Oxigenoterapia – administrarea oxigenului

Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale respiratorie pentru combaterea

stării de hipoxie.
Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o condiție patologică. În
condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg. 
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferic <
90%, iar pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație
mecanică.
ATENTIE  
Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este  dată de către
medic !
Este necesară umidifierea amestecului inspirat pentru prevenirea uscarii şi implicit lezarii
mucoaselor respiratorii.
Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea
accidentelor.
 

Scop
Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică

 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

 Leziuni toracice

 Stări de șoc

 În anestezia generală

 Complicații post operatorii

 Pneumotorax
 Stări febrile
Precauții în utilizarea surselor de oxigen 
 Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

 Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei

flăcări în preajma sursei de oxigen

 Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

 Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale

sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen

 Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în

timpul transportului

 Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete

cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă de căldură

 Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a

extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Pregatirea mediului
 Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

 Se vor lua toate măsurile de asepsie

Pregatirea pacientului
 Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii:
necesitate, importanță, durată.
 Se obține consimțământul informat al pacientului.

 Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și

a diminua anxietatea.

 Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor

respiratorii, la nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.
 Se verifică sursa de oxigen.

 Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregatirea asistentului medical 

 Se spală pe mâini

 Îmbracă mănuși sterile

Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală
 Se dezobstruează căile aeriene şi  se asigură o ventilație eficientă

 Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile

respiratorii

 Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus

 Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării

mucoasei

 Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe

 Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului

 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)

 Se va administra cu intermitență

 Se va supraveghea debitul şi pacientul

 Se va mobiliza periodic sonda nazală

Administrarea oxigenului prin mască

 Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

 Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă

 Se selectează o mască potrivită ca mărime

 Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o

curea în jurul capului

 Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut

 Se supraveghează pacientul

Administrarea cu ochelarii de oxigen

 Se pregătește sursa de oxigen

 Se verifică barbotorul

 Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi

 Cele două sonde de plastic se introduc în narine

 Se reglează debitul de oxigen

 Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

Administrarea cu cortul de oxigen

 Se utilizează mai ales în pediatrie

 Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de care
este fixat materialul impermeabil sub formă de cort

 Se aplică în regiunea capului

 Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se
supraîncălzește prin respirație

 Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

 Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică

 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația

 Se monitorizează respiraţia

 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ

30 de minute după administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii
Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului  dată, numele celei
care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
 Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

 Se poate produce emfizem subcutanat

 Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi

împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului

 Iritarea locală a mucoasei

 Uscarea mucoaselor

 Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită

 Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice