Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII

RADU SĂRĂNDAN

BIOTEHNOLOGIE DE ALĂPTARE A
PURCEILOR DUPĂ PERIOADA
COLOSTRALĂ

TEZĂ
PENTRU OBŢINEREA TITLULUI ŞTIINŢIFIC DE
DOCTOR ÎN ZOOTEHNIE

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. Univ. Dr. DAN DRINCEANU

- TIMIŞOARA 2010 -
REZUMAT

În creşterea industrială a porcului în ultimele cinci decenii s-a constatat că cele mai mari
pierderi economice şi prin mortalitate s-au înregistrat la categoria de purcei sugari; aceste pierderi
oscilează între 5 şi 25% din numărul de purcei născuţi. Între cauzele majore incriminate, ponderea
o deţin tulburările digestive manifestate prin diaree atât în primele zile de viaţă cât şi la vârsta de
două – trei săptămâni şi respectiv imediat după înţărcare.
Progresul genetic înregistrat a dus la obţinerea unui număr tot mai mare de purcei fătaţi per
scroafă; deşi tehnologic, medical şi nutriţional s-a încercat reducerea mortalităţii, creşterea
numărului de purcei fătaţi vii nu a dus la o creştere a numărului de purcei înţărcaţi, astfel încât în
ultimii 25 de ani s-au câştigat doar 0,5 purcei înţărcaţi per scroafă per ciclu de reproducţie.
Investigaţiile noastre în sistemul clasic românesc de creştere industrială a porcului în circuit
închis au relevat că principala cauză a pierderilor prin îmbolnăvire şi mortalitate este consumul
insuficient de lapte al purceilor care constituie pierderile prin mortalitate. Prin urmare, cauza
pierderilor este subnutriţia cu lapte mai ales în prima săptămână de viaţă, iar motivele mortalităţii
le constituie reducerea vitalităţii, hipotermia, diareea şi deshidratarea şi nu în ultimul rând
strivirea lor de către scroafă; circa 80% din purceii subnutriţi în prima săptămână de viaţă mor
striviţi, întrucât hipotermia şi înfometarea îi determină să fie aproape permanent în contact cu
scroafa mamă.
În consecinţă, orientarea cercetărilor din această teză de doctorat s-a axat pe găsirea unei
soluţii de combatere a subnutriţiei purceilor înfometaţi, purcei calificaţi în limbajul curent de
fermă ca şi purcei „neviabili” şi purcei „răciţi” (hipotermici); la aceşti purcei, dacă nu sunt
eutanasiaţi în primele 24 de ore de viaţă, nu li se practică codotomia, fiind consideraţi din start ca
pierderi prin mortalitate, sau nu se înregistrează ca purcei fătaţi vii.

Din aceste considerente, prezenta teză de doctorat a avut trei obiective majore:
- studiul comportamentului alimentar al purceilor sugari,
- stabilirea factorilor digestivi şi nutriţionali de influenţă a sănătăţii şi performanţei de
creştere a purceilor sugari şi recent înţărcaţi
- conceperea unei biotehnologii de recuperare a purceilor subnutriţi.

I
1. Studiul comportamentului alimentar al purceilor sugari a vizat stabilirea
numărului de supturi în interval de 24 de ore în raport cu vârsta, cantitatea de lapte consumată
fiind calculată în funcţie de sporul mediu zilnic al purceilor. Scopul acestor investigaţii a fost de a
stabili frecvenţa supturilor pentru a fi transferată într-un program computerizat al unei instalaţii de
reconstituire a înlocuitorilor de lapte şi administrarea lor după modelul comportamental natural de
alăptare a purceilor.
2. Există câţiva factori digestivi, fiziologici şi nutriţionali care decid între
sănătate şi boală la purceii sugari şi aceştia au fost investigaţi în lumina fiziologiei tubului
digestiv şi a glandelor sale anexe în ontogeneza postnatală. Diareea, care domină patologia
purceilor sugari, este rezultatul impactului între vârsta purceilor, stadiul ontogenetic de maturare a
mucoasei tubului digestiv, a echipamentului enzimatic şi a mecanismelor de absorbţie a
nutrienţilor versus cantitatea şi calitatea hranei.
Astfel de factori sunt: evoluţia maturării celulelor oxintice şi principale ale
glandelor fundice gastrice, care vizează în principal siguranţa pH-ului optim digestiei pepsice şi
valoarea B sau capacitatea de tamponare de către furajele nelactate a acidului clorhidric secretat
gastric.
S-a investigat posibilitatea compensării deficitului secretor de acid clorhidric
gastric prin suplimentarea hranei cu acidifianţi şi reducerea valorii B a furajului prestarter, având
în vedere că un pH neadecvat digestiei pepsice aduce în colon proteină nedigerată care prin
alcalinizarea digestei ceco-colice favorizează înmulţirea E. coli enteropatogen (ETEC); acesta
invadează intestinul subţire şi produce diareea secretorie. Defavorizarea înmulţirii ETEC prin
controlul pH-ului gastrointestinal, de altfel, constituie o alternativă certă de înlocuire a
antibioticelor pentru prevenţia şi nu pentru combaterea diareei.
În raport cu producţia de lapte a scroafelor, numărul purceilor dintr-un cuib de
fătare şi disponibilul individual de lapte, purceii îşi adaptează comportamentul alimentar relativ la
cerinţele lor energetice şi plastice, care determină sau nu consumul de furaj prestarter şi vârsta la
care începe suplimentarea nelactată. S-au analizat consecinţele acestui comportament după
înţărcare.
3. Îmbinarea acestor observaţii culese experimental a permis conceperea
unei biotehnologii de recuperare a purceilor subnutriţi şi cu disonanţă între potenţialul digestiv al
purceilor şi cantitatea şi calitatea hranei, care au drept consecinţă declanşarea diareei.

II
Într-un cuib de fătare purceii subnutriţi care fac obiectul recuperării
biotehnologice sunt reprezentaţi de:
- purcei cu viabilitate redusă, în principal datorită hipoxiei de parturiţie
- purcei de la scroafe cu sindrom de mamită-metrită-agalaxie (MMA)
- purcei care nu dispun de o mamelă funcţională
- purcei supranumerari, respectiv cei care depăşesc numărul „anatomic” de mamele ale
scroafei
- purcei orfani.
Acest obiectiv a fost motivat prin stabilirea factorilor care influenţează
producţia de lapte a scroafelor, de cauzele mortalităţii şi a sporului mic de greutate a purceilor
subnutriţi în primele trei zile de viaţă.
Modelul biotehnologic propus s-a materializat experimental pe purcei
subnutriţi preluaţi de la mame de la vârsta de trei zile şi îngrijiţi până la înţărcare, prin
materializarea următoarelor activităţi:
- Construirea instalaţiei de preparare ex tempore şi administrare a înlocuitorului de lapte
în formă lichidă, instalaţie botezată „doică electronică pentru purcei (DEP)”.
- Stabilirea recepturii înlocuitorului de lapte în raport cu compoziţia chimică detaliată a
laptelui de scroafă.
- Testarea biotehnologiei pe purcei subnutriţi la scroafă şi cuantificarea parametrilor de
sănătate şi de performanţă productivă până la vârsta de 70 de zile.
- Multiplicarea modulului de recuperare a purceilor subnutriţi pentru utilizarea acestei
biotehnologii în fermele comerciale de creştere intensivă a porcului.

Prezenta teză de doctorat a fost structurată conform uzanţelor în două mari


părţi: de informare bibliografică şi de cercetări proprii.

III
PARTEA I
STUDIU BIBLIOGRAFIC

Informarea bibliografică s-a bazat pe informaţia furnizată de consultarea a 148


titluri bibliografice.
Studiul bibliografic s-a efectuat cu scopul de a actualiza informaţiile furnizate de alţi
cercetători în domeniul fiziologiei, nutriţiei, tehnologiei şi a sănătăţii purceilor sugari şi recent
înţărcaţi. Acest capitol are o întindere de 98 de pagini, 21 de tabele şi 46 de figuri; el reprezintă
circa 50% din volumul tezei de doctorat.
Primul capitol, intitulat „secreţia gastrică” aduce informaţii de morfologie macroscopică
şi microscopică, de organizare a glandelor fundice secretoare de enzime proteolitice, acid
clorhidric şi hormoni locali.
Funcţional se descriu mecanismele de formare a secreţiei acidului clorhidric şi de
reglare nervoasă şi umorală.
Se relevă nivelul scăzut al secreţiei de Acid clorhidric imediat postnatal, suficient pentru
digestia laptelui în asociere cu acidul lactic format din fermentaţia lactozei, dar insuficient pentru
digestia pepsică a proteinei nelactate.
Al doilea capitol din studiul bibliografic se referă la secreţia enzimatică în intestinul
subţire cu referire atât la sucul intestinal secretat de glandele Lieberkühn cât şi la enzimele
pancreasului exocrin deversate în duoden. Activitatea enzimatică a enterocitelor este prezentă încă
înainte de naştere; ea este capabilă să digere nutrienţii din lapte dar nu şi din hrana nelactată.
Aceasta limitează la hrănirea exclusiv lactată a purceilor în primele circa trei săptămâni de viaţă,
deşi potenţialul digestiv enzimatic al purceilor se schimbă în raport cu vârsta.
Totodată, secreţia enzimatică a pancreasului exocrin este modestă la naştere, maturarea
lui funcţională având o întârziere ontogenetică, aceasta întârziind la rândul ei utilizarea hranei
nelactate.
Cu vârsta, activitatea enzimatică intestinală se schimbă atât calitativ cât şi cantitativ.
Ontogeneza acestor schimbări explică potenţialul enzimatic digestiv al purceilor în raport cu
vârsta şi riscul tulburărilor digestive manifestate prin diaree.
Încercările de grăbire a schimbării epiteliului de tip fetal cu cel de tip adult au permis
utilizarea mai precoce a hranei nelactate şi reducerea tulburărilor digestive.

IV
Întrucât activitatea secretorie gastrică, intestinală şi pancreatică se reflectă asupra
balanţei microbiene din segmentul ceco-colic, capitolul trei din informarea bibliografică face
referiri la tipurile de fermentaţie din intestinul gros în raport cu substratul fermentat şi echilibrul
populaţiilor bacteriene glicolitică şi proteolitică din colon. Favorizarea florei glicolitice este
benefică organismului, iar cea proteolitică favorizează înmulţirea bacteriilro condiţionat patogene
(E. coli) şi patogene (Salmonella sp.), conducând la diaree.
Cunoaşterea proceselor enzimatice din tubul digestiv permite modelarea nutriţională a
digestiei atât la purceii sugari cât şi, mai ales, la purceii recent înţărcaţi. Aceste posibilităţi sunt
descrise în capitolul patru bibliografic şi întrucât factorul major al producerii tulburărilor digestive
îl constituie secreţia insuficientă de Acid clorhidric până după înţărcare, soluţia prevenţiei
tulburărilor digestive o constituie controlul pH-ului gastro-intestinal.
Practica a dovedit că suplimentarea hranei nelactate la purceii sugari cu acidifianţi şi/sau
lactoză (furnizoare de acid lactic), previne în cea mai mare măsură tulburările digestive
manifestate prin diaree.
Din acest motiv, se descriu, pe larg: modul de acţiune al acidifianţilor, tipurile de
acidifianţi, influenţa digestiei şi absorbţiei nutrienţilor, efectele acidifianţilor în metabolismul
intermediar precum şi efectele lor asupra sănătăţii şi performanţei productive în raport cu vârsta
purceilor.
În esenţă, alegerea acidifianţilor se face în funcţie de valoarea coeficientului de disociere
a acidului (pKa), respectiv corecţia de pH să se realizeze în stomac, intestinul subţire sau gros.
Asocierea inspirată a diferiţilor acizi organici poate optimiza pH-ul de-a lungul întregului tub
digestiv.
Capitolele cinci şi şase ale studiului bibliografic prezintă tehnologiile de creştere a
purceilor sugari care pot releva diferite deficienţe cu impact asupra hrănirii purceilor şi a sănătăţii
lor, şi respectiv alimentaţia purceilor sugari. În acest ultim capitol sunt descrise: necesitatea şi
motivaţia hrănirii suplimentare nelactate a purceilor după vârsta de două – trei săptămâni, care
sunt criteriile fiziologice de alcătuire a unui furaj prestarter, factorii care influenţează consumul de
furaj prestarter şi gradul de valorificare a hranei de către purceii sugari. În plus, se descrie tehnica
de hrănire a purceilor sugari în raport cu considerentele fiziologice şi microbiologice de
structurare a furajului prestarter.

V
PARTEA A II-A
CERCETĂRI PROPRII

Partea a II-a de cercetări experimentale are o întindere de 99 pagini şi cuprinde 56 tabele


şi 76 figuri; ea reprezintă cca 50% din volumul tezei şi a fost structurată pe patru capitole care
cuprind:
- factori de comportament alimentar al purceilor sugari
- factori digestivi şi nutriţionali de influenţă a sănătăţii şi a performanţei de creştere a
purceilor sugari şi recent înţărcaţi
- biotehnologie de recuperare a purceilor sugari subnutriţi, supranumerari şi orfani
- concluzii generale şi recomandări
Pentru toate aceste investigaţii s-a folosit o paletă largă de metode de lucru, care
cuprind: observaţia, măsurătorile zootehnice de masă corporală, spor mediu zilnic, consum
specific, producţia de lapte a scroafelor, determinări de compoziţie chimică a furajelor şi a valorii
B a acestora, tehnica de obţinere a preparatelor histologice, măsurarea pH-ului gastric, conceperea
şi construcţia „doicii electronice pentru purcei”, calculul statistic neparametric.
Primul capitol din „cercetări experimentale” prezintă comportamentul alimentar al
purceilor sugari. Măsurătorile s-au făcut pe intervale de 24 de ore la vârstele de 7; 14; 21 şi 28 de
zile. S-a determinat frecvenţa şi durata supturilor ziua (orele 8-20) şi noaptea (20-8); de asemenea
s-a înregistrat numărul de tainuri de furaj prestarter, masa corporală individuală şi medie şi sporul
mediu zilnic.
S-a constatat că între vârsta de 7 şi 28 de zile numărul supturilor în 24 de ore scade de la
36 de supturi la purceii de 7 zile, la 31 de supturi la purceii de 28 de zile, realizând o medie de
34±0,93 supturi pe zi; numărul mediu de supturi în regim diurn rămâne aproape constant, dar
scade noaptea de la 19 supturi la vârsta de 7 zile la 14 supturi la vârsta de 28 de zile, crescând
astfel intervalul dintre supturi şi durata timpului de odihnă.
Numărul mediu zilnic de tainuri de furaj prestarter creşte de la 0,37/purcel la 7 zile la
6,54/purcel la vârsta de 28 de zile.
În acelaşi cuib de fătare comportamentul alimentar al purceilor este diferit, probabil în
funcţie de disponibilul individual de lapte; astfel, unii purcei refuză total consumul de furaj
prestarter, dar realizează sporuri de 200-300g/zi prin consum suplimentar de lapte când ceilalţi

VI
purcei dorm. Alţi purcei consumă furaj prestarter la o vârstă mai mică, aceştia având cu siguranţă
un disponibil mai mic de lapte. La 28 de zile sporul de greutate creşte cu creşterea numărului de
tainuri de nutreţ combinat: 90g spor la 3 tainuri pe zi şi respectiv 230g spor la 15 tainuri pe zi.
Creşterea în greutate a purceilor se realizează preponderent noaptea, respectiv 60,31%
din spor la vârsta de 7 zile şi 92,38% la vârsta de 28 de zile.
S-a relevat pe ansamblu că disponibilul individual de lapte pentru purceii dintr-un cuib
de fătare variază în limite foarte largi: unii purcei îşi satisfac nevoile nutriţionale exclusiv din
lapte şi refuză consumul de furaj prestarter; aceştia vor avea tubul digestiv neadaptat enzimatic la
înţărcare şi vor fi primii care vor face „diareea de înţărcare”. Purceii cu un disponibil de lapte mai
mic vor fi obligaţi să consume furaj prestarter proporţional mai mult în raport cu deficitul de lapte,
pentru satisfacerea cerinţelor nutriţionale. Şi ei realizează sporuri zilnice de greutate de până la
280g în condiţia unui furaj prestarter compatibil echipamentului enzimatic al purceilor; în plus,
aceşti purcei nu vor suferi la înţărcare.
Aceste informaţii obţinute experimental s-au folosit ulterior în elaborarea biotehnologiei
de recuperare a purceilor subnutriţi, respectiv prin copierea modelului de alăptare în programul
computerizat al „doicii electronice pentru purcei”, în stabilirea cantităţii de lapte administrat per
tain şi zi în raport cu vârsta purceilor şi în stabilirea momentului şi a modului de administrare a
furajului prestarter.
Capitolul doi de cercetări experimentale debutează cu investigarea histologică a
mucoasei gastrice la purceii sugari în raport cu vârsta şi performanţa productivă.
Măsurătorile de pH al conţinutului gastric recoltat cu sonda, în raport cu vârsta, au
relevat variaţii între 5,5 şi 7, în nici un caz sub 5, fapt care denotă că secreţia de acid clorhidric
este insuficientă; de altfel, aceasta s-a reflectat asupra pH-ului fecalelor (între 6,5 şi 8) şi a
sănătăţii purceilor şi a performanţei lor de creştere. Masa corporală medie a fost de 3,96kg la 28
de zile iar numărul cazurilor de diaree, foarte mare.
Examenul histologic al mucoasei gastrice în raport cu vârsta (de la o zi la 40 de zile)
relevă creşterea numerică a celulelor oxintice (responsabile de producţia de acid clorhidric) până
la vârsta de 28 de zile, maturarea lor funcţională continuând până la vârsta de 40 de zile. În
schimb, numărul celulelor principale, secretoare de enzime şi al celulelor mucoase rămâne
constant după vârsta de trei zile, respectiv şapte zile. Funcţional, maturarea celulelor principale
este progresivă până la 40 de zile, iar a celulelor secretoare de mucus se încheie la vârsta de 28 de

VII
zile. Deşi la porcul adult secreţia de acid clorhidric se corelează cu secreţia de pepsinogen, la
purceii sugari s-a constatat întârzierea maturării funcţionale a celulelor oxintice; secreţia de mucus
se corelează cu cea de acid gastric.
Evoluţia secreţiei de acid clorhidric se corelează cu evoluţia masei corporale şi respectiv
a sporului de greutate al purceilor între naştere şi 49 de zile de viaţă; apar până la această vârstă
două perioade critice: între 14 şi 28 de zile şi respectiv între 35 şi 49 de zile, când sporul de
greutate este cel mai mic. Aceste perioade critice corespund discordanţei dintre disponibilul de
lapte şi necesitatea consumului de furaj nelactat şi respectiv imediat după înţărcare (la vârsta de
35 de zile).
Cauza acestei situaţii o reprezintă insuficienţa secreţiei de acid clorhidric, întrucât în
perioadele critice evidenţiate a apărut diareea la purcei.
Deficitul secretor de acid gastric este potenţat de consumul acidului clorhidric secretat în
procesul de acidifiere a furajului prestarter ingerat.
Cantitatea de acid clorhidric necesară acidifierii unui kilogram de furaj până la pH 3 a
fost numită valoarea B a furajului şi ea este diferită în furajele combinate în funcţie de materiile
prime care le compun; cele ami mici valori B s-au înregistrat la cereale (170-220mEqHCl/kg),
şroturile au avut valori de 860-880 mEqHCl/kg, iar cea mai mare valoare B s-a înregistrat la
carbonatul de calciu: 18040 mEqHCl/kg. Înţelegând că tendinţa este de a realiza valori B cât mai
mici ale furajelor prestarter, pentru a obţine gastric un pH optim digestiei pepsice, în condiţia unui
deficit secretor de acid clorhidric şi că cea mai mare valoare B o are carbonatul de calciu, se
recomandă reducerea aportului de calciu la sub jumătate din norma de calciu în perioadele critice
nutriţional: săptămânile trei – cinci de viaţă.
O altă soluţie de compensare a deficitului secretor de acid gastric şi complementară
reducerii valorii B a furajului prestarter o constituie suplimentarea furajului prestarter cu
acidifianţi.
Experimental, (capitolul 2.3.) s-a testat suplimentarea furajului prestarter cu acid formic
sau formiat de calciu şi oxid de zinc dar fără antibiotice în hrana purceilor sugari (lotul E)
preluaţi de la scroafe la vârsta de şase zile, alăptaţi la DEP (doica electronică pentru purcei) până
la înţărcare (28 de zile); în furajul prestarter s-a folosit orzul prăjit. Performanţa de creştere şi
sănătatea acestor purcei s-a comparat cu cele ale purceilor alăptaţi la scroafe şi hrăniţi suplimentar
cu furaj prestarter (lotul M) care include acid citric, formiat de calciu şi antibiotice.

VIII
Oxidul de zinc suplimentat la lotul E şi care în prezent nu mai este agreat dar nu şi
interzis precum antibioticele în UE, controlează forma ceco-colică.
Alăptarea purceilor din lotul E, pe modelul alăptării naturale (investigată în capitolul
2.1.) a necesitat conceperea unei instalaţii de preparare ex tempore a laptelui şi administrarea lui
sub controlul unui „creier electronic” programat, a relevat eliminarea diareei în perioada de sugar
şi a „crizei de înţărcare”, dovedite şi prin performanţa de creştere cu 12,3% mai bună între 10 şi
42 de zile de viaţă. Sporul de masă corporală a fost cu 38% mai mare în ultima săptămână de
alăptare (21-28 de zile).
Se relevă pe ansamblu posibilitatea preluării purceilor de la scroafe după perioada
colostrală, evitarea declanşării diareei prin controlul pH-ului digestei şi a florei intestinale precum
şi îmbunătăţirea performanţei productive a purceilor.
Alături de disponibilul individual de lapte şi potenţialul enzimatic în tubul digestiv al
purceilor, calitatea furajului prestarter oferit şi comportamentul alimentar al purceilor concură la
menţinerea sănătăţii şi performanţa productivă a purceilor
Câteva decenii la rând, şi în unele ferme chiar şi în prezent, antibioticul este nelipsit în
furajele prestarter şi starter destinate purceilor întrucât nu se apelează la cunoştinţele recente în
fiziologia tubului digestiv şi în nutriţie. Hotărârea UE de renunţare de la 1 ianuarie 2006 la
antibiotice cu scop de prevenţie nu exclude valoarea antibioticelor ca promotori de creştere şi în
prevenţia diareei la sugari şi recent înţărcaţi; de asemenea este cunoscut faptul că nici un promotor
de creştere singular nu a egalat până în prezent performanţa antibioticelor.
Din combinarea informaţiilor de fiziologie a digestiei şi de nutriţie s-au proiectat furaje
prestarter fără antibiotice (capitolul 2.4.) şi s-a comparat performanţa lor cu furaje care au inclus
antibiotic (colistin).
În principiu, prelucrarea termică a cerealelor, asociat cu includerea selectivă a unor
acidifianţi poate fi o soluţie alternativă utilizării antibioticelor în furajele prestarter. Experimental,
s-a comparat furajul prestarter granulat care conţine cereale extrudate, acidifianţi şi colistin (R1)
cu furaje prestarter negranulate cu cereale prăjite, cu acidifianţi şi colistin (R2) şi respectiv fără
colistin (R3).
S-a constatat că palatabilitatea este un factor esenţial al consumabilităţii, exprimată prin
proporţia purceilor care consumă furajul prestarter: 62,32% la R1, 72,66% la R2 şi 91,49% la R3.
Incidenţa diareei a fost cea mai mică la R2 (2,51%) urmat de R3 (2,67%) şi R1 (3,65%). De

IX
asemenea, mortalitatea cea mai mică a fost la R2 (1,5%) urmat de R3 (1,57%) şi respectiv R1
(2,19%). Comparativ cu R1, preţul pe tona de furaj prestarter a fost cu 51,19% mai mic la R2 şi
cu 70,16% mai mic la R3.
Pe ansamblu se relevă faptul că prin prelucrarea termică a cerealelor şi spuplimentarea
furajului prestarter cu acidifianţi adecvaţi se pot exclude antibioticele din hrana purceilor sugari,
asigurând totodată un avantaj economic substanţiel.
Atractivitatea furajului prestarter influenţează proporţia purceilor care consumă furaj
prestarter până la înţărcare, dar consumul este influenţat de producţia de lapte a scroafelor, astfel
încât există purcei care la înţărcare nu consumă furaj prestarter. Aceştia au un echipament
enzimatic neadaptat digestiei furajului prestarter şi vor suferi după înţărcare (capitolul 2.5.).
Identificarea purceilor care la 28 de zile nu consumă decât lapte (lotul L) şi urmărirea
performanţei şi a sănătăţii după înţărcare comparativ cu purceii care la înţărcare au consumat furaj
prestarter (lotul LF) a relevat că nu există diferenţe între loturi în ce priveşte masa corporală
medie la înţărcare şi nici în privinţa sporului mediu zilnic realizat până la vârsta de 49 de zile, dar
mortalitatea înregistrată la lotul L a fost de 2,89 ori mai mare.
Rezultatele experimentale obţinute au arătat că există posibilităţi de îmbunătăţire a
performanţei de creştere şi a sănătăţii purceilor sugari şi recent înţărcaţi şi că actualele tehnologii
de creştere trebuiesc modificate în lumina informaţiilor recent câştigate. Ca urmare, prezenta teză
de doctorat şi-a propus să încropească o biotehnologie modernă de recuperare a purceilor
neprivilegiaţi, care în perioada de sugar sunt subnutriţi, fac diaree indusă nutriţional şi care după
înţărcare fac „criza de înţărcare”. Capitolul trei al cercetărilor experimentale a investigat acest
obiectiv, începând prin motivarea necesităţii şi posibilităţi de recuperare a purceilor neprivilegiaţi.
Unul din factorii primari limitativi ai exprimării potenţialului de creştere a purceilor îl
reprezintă producţia de lapte a scroafelor. La rândul ei, producţia de lapte este limitată de
cantitatea de furaje pe care o poate ingera o scroafă pe zi. Aceasta este în medie de 7kg furaj/zi.
La o valoare energetică de 3350kcalEM/kg furaj rezultă o conversie de un litru de lapte per
kilogram de furaj ingerat; convertit în spor de greutate, la 10 purcei alăptaţi rezultă un spor mediu
zilnic de 172g, spor care este mult sub potenţialul de creştere a purceilor. Mai mult, s-a văzut că
repartiţia laptelui nu este uniformă între purcei, unii consumând mai mult iar alţii mai puţin. Dacă
numărul de purcei alăptaţi creşte, producţia de lapte creşte, dar cantitatea medie de lapte per
purcel scade. Din compararea numărului de purcei fătaţi vii şi înţărcaţi într-un ciclu de reproducţie

X
în două ferme, s-a constatat că la un consum mediu de furaj de 4,6kg/scroafă/zi sporul mediu
zilnic până la înţărcare a fost de 145,09g/zi din lapte, mortalitatea a fost de 15% iar numărul de
purcei înţărcaţi/scroafă de 7,79. comparativ, la un consum mediu zilnic de 5,32kg furaj/scroafă/zi
sporul mediu zilnic al purceilor a fost de 139,80g (cu 2,58% mai mic), mortalitatea a fost de
10,16%, iar numărul de purcei înţărcaţi/scroafă de 9,35 (capitolul 3.1.1.). Per ansamblu se relevă
că disponibilul de lapte este factorul cheie al numărului de purcei înţărcaţi/scroafă şi că se impune
suplimentarea cu lapte a purceilor. Având ca referinţă compoziţia chimică brută medie a laptelui
de scroafă s-a produs o gamă largă de înlocuitori de lapte a căror calitate şi compatibilitate cu
echipamentul enzimatic al purceilor variază foarte mult.
O serie de factori grevează asupra producţiei de lapte, între care prezenţa sindromului
MMA, respectiv PPDS în efectivul de scroafe amplifică discrepanţa dintre disponibilul de lapte şi
sănătatea purceilor.
Măsurătorile de producţie de lapte şi a performanţei de creştere a purceilor într-o fermă
cu MMA (capitolul 3.1.2.) a relevat că numai 20,69% din scroafe au o curbă de lactaţie
ascendentă în primele trei zile de lactaţie, celelalte, afectate de cel puţin unul din simtomele MMA
şi PPDS, au curba de lactaţie neuniformă şi o producţie medie de lapte în primele trei zile de
lactaţie cu 39,86% mai mică faţă de scroafele sănătoase.
Disponibilul de lapte per purcel la scroafele cu MMA a fost cu 41,59% mai mic. În
aceste condiţii, mortalitatea înregistrată la purceii proveniţi de la scroafele cu MMA s-a dublat
(198%) faţă de purceii alăptaţi de scroafele sănătoase în primele trei zile de lactaţie, sporul mediu
zilnic fiind cu 39,96% mai mare la purceii proveniţi de la scroafe sănătoase.
Neuniformitatea consumului de lapte la purceii din acelaşi cuib de fătare se reflectă
asupra greutăţii neuniforme a purceilor la înţărcare, fapt care pune probleme tehnologice de
separare şi îngrijire specială (cu cheltuieli) a purceilor mici.
Din compararea performanţei de creştere a purceilor mici la înţărcare cu cei mari
(capitolul 3.1.3.) între 28 de zile (înţărcare) şi 90 de zile de viaţă, a rezultat că purceii cu greutate
mică la înţărcare (care nu au dispus în perioada de alăptare de cantităţi suficiente de lapte) au
realizat un spor mediu zilnic cu 13,15% mai mic.
Toate rezultatele experimentale descrise considerăm că reprezintă suficiente argumente
care să motiveze conceperea unei biotehnologii noi de îmbunătăţire a performanţei de creştere a

XI
purceilor şi de reducere a îmbolnăvirilor de diaree indusă nutriţional şi a mortalităţii purceilor
până la înţărcare.
Pentru realizarea acestui obiectiv s-a conceput şi construit o instalaţie comandată
electronic de preparare ex tempore a înlocuitorului de lapte de scroafă şi de administrare a
acestuia pe modelul de alăptare naturală la scroafă (denumită „doică electronică pentru purcei”,
sau DEP), s-a conceput un înlocuitor de lapte compatibil echipamentului enzimatic digestiv al
purceilor sugari, care să nu producă diaree şi s-a testat pe un modul de 10 purcei noul model
biotehnologic de recuperare eficientă a purceilor dezavantajaţi nutriţional (capitolul 3.2. din
cercetări experimentale).
Experimentul s-a efectuat pe 10 purcei subponderali la naştere şi subnutriţi la scroafă în
vârstă de patru, cinci şi şapte zile. Ei au fost cazaţi într-o boxă experimentală şi alăptaţia la DEP
până la vârsta înţărcării (28 de zile) şi au fost monitorizaţi până după înţărcare, la vârsta de 70 de
zile. Evoluţia masei corporale, a sporului mediu zilnic, a consumului mediu zilnic şi specific de
lapte şi furaj prestarter s-au măsurat comparativ cu purceii alăptaţi de scroafe din loturile de fătare
din care s-au extras purceii din lotul experimental.
Până la vârsta de 28 de zile sporul mediu zilnic realizat de purceii „neviabili” (lotul E) a
fost cu 11,22% mai mic decât al purceilor alăptaţi la scroafe (lotul M). Între 28 de zile şi 70 de
zile sporul mediu zilnic al purceilor din lotul E a fost cu 32,41% mai mare decât al fraţilor lor
alăptaţi de scroafă (lotul M). Consumul mediu zilnic de lapte, exprimat în substanţă uscată, a fost
cu 42,46% mai mare la purceii din lotul E iar consumul de furaj prestarter a fost cu 48,42% mai
mare decât al purceilor din lotul M, în condiţia administrării lui la discreţie încă din ziua
înţărcării.
Din lotul experimental au murit doi purcei preluaţi la vârsta de cinci zile şi care la
preluare au avut greutatea de sub un kilogram.
Pe ansamblu, s-a dovedit că purceii dezavantajaţi nutriţional pot fi recuperaţi economic
dacă sunt preluaţi de la scroafe până când nu s-au epuizat metabolic şi nu s-au produs leziuni
organice.
Modelul experimental prezentat poate constitui un modul care poate fi multiplicat în
orice fermă comercială (capitolul 3.3.) se propune alăptarea purceilor după faza colostrală,
respectiv de la vârsta de trei zile. Extracţiile de purcei se vor efectua de două ori în prima
săptămână de viaţă şi câte o dată în săptămânile a doua şi a treia de viaţă. Purceii rămaşi vor fi

XII
înţărcaţi la scroafele mame; disponibilul astfel crescut de lapte per purcel va asigura obţinerea
unei greutăţi şi unei uniformităţi mai bune la înţărcare. După vârsta de 70 de zile, purceii crescuţi
artificial vor fi reintegraţi în fluxul fermei.
DEP poate fi utilizată şi pentru suplimentarea cu lapte a purceilor alăptaţi la scroafe.

XIII
CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

 La purceii sugari între şapte zile şi 28 de zile de viaţă, numărul mediu al


supturilor pe zi a fost de 34±0,93, în scădere de la 36 de supturi/zi la vârsta de şapte zile, la 31
supturi pe zi la vârsta de 28 de zile. În acest interval de vârstă, ziua (orele 8-20) numărul
supturilor rămâne aproape constant, iar noaptea scade de la 19 supturi la şapte zile până la 14
supturi la 28 de zile.
 Numărul mediu de tainuri de furaj prestarter per purcel a fost de 0,37; 3,47 şi 6,54
la vârstele de 14, 21 şi respectiv 28 de zile. Nu toţi purceii sugari consumă furaj prestarter până la
înţărcare; la 7; 14 şi 28 de zile, 28,6%; 58,33% şi respectiv 63,6% din purceii sugari consumă
furaj prestarter. Forma fizică, mirosul, gustul şi modul de administrare a furajului prestarter va
determina proporţia purceilor care consumă furaj prestarter. Purceii care refuză până la înţărcare
consumul de furaj prestarter vor avea echipamentul enzimatic digestiv neadaptat digestiei hranei
nelactate după înţărcare. Sporul de masă corporală se realizează preponderent noaptea, respectiv
60,31%; 67,38%, 75,48% şi 92,38% din sporul zilnic la vârstele de 7; 14; 21 şi 28 de zile.
 În ontogeneza postnatală numărul celulelor oxintice gastrice creşte până la vârsta
de 28 de zile după care scade uşor până la 40 de zile, numărul lor fiind compensat prin maturare
funcţională. Celulele principale secretoare de pepsinogen cresc numeric până la vârsta de trei zile,
maturarea funcţională fiind progresivă până la vârsta de 40 de zile.
 Valoarea B a materiilor prime furajere variază în limite largi: de la 170-
220mEqHCl/kg la cereale, la 860-880 mEqHCl/kg la şroturi de soia şi floarea soarelui, la 1610
mEqHCl/kg la făina de oase şi fosfatul dicalcic şi la 18040 mEqHCl/kg la carbonatul de calciu. Se
sugerează asigurarea calciului în proporţie cât mai mare din fosfatul dicalcic, cu scopul reducerii
valorii B a furajului prestarter destinat purceilor sugari şi recent înţărcaţi.
 Compensarea deficitului secretor de acid clorhidric în stomacul purceilor sugari şi
recent înţărcaţi poate fi obţinută prin suplimentarea hranei cu acidifianţi. Utilizarea asociată a
formiatului de calciu în doză de 1,5% şi a oxidului de zinc în doză de 2485ppm în furajul de
înţărcare a prevenit diareea şi a determinat creşterea sporului mediu zilnic în prima săptămână
după înţărcare cu 38% faţă de sporul realizat în ultima săptămână de alăptare.
 Asocierea în furajul de înţărcare a cerealelor prelucrate termic cu acidifianţi
determină creşterea palatabilităţii furajului exprimată prin proporţia purceilor care consumă furaj

XIV
prestarter la înţărcare (cu 46,88%), reduce incidenţa diareei (cu 23,38%), reduce mortalitatea cu
14,61% şi reduce preţul de cost/tona de furaj prestarter la 30%, comparativ cu furajul prestarter cu
antibiotic. Se relevă posibilitatea substituirii economice a antibioticelor cu acidifianţi adecvaţi în
furajele prestarter.
 Proporţia purceilor care consumă furaj prestarter la înţărcare variază în limite
largi (60-90%) în funcţie de producţia de lapte a scroafelor, palatabilitatea şi tehnica de
administrare a furajului prestarter. În primele trei săptămâni după înţărcare, pierderile prin
mortalitate s-au redus la o treime la purceii care au consumat furaj prestarter la înţărcare,
comparativ cu purceii care au refuzat consumul de furaj prestarter în perioada de alăptare.
 Întrucât scroafele în lactaţie produc în medie un litru de lapte per kilogram de
nutreţ combinat ingerat, producţia de lapte este limitată de capacitatea de ingestie a scroafelor.
Aceasta limitează cantitatea de lapte medie/purcel înţărcat. Creşterea numărului de purcei
înţărcaţi/scroafă determină creşterea producţiei de lapte, dar disponibilul mediu de lapte per purcel
scade. Consumul individual de lapte variază în limite foarte largi, astfel încât circa 10-30% din
purcei sunt subnutriţi.
 Scroafele cu sindrom mamită-metrită-agalaxie (MMA) produc cu aproape 40%
mai puţin lapte în primele trei zile de lactaţie la un număr egal de purcei alăptaţi cu scroafele
sănătoase. Purceii alăptaţi la scroafe cu MMA au înregistrat o mortalitate de aproape două ori mai
mare în primele trei zile de alăptare, iar sporul mediu zilnic a fost cu 36,96% mai mare la purceii
hrăniţi de scroafe sănătoase.
 În funcţie de disponibilul individual de lapte, purceii subnutriţi fac diaree indusă
nutriţional şi în mare proporţie mor prin inaniţie. Cei care supravieţuiesc vor avea la înţărcare o
masă corporală sub media cuibului de fătare. Aceşti purcei, după înţărcare şi până la vârsta de 90
de zile au realizat un spor mediu zilnic cu 13,5% mai mic faţă de purceii cu greutate peste media
lotului la înţărcare.
 Purceii sugari subnutriţi pot fi recuperaţi prin preluarea de la scroafe după
perioada colostrală şi hrăniţi la doica electronică pentru purcei (DEP). astfel de purcei, calificaţi
ca „neviabili”, au realizat prin alăptare la DEP în perioada de sugar un spor mediu zilnic cu
11,22% mai mic decât fraţii lor hrăniţi la scroafe; după înţărcare, între 28 şi 70 de zile de viaţă au
realizat un spor mediu zilnic cu 32,41% mai mare, în condiţiile în care prin hrănirea la discreţie cu
înlocuitor de lapte lichid consumul de substanţă uscată echivalent lapte scroafă a fost cu 42,46%

XV
mai mare.; în primele două săptămâni după înţărcare, purceii hrăniţi la DEP au avut un consum de
furaj prestarter cu 48,42% mai mare decât purceii înţărcaţi de scroafe. Pierderile prin mortalitate
au fost de 20% la purceii alăptaţi la DEP, fiind reprezentate de purceii cu viabilitate foarte
scăzută, epuizaţi metabolic, şi cu greutatea la preluare, la vârsta de cinci zile, de sub 1kg masă
corporală.
 Observarea în loturile de fătare a purceilor subnutriţi şi preluarea lor înaintea
epuizării metabolice permit recuperarea lor prin alăptarea la DEP.
 Se recomandă preluarea acestei biotehnologii de recuperare a purceilor
neprivilegiaţi nutriţional (cu disponibil insuficient de lapte) în toate fermele comerciale de
creşterea porcilor unde există un sector de reproducţie.

XVI