Arsenie Boca: "Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de

Dumnezeu"
„Aproape la toate vârstele se întâlneşte, de pildă, conflictul acesta între a crede şi a nu crede în
Dumnezeu; adică ciocnirea minţii sănătoase cu săgeţile nebuniei. Sunt unii convinşi de existenţa lui
Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus şi de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciţi şi
de chingile ateismului. Sunt alţii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele. Evidenţa interioară a
credinţei lor e absolută. Alţii sunt bântuiţi de furtuni şi, în sfârşit, alţii, liniştiţi că au scăpat de Dumnezeu:
pentru ei nu există. Adevărul e că aparatul conştiinţei lor nu mai prinde nimic, s-a defectat, Realitatea
spiritului e inexistentă pentru ei.

Ce poate să fie la mijloc? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele. Undele
există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri şi piese frânte etc. E
infirm pe undeva.Aşa şi oarecare om pătimeşte multe feluri de arsuri şi frângeri lăuntrice, mai pătimeşte şi
arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovăţia, şi iată-l un ateu, la diferite grade de tărie.

Toată situaţia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru.
Sămânţa îl reproduce întocmai. Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu aşa de răvăşită la minte, aşa
de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. Copiii se nasc cu două predispoziţii
contradictorii: una necredincioasă, a tatălui; şi a doua credincioasă, a mamei.
Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de Dumnezeu. Credinţa e o însuşire a sufletului, e drept; dar de
la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci, însuşirea sufletului de-a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe
Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să
petreacă o vreme. Cuprinsul înclinarea sufletului ştim că e către obârşia sa: "Anima naturaliter christiana".
înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un
trup în care găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa cătră cele de sus, ci va
asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie.
Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele
răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute.Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl
cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române
a Aradului, Deva, 1995, pp 254-255