O cronologie mai puțin cunoscută a Ortodoxiei în cel de-al

douăzecilea veac
by Laurențiu Dumitru

1903 Cuviosul Serafim din Sarov este proslăvit între sfinţi de către Biserica Rusă şi de Ţarul mucenic Nicolae
al II-lea.
20 dec. 1908 Adoarme Sfântul Ioan din Kronstadt, prorocind viitoarele pătimiri ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi
ale norodului ei.
1918 Odată cu revoluţia bolşevică din Rusia ortodoxă, începe prigoana de 70 de ani a Bisericii, ce a distrus
76.000 de biserici, 1.400 de mănăstiri, 60.000.000 de credincioşi ortodocşi, dintre care 70.000 de clerici şi
30.000 de monahi. Pe lângă acestea, au mai fost distruse 150 de şcoli eparhiale, 54 de seminarii şi 4 academii
ecleziastice. A fost cea mai cumplită prigoană din istoria Ortodoxiei.
9 nov. 1920 Sfântul Nectarie din Eghina adoarme întru Domnul, cunoscându-şi dinainte plecarea.
24 ian. 1922 Meletie al IV-lea este înscăunat ca Patriarh al Constantinopolului, deşi fusese depus cu o lună
înainte din treapta de arhiepiscop al Atenei, pentru „purtare necanonică şi amestecare cu ereticii” (în bisericile
acestora).
1922 Trupele turceşti îi măcelăresc pe grecii şi armenii din Asia Mică. Dintre ei, un milion şi jumătate erau
creştini ortodocşi.
1922 Meletie al IV-lea, ca Patriarh Ecumenic, recunoaşte validitatea hirotoniilor anglicane.
Iunie 1923 Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea convoacă „Conferinţa Pan-Ortodoxă” de la Constantinopol,
de schimbare a calendarului şi modernizare a Bisericii (hotărându-se scurtarea posturilor, neobligativitatea
vestmintelor clericale, posibilitatea căsătoriei clerului după hirotonie şi a episcopilor etc.), ce a fost contestată
la scurtă vreme de patriarhii Damian al Ierusalimului, Grigorie al IV-lea al Antiohiei, Fotie al Alexandriei,
Dimitrie al Serbiei şi Sf. Tihon al Moscovei.
Iulie 1929 În Sinodul Bisericii Greceşti, Arhiepiscopul Hrisostom (Papadopulos) insistă ca arhiereii prezenţi să
iscălească o declaraţie de aprobare a schimbării calendarului şi de condamnare a tuturor celor ce susţin vechiul
calendar. 44 de mitropoliţi au fost prezenţi la începerea şedinţei; 13 au părăsit sala, 27 au refuzat să semneze, 4
au iscălit.
Iulie 1935 Patriarhul Meletie Metaxakis înnebuneşte, şi după şase zile de chinuri şi remuşcări profunde, moare
spunând: „Vai mie, am dezbinat Biserica, am nimicit Ortodoxia!”, la Zurich, în Elveţia, şi este îngropat la
Cairo, în Egipt.
1936-1944 Peste 800.000 de sârbi ortodocşi sunt ucişi de către călugării franciscani (romano-catolici) şi de
Ustaşii croaţi
1948 Athenagora, fost arhiepiscop al Americii de Nord şi de Sud, ajunge Patriarh al Constantinopolului după
ce Patriarhul Maxim este declarat „necorespunzător psihic” şi silit să se retragă. Athenagoras declara: „Greşim
şi păcătuim dacă gândim că credinţa ortodoxă a venit din ceruri şi că celelalte dogme (religii) sunt nevrednice.
Trei milioane de oameni au ales mahomedanismul drept cale către Dumnezeu, şi încă câteva sute de milioane
sunt protestanţi, catolici şi budişti. Ţelul fiecărei religii este să îl facă pe om mai bun”.
6 ian. 1964 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea se întalnesc la Ierusalim şi se roagă
împreună în Sfântul Mormânt. La intrare, izbucneşte un incendiu, provocând o pană de curent în întreaga
biserică.
7 dec. 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagora şi Papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „ridică Anatema de la
1054”. Anatema a fost dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la
mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Athenagora proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost
aforisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt
mincinoase şi că, cu adevărat, Papalitatea Latina este parte a Ortodoxiei. „Îndepărtarea excomunicărilor
reciproce restabileşte relaţiile canonice dintre Roma şi Noua Romă. Aceasta restabilire este o necesitate
canonică…”, se spune într-o declaraţie a Patriarhiei. Din acest moment, mai multe mănăstiri şi schituri din
Muntele Athos încetează să-l mai pomenească pe patriarhul Athenagora.
19 iunie 1966 Sfântul Ioan Maximovici, arhiepiscop al Şanghaiului şi al San Francisco-ului, din sinodul
Bisericii Ruse de peste graniţe, adoarme întru Domnul la Seattle, WA. Este unul dintre cei mai mari făcători de
minuni ai veacului nostru.
26 oct. 1967 Patriarhul Ecumenic Athenagora merge la Roma şi se aşază pe un scaun arhieresc la aceeaşi
înălţime cu Papa, şi se roagă împreună.
Nov. 1967 Majoritatea monahilor Muntelui Athos se opun cu tărie „ridicării anatemei de la 1054”.
Pastorala de Crăciun 1968 Patriarhul Ecumenic Athenagora afirmă că „poporul lui Hristos” – romano-
catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declară că a introdus numele Papei
Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul
Dumnezeieştii Liturghii).

Feb. 1971 Papa şi Patriarhul Ecumenic Athenagora schimbă scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor
lor. Patriarhul Athenagora anunţă public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.
Iulie 1972 Patriarhul Ecumenic Athenagora moare şi este îngropat; o înmormântare cu sicriul închis (fapt
neobişnuit pentru un episcop ortodox). Este urmat de Dimitrie, care promite să continue „politica ecumenică” a
predecesorului său.
Iulie 1972 Sfânta Chinotită a Sfântului Munte emite o enciclică de reluare a pomenirii liturgice a Patriarhului
Ecumenic, deoarece „s’a stabilit un nou climat”. Totuşi, în septembrie, mai erau şapte Sfinte Mănăstiri ale
Muntelui Athos, care încă nu îl pomeneau liturgic pe Patriarh: Esfigmenu, Karakalu, Simonospetra, Sf. Pavel,
Xenofont, Grigoriu, Kostamonitu.
Mar. 1974 Patriarhul Ecumenic Dimitrie impune sancţiuni asupra a 13 monahi, pentru nepomenire liturgică,
printre care: arhimandritul Athanasie (igumen la Esfigmenu), arhimandritul Evdochim (igumen la
Xenofontos), arhimandritul Dionisie de la Grigoriu şi arhimandritul Andrei de la Sf. Pavel.
1975 Mărturisirea de la Tiatheira, a mitropolitului grec Athenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii
Britanii, declară că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor
sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt cele ale uneia, sfinte, soborniceşti
şi apostoleşti Biserici. Se mai afirmă că „Ideea că masoneria e o religie este una greşită”.
Iunie 1980 Atlanta, Georgia, S.U.A: Arhiepiscopul Iacov (Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud)
slujeşte o slujba ecumenică fără precedent, împreună cu catolici, protestanţi, baptişti, lutherani, presbiterieni,
metodişti uniţi şi chiar cu reprezentanţi ai religiei iudaice.
Iulie/aug. 1983 Sinodul Episcopilor Bisericii Ruse de peste graniţe, la o adunare din Canada, declară: Celor ce
atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise „ramuri”, deosebite după credinţă şi
felul de viaţă; sau că nu este o Biserică în chip văzut, ci se va alcătui în viitor, când toate „ramurile” sau
„sectele” sau „denominaţiunile”, şi chiar religiile, se vor uni într’un singur trup; şi care nu deosebesc preoţia şi
tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi împărtăşania ereticilor sunt lucrătoare pentru
mântuire; aşadar, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în părtăşie euharistică cu aceşti eretici înainte-pomeniţi sau celor
ce susţin, răspândesc sau ţin erezia ecumenistă sub chipul dragostei frăţeşti sau al bănuitei uniri a creştinilor
despărţiţi, anatema!
Nov. 1987 Patriarhul Ecumenic Dimitrie şi clerul său concelebrează la o misă romano-catolică împreună cu
Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. Patriarhul nu primeşte, totuşi, ostia romano-catolică.
Oct. 1989 Patriarhul Parthenie al Alexandriei declară din nou că „Mahomed este un apostol al lui Dumnezeu…
un om al lui Dumnezeu, ce a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „atunci când vorbesc împotriva
islamului sau a buddhismului, nu mă găsesc în înţelegere cu Dumnezeu”.
Sept. 1990 Acordul de la Chambessy, Elvetia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop,
mitropolitul Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, iscăleşte împreună cu monofiziţii un acord, în care
amândouă părţile cad de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea
ortodoxă este de acord să „ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Acordul este urmat de
ample proteste din partea Sfintei Chinotite a Sfântului Munte.
Iulie 1991 Sinodul Patriarhiei Antiohiei implementează o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii
depline cu bisericile siriene monofizite. În „Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi
intercomuniunea cu iacobiţii. (Monofiziţii sunt corpuri creştine eretice, care s-au despărţit de Ortodoxie în
secolul al 5-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Ei cred
intr-o singura fire a lui Hristos.)
Mai 1992 O delegaţie a Patriarhului Ecumenic, cu ajutorul politiei, expulzează din Muntele Athos pe monahii
ruso-americani ai Bisericii Ruse de peste graniţe, din Schitul Prorocului Ilie, ce nu-l pomeneau liturgic pe
patriarhul Vartholomeu. Acţiunea stârneşte numeroase proteste în Grecia, cât şi din partea episcopului Calist al
Marii Britanii, de sub Patriarhia Ecumenică.
17-24 iunie 1993 Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe locale cad de
acord cu romano-catolicii că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că
„sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”.
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei condamna oficial documentul, alături de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte
şi de numeroşi teologi ortodocşi.
29 iunie 1995 Patriarhul Ecumenic Vartholomeu îl vizitează pe Papă în Roma, şi „concelebrează o liturghie
istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger loveşte domul în timpul slujbei. Totuşi, Patriarhul nu primeşte
ostia binecuvântată de Papă.