Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B
DENIS DIDEROT - PARADOX DESPRE ACTOR
Fișă de lectură

Bibliografie: Diderot, Denis - „Paradox despre actor”, Ed. Nemira, București, 2010

“Ei bine, de vreme ce trebuie să vă spun, aflați că opera lui, scrisă chinuit,
obscur, răsucit și pompos, este plină de idei comune. Citind-o, un mare comediant
n-ar putea fi nici el altfel, iar un biet actor n-ar fi mai puțin slab. Firea e cea care
hărăzește calitățile omului, chipul, glasul, judecata, delicatețea. Iar studierea
marilor modele, cunoașterea sufletului omenesc, ieșirea în lume, truda
necontenită, experiența și mersul la teatru șlefuiesc darul firii. Comediantul-
imitator poate dobândi meșteșugul de a reda totul onorabil, astfel încât jocul său
să nu fie nici de lăudat, nici de detestat. (…) Comediantul înnăscut este adesea
detestabil și câteodată minunat. Despre orice gen ar fi vorba, temeți-vă de
mediocritatea statornică. Cu oricâtă rigoare ar fi judecat începătorul, sunt ușor de
prevăzut victoriile pe care le va repurta. Huiduielile nu-i dau înapoi decât pe idioți.
În lipsa artei, cum ar putea natura să modeleze un mare comediant, de vreme ce
pe scenă nimic nu se petrece întocmai ca în natură, de vreme ce poemele
dramatice sunt, toate, întocmite după un anumit sistem de principii? Cum să fie
cu putință ca doi actori să joace un rol la fel, câtă vreme chiar și în opera
scriitorului cu cel mai limpede, cel mai precis și cel mai dinamic stil cuvintele nu
sunt și nu pot fi decât semne ale unui gând, ale unui simțământ, ale unei idei,
semne a căror valoare este întregită de mișcare, gest, ton, chip, ochi și de situația
dată?” (pag. 32-33)

“Nu vă explicați deloc, dacă vreți să fiți înțeleși.” (pag. 34)

“Eu socotesc că [comediantul] trebuie să fie înzestrat cu multă judecată.

Am nevoie ca în acest om să existe un spectator rece și liniștit. Prin urmare,
îi cer să aibă spirit pătrunzător, dar niciun pic de sensibilitate, să stăpânească arta
Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B
de a imita orice, dovedind aceeași iscusință pentru toate tipurile de caractere și
de roluri.” (pag. 35)

“Inegalitatea actorilor care joacă din suflet îmi îndreptățește această

părere. De la ei să nu vă așteptați la nicio unitate. Jocul le este când puternic,
când slab, când cald, când rece, când liniar, când sublim. Mâine nu vor mai excela
în momentul în care au excelat azi. În schimb, vor excela în momentul la care au
dat greș cu o zi înainte. Comediantul care ar juca rațional, folosindu-și reflecțiunile
și învățătura despre firea omului, imitând neîncetat vreun model ideal,
închipuirea, memoria va fi același la toate reprezentațiile, mereu desăvârșit: totul
va fi fost cântărit, combinat, învățat și așezat în mintea lui. În felul în care declamă
nu există nici monotonie, nici stridență. Emoția are înaintarea ei, elanurile ei,
căderile ei și un început, un mijloc și un sfârșit. Accentele sunt aceleași, pozițiile
sunt aceleași, mișcările sunt aceleași. Dacă există vreo deosebire de la o
reprezentație la alta, ea este, de obicei, în avantajul celei din urmă.” (pag. 36-37)

“Opriți-vă! Mai binele este dușmanul binelui. O să stricați tot!” (pag. 37)

“De ce s-ar deosebi actorul de poet, de pictor, de orator, de muzician?

Trăsăturile caracteristice nu se dezvăluie în prima dezlănțuire furibundă, ci în
clipele de liniște și de răceală, în momentele neașteptate. Nu se știe de unde vin
asemenea trăsături; ele țin de inspirație. Suspendate între fire și propria lor
eboșă, aceste genii privesc atent când la una, când la cealaltă. Frumusețile
inspirației, trăsăturile pe care le hărăzesc la întâmplare operelor lor, a căror subită
apariție le uluiește până și pe ele, au mare efect și mare succes, mai sigur decât au
celelalte. Sângele rece temperează delirul entuziasmului.
Nu agresivul care-și iese din fire ne cucerește. Acesta este privilegiul omului
stăpânit. Marii poeți dramatici sunt în primul rând spectatori sârguincioși ai
lucrurilor care se petrec în jurul lor, în lumea fizică și în cea morală.” (pag. 38-39)
Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B
“Marii poeți, marii acori, poate că, în general, toți marii imitatori ai naturii,
înzestrați cu o frumoasă închipuire, cu mare putere de judecată, cu un tact fin, cu
un gust fără cusur, sunt ființele cele mai puțin sensibile.” (pag. 39)

“Sensibilitatea este însoțită întotdeauna de o slăbiciune de concepție.”

(pag. 40)

“Tot talentul său nu constă în a simți, cum bănuiți dumneavoastră, ci în a

reda cu scrupul semnele exterioare ale simțământului în privința căruia vă
înșelați. (…) Actorul știe exact când își va scoate batista sau când va izbucni în
lacrimi; așteptați-vă la lacrimi în clipa când rostește un anumit cuvânt, o anumită
silabă, nici mai devreme, nici mai târziu.” (pag. 41)

“Fără saboți sau fără coturni, glasul îi e șubred, dă semne de mare

oboseală, își va schimba veșmintele sau se va duce la culcare. Însă nu-i rămân nici
tulburarea, nici durerea, nici melancolia, nici întristarea sufletului. Dumneavoastră
sunteți cei care se aleg cu toate aceste impresii. Actorul este istovit, iar
dumneavoastră sunteți trist; el s-a zbătut fără să simtă nimic, iar dumneavoastră
ați simțit fără să vă zbateți. (…) Iluzia este numai a dumneavoastră, căci el știe
foarte bine că nu este personajul.” (pag. 42)

“Sensibilitatea extremă îi face pe actori mediocri, iar sensibilitatea

mediocră îi face pe cei mai mulți actori slabi. În schimb, lipsa absolută a
sensibilității este cea care pregătește actorii sublimi.” (pag. 43)

“Aduceți la teatru tonul dumneavoastră obișnuit, expresia simplă, ținuta de

casă și gestul firesc și veți vedea cât de slab și de sărac veți fi.” (pag. 44)

“Cugetați o clipă la ce înseamnă ca teatrul să fie adevărat. Oare înseamnă

Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B
să arate lucrurile cum le-a lăsat firea? Nicidecum. Astfel, adevărate ar fi doar
lucrurile obișnuite. Atunci, ce să fie adevărul pe scenă? Potrivirea faptelor, a
vorbelor, a chipului, a glasului, a mișcării, a gestului la un model ideal închipuit de
poet și deseori exagerat de comediant. Iată mirificul. Acest model nu influențează
doar tonul, ci schimbă și întregul comportament și toată alura. Iată de ce
comediantul de pe stradă și cel de pe scenă sunt două personaje atât de
deosebite între ele, încât abia le putem recunoaște.” (pag. 47)

“Omul sensibil urmează impulsurile firii și redă numai strigătul sufletului. În

clipa în care domolește sau întărește strigătul, nu mai este el însuși, ci un
comediant care joacă.
Actorul mare iscodește lucrurile – omul sensibil îi slujește drept model, el
meditează și, prin reflecție, găsește ce trebuie adăugat sau înlăturat pentru a
îmbunătăți rolul. Și apoi, mai întâi motivele și numai după aceea faptele.” (pag.
67)

“În teatru, glumele sunt o armă de forță, care ar provoca răni în societate.
Nu privim ființele plăsmuite de închipuire ca pe ființe în carne și oase.
Satira vorbește despre un ipocrit, iar comedia, despre Tartuffe. Satira
oglindește un vicios, pe când comedia oglindește un viciu. Dacă ‘Prețioasele
ridicole’ n-ar fi fost decât una sau două, s-ar fi putut face o satiră pornind de la
ele, dar nu o comedie.” (pag. 70)

“Fie ea făcută sau înnăscută, sensibilitatea nu-și are locul în toate rolurile.
Prin urmare, care este acea calitate, dobândită sau înnăscută, grație căreia un
mare actor devine Avarul, Jucătorul, Lingușitorul, Cârcotașul (...) precum și multe
alte personaje tragice sau comice, partituri în care sensibilitatea este diametral
opusă spiritului rolului? Ușurătatea cu care cunosc și imită toate firile.” (pag. 75)
Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B

“Mai degrabă poetul a simțit cu mai multă forță decât comediantul și poate
că mai des comediantul a reflectat cu mai multă forță decât poetul.” (pag. 75)

“Ne-ar fi îngăduit, în acest caz, să forțăm înțelesurile cuvintelor și să numim

sensibilitate această ușurătate de a reda orice fire, chiar și pe cea feroce.” (pag.
76)

“Un mare comediant este, și el, o paiață minunată, pe care poetul o ține de
sfoară, călăuzind-o la fiecare vers cu privire la forma pe care trebuie s-o ia.” (pag.
81)

“Cei mereu veseli n-au nici mari cusururi, nici mari calități, că îndrăgiți în
breaslă sunt îndeobște frivolii fără principii ferme, și că ei, aidoma anumitor
personaje care ne populează societatea, sunt lipsiți de caracter și joacă excelent
orice caracter.” (pag. 81)

“Am văzut adesea comedianți râzând când nu sunt pe scenă, însă nu țin
minte să fi zărit vreunul plângând.” (pag. 82)

“Ce-i face să aleagă coturnii sau cataligele? Lipsa de educație, sărăcia lucie
și libertinajul. Teatrul este un mijloc de existență, nu o alegere. Nimeni nu s-a
făcut vreodată comediant de dragul virtuții, din dorința de a fi de folos în
societate, de a-și sluji țara sau familia, niciun motiv curat n-ar putea călăuzi un
spirit drept, un suflet cald și sensibil spre o profesiune atât de frumoasă.” (pag.
82-83)

“Teatrul este disprețuit doar de actorii pe care-i fluieră spectatorii.” (pag.

91)
Ene Claudia

Actorie, Anul II

Grupa B

“Firea ne-a făcut noi înșine. Imitația ne face altcineva. Inima pe care o
bănuim nu este inima noastră. Prin urmare, ce înseamnă talentul adevărat?
Înseamnă buna cunoaștere a semnelor exterioare ale inimii de împrumut,
priceperea de a se adresa senzațiilor celor care ne ascultă și ne văd și de a-i păcăli
imitând acele semne printr-o imitație care mărește totul în capul lor și care devine
o regulă a judecății lor, căci altfel este cu neputință să apreciem ce se petrece
dincolo de noi.” (pag. 91)

“Omul cel sensibil se lasă prea mult în voia propriei sale diafragme, ca să fie
un mare rege, un mare om politic, un mare magistrat, un om drept, un observator
profund și, prin urmare, un sublim imitator al firii. Căci nu se poate uita pe sine
sau îndepărta de sine însuși, nu știe să se creeze, cu ajutorul unei imaginații
bogate sau al unei memorii tenace, care să-i țină atenția îndreptată spre
plăsmuirile care-i slujesc de modele. Însă atunci cel care acționează nu mai este
el, este spiritul altcuiva care-l domină.” (pag. 97)

“A fi sensibil e una, iar a simți e alta. Una ține de suflet, iar cealaltă, de
judecată.” (pag. 107)