Alaptarea si implicatiile psihologice in relatia mama-copil si in viata de cuplu

Alaptarea bebelusului este cel mai bun lucru pe care il poate face o mama pentru copilul ei.

Cu totii stim deja in urma diferitelor campanii de promovare a alaptarii ca laptele matern este cel
mai bun pentru bebelus. Acesta contine toti nutrientii necesari unei dezvoltari armonioase
precum si anticorpi materni care il pazesc pe bebelus de boli pe perioada alaptarii.

De aceea pediatria recomanda alapatarea pe o perioada cat mai lunga, pana la intarcarea naturala.
Intarcarea trebuie sa se faca treptat pentru ca bebelusul sa suporte mult mai usor aceasta
,,ruptura,, iar mama sa evite durerile insuportabile din timpul ablactarii precum si complicatiile
care pot aparea: mastite sau abcese mamare, depresia ablactarii datorata sentimentului de
invinovatire (mama cand vede copilul ca plange dupa san se invinovateste spunand ca totusi
poate era bine sa-l mai alapteze o vreme).

Am auzit de cazuri ale unor mamici care au intrat in depresie postnatala invocand faptul ca se
simt izolate de societate din cauza alaptarii.
Ce-i drept, trebuie sa recunoastem ca traim intr-o societate in care alaptatul in public nu este
foarte tolerat. Mamicile se simt dupa nastere condamnate brusc la izolare.
Sansa de a iesi in oras sau de a admira natura la brat cu sotul scad mult in primele luni de viata a
bebelusului mai ales daca anotimpul nu este unul prielnic...
In acest caz, mamica trebuie sa consulte un psiholog si un consultant in alaptare si in urma
discutiilor cu acestia sa ia decizia cea mai buna pentru ea si puiul ei.

Daca mama se simte in continuare depresiva si folosita de bebelus, si nu isi poate schimba acesta
conceptie sub nici o forma, cel mai probabil alaptarea va trebui intrerupta...Pentru ca aceasta nu
se mai numeste alaptare. Se numeste tortura petru mama si stres pentru bebelus pe care mama i-l
va transmite prin laptic.

Daca mama se razgandeste sau daca dupa intreruperea alaptarii dezvolta sentimente de
invinovatire exista posibilitatea relactarii ( inducerea lactatiei medicamentos ) si alaptarea se
poate relua.

Alaptarea creeaza o stransa legatura emotionala intre mama si copil care este cu atat mai greu de
rupt cu cat alaptarea a fost mai indelungata.

Si atunci cum facem? E bine sa alaptam dar cu cat alaptam mai mult e mai greu sa intrerupem...

Am vazut mame care si-au alaptat copiii pana la 3-4 ani... Am vazut mame care, la venirea pe
lume a celui de-al doilea copil alaptau in tandem ( alaptau ambii copilasi desi diferenta de varsta
era destul de mare ca nu cumva bebelusul cel mare sa fie gelos ). Am vazut mame care au
inceput munca si veneau la serviciu cu ochii crapati de somn pentru ca toata noaptea bebe se
autoservea cu laptic.

Si intreb...Alaptarea asta prelungita nu cumva este gresit inteleasa?

In urma discutiei cu o domnisoara Psiholog am inteles ca alaptarea este indicata pana la varsta la
care copilul nu poate avea amintiri legate de acest act deoarece exista riscul ca in subconstient,
un baietel de exemplu, sa dezvolte un alt fel de sentimente pentru mama lui.

Se dezvolta o legatura mult prea stransa, anormal de stransa, intre mama si baietel iar la
maturitate va rezulta acel Barbat Mamos care nu se poate muta cu prietena lui pentru ca nu-si
poate parasi mama... Mai mult de atat poate avea grave probleme de realationare cu sexul opus si
cu greu se va casatori...
In aceeasi situatie, la fetitele care au amintiri legate de alaptare poate sa incolteasca in
subconstient iddea inocenta ca a se saruta cu o fata nu e un lucru atat de grav... Se pot intalni
chiar probleme in alegerea orientarii sexuale si de identitate sexuala.

Repet, informatiile sunt de la psiholog insa m-au facut sa imi pun un mare semn de intrebare.

Acum sa vedem cum stam cu relatia de cuplu...

Este bine sa alaptam din toate punctele de vedere?
Da... In cazul in care sotul este de acord cu acest lucru si nu se arata in nici un fel deranjat de
alaptarea noastra.

De ce pun problema astfel?

Pentru ca tot din punct de vedere psihologic taticul trece printr-o perioada grea. Sotia lui
frumoasa, muza lui, visul lui de-o viata si universul sau erotic a trecut prin 9 luni de sarcina.
Aceste 9 luni au transformat-o mult...dar inca o iubeste, poate chiar mai mult ...pentru ca este
constient ca iubita lui a adus pe lume rodul iubirii lor... Dupa nastere taticul asteapta ca lucrurile
sa reintre in normal, insa mai are de asteptat sa treaca perioada de lehuzie si furtuna emotionala a
mamei datorata fluctuatiilor hormonale. Mama adesea este irascibila, toate lucrurile merg prost si
de toate relele este vinovat taticul :)

In fine,in timp ce toate acestea se petrec, incepe alaptarea. Lungul drum al alaptarii...
Ei bine, pe parcursul acestui lung drum s-ar putea ca taticul sa-si piarda rabdarea. Drept va spun
ca este un erou, pentru ca multi tatici isi pierd rapdarea si mai devreme..poate chiar din timpul
sarcinii (dar asta este alta problema). :)

Sotul tau este tatic dar este in acelasi timp sotul tau. Sotul tau iti vede sanii ca pe partile erotice
ale trupului tau care candva i-au apartinut si e posibil sa le vrea inapoi. Unii tatici se pot prezenta
la psiholog cu aceasta problema. In sufletul lor se da o lupta... El acum isi vede sotia, nu ca pe
iubita lui de alta data, ci ca pe mama copilului sau.
Multi tatici pentru a rezolva acest conflict interior isi roaga sotia sau ii induc cu subtilitate ideea
ca totusi alaptarea ar trebui sa inceteze.

Si ce facem atunci ? Caci noi stim si mereu ni se spune ca Alaptarea e cea mai buna dintre toate
lucrurile pamantului. Daca decidem sa continuam alaptarea, cum probabil ca multe mamici sunt
tentate, e posibil sa amplificam conflictul interior al taticului si sa rasfangem efectele asupra
vietii de cuplu.
Taticul se simte exclus, incepe sa creada ca nu-l mai iubim si ca a fost doar un obiect in viata
noastra pe care l-am folosit sa facem un copil. Si nu e drept...

O sa avem un copil atasat de mama lui (poate prea atasat), un copil cu o imunitate buna, un copil
grasun, un copil minunat...care insa va avea ocazia sa asiste la certuri violente intre parintii lui
si va avea incet, incet o mama trista, care plange si-i va transmite si lui nelinistea ei. Sa va simti
instabil si nu se va putea integra corespunzator intr-o astfel de familie.

De accea va spun:
Alaptarea este foarte buna...extrem de buna, in limita pozibilitatilor fizice si psihice de care
dispune familia sa. (nu doar mamica ci si taticul ). In cazul in care apar probleme adresati-va
unui specialist in psihologia de cuplu sau vorbiti cu un consultatnt in alaptare.

Niciodata extremele nu au adus prea mult bine...