Firul furat al vieţii

Creţu Luiza, clasa a IX-a

Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău

Apa, miracol din fire, fire eterne ale vieţii,

Tumultul stăveziu se scurge prin venele unui trup bătrân,
Se revarsă peste ale sale răni, peste ale sale dureri.
Se prelinge de pe palatele pietrificate
Şi se ascunde în labirintul pămîntului ars de muritori.
Zei şi semizei ascultă freamătul ploii reci,
Suspină după atingerea lacrimilor, dar plâng şi ei.
Obrazul lor uscat şi auriu este pustiit de amintiri,
De amintirea miracolului,
În vremea crepusculului,
Dinaintea venirii unor fiinţe necurate,
Cu ochi de lup şi inimi de piatră,
Căci au furat miracolul
Ce stăpânea Pământul
Şi l-au înlănţuit între ziduri ferecate şi bolte reci,
Precum liniştea hăului,
Precum strigătul răului.
În ea au arucat cu otrăvuri pământeşti, cu ruine de metal şi cu arme frânte.
Uşor se frînge pănă la venirea veacului şi până la moartea neamului.
 Metamorfoză
Creţu Luiza, clasa a IX-a
Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău

O narcisă unsă de lacrimi rupe tăcerea.

Petala ei gri se sparge în sute de mii
Şi piere în culoarea negurii,
Iar eu nu simt nimic din durerea paznicului de la poarta pustiului meu.
Privesc, la braţ cu Indiferenţa,
Trec calea ruptă de plantele pieirii mele.
De o parte şi de alta numai ruine albe ale amintirilor ne mai privesc.
Câteva umbre au mai rămas martore la Sfârşitul meu.
Libertatea m-a uitat.
Sau am uitat-o eu pe ea.
Cred că a pierit în fumul morţii mele,
Iar acum eu trăiesc cu moartea.
Privesc cum ceaţa plumburie îmi întunecă privirea,
Înaintez spre uitare
Şi-mi las lumea
Pentru demonul ce mi-a întunecat mintea.
 Ocean al aştrilor
Creţu Luiza, clasa a IX-a
Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău

Privesc în ochiul tău ruginiu

Şi mă afund în al întunericului chin,
Căci am ajuns la cotitura de drum
Ce-mi acoperă inima cu fum.
Şi ne rupe sfânta noastră icoană
În pulberea ultimei raze de asfinţit.
Mă înec în marea ochilor tăi
Ca barca pe o vreme turbată
Şi mă ascund în peştera sufletului tău,
Ca pustnicul în ultimul său ceas
Dinaintea cununiei cu a întunericului
Fecioră , acoperită de văluri argintii
Ca nişte petale de trndafir.
Ochii tăi sunt al meu dor,
Amarul patimilor
Ce rasar în ale mele amintiri.
Îmi omor şi ultima speranţă
De a mă vindeca vreodată de ei.
Înghit în gol, la fel cum se duce privirea muritorilor
În al tău divin ocean al aştrilor.
 Păcatul nemuritor
Creţu Luiza, clasa a IX-a
Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău

Mă afund în negura urii

Şi simt tunete în piept.
Mă ascund pe fundul mării
Între gânduri şi poveşti.
Îmi simt casa rece, fără sufletul ei cald
Care dispare-n întunericul murdar.
Mâinile îmi sunt grele, reci,
Încleştate-n trupul meu.
Privesc negura atotcuprinzătoare
Şi mă simt pierdut
Într-un abis de fum.
 Poarta înţelepciunii
Creţu Luiza, clasa a IX-a
Liceul de Artă „Margareta Sterian” Buzău

Un condei se revarsă
Ca un fir tremurând
Peste un deşert întins
Şi curge cuvântul peste praful neatins de muritori.
Doar nemuritorul atinge aurul impregnat de râurile de plumb,
Aruncând în lume sufletul său.
Rămâne pe veci un semizeu, ascuns de uitarea timpului
În refugiul luminaţilor
Şi al îngerilor rătăcitori,
Feriţi de demoni abisali
Şi de lumea cea vulgară.
Doar cartea mai rămâne cu cei pierduţi şi regăsiţi.