasi, 2008.

2. Erhan V. - Metale si pietre pretioase, Ed. Universitatii Al. I. Cuza, Iasi, 1996.

3.Gregorian Bivolaru: Enciclopedia naturistă a elementelor minerale. Editura Shambala.

2003

4.Masctacan Ghe., Mastacan I. – Mineralogie vol.I, II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1976;

5.Michael O’Donoghue – Roches et mineraux, Ed. Fontaine, Paris, 1997;

6. Popescu I. - Cristalografie, mineralogie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968

http://pietrepretioase.blogspot.com/2009/03/diamante-celebre.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Giotto_di_Bondone
http://rruff.geo.arizona.edu/doclib/hom/halite.pdf
http://www.semiprețios.ro/minerale-r-z/vanadinit/
http://www.adorri.ro/despre-pietre-prețioase-rubine.php

29