Transmiterea materno-fetală a unor infecţii ca: i.

herpetice, : rubeola, citomegalia,

listerioza, infecţia cu VIH (HIV), infecţia cu virusuri hepatitice B, C, D, G, ca şi transmiterea
infecţiilor virale prin transplantul de organe (VHB, virusuri herpetice, VIH (HIV) constituie un
obiectiv prioritar al OMS.

Dacă vaccinarea şi terapia antiinfecţioasă de utilizare largă a permis reculul şi stabilizarea

anumitor boli infecţioase, accesibilitatea la îngrijirile medicale este foarte diferită de la o ţară la
alta şi chiar în cuprinsul aceleiaşi ţări.

În acelaşi context se pune problema calităţii medicamentelor şi vaccinurilor puse la

dispoziţia populaţiei, ca distribuirea vaccinurilor false antimeningococice în epidemia de
meningite cu meningococ din Niger, în 1996, ca şi calitatea medicamentelor vândute în
Cambodgia. Implicarea pneumococului multirezistent la antibiotice în patologia meningitelor
purulente, deşi aduce după sine multiple dificultăţi terapeutice, nu este sinonimă cu creşterea
mortalităţii.

Armele biologice, deşi interzise prin convenţia din 1972 de la "Londra-Moscova-

Washington", continuă să preocupe cercetătorii, iar lista agenţilor infecţioşi cu circulaţie
limitată (Bacillus anthracis, Yersinia pestis, virusurile febrelor hemoragice...) a fost stabilită de
grupul australian regrupând 30 de ţări din întreaga lume.

Relaxarea crescândă în lupta antivectorială, prin neglijarea folosirii sistematice a

insecticidelor, este responsabilă de reemergenţa şi extensia infecţiilor transmise prin vectori.

La sfârşitul mileniului al doilea ne confruntăm cu numeroase boli infecţioase, cu o

mortalitate crescută, în pofida extraordinarului arsenal terapeutic, pe care îl avem la dispoziţie,
iar pentru specialiştii din întreaga lume rămâne problema reducerii morbidităţii şi mortalităţii
prin bolile infecţioase şi tropicale.

În pragul mileniului trei bolile infecţioase rămân o disciplină medicală majoră şi actuală,
cu multe necunoscute şi o evoluţie imprevizibilă, iar cercetările privind arsenalul terapeutic cu
antibiotice, vaccinuri, terapie imună, ca şi domeniul vast al etiopatogeniei sunt de o necesitate
stringentă şi extrem de actuale.

1.2. E T I O L O G I A B O L I L O R I N F E C Ţ I O A S E

Conf.dr. Madelena I. Drăgan

 Agenţii infecţioşi implicaţi în etiologia bolilor infecţioase fac parte din grupele: virusuri,
chlamidii, micoplasme, rickettsii, bacterii, fungi, protozoare şi metazoare.

Relaţiile care se stabilesc între microorganisme şi om sunt complexe, fie comensale în

care nu aduc prejudicii gazdei, fie de simbioză, în care avantajele sunt reciproce, sau de
parazitism, conjunctură în care macroorganismul este invadat, eventual cu declanşrea unei boli
infecţioase.

În anumite condiţii de dezechilibru biologic, microorganisme altfel comensale devin germeni

condiţionat patogeni sau oportunişti.

Contaminarea rezidă în prezenţa microorganismelor patogene pe epitelii, fără

multiplicare. Colonizarea se produce prin multiplicarea germenilor pe suprafeţele
macroorganismului, fără a induce modificări locale. Infecţia implică pătrunderea şi multiplicarea
germenilor patogeni în organismul gazdei.

Aspecte pe care le îmbracă infecţia sunt:

• infecţie inaparentă cu stare de portaj de germeni şi este urmată de apariţia răspunsului

imun;

• boală clinic manifestă - cu depăşirea rezistenţei macroorganismului, urmată de tulburări

funcţionale şi lezionale.

Organismul uman este invadat după naştere, la nivelul tegumentelor şi mucoaselor de

germeni, care constituie flora microbiană normală, al cărei rol are o importanţă covârşitoare în
asigurarea factorilor de creştere, metabolism, competiţie cu germenii patogeni, etc.

Astfel macroorganismul este colonizat diferenţiat, după zone:

• tegument: stafilococ coagulazo-negativ, s. aureus, corinebacterii, propionibacterii; fungi -

candida, Malassezia; tranzitoriu: streptococi; bacili Gram-negativi;

• căi respiratorii:

• superioare: germeni anaerobi: Peptostreptococcus, Prevotella, Bacteroides;

• germeni aerobi: stafilococ coagulazo-negativ, stafilococ coagulazo-negativ,

streptococ viridans; neisserii saprofite; hemofili;
 • germeni potenţial patogeni: streptococi de grup A, s. pneumoniae, s. aureus N.
meningitidis, H. influenzae tip B, enterobacterii;

• inferioare: sterile; aspiraţia unor grupe de germeni: pneumococ, stafilococ,

enterobacterii;

• cavitatea bucală:

- flora bacteriană bucală este reprezentată de o asociaţie de bacterii aerobe şi

anaerobe, formând un ecosistem, care în stare de echilibru nu permite dezvoltarea anarhică a
unei specii şi împiedică implantarea bacteriilor exogene;

- majoritatea speciilor sunt considerate comensale nepatogene, dar pot deveni oportuniste,
producând infecţii locale, regionale sau generale (Tabel 1.5);

TABEL 1.5 Flora bacteriană predominantă în cavitatea bucală

Germeni Coci Coci Bacili Bacili

Gram (+) Gram (-) Gram (+) Gram (-)

Aerobi Streptococcus Neisseria Lactobacillus -

Staphylococcus Corynebacterium

Anaerobi Peptostreptococcu Veilonella Actinomyces Bacteroides

s Propionibacterium Fusobacterium

• tub digestiv:

- stomac-duoden - lipsite de floră microbiană

- ileon paroximal: stafilococi, streptococi, bacili Gram-negativi;

- ileon-colon; enterobacterii, piocianic, Prevotella, clostridii, coci Gram pozitivi anaerobi, fungi;

• aparat genito-urinar:

- vagin; - lactobacili - colonizare după naştere şi la pubertate, stafilococ, streptococ,

enterobacterii, enterococi, clostridii, spirili, micoplasme, fungi;
 - uretră; lactobacili, corinebacterii, stafilococi coagulazo-negativi, enterococi, enterobacterii, candida.

GERMENI PATOGENI

VIRUSURI

Virusurile sunt definite ca entităţi nucleoproteinice, cu un singur tip de acid nucleic - ADN sau
ARN, reproduse din materialul lor genetic, cu dimensiuni între 20-300 nm şi care sunt obligate la
parazitism strict intracelular, prin lipsa sistemului enzimatic Lipmann. Particula virală intactă se
numeşte virion.

Nucleocapsida centrală este constituită din miezul de acid nucleic (core), înconjurat de
capsida proteică. Unităţile proteice structurale ale capsidei, numite capsomere, îi conferă
proprietăţi antigenice. Nucleocapsida suferă un aranjament, care îi conferă simetric
icosahedrală (cubică), helicoidală sau uneori cu aspect complex (neregulat).

O multitudine de virusuri au anvelopă lipoproteică, cu calităţi antigenice, care este parţial

derivată din membrana externă a celulei gazdă. Cultivă pe linii de culturi celulare, sau sunt puse
în evidenţă prin inoculare la animale, sau pe ou embrionat. Efectele citopatice sunt dovada
acţiunii directe a virusurilor. Acidul nucleic viral conţine informaţia genetică şi determină
capacitatea infectantă virală. Virusurile se multiplică preluând echipamentul biochimic al celulei
gazdă şi redirecţionându-l pentru producerea componentelor virale, prin mARN viral (mesager).

Replicarea virală are loc numai în celula-gazdă după: ataşarea la celulă (adsorbţie),
pătrundere, eliminarea anvelopei şi eliberarea acidului nucleic. Replicarea propriu-zisă implică
sinteza de proteine noi şi de acid nucleic viral, maturarea şi eliminarea virionilor nou-formaţi.
Transcripţia include producerea mARN, este urmată de sinteza componentelor virale prin
translarea mARN pe ribozomii celulari, cu formarea celor două tipuri de proteine virale:
structurale şi non structurale.

VIRUSURI EMERGENTE

Hantavirusuri - Gen al familiei Bunyaviridae, cu prototipul virusul Hantaan (1978), agentul

febrei hemoragice coreene. Sunt cunoscute 14 (22) serotipuri, cu rezervor principal animal
(şoareci, şobolani). Determină o antropozoonoză emergentă în America de Nord şi de Sud.

Manifestările clinice includ: • febra hemoragică cu sindrom renal, prin leziuni tubulare,
cu mortalitate 1-15%. Semne clinice: hemoragii, azotemie, proteinurie, oligurie, miozită,
conjunctive injectante, dureri ale globilor oculari, miopie acută, hemoragii capilare pulmonare;
• sindromul respirator hantaviral.

Nu se transmit prin vectori, ci pe cale aerogenă (aerosoli, inhalarea excretelor

rozătoarelor), şi contact direct de la persoană la persoană; rezervorul animal: şoarecele
(Apodemus agrarius); convalescenţa durează săptămâni, luni.