Strand Lobben și alții v.

Norvegia - 37283/13
Hotărârea din 30.11.2017 [Secția a V-a]

Articolul 8
Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Decizia autorităților naționale de a permite adopția unui copil vulnerabil din punct de vedere psihologic
de către părinți adoptivi: nicio încălcare

În fapt – În 2008, prima reclamantă, care era necăsătorită și despre care autoritățile de protecție a
copilului considerau că avea nevoie de consiliere pentru mame, a născut un băiețel (cel de-al doilea
reclamant). După naștere, aceasta a trecut într-un centru familial împreună cu copilul ei, astfel încât
posibilitatea de a-i oferi o îngrijire adecvată putea fi monitorizată. Cu trei săptămâni mai târziu,
aceasta a renunțat să mai stea în centru. Îngrijorate cu privire la capacităților ei parentale, autoritățile
de protecție a copilului au obținut un ordin excepțional de îngrijire, iar copilul a fost plasat în grija unor
părinți adoptivi. Autoritățile au obținut ulterior un ordin deplin pentru îngrijire. În 2011, acestea au mai
solicitat, cu succes, un ordin din partea Comisiei regionale de protecție socială potrivit căruia prima
reclamantă trebuia să fie privată de responsabilitatea ei parentală, iar părinților adoptivi le era permisă
adopția. Acest ordin a fost menținut de către Curtea Municipală, care a reținut că existau motive
deosebit de importante pentru aprobarea adopției propuse. Deși situația generală a primei reclamante
s-a îmbunătățit (aceasta s-a căsătorit și a mai născut o fată pe care se părea că o poate îngriji),
lucrurile stăteau în mod diferit în privința fiului ei, pe care mai mulți experți l-au descris ca fiind un copil
vulnerabil, ușor stresat și care avea nevoie de foarte multă liniște, protecție și sprijin. În opinia Curții
Municipale, prima reclamantă nu ar fi fost capabilă să remarce sau să înțeleagă nevoile copilului de
îngrijire specială care, dacă nu aveau să fie realizate, ar fi condus la un risc considerabil de
dezvoltare anormală. Atașarea totală a copilului se manifesta față de părinții săi adoptivi, cu care
trăise aproape de la nașterea sa, iar adopția i-ar fi creat un simț al apartenenței și al protecției mai
îndelungat decât durata unei relații dintr-un centru de plasament. Primei reclamante i-a fost respins
recursul împotriva hotărârii Curții Municipale.

În drept – Articolul 8: Curtea a reiterat faptul că măsurile de înlocuire a unui acord de îngrijire cu o
măsură mai extinsă cum este privarea de responsabilitățile parentale și autorizarea adopției, cu
consecința ruperii legăturilor juridice dintre reclamanți, trebuiau aplicate în circumstanțe excepționale
și puteau fi justificate doar dacă erau motivate de o condiție mai importantă, în funcție de interesele
superioare ale copilului.

Curtea Municipală s-a confruntat cu sarcina dificilă și sensibilă a asigurării unui echilibru corect între
interesele concurente relevante într-un caz complex. Aceasta a avut în vedere în mod clar interesele
copilului, în special nevoia sa de protecție în mediul în care a fost plasat, dată fiind vulnerabilitatea sa
de ordin psihologic. Având în vedere concluzia Curții Municipale potrivit căreia nu a existat o evoluție
pozitivă în privința capacităților mamei în situațiile în care a luat legătura cu copilul pe parcursul celor
trei ani în care s-a bucurat de dreptul de acces, că procesul de luare a deciziei a fost unul corect și
având în vedere faptul că autoritățile naționale aveau avantajul contactului direct cu toate persoanele
vizate, Curtea a confirmat existența unor asemenea circumstanțe excepționale în acest caz care să
justifice luarea măsurilor în discuție, iar acestea au fost motivate de o condiție mai importantă care
ținea de interesele superioare ale copilului.

Concluzie: nicio încălcare (patru voturi la trei).

(Vezi și Fișa informativă privind Drepturile copilului)