EDUCAREA COPILULUI DIFICIL PRIN SPORT

Prof. Moldovan Marian

Şcoala Gimnaziala Petelea

Perioada şcolară mică poate fi considerată o perioadă de tranziţie între

copilăria mică şi pubertate. Tensiunile frecvente la nivelul organismului duc la
creşterea numărului de momente de criză ale dezvoltării, ceea ce creează o serie
de inabilităţi şi instabilităţi motorii ce se manifestă în mai multe planuri practice.
Aceste dificultăţi se reduc treptat, atât ca efect al dezvoltării organismului în
ansamblu, dar şi ca urmare a exerciţiului, a creşterii capacităţii de control
voluntar al conduitelor proiectate.
Sunt copii care nu pot sta liniştiţi. Deşi sunt inteligenţi şi când li se explică
ceva reţin uşor, nu se pot fixa pentru a asculta, a înţelege şi a învăţa. Sunt
indisciplinaţi, se poartă urât cu ceilalţi, sunt violenţi. La jocuri încep unul şi
imediat îl schimbă cu altul. Sunt deficitari în ceea ce priveşte atenţia şi voinţa,
dar au o percepere normală. Aceşti copii sunt greu de adaptat la o viaţă ordonată,
programată.
Disciplina nu este în contradicţie cu libertatea sau formarea unei
personalităţi independente, ci este necesară acestora. Nu există libertate deplină,
acolo unde nu este disciplină.
Disciplina este o lege a vieţii, necesară pentru buna funcţionare a
organismelor sociale, constituind o forţă pe care o dirijează şi o controlează
educatorii săi.
Pentru educarea copiilor dificili nu sunt permise pedepsele fizice sau altor
tratamente umilitoare ori degradante (art. 28 şi 90). Copiii au dreptul să fie
protejaţi împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau
neglijenţă (art. 85).
Copiii diferă de adulţi. Ei sunt vulnerabili, trebuie să se joace, sunt în
proces de dezvoltare şi au nevoie de oarecare autonomie. Copiii au dreptul de a
primi o educaţie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a
aptitudinilor şi personalităţii lor (art. 47).
Educatorii trebuie să găsească alte metode de educare a acestor copii. La
vârsta şcolară mică se întâlnesc restructurări şi dezvoltări ale unor componente
psihice ce duc la propulsarea acţiunilor desfăşurate imprimându-le acestora un
caracter mai organizat. Un rol important în aceste transformări îi revine
componentei motivaţionale (mobiluri, stimuli, trebuinţe, motive, interese,
aspiraţii, idealuri). Mobilurile interioare, cum ar fi setea de cunoaştere ori
dragostea şi pasiunea pentru sport vor conferi valenţe superioare evoluţiei vieţii
psihice.
Joaca şi sportul disciplinat sunt mijloace educative care dau rezultate
bune. Sportul are o valoare educativă.
“Spiritul-spiritul sportului trebuie să fie o disciplină şi o morală, spiritul
sportivităţii este un spirit de nobleţe. A fi sportiv înseamnă a te învinge pe tine
însuţi, a te domina”
(Pierre de Coubertin)
“Violenţa este necinste şi laşitate. Sportul este onestitate şi curaj. De
aceea, chiar dacă în jurul nostru marile valori se clatină, sportivii deţin cele mai
bune atu-uri pentru a învinge acest virus”.
La primul congres european al sportului pentru toţi, Slovenia, 12-15
octombrie 2006 cu tema: „Autonomie în sportul pentru toţi european - azi şi
mâine” s-a subliniat faptul că în cele mai multe situaţii întrecerea are darul de a-i
ambiţiona pe competitori. Fenomenul este de natură psihosocială şi poartă
amprenta relaţiilor între oameni.
Sportivul este învăţat să aibă o purtare cinstită şi loială etichetată sub
denumirea de „spirit sportiv”. Elevul sportiv, în toate jocurile trebuie să se
supună fără discuţie deciziei arbitrului, ceea ce duce la întărirea disciplinei
individuale. Fenomenul central devine regula, mai cu seamă respectarea
regulilor. Ca urmare a acestor aspecte, şcolarul mic tinde să nu tolereze pe cei
care ies în afara regulilor, aspect psihic ce poate fi speculat de un bun antrenor,
căci sportul, poate mai mult decât alte activităţi umane, nu se poate desfăşura în
afara normelor.
Ceea ce atrage pe un elev este în primul rând jocul sportiv. Trebuie lăsat
să se joace cu prietenii, dar ordonat, cu respectarea regulilor disciplinare.
Gimnastica ritmică, executată într-un colectiv de copii are un avantaj disciplinar.
Prin exercitarea unui sport, copilul învaţă să-şi coordoneze gesturile, mişcările,
manifestările, adică întreaga activitate motrică şi psihică, calităţi pe care mai
târziu le va aplica şi în viaţa sa socială. Educatorii trebuie să-i îndrume pe aceşti
copii să practice un sport în cadru organizat, după un program riguros întocmit şi
sub îndrumarea atentă a unei echipe complexe, interdisciplinare, care să
reunească în structura ei deopotrivă antrenor şi psiholog care-i va ajuta să
schimbe comportamentul nervos, agitat şi violent. Factorul sportiv capătă aspect
social, care poate fi evaluat pozitiv.
Sportul ajuta la dezvoltarea armonioasă a unui copil şi cu cât el este
început mai devreme cu atât mai bine. Practicând un sport, copilul îşi face
prieteni, devine mai ordonat, învaţă să lucreze în echipă. Mişcarea, exerciţiile
fizice, activitatea sportivă contribuie la dezvoltarea unei imagini pozitive despre
sine, la implementarea în activitatea zilnică a unor mecanisme de autoreglare a
stărilor psiho-comportamentale. Soluţia este gasirea unor activitati care le place
să le facă, să fie distractive. Trebuie să îi încurajăm, dar niciodată să nu îi forţăm
să facă activităţi pe care nu şi le doresc. Sporturi ideale pentru copii nervoşi,
2
agitaţi sunt: Karate (copiii învaţă să se supună, să-şi respecte adversarul, să-şi
dezvolte autocontrolul); nataţia, înotul sincron, polo pe apă (contactul cu apa are
o veritabila putere relaxantă). Sporturi ideale pentru educarea perseverenţei şi
rigorii sunt: tenisul, patinajul artistic, gimnastica ritmică, dansul clasic.
Psihologia sportului acordă o mare importanţă studiului personalităţii.
„Specialiştii domeniului s-au convins deja că pentru marea performanţă nu sunt
necesare doar calităţi motrice, de nivel superior, ci şi trăsături de personalitate
compatibile cu exigenţele şi tensiunea psihică generată de competiţia sportivă.”
Competiţia sportivă, la orice nivel s-ar desfăşura, implică din plin laturi ale
personalităţii, în special planul afectiv. Sentimentele trăite de sportivi fie în
situaţie de victorie, fie de eşec, trăirile suporterilor, toate acestea subliniază
necesitatea studierii laturii psihologice a sportului, astfel încât să se poată stabili
influenţa pozitivă pe care sportul o poate avea asupra dezvoltării personalităţii.
Olimpismul, promovând spiritul de sportivitate, Fair Play-ul, este un
creuzet în care valorile morale, artistice, politice, juridice sau civice se
metamorfozează în valori sportive, dând satisfacţii şi determinând receptarea
calităţii vieţii la cote superioare, atât de către cel care participă (sportivul), cât şi
pentru cel care priveşte şi admiră (spectatorul). În această activitate se naşte
climatul atât de necesar al apariţiilor valorilor sportive, a valorilor individuale,
parte integrată a societăţii umane. Astfel lumea sportului, este o lume a valorilor
autentice pentru om şi calitatea vieţii lui.
Practicarea unui sport îl dezvoltă pe copil şi îl pregăteşte pentru adaptarea
eficientă la mediul ambiant. Ca dovadă, spre sfârşitul perioadei copilul devine
mai puţin dependent de familie şi de şcoală şi devine preocupat de a-i ajuta pe
cei din jur, preocupare ce îl va ajuta să înţeleagă mai bine că pentru tot ceea ce
face are nevoie de anumite abilităţi, de priceperi şi cunoştinţe. Astfel va avea o
viziune mai largă asupra vieţii sociale şi a nevoii de a-şi dezvolta calităţile
majore ale personalităţii sale.
Practicarea unui sport influenţează pozitiv dezvoltarea armonioasă a
personalităţii copiilor, îi ajută să-şi înfrângă propriile porniri negative.
Odată căpătate, obişnuinţele sociale îl ajută pe copil să se raporteze tot mai
corect la comportamentul civilizat, devenind mai sensibil şi controlat în relaţiile
cu cei din jur.
Aptitudinile pentru sport se află în strânsă legătură cu întregul sistem
aptitudinal. Un aspect esenţial în acest sens îl constituie raportul dintre
performanţa sportivă şi procesele intelectuale. Armonia calităţilor intelectuale şi
fizice duce la armonia personalităţii în ansamblul ei.
“Sportul te învaţă să câştigi cinstit.
Sportul te învaţă să pierzi în mod demn.
Prin urmare sportul te învaţă de toate-te învaţă ce este viaţa.”
(Ernest Hemingway)

3
Bibliografie:
Cucoş Constantin –„Psihologia educaţiei şi dezvoltării”, Editura Academiei,
Bucureşti, 1983;
Ghergut Alois –„Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale”, Editura
Polirom, 2006; „Sinteze de psihopedagogie speciala”, Editura Polirom,
Bucuresti, 2006
Gheorghe Tomas –“Psihopedagogia preşcolara şi şcolară”, Bucuresti, 2005
Jude Ioan – „Psihologie generală şi sportivă – Cursuri de uz intern”,
Universitatea „George Bariţiu” Braşov, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,
2001