Traian D.

Lazăr

TRAIAN EREMIA GRIGORESCU

ÎNSEMNĂRI DIN RĂZBOIUL
ÎNTREGIRII

Editura ..............
1
 CUPRINS
Introducere ----------------------------------------------- p.3
Traian E. Grigorescu – Carnet de însemnări
(1916-1918). Notițe zilnice din război și prizonierat - p.11
Carnete cu însemnări ale camarazilor ------------------ p.69
Destine comune în războiul de întregire ---------------- p.197
Anexa-------------------------------------------------------- p.251

2
 INTRODUCERE

Traian Grigorescu s-a născut la 27 mai 1887, în

București. Părinții săi au fost: generalul Eremia Grigorescu și
Elena, născută Arapu. Mama lui a fost prima femeie, care a
absolvit Universitatea din Iași, devenind profesoară de
matematică. Traian a fost primul copil al familiei. Au urmat
Lucreția (căsătorită cu prof univ Ioan Ursu), Aurelian,
Romulus, Margareta.
Traian Grigorescu a învățat la Școala fiilor de militari
din Iași în 1901-1904 și apoi la Școala de ofițeri de artilerie,
geniu și marină (1904-1906). La absolvire a dobândit gradul de
sublocotenent (1906). Și-a continuat studiile la Școala de
aplicație de artilerie (1907-1909), iar în 1910 a fost înaintat la
gradul de locotenent.
Între 1911-1913 a făcut un stagiu de instrucție la un
regiment de artilerie din Salzburg – Austria. A fost avansat la
gradul de căpitan în 1914.
În august 1916, era comandantul unei baterii de artilerie
(bateriei a 4-a), din cadrul unui Divizion de obuziere de 105
mm comandat de colonelul Anastasie Grigorescu. Unitatea se
afla în componența Diviziei 15 Infanterie condusă de generalul
Eremia Grigorescu.
La intrarea în război, unitatea din care făcea parte
căpitanul Grigorescu Traian se afla în localitatea Murfatlar.
Evenimentele ce au urmat au fost consemnate de Traian
Grigorescu într-un carnet de însemnări, cu mențiunea
„Căpitan Traian E. Grigorescu 1916-1918”, pe care l-a depus,
3
în urmă cu câțiva ani, la Serviciul Județean Prahova al
Arhivelor Naționale, când s-a constituit Fondul familial
Grigorescu. În contextul programului Centenar s-au creat
condiții favorabile pentru reproducerea și publicarea textului
inedit al însemnărilor căpitanului Traian Grigorescu.
Carnetul cu însemnări al căpitanului Traian E.
Grigorescu relatează acțiunea unității militare din care făcea
parte – Divizia 15 și a unității militare pe care o comanda –
bateria a 4-a din Divizionul de Obuziere. la începutul
războiului de întregire.
În conformitate cu planul general de campanie. Marele
Cartier General român a constituit o rezervă generală a armatei
din care făcea parte și Divizia a 15-a. Rezerva generală a fost
concentrată în jurul Bucureștiului. Începând din ziua de 17/30
august 1916, unitatea militară din care făcea parte și căpitanul
Traian E. Grigorescu s-a deplasat către zona ordonată pe
traseul Murfatlar - Dorobanțu, iar de aici cu trenul prin Fetești,
Ciulnița, Sărulești la Mogoșoaia, unde a debarcat la 21 august/3
septembrie 1916.
Întrucât Bulgaria declarase război României la 19
august/1 septembrie 1916 și ataca, folosind forțe însemnate,
capul de pod de la Turtucaia, Marele Cartier General a dispus
trimiterea de întăriri zonei atacate.
Capul de pod de la Turtucaia era apărat, la declanșarea
războiului, de o garnizoană ce număra aproximativ 20000
militari (Regimentul 36 din Divizia 17, rezerviștii din
Regimentele 76, 79, trei batalioane din Regimentele 40, 75, 80)
sub comanda generalului C.Teodorescu, în subordinea Armatei
a III-a, condusă de generalul M.Aslan. Apărarea era organizată
pe trei sectoare, I (Staroselo), II (Daidîr) și III (Antimovo),
4
fiecăruia revenindu-i un regiment și un batalion, ceea ce
reprezenta o linie prea subțire pentru cei 30 km de front. În
adâncime existau trei linii de apărare, dintre care cea mai
puternică era linia a II-a formată din 15 centre de rezistență,
fiecare având forma unei redute în care erau concentrate
mijloacele de apărare ale infanteriei. Artileria apărătorilor era
formată din numeroase piese, multe dintre ele adevărate obiecte
de muzeu, din care doar 93 guri de foc utilizabile, repartizate
pe sectoare: 51, 19, 24. Generalul Teodorescu era convins că
inamicul va ataca în principal sectorul I și-l întărise
corespunzător.
Forțele bulgare conduse de generalul Toșev, sprijinite
de militari germani, au atacat Turtucaia în 20 august/2
septembrie 1916 acționând concentric (uniform) asupra
apărării. Trupele române au părăsit ușor prima linie de apărare,
retrăgându-se pe linia a II-a (linia centrelor).
La 22 august/4 septembrie, bateriile de obuziere
comandate de căpitanii Grigorescu și Dumitriu sunt trimise la
Turtucaia. Trupele se îmbarcă în gara Chitila și debarcă în
Oltenița. O parte din infanteria Diviziei 15 se deplasează în
aceeași direcție. Bateriile de obuziere trec Dunărea pe ciamuri
ajungând la Turtucaia. Restul trupelor a trecut în ziua
următoare. Era nevoie urgentă de artilerie, dar și de infanterie
pentru apărarea Turtucaiei.
Divizionul de artilerie din care făcea parte și bateria lui
Traian Grigorescu a intrat în luptă pe 23 august/5 septembrie
1916. Au ocupat inițial o poziție înapoia centrului de rezistență
4. Constatându-se că direcția principală de atac a inamicului
era asupra centrelor 6,7,8, obuzierele au schimbat poziția și s-

5
au plasat aproximativ înapoia centrului 6, trăgând asupra
infanteriei inamice.
Citind cu atenție relatarea cpt Grigorescu, vom putea
descoperi cauzele înfrângerii de la Turtucaia. În timp ce
inamicul observa situația de pe câmpul de luptă și dirija
tragerile artileriei și atacul infanteriei din balon, artileria
română amplasa observatorii în câte un pom, pe o șiră de paie,
folosea scări de 4,5 metri, nu era aprovizionată cu proiectile
etc. Comandamentul Turtucaiei, gen C. Teodorescu a acționat
contrar situației reale, plasând forțele de care dispunea eronat,
inclusiv obuzierele. El credea că va fi atacat de către forțele
principale ale inamicului dinspre vest (Staroselo), dar inamicul
a atacat pe direcția principală dinspre sud (Daidîr).
În bătălia de la Turtucaia (19-24 august/1-6 septembrie
1916), armata română a pierdut peste 6000 de morți și răniți și
aproape 30000 de prizonieri. Referindu-se la cauzele
înfrângerii de la Turtucaia, regina scria: „...e adevărat că pe
frontul bulgar ai noștri nu au făcut alegeri prudente și nici
inteligente. Toate speranțele, dorințele, ambițiile lor sunt în
Transilvania, așa că au neglijat partea bulgară”. Pe de altă
parte, bulgarii s-au mobilizat la maximum, fiind favorizați și de
alți factori: „Bulgarii ne urăsc, au de stins o ranchiună veche
(înfrângerea în războiul din 1913, n.n.), o jignire, o umilire.
Sunt învățați cu războiul (intraseră în război din 1915, n.n.), îi
conduc germanii, au artilerie mai grea decât a noastră. Sarrail
(general francez, care trebuia să-i atace dinspre sud, n.n.) nu
pare să-i deranjeze prea mult...” 1

1
Maria Regina României, Jurnal de război 1916-1917, Ed. Humanitas, p.125
6
 Resimțind puternic durerea înfrângerii, regina notează:
„...e insuportabil, a fost o nenorocire în toate privințele, o
greșeală cumplită, dezastruoasă”.
Judecând în perspectiva oferită de trecerea timpului și
de victoria finală în război, poetul George Topârceanu, luptător
la Turtucaia și prizonier în urma pierderii luptei, are o părere
mai echilibrată: „Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de
dureroasă, nu poate avea nici o semnificație în privința
însușirilor neamului nostru, care și-a făcut proba de-a lungul
veacurilor. Am avut Turtucaia, dar am avut și Mărășeștii!...” 2
Insemnările căpitanului Traian Grigorescu ne dezvăluie
soarta unora dintre cei aproape 30000 militari români, capturați
de bulgari la Turtucaia, în august 1916. Pentru a ilustra cât mai
complet situația lor, am însoțit relatarea căpitanului Grigorescu
de prevederile Convenției de la Haga – 1907 privind statutul
prizonierilor de război, oferind cititorilor posibilitatea de a
compara teoria dreptului internațional cu practica
beligeranților.
Statutul ofițerilor prizonieri, conform prevederilor
amintitei Convenții, era mai bun decât al subofițerilor și
soldaților, dar nerespectarea și încălcarea lor lua adeseori
înfățișarea acțiunilor inumane. Prizonierii au răspuns
represiunilor prin evadări, nesupunere sau reclamații la Crucea
Roșie Internațională.
Articolul 6 al Convenției de la Haga interzicea folosirea
ofițerilor prizonieri la munci: „Statul poate întrebuința ca
muncitori prizonierii după gradul și aptitudinea lor, în afară de
ofițeri”. Bazându-se pe prevederile convenției internaționale

2
G.Topârceanu, Memorii de război, Editura Humanitas, 2014, p.61
7
asupra prizonierilor de război, ofițerii români, îndemnați de
Traian Grigorescu, au refuzat să muncească.
Relatările căpitanului Traian Grigorescu, privind
perioada de iarnă a prizonieratului său în Bulgaria, ne
dezvăluie aspecte concrete ale modului în care erau tratați
ofițerii prizonieri. Conform prevederilor Convenției de la Haga
– 1907, li s-au luat hârtiile, busolele și obiectele militare. Erau
obligați să păstreze ținuta și disciplina militară. Primeau soldă,
din care li se scădeau cheltuielile pentru masă. Beneficiau de
asistență sanitară: bolnavii grav erau internați în spital,
mergeau la dentist, li se făceau injecții antitifice și antiholerice.
Asistau la spectacole de revistă, primeau corespondență din
țară, puteau comanda cărți la o librărie.
Ne-am putea forma o imagine idilică asupra
prizonieratului, dacă n-am lua în seamă faptul că prevederile
Convenției, se aplicau parcimonios, iar încălcarea lor constituia
regula! Prizonierilor li se oferă, la masa de Paști „jumătate de
pâine, trei ouă și miel fript la dejun, (dar) seara nimic”, iar a
doua zi „nici un fel de mâncare”. Memorialistul notează
adeseori că „nu ni s-a dat nici o mâncare”. În cursul iernii,
prizonierii improvizează diverse mijloace pentru a dormi la
cald: „cusut o pătură cu o foaie de cort și în sacul acesta
(thermosul nostru) dormeam toți trei”, ori „ se învelesc cu paie
în haine sau talaș în saci”. Cât despre asistența medicală, iată o
notă concludentă a memorialistului aflat în spital: „Trebuia să
dau bacșiș pentru apă de spălat și băut. Ceilalți bolnavi erau
îngrijiți, mai mult de Dumnezeu”. Față de barăcile în care erau
cazați prizonierii, „latrinele (erau) la 300 metri în vale (niște
șanțuri).

8
 Abia în primăvară, o comisie internațională a Crucii
Roșii va interveni pentru îmbunătățirea situației prizonierilor.
La 1 mai 1917, prizonierii au redactat un „Memoriu
asupra captivităţii ofiţerilor români prizonieri de război în
Bulgaria care actualmente se găsesc în lagărul de la Haskovo”.
Textul original este în limba franceză.Traducerea este realizată
de prof. Vasile Moga de la Colegiul Național „Ion Luca
Caragiale” Ploiești, căruia îi reînnoim mulțumirile noastre.
Acest memoriu a fost înmânat comisiei internaționale
de Cruce Roșie și ilustrează convingător diferența dintre
prevederile Convenției de la Haga-1907 privind modul în care
trebuiau tratați prizonierii de război și practicile Bulgariei în
domeniu.
La 12/25 decembrie 1917, „jurnalele anunță eliberarea
ostaticilor noștri din Bulgaria”. Măsura a fost luată de
autoritățile bulgare la stăruința Germaniei 3. (Se încheiase
armistițiul între România și Puterile Centrale). Poate, acum, a
fost eliberat și Traian Grigorescu. Se pare că, la 14/27 aprilie
1918, se afla în țară, căci regina Maria notează că la reședința
ei temporară din Ghidigeni, „la cină au venit Grigorescu și fiul
lui” 4.
Pentru a înlesni lectura însemnărilor din carnet, am
adaptat textul normelor ortografice actuale. Notele
bibliografice oferă informații suplimentare pentru înțelegerea
acțiunilor militare la care a luat parte Traian Grigorescu și la
statutul său în prizonierat.

3
Al. Marghiloman, Note politice, vol. II, Ed. Machiavelli, București, 1999,
p.294
4
Maria Regina României, Jurnal de război 1918, Ed. Humanitas, 2015, p.
72
9
 Partea a doua a volumului conține însemnări ale
camarazilor de luptă și de prizonierat ai lui Traian Grigorescu.
Scurtele note confirmă, completează și nuanțează însemnările
căpitanului Grigorescu.
Capitolul al treilea coroborează informațiile asupra
luptelor de la Turtucaia și ale prizonieratului în Bulgaria,
asupra destinului comun în război trăit și relatat în scrierile lor
de către căpitanii Traian Grigorescu, Constantin Zagoriț și
poetul George Topârceanu.
În realizarea documentării pentru scrierea acestui
volum, am primit un ajutor consistent din partea colegilor de la
Serviciul Județean Prahova al Arhivelor Naționale, cărora le
mulțumim și pe această cale. Gratitudinea noastră se îndreaptă
îndeosebi către doamna director Andreescu Raluca, datorită
promptitudinii cu care a răspuns solicitărilor noastre și atenției
ce ne-a acordat, pe întreg parcursul investigațiilor și redactării
cărții. De asemenea, îi mulțumim domnului col (rez) Dumitru
Codiță de la care am primit un ajutor însemnat, la finisarea
tehnoredactării.
Recomandăm cititorilor nedeprinși a lucra cu
documentul istoric să înceapă lectura cu capitolul al treilea.

10
 1. TRAIAN E.GRIGORESCU – CARNET DE
ÎNSEMNĂRI (1916-1918). NOTIȚE ZILNICE
DIN RĂZBOI ȘI PRIZONIERAT

9. VIII 1916
Ora 3 p(ost) m(eridian). Plecarea Regimentului
(Bateriile 3, 4, 5 și 6) 5 de la Tabăra din Anadolchioi la
Murfatlar. Sosirea în Murfatlar la ora 6,40, unde s-a bivuacat.
10. VIII 1916
Instalarea și alinierea bivuacului (asupra căreia se
insistă prea mult).
11. VIII 1916
Instrucție 7,30 – 10,30 și 3 - 4 p(ost) m(eridian).
12. VIII 1916
Instrucție cu gradații. Ofițerii au vizitat tranșeele.
13. VIII 1916

5
Un Divizion, bateriile 1 și 2, aflate sub comanda căpitanului Costescu și
locotenentului Otopeanu, din Regimentul de Obuziere se găsea deja la
Turtucaia de la începutul lunii august 1916
11
 Baie rece cu dușurile de campanie și injecțiunile cu
serum mixt (împotriva tifosului, n.n.).
14. VIII 1916
Repaus în urma injecției și așteptarea evenimentelor ce
parcă se precipită.
La ora 10 seara, s-a anunțat mobilizarea prin tragerea
clopotelor din sat. Soldații se deșteaptă și neștiind ce se anunță,
vor să pună șeile pe cai. La explicația că-i mobilizarea, mulți
strigă ura! Mulți îngenunchează și se roagă.
15. VIII 1916. Pregătirea bateriei. Completarea
efectivului, scriptelor etc. pentru mobilizare.
16. VIII 1916. Mutarea bivuacului din ordinul tatei,
venit în inspecție. S-a instalat bivuacul în pădurea de alături
pentru a fi defilată de vedere din aeroplan. Plecat cu
automobilul la Constanța, unde am făcut baie și am făcut
ultimele cumpărături. Întors la ora 7 p.m. cu colonelul
(Atanasie, n.n.) Grigorescu. Situația Bateriei: Oameni 199,
Trăsuri 25, Cai 235, Muniție 720, Hrană 2 zile (rezervă),
Explozibil 4 rachete, Săpun și lumânări pentru 2 luni de zile.
17. VIII 1916. Plecat la Dorobanțu pentru îmbarcare 6 la
ora 1 p(ost) m(eridian) 7.
6
Prin decizia Marelui Cartier General, Divizia 15 făcea parte din
rezerva generală a armatei și se deplasa în zona din apropierea
Bucureștiului. Deplasarea s-a făcut cu trenul pe traseul: Dorobanțu – Fetești
– Ciulnița – Sărulești - Mogoșoaia.
7
Evenimentele zilei de 17 august și ale nopții de 17 spre 18 august
1916 erau relatate în comunicatele Marelui Cartier General și aduse la
cunoștința publicului la ora 7, în dimineața zilei ce începea.
Comunicatul oficial nr 4 al Marelui Cartier General din 18/31
august, ora 7 dimineața, anunța evenimentele de pe frontul de sud: „Trupe
inamice de infanterie și cavalerie au trecut frontiera la sud de Bazargic; s-au
12
 18 VIII 1916. Așteptat îmbarcarea Regimentului 74
Infanterie și a celorlalte Baterii. Primit vizita ofițerilor
Regimentului 5 dragoni și artilerie călăreață rusești, care erau
cantonați la Chiostelul (Castelu, n.n.). Luat la ora 5 p.m. o
gustare cu șampanie cu ofițerii ruși în magazia gării 8.
19. VIII 1916. Ora 10,30 p.m. început îmbarcarea și
terminat la ora 12,45 noaptea. A căzut între tampoanele de
vagoane sergentul Ștefan Ștefan, cel mai sprinten dintre toți.
Pus în ambulanță. Plecarea la ora 2,20 a(nte) m(eridian) 9.
20. VIII 1916. Adăpatul (cailor, n.n.) la ora 6,30 la
Fetești. La ora 8,20 la Ciulnița, dat fânul în vagoane. La
Sărulești, pe la 5 p.m. masa trupei. Noi, ofițerii, am fost hrăniți
cu de toate, în gară, de fata dascălului din Cățelu, nevasta

retras însă imediat ce au înaintat trupele noastre”. Monitorul oficial, nr 112

din 19 august/1 septembrie 1916, p.5835

8
Comunicatul oficial nr 5 al MCG din 19 august/1 septembrie
1916 ora 7 dimineața despre frontul de sud: „Forțele aliate ruse au sosit pe
zona lor de adunare”. MO nr 113 din 20 august/2 septembrie 1916. În
noaptea de 18 spre 19 august 1916, forțele bulgare atacă pichetele de
grăniceri din subsectorul Staro Selo. Col. C. Zagoriț, Turtucaia, Institutul de
arte grafice „Concurența”, 1939, p.59
9
La 19 august/1 septembrie 1916 Bulgaria a declarat război
României.
Comunicatul oficial nr 6 al MCG din 20 august/2 septembrie 1916
ora 7 dimineața vestea: „Inamicul a atacat posturile de frontieră dintre
Dunăre și Rahman –Asiklar (sud Silistra), dar a fost respins. Vasele inamice
și porturile de pe malul Dunării au tras câteva lovituri asupra Giurgiului și a
posturilor noastre fără a cauza pierderi”. MO nr 114 din 21 august/3
septembrie 1916, p.5662
13
arendașului moșiei de acolo, care avea conacul vis-a-vis de
gară 10.
21. VIII 1916. Ora 6 a.m. Sosit la gara Mogoșoaia,
unde am debarcat. Ora 9,15 a.m. plecat prin Odăile la Movila
(lângă Periș). Ora 5 p.m. sosire în Movila. Ora 6,45 p.m. primit
ordin ca la ora 10 p.m. să ne îmbarcăm 2 baterii și cu statul
major al regimentului la gara Chitila , pentru Oltenița –
Turtucaia. Plecarea la ora 7,15. Sosirea în Chitila la ora 12
noaptea pe un întuneric absolut. Am așteptat toată noaptea
trenul și îmbarcarea bateriei a 3-a căpitan Jean Dumitriu. Am
urmărit tragerea din București asupra aeroplanelor 11.
22. VIII 1916. Ora 8 a.m. început îmbarcarea, care s-a
făcut încet din cauza lipsei de punți mobile cu toate că rampa
era mare.
La plecarea din Movila luat cu chitanță ovăz de la
arendașul de acolo și la Chitila luat 1800 kgr (kilograme, n.n.)
fân de la Domnul Nicolau. Altfel nu aș fi avut hrană pentru cai.
Sosirea în Oltenița la ora 5 p.m.
Ținut o mică cuvântare bateriei deoarece se auzise că
noaptea vom intra în luptă. (Sergentul Ștefan, care conform
prescripțiilor doctorului trebuia să mai stea două zile la

10
Comunicatul oficial nr 7 al MCG din 21 august/3 septembrie 1916 ora 7
dimineața: „Inamicul a atacat pe toată frontiera Dobrogei; la sud de
Bazargic a fost respins; pe restul frontului luptele sunt în curs. Inamicul a
bombardat Islaz și Calafat”. MO nr 115 din 23 august/5 septembrie 1916,
p.5691
11
Comunicatul oficial nr 8 al MCG din 22 august/4 septembrie 1916 ora 7
dimineața : “Forțe superioare inamice au atacat capul de pod de la Turtucaia
și au dat zece asalturi, care toate au fost respinse”. MO nr 115 din 23
august/5 septembrie 1916, p.5692
14
ambulanță, totuși a plâns să fie luat și el, nu vrea să intre în
luptă obuzierul lui fără el).
Trecerea (Dunării, n.n.) pe ciamuri până la ora 10 p.m.
Marș la (cazarma, n.n.) Șeremet (din Turtucaia, n.n.), unde am
stat pentru hrana cailor și trupei până la ora 1,30 noaptea 12.
23. VIII 1916. Ora 1,30 plecarea cu bateriile spre
pozițiile de ocupat. Recunoașterea cu ofițerii. Poziția bateriei
mele a 4-a, înapoia centrului (de rezistență) 4 și lângă bateria 9-
a, front spre Staroselo, pierdut în ajun. Ora 5 a.m. Adus bateria
pe poziție. Fiecare obuzier ascuns înapoia unui grup de arbori.
(Dealul Staroselo predomina poziția. În supraveghere.
Observator la centrul 4 până la ora 10. Nu s-a descoperit nici
un obiectiv. Balonul captiv, care părea că-și bătea joc de noi,
nu putea fi bombardat). Primit ordinul de schimbarea poziției la
Centrala 2, front spre satul Daidir. Pus în bătaie și plecat la
Centrala 2 la ora 10. Ordinul fiind neclar am mers la pas cu
Comandantul regimentului și divizionului. Inamicul grămădise
forțe și se simțea că se pregătește lovitura mare acolo 13.

12
Comunicatul oficial nr 9 al MCG din 23 august/5 septembrie 1916 ora 7
dimineața: „Atacurile date de inamic la Turtucaia au fost respinse; violența
acestor atacuri s-a micșorat și inamicul pare obosit. Inamicul a tras asupra
localităților: Islaz, Bechet, Calafat și Gruia. Bateriile noastre au obligat
monitoarele inamice, care voiau a ieși din canalul dintre ostrovul Persina și
malul bulgar, a se întoarce și adăposti după insulă”. MO nr 116 din 24
august/6 septembrie 1916, p.5709
13
Centrala 2 nu trebuie confundată cu Centrul de rezistență 2. Centrala era
comandamentul sectorului II din linia celor 14 centre de rezistență. Pe 23
august 1916, Comandantul cetății (Turtucaia) văzând că inamicul atacă
acest sector a ordonat Divizionului 2 din regimentul 5 Obuziere să se ducă
în ajutorul acestui sector. Divizionul a ocupat poziții înapoia centrului de
rezistență 8. Col. Zagoriț, Ostași viteji în luptele de la Turtucaia, 1939, p.23
15
 Sub o ploaie de gloanțe și proiectile de toate calibrele
am pus în baterie lângă magaziile Centralei II mascat de pomi
pe platoul deschis. Observatorul într-un pom la 200 metri
înaintea bateriei. Căzut un om din releu, completat de
sublocotenentul Curtovici. Deschis focul asupra satului (cred
Daidir).
Tras asupra artileriei, apoi schimbat de două ori
obiectivul infanterie și artilerie. Schimbat observatorul, care nu
permitea observațiunile destul spre stânga, pe o claie (șiră de
paie) mai înainte, de unde se vedea complet câmpul tot de
bătaie. (Utilizat scara de observator numai cu două bucăți (4,50
m) numai ca simplă scară de urcat pe șiră).
Tras asupra lanțului de infanterie, ce înainta compact
contra infanteriei noastre, prin care începuse panica. În
punctele de cădere ale proiectilelor se producea o ruptură a
lanțului negru ce înainta încet, dar continuu și imediat se
încheia la loc. După începerea tragerii de baraj, care trebuia
continuată indispensabil în situația acelui punct (nu mai aveam
alte baterii în acțiune acolo) din ordinul domnului Colonel s-a
pus în bătaie, deoarece i se raportase (dumnealui se găsea chiar
în baterie) de ofițerii bateriei că s-au isprăvit muniția și
inamicul era la 1000 metri. La sosirea antetrenelor, mai găsind
50 proiectile, am mai rămas cu un obuzier și sublocotenentul
Mastero pe poziție pentru a trage și această muniție, apoi ne-am
retras cu bateria la pas spre cazarma Șeremet. Coloanele de
munițiuni nu sosiseră. Cercetând la depozitul cetății am găsit
muniție de 105 m(ili)m(etri). Am încărcat toate chesoanele în
grabă și cu încă patru chesoane de coloană, pe care le-am luat
tot la trenul de luptă și din ordinul Domnului general
Drăgotescu am luat poziție în fața cazărmilor la încrucișarea
16
șoselelor Daidir –Antimovo și apoi am schimbat din ordin, fără
a trage, încă de 2 ori poziția, la 2 k(ilo)m(etri) spre Antimovo,
unde la ora 2 p.m. am reînceput tragerea, dreapta șoselei
Antimovo având observatorul în vârful unui stâlp de telegraf.
Din această poziție, am tras până la ora 6 p.m., când
isprăvind muniția toată (și cea de la chesoanele de coloană,
care le luasem) și când prinși de focuri de infanterie și artilerie
de 3 părți, am văzut că rămăsesem singuri, ne-am retras în
bătaie. Infanteria inamică ajunsese, pe o aripă, la 7-800 m., ne
bătea de amfiladă, odată cu artileria din față. Am oprit bateria
într-o livadă de lângă Cazarmă alături de șoseaua ce ducea la
debarcader, pentru a-mi putea aduna și chesoanele trenului de
luptă, ce fuseseră luate de curentul trăsurilor de tot felul, care
se repezeau spre debarcader.
Parvenind a aduna toată bateria, am intrat pe înnoptat în
cazarmă. Agenții trimiși pentru a primi ordine nu se
întorseseră. Bateria rămasă singură pe poziție, fără alte ordine,
în momentul retragerii nu a mai găsit nimic în spate, așa că se
rupsese de restul regimentului.
În curtea cazarmei s-a găsit și o semi-coloană sosită sub
comanda căpitanului de rezervă cavalerie Magheru, de unde
bateria și-a completat ½ din chesoane cu muniție.
S-au adăpat și hrănit caii. În acest timp a sosit și
domnul comandant al regimentului, care a ordonat reocuparea
acelorași poziții pentru a doua zi.
Ofițerii bateriei au dormit, câte 3 ore, lângă o claie de
fân de lângă baterie 14.
14
Comunicatul oficial nr 10 al MCG din 24 august/6 septembrie 1916 ora 7
dimineața, informa: „Trupele inamice, primind mari întăriri și mai cu seamă
multă artilerie de calibru mare, continuă a ataca cu mare violență Turtucaia,
17
 24. VIII 1916. În zori s-a rupt parcul spre poziție și ne-
am încolonat în urma bateriei 2-a, care era pe șosea. În dreptul
brutăriei, unde se distribuia pâinea, am oprit un moment bateria
și am dat oamenilor pâinea pe care am luat-o cu chitanță.
Oamenii nu mâncaseră nimic din cauza învălmășelii ce se
făcuse cu restul trăsurilor bateriilor, care în timpul luptei au
fost toate scoborâte în vale.
Am reocupat poziția din ajun, unde am tras 1/2 oră,
apoi am schimbat de poziție înainte, unde am tras până când
toate bateriile dimprejur se retrăseseră, infanteria noastră se
retrăgea peste noi și ni se isprăvise complet muniția. Agentul
trimis de la trenul de luptă raportează că nici la depozitul
cetății, nu mai este nici un proiectil.
Bateria am retras-o în bătaie sub ploaia de proiectile,
care părea că ne încadrase. Se bombardau deja cazărmile și
depozitele. Au căzut câțiva camarazi. Am oprit la marginea de
sus a orașului. Acolo, găsind încă 3 chesoane rătăcite de la alte
baterii, am luat muniția lor și am plecat la recunoașterea unei
poziții de unde, cu folos, să pot trage și această muniție.
Pentru a trage mai mare folos din aceste câteva
proiectile, am căutat să cooperez cu vre-o altă baterie, ce ar fi
fost deja în acțiune.
Bateria se rupsese de restul bateriilor, care, după
spusele adjutantului Regimentului, primiseră ordin de
retragere, ordin care s-a uitat să se dea și bateriei noastre.

a cărei garnizoană contra atacă mereu. Pierderile sunt serioase de ambele

părți”14. Au intervenit rezervele. „În cursul nopții, un regiment de infanterie
de-al nostru, de scutiți și dispensați, și unul sau două batalioane de grăniceri,
care au înaintat peste noapte, împingând pe bulgari îndărăt, în tranșee, și
mulțumită cărora golul dinspre răsărit (din direcția Antimovo, n.n.) fusese
astupat”. MO nr 117 din 25 august/7 septembrie 1916, p.5727
18
 Dând peste două baterii din Regimentul 3 Artilerie de
75 mm și una grea, care punea în bătaie, am trecut la alta din
direcția Staroselo, unde am găsit pe domnul căpitan Georgescu
Vasile, comandantul divizionului din Regimentul 3, care era cu
o singură baterie.
Observatorul într-un pom. M-am pus la curent cu
situația și pus la dispoziție pentru a ajuta, cu muniția ce mai
aveam.
Tragerea era contra trupelor, care veneau valuri în valea
cu cișmele dinspre Daidir (pădurea). Rămas lângă comandantul
divizionului în pom, am trimis agentul bateriei, sergentul
Surdu Nicolae, să aducă bateria pe poziția ce-i indicasem.
După pregătirea elementelor de tragere, sosește agentul
trimis cu ordinul ca bateria să se întrunească cu celelalte deja
sosite la Șeremet, unde se formează ultima rezistență. (Ordinul
Domnului comandant al regimentului).
Întors la bateria dusă deja pe poziția de ultimă rezistență
de către ajutorul meu locotenentul, Lazăr L., mi-am luat
observatorul într-un pom însoțit de plutonierul major Dincă
Tudor, de unde am condus tragerea până la sfârșit.
Bateriile au fost puse una lângă alta împreună cu alte
baterii vechi și care cu câteva resturi de infanterie cu 3-4 ofițeri
(căpitanii Preholtzer, Iroftescu) și un plutonier cu o mitralieră,
au format ultima rezistență.
În această situație, cu tragere intermitentă, (căci altfel se
isprăveau prea iute cele câteva proiectile ce mai aveam), am
rezistat până la ora 5,30 p.m., unde sub o ploaie continuă de
gloanțe și la urmă de bombardare de artilerie, am tras până la
600 metri.

19
 Sosind sublocotenentul în rezervă Vitzianu cu știrea că
totul e pierdut și cetatea s-a predat, am tras cu ordinul
domnului colonel ultimele proiectile, am luat cheile de
siguranță și ordonat retragerea, fiecare cum vrea și poate. În
timpul tragerii, am înmormântat pe poziție pe soldatul Micu
Alexandru.
Necunoscând bine realitatea, am spus oamenilor: care
vrea, să încalece pe câte un cal și să mă urmeze spre Silistra.
Nu se poate nimic mai sfâșietor decât să vezi cu ce greutate se
despărțeau oamenii de caii și materialul pentru care căpătaseră
atâta dragoste și îl îngrijeau cu atâta greutate. Ținecal samar nu
a vrut să lase samarul. Am scoborât drept sub malul Dunării și
am luat drumul pe mal (marginea apei, n.n.) spre Silistra.
Mulți oameni s-au oprit pe mal și au cercat să treacă
înnot, dezbrăcându-se. Caii erau obosiți și nemâncați, nu
puteau trece. Treceam peste arme și cartușe. Drumul era
baricadat de provizii de tot felul și trăsuri. Am spus la cei de pe
jos să dea fiecărui călăreț câteva arme și cartușe și am trecut de
primul debarcader, care era complet baricadat, unde însă în
învălmășeală mi-au trecut câțiva călăreți înainte. La ultimul
debarcader era aceeași grămădeală de trupe și trăsuri, care m-
au primit în goana mea ca pe o cavalerie inamică, „cu batiste
albe în băț”, crezând că-s inamic.
Niște ofițeri din marele grup, ce era sub mal, m-au oprit
anunțându-mă că sub mal drumul Silistrei este ocupat de 3
ceasuri de bulgari, iar în același timp, alți călăreți anunță că
primii conducătorii ai mei, care-mi luaseră înainte, au fost
omorâți de mitralierele, care baricadează complet șoseaua.
Văzând că nu mai e nici o scăpare, am descălecat și
rămas cu ceilalți ofițeri: locotenent-colonelul Petrescu din
20
Regimentul 74 Infanterie, Ionescu Dobrogeanu din 34
Infanterie, maior Stănescu Popescu Stan (Regimentul) 34 etc.
vreo sută și oamenii făceau impresia de multe sute, chiar peste
mie.
Toți ofițerii și trupa așteptau cu groază noaptea, în
întunericul căreia ar putea fi măcelăriți 15.
Implorat de mulți camarazi, ce erau acolo, am încălecat
din nou și m-am dus pe drumul ce urca spre pozițiile inamice,
pe mal, de unde se trăgea mereu și de unde nu se vedea nimeni
venind, cu toate steagurile albe, ce le fâlfâiau toți sub mal și
care nu puteau fi văzute de sus.
Toți se lipeau cât mai mult de mal pentru a nu-i ajunge
gloanțele ce fluierau pe deasupra, spre Dunăre, unde din când
în când nimerea câte un nenorocit în trecerea apei.
La prima cotitură a șoselei, sus, am și dat cu ochii de o
patrulă, care mergeau eșalonați și 2 pe centru, câte unul pe
lături și care înaintau foarte timid pe drum.
Cei din cap m-au întâmpinat de departe cu vorba
românească și că ei nu vor să ne facă nimic, însă gata de tras.

15
Comunicatul oficial nr 11 al MCG din 25 august/7 septembrie 1916, ora 7
dimineața informa populația că: „După lupte crâncene, inamicul a ocupat
Turtucaia”. MO nr 118 din 26 august/8 septembrie 1916, p.5750Ulterior,
au fost luate măsuri împotriva celor socotiți vinovați de pierderea bătăliei.
La propunerea ministrului de Război, Vintilă I.C. Brătianu, prin Decretul
regal nr 2890 din 7 septembrie 1916, au fost trecuți în poziția de retragere
din oficiu, începând cu 1 septembrie 1916, „ștergându-se pentru totdeauna
din controale și fără drept de a mai purta uniforma ofițerilor din armată”:
generalul de brigadă de rezervă Drăgotescu Dumitru, comandantul brigăzii
39 infanterie, maiorul de rezervă Chebac Ioan, comandantul batalionului de
miliție Prahova, maiorul de rezervă Bălșenescu Vasile, comandantul
batalionului de miliții Vasile Lupu. MO nr 129 din 8/21 septembrie 1916
21
 Le-am spus că sub mal sunt trupe care vor să se predea.
M-au condus la un locotenent de infanterie căruia i-am repetat
avizul că sub mal sunt trupe care trebuiesc primite înainte de a
se înnopta. În drum s-a repezit unul din altă patrulă cu baioneta
la mine, neobservând că-s escortat. Locotenentul a cerut să vie
un colonel: i-am spus că-s căpitan și vor veni pe urmă coloneii.
M-a oprit acolo, lângă el și a trimis oameni să aducă
toată trupa și ofițerii sus, fără a se atinge de cineva. M-a rugat
să-i dau calul meu, căci îi place foarte mult (Titania). Mi-a dat
un alt cal.
Au fost aduși toți ofițerii și trupa după ei. Încolonați
câte patru, am plecat spre Balbunar. Priveam călare, de pe mal,
la toată scena. Oltenița se bombarda, un vas fusese incendiat
împreună cu rezervoarele de petrol, care aruncau limbi de foc.
Acuma se bombarda vama și gara. Soldații noștri în coloană aș
vrea să zic din inconștiență ... era sfâșietor. Nu puteam să mă
stăpânesc.
Noaptea ne-a oprit la o cișmea. Fără nimic pe noi, ne-
am culcat pe rămășițele de paie a unui fost bivuac, lângă
cișmea. Toată noaptea am tremurat de frig și nemâncare 16.

16
Căpitanul Constantin Zagoriț, ofițer în Regimentul 79, ajuns prizonier, va
scrie un volum despre luptele de la Turtucaia folosind nu documentele
oficiale, ci relatările camarazilor. Referindu-se la înfrângerea de la
Turtucaia, el spune: „Turtucaia, este drept, a constituit o mare nenorocire
pentru armata și țara noastră și de accea, cu drept cuvânt, ziua căderii
acestei cetăți poate fi numită ziua de doliu a armatei române; și aceasta cu
atât mai mult cu cât, cu 40 de ani înainte, armata română renăscută după o
amorțire de aproape 3000 de ani, câștigase tot pe malul drept al Dunării,
alături de o armată mare și cu tradiții puternice, laurii de la Plevnapentru
dezrobirea poporului bulgar, care avea să ne atace în 1916 la Turtucaia.
Dar Turtucaia, nu trebuie socotită în întregime ca un fapt rușinos de arme,
deoarece, cine cunoaște bine cum s-au desfășurat luptele pe acest mic colț
22
 25. VIII 1916. Am mers toată ziua cu mici întreruperi
și fără mâncare. Când treceam pe lângă un lagăr de răniți se
repezeau în cârduri asupra convoiului și jefuiau oamenii
lovindu-i cu cârjele sau bețele. Garda protesta de formă la
cererea ofițerilor 17. Șeful gărzii, un caporal. Convoiul cred că
număra 1500 oameni. Se sbârlea părul oamenilor când se
anunța „Vin răniții”.
Seara am sosit în Balbunar, unde am dormit într-o curte
mare pe puține paie. La ora 12 noaptea, ni s-a dat, la ofițeri,
câte ½ pâine și o bucățică de brânză. Soldații au primit
dimineața câte ¼ pâine, cei care nu știau bulgărește și ½, cei
care știau.
26. VIII 1916. Plecați de dimineață fără altă mâncare la
Razgrad, cu toată rugămintea de a ne da un repaus, căci mulți
eram cu picioarele rănite.
În Razgrad, ofițerii separați de trupă, am fost cantonați
în cazarmă, pe o sală, pe jos.

de pământ, știe că pe anumite puncte ale acestui câmp de luptă s-au petrecut
acte de eroism necunoscute în istoria militară a omenirii; și dacă am fi avut
o conducere mai învegheată în toate treptele ierarhice, Turtucaia nu ar fi
căzut.
Căci faptele de arme de care s-au făcut capabile anumite unități, dovedesc
că poporul român este capabil de fapte eroice fără pereche și că ostașul
român este deajuns să fie pus la începutul războiului în condițiuni prielnice
de luptă, atât în atac, cât și în apărare, pentru ca să devie de neînvins”. C
Zagoriț, Turtukaia, Ploiești, 1939, p.6
17
Este evidentă încălcarea Convenției de la Haga -1907, care prevedea:
„Prizonierii sunt în puterea guvernului inamic, dar nu în aceea a indivizilor
sau a corpurilor (de armată, n.n.) care i-au prins. Trebuiesc îngrijiți cu
umanitate. Tot ce le aparține personal, în afară de arme, cai sau hârtii
militare, rămân proprietatea lor”. Monitorul oficial 19 august/1 septembrie
1916.
23
 27. VIII 1916. Ni s-a dat fasole cu ardei în niște
ligheane comune. Ni s-a luat interogatoriul.
28. VIII 1916. Plecat la ora 1,30 la gară fără mâncare.
Ne-au pus în vagoane clasa III-a și după trei stații în vagoane
de marfă, câte 70 și chiar 85 într-un vagon cu ușa-i închisă. Nu
era aer, unora le-a fost rău.
La Caspician ne-a mai dat un vagon și le-a lăsat
deschise. Am primit în gară ¼ pâine și câte un ou, cu
demonstrația că aici oamenii au suflet bun, că ne dă chiar și
nouă ceva de mâncare (danie de la Crucea Roșie).
29.30. VIII 1916. Drumul spre Tabăra de la Gorne
Parnicerevo. La gara Tulovo, după trecerea a 20 tuneluri ne-am
coborât și mers încă 4 km pe jos la tabără, unde am ajuns
istoviți. Am primit mâncare a 2-a zi la dejun.
31. VIII 1916. Prima zi de lagăr de prizonieri. Dormit
pe rogojină cu primii păduchi de lemn, care ne așteptau și ei
flămânzi.
1. IX 1916. Venit ordin telegrafic ca Jan Dumitriu și eu
să fim trimiși la Bazargic.
Plecat odată cu sosirea celuilalt grup de ofițeri (Colonel
Grigorescu). Ne-au însoțit cei 11 oameni ai gărzii ce venise și
am dormit în gară.
2. IX 1916. Cu un tren de aviație german în vagonul de
manipulație (bulgarii zic furgon).
3. IX 1916. Șumla – Caspician.
4. IX 1916. Sosiți la ora 3 a.m. la Razgrad. Mers la
Comenduire, unde am ațipit puțin pe o bancă de lemn. La 11
a.m. mâncat la o cârciumă și băut must dulce. Ora 1,30
plecarea la Dobrici (Bazargic) cu un maior de cavalerie.

24
 5. IX 1916. Tot în vagon de manipulație cu maiorul și
cu un sublocotenent bulgar și alți doi români din Cadrilater,
care se lepădau de supușenia română.
6. IX 1916. Sosit Bazargic la ora 6 a.m. Totul era scris
în bulgărește. Mers la Comandament. La ora 8 p.m. luat
interogatoriul de un maior de stat major destul de delicat.
Nemulțumit de răspunsurile date, sfârșește că și el ar face așa
în această situație, însă să nu avem nemulțumiri. Dormit într-o
cămăruță din localul fostei Banca Agricolă.
7. IX 1916. Ne-am putut spăla după 5 zile de absolută
nespălare. Ne-am mai făcut câteva cumpărături prin oameni din
gardă și prin un negustor gentil din Varna (acuma la poliție)
Pitchev (Turcul din gardă: Riza Rașidof din Așiklar
<Razgrad>). Ora 7 p.m. plecat la gară pentru Razgrad într-un
vagon clasa II-a.
8. IX 1916. Sosit în Caspician, unde am stat până seara
așteptând tren pentru Razgrad. Ne-au dus în dosul gării să ne
culce într-o cameră murdară (baracă) mică de tot, unde pe un
pat comun, murdar, erau niște turci. Nu am vrut să intru și șeful
escortei, văzând că nu vrem, cu nici un preț să intrăm, s-a dus
să raporteze comandantului gării. Ni s-a dat o cameră curată,
într-un han.
9. IX 1916. Ora 11 a.m. Ne-am urcat în tren însă, din
cauza multelor transporturi de trupe, nu aveam mașină. Ora 9,
sosit la Razgrad, unde am dormit la comenduire, pe bănci.
10. IX 1916. Am cerut voie să facem baie și să ne
cumpărăm rufe. Drept răspuns ne-a trimis la cazarmă pe o
ploaie mare. Am mâncat la cârciuma Ciabuc-Ciabuc, cucurigu
cu cartofi și must dulce.

25
 La ora 1 p.m. plecarea la gară cu un faiton cu doi
oameni din aceeași gardă, Nicola Hadji Iordan, frizer și Sava
Antonof, copist la vama din Vama, amândoi din Esky Djumaja.
Am așteptat trenul în gara Koreshna într-o societate de soldați
germani la bufet (Kieger și minenwerfer). În cheful lui, un
soldat mi-a oferit un cognac, pe care l-am vărsat, fără să vadă
el și o țigară, ca să beau cu el, în sănătatea noastră. Un pictor
din Dresda mi-a făcut silueta pe ușa bufetului. Un altul ne-a dat
un pumn de țigări pe ascuns, spunând să nu vadă bulgarii. Am
mâncat brânză și miere, 5 lei kilogramul.
11. IX 1916. Ora 11 a.m. sosiți în Caspician unde am
schimbat trenul și plecat imediat însă, la fiecare stație se lua
mașina pentru a ajuta trenul dinainte așa că, la ora 11 a.m., a
doua zi, am ajuns la gara Orehovitza (160 km).
12. IX 1916. Am tremurat toată noaptea de frig și cum
nu mâncasem nimic am sacrificat ultimele tablete de ciocolată
ce mai aveam de la Bazargic. (Nu se găsea nicăieri, aproape de
gară, nimic de mâncare). Am ajuns, seara, la Tulova, unde am
dormit peste noapte în gară.
13. IX 1916. Plecat, dimineața, în tabără, unde
camarazii ne-au primit cu bucurie căci mulți, după spusele
comandantului taberei, ne credeau trimiși în fața tribunalului și
pierduți. Reluat viața normală, după ce ne-am debarasat
complet de insectele, ce se pripășise pe hainele noastre
nedezbrăcate de 13 zile.
14. IX- 4. X 1916. Viața normală de tabără cu toate
privațiunile ei, cu toate răutățile gărzii și toată lipsa de bun trai,
ce nu se putea procura. Comandantul taberei, un locotenent fost
rănit în război, ieșit de la front, locotenentul Semergief.

26
 Program. La ora 7 a.m. se primea pâinea; spălatul într-
un mic pârâiaș canal, care de multe ori n-avea apă. Gustare o
bucățică de pâine. Puteam cumpăra de la sârbi câteodată ouă pe
care le aduceau pe furiș, 8,30 – 9,30, „mon sistème”, o fată.
Plimbare pe terasă și lectură dintr-o carte căpătată la întâmplare
de la vr-un francez. Scriam scrisori, care n-aveau nici un
răspuns. Mâncare: ciorbă de carne cu cartofi și zarzavatul pe
care-l plăteam noi mai mult de jumătate. (Carnea numai o dată
pe zi). Intrarea în baracă la ora 6 p.m. de unde nu se mai poate
ieși decât la hârdăul de la ușă pentru mici necesități. Dormitul
jos, pe rogojini. În ultimele zile, la un sfert (cei de pe lături) s-
au făcut paturi comune.
4. X 1916. Plecat prima serie la Kardjali.
5. X 1916. Plecat a 2-a serie la Stara Zagora pe jos la
ora 7 a.m. Acolo îmbarcați la ora 11 a.m. am ajuns seara în
gara Rakovsky, unde am rămas în vagoane, dați în primire altei
gărzi (a gării), care se oferise să țină locul pentru ca ceilalți să
se odihnească.
La ora 12 noaptea, am fost scoși din vagoane și puși în
două pridvoare de magazii din dosul gării, unde imediat a
început o jefuire sub teroare și lovituri de armă de adevărați
bandiți. Câte doi din oamenii din gardă păzeau în afara
pridvoarelor, ca nimeni să nu se opuie lovind cu patul armelor
pe cei ce strigau ajutor, iar alții, în interior, jefuiau pe rând.
Dimineață s-a făcut de către șeful gării un simulacru de
anchetă și, pentru că am reclamat, ne-a pornit imediat spre
Haskovo-Kardjali, fără a ne mai da voie să punem bagajele în
căruțele promise, deja angajate, pe care voiam să le plătim.
Din primul moment al prizonieratului, la fiecare pas, ni
s-a promis și expresiunea „Utre”! este cea mai utilizată față de
27
noi. Fiecare arată o bunăvoință deosebită a ne îmbunătăți traiul
rău pe care ni-l amărăște din ce în ce mai mult. Ni se promit
mereu saltele, așternut, geamuri la ferestre, anchete pentru
brutalitățile suferite. Cred că dacă vor sosi vreodată, vor sosi
numai când va fi prea târziu. Doamne ferește de mai rău!
6. X 1916. Plecat la ora 6 a.m. cu tot bagajul la spinare
spre Haskovo. Nu s-a permis a lua căruțele angajate, cu tot
ordinul ce avea garda noastră, din cauza sergentului major din
garda locală, care ne jefuise și care se indignase de reclamația
noastră. Ne-am chinuit în mod barbar cu bagajele făcute pentru
căruță. Ajuns la Haskovo la ora 12 a.m. Schimbat bani la bancă
în vederea planului făcut la Tulova ... Ora 4 plecat spre
Kardjali și dormit în Tatarkivi, la 10 km de Haskovo, în localul
școlii, care avea multe găuri de ferestre, însă nici o fereastră.
Un curent oribil.
7. X 1916. Plecat la ora 7 a.m. jumătate din drum pe
jos. De la vechea graniță turcească nu am mai putut merge,
având o rană la picior. Am dat 15 lei pentru restul drumului în
trăsura în care erau coloneii. Ajuns la Kardjali la ora 5 p.m. și
instalați în localul „Cafe Arda”.Local turcesc, dărăpănat, zid
paiantă subțire și parte simple scânduri, ca scândurile, așa că
se vedea din etajul I, când merge cineva cu lumânarea în
pivnița unde era un grajd de măgari. Local infect cu miros de la
privata, care era mereu murdară în interiorul localului.
8. X 1916. Viața de prizonier în noua garnizoană 18.
Clima dulce se simte, că-i mai la sud. Orașul turcesc cu localuri

18
Convenția de la Haga – 1907 prevedea: „Prizonierii pot fi supuși internării
într-un oraș, o fortăreață, un lagăr sau o localitate oarecare, cu datoria de a
nu se depărta de anume limite determinate, dar nu pot fi închiși decât ca
măsură de neapărată siguranță și numai pe timpul duratei împrejurărilor
28
dărăpănate și cele mai zdravene de o construcție defectuoasă și
absolut neîngrijite. Nu avem voie să ne mișcăm decât în fața
casei pe maximum 15 metri lungime de trotuar (soit disant) și
asta nu totdeauna. Voie dimineața, la prânz și seara, la apă
pentru spălat.Dimineața la spital cu bolnavi și rar câte doi în
oraș pentru cumpărături.
Uneori, voie câte 5 la Arda pentru scăldat, vremea însă
se răcește, totuși nu avem alt mijloc de baie. Baia din oraș e
stricată și după multe stăruințe, târziu, s-a reparat.
Mâncare este bulgur și de două ori pe săptămână cu
carne. Pâinea în oraș este 1 leu, zahărul și petrolul 20 lei
kilogramul, halvaua 10 lei kilogramul, rahatul 16 lei.
Suntem dați în seama unui fost comitagiu „starci” (șef)
peste toate grupele de ofițeri. Este foarte autoritar și caută a se
arăta mărinimos prin lărgirea sau restrângerea libertății de a
merge câteva minute de la un grup la altul pentru a vedea pe
ceilalți camarazi.
19. X 1916. Astă noapte a murit în grupul de la școală
căpitanul Niculescu Atanase din regimentul de grăniceri (de
inimă). Înmormântat prin contribuția noastră cu preotul nostru.
Cumpărat și aranjat din vreme tot ce trebuia pentru fuga
proiectată spre Grecia pentru toți cei ce au dorit. În timpul
înmormântării, pe la 4-5 p.m. deschis ușa interioară a
subsolului grajd de măgari (toată lumea ocupată cu
înmormântarea). Nu erea decât un măgar jos. La trecerea
convoiului dus bagajele și ascunse în iesle. Aranjat și vorbit cu
Fedeleș la grupul celălalt că trecerea noastră pe acolo e între

care au necesitat această măsură”. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1

septembrie 1916
29
ora 6,40-7, pentru a distra santinela de la pârâu în timpul
trecerii.
E lună ca ziua. Mai trece încă lume pe străzi. Sunt în
pivniță coborâți: Jean Dumitriu, sublocotenentul rezervist
Chipara N., locotenentul Ichim Ștefan din Regimentul 34
Infanterie, locotenentul de rezervă Bârzan Ion și Robescu din
regimentul 74 Infanterie, sublocotenentul de rezervă Bălănescu
din regimentul 84 Infanterie și eu. Plecat, eu în cap, la ora 6,50
pe valea pârăului din oraș în sus și peste deal spre Arda. Toți
ceilalți camarazi propuseseră să amânăm plecarea din cauza
lunii. La ieșirea din oraș eram urmat numai de Ichim și Bârzan.
Cum convenisem să urmăm în grup și cum la ieșirea din cimitir
am întâlnit un turc cu lemne, care mergea în oraș și se uita
curios la noi, n-am mai așteptat . Ocolit orașul la distanță mare
peste dealuri, luat razna toate râpele și văile formate de apele
ce se vărsau în Arda și care erau noroite din cauza ploilor ce
ținuseră 4 zile în șir, în ajun. Marș extraforțat cu mici halte
până la ora 6,30 a.m. Nu simțeam oboseala (am avut lună până
la 2).
20. X 1916. Joi. Ascunși înapoia unor stânci mari pe
vârf de munte pe malul Ardei. Nevăzându-ne destul de ascunși,
fugit într-o albie de șuvoi, unde am stat până la 3 p.m.
Imposibil de dormit din cauza frigului și umezelii (timpul
nourat). Mâncat la ora 9 a.m. 1/8 pâine și vreo 20 grame brânză
și patru nuci. Ora 2 p.m. părăsit ascunzătoarea fiind descoperiți
de o turcoaică, care dând alarma a stârnit niște copii, ce pășteau
capre, ne-au gonit cu pietre. Scoborât drept în valea Ardei și
trecut într-o altă ascunzătoare în vale, unde nu se vedea și nu se
putea trece decât prin apă. Un fel de cameră descoperită între
blocuri de piatră pe care se scurgea apa. Umezeala și frigul mai
30
mare. Am mâncat aceeași porție de mâncare ca dimineață (în
loc de brânză, halva).
Plecarea la ora 5 p.m. Intrat printr-un defileu pe o
potecă la jumătate distanță între vale și creastă. Pereții
defileului verticali, foarte periculos drum și tot atât de frumos,
splendid și majestuos cu blocuri gigantice suprapuse alternând
cu colonade naturale de o măreție nespusă ca într-un templu
gigantic. Urmat poteca de măgari, ce o recunoșteam numai
după balega uscată și oasele măgarilor, probabil morți pe acolo.
Mers până la ora 10 p.m. când, din cauza întunericului
și nemaigăsind nici o potecă nu am mai putut risca nici
înaintarea, nici mersul înapoi (între prăpăstii). Ne-am culcat
lângă un gard de susținerea terenului pe pantă unde am stat
dormitând, mai mult tremurând, până la ora 6 a.m. Trebuia să
mă scol mereu, să mă mișc pe loc de frig.
21. X 1916. Plecarea la ora 6,30 a.m. Am mers pe lângă
multe sate turcești. Întâlnit turci cu măgari. Cumpărat nuci și
pâine, ce am mâncat imediat. La ora 1 p.m. pierdut poteca și
luat razna pe stânci și traversat un mic defileu, mai mult o
spărtură în munte cu pereți aproape împreunați sus. După
găsirea unei poteci trecut pentru a 3-a oară prin apă încălțați, cu
apa până la genunchi.
Ajunși la confluența celor două pâraie ce formează
Arda, am luat brațul de sud (Ciam Dere), cel de nord este Deli
Arda (Arda nebună). Mers pe poteci bune până la ora 9,30
seara. Mâncat ca și în ajun și dormit într-un tufăriș de la 9,30 –
6,30 mai mult tremurând.
22. X 1916. Ora 6 a.m. plecarea și mers până la
Hasankioi (ora 4,30 p.m.), unde valea îngustându-se, poteca
coborându-se trecerea e obligatorie pe lângă sat. S-au ascuns
31
femeile din sat. Un vătășel ce fusese și văzuse ofițeri români la
Karadjali a dat alarma cu un fluier. Trecuți de sat la 10 minute
ne-am oprit pe munte să ne odihnim, de unde vedem bine
venind spre noi, foarte grăbiți, mai mulți turci și cu cel ce
fluierase. Un turc cu care ne-am întâlnit și care se odihnea și el
ne spune că în cap este Muhtarul și cu Curugiul. Am înțeles-o
bine că suntem prinși. Orice încercare era zadarnică (de a fugi)
căci pe unde noi abia pășeam, turcii crescuți acolo fugeau (pe
margină de prăpastie). Urmau și alți locuitori din sat și doi
hogi.
Luat la o parte Muhtarul, Bârzan i-a explicat drept, ce
suntem și am rugat chiar cu recompensă să ne facă scăpați.
După ½ oră de deliberare cu fiecare din cei veniți, ne-au spus
că trebuie să mergem deocamdată în sat și pe urmă vor vedea,
căci ne văzuse toată lumea.
Întorși în sat, în una din camerele școlii ni s-a aranjat cu
o iuțeală vertiginoasă rogojini, foc și mâncare (bulgur cu
fasole, pui fript și vin de fructe - coșeav). Ne-am uscat și pus
încălțămintea la foc. Întunecându-se au început să delibereze pe
chestiunea liberării noastre și conducerii până în Grecia, de
unul dintre cei care știa drumul.
La ora 12 noaptea, cel ce era vorba să ne conducă și
care ne păzea, împreună cu un altul, a spus să plecăm cu el.
Cum însă nici Muhtarul, nici Hogea nu ne comunicase
hotărârea lor, am bănuit că nu-i curată propunerea lui și am
cerut să vină hogea, la care ei au refuzat râzând între ei și
șoptind. Cu toată hotărârea de a înfrunta orice primejdie,
părându-ne cu totul suspect și marile insistențe ale lui Ichim,
care nu mai voia să meargă, văzând și pe acel turc nepregătit cu
nimica pentru un drum de 15 zile cum zicea el, am spus că
32
Ichim nu mai poate pleca imediat și amânarea pe mâine seara
(pentru a putea lua informații de la Hogea, care era foarte
binevoitor).
23. X 1916. Duminică. Dimineața, ne spune hogea că ei
au chibzuit, însă le este imposibil să ne facă scăpați deoarece
poliția le este lor încredințată, locuitorilor și tot satul ne văzuse
și la ei sunt nesfârșite intrigi, pe lângă că bulgarii sunt fără milă
față de ei. Întrebând de omul ce se oferea călăuză, ne-a spus că
este un renumit bandit contrabandist și aflând că am vrut să
fugim cu el, ne-a spus că de mare pericol am scăpat.
La ora 8 ne-a pornit la Suskioi, două ore peste munte.
Acolo era un notar și un detașament cu un căprar, care aduna
nesupuși turci (la recrutare, n.n.), recrutând și ascunși prin
munți. Ne-a percheziționat și ne-a ținut la o casă, până luni
dimineață.
Am primit de la o femeie clătite cu mălai cu lapte.
Bărbatul ei fusese prizonier la ruși la 1877. Muhtarul ne-a dat
pâine și oaie friptă.
24. X 1916. Luni. Mers de la ora 11 a.m. până la ora
4,30 peste masivul încâlcit de munți seci și goi. Am ajuns la
Dolastir, unde-i primăria (Obștina). Aici e sat de pomaci
(bulgari musulmani). Jandarmii, care erau ocazional acolo, cu
ajutorul de prefect, au avut aerul foarte ostil și căutau să intre în
discuțiile obișnuite lor (trinam gudina). Cu răspunsuri cu tact,
evitând orice discuție politică și văzând și dezaprobarea
locuitorilor, care ne erau binevoitori, s-au schimbat imediat.
Unul zicea în urmă că-i rusofil. Am dormit și mâncat destul de
bine.

33
 25. X 1916. Stat în Dolastir, unde am avut mâncare și
foc. Ne servea un bătrân pomac, care apărea de 3 ori pe zi cu o
tavă de aramă cu caciamac, cu pastramă fiartă și lapte.
26. X 1916. Miercuri. Sf Dumitru. Plecați la ora 10 a.m.
cu escortă de munteni turci și împreună cu toți turcii nesupuși
prinși pe acolo cu arcanul. Am mers, pe poteci foarte grele cu
treceri de lanțuri de munți înalți, până la 6,30 p.m. Eram ud din
cauza transpirației. Pe întuneric am fost duși și predați la
jandarmeria din Egri Dere (Iri Dere). Muiați de oboseală și uzi
am fost trântiți la închisoare cu toți tâlharii și turcii murdari
închiși acolo unul peste altul.
Închisoarea avea șase ferestre și acestea toate fără
geamuri așa că peste tot era un curent grozav. Chinuiți toată
noaptea de curent, frig și sudoarea răcită pe noi, nu puteam nici
dormi și nici mișca. Turcii întindeau picioarele pe scândurile
murdare peste noi.
27. X (1)916. Joi. Dimineața, la ora 7, cămașa, flanela,
bluza și mantaua de cauciuc erau încă ude bine. Nu am putut
obține voia de la caimacam să mă usuc afară. Toată ziua am
stat înăuntru și, pentru ca să mă usuc, într-un colț, singurul fără
curent, peste o grămadă de gunoi adunat de săptămâni, căci nu-
l scotea niciodată, și unde se și urinau uneori cei închiși.
Nimeni nu primea mâncare acolo. Am cumpărat pâine.
Noaptea am cercat să dorm, însă pe la 4, un turc nefiind lăsat
afară și-a făcut nevoile toate alături de noi. Nu se da voie afară
decât de 3 ori ziua. Alții s-au urinat, tot acolo, așa că de infecția
ce se făcuse nu mai puteam nici măcar sta jos.
28. X 1916. Vineri. Trimiși cu doi jandarmi la Kardjali.
Mers pe singura șosea care-i în această regiune, care nici nu-i
gata și unde nu se vede căruță. La jumătatea drumului, dați
34
unui alt jandarm călare cu care am făcut, fără să simțim, restul
de 15 km, fără altă oprire decât 5 minute pentru necesități.
Totalul drumului 32 km. Ajunși la Kardjali, jandarmul nu a
vrut să ne treacă pe pod, pentru că el era călare și zicea că
ocolește. Ne-am descălțat pentru a trece Arda. Ceilalți doi
camarazi s-au dezbrăcat, eu mi-am suflecat numai pantalonii,
căci vedeam vadul bun. În trecere însă nu ne-a dus prin vad,
așa că eu m-am udat tot. Aproape de mal însă și jandarmul a
căzut cu cal cu tot într-o copcă. Acolo, la jandarmerie, ne-a
primit un bătrân jandarm, care abia își mai ținea zilele, totuși
tremurând ne percheziționa furios. Mi-a luat briceagul
(portmoneul l-am arătat gol), ne-a încuiat în închisoare, unde
mai erau 3 turci și un bulgar.
Mi-am stors și pus la uscat izmenele și pantalonii stând
gol, învelit într-un capăt de manta a lui Bîrzan. La ora 7, venit
colonelul Simeonof, comandantul garnizoanei ca să ne vadă cu
toate că o lună de zile nu venise niciodată să ne vadă, în
cantonamentele infecte ce aveam. Ne-a spus că am avut zile,
căci el dăduse ordin să ne împuște când ne-o prinde și că vom
fi pedepsiți.
Am aflat că ceilalți, de care ne despărțisem în
momentul fugii și de care nu știam ce s-a făcut , fuseseră prinși
și de 7 zile (se aflau n.n.) în închisoare. Ne așteptam și noi la
10-20 de zile închisoare 19. Toată noaptea stat în capul oaselor
fiind gol și înfrigurat.

19
Referitor la situația prizonierilor evadați, dar care erau prinși, Convenția
de la Haga prevedea: „Prizonierii scăpați, care ar fi prinși din nou înainte de
a fi ajuns la armata lor sau înainte de a fi părăsit teritoriul ocupat de armata
care i-a făcut prizonieri, sunt pasibili de pedepse disciplinare”. Monitorul
oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916.
35
 29. X 1916. Stat toată ziua în închisoare. Scoși numai
pentru necesități o dată și duși la comandament pentru
verificarea procesului verbal de prindere. Toate necesitățile
dealtmintrelea se făceau într-o tinichea, ce era acolo, în
închisoare.
30. X 1916. Duminică. Zi frumoasă pe care o vedeam
printre zăbrele. Cumpărat ceva de mâncare (nuci și pâine). La
ora 3,30 venit starciul (zis Biciușcă) și ne-a dus între camarazi,
unde toți ne așteptau cu bucurie. (Peste noapte visasem că
venea comandantul și spunea că de ce ne ține și pe noi la
închisoare. Să ne dea drumul.) Dormit în sală, unde erau
ferestrele sparte, pentru a nu aduce păduchi de la închisoare în
camera noastră. Ni s-au istorisit cele întâmplate cu camarazii la
plecare și în timpul fugii noastre.
30. X – 3. XI 1916. Reluat viața normală în
cantonamentul ce aveam, cu mai mare supraveghere a gărzilor
pe care le-au făcut permanente, după ce le-au schimbat complet
la fiecare grup. S-a transformat cafeneaua în corp de gardă. Ni
s-au luat mai multe declarații la comandament, pentru darea în
judecată a santinelelor, care ne-au scăpat de sub paza lor.
Timpul era mai rece, mâncarea mai anemică, în târg totul
scump. Voie mai rar și chiar deloc de a mai târgui în oraș. Bani
românești nu se mai schimbau la bancă.
3. XI 1916. Plecat 300 ofițeri la Ustovo și pe noi ne-a
mutat la Școală în locul ofițerilor superiori, care au fost mutați
în oraș. Se auzise că ne vor duce la lucru de șosea, ceea ce nu
credea nimeni.
7. XI 1916. Adunați toți și făcut un apel general (pe
listă era scris rabotă). Întrebat, locotenentul Kirtchef a spus că
nu știe unde ne duce și pentru ce. Ni s-au distribuit câte trei
36
pâini. Am plecat pe două grupe: 100 ofițeri subalterni cu
căpitanul Vasilescu Dumitru din Regimentul 66 Infanterie, care
au fost opriți la Seremetli (17 km de Kardjali spre Egri Dere) și
altul de 38 căpitani și locotenenți care am mers prin Egri Dere
la Hustovo. La Ceataclar, aproape de Egri Dere am fost
cantonați în trei case la turci (una părăsită).
6. XI 1916. Slujbă religioasă 20.
8. XI 1916. Vânt. Sosit bagajele care le dădusem la
căruțe, ce nu vrea să mai meargă din cauza pantelor mari. Luat
bagajul la spinare. Mâncat la Egri Dere pe o pajiște lângă
geamie. Mers până la Acbunar (La Egri Dere întâlnim
cunoștințele făcute în timpul fugii, jandarmi și un civil). La
Acbunar cantonat în localul școlii de la geamie. (Aci e un
târguleț).
9. XI 1916. Plecăm la ora 8 a.m. La Sazi Câz (Fata
blondă) în așteptarea măgarilor pentru bagaje am vorbit cu un
turc fost prizonier la noi la 77. Spunea că a trăit admirabil la
noi. (Plătea peste 20 lei un măgar pe zi și măgarul cu totul
costa 60 lei).
Trecut Arda pe un pod de piatră îngust și cantonați
târziu la Fundageac (sat de pomaci) în două grupe (unul la
geamie și altul în sat).
10. XI 1916. La ora 8,30, plecat mai departe și mers
până la Tărâ, unde am poposit 3 ore. Mers pe munți pe stânga
Deli Arda (Arda nebună) și pe șoseaua în construcție de la
20
Conform prevederilor Convenției de la Haga – 1907: „O întreagă
latitudine este dată prizonierilor pentru exercitarea religiunii lor, precum și
în ceea ce privește prezența lor la slujbele cultului lor, sub singura
condițiune de a se supune măsurilor de ordine și de poliție prescrise de
autoritatea militară”. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie
1916
37
Ustovo-Kardjali. Discutat foarte mult cu toții dacă trebuie sau
nu să lucrăm. Unii erau pentru a lucra, alții pentru a protesta și
a ceda la constrângeri. Numai căpitanul Apostolescu și Jean
Dumitriu erau aliați la părerea mea de a nu ceda la nici un fel
de constrângere. Ajunși seara la Ustova, cantonați într-un local
mizerabil, unde nici unul nu putea dormi. Cei de jos trebuia să
umble cu băgare de seamă, căci riscau să cadă în pivniță. Sală
fără ferestre, ci numai cu obloane, murdar și cu dușumele rupte.
Sus, la etaj, două odăițe de 2/3 m, cu niște paie murdare jos,
unde erau grămădiți atâția că nu puteam sta culcați. Nici o
bucățică de pâine. Foarte obosiți am dormitat toată noaptea. Tot
drumul de la Kardjali la Ustovo a fost mai mult pe poteci de
măgari. Majoritatea ofițerilor avea încălțămintea ruptă de tot.
La sosirea în Ustovo am văzut pe ceilalți camarazi la
un balcon și ferestrele unui hotel în oraș și ne-au spus că ei au
comunicat că nu lucrează. Cu toate că intram cu ideea fixă că
aci e un târg curat bulgăresc, ne-au frapat figurile deschise,
curate și frumoase ale locuitorilor (în special ale femeilor și
copiilor) și cu sufletul deosebit de al bulgarilor de până aci.
Tipul vechi, bizantin, cu suflet bun. Toți ne compătimeau și
ajutau cu ce puteau.
11. XI 1916. Dimineața, am fost scoși toți pe șoseaua
Ustovo-Pașmacli (pe malul Ardei, la poalele muntelui), unde
un inginer (cred conductor) ne-a împărțit în trei grupe, altele
decât cele ce erau deja, așa că toți, care aveau vreo tovărășie,
au fost separați. (Rămâne o enigmă momentană, prin ce
mijloace au ajuns bulgarii la aceasta). S-a anunțat că fiecare
ofițer nu va mai fi numit cu numele și gradul său, ci cu numărul
de ordine și numărul grupului. După aranjarea grupurilor,
inginerul a anunțat că, din ordinul guvernului bulgar, ofițerii
38
români vor lucra sub supravegherea lui la șosea 21. În caz de
refuz sau că va fugi cineva, se vor lua cele mai aspre măsuri. 50
din primul grup au fost duși la Pașmacli pentru unelte.
În grupul nostru, eu am comunicat, în numele tuturor,
că: „ofițerii români nu pot lucra la șosea deoarece prin aceasta
se atinge onoarea noastră de ofițer la care ținem mai mult decât
la viață și de aceea preferăm orice alte represalii acesteia. Rog
să se comunice guvernului bulgar că, în scara de represalii, ce
se pot aplica ofițerilor români este întâi moartea și pe urmă
lucrul la șosea. Pentru că represaliile sunt aplicate pentru așa-
zisele masacre din Dobrogea, să ni se aplice orice alte represalii
afară de munca la șosea”.
Am fost încă o dată invitați să lucrăm, numai să luăm
pietricele de pe munte și să le dăm jos peste șosea, la care
refuzând, inginerul a plecat spunând că va telegrafia
comandamentului. Am stat pe șosea până la ora 2 p.m. Nu ni s-
a dat, ca și în ajun, nici o bucățică de pâine. S-a reîntors
inginerul cu ordinul de a ne duce în cantonamente. Grupul
nostru (eram numărul 93 din grupul 3) într-un hotel. Ne-au scos
apoi de acolo, ne-au dus în satul Vlachkioi (Vlahovo). Nu era
încă curățat localul (pretext) și ne-a întors la hotel, pe o sală, cu
santinela la ușă, cu interdicția de a mai comunica cu cineva. În
aceste trambalări, (bănuind oarecari constrângeri), am avut
grijă să iau niște brânză și măsline și o bucățică de pâine. Am
fost ținuți două zile la hotel.

21
Se încălcau prevederile Convenției de la Haga – 1907, care precizau:
„Statul poate întrebința ca muncitori prizonierii după gradul și aptitudinea
lor, în afară de ofițeri. Aceste lucrări nu vor fi excesive și nu vor avea nici o
legătură cu operațiunea războiului”. Monitorul oficial nr 112 din 19
august/1 septembrie 1916.
39
 12. XI 1916. Stat închiși în hotel, fără apă și mâncare.
A venit un inginer inspector al județului cu care am
parlamentat nemțește în acelaș fel ca în ajun, cu acelaș rezultat.
Ni s-a comunicat oficial că, nu mai putem lua nici apă, nici
pâine. Am fost ajutați printr-un balcon, peste acoperiș, de
Maria Carîseva, o fată de la progimnazium. Am făcut o listă de
mâncarea ce au toți și pentru distribuirea la toți, la fel, a tot ce
putem obține.
13. XI 1916. Locuitorii ne compătimesc. Stat tot la
hotel, dat câte ceva celor ce n-aveau nimic. La ora 4 p.m. plecat
la Vlachkioi, unde ne-a pus în un local vechi (fost a vreunui
hoge) pentru că nu erau ferestre, s-au astupat toate camerele cu
scânduri. Nici o lumină în camerele cu dușumelile rupte,
plafonul spart, pe unde ploua, cu mari vetre pe unde trăgea un
curent grozav. Am vegetat acolo, fără apă și pâine, distribuind
micile resurse ce obțineam clandestin, așa ca fiecare să aibă
zilnic o bucățică de pâine.
14, 15 și 16. XI 1916. În fiecare dimineață erau aceleași
lamentări la unica și aceeași speranță la cei tari, că vom
învinge. Oamenii gărzii și locuitorii, ce treceau pe acolo,
mișcați până la lacrimi de suferințele noastre și mândria cu care
primim . Tot sufereau și ei de neputința de a ne ajuta. Noaptea,
prin întuneric, ajutat de câte doi camarazi, împărțeam din odaie
în odaie bucățelele de pâine la care, leșinați de foame, adunau
și fărmăturile. După un carnet se aranja așa ca toți să aibă la fel.
Am împărțit și proviziile mele toate, ca să am la fel cu ceilalți.
În seara de 15 XI, căpitanul Chabert îmi spune că, crede
necesar un consiliu al căpitanilor să hotărască dacă rezistența
de până acum nu spală pata ce bulgarii ar face-o cinstei noastre
prin scoaterea la muncă. Deoarece poate, acuma, să înceapă să
40
se atingă „sănătatea ofițerilor” de care țara are așa mare nevoie.
Am spus că cuvântul nostru a fost spus și eu personal mă retrag
de la un asemenea consiliu deoarece eu nu retrag cuvântul și nu
cedez, cu nici o constrângere. Acest cuvânt a fost dat în fața și
în numele tuturor ofițerilor și aceasta a fost comunicat de mine
anticipat domnului colonel Grigorescu, comandantul meu de
regiment.
S-a ținut consiliul de căpitani în care căpitanul Zagoritz,
Regimentul 79 Infanterie a spus că oricare ar fi hotărârea, el
personal nu mai poate rezista și va ieși la lucru (era prima zi
când 3 trei nu mai nu avuseseră nici o bucățică de pâine). El
crede că, din punct de vedere bulgar am suferit destul.
Căpitanul Eftimescu dezaprobă pe toți pentru tendința
de a ceda, mai ales că se spusese că a doua zi vor veni doi
ofițeri cu un pluton de la Pașmaklî ca să ne constrângă în
ultimă instanță să ieșim la lucru, poate chiar să ne execute.
Consiliul căpitanilor, afară de Eftimescu 76 Infanterie și
eu, care nu am mai vrut să discut nimic, a fost de părere ca, la
sosirea primului parlamentar să se cedeze. Văzând
imposibilitatea de a mai rezista, cu toate încercările de a-i mai
convinge că nu ne vor lăsa bulgarii gloria de a muri 400 ofițeri
români apărându-și cinstea, pe când ieșind la lucru, copiii lor
vor învăța în istorie că șoseaua Pașmaclî-Ustovo este calea
robilor români, am cercat să fac ultimul efort.
Am cerut votul tuturor, care s-a admis pentru încă o zi
de rezistență de către toți afară de căpitanul Zagoritz și alți doi.
Rămăsese cuvântul fiecăruia dat de a rezista încă o zi, ziua de
17, cu orice preț, orice s-ar întâmpla.

41
 17. XI 1916. Cu toată hotărârea din ajun, camaradul
Chabert a supus la vot scris secret chestiunea de a mai rezista și
a ieșit pentru rezistență majoritatea de 53 contra 46.
La ora 3,30-4 p.m. a sosit un pluton de soldați cu arme,
un jandarm înalt și un măgar încărcat cu ciomege și unele
groase de 10-50 mm grosime și vreo 2 m lungime cu noduri,
ghimpi și ramuri nerupte. Toți așteptam în camerele închise și
culcați pe jos. Au sosit și doi locotenenți de la Pasmaclî,
Stoicicof și Cendof și locotenentul Kircef din Kardjali, care știa
românește.
La sosire a intrat un feldvebel cu ordinul ca, cei ce vor
să lucreze să se coboare jos și cei ce refuză să rămâie în
camere. Marea majoritate, în fața brutalei realități ce-i aștepta,
au cedat și s-au coborât jos, unde au parlamentat cu bulgarii
zicând că ies la lucru cu condiția de a le îmbunătăți traiul și
aceștia le-au promis ca întotdeauna de toate, îndestul ... utre!
Toți cei ascultători și cuminți au fost puși pe pridvorul
geamiei, în fața căreia era un fel de piață a satului de pe deal,
ca un fel de terasă de-a lungul căreia era zidul curții casei ce
ocupam noi. S-a pus plutonul de soldați pe un rând în semicerc
închis la bază de zidul casei și cu arma la mână, cu baioneta
gata de a prinde pe cel ce ar cerca să iasă din cerc. S-a dat ordin
să ne coborâm și noi și am intrat în această semiarenă de
tragică reprezentație. Spectatori erau câțiva săteni, garda
noastră, cei sosiți și ofițerii noștri de la geamie. Noi formam
subiectul reprezentației, care consta din executarea noastră
pentru nesupunere. 22.

22
Convența de la Haga – 1907 prevedea: „Prizonierii vor fi supuși legilor,
regulamentelor și ordinelor în ființă în armata statului în puterea căruia se
găsesc. Orice act de nesupunere autoriză a se lua în contra lor măsurile de
42
 Execuția consta în aplicarea a 25 lovituri cu ciomege, la
fiecare altele, proaspete, pe fesele goale (numărarea începând
după câteva lovituri). S-au scos, de către locot(enentul) Cendof,
6 din rândul celor ce n-au cedat: sublocotenentul de rezervă
Boambă Horia (sculptorul), sublocotenentul de rezervă Sturza,
Pallade Gh. și Zamfirescu Regimentul 76 Infanterie,
sublocotenentul Stănescu, Regimentul grăniceri,
sublocotenentul Papu din Regimentul 3 Artilerie. Aceștia au
fost bătuți.
Un soldat stătea pe umeri și doi lateral (un jandarm),
loveau alternativ, cu toată puterea și satisfacția, numărând. Se
vedeau dungile, întâi roșii, vinete apoi, trecând în culori
amestecate la galben și negru cu sânge, însoțite de țipetele, fără
voie, ale celor loviți. Ofițerii de la geamie nu mai puteau privi
și oamenii din sat, care asistau, plângeau. Dăduseră lacrimile și
unor soldați din gardă, care n-aveau voie să fie impresionați.
După execuția acestora, crezând că exemplul a fost
suficient, și cum la Ustovo deja bătuseră pe alții, după ce
declaraseră că vor să lucreze, au vrut să ne treacă și pe noi, care
rămăsesem de partea celor ce cedează. Toți au trecut afară de 4:
căpitanul Eftimescu, Regimentul 76 Infanterie, căpitanul
Grigorescu Traian, locotenentul Otopeanu, Regimentul 5
Obuziere, sublocotenentul de rezervă Ștefănescu Alexandru ,
Batalionul de pontonieri. Întrebați atunci: din mulțimea care
cedase, care mai vrea să moară, să nu lucreze, a ieșit
sublocotenentul Cernăianu și a trecut hotărât înapoi la noi.

rigoare trebuincioase”. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie

1916. Ne îndoim că regulamentele armatei bulgare prevedeau pedepsirea
ofițerilor cu bătaia.
43
 Aceștia 5 am fost apoi executați cu mai mare răutate,
furie și cu mai multe lovituri. Ștefănescu a leșinat.
Locotenentul Otopeanu, nemaiputându-se mișca din loc după
bătaie, a fost lovit în fața ofițerilor de soldații ce băteau și de
cei de alături cu armele și călcâiul cizmei. Sublocotenentul
Cernăianu, lăsat la urmă, după loviturile primite a fost înjurat
cât mai murdar și bătut de locotenentul Kircef personal cu
pumni și palme și lovit cu capul de zid, în timp ce santinela de
acolo mai adăuga câte un pat de armă. Credeam că-l vor omorâ
în bătaie. Nimeni nu se putea mișca. Noi, cei cinci, am fost
închiși și izolați de restul camarazilor într-o cameră cu
santinelă specială la ușă și ținuți încă două zile fără apă și
mâncare. Camarazii însă ne-au ajutat printr-o gaură făcută în
zid, în camera de alături. S-a dat camarazilor pâine, câte ½ pe
zi, iar noi am rămas trântiți cu burta la pământ 23.
18,19,20. XI 1916. Început suferințele din cauza bătăii.
Nu puteam dormi. După două zile s-a ridicat și santinela
23
Președintele Crucii Roșii din România, Alexandru Marghiloman a
cunoscut modul în care erau tratați ofițerii armatei române ajunși prizonieri
în Bulgaria. Iată ce notează el în Note politice la ziua de 9 februarie 1917:
„Un ofițer de rezervă, Henric Oteteleșanu, se întoarce dintr-un lagăr de
prizonieri din Bulgaria. El era în lagărul de la Karjaglik, aproape de
Adrianopol. Avem acolo sute de prizonieri ducând lipsă de toate. Dar ce
este extraordinar, este că găsești acolo tot statul-major al unor regimente,
complect, de la colonel până la ultimul sublocotenent. Așa, de exemplu, din
Regimentul 36 sunt 62 ofițeri, și 48 din Regimentul 75. Oteteleșanu afirmă
că ei sunt foarte rău tratați. Că s-a încercat, dându-le numai pâine uscată
drept hrană, să silească pe ofițeri să lucreze la șosele și, nereușind, ofițerii
au fost bătuți cu nuiele. Din fericire se regăsesc acolo coloneii Grigorescu,
Iovescu etc., care treceau drept morți. Ura în contra noastră este sălbatică în
Bulgaria”. Al Marghiloman a fost sfătuit de germani s[ se adreseze direct
generalului Tantilov în problema prizonierilor români din Bulgaria. Vezi Al
Marghiloman, Note politice, vol. II, Editura Machiavelli, București, 1994,
p.124
44
noastră, din ordinul locotenentului Kirtcef, care trecea la
Kardjali. Venea Pallade și alți camarazi, cu care stam de vorbă
până la ora 2 din noapte, așa se mai scurtau chinurile de noapte.
Nestând decât pe pântece, mă durea pieptul și gâtul. Izmenele
ude de limfa de pe răni le căptușeam mereu cu cârpe, care se
lipeau.
A început să se facă foc la vetre cu lemne, ce aduceau
ofițerii de la pădure. Tot ei au construit și o latrină exterioară.
Rănile mergeau rău. Am început să am amețeli, când stam în
picioare. Probabil că se obrintise rănile din cauza frigului. Abia
puteam ieși la latrină, unde mă ajutam cu o curea. Camarazii,
extrem de binevoitori, nu puteau face nimic. Cerând ofițerului
de la Pasmaklî un pansament cu plată chiar, cu toate că i se
spusese că sunt rău, nu a vrut să dea. Am mâncat mai mult
lapte. (Ofițerii aveau, o dată pe zi, bob). Nu mă puteam spăla
nici pe ochi.
21-27. XI 1916. Au fost scoși ofițerii la lucru în fiecare
zi mai mult de formă. Certuri, înjurături între ofițeri, pentru
diferite corvezi. Căpitanul Turtureanu din 36 Infanterie a impus
ofițerilor din grupul lui să lucreze efectiv, cu toate că bulgarii
nu aveau asemenea pretenții. Căpitanul Chabert înjura ofițerii,
care ar fi greșit ceva și credea mai mult vorba unui bulgar decât
a unui ofițer român. A nins în ziua de 26 noiembrie și munții
erau albi. Vederea spre oraș și munți era frumoasă.
28. XI 1916. Încetat lucrul; venit ordin de plecare la
Kardjali. Aflat că ordinul de încetare a lucrului, (fusese dat,
n.n.) înainte de a ne fi scos la lucru.
Venit la ora 4 p.m., în inspecție, un maior de intendență,
pe un cal sur. Ne-a pus la front și ne-a comandat chiar el, de
mai multe ori, „Smirna”! (Drepți! n.n.) A vrut să lovească cu
45
cravașa pe un ofițer, care sta cu mâna în buzunar. A dat ordin
să se încheie toți la mantale cu toate că n-aveau nasturi și chiar
el era descheiat complet. Ne-a ținut un discurs caraghios și a
cerut toate hârtiile, busolele și obiectele militare cu mari
amenințări. A spus că înfrângerea noastră ne-a dat-o Dumnezeu
pentru că i-am atacat tâlhărește la 1913, și represaliile noastre
(asupra prizonierilor, n.n.) din cauza masacrelor din Dobrogea.
29. XI 1916. Datorită tratamentului de 2 zile cu ceapă
coaptă, singurul pansament ce am putut găsi, mi-a mers mai
bine. Țin să merg, cu orice preț, cu toții la Kardjali. După
amiază, plecarea. Am avut promisiunea starșului gărzii că voi
merge încet , încet, cu o santinelă. Am plecat și locotenentul
Cendof m-a chemat să-mi propuie să rămân la Pașmaclî, căci
mai rămân și alții. Nu am vrut să rămân.
29-30. XI – 1-2. XII 1916. Am refăcut același drum
Ustovo – Kardjali, mai greu din cauza rănilor, mai bine dispus
din cauză că ne întorceam. Ne-a oprit la Tărî Sarikaz și la Egri
Dere. La Tărî, pe un frig mare și ploaie, am stat într-o moară
părăsită, jumătate fără coperiș.
În apropiere de Kardjali, am aflat de propunerile de
pace ale Germaniei, care au înveselit tot convoiul. Sosiți în
Kardjali, ne-au pus în vechile cantonamente. Noi însă, n-am
mai găsit locul liber și am rămas la școală.
3-5. XII 1916. Reluat viața normală, primit și rogojini,
era foarte frig noaptea. Cea mai rea impresie, ne-a făcut primul
dormit pe rogojină și, cea mai bună, primirea acestor rogojini.
Ni s-a dat 24 lei soldă pe luna septembrie, celor ce fusesem la
Tulovo.

46
 5. XII 1916. Intrat în spital din cauza rănilor, care se
infectaseră. A trebuit să mă taie adânc. Probabil îmi intrase
adânc și un ghimpe în timpul bătăii.
6-23. XII 1916. Viața de spital. Sculatul târziu, la
sosirea camarazilor la vizită. Mâncare: ceai dimineața, bulgur
cu carne la prânz și seara. Vizita doctorului, la 11-12 a.m., când
mă și pansa. Mă pansa un grec din Turcia, Sofocles Borides,
prizonier. Trebuia să dau bacșiș pentru apă de spălat și băut.
Ceilalți bolnavi erau îngrijiți, mai mult de Dumnezeu. Am avut
tovarăși pe locotenentul de rezervă Drăghicescu (artilerie grea),
sublocotenenții de rezervă Golescu și Groșescu, cu care am
învățat să joc Rhum. Am privit în seara de Anul Nou oficial pe
fereastră, la serbarea revelionului și, a doua zi, recepția la
Cercul militar.
24. XII 1916. Venit între camarazi, la grupul din deal
de oraș, unde, după stăruința mea , se mutase și Costache
Apostolescu și Jan Dumitriu. Eram ocupați cu ultimele
pregătiri pentru Crăciun (pregăteam un curcan pe cartofi).
25. XII 1916. Mâncat, dimineața, lapte. La dejun,
ciorbă și curcan la tavă. Invitați de farmacistul sârb al
spitalului, am luat și acolo a doua cu Jan, Costache, Mitu
Vasilescu și un căpitan sârb. Trecut apoi pe la ofițerii superiori,
pentru a-i felicita.
26. XII 1916 – 7. I 1917. Viață normală cu pâine cu
pleavă și redusă la 1/2. La 1 ianuarie, o slujbă religioasă și
noaptea de revelion, o mică masă cu curcan, cu bilete de
plăcintă, cu baclava făcută de Naimé. Primit vizita și felicitările
ofițerilor superiori.

47
 La 7 ianuarie, o mică masă între noi, pentru ziua lui Jan
Dumitriu. După amiază, ne anunță că a doua zi plecăm la
Haskovo.
8. I 1917. Plecat pe ger și zăpadă cu viscol. Punem
prosoape drept capișon. Un camarad cade de frig și altul
rămâne cu el. Ne-a ajuns, apoi, din urmă. Ajuns, seara, la satul
de la vechea frontieră turcească. Stăm, noaptea, într-o cafenea
turcească, unde-i destul de cald din cauza grămădelii.
9. I 1917. Plecat la ora 8 a.m. pe o vreme mai veselă și
ajuns la 3 p.m. la tabăra din Haskovo. Camarazii de acolo ne
primesc înghețați și ei ca și noi. Ne numără și ne pun într-o
baracă, unde era mai frig ca afară. Toată noaptea, nu a putut
mai nici unul dormi din cauza frigului. Toți am umblat în cerc,
aproape toată noaptea, cu toată oboseala drumului. Stând pe
loc, trebuia să miști, măcar brațele.
10. I 1917. Ne încălzeam, un ceas pe zi, la un mangal
din baraca de alături, unde era îngrămădeală de nedescris și
care baracă avea aspectul exact al unei porcării mari. Frigul
ajunge desesperant. Mâncare bulgur alternând cu mere
pădurețe, uscate și fierte.
11 – 29. I 1917. Viața în frigul nesuferit. Rareori, spre
prânz era mai cald. Mâncarea redusă la o dată pe zi și uneori
chiar numai la pâine. Apa lipsește complet. Întrebuințăm
zăpadă. Mulți nu s-au mai spălat deloc. Primit de două ori
vizita medicului spitalului și cu comandantul garnizoanei, un
maior, care promit mereu mai bine ... utre! Ni s-au dat și
rogojini. Am cumpărat și noi un mangal pentru a găti ceai și
mâncare. Cusut o pătură cu o foaie de cort și în sacul acesta
(thermosul nostru) dormeam toți trei. În fiecare zi, de două ori,
apelul, „Proverka”. Un noroi insuportabil. Latrinele la 300
48
metri în vale (niște șanțuri). La 24 Ianuarie am aflat de
conflictul germano-american. Un soldat mort a fost târât și
îngropat ca un câine. În urma protestelor noastre, ne-a anunțat
și ne-a lăsat să ne îngropăm cu slujbă pe un altul. Frigul mereu
crește. Băieții se învelesc cu paie în haine sau talaș în saci. La
26 ianuarie , a murit sublocotenentul în rezervă Sultz. La
proverka se cântă rugăciunea românește; înainte de plecarea
rușilor se cânta rusește.
4 februarie 1917. Mutat în noua baracă.
6 februarie 1917. Aflat că a fost condamnat generalul
Socec și alți ofițeri.
Calvarul meu
de Teodor Castrișanu
De câte ori mă las în noapte
Pe-a gândurilor cale
Trăiesc și-mi spun în triste șoapte
Povestea de la vale.
Mergeam spre munți chemat de-un frate
Să-i dau ajutorare
Și-o hoardă-ntreagă, pe la spate,
Mă pomenesc că-mi sare.
Mă-ntorc să văd! Doamne, bune!
Mulți ca nisipul mării
Veneau nepoții rasei hune
Ce mă găteau pierzării.
M-au luat! Și zile fără număr,
Pe drumul pribegiei
Ei m-au tot dus să-mi port pe umăr
Cătușele robiei.
Și m-au purtat cu-a lor trufie
49
Prin sate și orașe,
Să fiu prilej de bucurie,
Mulțimii lor vrăjmașe.
M-au scotocit până la piele,
Cu ghiară hrăpăreață
Și ne-au hulit cu vorbe grele
Și m-au scuipat pe față.
O, cum știut-au ei să-mi poarte
Truditu-mi trup prin hanuri,
Prin hanuri vechi, cu geamuri sparte
Și fără de tavanuri.
O fiară, cât îi ea de fiară
Și-și are-o vizuină.
Ei mi-au aflat culcuș de seară
Prin grajduri în ruină,
În care numai cucuvaia,
În noapte se mai lasă
Și-n care viscolul și ploaia,
Se simt la ele-acasă.
Prin munții goi și arși de soare,
În țara lor pustie,
Am cunoscut și-a mea răbdare
Și multa lor urgie,
Căci de-am căzut zdrobit din șale
De greaua mea povară,
Ei au mai pus desagi și țoale
S-o facă mai „ușoară”.
De-am vrut să-mi odihnesc osciorul
Pe un petec de otavă,
În pântec le-am simțit piciorul
50
 Și greaua lor potcoavă.
De m-am oprit la o fântână,
Să sorb o picătură,
Paharul meu mi-au smuls din mână
Și m-au lovit pe gură.

11 februarie 1917. S-a dat numai ½ pâine, fără

mâncare.
15 februarie 1917. Făcut prima injecție antitifică.
16 februarie 1917. Ieșit prima oară în oraș la o
dentistă, Manahilova. Prima casă omenească, unde am intrat,
ca oameni și mi s-a oferit un scaun.
17 februarie 1917. Ninge, zăpada s-a făcut mare.
18 februarie 1917. A încetat ninsoarea, a început să se
mai topească zăpada. Noroi. Un colonel bulgar a venit și ne-a
promis că plângerile noastre juste vor fi satisfăcute ... utre!
19 februarie 1917. S-a dat revista „Mai las-o, nene
Gică”!
20 februarie 1917. Ne-a dat, prima oară, ciorbă cu
puțină carne, de când suntem în Haskovo.
21 februarie 1917. Luat prima oară halva cu 16 lei
kilogramul.
22 februarie 1917. S-au iscălit statele de soldă pe luna
februarie 24. Nu ni s-a dat, deloc, mâncare.
23 februarie 1917. Vânt puternic. Nu s-a dat mâncare.
24
Convenția de la Haga – 1907 prevedea: „Ofițerii prinși vor primi solda la
care au drept ofițerii purtând același grad din țara unde sunt reținuți, cu
obligațiunea de restituire din partea guvernului lor”. Regulamentul asupra
prizonierilor de război aplicat în România preciza că din soldă se vor reține
doar sumele pentru plata popotei. Monitorul oficial nr 112, din 19 august/1
septembrie 1916
51
 24 februarie 1917. Gorică Cartianu intrat în societatea
noastră. Viscol.
25 februarie 1917. S-au dat pături la unii ofițeri.
26 februarie 1917. Făcut a doua injecție antitifică. Ni
s-au dat dosuri de saltele și perne și cearșafuri.
27 februarie 1917. Mers la dentist.
28 februarie 1917. Dat lucrurile la etuvă și primit paie
pentru saltele.
2 martie 1917. Percheziție generală. Ni s-au luat hărțile
și notițele.
3 martie 1917. Am mers la spital, pentru a obține voie
la dentist. S-a aprobat. A plouat.
4 martie 1917. Mers la dentist. Au sosit primele cărți
comandate la librărie.
5 martie 1917. Nu ni s-a dat nici o mâncare. „Geta”
căpitanului Georgescu a fost omorâtă cu picioarele de
comandant, care trecea în inspecție.
7 martie 1917. A treia injecție antitifică; mers la
dentist. Mâncarea, când este, este compusă din hreiști (poame)
fierte , rar bulgur.
8 martie 1917. Am fost anunțați că suntem în carantină,
fiind epidemie în oraș.
9 martie 1917. Auzit că francezii au ajuns aproape de
Saint Quentin. Viscol urât.
10 martie 1917. Au primit pături restul ofițerilor, ce nu
primiseră. La ora 10, seara, se aud alergături și împușcături de
arme, contra ofițerilor, care au evadat.
11 martie 1917. Dimineața, vedem pe sublocotenentul
Vlad Florea din Regimentul 66 Infanterie mort, împușcat în
fața barăcii ofițerilor superiori. Am aflat că 14 ofițeri au cercat
52
să fugă. Au scăpat numai șase. Cei prinși au fost închiși în
pivnița cantonului, care servește de locuință comandantului. S-
a făcut cercetare de comandantul gărzii.
12 martie 1917. Jumătate de pâine, toată ziua.
13 martie 1917. Am aflat că au fost prinși și restul
celor fugiți. Jumătate de pâine.
14 martie 1917. Prima injecție antiholerică.
18 martie 1917. Veterinarul Tugomirescu a plecat la
Sofia.
20 martie 1917. Mers la spital pentru a cere voie la
dentist. Nu mi s-a aprobat. În oraș este tifos exantematic ușor.
21 martie 1917. Ales 150 de ofițeri, care pleacă la
Sliven. Am iscălit statele de soldă pe martie. Primit scrisoare
de acasă, de la București. Cea mai mare fericire în uraganul
ăsta de nenorociri.
22 martie 1917. Am făcut a doua injecție antiholerică.
A venit căpitanul englez de la Tulovo, unde se certase cu
comandantul. Mi-am tăiat barba, care ajunsese mare.
23 martie 1917. Am aflat de declararea războiului între
Germania și America.
24 martie 1917. Plecat 15 ofițeri la Sliven. S-au chemat
opt ofițeri la tribunal, pentru ancheta jafului de la Rakowsky.
25 martie 1917. Ni s-a dat de două ori bulgur cu carne,
ceva extraordinar.
26 martie 1917. Toată ziua, drept orice mâncare, trei
fire de praz și patru de usturoi – pare a se da în batjocură.
28 martie 1917. Venit 150 ofițeri de la Kardjali.
Jumătate de pâine.

53
 29 martie 1917. Nici un fel de mâncare. Numai seara,
la intrarea în baracă, câte jumătate de pâine, care a fost
devorată în 10 minute, într-o liniște neobișnuită 25.
30 martie 1917. Primit o scrisoare de la colonelul
Miklescu, care spune că pacea-i pusă serios pe tapet.
31 martie 1917. Ni s-a dat solda pe februarie, 41 lei.
Nici un fel de mâncare. Jumătate de pâine.
1 aprilie 1917. Căpitanul Cartianu a ținut o conferință
despre „sport”. Nici un fel de mâncare. Jumătate de pâine.
2 aprilie 1917. Paștele!!! S-a făcut o slujbă religioasă
cu un preot bulgar și corul nostru. Jumătate de pâine, trei ouă și
miel fript la dejun, seara nimic.
3 aprilie 1917. Nici un fel de mâncare.
6 aprilie 1917. Ni s-a dat, o dată, mâncare.
7 aprilie 1917. Victorie mare franceză, ne-a ținut loc de
mâncare, care a lipsit complet.
8-9 aprilie 1917. A venit de la Burgas, medicul
rezervist maior Petrescu, ca medic al lagărului. Nimic mâncare.
10 aprilie 1917. Vizita comandantului garnizoanei,
căruia i s-a raportat lipsa de mâncare, care e atât de
dezesperantă încât vor fugi ofițerii.
11 aprilie 1917. I s-a spus, pe cale dosnică,
comandantului, că cele raportate de delegația, care a vorbit cu
comandantul gărzii, nu este opinia ofițerilor, ci numai câțiva
fac propagandă de fugă. Ca urmare, s-au închis, după
25
Condițiile improprii de cazare și hrană atestă nerespectarea prevederilor
Convenției de la Haga: „Guvernul în puterea căruia se găsesc prizonierii
este însărcinat cu îngrijirea lor. Dacă lipsește o convențiune specială între
beligeranți, prizonierii vor fi îngrijiți, în ceea ce privește mâncare, culcarea
și îmbrăcămintea lor, întocmai ca trupele guvernului care îi va fi prins”.
Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie 1916
54
indicațiunile bunilor camarazi, ce au mare trecere la
comandant, 10 ofițeri cu căpitanul Cartianu Grigore.
12 aprilie 1917. Am mers la tribunal, pentru ancheta
jafului de la Rakowsky.
14 aprilie 1917. S-a cercat a se face un comitet de
îmbunătățire a traiului nostru, sub președinția colonelului sârb.
18 aprilie 1917. Am mers pe plutoane la o cișmea, la
doi kilometri pentru a face baie. Am văzut un zepelin.
19 aprilie 1917. Pregătire de inspecția generalului, care
va avea loc a doua zi. Noaptea, s-au dat și ostaticilor saltele.
20 aprilie 1917. Inspecția generalului Miteff,
inspectorul lagărelor. S-a dat drumul de la închisoare ofițerilor
închiși. S-au raportat generalului toate lipsurile. Am avut
mâncare cu fasole și carne de două ori. Inspecție!!!
Căpitanul Ionescu Constantin, Regimentul 76 a tot dat
târcoale căpitanului Cartianu și, în mijlocul unui mare grup, în
curte, i-a întins mâna. Căpitanul Cartianu i-a spus, că nu poate
să-i dea mâna în urma faptei că l-a închis deoarece are obrazul
mai murdar ca popoul unei cocotte, la care insultă a răspuns cu
rugămintea, către mine, să mă interesez și eu și cu alții de toate,
că el nu vrea să mai facă nimic. A doua zi însă, și-a reluat
morga și tupeul obișnuit.
22 aprilie 1917. Întrunirea căpitanilor, care a hotărât să
se conducă pe regimente.
26 aprilie 1917. Iscălit state de soldă pe aprilie.
28 aprilie 1917. S-a primit solda pe martie.
29 aprilie 1917. Vizita comisiei internaționale de Cruce
Roșie (Dr Micheli, Vatanvil, Fourrier Meni). A ascultat tot ce-
am spus prin locotenentul Pallade. Promis că iarna viitoare nu

55
vom mai trece (petrece, n.n.) aici. Primit 37000 lei pentru
toți 26.
4 mai 1917. Aflat că colonelul (Atanasie, n.n.)
Grigorescu a venit aici, la spital.
5 mai 1917. Ni s-au distribuit 88 lei de la Crucea Roșie.
Am semnat statele pentru trei luni dinainte.
7 mai 1917. Slujbă religioasă (ziua slăbănogului).
Predică căpitanul Cartianu contra jocului de cărți, gimnastică
suedeză.
8 mai 1917. Am mers la colonelul Grigorescu la spital.
Mâncat în oraș.
12 mai 1917. Greva cantinei. Început a se da ceai, când
nu e carne.
14 mai 1917. Concurs oină. Revistă. Încetat greva
cantinei.
15 mai. Ne-am fotografiat. În fiecare sărbătoare
serviciu religios.
21 mai. Serbare sportivă. Primit solda pe trei luni.
Concert. Pariuri la curse.
25 mai. Ofițerii, am dat învățătoarelor românce, 513 lei.

26
Convenția de la Haga – 1907 prevedea: „Societățile de ajutor pentru
prizonieri, legalmente constituite după legea țării lor și având ca scop să fie
intermediarele actelor de binefacere, vor primi din partea beligeranților,
pentru dânsele ca și pentru agenții lor acreditați în regulă, toate înlesnirile în
limitele impuse de nevoile militare și de regulile administrative, ca să-și
îndeplinească cu folos sarcina lor umanitară. Delegații acestor societăți vor
putea fi admiși în depozitele de internare, ca să împartă ajutoare, precum și
la locurile de popas ale prizonierilor repatriați pe baza unei permisiuni
personale eliberate de autoritatea militară, dacă se leagă prin scris că se vor
supune la toate măsurile de ordine și de poliție, care ar fi prescrise de
această autoritate”. Monitorul oficial nr 112 din 19 august/1 septembrie
1916.
56
 26 mai. Mers la colonelul Grigorescu. Cumpărat pălării
de pai.
28 mai. Serbare sportivă. Revista „Să vie sus”. Concert.
29 mai. Ieșirea a 16 ofițeri în oraș. Am primit o carte
poștală din Rusciuk cu anunț că primesc 100 lei. Început
conferințele „Armata și școala”.
31 mai. Mers la dentist.
3 iunie. Mers la dentist.
4 iunie. Slujbă religioasă. Revistă, concert. Au venit
învățătoarele românce.
5 iunie. Mers la dentist.
7, 8 iunie. Percheziția comandantului garnizoanei,
personal.
11 iunie. Serviciu religios. Revista „Să vorbească
Șeful”. Venit și medicul locotenent austriac Brauer.
21 iunie. Primit cinci pachete de la Berna. S-a interzis a
se mai cumpăra zarzavat pentru îmbunătățirea hranei și a se
mai face foc.
25 iunie. Serbare sportivă.
28 iunie. Primit solda pe luna mai.
29 iunie. Conflictul dintre căpitanii Apostolescu și
Chabert 27.
1 iulie. Seara a venit porucicul în baracă și a chemat pe
căpitanii Grigorescu, Cartian, Apostolescu, Georgescu și
Ionescu Lupu cu toate bagajele. Ne-am luat rămas bun de la
camarazi. Am fost trecuți la închisoare, cu cea mai severă
supraveghere.

27
După război, Chabert a fost ales în Adunarea deputaților
57
 5 iulie. Ziua colonelului (Atanasie, n.n.) Grigorescu.
Am rugat pe ceilalți camarazi să se ducă. Eu nu pot, sunt în
închisoare. Au închis și pe căpitanul rus Abacudov Petrovici,
aviator, pentru că a vorbit cu noi la privată.
11 iulie. Mers la baie în oraș. Întors iar la închisoare.
20 iulie. Dat drumul de la închisoare. Mi s-a spus
motivul închiderii: instigăm pe camarazi la a se bate în duel,
ceea ce nu-i voie aici; persecutăm pe cei care-i considerăm
bulgarofili. Noi suntem intelectuali de care ascultă ceilalți. Să
nu credem că căpitanul Chabert ne-ar fi spus ceva !!!
22 iulie. Primit fotografia scumpilor mei 28. Emoție
nemăsurată, cu tot felul de amintiri. Pe Puișor abia îl recunosc.
Are ceva dulce și cochet în ea. Dăcică are uitătura lui cruntă cu
ceva adorabil. Scumpul meu Puișor are figura bunătății la care
eu mă închin și de care nu mai vorbesc, căci mă doare.
26 iulie. Primit cinci pachete Berna.
27 iulie. Mers la colonelul Grigorescu. A plâns la
primirea scrisorilor de acasă.
3 august. Luat solda pe august.
8 august. Plecat trei ofițeri (fugiți).
14 august. Primit două scrisori.
20-23 august. Costache Apostolescu și Jan Dumitriu la
infirmerie.

28
Convenția de la Haga prevedea constituirea în statele beligerante, încă de
la începutul ostilităților, și la nevoie în statele neutre, a unui birou de
informațiuni pentru prizonieri. „Acest birou e însărcinat să răspundă la toate
întrebările care îl privesc referitor la prizonieri: internări, puneri în libertate,
evadări etc. și ține la zi o fișă pentru fiecare prizonier. Biroul de
informațiuni se bucură de scutirea taxelor poștale”. Darurile și ajutoarele în
natură trimise prizonierilor erau și ele scutite de orice taxe poștale. MO nr
112 din 19 august/1 septembrie 1916.
58
 3 septembrie. Venit colonelul Nicolicescu 29 și intrat în
infirmerie.
10 septembrie. Aduși ofițerii fugiți: Melt, Prezbitera și
Mihail.
7 octombrie. A murit colonelul Grigorescu la ora 2,5
p.m. (sâmbătă). Am stat toată ziua și am așteptat pe porucic
pentru a ne duce la spital. Nu ne-a dat voie.
8 octombrie. Înmormântarea (colonelului Grigorescu).
18 octombrie. Parastasul colonelului Grigorescu.
29 octombrie. S-au făcut paturi comune în etajul de jos
al barăcii.
2 noiembrie. Am primit 39 lei.
8 noiembrie. Am primit două lădițe de acasă, cu
alimente. Făcut injecția antitifică.
13 noiembrie. Primit scrisoare de la București. S-a dat
a șaptea reprezentație în teatrul nostru cu comedia „Meteahna
domnului căpitan”. Perfect reușită.
15 noiembrie.Făcut a doua injecție antitifică.
16 noiembrie. Primit patru cărți poștale, din iulie și
august, de la puișorul meu.
18 noiembrie. Primit anunț de la Berna, că mi se vor
expedia opt pachete alimente din ordinul cuiva din Runfelden.
21 noiembrie. A nins noaptea și azi este alb peste tot și
frig. S-au dat soldele pe noiembrie.
*********
Iar de m-a plâns câte-o bătrână
Și i-a rugat umilă,

29
Pentru faptele sale de arme în lupta de la Turtucaia, col. Nicolicescu a fost
decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a
59
Ei au târât-o prin țărână,
S-o vindece de milă.
De-i văd ieșind la vreo răscruce,
Cu arma lor pe umăr,
Eu, fără vrere-mi fac o cruce
Și zilele-mi le număr.
Și cum să nu le număr oare,
Când ei, ca și păgânii,
Când nu au oameni să-i omoare
Își tot omoară câinii.
În glas au răgetul hienei,
În ochi au doar furtună
Și-ntreagă patima Gheenei,
În pieptul lor s-adună.
O, m-a făcut ades barbarul,
Să-i mut în piept ciobota
Și-ades credeam că sunt tâlharul,
Pe muntele Golgota.
Așa mi-a fost întreg calvarul
Și Doamne! Cine știe
De-i scris ca până-n fund paharul,
Să mi-l pot bea-n robie.
De-o fi să cad a morții pradă,
De m-or mânca vrăjmașii,
Povestea mea o las s-o vadă
Nepoții și urmașii.
Le-o las, ca pe de rost s-o știe
Și vreau, eu, „Tata-moșu”,
Pe carne de mongol să scrie,
Cu fierul ars și roșu.
60
 *********
1 mai 1917 Haskovo
Memoire sur la captivite des officiers roumains
prisonniers de guerre en Bulgarie et se trouvant
actuellement au camp de Haskovo.
Les sousignes au nom des officiers roumains
prisonniers de guerre se trouvant actuellement au camp de
Haskovo, ont l’honneur de sommettre respectueusement à la
connaiseance du Comite international de la Croix Rouge
Section des prisonniers de guerre ce gen suit:
Depuis bientôt huit mois que ns. sommes prisonniers ,
les miseres qu’on nous a inflegées et les souffrances qu’on ns.
a fait subir ont éte si atroces qu il ns. serait extrêmement
difficile d’ eu ressentir encore le dechirant effet en les
ressuscitant toutes dans la penseé.
Aussi ns. bomerons ns. à mentioner à titre d’exemple
aques moments de notre captivité – et ce ne sont certes pas les
plus penibles à racouter qui ménagent un peu l’oreille civilisée
de celui qui en ecoute ou en lit le recit.
a)Le 24 Août 1916 Le commandant Darvescu Jean
ayant refusé sa montre à la cohne qui entourait en insultant et
en frappant les officiers, est assassiné en plein jour à coups de
bayonnette par les soldats mêmes de l’escorte.
b)Pendant la nuit de 18-19 Octobre 1916, 250 officiers
sont pillés par l’escorte sans la sauvegarde de la quellè on les
avait niès.C’est surtout après ce pellage, que le manque
d’argent, s’est fait sentir, ce que nous a oté la seule possibilité
d’amoindrir par ci par la notre misere.

61
 c)24-29 Novembre 1916 les officiers ayant refuse à
Ustovo (Trace) nu travail de simples terrassiers sont en
prisonnes sous une sevère surveillance soumis à la torture de
l’inanition, par la defense absolue du pain de l’eau et de tout
nourriture.
d)29 Novembre 1916. Pour le même motif les officiers
tout deffaillants d’inanition sont hovillenment bâtonnes au nu
en pleine place publique, aux cris de compassion de la
population civile.
e) Le lieutenant Stoitchicoff ne se fait pas de scrupule
de semparer de force d’une croix en argent qui servait au prêtre
roumain , prisonnier de guerre Florescu pour le service divin.
f)26-27 Decembre. Pendant la marche de Ustovo à
Kardjali, les officiers sont frappés à coups de crosse pour avoir
refusé de porter les bagages des soldats.
g)25 Août 1917. Le plus ancienne capitaine et dix autre
officiers auant ose (se) prier au nom de tous les officiers, le
commandant de garnison de ns. favoir preparer au moin une
soupe par jour, ça leur vant dix jours d’arrêts.
Terons-ns que ici; rappeler plus d’une de nos
souffrances, ce serait faire saigner trop cruellement et notre
dignite – le seul privilège que ns. avons pu garder – et le peu de
respect pour ns. même , que le malheur n’a pu ns. arracher.
Voilà donc bientôt huit mois que ns. sommes
prisonniers ici pendant lesquels aucun representant neutre n’est
retur (retirer) ns.voir. Notre condition ne fait qui empirer .
Le nourriture dès le commoncement, loin d’être
suffisante, comme quantité et àpeine mangeable quant à sa
qualite, est devenue à partir du mois d’Avril un moyen de
perpetuelle torture:tout repas est supprime et quant au pain ou
62
rien recort qu’une demi-ratio et encore on n’est pas sûr de
l’avoir chaque pur.
Ici ns. vivons dans une extreme penurie d’eau. Aussi les
moiendre exigence de l’hygiène sont elle presque impossible à
remplir. Fante d’argent et de moyens de ns. Eu procurer par
nos familles – notre correspondence n’a pas de reponce – ns. ne
pouvons pas seulement avoir le savon nécéssaire au
blanchissage du linge tar (iar)pour solde ns. si avons reçu
qu’une trentaine de francs au bout de sept mois de captivite.
Jusquà la fin de l’hiver ns. avons couche à la belle etoile ou
dans des maisons abandonees sans portes ni toits. En hiver
surtout pendant la nuit ou grelottait et on battait la seuielle
transi par le froid, dans une baraque dont le toit laissait pénetrer
la neige apri en convrait toute une mortie du plancher. Les
funestes consequances de ce regime ne se firent attendre:
plusieurs de nos camarades en tombèrent malades et deux
sucomberent apres nous jours de souffrance.
Ses circonstances semblent ne indigner (indiquer) que
le plus sage parsi (parti) à prendre pour ns autres prisonniers
serait une muette résignation.
Se pourtant ns. decidons à parler, c’est pour
accompli...am triste devoir celui de rendre rien qu’en indequant
quesnus de nos malhheurs , plus complete la liste des iniquises
criantes, qui ont été commises durant la guerre actuelle et plus
noire la page, ou l’histoire l’aura inscrite.
--------
Observația sergentului major bulgar, care ducea pe
maiorul Kiliman la Club (de la locul unde se parlamentase 700
metri de Șeremet) că ofițerii bulgari araseră ca țărani în jurul

63
tranșeelor noastre cu porumb, unde le trebuiau să fie mascați și
dughie sau altceva pe unde trebuia să se indice alte treceri.
L’echo de Bulgarie
15 Septembre 1917
17 Septembre 1017
1 Septembre 1917
Le glorieux 1er regiment de Sofia enleva à seu tour le
fossé du fort 8, vers midi et demi sous le plus violent feu de
barage; il reussit franchir les lignes de fil de fer et s’empara
bientôtdu fort lui même.
...............
Costof Nicola

Notă. Reproducem traducerea textului în limba română

realizată de prof Vasile Moga de la Colegiul Național „Ion
Luca Caragiale” Ploiești, traducător atestat în portofoliul căruia
se află traducerea unor cărți publicate la editurile Polirom,
Curtea Veche, Corint.

1 mai 1917 Haskovo

Memoriu asupra captivităţii ofiţerilor români
prizonieri de război în Bulgaria care actualmente se găsesc
în lagărul de la Haskovo

Subsemnaţii, în numele ofiţerilor români prizonieri de

război care se găsesc actualmente în lagărul de la Haskovo, au
64
onoarea de a aduce respectuos la cunoştinţa Comitetului
Internaţional al Crucii Roşii, secţia Prizonieri de război, cele ce
urmează:
În curând se fac opt luni de când suntem priozonieri, iar
mizeriile la care am fost supuşi, suferinţele pe care am fost
obligaţi să le suportăm au fost atât de atroce încât ne-ar fi
extrem de greu să le mai simţim încă o dată consecinţele
sfâşietoare, dacă ar trebui să le mai retrăim pe toate, fie şi
numai în amintire.
De aceea, ne vom limita să menţionăm, doar cu titlu de
exemplu, câteva momente din captivitatea noastră – şi nu este
câtuşi de puţin vorba de cele mai greu de povestit, pentru a
menaja cât de cât urechea civilizată a celui care ascultă sau
citeşte înşiruirea lor.
a) Pe 24 august 1916, Comandantul Darvescu Jean a
refuzat să le dea ceasul celor din gloata care înconjura
convoiul, insultând şi lovind ofiţerii, drept pentru care este
asasinat în plină zi cu lovituri de baionetă chiar de soldaţii din
escortă.
b) În timpul nopţii 18-19 octombrie 1916, 250 de ofiţeri
au fost jefuiţi de escorta sub protecţia căreia fuseseră puşi. Mai
ales după acest jaf, lipsa de bani s-a făcut simţită pentru că ne
fusese luată singura posibilitate de a ne mai uşura pe-aici, pe-
colo mizeria.
c) 24-29 noiembrie 1916, pentru că la Ustovo (Tracia)
ofiţerii au refuzat să lucreze ca simpli muncitori terasieri, ei au
fost intemniţaţi sub o severă supraveghere şi supuşi torturii
inaniţiei prin interdicţia absolută de a primi pâine, apă şi orice
fel de hrană.

65
 d) 29 noiembrie 1916. Pentru acelaşi motiv, ofiţerii
ajunşi la capătul puterilor din cauza inaniţiei sunt bătuţi
îngrozitor cu vergile la pielea goală în piaţa publică, în
strigătele de compasiune ale populaţiei civile.
e) Locotenentul Stoicicov nu-şi face scrupule în a-şi
însuşi cu forţa un crucifix din argint care-i servea preotului
român Florescu, prizonier de război, să săvârşească sfânta
liturghie.
f) 26-27 decembrie. În timpul marşului de la Ustovo la
Kardjali, ofiţerii sunt loviţi cu patul puştii pentru că au refuzat
să ducă bagajele soldaţilor.
g) 25 august 1917. Cel mai bătrân căpitan şi zece alţi
ofiţeri, în numele tuturor ofiţerilor, au îndrăznit să-l roage pe
comandantul garnizoanei să ni se prepare cel puţin o supă pe zi,
ceea ce le-a atras zece zile de arest.
Să ne oprim aici; a mai aminti şi alte suferinţe ar
însemna să facem să sângereze cu prea multă cruzime atât
demnitatea noastră – singurul privilegiu pe care l-am putut
păstra – cât şi puţinul respect de sine pe care aceste nenorociri
nu ni l-au putut răpi.
Iată aşadar că în curând se împlinesc opt luni de când
suntem prizonieri aici şi în tot acest răstimp niciun reprezentant
neutru n-a venit să ne vadă. Iar situaţia noastră devine din ce în
ce mai rea.
Hrana, care încă de la bun început nu numai că nu este
suficientă cantitativ şi abia dacă poate fi mâncată din punct de
vedere calitativ, începând cu luna aprilie a devenit un mijloc de
permanentă tortură: orice masă este suprimată, iar în ceea ce
priveşte pâinea, nu primim decât o jumătate de raţie, dar nici de
aceasta nu suntem siguri că se va distribui în fiecare zi.
66
 Trăim aici într-o extremă penurie de apă. Aşa încât cele
mai elementare exigenţe de igienă devin aproape imposibil de
respectat. Lipsa banilor şi a mijloacelor de a ni-i procura prin
intermediul familiilor noastre – corespondenţa noastră rămâne
mereu fără răspuns – ne pune în imposibilitatea de a ne procura
săpunul necesar spălării lenjeriei, deoarece drept soldă n-am
primit, după şapte luni de captivitate, decât vreo treizeci de
franci. Până la sfârşitul iernii am dormit pe jos, în timpul
marşurilor sub cerul liber sau în case abandonate, fără uşi şi
fără acoperiş. Iarna, mai ales în timpul nopţii, tremuram de frig
şi băteam pasul pe loc ca să nu îngheţăm într-o baracă al cărei
acoperiş lăsa să pătrundă zăpada care acoperea jumătate din
podea. Funestele consecinţe ale acestui regim nu s-au lăsat
aşteptate: mai mulţi dintre camarazii noştri s-au îmbolnăvit, iar
doi au şi murit după lungi zile de suferinţă.
Aceste circumstanţe par să ne arate că soluţia cea mai
bună pentru noi, prizonierii, ar fi o resemnare mută.
Dacă totuşi ne decidem să vorbim, prin simplul fapt că
atragem atenţia asupra câtorva dintre nenorocirile noastre, este
pentru a ne îndeplini o tristă datorie: aceea de a face să fie mai
completă lista nedreptăţilor strigătoare la cer care au fost
comise în timpul actualului război, iar pagina pe care istoria le
înscrie pe toate acestea să fie şi mai neagră.

Observația sergentului major bulgar, care ducea pe

maiorul Kiliman la Club (de la locul unde se parlamentase, 700
metri de Șeremet) că ofițerii bulgari araseră ca țărani în jurul

67
tranșeelor noastre cu porumb, unde le trebuiau să fie mascați și
dughie sau altceva pe unde trebuia să se indice alte treceri.
L’echo de Bulgarie
15 Septembrie 1917
17 Septembrie 1917
1 Septembrie 1917
Gloriosul Regiment 1 Sofia a cucerit singur întregul
şanţ al fortului 8 către ora 12.30 sub cel mai violent foc de
baraj ; regimentul a reuşit să treacă de reţeaua de sârmă
ghimpată şi în curând a cucerit întreg fortul.
……………
Costof Nicola

68