O scenă semnificativă o reprezintă discuția de la popotă .

În această operă
dialogul este oferit de un eveniment ră spâ ndit de toate ziarele –“un bă rbat si-a
ucis soția infidelă a fost achitat de tribunal”. Dacă ofițerul Dimiu aprobă decizia
instanței, afirmâ nd că “nevasta trebuie să fie nevastă si casa, casă ”, că pitanul
Floroiu susține că “dreptul la dragoste e sfâ nt”. Ș tefan Gheorghidiu, intelectualul
rafinat și superior celorlalți, conștient de valoarea sa - „prostia pe care o
vedeam mi-a devenit insuportabilă ”, este adeptul absolutului în toate aspectele
existenței. Numește “copilă rească ” discuția ofițerilor, acuzâ ndu-i că nu cunosc
“psihologia dragostei”. Pentru Ș tefan, iubirea nu e o „regulă casnică ” ci “un
proces de autosugestie”, nu admite ca doi oameni, care se iubesc cu adevă rat, să
se despartă ca si câ nd nimic nu s-ar fi întâ mplat. Despă rțirea provoacă suferințe
“de neîndurat”. Așadar, scena este ilustrativă pentru tema iubirii.
O altă secvență pe care a fost pusă accent o constituie vizita la unchiul
Tache. Acesta ilustrează tema intelectualului  însetat de absolut prin antiteza 
între  atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a celorlalți. În casa sa mare ca o
cazarmă , într-o odaie ce îi slujeşte de sufragerie, birou şi dormitor, locuieşte
personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, bă trâ n şi ursuz. Membrii familiei se
strâ ng atraşi de viitoarea moştenire. Discutâ ndu-se despre gâ ndirea naiva al
tată lui naratorului, Corneliu, profesor universitar care îşi cheltuia leafa scoţâ nd
gazete, Ştefan are curajul de a apă ra principiile acestuia, învinuind  pe cei care
acceptă moştenirile în bloc. O moştenire se însoţeşte, spune personajul, cu un
obraz gros, un stomac capabil să digere orice, şi o coloană vertebrală foarte
flexibilă . Nedumerirea este adâ ncită de tă cerea în care cade unchiul Tache,  care
ulterior se va dovedi impresionat de îndră zneala acestuia.