7) ANALIZA MOTIVELOR COMICE

1. Motivele comice, scoase din contextul actului artistic. Individualizarea motivelor ca

aspecte ale societății.
2. Frecvența motivelor comice în cuprinsul fiecărei reviste. Scopul introducerii motivelor
comice în ordinea momentelor.

Sala Savoy, Calea Victoriei 174, Boema sunt mausolee ale râsului și ale bunei dispoziții, în
general, spații în care locuitorii capitalei și cei veniți în mod special din provincie, stârniți de
curiozitatea zvonurilor, spre a vedea și auzi minunile stârnite de eroii condeiului și muzicii, Mihai
Maximilian și Vasile Veselovschi, regiei Bițu Fălticineanu, minuni “înviate” pe scena de artiști uriași.
Nefugind de asprimea cenzurii, toți aceștia, au scos la iveală, perle, care să lovească în situația
politica și administrativă, dar și în moravurile societății.

Desigur, dorința era să atingă anomaliile socialismul și discrepanța dintre realitatea din
viață și minciunile pe care le perorau pe postul unic de televiziune și radio, minciuni legate de lipsuri
față de traiul opulent al conducerii de partid și de stat, “turnătorii”, infiltrați pe toate nivelele
societății, dar și moravurile ce luau naștere, tocmai datorită acestor manifestări ale regimului totalitar,
discreționar.

Motivul literar este un component al unei opere, în cazul de față al unui text comic, care
prin subliniere sau repetiție, contribuie la definirea și extinderea mesajului operei. Cu certitudine, se
poate spune că deschiderea pe care o are un text, asupra auditoriului, asupra spectatorului, este dată
de motivul literar, care definește textul, conferindu-i consistența subiectului.

În contextul actual, motivele capătă valoare comică, fiind, ele însele menite să dea
spectacolului caracterul umoristic. De aici, se deschide calea către un gen de spectacol, care, din
punct de vedere al textelor, este menit să stârnească râsul.

1. Frecvența motivelor comice, scoase din contextul spectacolului, pot deveni, mesaje
comice punctuale, fără a-și schimba targetul spre care țintesc, ci devenind doar momente de sine
stătătoare.
 De altfel, motive comice identice sunt identificate, unele dintre ele, în mai toate
spectacolele la care se face referire. De exemplu “disimularea”, care se află în topul ierarhiei
frecvenței motivelor comice, o întâlnim în toate spectacolele, chiar dacă emisia de idei din interiorul
momentului este cu totul, alta de la un spectacol la altul. Astfel motivele comice devin substanțe și nu
conținuturi. Conținutul este reprezentat de textul, în sine, căruia autorul îi conferă substanță, prin
aportul diferit al motivului comic.
De exemplu: •Monologul „Rubrica politeţii” din spectacolul „Scandal la Boema”
Motivul comic – DISIMULAREA - (un cetățean, călcat pe picior într-un autobus, încearcă,
din răsputeri să nu aibă reacții nepotrimite, dar, toată străduința sa, este falsă). Sau
• Scheci-ul „Doi într-un ascensor”, din “Camping Boema”
Motivul comic – DISIMULAREA - (EL şi EA se află într-un ascensor în care se opreşte
curentul. Bărbatul încearcă să se auto-îmbărbăteze prin vorbe de încurajare adresate partenerei, pe
seama căreia pune, într-un mod fals, sentimentul de frică pe care el îl trăieşte).

Fiecare dintre ele poate „trăi”, fără preget, individual, ca forma de comedie, într-un
spectacol de televiziune, spre exemplu.

Sub forma aspectelor pe care societatea le îmbracă, motivele comice, capătă o

individualizare, firească, întrucât, deși se manifestă către aceeași formulă, poveștile, care îmbracă
comicul, diferă de la un text la altul.

2. Suprapuse, în același spectacol, motivele comice nu își pierd cu nimic din valoare, ci
crează o lume a defectelor, fiindcă, în principiu, satira este o forma literară acuzatoare ce critică,
slăbiciuni, individuale sau sociale. Astfel fiecare spectacol devine o istorie a defectelor din societate,
fiecare folosindu-se de anumite motive comice, care să le pună în valoare.

Frecvența acestor motive literare, ce capătă în acest caz conotații comice, nu crește
valoarea spectacolului, ci, pur și simplu, schimbă, de la un caz la altul, defectele criticate, alternând,
după caz, momentele, funcție de titlul spectacolului, de construcția acestuia, de o anumită gradație a
forței efectului comic, atunci cand spectacolul are un parcurs, cu o linie conducătoare. De exemplu:
“Scandal, la Boema”, “Boema, slăbiciunea mea”.

Revista avea și are un caracter propriu, ce se adresează societății prin ironie și

sarcasm, societate din care face parte un public fără o cultură dimensional proporțională cu numărul
prezent în sala de spectacol. Acest caracter propriu este reprezentat tocmai de această frecvență a
motivelor comice, ce îi reliefează aspectul satiric.

Rolul primordial în spectacolul de revistă, pe langă text, de fapt “mânuitorii”

acestor perle, sunt actorii.

“Actorul este cărămida cu care se clădește edificiul teatrului muzical și de revistă.

Comic, dramatic, satiric, mim, cântăreț – actorul de revistă întrunește toate condițiile unui actor total.
De cele mai multe ori singur, față cu publicul, prestația acestui actor este una contra cronometru. Pe
un parcurs de numai trei patru minute, se desfășoară cupletul, scheciul, cântecul, într-un cuvânt, rolul.
Pentru actorul acestor genuri, fecare rol în aceeași piesă este, de fap, o altă piesă, el nu are dreptul să
piardă nici măcar o singură replică, pentru că nu mai are timp s-o regăsească.”1

În teatrul dramatic, un personaj se arată publicului pe parcursul a mai multor acte,

în conflict cu celelalte personaje și în angrenajul unei acțiuni supuse legilor dramaturgiei.

În teatrul muzical si de revistă un actor își dezvăluie personajul, instantaneu sclav legii
celei mai nemiloase a teatrului, legea succesului.

În revistă nu poți exista dacă nu ai succes. Poate ca de aceea revista este un apanaj doar al
vedetelor .

Vedeta preia asupra ei toate datele personajului, ajunge să se interpreteze pe sine,

fiind, în sufletul și prețuirea publicului un personaj mai puternic și mai colorat decât personajele pe
care le interpretează.

În această situație, Maximilian și-a asumat existența unei subtilități ascunse în

conștiința publicului.

Nevinovăția aparentă din textele lui Maximilian, se regăsea pe scena și se

strecura pe sub ușa cenzurii, își afla ecoul de ironie și critică la adresa regimului, în satisfacția
publicului, stil propriu lui Maximilian, care a generat o complicitate cu publicul și aflându-se, prin
limbajul comun, prin motivele comice, cunoscut doar de această complicitate ce se prelungea și la
nivelul relației dintre public și artiști, la marginea prăpastiei dintre a păcăli și a i se descoperi aparenta

1
Storin, Aurel, Teză de doctorat “TEATRUL ROMÂNESC DE REVISTĂ DIMENSIUNEA LITERARĂ”, Universitatea din
Bucuresti, Facultetea de litere, 2007
banalitate a textului, care, în fapt era menit să zdrobească prin inteligență erorile și lipsa de subtilitate
a cenzorilor, de altfel, rapace apărători ai sistemului totalitar.

Odată identificate, motivele comice în textele revistelor, urmează să fie analizate, funcție
de ce exprimă fiecare dintre ele.

Practic, această analiză, ca și cea a motivelor de râs din comediile muzicale, reprezintă,
miezul analizei asupra acestor tipuri de umor.

Urmărind Dicționarul analitic al motivelor comice, în cele ce urmează, se vor pune în

valoare motivele comice, prin ceea ce ele reprezintă, în fiecare dintre spectacolele în care acestea
apar.

Așa cum se sublinia în rândurile de mai sus, cel mai frecvent întâlnit motiv comic, este
disimularea. Aceasta are rolul de a ascunde, masca, de a acoperi, oferă o aparență înșelătoare, care să
arate, în acest fel, publicului adevărul faptic. Recunoscând în acest motiv comic, deformarea realității,
publicul se confruntă cu un adevăr pe care îl întâlneau zilnic, în viața de zi cu zi. Un al doilea motiv
comic, în ordinea frecvenței apariției acestora în cuplete, schetch-uri, monologuri, este autoironia, un
act de ironie către propria persoană și în acest caz se face referire la bârfe ale colegilor, la originea
etnica a anumitor artiști – personaje, se ironizează situația timpurilor perioadei socialiste, când pentru
orice tip de comerț, cu precădere cel pentru alimente, existau cozi interminabile. Iluzia, se impune ca
fiind și ea, la rândul său un motiv al cărei exemple în text, ar fi obsesia unor doamne de a arăta altfel
decât le arată vârsta și aspectul fizic, ținând cont de faptul că în prezent tinerele și nu numai tinerele
cheltuie sume incredibile pentru a se încadra în moda actuală, ajutate și de dezvoltarea tehnologiei, își
schimbă înfățișarea, recurcând la diverse artificii cosmetice, fapt ce și în acea vreme, chiar dacă la
dimensiuni mult reduse, din punct de vedere al posibilităților.

Înlocuirea lucrătorilor din agricultură de către alte categorii sociale (soldați, elevi),
utilizarea în convorbirile telefonice, a unor artificii ligvistice, spre a induce în eroare pe cei ce
ascultau convorbirile, sunt aspecte, ce folosesc substituirea ca motiv comic, element prezent în
spectacolele de revistă.

Un alt motiv comic dominant este extravaganța, care în principiu se referă la încercarea de
a respecta ultimele manifestări ale modei, precum și anumite tipologii, de tineri, care își doresc o
viață ieșită din comunul acelei perioade și care din nefericire, se manifesta ca atare, pentru odraslele
nomenclaturiștilor.

Subînțelesul ca motiv comic, se aplică în textele umoristice asemănător disimulării, atunci

când se face referire la elemente ce schimbă realitatea sensul fiind altul decât cel afirmat.

În cazul ironiei, care, deși este o figură de stil, poate fi încadrată în cazul de față ca motiv
comic, făcând referire în principiu la erori voluntare din viața socială sau aspectul fizic al unei
persoane.

În textele de revistă analizate, în câteva situații, întâlnim obsesia ca formă a nedreptății sau
a înfățișării fizice.

Desigur, acestea sunt numai o parte din motivele comice expuse și analizate în detaliu, în
capitolele anterioare. Încercarea, de cele mai multe ori realizată cu succes, a autorului, este de a
ironiza, folosind de data aceasta ironia ca figură literară, situațiile de viață, la care face referire.
Abuzul, parvenirea, impostura, ignoranța, stresul sunt stări de fapt prin care societatea era nevoită să
treacă datorită discrepanțelor politico-sociale ale regimului în care aceste texte au fost scrise. De
aceea ele devin motive comice, râsul stârnit nefiind întotdeauna unul cu tentă pozitivă ci mai degrabă
un rîs amar, datorat faptului că publicul recunoștea în aceste texte, realitatea pe care erau nevoiți să o
trăiască.

O analiză a motivelor comice, ce se identifică în textele lui Mihai Maximilian reprezintă, în

fapt, descoperirea unei lumi create cu scopul de a reconforta “Of-ul” publicului, de a dezvolta o lupta
de rezistență, “de catifea”, în lipsa altor mijloace, care ar fi fost, probabil, înăbușite, violent de forțele
de ordine, care deserveau regimul socialist. Este, indiscutabil, o eroare să se creadă că autorul a pornit
de la motivele comice spre a scrie aceste texte. Textele au fost scrise, conform inspirației care abunda
in mintea si sufletul lui Maximilian. In principiu, se poate presupune, cel mult, că acestea au fost
scrise, cu gândul la un anumit artist, create, astfel pentru posibilitățile de a reda comicul, ale artiștilor
cărora le erau adresate.
 Reintrînd în zona motivelor comice, identificate în texte, se poate spune că acestea ies la
iveala printr-un amestec între suferințele clare pe care autorul le trăia, alaturi de poporul român,
oprimat și puterea acestuia de a folosi cuvântul ca pe o armă, îndreptată asupra nelegiuirilor din
societate.

Se remarca faptul, că deși, în toate monoloagele, cupletele, schetch-urile, regasim cuvinte,

fraze, scrise cu dublu sens, spre a ascunde realitatea sesizabilă printre rânduri sau prin anumite
miracole actoricesti ale artistilor, că textele au doua direcții: una extrem de dură și de contondentă,
lovind clar in regimul impus și o direcție dedicată moravurilor și devierilor societații.

Explicația este una relativ simplă. Îmbinarea celor două, nu face decât să abată atenția unor
tovarăși cu simț de răspundere, veniți la celebrele vizionări spre a înfiera glumele, considerate de ei
nesărate, ce nu cadrau cu educația cetățeanului, și trebuia sa fie scoase din context și înlocuite cu
mesaje mobilizatoare, care să ducă la o mai sigură și mai concretă dezvoltare a societății socialiste.

Aici intervin motivele comice, care, incluse cu subtilitate in vorbele ce erau spuse pe scenă,
reușeau să abată atenția, scăpând monoloagele și cupletele de la a fi modificate sau, pur si simplu
scoase din spectacol. Pe langa acestea mai existau și persoane, care, chiar dacă făceau parte din
nomenclatură “întorceau capul”, atunci când pe scenă se spuneau “lucruri grave”.

Folosindu-se de aceste motive: disimularea, aluzia, subânțelesul, impostura, erau create

momentele ce loveau în regimul comunist, dezvăluindu-i lipsa de umanitate și indiferența celor cu
funcții inalte, față de nevoile cetățenilor obișnuiți. Autoironia, extravaganța, bârfa, confuzia, suferința,
fiind motivele comice care deserveau învăluirea glumelor ce atacau regimul, cu scopul de a trece
neobservate. Acesta este, de altfel, și scopul introducerii textelor umoristice intr-o anumită ordine.

Multe dintre momentele de geniu ale lui Maximilian, au fost preluate din “serialul” Boema
și filmate pentru emisiunile de varietăți si pentru revelioanele de odinioara, care, la rândul lor erau
adevarate spectacole de revistă, televizate. Din nefericire, audiența fiind mult mai mare, cenzura era
mult mai riguroasă, iar forța de expresie a motivelor comice redate în momente comice era mult mai
bine cernută de “soparlele” pe care autorii le aveau pregătite pentru savoarea publicului telespectator.
Revista de televiziune, a beneficiat, însă, de o pleiadă mult mai mare de genii ale comediei. Lui Mihai
Maximilian, i s-au alăturat, Octavian Sava, Dan Mihăiescu, Grigore Pop. Iar dacă la Boema diroctor
de scena, era minunatul Bițu Fălticineanu, care știa exact unde iși are locul fiecare moment, în
televiziune, și-au dat concursul Alexandru Bocăneț, Titi Acs, Nae Cosmescu, Tudor Vornicu.